Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Politica de ,,open market''


Politica de ,,open market''


Politica de ,,open market''

Teoretic, politica de ,,open market" se deosebeste de politica de rescont din doua puncte de vedere.

In primul rand, politica de ,,open market este de natura contractuala, nu reglementara. Ea se realizeaza pe o anumita piata, unde se formeaza un anumit pret, si anume pe piata monetara. Pe aceasta piata, unde se schimba pe titluri lichiditatile create de banca centrala, aceasta din urma initiaza vanzarea sau cumpararea unor titluri, generand, astfel, o cerere sau o oferta de moneda legala. Initiativa respective nu intalneste adeziunea la schimb a celeilalte parti decat la un anumit nivel al pretului, acarui variatie reflecta starea lichiditatii pietei. Or, prin aceasta, procedura se deosebeste mult de cea a rescontului, care - cel putin in forma sa simpla - este mai rigida, in sensul ca banca centrala monetizeaza toate efectele comerciale care ii sunt prezentate, la o dobanda pe care o stabileste unilateral.



In al doilea rand, politica de ,,open-market" este aplicabila deopotriva bancilor comerciale ,,aflate in Banca" sau ,,aflate in afara Bancii", pe cand politica de rescont nu se aplica decat bancilor aflate in prima situatie. Politica de ,,open market" este, deci, reversibila; achizitionarea de efecte de catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare, iar vanzarea de efecte, la reducerea sa. Prin aceasta, politica de ,,open market" este superioara politicii de rescont, care nu poate sa ,,inchida" sau sa ,,deschida" ,,robinetul" de alimentare cu lichiditati a sistemului bancar comercial.

Astfel, cele doua deosebiri esentiale dintre politica de ,,open market" si politica de rescont sunt, pe de o parte, flexibilitatea efectului-pret al celei dintai si rigiditatea efectului-pret al celei din urma, iar pe de alta parte, reversibilitatea efectului cantitativ al celei dintai si ireversibilitatea efectului cantitativ al celei din urma.

1. Efectele politicii de ,,open market"

La fel ca politica re rescont, politica de ,,open market" exercita doua efecte:

1)un efect cantitativ, asupra marimii masei monetare in circulatie; si

2)un efect- pret asupra ratei dobanzii predominante in economie.

1.1. Efectul cantitativ

Efectul cantitativ al politicii de ,,open market" este evident:banca centrala cumpara sau vinde titluri pe piata monetara, titluri pe care, in modul acesta, le monetizeaza sau demonetizeaza. Rezultatul acestor tranzactii este, dupa caz, cresterea cantitatii de moneda legala in circulatie (cumpararea de titluri) sau scaderea acestei cantitati (vanzarea de titluri). Ori, moneda bancii centrale este o moneda fundamentala (,,high-powered money") in raport cu moneda bancilor comerciale, iar ca urmare, variatiile cantitatii de moneda legala se traduc, prin jocul multiplicatorului creditelor, prin variatii ale intregii mase monetare.

Consecintele exacte ale acestor operatiuni efectuate pe piata monetara sunt insa diferite, dupa cum banca centrala tranzactioneaza titluri cu bancile comerciale sau cu agentii din sectorul nebancar.

Sa presupunem ca banca centrala cumpara titluri. In cazul in care titlurile sunt cumparate de la bancile comerciale, operatiunea respectiv determina cresterea lichiditatii in moneda legala a acestora din urma cu o suma egala cu valoarea titlurilor achizitionate si, cresterea la multiplu a posibilitatilor bancilor comerciale de a acorda noi credite. In cazul in care titlurile sunt cumparate de la agentii din sectorul nebancar, va creste lichiditatea in moneda legala a agentilor nebancari, si nu lichiditatea bancilor comerciale. Insa sectorul nebancar nu are puterea de a crea moneda, si, prin urmare, respectiva emisiune de moneda legala nu poate servi ca baza pentru o emisiune ulterioara de moneda scripturala, aceasta avand loc numai in masura in care clientii bancilor depun in conturile lor curente bancare aceasta cantitate noua de moneda legala, conferind, astfel, bancilor comerciale posibilitatea unei cresteri la multiplu a creditelor pe care le acorda. Se impune insa precizarea ca posibilitatea bancilor comerciale de a creste la multiplu volumul creditelor acordate este mai redusa decat in cazul precedent, deoarece bancile trebuie sa sterilizeze sub forma de rezerve obligatorii o parte din moneda bancii centrale pe care o primesc sub forma de depuneri. De asemenea, deoarece agentii nebancari manifesta de obicei, o preferinta marginala pozitiva pentru moneda legala, este de asteptat ca bancile comerciale sa nu recupereze sub forma de depuneri intreaga cantitate de moneda legala emisa de banca centrala cu ocazia cumpararii de titluri de la agentii nebancari, ceea ce reduce si mai mult capacitate de creatie monetara a bancilor comerciale. Rezulta ca efectul cantitativ exercitat asupra marimii masei monetare este mai puternic in cazul in care banca centrala monetizeaza titluri achizitionate de la bancile comerciale, si mai slab, in cazul in care monetizeaza titluri achizitionate de la agentii nebancari.

Astfel, efectul cantitativ al politicii de ,,open market" se exercita asupra lichiditatilor bancare, atat la inceput, cat si ulterior, prin jocul multiplicatorului creditelor. Exista, deci, o deosebire esentiala fata de politica de rescont, care nu face altceva decat sa insoteasca pasiv cresterea masei monetare. Politica de ,,open market" este o politica preventive, spre deosebire de politca de rescont, care este una de conformare, ceea ce consituie un evident avantaj, deoarece bancile comerciale nu mai dispun de o marja de manevra in afarea spatiului controlat de banca centrala. Intr-adevar, chiar si o banca ,,in afara Bancii", care poate iesi de sub incidenta politicii de rescont a bancii centrale, se afla tot timpul sub incidenta politicii sale de ,,open market".



Efectul-pret.

La fel ca efectul cantitativ, efectul- pret al politicii de ,,open market" este evident. Banca centrala intervine pe piata monetara fie in calitate de vanzator de titluri, fie in calitate de cumparator de titluri, influentand, astfel, pretul de echilibru al pietei respective. Astfel, in cazul in care banca centrala vinde titluri, preturile (cursurile) acestora scad, iar in cazul in care cumpara titluri, preturile (cursurile) lor cresc. Nu exista, asadar, nici o deosebire fata de comportamentul altor piete.

In situatia de echilibru, stocul de titluri existent este distribuit in mod ideal in portofoliul institutiilor bancare. In cazul in care, din diverse motive, un agent doreste sa modifice marimea sau structura portofoliului sau de titluri, el va incerca sa vanda sau sa cumpere titluri, modificand, astfel, oferta sau cererea de titluri de pe piata. Echilibrul pietei se restabileste in cazul in care oferta de titluri din partea agentului in cauza gaseste o cerere din partea altor agenti - sau invers.: cererea de titluri din partea agentului in cauza gaseste o oferta corespunzatoare de titluri din partea altor agenti. Este evident ca aceasta modificare a stocurilor de titluri detinute in portofoliu de catre diversi agenti economici, cu actele de cerere si oferta carora le dau nastere, determina variatii ale preturilor (cursurilor) titlurilor.

Preturile (cursurile) titlurilor sunt legate insa de rata dobanzii aferenta creantelor respective. Dupa cum se stie, aceasta legatura este exprimata prin relatia:

R = i x P

unde:

R - venitul adus de un anumit titlu,

P - cursul (pretul) titlului,

i - randamentul titlului(exprimat, de obicei, sub forma ratei dobanzii)

Venitul adus de un anumit titlu R, este o marime predeterminata, iar ca urmare i x P = constant, ceea ce inseamna ca, in conditii ,,caeteris paribus", cresterea pretului (cursului) unui titlu determina o scadere de egala valoare a randamentului (ratei dobanzii) sau, si invers.

Rezulta ca efectul pret al politicii de ,,open market" se exercita atat asupra cursului titlurilor negociate pe piata monetara, cat si asupra ratei dobanzii aferente acestora. De altfel, in practica, bancile centrale isi definesc politica de ,,open market" prin stabilirea ,,nivelului de interventie" atins de rata dobanzii de pe piata monetara. In cazul in care banca centrala decide sa reduca acest ,,nivel de interventie", ea va incita bancile comerciale sase refinanteze de la banca centrala, ceea ce va duce la ameliorarea lichiditatii bancare. Invers, in cazul in care banca centrala decide sa majoreze ,,nivelul de interventie", ea va frana cererea bancilor comerciale de a se refinanta de la banca centrala.

O prima consecinta a efectului- pret descris mai sus este modificarea costului datorita agentilor economici, la fel ca in cazul politicii de rescont. Pe de o parte, variatiile ratei dobanzii de pe piata monetara, la care bancile comerciale pot obtine lichiditatile bancii centrale, (ce le sunt necesare, reamintim, pentru operatiunile lor de creditare), se repercuteaza asupra dobanzilor pe care bancile comerciale le pretind de la clientii lor pentru operatiunile de scont si de acordare de credite pe care le efectueaza cu acestia din urma.

A doua consecinta a efectului- pret este modificarea ,,costului optiunii" (,,opportunity cost") aferent plasamentelor bancare. La urma urmelor, bancile comerciale au de ales intre, pe de o parte, a cumpara titluri de la banca centrala (sau de la ceilanti participanti la piata monetara), iar pe de alta parte, a accepta creante sectorului nebancar pe calea scontului si a acordarii de credite. In cazul in care rata dobanzii de pe piata monetara este ridicata, iar ratele dobanzii pe care le pot incasa de la clienti sunt relative mici (tinand seama si de prima de risc aferenta creditelor pe care le acorda), bancile comerciale isi vor reduce oferta de credite si, deci, creatia lor monetara, cumparand in schimb titluri prin ,,open-market". Invers, in cazul in care ratele dobanzii de pe piata monetara sunt relative mai mici decat ratele dobanzii pe care le pot practica in relatiile cu clientii lor, bancile comerciale vor vinde titluri la ,,open market" si vor folosi lichiditatile obtinute pe aceasta cale pentru a se angaja in operatiunile de creditare solicitate de sectorul nebancar. In modul acesta,, politca de ,,open market" modifica elementele de calcul ale optiunilor pe care bancile comerciale le fac intre, pe de o parte, acordarea de credite agentilor nebancari si cedarea de titluri de catre banca centrala, iar, pe de alta parte, achizitionarea de titluri de la banca centrala si neacordarea de credite sectorului nebancar. Este usor de inteles ca,daca rata dobanzii de pe piata monetara creste, bancile vor dori sa-si utilizeze lichiditatile (daca le au) pentru plasamente pe aceasta piata si ca, deci, din cauza cresterii generale a dobanzilor, vor acorda, probabil, mai putine credite sectorului nebancar. Invers, daca piata monetara se destinede, bancile comerciale vor dori sa faca mai putine plasamente pe piata respective, utilizandu-si lichiditatile pentru a efectua operatiuni de creditare a sectorului nebancar pe o scara crescatoare la multiplu.



Implicatia efectului- pret asupra ,,costului optiunii", descrisa mai sus, este insotita si de o consecinta patrimoniala asupra valorii titlurilor detinute in portofoliu, care intensifica efectul amintit. Astfel, cresterea ratei dobanzii pe piata monetara determina scaderea valorii titlurilor detinute in portofoliu si, in consecinta, refuzul bancilor de a vinde in pierdere si, dorinta lor de a cumpara titluri, pentru ca - in ipoteza ca anticipeaza o apropiata inversare a situatiei - sa poata efectua o optiune favorabila. Invers, scaderea ratei dobanzii determina reprecierea titlurilor negociabile si, in consecinta, refuzul bancilor de a cumpara si dorinta lor de a vinde titluri, pentru a realize un castig. Rezulta ca efectul-avere, rezultat din consecintele patrimoniale pe care rata dobanzii le exercita asupra varorii portofoliului de titluri (reprecierea sau deprecierea portofoliului), confirma bancilor corectitudinea politicilor de creditare pe care le-au adoptat ca urmare a efectului-pret, sporind astfel, intensitatea acesteia din urma.

In concluzie, efectul-pret influenteaza intr-o maniera conjugate atat vointa de a acorda credite a sectorului bancar, cat si vointa de a angaja credite a sectorului nebancar, atat ,,costul optiunii" aferent plasamentelor bancare, cat si costul datoriilor fata de bancile ale sectorului nebancar.

In analiza de mai sus, efectul- pret a fost separat de efectul cantitate. Se impune insa precizarea ca aceasta disociere a fost determinata exclusiv de dorinta simplificarii expunerii si ca, in realitate, cele doua efecte amintite coexista si se potenteaza reciproc. Astfel, o politica de cumparare de titluri adoptata de catre banca centrala duce la cresterea lichiditatii bancare si la scsderea ratei dobanzii, care, la randul lor, actioneaza conjugat in directia accelerarii cresterii masei monetare. Invers, o politica de vanzare de titluri dusa de catre banca centrala are ca rezultat o reducere a lichiditatii bancare si o crestere a dobanzilor, care determina, laolalta, incetinirea cresterii masei monetare. In principal, datorita conjugarii acestor efecte, politca de ,,open market" are o certa eficacitate in ceaa ce priveste controlul cantitatii de moneda.

2. Aplicarea politicii de ,,open market"

2.1. Eficacitatea politicii de ,,open market"

Eficacitatea politicii de ,,open market" este mult mai mare decat cea a politcii de rescont.

Intensitatea mai mare a efectului- cantitate exercitat de politica de ,,open market" comparativ cu efectul-cantitate exercitat de politica de rescont se explica prin caracteristicile deja mentionate ale acestor doua instrumente: rescontul nu este decat o modalitate de refinantare a bancilor comerciale, in timp ce ,,open market" este o modalitate de control a lichiditatii bancare. Politica de ,,open market" actioneaza continuu asupra politicii de creditare a bancilor comerciale, pe cand politica de rescont actioneaza intermittent. Supralichiditatea bancara este in afara incidentei politicii de rescont a bancii centrale; numai din momentul in care aceasta supralichiditate se epuizeaza in diverse actiuni de creditare, bancile comerciale inceteaza sa mai fie independente. Spre deosebire de aceasta, politica de ,,open market" afecteaza tot timpul supralichiditatea bancara, conferind, astfel, bancii centrale posibilitatea de a influenta destinatia excedentelor respective de lichiditati:

cumparari de titluri de la banca centrala, fara creatie monetara; sau

acordarea de credite economiei - cu creatie monetara.

Intensitatea mai mare a efectului-pret exercitat de politica de ,,open market" in comparative cu efectul similar exercitat de politica de rescont decurge din flexibilitatea celei dintai si rigiditatea celei din urma. Taxa de rescont impusa de banca centrala pentru refinantarea bancilor comerciale nu tine seama de acuitatea nevoilor de fonduri ale acestora din urma, desi, prin modificarile sale discontinue, banca centrala incearca sa afapteze taxa de rescont la situatia lichiditatilor bancilor. Insa adaptarea aceasta este foarte aproximativa: un nivel prea mic al taxei de rescont nu pune nici un fel de probleme de lichiditate bancilor comerciale si, deci, nu are nici un efect, in vreme ce un nivel prea ridicat creeaza mai multe probleme decat rezolva. Din aceasta cauza, in unele tari, refinantarea bancara se realizeaza la o scara de taxe de rescont crescatoare, a carei structura se reamenajeaza periodic in functie de conjunctura. Inovatia respective, desi folositoare, nu anuleaza insa valabilitatea afirmatiei ca politica de ,,open market" este mai fertila. Intr-adevar, fiind o politica de natura contractuala, nu reglementara, politica de ,,open market" se realizeaza pe o piata specifica (piata monetara), la a carei conjunctura se adapteaza instantaneu. Astfel, restrangerea lichiditatii pietei monetare determina cresterea dobanzilor de pe piata respective, ceea ce face ca bancile sa fie, pe de o parte, mai putin inclinate sa vanda titluri ,,la liber" pentru a finanta creditele distribuite economiei, iar pe de alta parte, mai putin inclinate sa cumpere titluri ,,la liber" pentru a-si plasa sigur si rentabil excedentele de trezorerie. Insa banca centrala poate nu numai sa se adapteze la situatia pietei monetare, ci poate sa o modifice in sensul obiectivelor sale. De exemplu, in cazul in care considera ca lichiditatea pietei este prea mare, banca centrala va face sa creasca dobanda pietei, si anume, prin vanzarea de titluri pana cand bancile incep sa efectueze plasamente pe piata monetara, si, astfel, sa-si epuizeze lichiditatile excesive. In caz contrar, cand are loc cresterea lichiditatii pietei monetare, aceasta duce la scaderea dobanzilor, ceea ce face ca bancile, acum mai putin doritoare sa cumpere titluri ,,la liber'', sa incerce sa-si amplifice creditele acordate economiei. Totusi, banca centrala poate si in acest caz sa creeze situatia dorita a pietei monetare. Astfel, in ipoteza ca apreciaza ca lichiditatea pietei monetare este prea mica, banca centrala va cumpara titluri ,,la liber" pana in momentul in care bancile comerciale vor incepe sa dispuna de reserve excedentare, iar dobanzile de pe piata monetara vor scadea suficient de mult pentru a deveni mai putin interesante decat dobanzile aferente creditelor acordate economiei. Politica de ,,open market" poate, deci, sa modifice, prin mici aproximari successive, conditiile de echilibru ale pietei monetare, ceea ce politica de rescont, cu actiunea sa discontinua, nu poate face. Din aceasta cauza, in tarile in care ,,bancile sunt in Banca", iar, ca urmare, rescontul ramane important, acesta este practicat impreuna cu operatiunile de ,,open market", ceea ce permite o anumita modulare a ratelor dobanzii.



Cu toate ca politica de ,,open market" este mai eficace decat politica de rescont, ea se bazeaza, la fel ca rescontul, pe procesul de refinantare bancara. De aceea, eficacitatea sa poate fi diminuata de factorii deja mentionati ca fiind in general susceptibili sa reduca eficacitatea efectului-pret:

inelasticitatea cererii de credite in raport cu dobanda; si

afluxurile de capitaluri flotante straine sunt atrase de dobanzile

ridicate de pe piata autohtona.



Basno C. ''Moneda, Credit, Banci'' Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995, pag 330- 333.

Este insa de remarcat ca limitarea cererii de refinantare a bancilor comerciale nu duce neaparat la reducerea lichiditatii pietei monetare, intrucat aceasta poate fi alimentata de afluxurile de capitaluri flotante straine, atrase de cresterea remuneratiilor aferente titlurilor.

Basno Cezar ''Moneda credit banci''. Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti 1995.

N Dardac Floricel C. Basno Cezar "Moneda credit banci " Editura didactica si pedagogica, Bucuresti 1995.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate