Corelatii macroeconomice intre venituri, cheltuieli, economii si P.I.B.

Corelatii macroeconomice intre venituri, cheltuieli, economii si P.I.B.

La nivelul unei economii nationale se poate afirma, prin definitie, ca produsele realizate (ca produse finite) in cadrul acesteia, in expresie baneasca, sunt egale cu veniturile obtinute, respectiv cu suma diferitelor forme de utilizare a acestora. Vanzarea produselor compenseaza eforturile depuse pentru realizarea acestora, venitul astfel obtinut acoperind costul utilizarii diferitilor factori de productie, care vor primi remuneratia cuvenita (salariu, dividend, profit, renta etc.).

Aceste remuneratii, la randul lor, vor fi cheltuite sau vor fi economisite. Sumele cheltuite la nivel macroeconomic vor finanta productia, inchizand astfel cercul fluxurilor valorice, in timp ce sumele economisite, vor avea tendinta sa iasa din circuitul economic, urmand ca ulterior sa fie reintroduse in aceasta, pe diverse cai (prezentate ulterior).

Acest circuit poate fi analizat din mai multe puncte de vedere, cel mai relevant fiind descrierea, prin modalitati diferite, a principalului agregat macroeconomic al contabilitatii nationale, ce reflecta performantele acesteia, adica a produsului intern brut (P.I.B.). Acest indicator poate fi definit prin urmatoarele metode:

a) din punctul de vedere al cheltuielilor efectuate pentru obtinerea de produse finite:

P.I.B. = C + I + G + (E - M), unde:

P.I.B. = produsul intern brut (preturi de piata);

C = cheltuielile de consum final ale populatiei si agentilor economici;

I = cheltuielile brute efectuate pentru investitii in cadrul economiei nationale

(formarea burta de capital fix);

G = sumele cheltuite de administratia publica pentru achizitionarea de bunuri si

servicii;

E = exporturi;

M = importuri;

(E - M) = exportul net.

b) din punct de vedere al veniturilor din care se formeaza P.I.B-ul, se poate construi relatia:

P.I.B. = w + i + r + p + d + t, unde:

w = venituri salariale;

i = venituri de tip dobanda;

r = venituri din alocatii, respectiv de tip renta;

p = profiturile;

d = amortizarile in sectorul productiv;

t = venituri indirecte ale administratiei publice din impozite.

c) din punct de vedere a utilizarii acestor venituri:

P.I.B. = C + S + T + Rf, unde:

C = cheltuielile de consum ale populatiei si agentilor economici;

S = economiile populatiei si agentilor economici;

T = impozite platite catre administratia publica (din care se scad dobanzile,

transferurile si alte forme de subventionare);

Rf = transferurile banesti nete, efectuate catre alte state de catre cetatenii tarii.

Daca avem in vedere faptul ca cele trei relatii reprezinta forme diferite de descriere ale aceluiasi indicator, putem construi relatia:

C + I + G + (E - M) = P.I.B. = C + S +T +Rf, de unde rezulta ca:

I = S + (T - G) + (M - E + Rf)

Putem afirma deci ca o economie poate efectua investitii numai pana la nivelul economisirilor facute de catre populatie si de sectorul productiv (S), de catre administratia publica (T - G) si de catre sectorul extern (M - E + Rf, adica balanta de plati externe).

De aici rezulta faptul ca economisirile facute de catre populatie si agentii economici nu pot fi folosite in intregime pentru investitii in cazul in care deficitul bugetar, respectiv deficitul balantei de plati externe necesita finantare. Insa, fara investitii nu se poate realiza un spor de productie si implicit o crestere economica. Presupunand ca, atat bugetul, cat si balanta de plati externe se afla in echilibru (T - G = 0 si M - E + Rf = 0), relatia se simplifica:

I = S,

adica investitiile vor fi egale cu economisirile populatiei si ale agentilor economici.

In realitate insa, aceasta egalitate se verifica numai statistic deoarece, in fapt, intre deciziile de economisire si cele de investitii vor exista intotdeauna decalaje atat in timp cat si in spatiu si volum.

In afara de P.I.B., vazut ca principal indicator macroeconomic care reflecta valoarea adaugata bruta creata de catre factorii de productie din interiorul tarii, o serie de indicatori precum venitul national disponibil sau venitul personal al populatiei trebuie analizati pentru a ne putea forma o imagine completa privind sursele de formare ale economiilor populatiei, structura si dinamica acestora.

Astfel, conform metodei repartitiei utilizate in determinarea marimii venitului national, acesta va fi reprezentat de catre insumarea veniturilor din salarii, rente, dobanzi (dobanda neta = cu dobanda incasata - dobanda platita) si profituri.

Daca venitul national creat este corectat cu soldul incasarilor si platilor in raport cu strainatatea (soldul transferurilor curente cu exteriorul) se obtine venitul national disponibil. Acest indicator este utilizat la analizele privind veniturile si consumul membrilor societatii si a investitiilor.

Daca din venitul national disponibil scadem elementele din venitul national care nu revin populatiei (impozitul pe profit, contributia pentru asigurari sociale etc.) si adaugam veniturile populatiei care provin din transferuri (pensii, burse, alocatii etc.) obtinem indicatorul venitului personal al populatiei (al gospodariilor).

Daca scadem din veniturile personale ale populatiei impozitele si taxele platite de aceasta, vom obtine venitul disponibil al populatiei (gospodariilor), care exprima disponibilitatea acesteia pentru consum si economisire.

Venitul national disponibil este un venit net, la care daca vom adauga amortizarea vom obtine venitul brut disponibil.

Partea din venitul disponibil brut care nu a fost folosita pentru consumul final, fiind destinata acumularii de active fizice sau financiare va reprezenta economia bruta.

Daca vom tine seama de raportul existent intre venitul brut disponibil, consumul final si economia bruta, precum si de soldul operatiilor de repartitie vom obtine capacitatea sau necesarul de finantare a natiunii, respectiv a gospodariilor populatiei.

In cele ce urmeaza vom prezenta, pe baza Anuarului Statistic al Romaniei, evolutia principalilor indicatori macroeconomici de rezultate si utilizarea lor.

Produsul intern brut, pe categorii de utilizari (mld. lei preturi curente).

Tabelul nr. 1

miliarde lei preturi curente/ billion lei current prices

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala pentru Statistica, 1999.

In ceea ce priveste indicii P.I.B. pe categorii de utilizari, s-a inregistrat urmatoarea evolutie:

Tabelul nr. 2

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala pentru Statistica, 1999.

Dinamica principalelor agregate macroeconomice care reflecta situatia veniturilor si a consumului la nivelul gospodariilor populatiei a fost urmatoarea:

Tabelul nr. 3

Indicatori macroeconomici ai menajelor (miliarde lei preturi curente)

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala pentru Statistica, 1999.

Raportate la populatia tarii, principalele agregate macroeconomice pe locuitor, exprimate in lei preturi curente, au inregistrat urmatoarea evolutie:

Tabelul nr. 4

lei preturi curente/ lei current prices

Sursa: Anuarul Statistic al Romaniei, Comisia Nationala pentru Statistica, 1999.

De-a lungul unui deceniu de tranzitie, economia nationala a suferit impactul unor socuri interne si externe puternice, exteriorizate, in principal, in scaderea P.I.B. - resorbita lent si treptat - ca urmare a transformarilor structurale din economie - dealtfel inadmisibil de incete, dar, mai ales, datorita programelor drastice, insa inconsecvente, de stabilizare macroeconomica.

Ca urmare, in cadrul de ansamblu al diferitelor politici economice, politica monetara a fost cea care a trasat liniile directoare ale celorlalte tipuri de politici economice: fiscala, bugetara, a veniturilor, a intreprinderilor etc. si, pe plan mai larg, a influentat chiar procesul esential al tranzitiei - privatizarea.

Intregul arsenal de instrumente si mijloace de care s-a facut uz a urmarit, in primul rand, reprimarea inflatiei. Politica de stabilizare a determinat cresterea arieratelor din economie care, fara a face parte din masa monetara, au preluat unele din functiile acesteia, respectiv depasirea crizei de bani si flexibilizarea vitezei de circulatie a banilor.

In conditiile acestea, stocul real de bani din economie a cunoscut urmatoarele evolutii:

Tabelul nr. 5

Sursa:  Buletin trimestrial nr. 3/1995, B.N.R.; Buletin lunar nr. 1/2001, B.N.R.;

Anuarul Statistic al Romaniei, C.N.S., 1999.

estimari I.N.S.S.E. (Institutul National de Statistica si Studii Economice).

Dupa ce stocul real de bani a scazut permanent pana in 1993, el a inceput sa creasca usor in 1994 - 1996, ca semn al cresterii lichiditatii in sistemul economic. Elementele structurale ale politicii monetare: politica de preturi, politica datoriei externe, politica resurselor internationale, politica de credit, politica ratei dobanzii, politica cursului de schimb au fost aliniate mai intai cerintelor de limitare a excesului cererii si de reprimare a inflatiei in vederea eliminarii excedentului monetar. Dar si alte politici economice au cunoscut reverberatiile comandamentului stabilizarii si relansarii economice: politica veniturilor (salariala), politica fiscala, politica bugetara, politica ocuparii fortei de munca etc.

Succesul acestui demers depindea de coerenta tuturor acestor politici si de stabilitatea lor, in primul rand, a politicii monetare. Eliminarea excesului nominal al cererii prin manipularea deficitului bugetar si echilibrarea conturilor intreprinderilor si ale sistemului bancar, adica stabilizarea macroeconomica, nu s-a desfasurat ca un proces liniar care sa sustina relansarea economica in mod continuu, ascendent. Programul de stabilizare bazat aproape exclusiv pe politici fiscale si monetare a esuat datorita incapacitatii de a previziona corect si a stapani procesul inflationist. Imperativul cresterii cu orice pret a utilizarii capacitatilor de productie si a fortei de munca s-a realizat cu pretul decapitalizarii intreprinderilor, a cresterii blocajului financiar, cronicizarii lipsei de lichiditati, cresterii vertiginoase a ponderii creditelor neperformante acordate de catre banci (in special de catre cele de stat) etc. In aceste conditii, relansarea economica nu a avut o temelie solida, astfel ca declinul inregistrat de catre P.I.B. dupa 1996 este explicabil.

In 1997 s-a inregistrat din nou o scadere importanta a stocului real de bani, limitata ulterior prin politica monetara restrictiva promovata de autoritati. Aceasta poate fi caracterizata prin doua coordonate de baza: restrangerea permanenta a volumului masei monetare in circulatie, dublata de promovarea unui leu subevaluat in raport cu principalele valute convertibile.

Depasirea unor nivele acceptabile ale cresterii anuale a preturilor (de peste 20%) a condus la o serie de efecte negative, dintre care se pot aminti:

a)      decapitalizarea intreprinderilor si amanarea deciziilor de restructurare si retehnologizare;

b)      redistribuirea veniturilor societatii in discordanta cu logica remunerarii factorilor de productie in functie de eficienta utilizarii acestora.

Instabilitatea cadrului legislativ al reformei a condus la un esec in atragerea investitiilor straine, vitale pentru o economie subcapitalizata, in care, pe de alta parte, formarea capitalului intern este grevata de o fiscalitate excesiva.

Intarzierile in procesul de privatizare, lipsa unei restructurari reale a sectorului intreprinderilor de stat au dus la situatia in care costurile sociale ale tranzitiei sa depaseasca asteptarile. Astfel, au aparut noi dezechilibre si factori de instabilitate: somajul structural, datoria externa substantiala, blocajul financiar generalizat, cresterea permanenta a dimensiunilor economiei subterane, amplificarea proceselor speculative (inclusiv in domeniul bancar) in detrimentul si pe seama economiei reale, amplificarea tensiunilor sociale etc.

In aceste conditii trecerea de la stabilizare macroeconomica la relansare, reprezinta nu doar un deziderat, ci o necesitate.

In acest scop, se impune o schimbare de substanta a politicilor economice, inclusiv a politicii monetare. Nu se poate tinde spre un echilibru financiar solid si durabil, decat printr-o actiune coordonata a celor trei elemente fundamentale: moneda, creditul si bugetul, in concordanta cu structura si nevoile economiei nationale. Transferul centrului de greutate al managementului macro-economic de la nominal la real nu diminueaza importanta politicii monetare, ci o aseaza la locul ei firesc, dupa ce ii exacerbase functiile de reglare in scopul eradicarii excesului de cerere, pentru a o utiliza exact in scopul invers, cel al stimularii cererii interne.