TEORIA LUI K. MARX DESPRE INEVITABILITATEA INLOCUIRII CAPITALISMULUI CU SOCIALISMUL

TEORIA LUI K. MARX DESPRE INEVITABILITATEA INLOCUIRII CAPITALISMULUI CU SOCIALISMUL

Pe baza conceptiei sale istorice despre societate, K. Marx a considerat ca economia moderna de piata sau capitalismul nu va putea exista la infinit. El considera ca mersul implacabil al istoriei impune, in mod necesar si inevitabil, depasirea capitalismului, inlocuirea lui cu o societate organizata in interesul majoritatii membrilor ei (oamenii muncii), pe temelia proprietatii colective (socialiste si apoi comuniste) asupra mijloacelor de productie si avand ca obiectiv nemijlocit, nu castigul banesc, ci satisfacerea nevoilor tuturor membrilor societatii, evident in limitele performantelor economice reale ale acestora.

Argumentele invocate de K. Marx in sprijinul acestor ipoteze erau atat de natura obiectiva, cat si de natura subiectiva. In prima categorie de argumente se inscriu, pe de o parte, tendinta istorica a acumularii capitaliste (concentrarea si centralizarea capitalului pana la punctul in care proprietatea privata, devine un monopol si blocheaza functionarea economiei insotita de cresterea ponderii capitalului constant si fix, care atrage dupa sine scaderea ratei medii a profitului si deci a stimulentului pentru investitii, pentru extinderea activitatii economice), iar, pe de alta parte, contradictiile care insoteau mecanismul economiei de piata (dintre caracterul tot mai social al productiei si caracterul privat al insusirii produselor, dintre caracterul organizat al fiecarei intreprinderi si anarhia economiei la scara macroeconomica, dintre interesele patronilor capitalisti si interesele muncitorilor salariati etc.) si manifestarea lor violenta in mod periodic sub forma crizelor economice de supraproductie. In opinia lui Marx, acestea subrezeau intregul edificiu al capitalismului, implicau distrugeri de bunuri materiale si suferinte pentru multi oameni, determinand opinia publica sa dezaprobe capitalismul. Din a doua categorie de argumente fac parte convingerea lui K. Marx ca proletariatul industrial era si interesat si capabil sa organizeze economia la scara sociala (nationala) mult mai bine decat intreprinzatorii capitalisti, precum si progresele inregistrate de miscarea muncitoreasca si socialista din timpul sau.

Idealul socialist a fost formulat cu mult inaintea lui Marx. Aderand la acest ideal, el se delimiteaza insa de socialistii utopici, calificand punctul sau de vedere drept "socialism stiintific", pe de o parte, pentru ca avea o motivare teoretica mult mai solida (analiza legilor de miscare a economiei capitaliste), iar, pe de alta parte, pentru ca propunea alta cale (revolutia proletara) si alte metode (dictatura proletariatului), decat cele propuse de socialistii dinaintea lui.

K. Marx spera ca, prin preluarea puterii politice de catre clasa muncitoare, aceasta sa poata inlatura structurile sociale generatoare de exploatare si nedreptati si sa creeze noi structuri sociale (incepand cu proprietatea socialista) care sa permita conducerea si organizarea constienta a intregii economii nationale pe baza unui plan la scara macroeconomica, revolutionand intregul mod de functionare a societatii, inclusiv repartitia venitului national, care sa realizeze o egalitate reala intre membrii societatii, coreland veniturile lor cu prestatia lor (aderand deci la principiul formulat inca de St. Simon "de la fiecare dupa capacitati, fiecaruia dupa munca").

Experienta istorica din secolul XX a aratat ca cele 14 tari denumite "socialiste" sau "comuniste" s‑au situat intr‑o zona foarte indepartata de sperantele lui K. Marx si chiar ale marxistilor de mai tarziu, iar in unele privinte la antipodul acestor sperante (de exemplu: caracterul totalitar a respectivelor state si incalcarea drepturilor omului in cadrul lor), ceea ce ridica numeroase semne de intrebare cu privire la validitatea acestei teorii marxiste, respectiv cauzele care au dus la esecul experimentului "socialist".

Este indiscutabil ca trebuie apreciata preocuparea lui K. Marx pentru soarta celor multi si suferintele lor Ea este o dovada clara a platformei generale democratice si umaniste de pe care a abordat el problematica transformarilor sociale din secolul al XIX, dublata de o nota de realism atunci cand recunoaste ca nu isi propune si nu poate sa dea raspuns "bun de aplicat" la toate problemele si in toate situatiile posibile in lupta pentru o societate mai buna si mai dreapta decat cea de pe timpul sau.

Obiectivul general urmarit de K. Marx era, fara indoiala, generos: emanciparea celor multi de asuprire, saracie si toate nedreptatile care decurgeau din ele.

Argumentarea teoretica a acestui obiectiv este, in parte, justa, in parte, nesatisfacatoare. In masura in care K. Marx a denuntat carentele reale ale capitalismului din secolul XIX (conditiile nesatisfacatoare de munca si viata ale unor grupuri sociale, contradictiile din economie, crizele economice, razboaiele etc.:), el nu face decat sa continue efortul de asanare a societatii ilustrat de personalitati stralucite ale culturii umaniste si democratice, de la Th. More, la St. Simon, D. Ricardo, Sismondi etc. si aceste argumente merita sa fie examinate cu atentie. In masura in care pasiunile politice, ura impotriva burgheziei s‑au plasat inaintea analizei stiintifice riguroase, si Marx a cazut in capcana celor care, grabiti fiind sa‑si atinga obiectivele cu orice pret, au trecut prea usor peste unele fapte din realitate care nu corespundeau conceptiei lor: pe unele le‑au subapreciat, iar pe altele le‑au supraapreciat. De pilda, este evident ca Marx a subapreciat metamorfozele posibile ale economiei moderne de piata, compatibile cu proprietatea privata, inclusiv capacitatea mare de adaptare si inventivitatea managerilor capitalisti, pronosticand prea grabit sfarsitul acestui tip de organizare economica. Faptul ca la aproape un secol si jumatate de la lansarea acestor pronosticuri (1848) "comunismul" n‑a mai ramas nici macar "o stafie", iar adversarul lui, capitalismul, a reusit sa supravietuiasca, este un argument faptic, istoric mai puternic decat aceste ipoteze si pronosticuri. Oamenii de stiinta au datoria sa traga concluziile cuvenite din astfel de date ale istoriei si din teoriile care le nesocotesc.

In ciuda faptului ca a fost inzestrat cu un ascutit spirit critic si ca a fost preocupat de rigoarea rationamentelor sale, K. Marx a subevaluat tensiunile existente in sanul miscarii muncitoresti si socialiste din timpul sau, desi a formulat si critici la adresa lor ("Critica Programului de Gotha" - 1875), sondand prea .putin implicatiile practice negative ale unor factori subiectivi in desfasurarea miscarii de emancipare sociala a maselor largi populare.

Daca la aceste slabiciuni omenesti ale lui Marx adaugam deformarea dogmatica a ideilor lui si demagogia politicianista a unora dintre cei care formal se considerau urmasii si discipolii sai, atunci nu este greu de observat ca esecul "experimentului socialist" si "comunist" are cauze mult mai complexe decat greselile posibile ale unui ganditor, pe care P.A. Samuelson si D.W. Nordhaus il numara printre "gigantii" gandirii economice.