Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Ratele de schimb si criza datoriilor F.M.I.


Ratele de schimb si criza datoriilor F.M.I.


Ratele de schimb si criza datoriilor F.M.I.

Initial F.M.I. a fost creat pentru a avea un cuvant greu de spus in ceea ce priveste ratele de schimb in tarile membre. In principiu, conform sistemului de paritati fixe - sistemul Bretton Woods - pentru a efectua o modificare in rata de schimb era necesara aprobarea consiliului executiv al F.M.I.. In practica insa, aceasta putere era iluzorie : schimbarile cursurilor valutare erau decise de autoritatile nationale, iar Consiliul Executiv nu avea alta posibilitate decat se le valideze ulterior. Cel mai important efect al aplicarii acestui sistem a fost devalorizarea mondei nationale in raport cu dolarul american, care era principalul curs de referinta in cadrul sistemului. In perioada in care Statele Unite au avut un nivel scazut al inflatiei, incepand cu razboiul din Coreea si terminand pe la mijlocul anilor 60, sistemul cursului valutar etalon a impus o politica monetara si bugetara responsabila in tarile slab dezvoltate. Totusi, cand preturile interne au crescut vertiginos in SUA ca urmare a razboiului din Vietnam, diminuand caracterul disciplinar al sistemului in celelalte tari s-a ridicat un mare semn de intrebare asupra eficientei cursului valutar etalon. Abolirea convertibilitatii aurului, la 15.08.1971, in timpul presedintelui Nixon, a amenintat colapsul sistemului si a reprezentat un regres major pentru F.M.I..



In anii care au urmat regulile prestabilite ale sistemului cursului valutar etalon au fost inlocuite prin procedurile de consultare asupra unui sistem al cursului valutar variabil.

Aceasta noua sarcina pentru F.M.I. a fost stipulata in 1978 prin cel de-al doilea amendament al statului. In fiecare an au loc asa numitele  consultari pe marginea Articolului IV  intre o misiune a F.M.I. compusa din 4-5 experti si reprezentanti ai tarilor membre, consultari in care este analizata situatia economica din fiecare tara. Rapoartele misunii F.M.I. sunt confidentiale, ele nu sunt publicate ; astfel expertii pot fi deschisi si directi. Cocluziile expertilor F.M.I. sunt, in general, utile in discutiile de politica interna ; ele sunt adesea transmise guvernelor sau chiar publicate in ciuda caracterului lor confidential(ex: Belgia, Italia). Rapoartele consultarilor sunt discutate in cosiliul executiv. Este de remarcat faptul ca directori din tari atat de diferite ca Libia, Iran si SUA au facut adesea aceleasi recomandari privind disciplina bugetara in tarile membre. Perspectivele asupra economiei mondiale sunt publicate in revista  World Economic Outlook  care apare de doua ori pe an.

Functionarii F.M.I. au acceptat destul de repede ratele de schimb flexibile. Initial, F.M.I. s-a aratat sceptic in ceea ce priveste incercarile de a fixa cursurile valutare la un nivel regional. Se credea ca stabilitatea sistemului depinde de continutul politicii de baza si nu este legat foarte strans de acordurile privind cursurile valutare. In acest sens, se faceau recomandari fiecarei tari membre a Sistemului Monetar European de a devaloriza moneda nationala. Asemenea recomandari nu erau agreate de partenerii SME, care faceau tot ce era posibil sa mentina in Europa rate de schimb stabile. Ulterior, cand a devenit evident ca o angajare ferma in ceea ce priveste ratele de schimb poate avea efecte disciplinare, incurajand o politica echilibrata, functionarii F.M.I. au renuntat la atitudinea lor refractata.

Expertii F.M.I. au ezitat, la inceput, in a face propuneri pentru reformarea Sistemului Monetar International. Prin persoana directorului general, F.M.I. a luat parte la consultarile din cadrul Grupului celor Sapte privind ratele de schimb, dar concluziile au ramas la nivelul consiliului executiv. Aceast sovaiala este explicabila, avand in vedere pozitia celor mai mari tari fata de trecerea la acorduri oficiale privind rata de schimb. Pe de alta parte, expertii F.M.I. aveau nevoie de o continuare a discutiei din cauza modificarilor foarte mari ale ratei de schimb intre cele trei mari valute - dolarul american, marca germana, yenul japonez - modificari ce aveau repercusiuni mari asupra celorlalte tari. Masura in care F.M.I.-ul a ramas pe coordonate colaterale a fost dureros de evidenta la sedinta anuala din Washington, in septembrie 1992, cand SME se afla sub o presiune extrema. Ministrii de finante europeni si guvernatorii bancilor centrale erau complet impovarati de aceasta problema si cu toate acestea discutiile s-au purtat fara implicarea F.M.I.-ului.

Internationalizarea pietelor financiare si amplificarea miscarilor de capital au contribuit la o mai mare propagare si la o mai rapida transmitere a disfunctinalitatilor in randul tarilor. Dezordinea de pe pietele valutare - crizele SME variatiile postbelice ale yenului japonez si respectiv ale doalrului american, criza peso-ului mexican - a intarit necesitatea intensificarii functiei de supraveghere a Fondului. Efectele unei astfel de supravegheri depind in cele din urma de cooperarea tarilor membre, mai ales atunci cand mecanismele pietei reclama o politica de disciplina stricta. Tarile membre ar trebui sa furnizeze informatii in mod regulat si permanent. Efectele negative aparute ca rezultat al necomunicarii informatiilor cheie in timp util au fost ilustrate de criza peso-ului mexican de la sfarsitul anului 1994, cand atat F.M.I., cat si pietele financiare au fost luate prin surprindere de consumarea rapida a rezervelor oficiale.

Criza datoriilor



Trecerea la un sistem de rate de schimb flotante (cursuri valutare flotante), au coincis cu o deteriorare a climatului economic in tarile industrializate. In acelasi timp, ratele dobanzilor erau scazute si exista capital disponibil la nivel international ca rezultat al surplusurilor acumulate de tarile exportatoare de petrol. Multe tari in curs de dezvoltare imprumutau de la bancile occidentale, pe scara larga, in scopul sustinerii cresterii proprii, facand adesea imprumuturi care depaseau posibilitatea lor de a le rambursa.

Dupa ce SUA au abandonat, in 1979, in timpul presedintelui Rezervelor Federale, Paul Volcker, politica banilor ieftini, ratele dobanzilor au crescut vertiginos, iar tarile in curs de dezvoltare, neproducatoare de petrol au fost confruntate cu probleme serioase, agravate ulterior de diminuarea comertului mondial. In 1982 datoriile lor insumau peste 600 mld $, din care mai mult de jumatate trebuiau rambursate Sistemului Bancar International.

Mai mult, o mare parte reprezentau imprumuturi pe termen scurt si bancile au decis sa sisteze aceste creditari. In august 1982, Mexicul a fost obligat sa anunte ca se afla in imposibilitatea de plata. Aceasta a avut un efect dramatic, cu atat mai mult cu cat Mexicul , cu rezervele sale de petrol, nu parea a fi un posibil candidat la un asemenea esec. Sitemul Financiar International s-a aflat intr-un mare pericol deoarece, in cazul in care ar fi urmat si alte tari, ar fi aparut probleme extrem de grave pentru sistemul bancar international.

F.M.I. a avut un rol crucial in acea perioada, nu numai prin elaborarea unui program de ajutorare complex pentru Mexic ci si prin incurajarea Sistemului Bancar International si a creditorilor oficiali de a contribui impreuna la finantarea deficitului. Fondul se afla intr-o situatie cu totul noua, de a cere aceasta asigurare inainte de a aproba propriul program. Astfel s-a nascut strategia de a se gasi solutii de la caz la caz prin cooperarea tuturor partilor implicate, cu un echilibru adecvat intre ajustare si finantare. Rolul de catalizator al F.M.I. a fost evident in mobilizarea resurselor financiare suplimentare.

Cu toate ca interventia prompta a F.M.I. a preintampinat seriose disfunctionalitati in Sistemul Financiar International, a mai trecut o perioada pana la inregistrarea unui nou progres in gasirea unei solutii in problema datoriilor. Planul Baker, numit astfel dupa secretarul Trezoreriei americane din acea vreme, James Baker, care milita pentru contributii egale de la toate partile implicate, nu a avut succes in obtinerea unei imbunatatiri substantiale a situatiei. Totusi, s-a oferit astfel bancilor un ragaz de timp, in care sa-si refaca rezervele si sa devina mai putin vulnerabile. In anul 1989, F.M.I. a stabilit noi linii de actiune, ca rezultat al planului elaborat de secretarul trezoreriei americane Nicholas Brady, prin care F.M.I. si Banca Mondiala puteau acorda ajutor financiar pentru reducerea datoriei. In acest sens F.M.I. putea acorda pentru reducerea datoriei 25% din resursele disponibile in mod natural. Puteau fi acordate, deasemenea, si alte ajutoare suplimentare pentru plata dobanzilor, mergand pana la maximum 40% din cota. Planul Brady a fost un succes : Mexicul a fost primul care a semnat acordul si cand Argentina a devenit o noua tara debitoare care a semnat acordul in 1992, succesul a fost deplin. Multe tari au recastigat accesul pe pietele internationale de capital, iar problema serioasa a datoriei a fost diminuata considerabil in America Latina.

Catre sfarsitul anului 1994, in Mexic s-a declansat o noua criza, peso-ul aflandu-se sub o presiune severa iar in cele din urma s-a produs o devalorizare cu 50%. Implicatiile erau de alta natura decat cele din 1982, din cauza faptului ca de aceasta dataa institutiile financiare (altele decat bancile) erau cele care investisera substantial in "hartie" mexicana, de exemplu bonurile de tezaur, cu o rata de schimb a dolarului garantata. Desi nu se manifesta un pericol sistematic la nivelul sistemului bancar international, exista teama aparitiei unei reactii  domino  care sa afecteze si alte piete economice, punand sub semnul interbarii toate progresele facute in rezolvarea crizei datoriilor. De aceea, F.M.I. a disponibilizat resurse substantiale in valoare de 17,5 mld $, suplimentate printr-o facilitate de creditare de catre SUA si un imprumut BRI in contul tarilor din G 10. Aceasta actiune prompta a avut succes, impedicand raspandirea crizei in tarile vecine.



Pentru unele din tarile cele mai sarace, in special pentru cele din zona subsahariana, problema datoriei nu a fost inca rezolvata. Ajutorul oferit pe baza cooperarii nu a putut rezolva in totalitate probleme grave din aceste tari. F.M.I. s-a implicat profound in aceste probleme, ceea ce a dus la schimbarea caracterului Fondului. Intr-o anumita masura, tarile industrializate reprezinta motivul acestei schimbari de directie. In cadrul negocierilor Clubului de la Paris, chiar aceste tari au impus un program politic, convenit cu F.M.I. ca o conditie pentru redresarea datoriilor. Mai mult aceste tari au devenit tot mai convinse de faptul ca, ajutorul pentru dezvoltare nu este eficient atat timp cat politica macroeconomica ramane dezechilibrata. Se pune o tot mai mare valoare pe expertizele F.M.I. si pe cele ale Bancii Mondiale pentru redresarea politicii economice in acesta tari. Exista si riscuri inerente in aceasta implicare largita a F.M.I., care nu este in conformitate cu caracterul sau monetar si care poate duce la o suprapunere cu activitatile bancii mondiale.

Trecerea la economiile de piata

O data cu relaxarea tensiunilor dintre Est si Vest si destramarea Uniunii Sovietice o noua categorie de tari au aderat la F.M.I.. Impartirea acestor tari in cadrul facilitatilor de creditare a fost dificila. Tranzitia de la o economie planificata si centralizata la o economie de piata - cu liberalizarea preturilor si piete libere - se face in mod unic. F.M.I. acorda sprijin pentru infiintarea unui nou sector financiar adecvat si pentru privatizarea intreprinderilor de stat. Se impune si o protectie sociala, in aceste cazuri, deoarece productia scade adesea veriginos, iar companiile private trebuie sa opereze mai eficent si cu mai putini salariati.

In august 1992, Rusia a fost in masura sa primeasca prima transa de credit de un miliard $. Dar tulburarile politice permanente ca si traseul in zig zig al reformei au facut ca urmatoarele transe de imprumut sa fie inghetate. In primavara anului 1993 s-a hotarat iesirea din impas: unul din factorii de neliniste era posibilitatea ca aceste miscari politice revizoniste sa castige teren pe fondul unei deteriorari a situatiei economice - produsul intern brut in unele republici era cuprins intre 30 - 50%. De aici aparea pericolul ca reformele sa fie anulate. In acest sens, a fost creata o noua facilitate, STF - facilitatea de transformare sistemica, oferind fostelor tari din blocul rasaritean imprumuturi de peste 50% din cota de participatie in doua transe si in termene flexibile. Printre tarile care au beneficiat de acest tip de facilitate s-au numarat si Cambodgia, Laos si Vietnam.

Experienta acumulata a aratat importanta stabilizarii inflatiei la un nivel coborat, chiar din prima faza a reformelor. Privatizarea este de asemenea un element esential in procesul de tranzitie. Unele tari, in particular Rusia si Ucraina nu au manifestat de la inceput dorinta de a face o reforma profunda. Abordarea graduala nu a dat rezultate la fel de bune ca cele din tarile angajate total pentru reforma, cum ar fi Polonia si unele tari baltice. In primavara lui 1995, cand miscarea reformatoare a devenit mai puternica, Rusia si Ucraina au primit mari credite stand-by, in continuarea imprumuturilor (FTS/STF).







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate