Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa. vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor


Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
Ce este epilepsia


Ce este epilepsia




Ce este epilepsia

Epilepsia este tendinta de a prezenta crize (sau atacuri) convulsive recurente provocate de accese de descarcari electrice anormale la nivelul creierului.

Simptome

Simptomele depind de regiunea din creier afectata. Daca sunt afectate marea majoritate a regiunilor creierului, crizele se numesc generalizate si presupun pierderea constientei, oricat de scurta ar fi ea. Daca este afectata numai o anumita regiune a creierului, crizele se numesc partiale sau focale, starea de constienta putand fi afectata, dar rareori pierduta.




Crizele convulsive generalizate

Unul din tipurile de epilepsie de obicei usor de tratat il reprezinta absentele, in care persoana afectata trece printr-o perioada de absenta, sau de decuplare a atentiei timp de cateva momente dupa care isi reia activitatea de dinainte. De obicei pacientul este constient de faptul ca a pierdut ceva. Desi aceste atacuri epileptice reprezinta o forma usoara, ele pot fi foarte frecvente. Unii pot prezenta asemenea crize ocazional, in timp ce altii pot avea zeci sau sute zilnic. Ele difera de visarea cu ochii deschisi, si se datoreaza preluarii temporare a controlului creierului de catre descarcari electrice anormale.

Crizele generalizate majore (convulsii tonico-clonice/grand mal) pot debuta cu emiterea unui zgomot puternic (strigat), urmat imediat de contractarea intregului corp care devine foarte rigid, apoi de miscari necontrolate foarte rapide la nivelul intregului corp, cu respiratie zgomotoasa. Dupa o perioada care poate varia de la secunde la 1-2 minute miscarile convulsive se opresc si bolnavul incepe sa-si revina, simtindu-se de obicei ametit si somnoros. Uneori bolnavii pierd urina si materii fecale in timpul crizei, si isi pot musca buzele sau obrajii.

Termenul 'convulsii' se foloseste pentru a caracteriza acest tip de crize epileptice datorita faptului ca descarcarile anormale la nivelul creierului provoaca miscari bruste, necontrolate. Dupa trecerea crizei si a perioadei de revenire, bolnavul este capabil sa-si reia activitatea normala, chiar daca multi se simt pentru un timp putin confuzi si au dureri de cap.

Exista si alte tipuri de crize epileptice generalizate, cum ar fi 'caderile' (crize epileptice atone), in care forta musculara este complet pierduta pentru o perioada scurta de timp, crizele de rigidizare a muschilor (crize tonice), sau cu miscari bruste localizate la anumite regiuni ale corpului (crize mioclonice). Acestea sunt mai putin frecvente decat primele doua, dar la copiii cu tulburari ale procesului de invatare pot exista mai multe din aceste forme de epilepsie.

Crizele epileptice partiale (focale)

In situatia in care epilepsia afecteaza o parte a creierului, crizele se numesc 'crize epileptice partiale'. Si in acest caz simptomele depinde de regiunea din creier afectata.

In crizele epileptice partiale simple exista de obicei senzatii de furnicatura sau tresariri ale unor parti ale corpului. Acestea pot fi precedate de o modificare a perceptiei senzoriale - un miros, gust sau alta senzatie ciudate. Pacientul isi pastreaza starea de constienta.

In crizele epileptice partiale complexe este prezent un comportament automat lipsit de sens, de ex. mersul incoace si incolo, mormaitul, cautarea unor lucruri, apucarea sau dezbracarea hainelor. Persoana afectata este de obicei inconstienta de aceste lucruri si nu si le aminteste dupa aceea, datorita unei alterari a starii de constienta.


La unele persoane o epilepsia partiala se poate transforma in epilepsie generalizata. Prima parte a acestor crize epileptice poate fi o 'aura' - un fel de prevestire. Uneori aura poate sa nu fie urmata de criza. Bolnavii pot invata sa recunoasca aura si sa-si insuseasca tehnici prin care impiedica progresia atacului epileptic (de ex. numara sau aduna numere, canta un cantec, isi imagineaza un tablou, etc.). Nici una dintre aceste tehnici nu este garantata, dar uneori sunt eficiente.

Sindroame

Exista un numar de sindroame epileptice ale copiilor mici, dar forma cea mai frecventa de epilepsie la sugari se numeste 'spasmele infantile', sau 'Sindromul West'. La sugarii mai mai, cea mai frecventa forma este ' Sindromul Lennox-Gastaut'. Multi din copiii cu epilepsie refractara la tratament au avut unul din aceste sindroame sau ambele.

Status epilepticus

Se refera la situatia in care crizele epileptice continua neintrerupt timp de o jumatate de ora sau mai mult, sau la o serie de crize epileptice intre care nu exista o perioada de revenire suficienta, aparute intr-un interval similar de timp. Statusul poate fi convulsiv, non-convulsiv sau partial (focal).

Diagnostic

Cea mai buna modalitate de a stabili un diagnostic corect este obtinerea unei descrieri cat mai exacte a crizei/crizelor si a circumstantelor in care acestea au aparut. De obicei, adultii si copii mai mari sunt capabili sa descrie ceea ce au simtit inainte si dupa episodul epileptic. Sugarii si batranii cu probleme de comunicare nu pot face acest lucru, si de aceea informatiile trebuie culese de la cei din preajma lor.





Electroencefalograma (EEG) reprezinta inregistrarea pe o hartie speciala a activitatii electrice a creierului intr-o forma amplificata. Este foarte utila pentru identificare tipului de criza epileptica si a partii din creier in care isi are originea. Nu este suficienta insa pentru a pune diagnosticul de epilepsie.

Pentru a evidentia mai bine anomaliile, copilului mai mare i se poate cere sa respire adanc, sa deschida si sa inchida ochii si sa priveasca la o lumina intermitenta sau la un model cu carouri in timpul inregistrarii.

La copiii la care crizele au aparut in timpul somnului, in timpul adormirii sau a trezirii din somn, traseul EEG poate fi inregistrat in timpul somnului. Aceasta se poate realiza la domiciliul copilului cu ajutorul unui aparat EEG portabil.

Tratamentul medicamentos

Cele mai vechi medicamente antiepileptice aflate inca in uz sunt barbituricele. Fenobarbitalul (luminalete) este un produs ieftin si eficient fata de o serie intreaga de tulburari epileptice. Primidona este un medicament similar care este transformat in fenobarbital in interiorul organismului. Asocierea lor nu are prin urmare nici un sens. Principalele efecte secundare sunt hiperactivitatea, iritabilitatea si depresia. Aceste produse sunt disponibili ca tablete sau sirop. In ultimul timp tendinta este ca barbituricele sa fie inlocuite cu alte medicamente, cu exceptia sindroamelor rare care apar la sugarii mici.

Fenitoina a fost, de asemenea, folosita timp de multi ani. Ea poate fi injectata si intravenos pentru a pune capat statusului epileptic. De obicei insa este administrata ca sirop, tablete de mestecat sau capsule. Este eficienta impotriva multor tipuri de epilepsie. Poate da instabilitate, cresterea parului pe corp sau ingrosarea gingiilor.


Cele mai folosite medicamente antiepileptice la ora actuala sunt carbamazepina (tegretol) si valproatul de sodiu (depakine, epilim). Ambele sunt eficiente fata de o multitudine de tipuri de epilepsie.

Carbamazepina este disponibila sub forma de lichid neindulcit, sirop, tableta de mestecat sau tableta obisnuita. Poate provoca indigestie, castig ponderal, iritabilitate sau hipertrofie gingivala.

Clonazepamul (rivotril) se foloseste pentru epilepsie mioclonica si alte forme de epilepsie generalizata. Efectul tinde sa se reduca cu timpul. Este un sedativ antiepileptic si poate provoca cresterea secretiei de saliva si dezvoltarea pieptului la copiii cu paralizie cerebrala sau tulburari de invatare.

Tratamente noi

Exista trei agenti terapeutici noi: lamotrigin (lamictal), gabapentin (neurontin) si vigabatrin (sabril). Toti sunt disponibili sub forma de tablete si vigabatrinul este conditionat si sub forma de plicuri care se dizolva in apa. Fiecare din acestia vor fi folositi numai sub supravegherea unui specialist care are experienta cu ei.

Medicamente care se folosesc mai putin

Etosuximidul (zarontin) a constituit o vreme prima linie terapeutica pentru crizele de absenta, dar actualmente este mult mai putin folosit decat valproatul de sodiu, pentru ca are mai multe efecte secundare (ameteala sau inconfort gastric). Cu toate acestea, el se mai foloseste in cazul unor copii la care alte tratamente nu se pot administra, si reprezinta o optiune care trebuie luata in consideratie la copiii cu forme dificile de epilepsie.

Nitrazepamul (mogadon) este similar clonazepamului din punct de vedere chimic si este folosit pentru forme similare de epilepsie la sugari. Tabletele pot fi impartite in patru, pisate si luate ca pudra. Efectele secundare sunt similare cu ale clonazepamului, dar este un medicament mai putin puternic, ceea ce face ca doza sa fie mai usor de ajustat la sugarii mici.

Alte tratamente speciale

ACTH (hormonul adrenocorticotrop). Aceasta este o forma de tratament steroidic (stimuleaza glandele suprarenale ca sa produca mai multi hormoni steroizi) si are si efect direct pe celulele nervoase. Se administreaza injectabil intramuscular la sugarii cu spasme infantile. Injectia trebuie facuta in prima parte a zilei pentru ca ACTH-ul tinde sa provoace somnolenta si iritabilitate. Tratamentul poate avea un efect rapid asupra spasmelor, dar rareori acest efect este de lunga durata.




Tratamentul este de scurta durata datorita efectelor secundare. O alternativa orala la ACTH care a fost folosita a fost prednisolonul. Efectul este similar, dar mai redus decat in cazul ACTH-ului.

Regimul cetogen. Acesta este un regim alimentar bogat in grasime si sarac in glucide, de obicei bazat pe uleiuri trigliceridice cu lant mediu, cu suplimente de vitamine si minerale. Este un regim solicitant care tinde sa provoace diaree suparatoare si exclude dulciurile si ciocolata, motiv pentru care copiii il abandoneaza repede. Cu toate acestea, el produce uneori efecte benefice marcate in ce priveste controlul crizelor.


Diazepamul intrarectal. Poate fi administrat sub forma unei mici clisme pentru a stopa crizele epileptice prelungite. Este usor de administrat de parinti sau alte persoane care ingrijesc copilul si face posibila plecarea copiilor in vacante in locuri unde nu exista spitale in apropiere. Tratamentul este rezervat situatiilor de urgenta. Cu cat se foloseste mai frecvent, cu atat devine mai putin eficient. Cadrelor didactice le vine greu sa administreze acest tratament la scoala - lucru dealtfel de inteles. Dat fiind insa faptul ca scolile nu au un cadru sanitar mediu prezent permanent la cabinetul scolar, trebuie puse la punct alte metode de rezolvare a crizelor epileptice prelungite, suparatoare. Acestea pot include obtinerea de sprijin din partea unui cabinet medical de familie, sau punerea la punct a unui sistem de transport rapid la o sectie de terapie pediatrica. Decizia trebuie sa convina tuturor partilor implicate.

Alte aspecte legate de tratament

Pe langa tratamentul medicamentos, este foarte importanta asigurarea unei hraniri corespunzatoare. Tratamentul trebuie luat cu regularitate. Vitamina D si acidul folic sunt foarte importante pentru evitarea bolilor osoase sau anemiei. La copiii cu dificultati de alimentare este foarte utila obtinerea colaborarii unui nutritionist si logoped.

Bolnavii trebuie ajutati sa duca o viata cat mai normala posibil. Grija si restrictiile exagerate duc la plictiseala si cresc riscul de aparitie a crizelor. Cu toate acestea, oboseala excesiva poate fi o problema pentru unii copii si parintii trebuie sa fie atenti la acest aspect.

Pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu epilepsie refractara sau cu probleme asociate, tratamentul are mai multe sanse de reusita daca copilul intelege problema pe care o are si rostul tratamentului atunci cand ajunge la varsta la care acest lucru devine posibil.

Tratamentul medicamentos se va incepe dupa o discutie cu familia si cu copilul atunci cand epilepsia este suficient de deranjanta ca sa-l justifice. Tratamentul va consta intr-un singur medicament, administrat in cea mai scazuta doza eficienta. Daca se folosesc doze mai mari, atingerea acestora se va face treptat, in timp. Daca primul medicament nu este eficient, se va introduce un altul in timp ce primul este eliminat complet. Terapia combinata nu se va folosi decat in situatia in care monoterapia nu a reusit controlarea crizelor. Familia trebuie informata cu privire la efectele secundare si interactiunile medicamentoase, atat intre medicamentele antiepileptice, cat si cu alte medicamente folosite pentru alte afectiuni, de ex. antibiotice.

Prognostic

Rezultatul depinde de cauza, tipul de epilepsie si daca copilul are si alte probleme de sanatate sau nu.

Unele forme de epilepsie dispar de la sine odata cu inaintarea in varsta (de ex. epilepsia benigna rolandica). Altele au un prognostic foarte bun (de ex. absentele, crizele declansate de lumina intermitenta). Din nefericire, unele tipuri nu sunt tot atat de usor de tratat si pot continua sa cauzeze probleme pentru tot restul vietii copilului.

Daca sunt prezente alte cauze - ca de ex. leziuni cerebrale sau alte afectiuni - persistenta crizelor este mai probabila.

Unele tipuri de epilepsie se modifica cu varsta. De exemplu, spasmele infantile din primul an de viata se pot transforma in sindromul Lennox Gastaut in urmatorii cativa ani, dupa care in ultimii ani ai copilariei si adolescentei vor fi prezente numai crize tonico-clonice sau 'crize de cadere'.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Medicina




ATEROMATOZA, ATEROSCLEROZA ARTERIOSCLEROZA
TRATAMENTUL INSUFICIENTEI CARDIACE
CANCERELE GENITALE LA FEMEIE
BILET DE IESIRE. SCRISOARE MEDICALA
Evolutia folosirii dimetil-sulfoxidului pentru spalaturi intra-articulare la un cal din punct de vedere clinic normal
Distrofii pigmentare: melanina
HORMONI TIROIDIENI
INFECTII URINARE
STRATEGII DE BALANS A DISOCIATIEI SI ASOCIATIEI
ANATOMIA RADIOLOGICA A APARATULUI URINAR