Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor



Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
» COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE


COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE




COMBINAREA FACTORILOR DE PRODUCTIE. EFICIENTA COMBINARII

Principala problema a intreprinderii este cum sa produca iesiri (produse finite si servicii) cu inputuri cat mai mici (consumuri de factori de productie). Esenta conceptului de productie reprezinta, deci, transformarea (conversiunea) unuia sau mai multor bunuri, lucruri si/sau servicii. Acest concept, folosit in econo-mie, este mult mai amplu decat cel utilizat in limbajul curent. Prun urmare, productia presupune fabricarea de obiecte tangibile, precum si obiecte intangibile (spectacole, invatamant, hotelurile, barurile etc.). Aceasta pentru ca, in conditiile contemporane, serviciile constituie cea mai mare parte din productia totala a tarilor industrializate si ocupa cea mai mare parte din populatia productiva.

Ipoteza fundamentala a intregii analize microeconomice este cea a rationa-litatii. Sursa de satisfactie unica a producatorului este profitul, iar obiectivul funda-mental este deci maximizarea profitului, a pretului actiunilor pe piata bursiera.




Rationalitatea impune o anumita modalitate de combinare si substituire a factorilor de productie. Aceasta nu este un fenomen nelimitat. In practica, producatorul dispune de un numar limitat de posibilitati de combinare a acestora, pentru a realiza in conditii de eficienta acest proces. Astfel, se pot intalni urmatoarele situatii:

a) Daca intre factori de productie exista o singura combinatie posibila care poate fi utilizata pentru obtinerea unei anumite productii, intre factorii respectivi exista o stricta complementaritate, orice suplimentare a disponibilului dintr-un anu-mit factor inseamna o subutilizare a acestui factor;

b) Realitatea arata ca, in cazul folosirii conjugate a factorilor de productie, cantitatea unui factor nu poate fi constant sporita, chiar si in conditiile in care can-titatea din celalalt factor ramane relativ fixa, fara a se diminua volumul de productie suplimentar realizat.

Combinarea factorilor de productie are, in conditiile economiei de piata, doua laturi: una tehnica si alta economica.

•tehnic, combinarea si substituirea factorilor de productie, este specifica fiecarui proces de productie si presupune alegerea tehnologiei de fabricatie celei mai rentabile. Obtinerea unui bun economic presupune unirea factorului munca, de o anumita structura si calificare cu elementele de capital tehnic, specifice domeniului respectiv;

•economic, combinarea si substituirea factorilor de productie inseamna concretizarea ei in obiectivele minimizarii costurilor de productie si, respectiv, al maximizarii profitului.

Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de unire a acestora, in vederea producerii de bunuri si a vanzarii lor cu scopul de a obtine profit. Ea depinde de urmatorii factori:

•natura activitatii (gen de activitate umana). Separarea activitatii agenti-lor economici pe domenii distincte, de sine statatoare, dar interdependente, formeaza diviziunea muncii;

•nevoile de bunuri si servicii intr-un anumit domeniu, determina propor-tiile activitatii respective. Maximizarea productiei de bunuri si servicii la un volum dat al factorilor de productie utilizati reprezinta solutia cea mai potrivita;

•conditiile tehnice de productie reprezinta determinarea obiectiva a com-binarii factorilor de productie. Gradul de incorporare a progresului tehnic si tehnologic in factorii de productie utilizati reprezinta elementul esential pentru realizarea celei mai bune combinatii a lor;

•abilitatea intreprinzatorului, managementul si marketingul activitatii, sta la baza eficientei combinarii si utilizarii factorilor de productie. Aceasta se concretizeaza in capacitatea de adaptare rapida si eficienta la conditiile pietei, ca urmare a priceperii, pregatirii, iscusintei si dibaciei intreprinzatorului.

Conditiile combinarii factorilor de productie sunt urmatoarele:

a) Divizibilitatea factorilor de productie, consta in proprietatea acestora de a fi impartiti in unitati simple, in subunitati omogene, fara a fi afectata calitatea respectivului factor de productie. Cel care hotaraste cat de mici sunt aceste diviziuni este intreprinzatorul. Divizibilitatea poate fi perfecta pentru unele bunuri (grau), iar pentru altele chiar imposibila (centrala nucleara).

b) Adaptabilitatea factorilor de productie se defineste ca acea proprietate a unui factor de productie de a se asocia cu un numar mai mare sau mai mic de unitati dintr-un alt factor de productie. Aceasta caracteristica se ilustreaza cu factorul-pamant. In functie de felul de cultura, de gradul de intensitate al agriculturii, pe una si aceeasi parcela pot lucra mai multi sau mai putini oameni, numarul lor este deci adaptabil.





c) Complementaritatea factorilor de productie se manifesta atunci cand o cantitate data dintr-un factor poate fi asociata doar cu o cantitate fixa dintr-un alt factor de productie (tractoare si tractoristi).

d) Substituibilitatea factorilor de productie este definita ca posibilitatea de a inlocui o cantitate data dintr-un factor de productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de productie, in conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei, sau al sporirii acestuia. Substituirea este un fenomen propriu de inlocuire si poate avea loc intre factorul munca si factorul capital, intre diferitele elemente componente ale factorilor de productie (inlocuirea materiilor prime naturale cu cele sintetice), etc..

Elasticitatea substituirii exprima masura in care poate fi mentinuta productia cand un factor este inlocuit cu altul sau cresterea (descresterea) utilizarii unui factor in comparatie cu altul. Ea se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii substituirii unui factor “A” cu un factor “B”. Acesta arata cu cate procente trebuie sa creasca valoarea raportului dintre nivelul factorului “A” si cel al factorului “B”, atunci cand raportul dintre productivitatea marginala a factorului “B” si cea a factorului “A” creste cu un procent, astfel incat productia sa ramana constanta.

Tehnologia existenta intr-o intreprindere la un moment dat determina canti-tatea maxima de iesiri (produse finite si servicii) care se poate obtine cu o combinatie data de intrari de factori de productie. Aceasta relatie functionala care exista intre inputurile folosite si outputurile obtinute este cunoscuta in economie sub denumirea de functie de productie.

Problema combinarii factorilor de productie si stabilirea unei functii de productie optime, presupune abordarea acesteia pe diferite orizonturi de timp:

a) Perioada foarte scurta (instantanee), in care firma este incapabila sa modifice cantitatile pe care le utilizeaza atat din factorul munca cat si din factorul capital. In consecinta, volumul productiei nu poate fi modificat. Ceea ce poate face firma respectiva, daca se asteapta la o crestere a pretului de vanzare a produsului sau, este sa il stocheze;

b) Perioada scurta, reprezinta acel interval de timp in care deciziile pe care le ia firma sunt limitate, deoarece unele dintre inputurile pe care le foloseste sunt fixe. In cadrul acestuia, firma poate sa modifice volumul productiei. Ea continua sa utilizeze stocul de capital de care dispune la momentul respectiv. Cu alte cuvinte, poate adapta cantitatea de munca fie la o crestere sau la o diminuare a productiei, stocul de capital ramanand neschimbat;

c) Perioada lunga, se defineste ca fiind acel interval de timp suficient de mare pentru ca intreprinderea sa poata modifica inputurile sale pentru toti factorii productivi pe care-i utilizeaza, dar nu suficient de lung pentru ca tehnologia de baza de care dispune sa se schimbe. Desigur, aceasta perioada nu este aceeasi pentru toate firmele. Firmele pot sa creasca sau sa reduca capacitatea lor productiva, asa cum ele pot sa sporeasca sau sa diminueze volumul fortei de munca;

d) Perioada foarte lunga, se refera la situatiile in care posibilitatile tehnologice sunt supuse schimbarii. Tehnologia se schimba in decursul timpului cu o mai mare sau mai mica rapiditate in cadrul unei intreprinderi, iar avansul tehnologic este legat de ceea ce se descopera: noi produse, noi factori productivi sau mai bune metode de organizare a productiei si a muncii.

Finalitatea combinarii factorilor de productie reprezinta cresterea eficientei economice. In acest sens se folosesc urmatorii indicatori:



a) Productivitatea marginala a unui factor de productie (Wm) exprima sporul de productie obtinut (ΔQ) prin cresterea cu o unitate a factorului respectiv (ΔX), ceilalti ramanand nemodificati:

Wm= ΔQ/ ΔX=(Q1-Q0)/(X1-X0)

b) Randamentul marginal (external) al unui factor de productie (Rm) exprima productia maxima (Qm) ce poate fi obtinuta prin sporirea cu o unitate a unui factor:

Rm=Qmax/ ΔX=Qmax/(X1-X0)

c) Rata marginala de substitutie (Rms) reprezinta cantitatea suplimentara dintr-un factor de productie necesara (ΔX) pentru a compensa reducerea cu o unitate a unui alt factor (-ΔY), astfel incat productia sa ramana aceeasi:

Rms=- ΔX/ ΔY=-(X1-X0)/(Y1-Y0)

Substitutia factorilor de productie trebuie sa tina seama de productivitatea marginala, astfel incat productia sa fie obtinuta cu cheltuieli cat mai mici.

Ansamblul combinatiilor de capital (K) si munca (L) pentru o stare data a tehnologiilor, care permit sa se obtina aceeasi cantitate de productie (Q), este reflectata de curbele izocoantei (constrangerii tehnologice). Aceste curbe mai sunt cunoscute si sub denumirea de curbe de izoproductie. Asa cum reiese din graficul prezentat in figura 4.2., izocoanta arata ca una si aceeasi cantitate de produse (Q1) poate fi realizata atat prin combinarea cantitatilor K1 + L1, cat si prin combinarea cantitatilor K2 + L2.

a) b)

Fig. 4.2. Substituirea factorilor de productie

Cantitatea Q2 reprezinta o combinatie a factorului munca si capital, care antreneaza o cantitate Q2 > Q1.

O izocoanta este descrescatoare pentru ca productivitatea marginala a doi factori este pozitiva, in faza rationala a productiei. Daca productivitatea marginala este pozitiva, diminuarea unui factor tinde sa reduca productia. Aceasta nu poate ramane, deci, constanta de-a lungul unei izocoante, numai daca se compenseaza diminuarea unui factor prin cresterea celuilalt. Prin urmare, cantitatile din cei doi factori evolueaza, in mod necesar, in sens invers de-a lungul unei izocoante, curba fiind descrescatoare. Diminuarea factorului capital (K) nu poate fi compensata decat printr-o combinatie crescanda de factor munca (L).

In concluzie, putem mentiona ca pentru o tehnologie data, la toate nivelurile de productie ale firmei corespunde o singura izocoanta. Aceasta reflecta, deci, ansamblul combinator de factori de productie, care permite firmei sa obtina nivelul de productie maxim.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate