Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
ECHILIBRUL MACROECONOMIC: CONCEPT, FORME


ECHILIBRUL MACROECONOMIC: CONCEPT, FORME


Echilibrul macroeconomic: concept, forme

In conditiile economiei de piata concurentiale, echilibrul economic se manifesta sub forma unei stari proprii pietei, generata de actiunea agentilor economici in calitatea lor de producatori-vanzatori si de cumparatori-consumatori. Agentii economici producatori urmaresc maximizarea profiturilor lor, in timp ce agentii economici consumatori -satisfacerea trebuintelor lor. Din modul de actiune si de comportare a acestor agenti economici pe piata, in functie de propriile lor interese, echilibrul economic concurential apare sub forma raportului dintre cererea si oferta ce se manifesta pe pietele bunurilor economice, de capitaluri si de munca si bani, care in unitatea si interdependenta lor reprezinta forma de existenta a echilibrului macroeconomic.

Echilibrul macroeconomic exprima acea stare spre care tinde piata bunurilor economice, a banilor, a capitalurilor si a muncii, caracterizata printr-o concordanta relativa a cererii si ofertei, in diferitele lor segmente, abaterile dintre ele incadrandu-se in limite considerate normale, nesemnificative pentru producerea de dificultati, de dezechilibre.



Echilibrul economic se manifesta sub o multitudine de forme.

Dupa modul de manifestare in timp, echilibrul economic poate fi analizat (privit) static si dinamic. Echilibrul economic static este considerat doar o ipoteza, neexistand practic in realitate. Un astfel de echilibru s-ar caracteriza prin manifestarea unor schimbari nesemnificative intre diferite procese economice sau subsisteme ale economiei nationale, care nu modifica tendinta sa dominanta.

In realitate, sub influenta numerosilor factori ce determina activitatea economica, echilibrul economic are un caracter dinamic.

Echilibrul economic dinamic pe termen scurt se realizeaza in conditiile unor modificari in restrictiile procesului cresterii economice, presupunand insa alinierea imediata a acestuia la evolutia celui mai deficitar factor de productie, ceilalti ramanand insuficient utilizati. Drept urmare, cresterea economica este lenta. Depasirea limitelor impuse presupune manifestarea unor dezechilibre temporare ce pot fi inlaturate prin utilizarea unor elemente de compensare, existente in economie sau atrase din afara ei. In aceasta situatie, cresterea economica se desfasoara pe fondul echilibrului dinamic pe termen lung.

In raport cu nivelurile agregarii economiei nationale, echilibrul economic se manifesta la nivel micro, mezo si macroeconomic. Echilibrul microeconomic se refera la nivelul verigilor primare, al agentilor economici si al unitatilor administrativ-teritoriale de baza; echilibrul mezoeconomic se refera la structurile de ramura si zone teritoriale (judete, regiuni etc.); echilibrul macroeconomic integreaza primele doua forme de echilibru pe ansamblul economiei nationale si al teritoriului national.

In functie de continutul proceselor economice si de nevoile de exprimare a rezultatelor economice, echilibrul economic poate imbraca forma valorica, materiala si umana.

Echilibrul economic material exprima acea stare de concordanta relativa intre volumul, structura si calitatea productiei (oferta globala), pe de o parte si nevoile de consum final si de productie (cererea globala), sub aspect cantitativ, structural si calitativ, pe de alta parte. De exemplu, pentru a asigura o anumita cantitate de energie electrica este necesara o cantitate determinata de combustibil, intr-o anumita structura si putere calorica.

Echilibrul economic valoric exprima concordanta relativa intre diferitele structuri valorice ale rezultatelor economice, intre acestea si eforturile depuse. In cadrul acestuia se disting forme speciale, cum sunt: echilibrul banesc (monetar), echilibrul financiar, echilibrul bugetar si echilibrul valutar.

Echilibrul resurselor de munca exprima concordanta relativa dintre cantitatea, structura si calitatea factorului uman activ disponibil si necesitatile de resurse de munca ale utilizatorilor, mai ales ale unitatilor economice.

In unitatea lor, aceste forme concrete de manifestare a echilibrului economic asigura desfasurarea procesului cresterii economice, concretizat in sporirea dimensiunilor rezultatelor economice. Starea de echilibru economic este o expresie a compatibilitatii, a concordantei relative a deciziilor luate de agentii economici producatori si respectiv consumatori, aceasta mentinandu-se intr-o anumita perioada de timp, pana in momentul in care intervin factorii perturbatori, cu actiune contrarie. Economia se afla in stare de echilibru atunci cand pe toate pietele este indeplinita conditia de echilibru, iar deciziile agentilor economici corespund regulilor relevante ale economiei de piata. De pilda, preturile existente sa asigure maximizarea utilitatii sau a profitului.

Intr-o economie cu concurenta perfecta, cererea agregata este egala cu oferta agregata. In conditiile in care profiturile se distribuie numai celor care consuma, cererea excedentara este egala cu zero, adica CA = OA. In procesul dinamic al confruntarii cererii cu oferta, fiecare agent economic actioneaza ca si cum preturile existente ar fi preturi de echilibru, efectuand vanzarea si cumpararea de bunuri economice pe aceasta baza, chiar daca acesta nu participa la toate actele de vanzare-cumparare.

Din multitudinea de opinii teoretice privind echilibrul economic se desprind doua tendinte dominante. Prima este caracteristica perioadei de inceput (secolele XVIII si XIX), cand cercetarile in domeniul echilibrului economic s-au desfasurat pe fondul staticii economice, prioritate avand echilibrul pe termen scurt. In acest context, se considera ca: piata concurentiala are capacitatea de autoreglare, de asigurare spontana a echilibrului intre cerere si oferta; crizele economice sunt fenomene accidentale; somajul era un fenomen voluntar etc. A doua tendinta, ce a inceput sa se manifeste in primele doua decenii ale secolului XX, se caracterizeaza prin deplasarea prioritara a cercetarilor spre problemele privind dezechilibrele economice. Totodata, prin trecerea de la analiza macroeconomica statica la analiza macroeconomica-dinamica, investigatiile au fost orientate prioritar spre probleme privind echilibrul pe termen lung.

In cadrul scolii fiziocrate, "Tabloul economic" (1758) elaborat de Fr. Quesnay este prima incercare facuta pentru o reprezentare cantitativa a mecanismului vietii economice. Ea se bazeaza pe o viziune de interdependenta, de circuit; pentru ca sistemul economic sa functioneze, trebuie ca vanzarea produselor sa permita reconstituirea capitalurilor, este necesar deci, ca veniturile obtinute din productie sa fie cheltuite in mod normal. Tabloul economic a fost o incercare de a prezenta intregul proces de productie a capitalului ca un proces de reproductie. El a fost o incercare de a prezenta ca momente ale procesului de reproductie, circulatia dintre cele doua mari sectoare ale muncii productive - productia de materii prime si industria.

Scoala clasica de economie politica marcheaza un moment deosebit in cercetarea problemelor de echilibrul economic. Adam Smith, unul din fondatorii acestei scoli a descoperit in mecanismul pietei un sistem de autoreglare pentru aprovizionarea regulata cu bunuri a societatii. Prin teoria "mainii invizibile" A. Smith a incercat sa exprime ideea ca, din ciocnirea intereselor particulare egoiste si inguste ale indivizilor rezulta un echilibru de ansamblu al economiei de piata, care face posibila functionarea ei eficienta si armonioasa, capabila sa asigure nu numai castigul si prosperitatea agentilor individuali, ci chiar binele general, deci functionarea normala la scara microeconomica, macroeconomica si chiar mondoeconomica. Conditia simpla care se cere, dupa parerea lui A. Smith, pentru ca aceste deziderate de eficienta si bunastare sa se infaptuiasca este ca sa existe deplina libertate de miscare a agentilor economici individuali, respectiv neamestecul statului in economie, deziderat exprimat sub forma principiului liberului schimb sau a liberei concurente la toate nivelurile.

Teoria echilibrului economic general cunoaste o remarcabila dezvoltare in cadrul scolii neoclasice marginaliste prin contributia lui Leon Walras, Alfred Marshall si Vilfredo Pareto.

In lucrarea "Elemente de economie politica pura" (1874) L. Walras elaboreaza un model abstract de comportament rational in economia de piata, pornind de la interdependenta care exista intre preturile tuturor categoriilor de bunuri, precum si dintre diferitele sfere ale activitatii economice. Modelul urmareste sa demonstreze posibilitatile infaptuirii unui echilibru economic general cu conditia ca libera concurenta sa functioneze nestanjenita. Teoria echilibrului economic general formulata de L. Walras are la baza o serie de premise:



in economia de piata exista doua feluri de piete: piata produselor si piata serviciilor productive (furnizate de munca, pamant si capital);

fiecare dintre piete si interdependenta dintre ele sunt guvernate de aceleasi legi ale echilibrului), consecinta a propagarii schimburilor ce intervin in diferite segmente la scara intregii economii;

mijlocul prin care se poate infaptui echilibrul partial si general il constituie oscilatia preturilor in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru diferite bunuri finale si factori de productie. Dupa Walras ajustarea cererii si ofertei se face prin intermediul preturilor;

agentul economic cel mai important care are un rol hotarator in realizarea acestor interdependente este intreprinzatorul care face legatura dintre diferite piete si are rolul esential in adoptarea deciziilor economice, deci si in alocarea eficienta a resurselor; pe piata serviciilor el apare in calitate de cumparator de factori de productie, iar pe piata produselor in calitate de vanzator de bunuri finale si intermediare;

in cazul concurentei pure si in conditii de echilibru, pretul de vanzare si pretul de cost ar trebui sa fie egale, costul productiei cuprinzand remunerarea la un nivel normal al tuturor factorilor de productie;

pretul serviciilor productive coincide cu veniturile proprietarilor acestor factori (salariul, dobanda, profitul, renta funciara), ceea ce inseamna ca totalul productiei oferite pe piata poate fi cumparat cu veniturile respective, cu alte cuvinte cresterea ofertei atrage dupa sine cresterea cererii, facand imposibile crizele economice.

Modelul elaborat de Walras si sustinut cu ajutorul instrumentelor matematice (un sistem de ecuatii) constituie un remarcabil efort de sintetizare a actiunii unui ansamblu de parghii economice si a rezultatului final al interdependentei dintre acestea. "Cand ne complacem in formalismul lui Walras, spune Mark Blaug, trebuie sa ne reamintim ca aproape intreaga economie din zilele noastre este o economie walrasiana. Teoriile moderne ale bancilor, comertul international, angajarile si cresterea economica reprezinta cu siguranta teorii ale echilibrului general intr-o forma simplificata".[1]

Legea lui Walras sau "identitatea lui Walras" este oarecum o identitate contabila care traduce faptul ca, in general, consumatorii utilizeaza totalitatea resurselor lor, ca exista egalitate, in domeniul contabil, intre resurse si utilizari.

Pentru fiecare agent valoarea bunurilor cumparate este egala cu valoarea vanzarilor (el nu poate cumpara bunuri decat daca vinde o parte din dotarile sale initiale si, in afara de acestea, utilizeaza pentru achizitionari suplimentare tot ceea ce a obtinut din vanzarile sale). Cum aceasta afirmatie este valabila pentru toti agentii economici, este valabila si pentru totalitatea bunurilor la care se refera tranzactiile; altfel spus, valoarea tuturor vanzarilor este egala cu valoarea tuturor bunurilor cumparate, oricare ar fi sistemul de preturi. Exista deci intotdeauna identitatea urmatoare:

(1)

unde:

i = 1, 2, 3, ., n

Oi - oferta pentru produsul "i"

Di - cererea pentru produsul "i"

Pi - pretul produsului "i"

Legea lui Walras a permis sa se arate ca este posibil ca sistemul de echilibru general sa fie adus la un sistem de ecuatii si, in afara de aceasta, sa se ajunga la un sistem matematic in care exista tot atatea ecuatii cate necunoscute.

Notiunea de alocare "eficienta" in teoria echilibrului general si in teoria bunastarii se reflecta la sensul particular atribuit de Vilfredo Pareto in elaborarea conceptului sau despre optim. Pareto afirma ca o situatie sau un anumit nivel de alocare A1 a unei cantitati date de resurse intre un numar fix de membri ai societatii este superioara unei alteia, A2, daca fiecare individ, din nivelul de resurse ce ii este alocat in A1, atinge un nivel de satisfactie egal sau mai mare decat cel din A2. O alocare eficienta, in viziunea lui Pareto, este aceea care nu poate fi imbunatatita, adica nu exista nici o alocare alternativa care sa mareasca satisfactia cel putin a unui membru al societatii, fara a diminua bunastarea unui alt individ din societate. Sau, altfel spus, "orice schimbare in repartitia resurselor care amelioreaza utilitatea anumitor agenti, fara a diminua utilitatea nici unuia dintre ceilalti, trebuie sa fie considerata ca o ameliorare".[2]

Optimul in acceptiunea lui V. Pareto este propriu concurentei perfecte care asigura eficienta economica. Daca intre consumatori exista concurenta perfecta, un consumator isi maximizeaza utilitatea daca rata sa marginala de substituire intre doua bunuri (care intra in consumul sau) este egala cu raportul preturilor relative ale acestor bunuri. Intrucat intr-un sistem de concurenta perfecta preturile sunt aceleasi pentru toti consumatorii si ratele marginale de substitutie intre bunuri sunt aceleasi pentru toti consumatorii. Aceasta egalitate care rezulta din concurenta perfecta garanteaza faptul ca repartitia bunurilor intre consumatori este optima in sensul lui Pareto.



Cercetarile ulterioare in domeniul teoriei echilibrului general au in vedere dinamica proceselor economice, manifestarea unui echilibru structural stabil, luarea in considerare a riscului, fundamentarea unor instrumente de analiza dinamica, cum sunt multiplicatorul si acceleratorul. Apare astfel o noua viziune asupra echilibrului economic, acesta fiind interpretat ca un dezechilibru dinamic.

In cadrul acestei noi orientari, in 1936 se detaseaza conceptia lui J.M. Keynes. Potrivit parerii lui, echilibrul economic pe termen scurt, care ia in consideratie si incertitudinea se manifesta atunci cand oferta producatorilor (Y) este egala cu cererea efectiva de bunuri de consum (C) si bunuri investitionale (I), adica:

Y = C + I  (2)

Deoarece economiile (S), reprezentand surplusul de venit peste marimea consumului (C), se transforma in investitii (I), rezulta ca la baza realizarii echilibrului sta ecuatia fundamentala.

S = I (3)

Cererea efectiva, corespunzatoare starii de echilibru se manifesta sub forma cererii de bunuri de consum, care este generata de "legea psihologica fundamentala a inclinatiei spre consum" si sub forma cererii de bunuri de investitii, care este conditionata de eficienta marginala a capitalului si rata dobanzii. Pentru ca intreaga oferta sa se realizeze ca cerere efectiva, este necesar ca statul sa faca investitii publice, sa promoveze o anumita politica fiscala si, respectiv, monetara.

Pornind de la realitatile economice ale perioadei respective, potrivit parerii lui Keynes, stabilitatea sistemului economic depinde de urmatoarele conditii:

modificarile in perspectiva ale masei venitului sa nu fie insotite de modificari foarte mari in marimea investitiilor;

modificarile moderate ale gradului de ocupare a resurselor de munca sa nu fie insotite de modificari insemnate in marimea salariilor nominale;

multiplicatorul investitiilor, desi este mai mare decat 1, nu este ridicat;

un volum de investitii mai ridicat sau mai scazut, in comparatie cu cel anterior, se repercuteaza nefavorabil asupra eficientei marginale a capitalului, daca acest proces este continuat pe o perioada de timp.

Daca avem in vedere piata produselor, in modelul keynesian, prin echilibru se intelege situatia in care oferta globala (nivelul de productie) (Y) este egala cu cererea globala (D). Este vorba de un echilibru static, ceea ce inseamna ca se face abstractie de intervalele de timp necesare intreprinderilor pentru ajustare, pentru a urmari variatia nivelului cererii. Este vorba de un echilibru in conditii de subutilizare a fortei de munca.

Conditia de echilibru pe piata produselor este:

Y = D (1)

Pe de alta parte, in modelul keynesian, cererea globala D este definita de suma unei cereri de bunuri de consum (C) si a unei cereri de bunuri de investitie (I), de unde o a doua ecuatie care il defineste pe D.

D = C + I (ecuatie de definitie) (2)

La nivel national Y poate fi considerat produs national sau venit national. Acesta la randul sau este repartizat integral in consum (C) si economii (S), de unde rezulta:

Y = C + S (ecuatie de definitie) (3)

Tinand seama de ecuatiile de definitie (2) si (3) conditia (1) de echilibru pe piata produselor se poate scrie:

Y (= C + S) = D (=C+1) T C + S = C + I

De unde, dupa simplificare, se obtine conditia (4) echivalenta cu conditia (1):

I = S Y = D   (4)



Conditia de echilibru pe piata produselor poate fi scrisa in doua moduri, strict echivalente. Egalitatea economiilor si investitiilor (conditia I = S) nu este decat un alt mod, echivalent, de a scrie egalitatea intre oferta si cererea globala (Y = D).

Pentru a preciza conditiile de echilibru pe piata produselor in cazul unei economii deschise, presupunem ca economia respectiva vinde si cumpara in exterior; notam cu (H) importurile realizate si cu (E) totalitatea exporturilor efectuate. In aceste conditii, oferta globala este constituita din productia nationala (Y) plus totalul importurilor. Cererea globala este formata din cererea provenind de la consumatorii si investitorii nationali la care se adauga volumul exporturilor. Conditia de echilibru pe piata produselor va fi:

Y + H = D + E  (5)

Daca tinem seama de ecuatiile de definitie ale lui Y si D, determinate de (2) si (3), rezulta:

C + S + H = C + I + E (6)

De unde noua formulare a conditiei de echilibru pe piata produselor cu luarea in calcul a schimburilor cu exteriorul.

S + H = I + E S - I = E - H  (7)

In comparatie cu formularea anterioara, respectiv I = S, remarcam faptul ca exporturile joaca oarecum acelasi rol cu investitiile (este vorba despre o injectare de capital, despre o cheltuiala), in timp ce importurile si economiile apar ambele ca pierderi in circuit.

Se poate spune ca exista un multiplicator al exporturilor care are aceeasi valoare cu multiplicatorul investitiilor. Exporturi suplimentare de 1 milion de u.m. au aceleasi efecte (pe termen scurt) asupra nivelului activitatii economice si a ocuparii fortei de munca, precum 1 milion u.m. investitii suplimentare.

Pana la Keynes, gestiunea finantelor publice nu era legata de analiza economica generala. Se estima ca statul trebuie sa se comporte ca un particular si sa administreze cu prudenta, ceea ce insemna ca bugetul statului trebuie sa fie in echilibru, veniturile echilibrand cheltuielile. Analiza keynesiana a permis integrarea finantelor publice in activitatea economica generala. Bugetul statului a devenit un instrument privilegiat de politica economica.

Integrarea statului in modelul economic deja utilizat se poate realiza astfel: se presupune pentru moment ca schimburile cu exteriorul sunt inexistente sau echilibrate (H = E). Fie (G) totalul cheltuielilor publice care se adauga la consumul familiilor si la investitii pentru definirea cererii globale si (T) totalul impozitelor si al resurselor fiscale prelevate de stat din veniturile agentilor economici. Diferenta eventuala intre G si T este finantata prin imprumuturi de la particulari (bonuri de tezaur, titluri diferite), de la banci sau din strainatate. Se presupune ca inclinatia spre consum a familiilor depinde nu de venitul distribuit (Y), ci de venitul disponibil (Yd), adica de venitul care ramane dupa plata impozitelor.

Avem deci:

Yd = Y - T (8)

C = C0 + C'Yd = C0 + c'(Y - T) (9)

Conditia de echilibru pe piata produselor Y = D se scrie deci:

Y = C0 + c'(Y - T) + I0 + G (10)

Y - c'Y = C0 - c'T + I0 + G (11)

De unde nivelul venitului de echilibru:

(12)



Mark Balug, Teoria economica in retrospectiva, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, p. 620.

G. A. Frois, Economie politica, Editura Humanitas, 1994, p. 312.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate