Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Instrumente ale pietei de capital


Instrumente ale pietei de capital


Instrumente ale pietei de capital

1. Valorile mobiliare

Totalitatea instrumentelor unei piete de capital formeaza categoria produselor bursiere. Din aceasta categorie fac parte si valorile mobiliare. Acestea reprezinta instrumente negociabile materializate sau inscrise in cont, care ofera detinatorilor anumite drepturi asupra emitentului. Drepturile care izvorasc din detinerea de actiuni sunt stabilite prin contractul de emisiune al acestora.

Prima definitie a valorilor mobiliare a fost data in legea 52/1994 potrivit careia, valorile mobiliare pot fi: actiunile, obligatiunile precum si instrumentele financiare derivate sau orice alte titluri de credit, incadrate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, in aceasta categorie. Legea nr. 297/2004 privind piata de capital defineste valorile mobiliare ca fiind:



a) actiuni emise de societati comerciale si alte valori mobiliare echivalente ale acestora, negociate pe piata de capital;

b) obligatiuni si alte titluri de creanta, inclusiv titlurile de stat cu scadenta mai mare de 12 luni, negociabile pe piata de capital;

c) orice alte titluri negociate in mod obisnuit, care dau dreptul de a achizitiona respectivele valori mobiliare prin subscriere sau schimb, dand loc la o decontare in bani, cu exceptia instrumentelor de plata.

Din punct de vedere al caracteristicilor lor, valorile mobiliare sunt structurate in:

a). valori mobiliare primare reprezentate de actiuni si obligatiuni;

b). valori mobiliare derivate care pot rezulta din combinarea valorilor mobiliare primare. Pot fi incheiate intre emitent si investitor (forward) sau pot fi standardizate (futures si options);

c). valori mobiliare sintetice rezulta din combinarea de catre societatile financiare a unor active diferite si crearea pe aceasta baza a unui instrument de plasament nou. Cele mai cunoscute astfel de contracte sunt cele pe indici de bursa.

Actiunile

1 Definitie

Actiunile sunt valori mobiliare emise de o societate comerciala, reprezentand o cota parte din capitalul social al unei societati. Este un titlu negociabil, ce confera detinatorului o serie de drepturi:

- drepturi patrimoniale:

Ø     dreptul de proprietate asupra unei cote valorice din capitalul social, corespunzator sumei subscrise;

Ø     dreptul de a participa la impartirea profitului;

Ø     dreptul de a primi o parte corespunzatoare din activul social ramas dupa lichidarea societatii.

- drepturi personale nepatrimoniale:

Ø     dreptul de a primi un inscris care contine dreptul de proprietar al detinatorului;

Ø     dreptul de a dispune liber de actiuni;

Ø     dreptul de a participa la elaborarea deciziilor;

Ø     dreptul de control si informare;

Ø     dreptul de preemtiune sau de mentinere a calitatii de proprietar in functie de marimea capitalului investit.

2 Clasificarea actiunilor

a) dupa drepturile pe care le genereaza actiunile pot fi:

- actiuni ordinare care reflecta marimea capitalului social, ele reprezentand dovada participarii la societate. Atunci cand persoana cumpara actiuni ale unei societati ea dobandeste drepturi si obligatii ca asociat;

- actiuni preferentiale atesta de asemenea participarea la societate, dar au caracteristici care le disting de cele ordinare. Astfel actionarii au dreptul la dividende fixe, care se platesc inaintea celor ordinare. Actionarii nu dispun de dreptul la vot, in afara de cazul in care a fost dispus altfel prin contractul preferential, caz in care actiunile preferentiale dau dreptul de vot. Actiunile preferentiale pot fi:

Ø          cumulative - daca societatea nu poate plati dividendele intr-un an, atunci ele se cumuleaza si vor fi platite in momentul in care societatea va avea profituri suficiente;

Ø          necumulative - actionarii vor primi un dividend fix in fiecare an, iar in eventualitatea ca societatea nu plateste dividendele respective, nu exista o acumulare a restantelor;

Ø          participative - actionarii primesc un dividend fix, corespunzator actiunilor lor preferentiale in fiecare an si mai pot primi o parte suplimentara din profit, dupa ce actionarilor ordinari li sau platit dividendele.

b) dupa modul de transmitere actiunile se impart in:

- actiuni nominative, au inscris numele detinatorilor si pot fi transmise unei alte persoane, numai prin transcrierea tranzactiei intr-un registru la societatea emitenta;

- actiuni la purtator, nu poarta nici un nume si se pot transmite fara nici o formalitate, cel care le detine fiind recunoscut ca actionar.

c) in functie de treapta atinsa in indeplinirea rolului lor de autofinantare, actiunile cunosc urmatoarele stadii:

- actiuni autorizate ce reprezinta numarul maxim de actiuni ce poate fi emis, numarul fiind stabilit prin statut;

- actiuni neemise reprezinta acea parte din numarul total de actiuni autorizate care inca nu au fost emise in vederea comercializarii si care, constituie potentialul de autofinantare al societatii;

- actiuni emise reprezinta cuantumul actiunilor autorizate care au fost emise si comercializate sau se afla in procesul distributiei;

- actiuni de trezorerie sunt actiunile proprii pe care societatea si le rascumpara de pe piata pentru a le revinde atunci cand pretul acestora creste;

- actiuni puse in vanzare sunt actiuni emise si aflate in procesul distributiei pentru care societatea nu plateste inca dividende si a caror contravaloare urmeaza a fi incasata;

- actiuni aflate pe piata-sunt actiuni emise si vandute care se afla in posesia actionarilor si pentru care societatea plateste dividende.

d). dupa forma de prezentare, actiunile pot fi:

- materializate printr-un inscris;

- dematerializate, caz in care sunt inregistrate in cont.

Principalele drepturi si obligatii ale partilor implicate, sunt inscrise pe fata actiunii sub forma clauzelor si mentiunilor. Astfel se precizeaza: numele emitentului, tipul actiunii, adresa emitentului, numarul autorizatiei de functionare, valoarea nominala, seria si numarul inscrisului, data emisiunii, semnatura si stampila emitentului.

Pe langa aceste date se mai inscriu:

- clauza de revocare sau rascumparare ce permite emitentului sa-si retraga de pe piata titlurile prin rascumpararea lor de la detinatori;

- clauza de protejare a investitorului ce stabileste perioada de timp in care emitentul nu are voie sa-si exercite dreptul de revocare, perioada in care investitorul se poate bucura de drepturile prevazute in contract.

3 Valoarea actiunilor

Valoarea unei actiuni poate fi considerata sub urmatoarele forme:

a). Valoarea nominala (VN) care este egala cu suma capitalului social (CS) divizata la numarul de actiuni emise (N):

Valoarea nominala este o valoare conventionala, pe baza careia este impartit capitalul intre asociati. In functie de aceasta valoare, este prevazuta prin statut o remunerare a actionarilor.

b). Valoarea patrimoniala ce poate fi exprimata prin valoarea contabila si prin valoarea intrinseca. Valoarea contabila reflecta partea din activul net ce revine pe o actiune:

unde: Vct - valoarea contabila;

An - activul net;

N - numarul de actiuni;

Activul net este reprezentat de partea din activele intreprinderii neafectate de datoriile contractate de aceasta:

unde: An - activul net;

At - activul total ;

Dt - datorii totale.

Valoarea intrinseca, exprima activul net corectat cu plusurile sau minusurile de active latente ce revin pe o actiune. Activele latente sunt provizioanele pentru riscuri si cheltuieli care nu au aparut in exercitiul incheiat si care nu s-au soldat prin conturile de venituri.



unde: VI - valoarea intrinseca;

Anc - activul nat corectat;

N - numarul de actiuni.

c). Valoarea de rentabilitate, interpretata ca valoare financiara si valoare de randament. Valoarea financiara exprima capitalul financiar care s-ar fructifica printr-un dividend, comparabil cu rata medie a dobanzii pe piata:

unde: Vf - valoarea financiara;

D - dividend;

Rmd - rata medie a dobanzii pe piata.

Valoarea de randament este considerata o forma de exprimare a valorii financiare, fiind calculata ca raport intre profitul net repartizat ce revine pe o actiune si rata medie a dobanzii pe piata:

unde: Vr - valoarea de randament;

Pna - profit net pe actiune;

Rmd - rata medie a dobanzii pe piata.

Vanzarea actiunilor in momentul emisiunii sau in orice moment pe piata de capital, se realizeaza la pretul de emisiune si respectiv, la pretul pietei. Astfel se deosebesc:

d). Valoarea negociata sau pretul de emisiune, determinat prin adaugarea la valoarea nominala a primei de emisiune:

unde: PE - pretul de emisiune;

VN - valoarea nominala;

pe - prima de emisiune.

e). Valoarea de piata este pretul la care se efectueaza schimbul de actiuni. Aceasta valoare se prezinta sub forma cursului bursier. Cursul este rezultatul raportului dintre cerere si oferta, fiind influentat de:

- situatia economica si financiara a emitentului, caracterizata prin rata de crestere a rezultatelor financiare;

- evolutia pietei bursiere nationale si internationale;

- fenomene pur bursiere ce influenteaza cererea si oferta.

4 Evaluarea financiara a actiunilor

Pentru un investitor pe piata de capital, decizia de investire este influentata de informatiile pe care le poate obtine privind evaluarea actiunilor lor la un moment dat. In acest scop, se procedeaza fie la evaluarea financiara a actiunilor, fie la evaluarea tehnica a acestora. Evaluarea financiara se realizeaza pe baza unor indicatori financiari cum ar fi:

a) profitul net pe actiune ce exprima capacitatea emitentului de a crea profit si se calculeaza cu relatia:

unde: Ppa - profit net pe actiune;

Pn - profit net;

N- numarul total de actiuni existente pe piata.

b) rata de distribuire a dividendului, care reflecta partea din profitul exercitiului financiar distribuita actionarilor:

unde: d - rata de distribuire a dividendului;

Dn - dividendele nete, calculate dupa plata impozitului asupra dividendelor;

Pn - profitul net.

Marimea acestui indicator depinde de decizia privind distribuirea profitului si anume:

- daca d tinde catre zero, rezulta preocuparea emitentului pentru asigurarea autofinantarii prin reinvestirea profitului;

- daca d tinde catre 100%, rezulta preocuparea pentru mentinerea interesului actionarilor in a detine actiunile societatii care distribuie dividende mari;

- daca d este egal cu 100% societatea emitenta nu incorporeaza in rezerva nici o unitate monetara din profitul obtinut;

- daca d este mai mare decat 100%, se apeleaza la rezervele acumulate anterior, in vederea distribuirii lor ca dividende.

c) dividendul pe actiune, calculat atat ca dividend brut repartizat, cat si dividend net:

unde:

DPA - dividend pe actiune;

Pnr - profit net repartizat actionarilor;

N - numarul total de actiuni existente pe piata.

Dividendul pe actiune reprezinta, pentru posesorul actiunii, venitul produs de investitia sa, deci un flux financiar. Spre deosebire de acesta, profitul pe actiune, reprezinta pentru emitent un element important al valorizarii unei actiuni.

d) randamentul unei actiuni este produs atat de dividende, cat si de cresterea valorii de piata a actiunii:

unde: R - randamentul unei actiuni;

D - dividendul repartizat;

C1 - cursul la revanzarea actiunii;

C0 - cursul la cumpararea actiunii.

e) coeficientul "PER" reprezinta indicatorul cel mai utilizat pentru a caracteriza eficienta plasamentului in actiuni:

in care: PER - coeficientul multiplicator al capitalizarii;

C - curs bursier al actiunii;

Ppa - profitul net pe actiune.

5 Evaluarea actiunilor pe baza analizei tehnice

Spre deosebire de analiza indicatorilor financiari ce caracterizeaza evolutia pretului unei actiuni, analiza tehnica pune in evidenta miscarea cursului unei actiuni ca rezultat al cererii si ofertei si ofera informatii probabile cu privire la evolutia viitoare de curs. Cursul bursier poate fi caracterizat ca un semnal care influenteaza comportamentul investitorului, care se adapteaza la conditiile pietei. Analiza tehnica se bazeaza pe urmatoarele considerente:

. toti factorii ce influenteaza cursul sunt deja continuti in nivelul cursurilor inregistrate;

. cursurile actiunilor se incadreaza in trenduri;

. trecutul se repeta.

Formarea cursului la bursa este caracterizata de un numar mare de variabile. Pentru a prognostica evolutia cursului ar trebui sa existe informatii complete in legatura cu toate variabilele ce influenteaza procesul de piata. Aceasta cerinta este insa imposibil de satisfacut deoarece cunostintele despre acesti factori care influenteaza piata sunt limitate.

Analiza tehnica sau chartista studiaza modificarile de pret ale actiunilor pe termen scurt, pornind de ta un studiu istoric al preturilor de piata pe o perioada de cel putin 2-3 luni si de la influenta factorilor interni ai pietei asupra directiei si variatiilor de curs ale titlurilor. In acest scop se realizeaza analize grafice sau diagrame care indica modificari de curs ale titlurilor intr-o perioada trecuta si prezenta, volumul tranzactiilor, precum si numarul actiunilor aflate in crestere sau descrestere. Din studierea evolutiei trecute si prezente a titlurilor se desprind principalele tendinte ale unui titlu sau ale intregii piete.

In principal, prin analiza tehnica se urmaresc trei obiective:

- proiectarea in viitor a comportamentului trecut si actual al cursului. In acest sens se utilizeaza regresia liniara. Daca nivelul viitor al cursului este inferior celui calculat, atunci tendinta crescatoare a pietei si-a schimbat directia si invers.

- cercetarea si urmarirea miscarilor ciclice ale pietei. Ipoteza de plecare se bazeaza pe convingerea ca orice titlu care se afla in crestere va ajunge sa scada. Pentru aceasta este necesar sa se calculeze frecventa ciclurilor si sa se analizeze evolutia preturilor, in perioada pe parcursul careia calculele arata ca se apropie un punct de intoarcere al pietei.



- urmarirea tendintei actuale pentru a stabili cand o variatie de pret va indica un punct de intoarcere. Dupa o perioada indelungata de utilizare a analizei tehnice s-a dovedit ca cel mai mare potential l-a prezentat cel de-al treilea obiectiv.

6 Efectele emisiunii de actiuni

Emisiunea de actiuni se realizeaza atat la infiintare, cat si in timpul functionarii societatii. La infiintare, efectul pentru emitent il constituie formarea capitalului social, iar pentru investitor, efectul se manifesta in viitor, fiind dat de randamentul investitiei: capacitatea de a produce dividende, precum si posibilitatea de a obtine un castig din diferenta de curs. In timpul functionarii unei societati, emisiunea de actiuni realizata pentru majorarea capitalului social produce efecte nedorite pentru vechii actionari, cunoscute sub denumirea de efecte de dilutie, care afecteaza valoarea actiunii, profitul pe actiune si dreptul la vot al posesorului actiunii.

Pentru atenuarea acestor efecte, societatea emitenta calculeaza un drept preferential, denumit drept de subscriere de care beneficiaza fostii actionari. Dreptul de subscriere se determina ca diferenta intre valoarea de piata a actiunilor vechi si noi, dupa majorarea capitalului social.

Marirea dreptului de subscriere depinde de numarul actiunilor nou emise si de pretul la care se realizeaza prima vanzare a actiunilor noi. Daca vanzarea noilor actiuni se realizeaza la pret de emisiune, marimea teoretica a dreptului de subscriere este:

unde: DS - dreptul de subscriere;

C - cursul actiunilor vechi;

Pe - pretul de emisiune al noilor actiuni.

Dreptul de subscriere coteaza la bursa. Posesorul lui il poate vinde, la un pret de piata ce difera de marimea teoretica a dreptului de subscriere, incasand o suma in numerar prin care este protejat impotriva efectelor de dilutie.

7 Dividendul si politica de dividend

Detinatorii actiunilor ordinare incaseaza un dividend anual, stabilit in functie de marimea profitului si in conformitate cu politica de dividend adoptata, in timp ce detinatorii actiunilor privilegiate au dreptul la obtinerea unui dividend fix, indiferent de marimea profitului obtinut. Dividendul este partea din profit cuvenita sau repartizata actionarilor si calculata, procentual, fata de capitalul subscris:

unde: D - dividend repartizat;

VN - valoarea nominala a actiunii;

d - rata de distribuire a dividendelor.

Distribuirea dividendelor are ca efect asa numita opozitie dintre firma, ca entitate economica si asociati. Aceasta opozitie dispare in timp, pe masura ce acumularea de capital devine sursa de obtinere a profitului pe termen lung. Distribuirea dividendelor priveaza firma de lichiditati, de aceea decizia de distribuire a dividendelor este legata de politica de finantare si de structura de crestere a capitalului.

Parametrii deciziei de dividend sunt:

- rata de distribuire a dividendului, adica raportul dintre dividende si profitul net;

- rata de crestere a dividendului pe actiune.

Decizia urmareste, in general, sa atenueze fluctuatia dividendului unitar, in cazul variatiilor sensibile ale profitului de la o perioada la alta. A stabili suma dividendului ce urmeaza a fi distribuita inseamna, in acelasi timp, a stabili suma folosita pentru autofinantare.

Formele sub care se distribuie dividendul sunt:

- dividend anual, determinat ca rezultat al politicii de dividend;

- dividend fix, incasat de detinatorii actiunilor privilegiate;

- dividend provizoriu, ce se repartizeaza inainte de incheierea bilantului, cu un avans din dividendul definitiv ce se va repartiza ulterior, dupa inchiderea si publicarea bilantului;

- dividend repartizat sub forma de noi actiuni. In acest caz, societatea emitenta calculeaza dreptul de atribuire. Fiecare actionar va primi un numar de actiuni noi, proportional cu dreptul sau la dividend. Calculul valorii dreptului de atribuire este similar cu cel al dreptului de subscriere, dar in acest caz, pretul de emisiune este zero, distribuirea noilor actiuni fiind gratuita:

unde: Da - dreptul de atribuire,

C - cursul actiunilor vechi;

N - numarul actiunilor vechi;

n - numarul actiunilor noi. Fiecare actionar va beneficia de actiuni gratuite in functie de numarul actiunilor posedate. Fiecarei actiuni ii este atasat un drept de atribuire, care poate fi negociat la bursa, daca cel caruia i se cuvine nu doreste sa participe la majorarea de capital.

Obligatiunile

3.1 Definitie si caracteristici

Obligatiunea este un inscris care certifica detinatorului sau calitatea de creditor. Ea reprezinta un titlu de creanta negociabil. Sunt titluri reprezentative ale unei creante asupra emitentului care poate fi statul, un organism public sau o societate comerciala. Dau detinatorului dreptul de incasare a unei dobanzi si vor fi rascumparate la scadenta de catre emitent, investitorul recuperandu-si capitalul avansat in schimbul obligatiunilor. Pentru emitent obligatiunile reprezinta un instrument de mobilizare a capitalului de imprumut. In calitate de emitenti statul si colectivitatile locale sau agentii economici procura in acest mod resurse financiare, renuntand astfel la creditul traditional. Investitorii in astfel de titluri pot fi persoane fizice si juridice din tara si strainatate care detin capitaluri banesti. Obligatiunile pot fi:

- garantate cu anumite active si sunt caracterizate de un inalt grad de protectie in cazul in care societatea nu isi efectueaza platile;

- negarantate caz in care reprezinta imprumuturi pe termen lung si sunt emise de catre societati fara nici o garantie specifica. Emisiunea lor se bazeaza pe increderea de care se bucura societatea emitenta;

- nominative ce au inscris numele detinatorului si se prezinta sub forme unui certificat nominativ, dand posibilitatea la operatiuni de transfer in registrul emitentului, in cazul unei schimbari a dreptului de creanta;

- la purtator ce sunt confectionate si imprimate dupa norme stricte, avand cupoane detasabile;

- de tezaur, sunt titluri emise de stat, de administratia publica de stat. Sunt purtatoare de dobanzi, prin al caror plasament mobilizeaza importante active monetare disponibile necesare acoperirii cheltuielilor bugetare curente. Acestea asigura un nivel al dobanzii competitiv, diferentiat in functie de durata imprumutului, fapt ce il atrage pe detinatorul de disponibilitati.

Principalele caracteristici ale obligatiunilor sunt:

- este un instrument al investitiei de capital;

- exprima creanta detinatorului asupra ansamblului activelor emitentului;

- exprima angajamentul unui debitor fata de creditorul care pune la dispozitie primului, fondurile sale.

Pe langa obligatiunile clasice intalnim si tipuri noi de obligatiuni:

- obligatiuni cu bonuri de subscriere care combina o obligatiune clasica simpla cu un drept negociabil. Acest drept negociabil permite sa se achizitioneze ulterior, la un pret fixat dinainte, actiuni ale firmei emitente;

- obligatiuni de participare in cadrul carora rata dobanzii si pretul de rambursare sunt fixate la un nivel minim in momentul emisiunii, dar acestea pot fi majorate in conformitate cu rezultatele financiare obtinute de debitor. Detinatorul obligatiunii este protejat impotriva pierderii prin garantarea unui castig minim;

- obligatiuni convertibile in actiuni. Detinatorul acestui tip de obligatiune are dreptul ca, in cadrul unui termen fixat prin contractul de emisiune (2-4 luni), sa-si exprime optiunea de convertire a titlurilor in actiuni. Aceasta optiune se materializeaza atunci cand veniturile din dividende depasesc dobanzile atribuite. Obligatiunile convertibile comporta doua tipuri de rata a dobanzii:

Ø  o rata variabila pe perioada ce se scurge din momentul emiterii obligatiunii si data inceperii dreptului la convertire, la stabilirea careia se tine seama de faptul ca detinatorul are acest avantaj, fiind mai mica decat cea a pietei;

Ø  o rata egala cu dobanda pietei practicata la obligatiunile ce nu vor fi convertite in perioada de optiune si care, la expirarea acestei perioade, devin obligatiuni clasice sau ordinare;

- obligatiuni indexate, in care emitentul isi asuma obligatia de a actualiza valoarea acestor titluri in functie de un indice, de comun acord cu investitorul. Indexarea se aplica:

asupra dobanzii;

asupra pretului de rambursare;

asupra ambelor elemente.

Scopul indexarii este acela de a asigura investitorului posibilitatea recuperarii reale a capitalului investit si implicit, realizarea unor venituri comparabile cu alte tipuri de plasament;

- obligatiuni cu dobanda variabila. In acest caz emitentul modifica rata dobanzii pe durata existentei obligatiunii, pentru a asigura o fructificare a plasamentului in conformitate cu conditiile pietei;



- obligatiuni speciale cu cupon ce poate fi reinvestit de tip OSCAR. Acestea permit detinatorului sa aleaga intre a primi cupon de dobanda in numerar sau a primi obligatiuni identice cu cele initiale.

3. Elemente tehnice ale obligatiunilor

Principalele elemente tehnice ale obligatiunilor sunt:

a). Valoarea nominala reprezentand raportul dintre imprumutul lansat pe piata si numarul obligatiunilor emise:

unde: VN - valoarea nominala;

I - marimea imprumutului,

N - numarul obligatiunilor;

b). Valoarea la subscriere sau pretul de emisiune, este determinata de emitent, de regula, sub valoarea nominala, pentru a se asigura atractivitatea investitiei:

unde: PE - pretul de emisiune;

VN - valoarea nominala;

Pe - prima de emisiune.

c). Termenul de rambursare este intervalul cuprins intre momentul subscrierii si cel al rascumpararii.

d). Rata nominala a dobanzii, este acea rata care aplicata asupra valorii nominale, permite determinarea cuponului de dobanda.

e). Cuponul de dobanda reprezinta fructificarea plasamentului in raport de valoarea nominala a obligatiunii.

unde: CD - cuponul de dobanda;

VN - valoarea nominala a obligatiunii;

Rd - rata nominala a dobanzii;

Daca plata cuponului se face la intervale mai mici de un an, atunci cuponul de dobanda se determina dupa relatia:

unde: CD - cupon de dobanda;

VN - valoarea nominala a obligatiunii;

Rd - rata nominala a dobanzii.

f). Rata dobanzii la termen, este rata dobanzii fixate in momentul actual to, pentru un contract de imprumut a carui executie va avea loc in viitor.

g). Cursul obligatiunii este pretul de piata al acesteia:

unde: C - cursul obligatiunii;

P - pretul de piata al obligatiunii;

VN - valoarea nominala a obligatiunii;

Cursul se exprima in procente si poate fi egal, mai mare sau mai mic decat valoarea nominala.

h). Cursul rambursarii. Dreptul la rambursare este garantat cu patrimoniul emitentului. Rambursarea se face cel putin la valoarea nominala. Daca rambursarea se realizeaza la o suma mai mare decat valoarea nominala, costul rambursarii este determinat de nivelul primei de rambursare:

unde: Pr - pretul de rambursare;

VRr - valoarea reala de rambursare;

Pe - pretul de emisiune.

i). Modalitatile de rambursare:

- o singura data la scadenta, cand intregul imprumut este rambursat in ultima zi a duratei de viata;

- rambursarea prin anuitati constante, adica restituirea in fiecare an a unei sume constante, reprezentand rambursarea si dobanda aferenta;

- restituirea in rate anuale egale:

unde: Ra - rata de rambursat;

VN - valoarea nominala a obligatiunii;

T - numarul de ani pentru care se contracteaza imprumutul;

Cuponul de dobanda anual se calculeaza in acest caz la valoarea ramasa de rambursat;

unde: Ra - rata de rambursat;

D - cuponul anual de dobanda;

Rd - rata dobanzii.

- rambursarea sub forma cuponului unic, caz in care dobanzile nu se platesc anual, ci sunt capitalizate si reglate odata cu rambursarea sumei imprumutate la finele perioadei.

3.3. Imprumutul obligatar

Imprumutul obligatar constituie modalitatea fundamentala de indatorare a agentilor economici pe termen lung. El se distinge fata de imprumutul clasic prin urmatoarele caracteristici:

- in cazul unui imprumut clasic, creditorul este unic, fiind vorba, in general de o banca sau de un intermediar financiar specializat. Emisiunea de obligatiuni reuneste un mare numar de creditori.

- obligatiunea fiind un titlu de creanta negociabil, este cotata pe piata secundara. Spre deosebire de imprumutul clasic, recuperarea investitiei in obligatiuni se poate efectua inainte de scadenta, la pretul pietei, ce difera de pretul platit in momentul plasarii capitalului in obligatiuni.

Principalele elemente tehnice ale imprumutului obligatar sunt:

- suma imprumutata si numarul obligatiunilor emise, emise, in functie de care se determina valoarea nominala;

- termenul de rambursare, ce corespunde duratei de viata a obligatiunilor;

- pretul de emisiune care cuprinde costul operatiunilor de emitere a titlurilor si de plasare a lor;

- costul imprumuturilor, generat de obligatiunile emitentului fata de creditor cu privire la dobanda si suma de rambursat;

- conditiile rambursarii datoriei, in functie de care se stabileste planul de amortizare a imprumutului.

3.4. Randamentul plasamentului in obligatiuni

Un investitor care cumpara o obligatiune, doreste sa cunoasca rata de randament global ce va fi realizata in functie de pretul platit. Pentru o obligatiune cu cupon zero, a carei valoare provine numai din rambursare la scadenta, calculul este simplu. Rata de randament actuarial este rata la care investitorul isi plaseaza fondurile P pentru care I se va rambursa o suma egala cu 100, peste n ani.

Pentru o obligatiune clasica cu cupon de dobanda anual, calculul este mai complicat. Valoarea unei obligatiuni este valoarea actuala a incasarilor succesive sperate de detinatorul ei. Aceste incasari sunt determinate de cuponul de dobanda si de pretul de revanzare. Deci, rata de randament actuarial este rata de actualizare care egalizeaza suma plasamentului cu suma actualizata a veniturilor pe care le genereaza acel plasament.

Maturitatea unei obligatiuni este media diferitelor durate la sfarsitul carora sunt incasate cash-flow-rile. Maturitatea exprima intervalul de timp in care se recupereaza plasamentul prin intermediul rambursarii imprumutului. In cazul unei obligatiuni cu cupon zero, maturitatea este tocmai scadenta finala, pentru ca obligatiunea nu da nastere decat la un flux unic. Pentru celelalte tipuri de obligatiuni, maturitatea este media lunara a scadentelor de rambursare.

Durata unei obligatiuni, reprezinta masura maturitatii obligatiunii. Durata reprezinta media scadentelor fiecarui flux, ponderat cu ceea ce reprezinta fluxul respectiv in valoarea obligatiunii:


Durata permite masurarea sensibilitatii obligatiunii, adica riscul de rata a dobanzii. Sensibilitatea S a unei obligatiuni fata de modificarile ratei dobanzii este egala cu durata influentata de inversul factorului de actualizare:

Unde: S - sensibilitatea obligatiunii;

r - rata de actualizare iar D-durata.

Riscul de rata a dobanzii pentru o obligatiune cu dobanda fixa este, deci, proportional cu durata sa. Sensibilitatea surprinde raportul invers proportional dintre rata dobanzii si cursul obligatiunii. Sensibilitatea este cu atat mai mare, cu cat durata este mai mare.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate