Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
NATIONALIZAREA SOMAJULUI


NATIONALIZAREA SOMAJULUI


NATIONALIZAREA SOMAJULUI

1. Definirea echilibrului si dezechilibrului economic

Asupra obiectelor, fenomenelor si proceselor din natura si societate actioneaza in permanenta factori (forte) contradictorii, care tind sa mentina starea de repaus sau de miscare a acestora denumita echilibru "aequilibrium".

Stiinta economica a imprumutat termenul de echilibru din fizica, chimie, psihologie. In fizica, echilibrul desemneaza starea de repaus sau de miscare a unui corp sau a unui sistem solicitat de mai multe forte (procese) opuse, care se desfasoara cu aceeasi viteza, mentinand nemodificate starea in care se afla corpul sau sistemul respectiv. In chimie, echilibrul este prezentat de legatura dintre doua reactii reversibile ce decurg simultan din directii opuse si se desfasoara cu aceeasi viteza. Cercetand senzatia de echilibru a anului, psihologia o defineste ca reflectand pozitia si miscarile corpului in spatiu, prin devierile de la pozitia verticala.



Echilibrul economic (in general) semnifica egalitatea a doua marimi masurabile interdependente (echilibru bugetar). Invers, dezechilibru economic inseamna inegalitatea a doua marimi masurabile interdependente. Echilibrul economiei concurentiale de piata este o stare specifica a pietelor care se creeaza prin actiunea si comportarea agentilor economici in dubla lor calitate de producatori (vanzatori) si de consumatori (comparatori)[1].

In economia actuala echilibrul economic semnifica acea stare spre care tinde piata bunurilor economice, piata monetara, a capitalurilor, piata munca, precum piata nationala in ansamblul sau in sensul egalizarii cererii si ofertei, respectiv in cel al unei asemenea diferente dintre ele care sa nu depaseasca anumite limite considerate normale si care nu creeaza tensiuni sociale grave.

In alti termeni spus, echilibrul economic semnifica acea situatie a unei economii in care proportiile cantitatilor globale permit ajustarea armonioasa a fluxurilor, stabilirea preturilor si functionarea satisfacatoare a aparatului economic. El poate fi considerat o armonie intre valorile si fortele economice, o absenta de disproportii astfel incat ansamblul socio-economic sa functioneze pentru a asigura satisfacerea rezonabila a participantilor sai si pentru a fi pregatit impotriva crizelor.

Aplicat unui agent economic individual (un consumator sau o firma), "echilibrul inseamna ca nu exista nici o presiune sau stimul asupra agentului economic in vederea modificarii actiunilor sale economice". Cand se aplica la piete, "echilibrul desemneaza o situatie in care consumatorii si vanzatorii sunt satisfacuti, pe ansamblu, de combinatia curenta a preturilor si a cantitatilor cumparate sau vandute, astfel ca nu exista nici o motivatie pentru a-si modifica actiunile prezente. Daca, din anumite ratiuni, nu s-a atins punctul de echilibru, atunci intervin forte care imping piata spre un asemenea pret".[2]

Echilibrul de pe fiecare piata este un echilibru partial; el cuprinde numai o parte a sistemului economic, reprezentata de piata izolata a unei marfi, pornind de la ipoteza ca in restul economiei, respectiv pietei, conditiile raman neschimbate. Situatia in care toate pietele se afla simultan in echilibru, adica atunci cand cantitatile si preturile de pe toate pietele nu se modifica substantial, descrie starea de echilibru general sau echilibrul; conjugat al pietelor. Acesta priveste sistemul economic ca pe un intreg si urmareste miscarea simultana a tuturor cantitatilor si preturilor pentru toate bunurile si serviciile.

Unii specialisti au considerat ca starea de echilibru semnifica o cerere suplimentara (excedentara) nula.

Cererea excedentara (De) este diferenta dintre cantitatea ceruta dintr-un bun (D) si productia curenta (Qc) plus rezervele necesare (R), adica: De = D - (Qc + Rn).

Echilibrul general este acea situatie a unei economii in care proportiile marimilor (indicatorilor) globale permit o ajustare armonioasa a fluxurilor reale si monetare si o asemenea functionare a sistemului care sa dea satisfactii subiectilor economici.

In termeni statici echilibrul economic este o constelatie de variabile, astfel legate intre ele incat face imposibila orice instabilitate. Cu alte cuvinte, echilibrul static presupune functionarea sistemului in acelasi mod, lucru care este posibil numai pe termen scurt si foarte scurt.

In termeni dinamici, echilibrul economic general este o etapa a schimbarii economiei, schimbare ce este determinata de factori perturbatori si la care sistemul poate reveni dupa ce au fost adoptate si implementate anumite masuri de ajustare.

Principalele echilibre spre care tind toate economiile mari sau mici, avansate sau inapoiate:

- crestere economica pozitiva si insusita;

- ocuparea deplina a resurselor de munca;

- stabilitatea nivelului general al pretului;

- repartitia adecvata si justa a veniturilor;

- sold echilibrat pe termen mediu al balantei de plati externe.

Notiunea de echilibru economic este relativa. Mai mult, echilibrul economic general, care vizeaza fluxurile si agregatele globale (productia nationala, cererea globala, masa monetara) si la in consideratie indicatorii cei mai semnificativi (rata somajului, cursul valutar etc.), este si mai relativ acesta inducand in structurile sale toate aspectele relative ale echilibrelor partiale.

In cea mai larga acceptiune, echilibrul economic consta in relatia (raportul) dintre resurse si trebuinte. Este cunoscut ca nevoile depasesc in permanenta resursele. Din aceasta cauza, de regula echilibrul se atinge fie pe calea limitarii nevoilor, fie prin sporirea resurselor si folosirea lor mai buna.

Mecanismul preturilor faciliteaza obtinerea echilibrului, in sensul ca rezultatul oscilatiilor preturilor este egalizarea cererii si ofertei de marfuri in punctul de echilibru.

Acest echilibru prin mecanismul preturilor se poate statornicii, atat prin diferitele marfuri, cat si la nivelul economiei nationale (prin echilibrarea cererii agregate cu oferta agregata).

Astfel spus, echilibrul se poate realiza atat la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic. La nivel macroeconomic procesul este mult mai complex si echilibrul dificil de realizat.

La nivel macroeconomic teoria economico face distinctie intre echilibrul partial si echilibrul general.

Echilibrul partial consta in concordanta calitativa (egalitatea) dintre doua laturi strans legate ale economiei, intre doi parametri ai acesteia. De pilda, echilibrul partial poate sa apara sub forma egalitatii intre o productie si consum intre veniturile si cheltuielile bugetului de stat etc..

Deosebit, echilibrul general inseamna concordanta tuturor sferelor sistemului economic; concordanta cererii si ofertei de bunuri de consum, de factori de productie, de moneda, de valuta, de munca etc. Deci, este vorba la toate segmentele economici si pietele ei sa fie in echilibru, in concordanta.

Echilibrul economic se manifesta sub o multitudine de forme, care se clasifica dupa anumite criterii:

a)      dupa modul de manifestare in timp se distinge: echilibrul economic static, care se caracterizeaza prin absenta schimbarilor si este considerat doar o ipoteza, neexistand practic in realitate si echilibrul economic dinamic, ce se manifesta prin modificarea permanenta a raporturilor dintre fortele care se confrunta, concordanta lor realizandu-se in timp, ca tendinta dominanta si care poate fi privit ca un echilibru pe termen scurt (se manifesta in conditiile unor schimbari nesemnificative sau al modificarii unor restrictii posibil de ameliorat pe termen scurt) si pe termen lung (admite posibilitatea schimbarilor in toate variabilele sistemului, progresul tuturor factorilor de productie, ceea ce presupune depasirea unor dezechilibre temporare prin atragerea unor forte de compensare existente in sistem sau in afara lui);

b)      din punctul de vedere al sferei de cuprindere (al pietelor la care se refera), echilibrul economic poate fi partial si general;

c)      in raport cu nivelurile agregarii economiei nationale se distinge: echilibrul microeconomic, care se refera la nivelul verigilor primare, al agentilor economici si al unitatilor administrativ-teritoriale de baza; echilibrul mezoeconomic, are se refera la structurile de ramura, si zone teritoriale (judete, landuri etc); echilibrul macroeconomic, care integreaza agregat primele doua forme de echilibru pe ansamblul economiei nationale si al teritoriului national;

d)      in functie de continutul proceselor economice si de modul de exprimare a rezultatelor se distinge: echilibrul economic material, care exprima acea stare de concordanta relativa intre volumul, structura si calitatea productiei (oferta globala), pe de o parte, si nevoile de consum final si de productie (cerere globala), sub aspect cantitativ, structural si calitativ, pe de alta parte (de ex., pentru a asigura o anumita cantitate de energie electrica e necesara o cantitate determinata de combustibil, intr-o anumita structura si putere calorica); echilibrul economic valoric, care exprima concordanta relativa intre diferite structuri valorice ale rezultatelor economice, intre acestea si eforturile depuse, si in cadrul caruia se disting urmatoarele forme speciale: echilibrul banesc (monetar), care exprima concordanta relativa dintre expresia baneasca a volumului de bunuri economice existente pe piata si cantitatea de bani aflata in circulatie; echilibrul financiar, care reflecta concordanta relativa intre sursele financiare si necesitatile de plata ale agentilor economici; echilibrul bugetar, care reflecta concordanta relativa intre veniturile si cheltuielile bugetare; echilibrul valutar, care evidentiaza concordanta relativa intre incasarile si platile in valuta; echilibrul resurselor de munca, care exprima concordanta relativa dintre cantitatea, structura si calitatea factorului uman activ disponibil si necesitatile de resurse de munca ale utilizatorilor (mai ales ale unitatilor economice).

In unitatea lor, aceste forme concrete de manifestare a echilibrului economic asigura desfasurarea procesului cresterii economice, concretizat in sporirea dimensiunilor rezultatelor macroeconomice.

Starea de echilibru economic este o expresie a compatibilitatii, a concordantei relative a deciziilor luate de agentii economici producatori si, respectiv, consumatori, aceasta mentinandu-se intr-o anumita perioada de timp, pana in momentul in care intervin factori perturbatori, cu actiune contrarie.

Pentru ca economia unei tari sa se afle in stare de echilibru este necesara respectarea anumitor conditii, in cazul diferitelor piete:

a) in cazul pietei bunurilor economice oferta agregata de marfuri si servicii trebuie sa fie egala cu cererea agregata de marfuri si servicii;

b) in cazul pietei monetare oferta monetara agregata trebuie sa fie egala cu cererea monetara agregata;

c) in cazul pietei muncii oferta de locuri de munca trebuie sa fie egala cu cererea de locuri de munca la nivel macroeconomic.

Echilibrul economic general sau echilibrul macroeconomic caracterizeaza, asadar, acea situatie generala a economiei unei tari in care proportiile si corelatiile dintre marimile sau variabilele macroeconomice permit desfasurarea normala a fluxurilor reale si monetare in economie, o functionare performanta a sistemului care da satisfactie subiectilor economici. In raport de aceasta stare a economiei, a pietei nationale in ansamblu, sunt formulate si obiectivele politicii macroeconomice spre care tind toate tarile: o crestere economica pozitiva si durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea nivelului general al preturilor, balante comerciale si de plati externe echilibrate pe termen mediu si lung.

Economia in orice tara este dominata de dezechilibrare. Dezechilibrele economice sunt expresia modificarilor limitelor resurselor si tehnologiilor, a restrictiilor consumatorilor privind cumpararea de bunuri si servicii, inclusiv a unor greseli de politica economica generala pe termen lung, reflectand neconcordanta dintre cererea si oferta agregata. Dinamica fortelor care se interactioneaza confera dezechilibrelor economice un caracter permanent, normale sau anormale din punctul de vedere al intereselor agentilor economici, in calitatea lor de vanzatori, sau de cumparatori. Dezechilibrul economic se manifesta in forma de crize economice, de deficit bugetar, somaj si inflatie.

Dezechilibrul economic general caracterizeaza acea stare (situatie) a unei economii care este marcata prin dereglarea raportului dintre cererea globala si oferta globala, dereglare insotita de decalaje importante ale agregatelor economice fata de punctul lor de echilibru.

Miscarea unei economii cauzeaza dezechilibrelor un caracter permanent, scara acestora fiind foarte larga de la dezechilibrele dorite, acceptate ca normale si pana la cele nedorit, catastrofale ce pot provoca mari tensiuni sociale si politice.

In economia contemporana cele mai semnificative dezechilibre ce pot apare sunt:

stagnarea si / sau contractia productiei;

subocuparea sau somajul;

inflatia sau deflatia;

decalaje puternice intre venituri etc..

Cele mai importante cazuri de dezechilibre economice pot fi considerate:

excesul de oferta;

excesul de cerere;

Excesul de oferta pe piata bunurilor si pe piata munca inseamna: productie fara desfacere = oameni fara ocupatie. Cauzele pot fi considerate: cresterea concomitenta a preturilor si salariilor; inflatia crescatoare; dominatia incertitudinii de piata si formarea surplusului de capacitate.

Excesul de cerere pe piata bunurilor economic si excesul de oferta pe piata munca inseamna: penurie (insuficienta ofertei); somaj.

Excesul de cerere pe piata bunurilor economice, a monedei si pe piata munca. In realitate acest dezechilibru va insemna concomitent: hiperinflatie/somaj cronic, inrautatirea conditiilor de viata ale clasei de mijloc.

Marimile (fortele) masurabile si opozabile din economie, in interactiunea lor, pot sa fie egale sau inegale; in cazul egalitatii, ele se anuleaza reciproc si desemneaza starea de echilibru, in timp ce in situatia de dezechilibru, unele sunt mai puternice in raport cu celelalte, devenind preponderente in raport cu acestea.

Prin dezechilibru economic se intelege starea economiei nationale sau a unei componente a acesteia de a nu fi in echilibru. intrucat actiunea fortelor economice contrarii este permanenta, echilibrul se manifesta ca o stare de moment, vremelnica si intamplatoare a sistemului economic, pe cand dezechilibrul economic se manifesta permanent, insa cu intensitati diferite in timp si in cadrul componentelor economiei nationale.

Dezechilibrul economic, in functie de intensitatea si efectele pe care le produce, poate fi interpretat:

a)           ca stare normala a economiei de piata, a evolutiei acesteia, atunci cand nu dezorganizeaza in sens negativ economia si se manifesta in forme dorite si acceptate de societate, ca suport al progresului economico-social. Devenite preponderente si permanente, aceste dezechilibre caracterizeaza starea normala, dinamica, de dezvoltare a economiei;

b)           ca o stare normala si nedorita a economiei creatoare de dezordine si incompatibilitati in cadrul functionalitatii sistemului economic. Daca dezechilibrele amintite se manifesta partial si pe termen scurt, ele nu pot influenta in mod decisiv tendinta dominanta a sistemului economic.

Dezvoltarea economica, desi stanjenita. tinde spre normalitate. Atunci cand dezechilibrele nedorite devin predominante, in economie se instaleaza starea de criza. Paralel cu dezechilibrele nedorite se manifesta si dezechilibrele normale, dar acestea au caracter partial si se desfasoara pe termen scurt, influentand intr-o mica masura cursul economiei.

Cand dezechilibrele nedorite cuprind cele mai importante componente ale sistemului economic, se generalizeaza si se prelungeste in timp, criza din economie devine structurala. In cazul dezechilibrelor anormale obisnuite, reechilibrarea economiei si a procesului de dezvoltare economica implica reducerea intensitatii, a nivelului si a gradului de extindere a dezechilibrelor nedorite, aducerea acestora la limitele dezechilibrelor admisibile. In situatia dezechilibrelor profunde si generalizate, sistemul economic se departeaza tot mai mult si tot mai inegal de principalele componente ale sale de starea sa initiala, trebuind modernizate structurile viabile, inlaturate structurile care nu au viitor si create noi structuri (forte) ale economiei, care sa permita un alt echilibru dinamic.

Somajul dezechilibru economic

1.Definitii. Caracteristici

Prin amploarea ingrijoratoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce isi schimba ritmurile si sensurile, somajul a devenit o problema macroeconomica ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice si politico-ideologice.

Avand in vedere ca literatura de specialitate, statisticile oficiale si internationale (Biroul International al Muncii, Comisia de Statistica ONU) trateaza somajul prin prisma unor multiple si diferite modalitati de analiza si de evaluare, s-a creat o imagine confuza a fenomenului.

Iata, totusi, cateva definitii acceptate care sintetizeaza caracteristicile somajului, prezentandu-l ca pe una din problemele macroeconomice de maxima complexitate.

In unele manuale si tratate universitare, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor persoane care au statut oficial de somer, adica, somajul consta din numarul total al somerilor. In acest caz, problema se deplaseaza spre persoana - somer.

Definitia cea mai folosita pe care o dau economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent. In diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema in cauza se leaga de ajutorul de somaj si de criteriile acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa fie declarata somer trebuie sa fie inscrisa pe listele oficiilor de plasare a fortei de munca si sa fie disponibila de a incepe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de munca.[3]

Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul poate fi definit ca acea persoana care: este lipsita de munca, este apta de munca, cauta loc de munca remunerat si este disponibila sa inceapa lucrul imediat (in 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national: ca loc de intalnire si de confruntare intre cererea globala si oferta globala de munca. Aceasta maniera de abordare a somajului este, in fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, si a celor economico-financiare si investitionale, pe de alta parte. Numai ca atat resursele de munca (oferta de brate de munca), cat si nevoia de munca (cererea de munca) sunt filtrate prin exigentele si regulile unice ale remunerarii si salarizarii. De aceea, indiferent de unghiul de abordare si tratare a lui, somajul este o disfunctie a pietei nationale a muncii.

Piata muncii este prin definitie inelastica. Aceasta in sensul ca nici cererea de munca nu se modifica in aceeasi masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de forta de munca nu evolueaza intotdeauna in raport de pret si de cost. Unii specialisti explica aceasta caracteristica prin aceea ca cererea si oferta depind de multi alti factori decat cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de munca este acela care sta la baza specificitati pietei muncii. Procesele ce stau la baza determinarii volumului, dinamicii si structurii ofertei de munca sunt, mai intai, de natura demografica.

Piata muncii nu functioneaza ca o piata obisnuita (libera, zic unii autori) si din cauza restrictiilor legislative, a conditiilor impuse prin lege in limitele carora ea functioneaza. In plus, functionarea acestei piete este influentata de actiunea specifica a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de raportul de forte dintre ei.

Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru (ocupare deplina), fie in cea de dezechilibru, adica de subocupare si supraocupare. Pentru a intelege cele doua forme ale dezechilibrului pe piata muncii trebuie clarificati termenii de ocupare deplina, somaj voluntar si somaj involuntar.

Ca fenomen macroeconomic, somajul reprezinta ansamblul persoanelor (stocul de populatie) active disponibile fara ocupatie, care cauta de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de munca in raport cu cei ce pot fi ocupati, in conditiile de rentabilitate impuse de piata.

Sporirea sau diminuarea ocuparii intr-o tara sau alta nu se identifica cu scaderea sau agravarea somajului. Pentru a se realiza o imagine mai apropiata de adevar, este necesar sa se ia in consideratie si variatiile nivelurilor activitatii populatiei. Deci, notiunea de somaj trebuie sa fie corelata cu indicatorii privind stocul si fluxurile populatiei active, ca si cu repartitia si durata somajului.

Somajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a.       Nivelul somajului care se determina in functie de doi indicatori, si anume: masa somajului si rata somajului.

Masa somajului consta din numarul persoanelor care, la un moment dat intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor. Altfel spus, ea consta din populatia activa disponibila, respectiv din acea forta de munca nonocupata.

Daca se are in vedere un anume orizont de timp (luna, trimestru, an) si numarul somerilor la inceputul perioadei, atunci numarul somerilor la sfarsitul perioadei rezulta din cresterea (ajustarea) cifrei initiale cu intrarile in randul somerilor si cu iesirile din randurile acestora in acel orizont de timp.

Rata somajului, ca marime relativa a fenomenului, se calculeaza ca raport procentual intre masa somajului (numarul mediu al somerilor) si unul din parametrii de referinta ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populatia activa, populatia activa disponibila, forta de munca (populatia ocupata plus somajul), populatia ocupata, populatia ocupata ca salariati.

Se pare ca cel mai concludent raport de exprimare a ratei somajului este cel in care se foloseste ca numitor fie forta de munca, fie populatia activa disponibila.

b.      Intensitatea somajului este o alta caracteristica a fenomenului somaj. In functie de aceasta se poate distinge: somajul total, care presupune pierderea locului de munca si incetarea totala a activitatii; somajul partial, care consta in diminuarea activitatii unei persoane, in special prin reducerea duratei saptamanii de lucru sub cea legala, concomitent cu scaderea remunerarii; somajul deghizat, specific mai ales tarilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparenta cu productivitate mica.

c.       Un alt element este durata somajului sau perioada de somaj din momentul pierderii locului de munca pana la reluarea activitatii. Nu exista o durata a somajului definita prin lege, dar in numeroase tari exista reglementari ale perioadei pentru care se plateste indemnizatie de somaj. Aceasta perioada are o tendinta de crestere, atingand pana la 18-24 de luni.

d.      Structura somajului sau componentele acestuia reprezinta o alta caracteristica. Acestea se formeaza prin clasificarea somerilor dupa diferite criterii: nivelul calificarii, domeniul in care au lucrat, categoria socio-profesionala careia ii apartin, sex, categorii de varsta etc. In urma studierii somajului pe sexe si categorii de varsta s-a relevat ca femeile sunt mai afectate de somaj decat barbatii, de asemenea, tinerii de pana la 25 de ani si batranii de peste 50 de ani in raport cu restul populatiei active.

1.2. Formele Actuale ale somajului

Deoarece fiecare cauza si tip de somaj implica o viziune speciala si, in consecinta si masuri adecvate de combatere trebuie ca aceste doua aspecte, care la prima vedere s-ar parea ca ar trebui tratate separat, sa fie abordate in stransa corelatie.

Ca un flux macrosocial global, somajul este generat de cauze ce tin de situatia economica a utilizatorilor, pe de o parte, si de statutul social al ofertantilor de munca, pe de alta parte.

In primul rand, ca urmare a unei evolutii nefavorabile a activitatilor social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de munca de catre o parte a populatiei ocupate.

In al doilea rand, solicitarile suplimentare de munca ale noilor generatii ce au ajuns la varsta legala de munca nu pot fi onorate de utilizatorii de munca. Tanara generatie intampina greutati in gasirea locurilor de munca (in cazul unei subocupari) din mai multe motive obiective sau subiective: neconcordanta pregatirii ei profesionale cu nevoile si exigentele impuse de activitatea economico-sociala; retinerile unor agenti economici producatori in a angaja tineri fara experienta in munca, fara sa-si fi insusit disciplina muncii etc.

In al treilea rand, somajul apare, se suplimenteaza si ca urmare a solicitarilor de locuri de munca din partea unor persoane incadrate in varsta a doua, care se decid sa-si ofere munca lor pe piata. Unele dintre aceste persoane nu au lucrat pana in momentul respectiv, altele au intrerupt activitatea pe o perioada relativ indelungata.

Oricum, atat unele, cat si celelalte persoane se decid sa-si schimbe statutul social din neangajat in angajat. La acest proces se poate adauga si cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu.

Pentru aprofundarea cauzelor somajului trebuie luate in consideratie, in unitatea lor, asemenea procese demo-economice, economice, tehnico-stiintifice, cum sunt: evolutia populatiei active; dinamica productiei nationale; rata de crestere economica si modificarea sensului ei; tehnicile si tehnologiile folosite, progresul tehnico-stiintific; restructurarile agentilor economici, independent de impulsurile acestora; conjunctura interna si internationala etc.

Aparitia somajului, dar, mai ales, cresterea si diminuarea lui au fost si sunt influentate de unele cauze directe, fiecare dintre acestea dand nastere la forme particulare de somaj, cum sunt: ciclic, frictional, structural, tehnologic, sezonier etc.

Somajul ciclic este dependent de fluctuatiile ciclice pe termen mediu; in perioadele conjuncturale defavorabile dimensiunile acestuia sporind, in timp ce in cele favorabile el se resoarbe in buna masura.

Somajul structural este consecinta adancirii diviziunii muncii, a specializarii activitatii economice si respectiv a structurarii pietei muncii. Modificarile structurale pot apare la nivelul economiei nationale, dar si la nivel regional. Drept urmare, apar discordante intre calificarile cerute si cele de care dispun ofertantii de munca. Amploarea somajului structural depinde de trei factori: de rapiditatea cu care apar modificarile in cererea si oferta de bunuri si servicii in economie. Cu cat ele sunt mai rapide, cu atat si dimensiunile somajului structural vor fi mai mari; de gradul de concentrare regionala a activitatilor economice, sau lipsa de diversificare a productiei si a serviciilor; de caracteristica spe-cifica majoritatii ofertantilor de munca - imobilitatea.[5]

Politicile si solutiile de combatere a somajului structural se concentreaza asupra incurajarii de a cauta de lucru in alte parti (domenii de activitate sau regiuni) prin diferentieri in salarizare si incurajarea recalificarii. Aceste masuri se intreprind de catre firme. Lor li se pot alatura si cele intreprinse de autoritati (deci solutii de tip interventionist) care constau in acordarea de avantaje financiare (reduceri de impozite) pentru firmele care investesc in acele regiuni unde somajul este ridicat, sau prin finantarea programelor pentru activitatile cerute.

Somajul tehnologic este legat de inlocuirea vechilor tehnici si tehnologii cu altele noi. O asemenea operatiune este conditionata atat de trecerea de la ramurile propulsatoare ale vechiului mod tehnic de productie la cele ale noului mod tehnic de productie, cat si de procesul centralizarii capitalului si concentrarii productiei.

Somajul intermitent este cauzat de insuficienta mobilitatii mainii de lucru sau de decalajele intre calificarile disponibile si cele cerute; acesta este si consecinta practicarii contractelor de angajare pe perioade scurte. Asemenea contracte decurg din incertitudinea afacerilor, ca si din dorinta utilizatorilor de a face presiuni asupra salariatilor si sindicatelor.

Somajul de discontinuitate in munca se coroboreaza cu reglementarile privind concediile de maternitate si alte aspecte ale vietii de familie.

Somajul frictional se manifesta cand, unele persoane isi parasesc serviciul avut in mod voluntar sau prin concediere si in consecinta, pentru o perioada de timp sunt someri. Este posibil sa gaseasca foarte repede un alt loc de munca (deoarece aceste locuri exista), dar prima slujba oferita sa nu fie acceptata din motive ce tin de ambele parti. Cei ce cauta de lucru sa doreasca un loc de munca cu un salariu mai mare, iar cei ce ofera locul, sa se abtina sa angajeze persoana pentru motivele care au determinat concedierea ei. Este, de asemenea, posibil ca aceasta cautare si ocupare a locului de munca dorit sa dureze si din lipsa de informare.

Pentru reducerea duratei somajului frictional se recomanda o informare mai completa, prin oficiile de plasare, referitoare la cererea si oferta de munca.

O alta solutie consta in reducerea ajutorului de somaj, dar este puternic contestata motiv pentru care poate fi apreciata ca fiind o solutie controversata.

Somajul sezonier este specific in activitatile economice care sunt influentate de factorii naturali (agricultura, constructii), ceea ce se repercuteaza si asupra cererii de munca. Este, de regula, un somaj de durata relativ scurta. Pentru combaterea lui se recomanda masuri asemanatoare celor prevazute pentru somajul structural si in special facilizarea pregatirii pentru o activitate complementara.

Cunoasterea cauzelor directe ale somajului si a tipurilor sale aparute in urma uneia sau alteia din aceste cauze are o mare importanta pentru aprecierea perspectivelor lui, ca si pentru formularea cailor de ameliorare a ocuparii si a statutului social-economic al somerilor.

1.2.1. Somajul voluntar si involuntar. Rata naturala a somajului.

Ocuparea deplina sau lipsa de somaj semnifica faptul ca circa 97-98% din populatia activa disponibila este utilizata efectiv (diferenta de populatie activa este considerata a fi somaj natural).

Ocuparea deplina reprezinta acel volum si acea structura a ocuparii, a utilizarii resurselor de munca, care permit obtinerea maximului de bunuri pentru acoperirea nevoilor oamenilor constituiti in diferite colectivitati.

Somajul voluntar consta din acea nonocupare datorata refuzului sau imposibilitatii unor persoane de a accepta retributia oferita (este vorba de cea reala) si/sau conditiile de munca existente.

Asemenea comportamente decurg din unele reglementari juridice, din uzante sociale, din caracterul lent al adaptarii contractelor colective de munca la conditiile muncii si la procesele istorice, demografice. Somajul voluntar are la origine rigiditatea salariilor (nominale) la scadere. Asa se face ca salariile practicate sunt, in general, mai mari decat salariul de echilibru. Revendicarile salariatilor si ale sindicatelor impiedica ajustarea salariilor prin scadere. In general, fondul de salarii are o determinare in conditiile economico-financiare ale utilizatorilor de munca. Ca urmare, o parte din oferta de munca ramane nerealizata, apare deci somajul voluntar.

Categoriile de persoane, care se incadreaza in somajul voluntar sunt:

persoanele angajate care prefera sa-si inceteze temporar activitatea, apreciind ca ajutorul de somaj le poate asigura o existenta decenta (sa retinem, in acest context, ca economistul francez Jacques Rueff remarca ca "ajutorul de somaj este cauza fenomenului somaj');

somerii care asteapta locuri de munca mai bune decat cele oferite de intreprinderi si institutii, cat si fata de cele pe care le-au detinut;

gospodinele hotarate, pe baza unui consens de familie, sa se incadreze, dar ezita inca sa se incadreze in conditiile date (ca nivel de salariu, ca distanta de domiciliu etc).

Somajul involuntar consta din acea parte a folosirii incomplete care decurge din rigiditatea salariului, respectiv din acele persoane neocupate care ar fi dispuse sa lucreze pentru un salariu real mai mic decat cel existent, astfel ca atunci cand cererea efectiva de forta de munca va creste va spori si gradul de ocupare. Somajul involuntar poate fi sugerat prin graficul de mai jos.

De regula, somajul este tratat si apreciat prin prisma celui involuntar. Asa ca somajul consta din acea nonocupare, din acea folosire incompleta a mainii de lucru, din acel ansamblu de persoane neocupate care ar fi dispuse sa lucreze pentru un salariu real mai mic decat cel existent, astfel ca, atunci cand creste cererea efectiva de forta de munca, va spori si gradul ei de ocupare.

Obtinerea unei rate a somajului egala cu zero este un obiectiv care, pe de o parte, este imposibil de atins intr-o economie dinamica de piata, iar pe de alta parte, s-ar putea chiar sa fie chiar nedorit. Somajul voluntar poate fi considerat un instrument prin intermediul caruia unele persoane reusesc sa isi majoreze castigurile individuale si ca proces prin care societatea atinge un nivel mai inalt al produsului national. In acelasi timp, un anumit nivel de somaj involuntar este de neocolit, ca urmare a schimbarilor intervenite in gusturile consumatorilor sau in tehnologia folosita. Aceste schimbari provoaca o anumita nepotrivire intre cererea si oferta de mana de lucru, fapt ce impune o modificare in alocarea resurselor dinspre anumite ocupatii si regiuni inspre altele.

Cat de mare este nivelul somajului voluntar si cel al somajului involuntar de neevitat - cu alte cuvinte, care este nivelul ratei somajului pentru care se poate spune ca exista ocupare deplina a mainii de lucru-este un element care difera de la tara la tara si de la perioada la perioada. O reducere a somajului cu ajutorul - de exemplu al unor politici menite a creste cererea agregata, va determina o crestere a ratei inflatiei; pentru acest fapt, acest nivel de somaj este denumit rata naturala a somajului ( sau rata somajului care nu determina o accelerare a ratei inflatiei - NAIRU ) si p oate fi definita astfel:

- rata somajului pentru care nu exista cerere sau oferta in exces de mana de lucru pe piata muncii;

- rata somajului pentru care numarul de locuri de munca vacante este egal cu numarul de someri;

- rata somajului ce ar fi obtinuta pe termen lung, in cazul in care ratele anticipate ale inflatiei ar coincide cu cele efectiv realizate.

In ultimii ani, discutiile despre rata naturala a somajului au capatat o vigoare deosebita, nu numai in literatura de specialitate, ci si in practica economica. Aceasta din mai multe motive:

deoarece constructia teroretica pe care se bazeaza serveste la intelegerea cauzelor inflatiei;

deoarece este utilizat ca baza empirica pentru previzionarea modificarilor in rata inflatiei;

pentru ca este un reper important in elaborarea politicilor economice.

Rata naturala a somajului corespunde functionarii normale a pietei muncii si este asociata cu ocuparea totala a fortei de munca. Somajul poate fi considerat excesiv, in orice tara, daca depaseste nivelul sau natural. Daca presupunem ca somajul frictional si sezonier exista chiar si atunci cand piata fortei de munca este in echilibru este evident ca rata naturala a somajului este afectata de factori ca: miscarea voluntara a angajatilor, miscarile in si in afara fortei de munca, durata de timp in care somerii isi gasesc slujbe acceptabile. Acesti ultimi factori variaza mult in cadrul grupurilor demografice, astfel incat rata naturala a somajului este puternic afectata de compozitia demografica a fortei de munca.

Atunci cand o economie este in echilibru pe termen lung, somajul va fi la rata sa naturala. Din moment ce rata naturala a somajului este un concept teoretic, ea nu poate fi direct observata, si, prin urmare, trebuie estimata. Ec onomistii au doua modalitati diferite pentru a estima rata naturala a somajului. in primul rand ei determina o ecuatie prin care coreleaza somajul agregat de rata inflatiei. Conceptual, rata naturala a somajului este prezenta atunci cand rata somajului nu creste si nici nu scade. Astfel, atunci cand inflatia este constanta, ecuatia ce stabileste legatura intre rata inflatiei si somaj furnizeaza un estimator pentru rata naturala a somajului. A doua metoda de estimare a ratei naturale a somajului se bazeaza pe datele istorice legate de rata somajului de-a lungul unor perioade mari de timp. Aceste date sunt diferite in functie de grupurile demografice. Se estimeaza ratele somajului pentru aceste grupuri demografice si apoi se agrega aceste estimari.

Rata naturala a somajului este analizata si din perspectiva legaturii somajului cu inflatia: atunci cand rata inflatiei este stabila, constanta, se vorbeste de rata naturala a somajului, numita si NAIRU.

Teoria care sta in spatele conceptului de rata naturala poate fi privita ca o descriere a comportamentului unei economii aflate in dezechilibru. Astfel, atunci cand somajul este mai mic decat rata naturala, cererea pentru un anumit nivel al salariului real este mai mare decat ceea ce firmele ar accepta sa platesca, in conditiile date ale preturilor si anticiparilor despre acestea.

Aceasta incompatibilitate dintre dorintele in privinta salariilor si planurile referitoare la preturi se rezolva prin aparitia unei spirale preturi -salarii, in cadrul careia angajatii nu primesc salariile reale pe care le-ar dori, iar firmele nu ating nivelul de pret la care s-ar astepta. Ca urmare, inflatia realizata va fi mai mare decat cea anticipata. Cum insa somajul nu poate fi prea departe de nivelul ratei naturale, rezulta ca rata actuala a inflatiei este o buna aproximare a anticiparilor in legatura cu inflatia viitoare; de aceea, dezechilibrul existent se va rezolva printr-un nivel crescator al inflatiei.

In consecinta, echilibrul-definit, in acest caz, ca o rata a inflatiei stabila la un nivel egal cu cel anticipat - va fi obtinut atunci cand rata somajului va creste la nivelul ratei naturale, adica unde comportamentul celor care stabilesc salariile va fi compatibil cu al celor care stabilesc preturile. Cu alte cuvinte, ipoteza ratei naturale interpreteaza modificarile in rata inflatiei ca fiind un fenomen determinat de dinamicile de pe piata muncii, fenomen a carui magnitudine poate fi aproximata prin masurarea ratei somajului.

Trei criterii pot fi avute in vedere in incercarea de a evalua utilitatea conceptului de rata naturala a somajului.

Intai, trebuie analizat daca deviatia somajului de la rata naturala este un semnal util pentru previzionarea modificarilor ratei inflatiei. Desi aceasta nu este o conditie necesara, ea nu este totusi si suficienta pentru acceptarea ipotezei in discutie.

De aceea, un al doilea criteriu trebuie luat in considerare: pot fi explicate modificarile ratei naturale de-a lungul timpului? Chiar in cazul unui raspuns pozitiv, realist este de acceptat ideea ca acest lucru nu va putea fi realizat intotdeauna in mod perfect.

Un al treilea criteriu trebuie analizat si anume rata naturala este un instrument util luarii deciziilor de politica economica in conditiile incertitudinii care acompaniaza, de regula, nivelul si sensul sau de modificare.



Ion Caracaleanu, Doru Cirnu - "Economie politica", vol. 2, 2002

Bacescu Marius, Bacescu Angelica - "Macroeconomie", Bucuresti, Editura Economica, 1995

In acest sens, a se vedea: N. Dobrota (coordonator), Dictionar de economie, Editura Economica, 1999, pg. 459.

Pag. 95 din 105 Macroeconomie Lect. univ. dr. DANIEL TOBA

J. M. Keynes, Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1970.

A se vedea: I. Ignat, I. Pohoata, N. Clipa, Gh. Lutac, Economie politica, Editura Economica, Bucuresti, 1998, pg. 363-365.

A se vedea si: Gh. Parvu (coord.), Economie - manual universitar, Editura Universitaria, Craiova, 2001, pg. 394.

In literatura de specialitate este prescurtata ca NAIRU - de la denumirea in limba engleza Non Accelerating Inflation Rate of Unemployment





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate