Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii
Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Organizarea de stat a Tarilor Romane in secolele XIV-XVII. Administratia locala.


Organizarea de stat a Tarilor Romane in secolele XIV-XVII. Administratia locala.


Organizarea de stat a Tarilor Romane in secolele XIV-XVII. Administratia locala.

1. Judetele si tinuturile:

Inca din primele documente emise de cancelariile celor doua Tari Romane, se poate constata ca institutia domniei dispunea de o administratie centralizata destinata strangerii veniturilor si asigurarii ordinii interne, administratie formata din organe regionale si locale. In primele decenii de existenta, aceste organe erau grupate in jurul curtilor domnesti din teritoriu, aflandu-se sub comanda unui dregator local numit vornic. In timp de pace acestea slujeau ca aparat executiv in chestiuni de natura fiscala si judiciara, in vreme ce pe timp de razboi functionau ca forte de elita in oastea Domnului.

Odata cu maturizarea institutionala a statului, domnia a divizat teritoriul tarii in unitati administrativ teritoriale pentru a eficientiza administrarea resurselor de care dispunea. In acest scop, in Tara Romaneasca, isi fac aparitia judetele (lat. iudicium = scaun de judecata), subdiviziuni administrativ-teritoriale care, de cele mai multe ori, reprezentau teritoriile cnezatelor si voievodatelor care au precedat intemeierea. In cazul Moldovei, unitatile administrativ teritoriale se numeau tinuturi (lat. tenutum = tinut), dupa model polonez, organizarea acestora facandu-se in functie de reteaua de targuri si fortificatii existenta (cetati de piatra si pamant), precum si in functie de cursurile raurilor, astfel incat sa reprezinte zone unitare din punct de vedere geografic.



Conducerea efectiva a judetelor si a tinuturilor era asigurata de dregatori numiti de catre Domn din randurile boierimii mari si mijlocii. In Tara Romaneasca denumirea acestora a fost aproape in permanenta aceea de sudeti. In Moldova insa, denumirile date conducatorilor de tinut au variat: in fruntea tinuturilor de interior care nu dispuneau de cetati se aflau sudeti (Tutova, Bacau, Dorohoi etc.); in fruntea tinuturilor care dispuneau de cetati se aflau parcalabi (Neamt, Suceava, Orhei etc.); in vreme ce in fruntea judetelor de granita fara cetati se aflau starosti (Putna si Cernauti). In cursul secolelor XVI-XVII, denumirea de parcalab va fi inlocuita cu cea de mare vataf de tinut, iar ulterior, cu cea de mare capitan de tinut, intre cele trei dregatorii neexistand insa diferente de atributii.

Ca si vornicii locali, dregatorii din fruntea judetelor si a tinuturilor dispuneau de un aparat de agenti executivi format din boierimea mica si mijlocie rezidenta in unitatea administrativa respectiva. Acest aparat executa intreaga activitate de strangere a darilor datorate de sateni domniei, punerea in aplicare a diverselor hotarari judecatoresti, iar in timp de razboi alcatuia oastea de curte sau oastea cea mica a tarii.

Principalele atributii ale dregatorilor din fruntea administratiei de judet sau de tinut erau: executarea judecatilor (pagube produse de vitele de pripas, certuri, batai, furturi etc.); incasarea taxelor de judecata si a amenzilor penale dictate; efectuarea de anchete penale sau in materie de proprietate (numai la cererea Domnului); urmarirea si executarea datornicilor fata de fiscul domnesc; urmarirea si aducerea in locul de origine a taranilor dependenti fugiti; incasarea birului si transmiterea lui catre visteria domneasca.

2. Orasele si targurile:

Targurile si orasele extra-carpatice au constituit unitati administrative, locuite de meseriasi, negustori si agricultori asezati pe un teritoriu cu regim special, care s-au bucurat de un statut juridic privilegiat, materializat prin existenta unui anumit grad de autonomie.

Ca unitate administrativa, orasul cuprindea trei zone:

a) vatra targului, respectiv centrul urban alcatuit din cladiri, piete si strazi;

b) hotarul (tarina) targului, respectiv terenul aflat in imediata vecinatate a orasului, cultivat si exploatat de oraseni, format din: vii, livezi, islaz, fanete, mori, iazuri;

c) ocolul targului compus din mai multe sate care alcatuiau o unitate administrativa separata de oras; toate satele din ocolul targului apartineau institutiei domniei si erau administrate de dregatorii domnesti care rezidau in oras, distincti de dregatorilor domnesti ai tinutului.

Administratia oraseneasca se caracterizeaza prin coexistenta organelor administrative alese de colectivitatea orasenilor cu cele numite de catre Domn sau de catre persoana careia acesta ii cedase targul.

2. 1. Organele administrative alese:

Organele administrative alese de targoveti erau judetul si sfatul pargarilor, in Tara Romaneasca, respectiv soltuzul (voitul) si sfatul pargarilor in Moldova. In atributiile dregatorilor alesi de comunitatea targovetilor intrau: repartizarea intre oraseni, in functie de avere, a darilor asezate global (cisla) de catre domnie (incasarea acestora revenea insa vornicilor); repartizarea locurilor de munca in tarina targului; asigurarea politiei interne, avand dreptul de arestare si de amendare a celor turbulenti; judecarea pricinilor marunte, penale (certuri, furturi etc.) sau civile (in competenta lor intra vatra si tarina targului); gestionarea catastifului targului, in care se intabulau toate actele juridice privitoare la transferurile de bunuri mobiliare si imobiliare din vatra si tarina targului; pastrau si foloseau pecetea targului pentru autentificarea actelor care consemnau tranzactiile comerciale incheiate in fata lor.

Un alt organ administrativ ales a fost adunarea generala a orasenilor, compusa din toti locuitorii cu drept de vot. Aceasta se intrunea cel putin odata pe an, cand erau alesi conducatorii orasului (judetul sau soltuzul si pargarii). Adunarea mai putea fi convocata in si in cazuri grave, precum introducerea unor contributii fiscale noi sau instrainarea de catre Domn a unei parti din hotarul targului.

2. 2. Organele administrative numite:





In afara organelor alese, in orasele din Tara Romaneasca si Moldova a existat cate un reprezentant al domniei numit initial vornic de targ. Atributiile acestuia se refereau la: strangerea veniturilor datorate de oraseni domniei: birul, dijma din toate produsele agricole si din vii, zeciuiala stupilor, taxele vamale pe circulatia marfurilor, taxele pe utilizarea morilor domnesti, etc.; strangerea veniturilor similare datorate de locuitorii satelor de ocol; scoaterea locuitorilor din satele de ocol la muncile si slujbele care trebuiau intreprinse in interesul domniei; judecarea unor categorii de pricini (cele mai multe se refereau la plangerile orasenilor impotriva impunerii abuzive la plata birului).

Desi avea titlul de vornic de targ si tinea scaun de judecata in centrul targului, pana in secolul al XVI-lea acest dregator nu avea competenta de a judeca pricinile dintre targoveti. Ulterior insa, a inceput sa prezideze judecatile efectuate de organele alese ale orasenilor, sfarsind prin a le lua locul.

In activitatile sale, vornicul de targ era secondat in Moldova de un dregator subaltern, numit posadnic, iar in Tara Romaneasca, de un parcalab de oras, ale caror atributiile se refereau la incasarea vamii interne pe circulatia marfurilor si la organizarea targului de vite. Alaturi de acesti dregatori subalterni, vornicul de targ dispunea de agenti executivi specializati in diverse activitati de incasare a darilor si de supraveghere a muncilor domnesti: globnici, ilisari, bezmenari, camanari, podvodari, pererubti etc.

3. Satele:

3. 1. Tipuri de sate:

Prin intemeierea celor doua tari romane, Domnul a devenit stapanul intregului teritoriu al tarii (dominium eminens), pe care acesta il administra dupa cum considera de cuviinta.

O parte dintre satele care intrau in componenta tarii au fost insa donate boierilor, acestia urmand a-i datora consilium et auxilium necesare activitatii de guvernare a tarii, in virtutea contractului vasalic.

O alta parte a fost donata de Domn Bisericii si, in mod special, manastirilor, pentru ca acestea sa se poata intretine in schimbul slujbelor pe care acestea le dedicau mantuirii Domnului si familiei acestuia.

In acest fel domeniul funciar al tarii s-a divizat in trei categorii de sate: domnesti, boieresti si manastiresti. Atat boierii, cat si manastirile detineau la inceput drepturi de stapanire limitate la perioada vietii Domnului care facuse dania, prelungirea acestora depinzand de bunavointa succesorilor, care puteau sa intareasca sau sa retraga satele donate de predecesor. Cu timpul insa, la dorinta beneficiarilor, domnii donatori au inceput sa introduca in actele de danie clauze de intarire adresate succesorilor, astfel incat sub puterea unor formule de blestem acestia din urma renuntau la dreptul de retract, cu exceptia cazurilor cand boierii sau egumenii manastirilor se dovedeau a fi necredinciosi.

Transmiterea ereditara a satelor in cadrul familiilor boieresti a condus si la aparitia unui tip de sat, in care numarul stapanilor creste de la o generatie la alta, ajungandu-se in unele situatii ca acestia sa ii depaseasca pe taranii dependenti. Aceste sate au apartinut la origine unor boieri ai caror succesori nu s-au mai bucurat de danii domnesti ulterioare, astfel incat drepturile lor de stapanire se rezumau la ceea ce au mostenit de la inaintasi. Cu alte cuvinte, cresterea numerica a numarului de membri ai familiei nu a mai fost dublata de o crestere adecvata in dimensiuni a domeniului familiei, ceea ce a facut ca proprietatile mostenite sa se imparta succesiv, de la o generatie la alta, intre membrii sai. Aceste din urma sate de boieri numerosi si decazuti din punct de vedere economic alcatuiesc categoria satelor libere, locuite de razesi (in Moldova) si mosneni (in tara Romaneasca), categorie care isi face aparitia la sfarsitul secolului al XVI-lea.

O ultima categorie de sate prezente in Tarile Romane in secolele XIV-XVII o constituie sloboziile. Acestea erau sate aflate pe domenii boieresti sau manastiresti, locuite de populatie aservita, dar care pentru perioade limitate de timp se bucurau de un regim juridic si economico-fiscal asemanator satelor libere, de mosneni sau de razesi. Scopul introducerii unor astfel de privilegii era acela al popularii sau repopularii unor zone deficitare din punct de vedere demografic. In acest sens, Domnul acorda colonistilor un hrisov prin care li se garantau scutiri de darile si muncile datorate domniei pe un termene de maximum 12 ani, satele avand posibilitatea de a beneficia de prelungirea privilegiilor.

3. 2. Organele administrative:

3. 2. 1. Satele domnesti: erau de doua tipuri, fiecare dintre acestea avand o administratie distincta:




a. satele care apartineau persoanei Domnului aflat pe tron, dobandite prin mostenire sau cumparare;

b. satele care apartineau institutiei Domniei, sate care se transmiteau de la un Domn la altul, indiferent de familia din care provenea titularul tronului, provenind din confiscari pentru hiclenie sau desherenta.

In satele personale ale Domnului, acesta se comporta ca un stapan feudal de rand (boier sau manastire), avandu-si propriile organe administrative locale. De obicei, era vorba despre un dregator numit de catre Domn, dregator care strangea veniturile si administra satul in colaborare cu obstea locala aservita. Satele apartinand institutiei domniei au fost grupate in secolele XIV-XVI in jurul cetatilor, targurilor, morilor, in scopul de a le furniza acestora hrana si muncile necesare intretinerii. Aceasta categorie de sate alcatuiau satele de ocol, care aveau sarcini fiscale asemanatoare celor din tinuturi, dar care erau administrate separat de acestea. Astfel satele de ocol erau scoase de sub autoritatea dregatorilor de tinut si puse in schimb sub autoritatea dregatorilor domnesti din targuri: vornicul de targ sau ureadnicul (inlocuitorul vornicului). Conform documentelor epocii satele de ocol "mergeau cu targul" din punct de vedere fiscal, vamal, administrativ si judecatoresc, vornicul de targ avand competenta sa judece pricinile ivite in hotarele acestor sate.

3. 2. 2. Satele boieresti si manastiresti puteau fi, la randul lor:

a. sate care beneficiau de scutiri de dari si imunitati judiciare;

b. sate care nu beneficiau de scutiri sau imunitati.

In satele scutite de dari si inzestrate cu imunitati, intreaga administratie apartinea stapanului si se facea in beneficiul material al acestuia. In astfel de cazuri, administratia sau justitia domneasca nu putea patrunde decat in cazurile strict prevazute de actul de danie al satului, cazuri care, de obicei, erau cele de gravitate mare (omor, rapire, talharie). Administrarea satelor boieresti si manastiresti se facea prin intermediul unor dregatori desemnati de catre stapanii acestora, numiti parcalabi de sat, in Tara Romaneasca, si vornic, vornicel sau ureadnic, in Moldova. Sarcinile acestor dregatori erau de: strangere a veniturilor datorate de sateni stapanului; transmitere a poruncilor stapanului; repartizare a muncilor pe care satenii le datorau stapanului; urmarire si readucere in sat a satenilor fugari; judecare si aplicare a pedepselor (amenzi sau bataie) in numele stapanului. In Moldova, in satele boieresti, in afara reprezentantului stapanului, a existat si practica desemnarii de catre obstea sateasca aservita a unui reprezentant propriu, numit vataman, care lucra impreuna cu dregatorul stapanului. Ambii reprezentanti proveneau din randul taranilor dependenti, iar in schimbul activitatilor desfasurate in serviciul stapanului, se bucurau de o serie de scutiri fiscale.

3. 2. 3. Satele de razesi si mosneni dispuneau de organe administrative locale proprii, Domnul exercitand asupra acestora doar o autoritate de drept public. Autonomia interna se manifesta prin prezenta unor organe de conducere similare celor care caracterizau obstea sateasca in perioada prestatala. Principalul organ de conducere a obstii satesti in satele libere era sfatul oamenilor buni si batranii, ale carui atributii cuprindeau: dreptul de a reglementa folosinta averii devalmase; dreptul de a dispune, prin vanzare sau donatie, de parti din patrimoniul obstii; dreptul de a se vinde pe sine insusi, cu sau fara pamant, unui stapan feudal; dreptul de a urmari si executa averea membrului obstii care nu-si platea partea care ii revenea din sarcina fiscala a satului, lasand-o astfel asupra satului; dreptul de a exercita paza campului si a vetrei satului; dreptul de a-i urmari si a-i prinde pe raufacatori; dreptul de a participa alaturi de justitia domneasca in judecarea pricinilor penale si civile care vizau pe membrii obstii (prin institutia martorilor juratori); dreptul de a asista ca martor si ca instanta de autentificare in raport cu toate actele care aveau efecte juridice asupra patrimoniului obstii; dreptul de a repartiza intre membrii obstii darea globala la care era impus satul, in functie de puterea economica a fiecaruia dintre membri. Din punct de vedere administrativ, fiscal si militar satele de razesi si mosneni se subordonau direct tinutului sau judetului, reprezentat prin dregatorii din fruntea acestuia (sudeti, parcalabi, starosti, mari vatafi, mari capitani). Acestia din urma strangeau veniturile domniei trimitand in satele respective agentii executivi aflati in subordine (birari, galetari, ilisari, dijmari, gorstinari, pripasari, dusegubinari, globnici, desetnici etc.).

Bibliografie

*** Institutii feudale din Tarile Romane. Dictionar, coordonatori: Ovid Sachelarie si Nicolae Stoicescu, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1988.

*** Istoria dreptului romanesc, coordonator Ioan Ceterchi, vol. I, Editura Academiei RSR, Bucuresti, 1980.



*** Istoria romanilor, vol. III, Genezele romanesti, coordonatori: Stefan Pascu si Razvan Theodorescu, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 2001.

Apetrei, Cristian Nicolae, Contributii la studiul institutiei vorniciei din Tara Romaneasca in secolul al XV-lea. Problema vornicilor teritoriali, in Analele Brailei, an III, 1999, nr. 3, p. 387-399.

 Bazgan, Melentina, Judetele Tarii Romanesti pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucuresti, 2002.

Balan, T., Vornicia in Moldova, in Codrul Cosminului, VII, 1931-1938, p. 63-144.

Burac, Constantin, Tinuturile Tarii Moldovei pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucuresti, 2002.

Candea Ionel, Braila. Origini si evolutie pana la jumatatea secolului al XVI-lea, Editura Istros, Braila, 1995.

Chihaia, Pavel, Din cetatile de scaun ale Tarii Romanesti, Editura Meridiane, Bucuresti, 1974.

Ciurea, D., Organizarea administrativa a statului feudal Moldova (sec. XIV-XVIII), in Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie, Iasi, tom II, 1965, p. 143-235.

Costachel, Valeria; Panaitescu, P. P.; Cazacu, A., Viata feudala in Tara Romaneasca si Moldova (sec. XIV-XVII), Bucuresti, 1957.

Duzinchevici, Gheorghe, Vornicia moldoveneasca pana la 1504, in Cercetari istorice, V-VII, 1929-1931, p. 216-252.

Filitti, I. C., Despre vechea organizare administrativa a Principatelor Romane, extras din Revista de drept public, an 1934-1935, 75p.

Giurescu Constantin C., Istoria Bucurestilor, editia a II-a, Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1979. Idem, Istoricul orasului Braila. Din cele mai vechi timpuri pana astazi, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968. Idem, Targuri sau orase si cetati moldovene din secolul al X-lea pana la mijlocul secolului al XVI-lea, editia a II-a, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1997.

Grigoras, Nicolae, Institutii feudale din Moldova. Organizarea de stat pana la mijlocul secolului al XVIII-lea, Bucuresti, 1971.

Gutan, Manuel, Istoria administratiei publice romanesti, editia a II-a, revazuta si adaugita, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2006.

Matei, Mircea D., Geneza si evolutie urbana in Moldova si Tara Romaneasca. Pana in secolul al XVII-lea, Iasi, 1997.

Neamtu, Vasile, Istoria orasului medieval Baia (Civitas Moldaviensis), Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 1997.

Olteanu, Stefan, Cercetari cu privire la geneza oraselor medievale din Tara Romaneasca, in Studii. Revista de istorie, an XVI, 1963, nr. 6. Panaitescu, P. P., Comunele medievale in Principatele Romane, in idem, Interpretari romanesti. Studii de istorie economica si sociala, editia a II-a, postfata, note si comentarii de Stefan S. Gorovei si Maria Magdalena Székely, Bucuresti, 1994.

Paltanea, Paul, Istoria orasului Galati. De la origini pana la 1918, vol. I-II, Editura Porto Franco, Galati, 1994-1995.

Poncea, Traian Valentin, Geneza orasului medieval romanesc in spatiul extracarpatic (secolele X-XIV), Editura Biblioteca Bucurestilor, Bucuresti, 1999.

Radvan, Laurentiu, Orasele din Tara Romaneasca pana la sfarsitul secolului al XVI-lea, Editura Universitatii "Al. I. Cuza", Iasi, 2004.

Sava, Aurel V., Targuri, ocoale domnesti si vornici din Moldova, in Buletinul Stiintific al Academiei R.P.R., Sectiunea Stiinte istorice, filologice si economico-juridice, IV, 1952, nr. 1-2.



loading...



Politica de confidentialitate


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate

Drept




Preocupari actuale privind combaterea coruptiei
Introducerea cererii de chemare in judecata
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Normele tehnice (tehnologice)
IZVOARELE DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT
Drepturile si libertatile fundamentale. Fundamente, notiuni, evolutie
Organizarea de stat a Tarilor Romane in secolele XIV-XVII. Administratia locala.
Ghid privind prevenirea si solutionarea conflictelor de interese in cadrul sistemului judecatoresc












loading...