Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Idei bun pentru succesul afacerii tale.producerea de hrana, vegetala si animala, fibre, cultivarea plantelor, cresterea animalelor




Afaceri Agricultura Economie Management Marketing Protectia muncii
Transporturi

Economie


Index » business » Economie
Inflatia - dezechilibru monetar si structural


Inflatia - dezechilibru monetar si structural


INFLATIA - DEZECHILIBRU MONETAR SI STRUCTURAL

1. Conceptul si formele

Asa cum remarca  analistul Angel Rugina, etimologia nu vine deloc in sprijinul definirii acestui concept, asa cum este cazul cu altele; inflatia vine de la inflare si sensul acestuia (umflare, umflatura) nu sugereaza ca este vorba de cresterea cantitatii de bani in circulatie si nici de cresterea generala a preturilor.

În aceeasi lucrare, inflatia este definita ca un proces de crestere generala a preturilor, sau - exprimand altfel - o diminuare a puterii de cumparare a monedei. Dezvoltand aceasta definitie, se noteaza: "Se va desemna astfel, prin termenul de inflatie, o miscare de crestere dispersata a preturilor care se intretine prin sine insasi si care este datorata unei insuficiente relative, la un moment dat, a ofertei spontane in raport cu cererea formulata la preturi curente de la inceputul perioadei analizate". În alte lucrari, termenul este definit ca "exces al puterii de cumparare sau exces de mijloace de plata", mentionandu-se ca inflatia se confunda, adesea, in Statele Unite mai ales, "cu simpla crestere a preturilor". Iar economistul englez John Craven defineste inflatia ca o crestere a nivelului mediu al preturilor. "Daca toate preturile cresc cu aceeasi rata, spune el, aceasta este inflatia pura, dar preturile cresc cu rate diferite, iar in acest caz rata inflatiei este media acestor cresteri ale preturilor".



Pentru a porni la analiza succinta a diferitelor puncte de vedere cu privire la natura si cauzele inflatiei, pe baza evolutiei acestui fenomen se poate spune ca inflatia este un proces complex, cumulativ, a carui esenta consta in: a) distorsiunea puternica existenta intre procesele monetare si procesele economice reale, intre masa monetara si masa marfurilor si serviciilor puse in circulatie; b) cresterea generalizata a preturilor si, ca o consecinta, c) scaderea puterii de cumparare a banilor.

Cresterea inflationista a preturilor are urmatoarele caracteristici: a) este o crestere generala, antrenand toate preturile, chiar daca ritmurile de crestere sunt diferite; b) este o crestere de durata, nu conjuncturala; c) este o crestere cumulativa, antrenand toate sau majoritatea bunurilor si serviciilor.

Cresterea preturilor se masoara prin ritmul sau rata lunara sau anuala de crestere, iar aceasta se determina dupa formula:

Nivelul (indicele) Nivelul (indicele)

-

preturilor in anul t1 preturilor in anul t0

Rata inflatiei = ------------------ x 100

Nivelul (indicele)

preturilor in anul t0

De regula se porneste de la indicii medii ale preturilor la bunurile de consum, alcatuiti pe baza datelor statistice furnizate de organismele de specialitate.

Daca, de exemplu, indicele (nivelul) preturilor la un produs sau grupa de produse pentru t0 (considerat anul de baza sau de comparatie) este de 150, iar indicele pentru anul curent sau pentru care se face analiza t1 este de 200, atunci rata inflatiei este:

It1 - It0  200 - 150

---- x 100 = ---- x 100 = 33,3%

It0 150

Pentru a calcula rata medie anuala la nivelul economiei nationale se porneste de la formula cantitatii de bani pe economie construita de economistul american Irving Fisher, folosita si in paragraful despre echilibrul general: M x V = P x T.

Din aceasta formula se poate intelege legea circulatiei banesti (monetare), dupa care cantitatea de bani (numarul de unitati monetare) necesari in circulatie intr-o perioada data este direct proportionala cu volumul fizic al bunurilor materiale si serviciilor puse in vanzare si cu pretul acestora si invers proportionala cu viteza de circulatie a banilor, adica:

P x T

M =  ---

V

in care:

M = masa monetara;

T = volumul fizic al bunurilor - marfa puse in vanzare;

V = viteza de circulatie a banilor.

Formula lui I. Fisher permite, totodata, sa se determine si nivelul mediu al preturilor pentru fiecare unitate de bun - marfa din cantitatea totala (T), prin formula:

M x V

---

T

Rezultatul impartirii masei anuale a bunurilor (marfurilor) T la numarul de rotatii ale banilor reprezinta volumul marfurilor realizat in cursul unui ciclu vanzare - cumparare, sau volumul bunurilor-marfa aflate in circulatie. Cu ajutorul masei monetare M se obtine sau se achizitioneaza masa de bunuri-marfa T0 = T/V.

Daca in locul lui M se pune simbolul B0 (M = B0), pentru a desemna faptul ca este vorba de banii aflati in circulatie, se ajunge la cea mai simpla expresie a pretului mediu al unitatii de marfa din ansamblul totalului care se afla in circulatie (PIB) si se obtine:

P = B0 : T0

În aceasta ecuatie B0 reprezinta cantitatea de bani aflata in circulatie (numerar si bani de cont), iar T0 este masa fizica a bunurilor-marfa aflate in circulatie.

Din aceasta formula reiese in mod evident faptul ca ridicarea preturilor are loc atunci cand masa monetara (cantitatea de bani) creste mai repede decat volumul bunurilor-marfa T0, cu atat mai mult atunci cand cresterea cantitatii de bani are loc simultan cu reducerea productiei.

În opozitie cu inflatia, care caracterizeaza cresterea preturilor, deflatia este termenul care desemneaza politica si procesul de restrangere a cererii, pentru a frana cresterea preturilor sau pentru a obtine o crestere in valoarea sau in ponderea de cumparare a banilor. Se apreciaza ca deflatia reprezinta procedeul cel mai brutal de lupta impotriva inflatiei si a efectelor sale. Din punct de vedere social, aceasta privilegiaza cerintele functionarii economiei monetare si de piata, fata de exigentele de protectie a anumitor categorii social-economice. Dezinflatia desemneaza reducerea ratei inflatiei sau incetinirea ritmului de crestere a preturilor.

Nu orice crestere a preturilor este o crestere inflationista. Astfel, cresterea sezoniera a preturilor la anumite produse inaintea sarbatorilor nu este o crestere inflationista.

Din punct de vedere al ordinii de marime inflatia este de mai multe feluri, si anume:

a)     Inflatie taratoare (latenta), caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor de 3 - 4%, care duce la cresterea lenta a preturilor, fara zguduiri economice.

b)    Inflatie moderata, in care preturile cresc cu 5 - 10%.

c)     Inflatie galopanta, in care preturile cresc anual cu pana la 100%, provocand mari dezechilibre economice si sociale.

d)    Hiperinflatia, care este forma cea mai periculoasa a inflatiei, in care preturile cresc in proportii catastrofale, antrenand dezechilibre generale in economia nationala cu efecte sociale dureroase pentru majoritatea populatiei.

2. Cauzele inflatiei

Producerea inflatiei contemporane este un proces complex care isi are sursele sau cauzele atat in dezechilibre monetare, cat si structurale.

Cauza monetara a inflatiei consta in faptul ca la baza cresterii preturilor sta cresterea excesiva a masei monetare in raport cu cantitatea de marfuri existente pe piata. Cresterea masei monetare este determinata de:

emisiunea de moneda propriu-zisa, fara legatura cu cerintele economiei reale, ale circulatiei marfurilor;

crearea de moneda scripturala de catre banci, fara a tine legatura cu economia reala;

cresterea vitezei de rotatie a masei monetare;

devalorizarea monedei nationale in raport cu valutele internationale;

anticiparile monetare ale agentilor economici si laxismul politicii autoritatilor monetare;

detezaurizarea sau dezeconomisirea s.a.

Inflatia prin cresterea costurilor si reducerea ofertei. Principalii factori care actioneaza in acest sens sunt:

cresterea salariului mediu intr-o proportie mai mare decat cresterea productivitatii muncii;

scumpirea factorilor de productie, prin cresterea preturilor la materii prime, energie etc.;

majorarea de catre stat a sarcinilor fiscale ale intreprinderilor, indeosebi prin impozitele si taxele pe produs (TVA, accize, taxe vamale);

cresterea preturilor la produsele importate de pe piata internationala s.a.

Inflatia prin structuri

concentrarea aparatului de productie si construirea/mentinerea unor structuri cu caracter de monopol si oligopol;

practicarea unor preturi administrate prin interventionismul autoritatilor centrale si locale;

globalizarea negocierilor in materie de venituri si de sarcini sociale care contribuie la cresterea costului unitar al muncii;

nerestructurarea unor productii si intreprinderi in pas cu progresele tehnologiei s.a.

În Romania anilor tranzitiei (1990 - 2005) s-au impletit numerosi factori si multe cauze ale inflatiei, care au facut ca, la sfarsitul intervalului de timp mentionat, indicele mediu al preturilor de consum al populatiei sa reprezinte o crestere de mii de ori in raport cu anul 1990. La inceputul perioadei de tranzitie, rolul principal in declansarea proceselor inflationiste l-au jucat dezechilibrele existente in economie, mai ales decalajul dintre cererea si oferta de bunuri, dintre masa monetara si volumul productiei de bunuri si servicii, precum si trecerea la liberalizarea preturilor, in conditiile acestor dezechilibre. Dupa aceea, o contributie mai mare la alimentarea tendintelor inflationiste au avut reducerea productivitatii muncii sau cresterea ei lenta, cresterea costurilor salariale, blocajele financiare, precum si efectul mare de antrenare provocat de devalorizarea leului in raport cu principalele valute.

În Romania, evolutia cresterii preturilor dupa 1990 poate fi urmarita prin evolutia preturilor din decembrie al fiecarui an cu decembrie al anului precedent. Datele prezentate in graficul ce urmeaza pun in evidenta dimensiunile "ametitoare" ale inflatiei in anii 90, dar si reducerea notabila a acesteia in ultimii ani.

Fig. nr. 1. Dinamica preturilor de consum in perioada 1991 - 2006

 

3. Consecintele economice si sociale

Inflatia genereaza ample consecinte economice si sociale, negative, cunoscute si sub denumirea de "costuri" ale inflatiei.

În primul rand cresterea inflationista a preturilor reduce puterea de cumparare a salariatilor.

În al doilea rand, prin devalorizarea banilor pe care o antreneaza, inflatia provoaca modificari in comportamentul agentilor economici, alimentand tendintele speculative, devalorizand economiile (acumularile) si descurajand orientarea spre investitii productive.

Deoarece inflatia ii dezavantajeaza pe creditori, ale caror capitaluri date cu imprumut se devalorizeaza si ii avantajeaza pe debitori, care la scadenta returneaza sumele imprumutate mult depreciate, inflatia incurajeaza cererea de credite - care poate alimenta tendintele inflationiste, stimuland intreprinderile sa se bazeze prea mult nu pe resurse proprii, ci pe resurse imprumutate.

Pe de alta parte, gospodariile populatiei detinatoare de economii isi vad erodata de inflatie o parte din aceste economii, precum si din creantele lor.

În scopul contracararii procesului de erodare a capitalurilor imprumutate, precum si datorita politicii bancii centrale de combatere a inflatiei, bancile comerciale maresc dobanda, urmarind ca rata acesteia sa fie mai mare decat rata inflatiei (dobanda real pozitiva).

Majorarea ratei dobanzii poate fi insa insotita de cresterea costului unitar al datoriei intreprinderilor, care se determina dupa formula:

dobanda + rata scadenta - devalorizarea (restituirea)

datoria totala

În al treilea rand, inflatia accentueaza scaderea puterii de cumparare a monedei nationale in raport cu alte valute, conducand la scaderea cursului acesteia.

Este edificatoare in acest sens experienta tarilor dezvoltate, incepand din 1974, cand s-a accentuat puternic procesul de inflatie ca urmare a primului "soc petrolier"; accentuarea a scos in evidenta ceea ce economistii aveau sa denumeasca apoi "efectele perfide" ale inflatiei, aceasta fiind insotita de o incetinire a activitatii economice si de extinderea somajului ("stagflatia").

În fine, chiar daca este greu de acceptat concluzia potrivit careia "[] problemele pe care le ridica inflatia sunt cauzate in intregime numai de incertitudine. Nu faptul ca valoarea banilor scade creeaza problemele, ci faptul ca valoarea viitoare nu poate fi prevazuta" - idee absolutizata uneori - incertitudinile pe care le creeaza inflatia si influentele lor asupra deciziilor si comportamentelor agentilor economici sunt reale si importante, alimentand fenomenele inflationiste.

Ele privesc alocarea resurselor, orientarea investitiilor, iar prin aceasta afecteaza ritmul cresterii; de asemenea, incertitudinea asupra preturilor viitoare, pe care o genereaza inflatia, conduce la redistribuiri arbitrare de avere, la eforturi costisitoare pentru oameni de a se proteja impotriva pierderilor, amplificand sentimentele de frustrare. 

Ca o concluzie la aprecierea rolului negativ al inflatiei pentru economie se poate cita aprecierea facuta de J.M. Keynes inca din 1920, in lucrarea "Consecintele economice ale pacii": "Printr-un proces continuu de inflatie, guvernele pot sa confiste, in secret si pe neobservate, o parte importanta din avutia cetatenilor lor. Prin aceasta metoda, ele nu doar confisca, ci confisca in mod arbitrar []. Nu exista mijloc mai subtil de a rasturna baza existenta a societatii decat deprecierea monedei. Acest proces angajeaza toate fortele ascunse ale legii economice de partea distrugerii si o face intr-un mod pe care nici macar unul dintr-un milion de oameni nu e capabil sa-l diagnosticheze".

4. Politicile antiinflationiste

S-au formulat numeroase opinii, s-au emis variate solutii si s-au cristalizat strategii diferite, s-au aplicat diverse masuri si "retete", orientate de pe pozitii ideologice si politice diferite.

În perioada postbelica au fost definite si folosite urmatoarele strategii principale de lupta impotriva inflatiei in tarile dezvoltate cu economie de piata: inghetarea preturilor; inghetarea monedei; inghetarea veniturilor si cheltuielilor publice din bugetul statului s.a.

Masurile antiinflationiste pot fi grupate in doua categorii. Prima dintre ele priveste protectia agentilor economici impotriva scaderii puterii de cumparare si cuprinde indeosebi indexarea salariilor si a altor forme de venituri (pensii, burse etc.) prin care se urmareste acoperirea, totala sau partiala, a cresterii preturilor prin sporuri de venituri.

De asemenea, in aceasta categorie se mai cuprind si cresterea dobanzilor, platile pentru economiile pastrate la institutiile financiare, subventionarea preturilor la unele produse de stricta necesitate si de mare consum s.a.

Lupta contra inflatiei nu poate avea efecte durabile, decat daca ea ataca radacinile acestui fenomen, cauzele multiple si adanci ale cresterii preturilor. De aceea, cea de-a doua grupa a masurilor trebuie sa urmareasca refacerea echilibrului economic, cresterea si diversificarea productiei de bunuri si servicii, cresterea productivitatii muncii si intarirea concurentei.

"Pentru a invinge inflatia - spune profesorul Michel Didier - trebuie usurate sarcinile intreprinderilor si favorizata productivitatea". În sprijinul acestei idei el aduce urmatoarele relatii dintre preturi si salarii, pe de o parte si costuri si preturi, pe de alta parte.

Pretul = Salarii - Productivitate

Daca salariul creste cu 8% iar productivitatea creste numai cu 2%, sau nu creste deloc, atunci pretul de vanzare creste cu diferenta dintre salariu si productivitate, deci in cazul de mai sus cu 6% sau cu 8%. Daca insa productivitatea scade, de exemplu cu 3%, iar costurile salariale cresc cu 7%, pretul va creste cu 10%.

Trebuie tinut seama desigur si de ponderea salariului in costul de productie. Alaturi de aceasta componenta, un rol esential il joaca desigur si politicile monetare, bugetara si valutara.

Natura atipica a crizei economice implica si importante elemente si fenomene de atipie in domeniul monetar si al inflatiei in perioada de tranzitie de la economia hipercentralizata la economia de piata.

Cu toate dificultatile intampinate, sublinia academicianul roman Costin Kiritescu, "politica macroeconomica trebuie sa determine certitudinea rezultatelor si valabilitatea stimulentelor acordate". În acest scop urmeaza sa actioneze: a) politica monetara, b) politica valutara, c) politica bugetara, d) politica bancara.

Între masurile antiinflationiste de ordin general se mentioneaza:

a)     eliminarea si prevenirea tendintei de crestere a masei monetare fara o justificare economica;

b)     realizarea unui echilibru intre cererea solvabila si posibilitatile de productie pentru piata interna;

c)     o politica fiscala care sa sprijine initiativele sanatoase ale producatorilor si sa combata, totodata, practicile ilicite;

d)     adoptarea unei politici salariale corespunzatoare stadiului de dezvoltare a economiei nationale;

e)     reducerea somajului si restrangerea masei monetare canalizate spre consumul neproductiv;

f)      adoptarea unei politici de credit echilibrate, capabile sa stimuleze initiativele constructive si sa le stavileasca pe cele speculative;

g)     o politica valutara care sa sprijine stabilitatea monedei.

5. Tintirea inflatiei

În anii 90 bancile centrale din multe tari au adoptat politici denumite de tintire a inflatiei. În cadrul acestor politici, banca centrala doreste si isi propune sa obtina o rata a inflatiei stabila si redusa; aceasta tinta este chiar anuntata.

În Romania, BNR a trecut la tintirea inflatiei din a doua jumatate a anului 2005, pentru anul 2006 rata preconizata fiind de 5%.

Teoria economica a stabilit coordonatele politicii de tintire a inflatiei pornind de la elementele fundamentale ale fluctuatiei pe termen scurt in domeniul productiei, ocuparii fortei de munca si inflatiei. Astfel, banca centrala urmareste prin parghiile de politica monetara sa mentina rata inflatiei la nivelul tintei stabilite. Daca inflatia creste peste tinta, banca centrala incearca sa majoreze rata reala a dobanzii (prin dobanda de politica monetara). Prin aceasta, are loc reducerea cheltuielilor agregate (globale).

Întrucat salariile si preturile nu se modifica imediat (sunt rigide), reducerea cheltuielilor agregate determina reducerea productiei, ceea ce determina cresterea somajului.

Un nivel ridicat al somajului ciclic modereaza/tempereaza inflatia si ajuta la mentinerea acesteia la nivelul tintei. În acest caz, banca incearca sa reduca rata reala a dobanzii, ceea ce determina cresterea cheltuielilor agregate si prin acestea a cererii de munca; in aceste conditii, intreprinderile produc mai mult, reducandu-se somajul ciclic.

În acest fel, interactioneaza patru concepte fundamentale:

salariile rigide si

preturile rigide, care nu se ajusteaza rapid;

compromisul pe termen scurt dintre inflatie si somaj si

inflatia, politica monetara si cheltuielile, care permit intelegerea fluctuatiilor pe termen scurt si corelarea cererii, productiei, somajului si inflatiei.

Reducerea ratei inflatiei de la 8,6% in decembrie 2005 la sub 5% la sfarsitul anului 2006 s-a datorat conditiilor restrictive ale politicilor monetara si fiscala, precum si diminuarii preturilor administrate si a celor alimentare volatile.

Consolidarea acestei tendinte, a nivelului sub 5% anual reprezinta o cerinta si componenta a procesului de integrare in UE si de convergenta nominala cu tarile acestei zone, dupa intrarea Romaniei, la 1 ianuarie 2007. În acest spirit, tintele de inflatie asumate de BNR sunt de 4% in 2007 si 3,8% pentru anul 2008 ( 1 punct procentual).





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate