Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» Sfera si continutul serviciilor publice


Sfera si continutul serviciilor publice


Sfera si continutul serviciilor publice

1.1.  Contextul dezvoltarii serviciilor publice

Lumea la sfarsitul secolului XX si inceputul secolului XXI pentru oamenii de stiinta este caracterizata „de crize si diviziune”, de „transformari structurale profunde”, de modernizare,  globalizare, europenizare, de o fluiditate tot mai mare a economiei, de nevoia de a gestiona situatiile referitoare la problemele cu care se confrunta guvernele. Globalizarea progreseaza, intreaga lume este o singura piata, au loc „comasari de mici insule, lacuri si mari de economii satesti, provinciale, regionale si nationale, debusand intr-un singur ocean economic global,“ si expune micile sectoare economice valurilor uriase, ale concurentei economice, comparativ cu valurile mici si mareele linistite carora le-au facut fata pana acum” (Luttwak, E., 1996). Globali­zarea politicilor publice creeaza necesitatea dezvoltarii unor noi capacitati de exploatare a noilor oportunitati. Economia mondiala este din ce in ce mai dinamica, deschisa si competitiva. Amplitudinea schimbarilor la nivel mondial, aflate in desfasurare, nu este cunoscuta.



In acelasi timp, europenizarea determina noi dimensiuni in contextul schimbarilor sistemice. Chiar daca, se apreciaza ca, la nivel european exista un spatiu prielnic manifestarii unei uniformizari a politicilor publice, acestea nu sunt evident aplicate la fel, diversitatea fiind determinata de realitatile statelor europene, de culturile si traditiile lor, de nivelele diferite, inegale, de dezvoltare economica, de resursele proprii, de instrumentele si mecanismele promovate in politicile publice nationale. Astfel, sistemele juridice si administrative ale statelor membre europene sunt supuse unui permanent proces de adaptare pentru a corespunde cerintelor privind transpunerea si aplicarea legislatiei comunitare; europenizarea principiilor de baza (democratie, cetatenie, eficienta, eficacitate, stat de drept, economie de piata) si dezvoltarea principiilor generale ale administratiei publice (buna guvernare, deschidere, lupta impotriva administrarii defectuoase); europenizarea datorita impactului regulilor concurentei din Art.86 CE si privatizarii fostelor servicii publice si intreprinderi publice (serviciile postale, serviciile de transport feroviar etc.).

           1.1.1. Schimbarea – determinanta a adaptarii serviciilor publice

Punctul de plecare este „schimbarea“ majora a valorilor care a avut loc in ultimele doua decenii ale secolului al XX-lea, de la mentalitatea societatii industriale si pana la modurile de viata si de gandire „postmoderne“. Ea presupune recunoasterea nevoii de a depasi constrangerile dezvoltarii contribuind astfel la crearea unei culturi a serviciului public. Schimbarea implica incertitudine si necesita o experimentare permanenta.

         O schimbare a rolului statului national traditional este determinata pe de o parte de efectele globalizarii si integrarii europene, iar pe de alta parte de descentralizare, delegare, privatizare etc. Tratatul Uniunii Europene si legislatia secundara cer statelor membre sa-si construiasca propriile administratii pe principii comune: „democratie”, „stat de drept”, „buna guvernare”, „deschidere”, „lupta impotriva administrarii defectuoase”, „administratie eficienta”.

     Logica interesului general permite accesul egalitar al tuturor beneficiarilor la „modernitate“, iar acest lucru a condus la incredintarea activitatilor, din domeniile energetic, sanatate, telecomunicatii, transporturi, aparare, marile infrastructuri. Cel care este insarcinat cu astfel de activitati este statul. Acest moment presupune realizarea unor mari investitii atat in sectorul public, cat si in cel privat. Exemplu: telecomunicatiile si informatica, productia de electricitate si retelele de caldura.

Parteneriatul dintre public si privat sau dintre piata si monopol devine din ce in ce mai complex ( Matei,  2007 A ).

Guvernele sunt angajate sa promoveze politici mai mult orientate spre cetatean, spre piata libera. Institutiile au o legatura indisolubila cu societatea in care au fost infiintate: cu mentalitatea sa predominanta, cu nivelul constiintei politice generale a membrilor sai, cu echilibrul puterii intre diferitii sai actori. Ele isi gasesc vocatia in notiunea de serviciu public. Aceasta este sustinuta de faptul ca, o structura publica are obligatiile serviciului public.

Schimbarea produsa nu este reflectata suficient in sistemele institutio­nale: nu numai in ceea ce priveste structura lor, ci si functionarea lor zilnica. Aceasta explica atitudinea cetatenilor tot mai pretentioasa cu privire la informare, democratie, transparenta, participare la decizie.

1.1.2. Interdependente

Administratiile publice nu au o existenta independenta. Ele exista intr-o anumita perioada istorica, intr-un context economic si politic specific pe care trebuie sa-l poata gestiona si modela.

Structurile administrative traditionale si raspunsurile manageriale nu sunt eficiente in contextul actual al schimbarilor structurale profunde. Rezistenta la schimbare este inevitabila daca schimbarile nu se armonizeaza cu cultura organizationala, regulile si rutinele informale, conceptele si conven­tiile. Schimbarea culturii organizationale este conditionata de crearea mediului intern propice schimbarii, caracterizat de stari ale subsistemelor - social, managerial, relational, economic, etc.-, de tipul:

1       Constientizarea necesitatii schimbarii la toate nivelurile ierarhice ale organizatiei;

2       Pregatirea pentru schimbare si pentru consecintele induse;

3       Implicarea factorului uman in procesul schimbarii;

4       Acceptarea noilor roluri in mediile intern si extern organizatiei de catre factorul uman si actorul institutional.

Schimbarea se supune finalitatii serviciului public contribuind la asigurarea eficacitatii si continuitatii acestuia. Schimbarea implica modificari ale puterii si vor exista intotdeauna invingatori si invinsi.

Confuzia privind obiectivele, lipsa raspunderii, adaptabilitatea in­adecvata pentru a realiza schimbarea, mecanismele de control supercen­tralizate, structurile de management cu multe niveluri ierarhice, povara birocratiei excesive, dispersia responsabilitatii, mecanismele de protectie interne larg raspandite si incapacitatea de a exercita un control adecvat asupra cheltuielilor publice caracterizeaza multe componente ale sectorului public1.

1.1.3. Reformarea administratiilor publice necesita o abordare globala

Structurile nemodificate ale administratiei si raspunsurile clasice de tipul „acelasi lucru“, sunt inadecvate pentru acest mediu politic complex, deoarece:

1       Maximizarea performantei economice si asigurarea coeziunii sociale necesita o adaptare rapida a administratiei la conditiile in schimbare, crearea si exploatarea noilor posibilitati si, astfel, o alocare si o realocare mai rapida si flexibila a resurselor.

2       Organizatiile foarte centralizate, inflexibile, bazate pe reguli care pun accent mai mult pe proces decat pe rezultate, impiedica obtinerea performantei.

3       Datoriile publice si dezechilibrele fiscale – si consecintele acestora pentru dobanzi, investitii, crearea locurilor de munca – limiteaza dimensiunea sectorului public si solicita administratiilor sa se concentreze pe relatia cost – beneficiu si pe managementul public.

4       Reglementarile extinse si greoaie, care influenteaza structura cheltuie­lilor si deci productivitatea, restrictioneaza flexibilitatea necesara pe o piata din ce in ce mai competitiva pe plan international.

5       Schimbarile demografice si evolutiile economico-sociale, dinamica contextului integrarii europene, in cei cincizeci de ani care separa Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului de Uniunea Europeana, se adauga la noile valori si nevoi ale cetatenilor privind serviciile publice; cetatenii doresc valoare pentru bani si sunt din ce in ce mai reticenti la cresterea nejustificata a impozitelor ( 57: 296).

Sfarsitul secolului XX a fost marcat de una dintre principalele provocari pentru managementul public – reinnoirea institutionala. Institutiile si practicile invechite trebuie redefinite sau inlocuite cu altele, ce raspund, realitatilor si cerintelor unor economii de piata dinamice, cu obiective si responsabilitati specifice sistemelor democratice. Ele trebuie sa-si creeze capacitatea de a se adapta continuu pentru a satisface nevoile in schimbare si de a face fata unei lumi in schimbare.

Aceasta provocare solicita schimbarea si in conducerea actiunii publice. Conform unei analize (Heifetz, 1994), conducerea in sectorul public presu­pune, pe de o parte, rezolvarea problemelor si provocarilor intr-un mediu spe­cific, iar pe de alta parte, oameni care sa promoveze adaptari institutionale in interesul public. Experienta tarilor membre ale Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica evidentiaza preocuparile acestora pentru eficientizarea administratiilor, reducerea cheltuielilor, imbunatatirea calitatii serviciilor cu scopul cresterii performantei sectorului public. In multe tari se incearca o trecere fundamentala de la o administratie centralizata, ierarhica, bazata pe reguli, la o administratie caracterizata de orientarea pe piata. Argumentul de baza este acela de a dezvolta o cultura orientata spre performanta sectorului public, prin expunerea acestuia la rigorile pietei, ceea ce presupune destra­marea puterii monopolului si introducerea mecanismelor de tip piata.

Desi nu sunt de acord, economistii consimt, intr-adevar, ca monopo­lurile furnizeaza servicii de o mai slaba calitate la preturi mai mari decat companiile concurentiale. Monopolurile  publice au condus la costuri ridicate, la intarzieri neprecizate si la o flexibilitate redusa. Monopolurile nu sustin cheltuielile complete ale ineficientei lor. Neavand posibilitatea alegerii clientii suporta cheltuielile. Directorii unui monopol nu constienti­zeaza atunci cand ei furnizeaza servicii de o slaba calitate sau cand nu reusesc sa profite de noile tehnologii care conduc la reducerea costurilor, deoarece ei nu sunt instiintati de catre clientii lor2.

1.1.4. Reforma managementului public

Dezvoltarea mediilor concurentiale reprezinta o parte importanta a strategiilor reformei managementului public. Reformele favorizeaza schimbarea structurala conceputa intr-un mediu dinamic, care solicita solutii inovatoare pentru oferirea de servicii publice in cadrul unor constrangeri stricte privind resursele.

Mecanismele de tip piata ofera posibilitatea, in anumite conditii, de obtinere a castigurilor atat in planul economiei si al eficientei, cat si in cel al calitatii si al optiunii.

A determina administratia sa fie mai orientata spre cetatean reprezinta aspectul central pentru a o face sa fie mai orientata spre performanta. Aceasta poate fi inteleasa prin cresterea gradului de receptivitate in sectorul public si stabilirea unor standarde ale serviciilor publice, cu scopul transfor­marii serviciilor din „bunuri recomandate“ in „bunuri experimentate“ si apoi in „bunuri cautate“.

Serviciile publice trebuie sa ofere o varietate larga de servicii catre comunitate. Sunt necesare imbunatatiri radicale pentru prestarea acestor servicii. Calitatea si viteza de prestare a serviciilor sunt cruciale; politetea si eficienta trebuie sa fie simultane3.

1.2.  Serviciile publice: notiune si termen

         1.2.1. Diversitatea abordarilor serviciului public

Definirea serviciilor publice face obiectul multor teorii si discipline, fapt demonstrat si de existenta unui numar mare de abordari ale conceptului sus amintit. Apreciem ca trasatura comuna faptul ca toate definitiile si abordarile recunoscute accepta existenta unei nevoi publice pentru generarea unui serviciu public.

a.      Abordarea juridica sustine existenta serviciilor publice inca din

antichitate, fapt demonstrat de continutul codurilor de legi ale popoarelor antice in care erau precizate atributiile statului in asigurarea serviciului public judiciar sau activitatile inscrise in sfera serviciului public executiv.

b.      Abordarea economica ia in considerare serviciile publice ca

fiind „ocupatii“ (indatoriri) ale unor persoane, „functii“, „actiuni“ sau „munci prestate in interesul cuiva“, „organisme“ sau subdiviziuni facand parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic4. In opinia unor specialisti si a teoriei economice5, termenul de „servicii“este utilizat in urmatoarele specificatii:

1       „servicii industriale“ – referindu-se la organizatiile cu activitate intangibila sau nestocabila;

2       „servicii productive“ – reprezentat de rezultatul industriei serviciilor, dar si al altor sectoare economice;

3       „servicii ocupationale“ – vizeaza tipologia muncii angajatilor din domeniul serviciilor;

4       „servicii functionale“ – activitati la nivelul economiei sau in afara acesteia.

Depasind granitele teoriei economice si concentrandu-ne asupra valorii de intrebuintare „a serviciului“, serviciile publice sunt definite ca activitati utile, destinate satisfacerii unor nevoi sociale6.  

1.2.2. Conditii

Cand putem afirma ca ne aflam in fata unui serviciu public? Ori de cate ori beneficiem de o activitate ce satisface o nevoie publica?

Pentru a fi in prezenta unui serviciu public se impune asigurarea urmatoarelor conditii: existenta unei nevoi publice, a unui cadru legislativ specific, a sistemului institutional incluzand subsistemele umane, materiale, financiare, informationale necesare activitatilor ce pot „crea”un serviciu public  raspunzand astfel unei nevoi publice. 

 In opinia profesorului Ioan Alexandru (2000:38) serviciul public se poate infiinta atunci cand sunt indeplinite urmatoarele conditii: exista „cerinte ale membrilor societatii”, „infiintarea serviciilor publice sa se faca prin acte de autoritate”, avand personalitate juridica si finantare asigurata prin „subventii bugetare sau venituri proprii.”

1.2.3. Principiul si sensurile definirii serviciului public

„Principiul“ de serviciu public a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea, atunci cand interventiile statului s-au accentuat in domenii ca: transporturi, sanatate, educatie (Teulon, 2002: 7).

Serviciul public este o entitate sociala formata din activitati si structuri situate sub „dependenta colectivitatilor publice“, relevante pentru „sfera publicului“ (Chevallier, 2003: 4). In opinia aceluiasi autor, serviciul public este si o notiune juridica ce are drept consecinta aplicarea de reguli de drept specifice si derogatorii dreptului comun; „regimul serviciului public“ condenseaza si rezuma specificul dreptului administrativ. Pentru a intregi tabloul definitiei serviciului public conceput sa raspunda unei nevoi publice, il identificam cu un operator ideologic cu functiunea de creator „al mitului unui stat generos, binevoitor, preocupat de bunastarea tuturora“. Serviciul public acopera o realitate socio-politica determinata in timp si este reprezentat de activitati, organe, agenti care ocupa un anumit loc in viata sociala.

Dezvoltarea civilizatiei a impus cresterea numarului „de activitati susceptibile de a servi ca obiect si suport serviciilor publice“, a numarului serviciilor publice, ele ocupand o pozitie structurala si structuranta in societate (Chevallier, op. cit., 59).

Legile si regulamentele califica frecvent activitatile „serviciilor publice“, dar fara sa indice motivele pentru care este vorba de serviciile publice7.

Termenul de serviciu public este utilizat atat in sens de organizatie, de organism social, cat si in sens functional, de activitate desfasurata de acest organism8.

Definirea serviciului public obliga cititorul sa distinga cele doua sensuri ale acestuia:

1       primul sens este cel organic, ce desemneaza realizatorul activitatii de interes public, un organism, o persoana juridica, publica sau privata;

2       al doilea sens, este cel material, prin care este desemnata activitatea desfasurata de realizatorul acesteia.

1.2.4. Evolutia definitiilor

Notiunea de serviciu public a cunoscut, in timp, o evolutie contradictorie.

Sectorul serviciilor publice apare ca un vast ansamblu eterogen, constituit din retele, care au devenit „artere ale corpului social“ si care isi schimba permanent forma, in care coexista activitatile si modurile de administrare cele mai variate, in functie de momentul aparitiei lor si de sectorul de activitate.

In prima etapa, societatea a tins catre extensia notiunii de serviciu public. Cresterea interventiilor statului si ale colectivitatilor locale, multipli­carea structurilor publice, cererea crescuta a utilizatorilor in vederea intretinerii prin puterea publica, nevoile individuale si colective, jurispru­denta administrativa au concurat pentru extinderea campului de aplicare a notiunii.   Definitia clasica a serviciului public pune in evidenta natura juridica a organului care-l presteaza si care este persoana publica, statul, colectivitatea locala sau o alta institutie publica.

Literatura de specialitate franceza evidentiaza patru etape ale evolutiei serviciilor publice carora le corespund tipologii individuale de servicii publice (Chevallier, op. cit., 66-71):

1) Prima categorie, vechile servicii publice, corespunde activitatilor institutiei statului dezvoltate cu scopul protejarii colectivitatilor, asigurarii ordinii publice si respectarii legilor, normelor, colectarii impozitelor si taxelor, protectiei civile si asigurarii formelor de comunicare sociala.9

2) A doua categorie este cea a serviciilor publice economice, dezvoltata in secolul al XX-lea in mai multe etape succesive, servicii care formau sectorul public economic al statului la inceputul acestui secol. Perioada este caracterizata si de utilizarea formelor de gestiune delegata pentru serviciile de gospodarie comunala (distributia si epurarea apelor, transportul urban, incalzire comuna etc.) la nivelul colectivitatilor locale sau de concesionare (de exemplu, calea ferata, 1842). Statul dezvolta retelele de servicii publice industriale si comerciale, pe de o parte, iar pe de alta parte, serviciul public local (dupa 1930).

3) Serviciile sociale reprezentate in a treia categorie de activitatile de asistenta sociala si de spitalizare, sanatate publica si locuinte sunt intalnite la nivelul colectivitatilor locale si sunt sustinute de legile specifice adoptate la inceputul secolului al XX-lea10.

4) Mai putin dezvoltate la inceputul secolului al XX-lea, serviciile socio-culturale le regasim in domeniile: conservarea si protectia patrimoniului cultural, informatii, cercetare, arte, activitati artistice si culturale, tineret si sporturi, mediu inconjurator etc. prestate atat la nivel statal, cat si local.

Continutul definitiei clasice sufera modificari in perioada interbelica, prin conditiile impuse de practica administratiei publice, respectiv: delimitarea partilor „interes general“/„interes particular“, subliniindu-se ca obiectivul major al serviciului public este interesul celor administrati, si nu obtinerea profitului; mijloacele puterii publice cu influenta asupra raportului de autoritate dintre persoana privata care serveste interesul general si terti in favoarea prestatorului si, ultima conditie, „controlul administratiei“ asupra activitatii de prestari servicii publice11.

Prin serviciu public, P. Negulescu12 considera „un organism admi­nistrativ creat de stat, judet sau comuna, cu o competenta si puteri deter­minante, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administratiei creatoare, pus la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, a carei initiativa privata nu ar putea sa-i dea decat o satisfactie incompleta si intermitenta“.

„Serviciul public este deci un organism administrativ de stat, judet sau comuna, cu o competenta si puteri determinate, cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al administratiei publice creatoare, pus la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general“ 13.

„Serviciile publice, intelese in sens larg, sunt ansambluri de persoane si lucruri create in vederea satisfacerii unei nevoi publice de catre o colectivitate publica, supuse autoritatii si controlului acesteia“ 14 .

Serviciul public este „activitatea pe care guvernantii sunt obligati sa o presteze in interesul celor guvernati“ 15 sau „ acea organizatie de stat sau a colectivitatii locale, infiintata de autoritatile competente cu scopul de a asigura satisfacerea unor cerinte ale membrilor societatii, in regim de drept administrativ sau civil, in procesul de executare a legii”(Alexandru, 2000: 38).

Din definitiile prezentate distingem cu usurinta urmatoarele elemente ale definirii misiunii unei persoane juridice:

(1) existenta unei nevoi publice reprezentate la nivelul celor guvernati, pe de o parte si, pe de alta parte, la nivelul guvernantilor, deoarece si pentru ei sunt identificate nevoi publice;

(2) existenta uneia sau a mai multor persoane juridice pentru a satisface interesul public/nevoia publica;

(3) existenta resurselor si mijloacelor necesare realizarii activitatilor pentru satisfacerea nevoii publice, deci a misiunii persoanei juridice.

In opinia profesorului Negulescu, termenul de persoana juridica si nu privata este utilizat in sensul ca serviciul public este „pus la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, careia initiativa privata nu ar putea sa-i dea decat o satisfactie incompleta si intermitenta“. 16

„Cate servicii sunt si care sunt“? 17

Diversitatea si numarul serviciilor publice sunt identificate intr-un sistem deschis, „turbulent“, ale carui componente tehnologice, culturale, politice, juridice si economice interactioneaza cu sectorul serviciilor publice.

Cresterea serviciilor publice este explicata prin existenta unei conjuncturi economice, care a impus interventia parghiilor de corectare a dezechilibrelor pietei si a inegalitatilor sociale. Unele servicii publice s-au confruntat cu mutatii semnificative cum sunt cele tehnologice18, economice19, financiare20, sociale21.

Explozia serviciilor publice este rezultatul unui proces autocatalitic (Chevallier, op. cit.: 73), in care cererea si oferta se conditioneaza reciproc.

„Totul depinde de nevoi si intreprinderi“. 22

Serviciul public, considerat ca ansamblu de prestatii si garantii pentru cetateanul consumator, postuleaza o anumita reprezentare a legaturii sociale.

Prin prestarea serviciilor de catre institutii/organizatii sunt satisfacute nevoile fundamentale ale indivizilor; serviciul public este elementul de integrare si de unitate sociala (Alexandru si Matei,  2000: 90), in fata caruia toti sunt egali, el este accesibil tuturor si ofera prestatii identice utilizatorilor sai; „in fata lui toti beneficiaza de un drept egal“.

Constitutia Romaniei stipuleaza in art. 3: „demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor reprezinta valori supreme si sunt garantate”. 23 Aceasta prevedere sustine nevoia si accesul la un serviciu public in baza unor drepturi sau libertati fundamentale cetatenilor.

In contextul actual, principiul traditional de egalitate, inteles sub „forma procedurala“ a „egalitatii drepturilor“, face loc unei noi conceptii ce vizeaza stabilirea egalitatii sanselor „prin strategiile de discriminare pozitiva“. 24

Egalitatea in drepturi (Titlul II - Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, al Constitutiei Romaniei (2003) in art. 16 alin. (1)) este o egalitate de sanse acordata tuturor cetatenilor Romaniei.

1.3. Tipologia serviciilor publice

Puterea politica este aceea care determina nevoile ce au un caracter public si care sunt satisfacute numai de sectorul public (Tarangul, 1944). „Fundamentul si limita puterii guvernarii“, justificate prin necesitatea satis­facerii nevoilor publice (Chevallier, op.cit, : 23), a nevoilor si trebuintelor cu caracter de generalitate, a caror activitate este necesara pentru realizarea si indeplinirea vietii sociale (P. Negulescu)25, este serviciul public. Cum spunea A. de Laubadère, „o activitate devine un serviciu public atunci cand puterile publice decid ca este o nevoie publica ce nu a fost  satisfacuta sau insufi­cient satisfacuta“. 26

Activitatile susceptibile de a servi ca suport serviciilor publice cresc, iar insertiile in serviciul public intre sectorul public si sectorul privat conduc la formule diferite de asociere la serviciul public cu scopul orientarii actiunii intr-un sens conform „interesului general“.

1.3.1. Serviciul public si serviciul de utilitate publica

Este cunoscuta interventia administratiei in autorizarea functionarii sectorului privat, pentru un alt tip de servicii publice, serviciul de utilitate (interes) publica prestat de o organizatie nestatala. Distinctia intre cele doua categorii de servicii o putem stabili in functie de „ prestatorul / furnizorul” serviciului, respectiv, avem un serviciu public atunci cand serviciul este realizat de o organizatie statala si serviciul de utilitate publica  atunci cand serviciul este realizat de o organizatie nestatala.




Experienta europeana evidentiaza situatia in care organizatiile mixte de stat si particulare promoveaza serviciul public, in acea organizatie participa si statul, fie ca autoritate publica, fie ca persoana juridica.

La inceputul secolului al XX-lea, a fost enuntat regimul comun al serviciilor publice: continuitatea, egalitatea, mutabilitatea, care stabileste si garanteaza specificul lor in raport cu activitatile private, caracte­ristici sistematizate in teoria lui L. Rolland.

Serviciile publice sunt propuse pentru satisfacerea nevoilor publice si trebuie sa functioneze cu regularitate si continuu, in conditii egale pentru toti, iar procedurile lor de functionare sa poata fi modificate in orice moment de catre autoritatea competenta.

 Aceste principii sunt permanent prezente si asigura recunoasterea activitatilor serviciului public, realizate de organizatia statala sau nestatala.

1.3.2. Clasificari ale serviciilor publice

Pe plan european sunt utilizate clasificari ale serviciilor publice din punct de vedere juridic, economic. In acest sens, evidentiem distinctia intre serviciile publice cu caracter administrativ si serviciile publice cu caracter industrial si comercial (Dreptul francez).

Aceasta tipologie are la baza modul de finantare (impozitul pentru serviciile publice cu caracter administrativ, pretul pentru serviciile publice cu caracter industrial si comercial). Dar este integrata si o alta nuanta, cu caracter subiectiv: serviciul public cu caracter administrativ este perceput mai intens ca serviciu public, decat cel cu caracter comercial si industrial.

In „Gestiunea serviciilor publice locale in Europa de maine“, Pierre Rodocanachi si Pierre Duetti disting patru categorii de activitati care tind sa fie administrate de intreprinderi private:

1       misiuni naturale ale administratiei (administratie publica, ordine publica, aparare).

2       monopoluri naturale (mari retele, mari infrastructuri de transport).

3       interes public important (servicii sociale, mediu).

4       sectoare exceptate de concurenta.

Literatura de specialitate distinge serviciul public de legiferare, serviciul public judiciar si serviciile publice administrative. 27

Serviciul public de legiferare, la care participa si Parlamentul (Camera Deputatilor si Senatul), adopta normele juridice obligatorii, care regle­menteaza, in mod uniform, la nivel national, raporturile sociale.

Serviciul public judiciar, infaptuit de instantele judecatoresti, solutioneaza cu „putere de adevar legal“ conflictele juridice.

Serviciile publice administrative asigura executarea legilor si a hotararilor judecatoresti, ordinea publica, siguranta nationala, crearea conditiilor optime de sanatate, instructie publica, cultura, transport etc.

Criteriile de clasificare a serviciilor publice intalnite la unii specialisti romani evidentiaza urmatoarele grupe in functie de:

(A) Nivelul de realizare/interesul satisfacut: 28

1       servicii nationale;

2       servicii locale.

(B) Natura serviciilor publice29/din punct de vedere juridic:

1       servicii publice administrative;

2       servicii publice industriale si comerciale.

(C) Modul de organizare29:

1       ca autoritati ale administratiei publice;

2       ca institutii publice;

3       ca regii autonome de interes public.

(D) Forma de proprietate/reguli juridice aplicabile:

1       servicii publice monopolizate/regim administrativ;

2       servicii publice realizate de sectorul public si/sau privat.

(E) Modul de finantare30:

1       servicii publice locale finantate integral din bugetele locale31;

2       servicii publice locale finantate partial din bugetele locale32;

3       servicii publice locale care se autofinanteaza33.

Criteriul de clasificare juridic caruia ii corespund cele doua tipuri de servicii publice administrative si servicii publice industriale si comerciale necesita un comentariu din perspectiva doctrinei. In acest sens, subliniem:

1       serviciilor publice administrative li se aplica regimul juridic administrativ (organizare si functionare, activitate);

2       serviciilor publice industriale si comerciale li se aplica regimul juridic civil (organizare si functionare, activitate);

3       serviciile publice administrative sunt finantate de la bugetul central/local, in timp ce serviciile publice industriale si comerciale sunt finantate din taxele platite de consumatori34.

Clasificarea serviciilor, in teoria economica, din punctul de vedere al criteriului „prezenta si natura relatiilor de piata“35 se prezinta astfel:

1       servicii market36;

2       servicii nonmarket37.

In a doua categorie sunt intalnite „serviciile publice, guvernamentale, culturale sau furnizate de organizatii nonprofit“.

„Serviciile publice colective sunt cele care asigura prestatii in beneficiul general al colectivitatii (armata, politia, justitia etc.)“. Exista si servicii publice de care beneficiaza direct cetatenii (scoala, asistenta medi­cala, ajutoare) 38. Acestea sunt serviciile de interes general, indispensabile cetateanului, asupra carora vom reveni in capitolele urmatoare.

1.3.3. Dimensionarea serviciilor publice

     Administratia publica este definita bidimensional pe de o parte de totalitatea mecanismelor (politici, reguli, proceduri, sisteme, structuri organizatorice, personal etc.) finantate din bugetul de stat si responsabile de managementul afacerilor publice ale organelor executive ale guvernului si interactiunea lor cu alti „actori” interesati; iar pe de alta parte de „managementul” si aplicarea legilor, regulamentelor, hotararilor Guvernului si managementul serviciilor publice ( Matei,  2007, B).

Dispozitiile constitutionale cu privire la administratia publica prezentate in mod expres in TITLUL III – „Autoritatile publice”, Sectiunea a 2-a  „Administratia publica locala” in art. 120 alin. (1) prevad ca, „administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.

Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice, defineste serviciile comunitare de utilitati publice, ca „totalitatea activitatilor de utilitate si interes public general, desfasurate la nivelul comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor sub conducerea, coordonarea si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale, in scopul satisfacerii cerintelor comunitatilor locale” (art.1, alin.2.).

Potrivit atributiilor date autoritatilor administratiei publice de catre legislatia romaneasca, serviciile publice locale pot fi structurate astfel:

A.    Infrastructura, locuinte si transport:

1       apa si canalizare;

2       intretinerea strazilor;

3       administrarea traficului;

4       colectarea si depozitarea deseurilor solide;

5       iluminatul public;

6       intretinerea parcurilor si a spatiilor verzi;

7       energie termica;

8       administrarea fondului locativ public;

9       transport public.

B.    Arta, cultura si educatie:

1       biblioteci si muzee locale;

2       teatre si sali de concerte;

3       gradinite si invatamant primar.

C.    Asistenta sociala si sanatate:

1       camine de copii si batrani;

2       centre pentru tineret;

3       spitale si dotari pentru ingrijirea sanatatii;

4       programe de asistenta sociala.

D.    Ordinea si siguranta publica:

1       gardieni publici.

E.    Activitati economice:

1       administrarea de intreprinderi (regii) comerciale;

2       administrarea pietelor si expozitiilor.

      In Romania functioneaza un sistem de organizare administrativa, ce permite colectivitatilor umane sau serviciilor publice sa se administreze ele insele, sub controlul statului, conferand acestora personalitate juridica si asigurand conditiile constituirii unor autoritati propriice sunt dotate cu resursele necesare (Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilitati publice). Consiliile locale si judetene pot contracta, in conditiile legii, lucrari si servicii de utilitate publica, in limita sumelor aprobate din bugetul local si judetean.

De asemenea, autoritatile administratiei publice locale pot hotari si asupra concesionarii sau inchirierii de servicii de interes local, precum si privind participarea, cu capital social sau bunuri, la societatile comerciale, pentru realizarea de lucrari si servicii de interes public local, in conditiile legii.      

Legea nr. 51 din 2006, privind serviciilor comunitare de utilitati publice, stabileste cadrul juridic si institutional unitar, obiectivele, competentele, atributiile si instrumentele specifice necesare infiintarii, organizarii, gestionarii, finantarii, exploatarii, monitorizarii si controlului functionarii serviciilor comunitare de utilitati publice (art. 1, alin. 1).

     Potrivit legislatiei in vigoare (Legea nr. 286/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 215/2001 privind administra­tia publica locala, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, legea privind finantele publice), principa­lele servicii publice intalnite la nivel local definite ca servicii comunitare de utilitati publice sunt reprezentate de urmatoarele categorii majore: alimentarea cu apa; canalizarea si epurarea apelor uzate; colectarea, canalizarea si evacuarea apelor pluviale; productia, transportul, distributia si furnizarea de energie termica in sistem centralizat; salubrizarea localitatilor; iluminatul public; administrarea domeniului public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, transportul public local (tab.1.1).

Competentele autoritatilor administratiei publice locale la nivel

judetean (anexa 1) si la nivelul comunelor si oraselor (anexa 2) in ceea ce priveste managementul si furnizarea serviciilor publice sunt reglementate constitutional (Constitutia Romaniei), legislativ in legi speciale si complementare (legea administratiei publice locale, legea serviciilor comunitarea de utilitati publice, legea finantelor publice, legea achizitiilor publice, etc.) si normativ, prin norme specifice fiecarei categorii de servicii.

Serviciile publice de interes general39, supuse celor trei principii de continuitate, egalitate si de mutabilitate, cuprind totalitatea serviciilor publice „furnizate de industriile in retea (distributia apei potabile, a energiei electrice, termice si a gazelor naturale, canalizarea si epurarea apelor uzate, transporturile si comunicatiile, serviciile postale etc.), precum si alte activitati economice supuse obligatiilor de serviciu public40 (administrarea si intretinerea fondului locativ si a domeniului public, constructia de locuinte sociale, iluminatul public, cadastrul imobiliar-edilitar etc.)“.   

Tabelul 1.1. Reprezentarea serviciilor publice la nivel local

Nr. crt.

NIVEL JUDETEAN

Serviciul public

NIVEL LOCAL: COMUNE SI ORASE

Serviciul public

1.   

2.     

3.   

4.   

5.   

6.   

7.   

8.   

Utilitati

Evidenta persoanelor

Sanatate

Educatie

Asistenta sociala

-0  persoane varstnice

-1  protectia copilului

-2  persoane cu dizabilitati

-3  protectia familiei

Cultura

Alte domenii

-0 serviciul de paza a obiectivelor de interes judetean

Situatii de urgenta

Utilitati

Evidenta persoanelor

Ordine si siguranta publica

Sanatate

Educatie

Asistenta sociala

-4   persoane varstnice

-5   protectia copilului

-6   persoane cu dizabilitati

-7   protectia familiei

-8   ajutoare sociale acordate anumitor categorii de persoane

Cultura

Serviciile comunitare de utilitati publice fac parte din sfera serviciilor publice de interes general (Legea nr.51/2006, art.1, alin.3), avand urmatoarele caracteristici:

    a) au caracter economico-social;

    b) raspund unor cerinte si necesitati de interes si utilitate publica;

    c) au caracter tehnico-edilitar;

    d) au caracter permanent si regim de functionare continuu;

    e) regimul de functionare poate avea caracteristici de monopol;

    f) presupun existenta unei infrastructuri tehnico-edilitare adecvate;

    g) aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orasenesti, municipale sau judetene;

    h) sunt infiintate, organizate si coordonate de autoritatile administratiei publice locale;

    i) sunt organizate pe principii economice si de eficienta;

    j) pot fi furnizate/prestate de catre operatori care sunt organizati si functioneaza fie in baza reglementarilor de drept public, fie in baza reglementarilor de drept privat;

    k) sunt furnizate/prestate pe baza principiului 'beneficiarul plateste';

    l) recuperarea costurilor de exploatare ori de investitii se face prin preturi, tarife sau taxe speciale.

1.4. O alta abordare a serviciilor publice

In cazul serviciilor publice destinate direct consumatorilor, rolul cetateanului se limiteaza la un consum aproape obligatoriu, colectivitatea luand deciziile cu privire la nivelul prestatiilor si modul de repartizare intre cetateni. 41 Aceasta clasificare nu este acceptata in toate tarile. In S.U.A. este utilizata clasificarea, „servicii profit“ si „servicii nonprofit“ sau chiar „servicii publice“ si „servicii private“.

Cativa autori au clasificat bunurile si serviciile in functie de anumite trasaturi. De exemplu:

1       Williamson (1981) foloseste criteriile specificitatii si comensura­bilitatii resurselor (de exemplu, resursele umane) si distinge patru categorii: piata interna a bunurilor cu livrare imediata, unde resursele umane sunt nespecifice si pentru care masurarea nu este dificila (functionari pentru custodie); echipe private, unde resursele sunt nespecifice si activitatea poate fi masurata cu usurinta (incarcarea manuala); piata de obligatiuni, unde resursele sunt specifice firmei si sarcinile sunt usor de masurat (conta­bilitate, procesarea datelor); echipa relationala, unde resursele sunt specifice firmei si foarte dificil de masurat (servicii private de secretariat pentru un consiliu de conducere);

2       Blankart (1987) efectueaza o clasificare: bunuri ce pot fi exami­nate, cu o calitate palpabila (materii prime, combustibili), bunuri ce trebuie experimentate, cu o calitate accesibila (consultanta, contabilitatea, prognoza meteo), si bunuri pe incredere, cu o calitate intangibila (administrarea justitiei de catre tribunale, apararea, sistemele de asistenta sociala, serviciile diplomatice);




3       Wilson (1989) realizeaza clasificarea bunurilor in: bunuri de productie (serviciul fiscal intern: randamentul si efectul sunt observabile), bunuri de procedura (pregatirea in armata: randamentul este observabil, efectul nu este observabil), bunuri comparative (sindicatul padurilor: randamentul nu este observabil, efectul este observabil) si bunuri de interactiune (scolile: nici randamentul si nici efectul nu sunt observabile).

Bunurile si serviciile, care sunt realizate in parte in contextul unei economii institutionale, se refera si la relatiile conducator/agent, de exemplu. Ele se afla in majoritatea cazurilor intr-un dezechilibru fundamental. Perceptia consumatorului poate fi favorabila sau nefavorabila, iar standardele produ­catorului pot fi disponibile sau nu.

Crizele in jurul notiunii de serviciu public par sa aiba o calitate, si anume aceea de a trezi interesul autoritatilor Uniunii Europene pentru notiunea de serviciu public. Acesta a fost cazul Curtii de Justitie a Comunitatii Europene care, dupa o perioada ambigua, a recunoscut exigentele serviciului public putand sa justifice ca activitatile serviciului public, sunt puse in slujba jocului concurential (Hotararea Corbeau - caseta 1 si Comuna Almelo - caseta 2). Hotararile fondatoare Corbeau (1993) si Comuna Almelo (1994) sunt primele hotarari la care au fixat restrictii la principiile de concurenta.

„Un serviciu este orice actiune sau executie pe care un subiect o poate efectua pentru un altul, care este eminamente intangibila si care nu are drept consecinta transferul proprietatii asupra unui lucru42“. Teoreticienii analizeaza serviciile din perspectiva unui sistem de utilitati, in care consumatorul cumpara sau foloseste „o anumita utilitate“, care-i confera „anumite avantaje sau satisfactii“, neconcretizate in bunuri materiale si destinate satisfacerii nevoilor personale sau sociale43.

„Serviciul este o activitate, un efort, o performanta“, care este in general intangibil si are loc in momentul interactiunii dintre consumatori si prestator.44

Din definitiile serviciului, se desprinde influenta gandirii economice, strans legata de „stereotipul“ productia materiala, care se reflecta si in analiza deosebirilor dintre bunuri si servicii. De aceea, vom insista asupra definirii si caracteristicilor serviciilor publice, care sunt servicii nonmarket.

Serviciul public este activitatea sau ansamblul de activitati de interes general si/sau individual prestata/e de o institutie publica sau de organisme ce fac parte dintr-un ansamblu administrativ cu scopul satisfacerii nevoilor publice.

Caracteristicile comune serviciilor publice pot fi evidentiate, pe de-o parte, din interpretarea definitiei serviciului public, iar pe de alta parte, din perspectiva teoriei economice.

Din interpretarea definitiei serviciului public ca „institutie a administra­tiei“ prin care se presteaza servicii de interes general, distingem urmatoarele caracteristici:

1       Satisfacerea nevoilor publice raspunde interesului general45.

2       Infiintarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autoritatilor deliberative (consiliile locale);

3       Autorizarea organizarii si functionarii de catre o autoritate executiva a administratiei publice locale (prefectul pentru judete si primarul pentru orase si comune).

4       Supunerea unui regim juridic reglementat de principiile dreptului public.

In doctrina economica, serviciile sunt caracterizate prin intangibilitate, inseparabilitate, variabilitate, perisabilitate, standardizare.

a) Intangibilitatea serviciilor exprima faptul ca ele nu pot fi vazute, prestate, simtite, auzite sau mirosite inainte de a fi cumparate46. Daca bunul public este un produs, serviciul public este, asa cum am aratat, o activitate. Bunul se autodefineste, serviciul nu. Serviciul public poate fi perceput de catre potentialii cumparatori prin partile tangibile47, evidentiate de acele aspecte legate de: facilitatile acordate consumatorului/utilizatorului, componenta umana a mediului, capacitatea de comunicare prin serviciul public si, atunci cand este cazul, pretul. Deci institutia publica sau privata (atunci cand institutia publica nu poate oferi serviciul public) este obligata sa „produca dovezi“, pentru a „materializa serviciul public“48.

b) Inseparabilitatea serviciilor consta in aceea ca prestarea si consumul au loc simultan, prestatorul fiind parte componenta a serviciului respectiv. In cazul serviciilor publice (educatie, sanatate, cultura), simultaneitatea prestarii si consumului serviciului presupune si participarea consumatorului/ utiliza­torului la prestarea serviciului.

c) Variabilitatea serviciilor semnifica imposibilitatea repetarii acestora, in mod identic, de la o prestatie la alta, ele depinzand de factorul uman prestator si de variabila timp49.

d) Perisabilitatea reprezinta capacitatea serviciilor publice de a nu fi stocate sau inventariate.

e) Standardizarea prestarii serviciilor publice nu poate fi asigurata, intalnind situatia personalizarii serviciilor50. Aceasta caracteristica impune institutiilor publice si/sau private realizarea controlului calitatii serviciului public. Pentru aceasta, literatura de specialitate evidentiaza existenta procesului de control al calitatii serviciilor, in trei etape: selectarea si pregatirea personalului prestator, elaborarea hartei serviciului51, masurarea gradului de satisfacere a nevoii sociale52.

1.5. Suportul legislativ romanesc

Legislatia privind serviciile publice a fost elaborata, actualizata, imbu­natatita cu scopul cresterii gradului de armonizare cu acquis-ul comunitar si pentru a facilita libera circulatie a serviciilor. Legile-cadru pentru serviciile publice reprezinta instrumentul legal de aliniere la acquis-ul comunitar.

In ceea ce priveste serviciile publice, cea mai mare parte a directivelor europene a fost transpusa in cadrul legislativ national (tabelul 1.2.).

Tabelul 1.2. Reprezentarea serviciului public de interes general in legislatie

Serviciul public

de interes general

Directiva UE

Actul normativ
prin care s-a transpus

 

1

2

3

 

1.Apa si canalizare

Directiva nr. 75/440/CE privind cali­tatea apelor de suprafata destinate prelevarii de apa potabila

HG nr. 100/2002

 

Directiva nr. 79/869/CE privind meto­dele de prelevare si analiza a apelor de suprafata destinate producerii de apa potabila

HG nr. 100/2002

 

Directiva nr. 80/923/CE amen­data de Directiva 98/83/EC privind calitatea apei destinate consumului uman

Legea nr. 458/2002

 

Directiva nr. 91/271/CE privind epu­rarea apelor uzate orasenesti

HG nr. 188/2002

 

Directiva-cadru 2000/60/CE

 

2.Energie termica

Decizia nr. 98/881/CE

Legea nr. 14/1997

 

Directiva nr. 2001/80/CE

HG nr. 541/2003

 

Directiva nr. 2003/54/CE

Legea nr. 318/2003

 

3. Distributia gazelor

Directiva nr. 2003/55/CE

OG nr. 60/2000

Legea nr. 463/2001

OG nr. 41/2000

Legea nr. 791/2001

 

4. Eficienta energetica

Decizia nr. 93/76/CE

Legea nr. 199/2000

OG nr. 78/2001

Decizia ARCE nr. 53/2003

 

5. Managementul deseurilor

Directiva-cadru nr. 75/442/CE

privind deseurile, amendata de Directiva nr. 91/156/CE

Legea nr. 426/2001 pentru apro­barea Ordonantei de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deseurilor

Hotararea de Guvern nr. 123/2003 privind aprobarea Planului national de etapa de gestionare a deseurilor

 

Directiva nr. 91/689/CE privind deseurile periculoase

Legea nr. 426/2001 pentru aproba­rea Ordonantei de Urgenta nr. 78/2000 privind regimul deseurilor

 

Directiva nr. 75/439/CE privind uleiurile uzate, amendata de Directiva nr. 87/101/CE si Directiva nr. 91/692/CE

Hotararea de Guvern nr. 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, comple­tata si modificata de HG
nr. 441/2002

 

Directiva nr. 91/157/CE privind bateriile si acumulatorii care contin anumite substante peri­culoase

Directiva nr. 93/86/CE pri­vind etiche­tarea bateriilor

HG nr. 1057/2001 privind regimul bateriilor si acumulatorilor care contin substante periculoase

Directiva nr. 99/31/CE privind depozitarea deseurilor

Hotararea de Guvern nr. 162/2002 privind depozitarea deseurilor

Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr. 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie indeplinite de deseuri pentru a se regasi pe lista specifica a unui depozit si lista nationala de deseuri acceptate in fiecare clasa de depozit de deseuri 2002.

Ordinul Ministrului Apelor si Pro­tectiei Mediului nr. 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deseurilor

Directiva nr. 2000/76/CE privind incinerarea deseurilor

Hotararea de Guvern nr. 128/2002 privind incinerarea deseurilor

Ordinul Ministrului Apelor si Protec­tiei Mediului nr. 1215 din 10 ianuarie 2003 pentru aprobarea Normativului privind incinerarea deseurilor

Directiva nr. 94/62/CE privind ambalajele si deseurile de ambalaje

Hotararea de Guvern nr. 349/2002 privind gestionarea ambalajelor si deseurilor de ambalaje

Ordinul Ministrului Apelor si Protectiei Mediului nr. 1190/ 2002 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje si deseuri de ambalaje



Serviciul public

de interes general

Directiva UE

Actul normativ
prin care s-a transpus

Directiva nr. 96/59/CE privind eliminarea bifenililor si trifenililor policlorurati (PCB si PCT)

Hotararea de Guvern nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea si controlul bifenililor policlorurati si a altor compusi similari.

Ordinul MAPM nr. 279/ 2002 privind infiintarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea si controlul compusilor desemnati in cadrul Directiei de gestiune a deseurilor si substantelor chimice periculoase.

Decizia nr. 2000/532/CE, amendata de Decizia nr. 2001/119 privind lista dese­urilor (ce inlocuieste Decizia nr. 94/3/CE privind lista deseurilor si Decizia nr. 94/904/CE privind lista deseurilor periculoase).

Hotararea de Guvern nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si aprobarea listei cuprinzand dese­urile, inclusiv deseurile periculoase.

Regulamentul nr. 259/93 privind controlul transportului deseurilor in, dinspre si inspre Comunitatea Europeana

Hotararea de Guvern nr. 1357/2002 pentru stabilirea autorita­tilor publice responsabile de contro­lul si supravegherea impor­tului, exportului si tranzitului de deseuri

Directiva nr. 86/278/CE privind protectia mediului si in particular a solului, atunci cand namolul de la statiile de epurare este utilizat in agricultura.

Directiva nr. 2002/96/CE privind deseurile de echipamente electrice si electronice (DEEE)

Directiva nr. 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

Sursa [39, p. 13÷15]

Notiunea de serviciu public o intalnim in Constitutia Romaniei in Titlul II – „Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale“, art. 31 alin. (5), unde sunt evidentiate serviciile publice de radio si televiziune si sensul organic al notiunii de serviciu public. De asemenea, se stipuleaza autonomia si modul de organizare a acestora prin lege organica.

Serviciul public al educatiei il intalnim in art. 32 al aceluiasi titlu, fiind prezentat ca un drept al cetatenilor – dreptul la invatatura si o obligatie a autoritatilor publice de a organiza unele forme de invatamant. In acest articol, alin (5), se precizeaza si posibilitatea organizarii acestui serviciu si de catre sectorul particular.

Dispozitiile constitutionale cu privire la serviciile publice de sanatate, cultura, protectie sociala sunt prezentate in mod expres, iar cele cum sunt serviciul public al justitiei, al politiei, al apararii in mod implicit.

Titlul III – „Autoritatile publice“, Sectiunea a 2-a „Administratia publica locala”, in art. 120 alin. (1) prevede ca „administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, auto­nomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice”.53 Art. 122 alin. (1) face vorbire despre consiliul judetean ca autoritate a administratiei publice pentru coordonarea activitatii consiliilor comunale si orasenesti, in vederea realizarii serviciilor publice de interes judetean.

In aceeasi sectiune, la art. 123 alin. (2), prefectul este investit cu calitatea de conducator al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile admi­nistrativ-teritoriale.54

Legislatia nationala a serviciilor publice de interes general (anexa 3) o putem identifica la urmatoarele niveluri:

I. legislatie generala;

II. legislatie secundara;

III. legislatie tertiara;

IV. proiecte de reglementari

NOTE

1.      Dr. Roderick Deane, presedinte, Comisia de Servicii de Stat din Noua Zeelanda, 1986-1987, in Martin, John, (1992), Transformation of a Bureaucracy: The New Zealand Experience, Victoria University of Wellington, Wellington in [57:25].

2.      Gore, Al (1993), From Red Tape to Results: Creating a Government that Works Better and Costs Less, Report of the National Performance Review, Superintendent of Documents, Pittsburg, PA, in [57: 39].

3.      Serving the Country Better: A White Paper on Public Service, Dublin, Guvernul din Irlanda, 1985, p. 57 in [57:66].

4.      *** Le Petit Larousse, Paris, (1993), p. 934-935.

5.      Gershuny, J., Miles, I., Social Innovation and the Division of Labour, Oxford University.

6.      Nusbaumer, J., (1984), Les services, nouvelle douné de l’economie, Economica, Paris, p. 4.

7.      Auby J.F., (1996), Management public, Ed. SIREY, p. XIII-XVI

8.      Alexandru, I., (1999), Administratia publica. Teorii. Realitati. Perspective. Ed. Lumina Lex, Bucuresti, p. 290.

9.      Rolul important al statului in Franta in viata sociala, culturala, economica este cunoscut de-a lungul istoriei: in perioada absolutismului, cand functiile erau extinse si diversificate, a colbertismului si in secolul al XIX-lea, cand se produce o schimbare cantitativa, statul fiind obligat sa se implice mai activ in viata sociala (Chevallier, op. cit., p. 10). Vechile servicii publice se diversifica la inceputul sec. al XX-lea, determinante fiind descoperirile tehnologice: telegraful, semnalele radio, radioul si televiziunea.

10.   Legea privind formele de asistenta sociala la nivel local, din 4 iulie 1905; Legea privind asigurarile sociale, din 30 aprilie 1930; Legea privind alocatiile familiale, din 11 martie 1932. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, statul infiinteaza noi servicii de asistenta sociala specifice (copii, batrani, handicapati).

11.   „Serviciul public este acea activitate de interes general prestata numai de o persoana publica“, Parlagi, A., (1999), Managementul administratiei publice locale. Servicii publice, Ed. Economica, Bucuresti, p. 9.

12.   Negulescu, P., (1934), Tratat de drept administrativ, Ed. Marvan, ed. a IV-a, Bucuresti, p. 126.

13.   Tarangul, E.D., (1944), Tratat de drept administrativ roman, Tipografia Glasul Bucovinei, Cernauti, p. 15.

14.   Alexandru I., (1996), Structuri, mecanisme si institutii administrative, Ed. Sylvi, Bucuresti, p. 114-126.

15.   Duguit, Leon, (1913), Les transformations de droit public, Paris, p. 416.

16.   Nicola, Iordan (2003), Managementul serviciilor publice locale, Ed. All Beck, Bucuresti, p. 76.

17.   Djuvara, M., (1930), Teoria generala a dreptului, vol. I, Ed. Librariei COSA, Bucuresti, p. 173.

18.   Serviciile publice sunt supuse impactului inovatiilor tehnologice ce au efect asupra diversificarii ofertei de produse, disparitiei frontierelor intre sectoare, imbunatatirii metodelor de munca, a conceptiei de organizare si a relatiilor interne de putere.

19.   Serviciile publice actioneaza pe o piata deschisa, concurentiala, in care accentul este pus pe calitatea serviciului.

20.   Criza economica, criteriile de convergenta, ce conditioneaza la nivel european trecerea la moneda unica, impun reducerea deficitelor publice, deci conceperea unui sistem de control si evitarea irosirii utilizarii resurselor serviciilor publice, tinand cont de exigenta rigorii bugetare.

21.   Schimbarea comportamentului utilizatorilor serviciilor publice, devenind consu­matori ai acestora prin exigentele manifestate fata de serviciile publice, dorind furnizarea unor prestatii mai bune la preturi mai mici decat cele pe care le-ar promova sectorul privat. Socul saraciei impune adaptarea modului de actiune a serviciilor sociale, chiar a institutiei in sine si accentuarea flexibilitatii, a responsabilitatii schimbarii. Structura ierarhica a acestora impune schimbari.

22.   Idem 17.

23.   Constitutia Romaniei, Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003.

24.   Serviciul public apare ca un agent de redistribuire ce contribuie la reducerea amplorii inegalitatilor sociale. Rapoartele Consiliului de Stat din Franta, din 1994 si 1996, privind serviciile publice, sustin promovarea politicilor de „discriminare pozitiva“ cu scopul impunerii in sectorul public a serviciului public ca un factor esential al coeziunii sociale.

25.   Vasile, Ana, (2003) Prestarea serviciilor publice prin agenti privati, Ed. ALL Beck, Bucuresti, 2003, p. 34.

26.   In Chevallier Jaques, (2003), Le service public, Coll. Que sais-je?, nr. 2359, 5ème édition refondue, Paris.

27.   Alexandru, Ioan, (1999) Drept administrativ, Ed. Omnia, Brasov, 1999 , p. 112.

28.   Profesorul P. Negulescu considera ca serviciile publice „sunt de trei categorii: nationale, judetene si comunale, dupa natura serviciilor ce sunt destinate sa satisfaca“, (P. Negulescu, op. cit., p. 137).

29.   Idem 27, p. 112, 113.

30.   Idem 15, p. 84, 85.

31.   Serviciile sociale, de cultura, sanatate, invatamant, protectie sociala, Matei, Lucica, 2003, „Current and Future Developments on Public Services in Romania, in Reform of Public Services, Zagreb, p. 53-65.

32.   Serviciile de transport in comun, serviciul de furnizare a apei calde, caldurii etc.

33.   Serviciile de colectare a gunoaielor menajere, de alimentare cu apa, gaze naturale etc.

34.   Parlagi, A., idem 11, p. 11-12.

35.   Clasificarea intalnita in practica organizatiilor internationale, ONU – Organizatia Natiunilor Unite, OCDE – Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, CEE – Comunitatea Economica Europeana.

36.   „Serviciile market sunt cele obtinute prin actul de vanzare-cumparare“, Ioncica M., Minciu R., Stanciulescu G., (1997 ) „Economia serviciilor“, Editura Uranus, p. 80-81.

37.   Serviciille non-market sunt distribuite prin mecanisme din afara pietei“, Delaunay J. Cl., Gadrey J., (1987 ) „Les enyeux de la société de servicé, Presses de la Foundations des Sciences Politiques, Paris, p. 167.

38.   Idem 36, p. 81

39.   Cartea verde a serviciilor publice de interes general din Romania, proiect 2003, Federatia Nationala a Patronatelor si Serviciilor Publice din Romania, p. 6.

40.   “desemneaza obligatiile specifice impuse de autoritatile publice furnizorilor, pentru a garanta realizarea obiectivelor de interes public. Acestea pot fi impuse la nivel national, regional, judetean sau local”.

41.   Didier, Michel, (1989), Economie: les règles du jeu, Economica, Paris, p. 34

42.   Kotler, Philip, (1993) Marketing Management, Analysis, Planning, Implementation and Control, 8th Edition, Prentice Hall Inc.

43.   Bessom, Richard, M., David, W. Jackson, „Service Retailing – A Strategic Marketing Approach”, Journal of Retailing, nr. 8/1975, p. 137.

44.   Leonard L. Berry, „Services Marketing is Different”, Business, nr. 30/1980, p. 24, Grönroos. Ch., (1983), Innovative Marketing Strategies and Organisations, Structures for Service Firms, A.M.A.

45.   Interesul general reprezinta interesele tuturor cetatenilor unui stat sau ale locuitorilor unei comunitati. Interesul colectiv reprezinta interesele unui grup ce apartine unei institutii, agent economic etc., Matei, Ani, (2003), Analiza sistemelor administratiei publice, Ed. Economica, p. 74-87.

46.   Idem 42.

47.   In opinia unor specialisti, elementele de materializare ale serviciului sunt: ambianta, elementele materiale necesare prestatiei, elementele materiale care disting personalul prestator al serviciului, Flipo J.P., Marketing des services: un mix d’entangible et de tangible“, Revue Française du Marketing, nr.1/1989, p. 29.

48.   Levitt, Th., „Marketing Intangible Products and Products Intangibles, Harvard Business Review, May-June (1981), p. 94-102.

49.   Olteanu, V.,  Cetina, I., (1994), Marketingul serviciilor, Editura Expert, Bucuresti,
p. 31.

50.   Surprenant, C. F., Solomon, M.R., Predictability and Personalization in the Service Encounter, Journal of Marketing, Aprilie 1987, p. 86.

51.   Instrument de marketing social care permite descrierea fiecarei activitati ce compune serviciul public, pentru identificarea punctelor slabe pe parcursul prestarii serviciului public.

52.   Shostack, G.L., (1987) „Service Positioning Through Structural Change“, Journal of Marketing , ianuarie,  p. 34-43.

53.   Constitutia Romaniei 2003, p. 67, Editia I, Regia Autonoma Monitorul Oficial, Bucuresti.

54.   Este de subliniat faptul ca, in textul Constitutiei Romaniei din 1991 la art. 119, titlul III, se mentiona ca administratia publica se intemeiaza pe principiul autonomiei locale si cel al descentralizarii serviciilor publice si la art. 122 alin (2) prefectul are rolul de conducator al serviciilor descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale.

55.   Luttwak, E., (1996), Welt am Sonntag,  25 iunie.

56.   Matei, L., (2007)

57.   *** (1995), Governance in Transition. Public Management Reforms in OECD Countries, OECD, Paris.

58.   Alexandru, I., 2000.

59.   Teulon, F., (2002)

60.   Chevallier Jaques, (2003), Le service public, Coll. Que sais-je?, nr. 2359, 5ème édition refondue, Paris, p.4.

61.   Idem 60, p.59.

62.   Idem 60, p.66-71.

63.   Idem 60, p.73.

64.   Alexandru, I., Matei, L. (2000), Servicii publice. Abordare juridico-administrativa. Management. Marketing,  Editura Economica, Bucuresti.

65.   Matei, L., (2007), „ Dimensions of Decentralization and Autonomy in the Romanian Public Administration”, in volum „The Need for Constitutional revision in the Balkan and Black Sea Countries”,  Komotini-Greece,  20-21 apr.

66.   Best, Edward, Gray, Mark, Stubb Alexander (eds), (2000), Rethinking the European Union, IGC 2000 and Beyond, EIPA.

67.   Matei, L. (2003) „Current and Future Developments of Public Services in Romania”, in Reforms of Public Services, FES, Ed. Smyerokaz 2000, Zagreb, p. 53 – 65.

68.   Matei, L. Matei, A. (2000) „Acquis comunitar si administratie publica”, Ed. Economica, Bucuresti.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


Formarea specialistului in Relatii Publice
Organizarea selectiei pentru furnizorii de servicii profesionale
SISTEMUL INDICATORILOR DE PERFORMANTA IN ORGANIZATIILE DE SERVICII PUBLICE DIN TARILE DEZVOLTATE – test grila
TEORIA ACTULUI ADMINISTRATIV
FUNCTIONARUL PUBLIC ROMAN
Ghid al activitatii de cercetare - Studii universitare de licenta si masterat ID
ORGANIZAREA SI SARCINILE ORDINII PUBLICE
PROIECT DE LECTIE - Institutii si puteri in stat
Referat etica si transparenta
SERVICIUL AUTORIZARI SI CONTROLUL CONFORMARII