Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
Formarea specialistului in Relatii Publice


Formarea specialistului in Relatii Publice




Formarea specialistului in Relatii Publice



1. Teorii clasice ale formarii

Termenul pedagogie provine din cuvintele grecesti paid (copil) si agogos (ghid) si desemneaza ghidarea procesul de educatie al copiilor. Andragogie provine pe aceeasi filiera, din limba greaca, din imbinarea termenilor andros (individ, om) si agogos (ghid), desemnand procesul de educatie a adultilor.

Relativ recent introdus in sfera educatiei, trainingul a primit drept corespondent termenul sinergogie, desemnand prin intermediul acestei concept "calea de mijloc" dintre pedagogie si andragogie.

Spre deosebire de pedagogie si andragogie, sinergogia propune inlocuirea imaginii autoritare a profesorului cu structuri si metode interactive de training si invatare, si are drept premisa ideea ca persoanele care urmeaza cursurile respective sunt direct responsabile de performantele lor.

Invatarea se realizeaza prin sinergie in cadrul grupurilor de cursanti, fiind rezultata din si prin lucru in echipa. In acest context, colegii cursantului constituie o sursa eficienta de motivatie pentru invatare.

O directie importanta de cercetare in domeniul formarii adultilor este oferita de E.C. Lindeman[1]. Acesta sustine ca adultii sunt mai puternic motivati sa invete daca si-au descoperit propriile nevoi si centre de interes ce ar putea fi satisfacute prin intermediul unui training. Astfel, adultii au nevoie sa constientizeze importanta acelui stagiu de training pentru propria dezvoltare personala. Situatia este justificata daca luam in considerare usurinta cu care retinem aspectele teoretice care ne intereseaza in particular sau atentia pe care o acordam acelor module teoretice pe care stim ca le vom utiliza in practicile viitoare.

In virtutea faptului ca adultii sunt definiti de independenta si autonomie, ei doresc sa isi stabileasca singuri propriile sarcini si responsabilitati. De aceea, trainerul trebuie sa se constituie in facilitator al unui schimb de informatii si experiente si nu sa impuna obiective pe care le considera importante.

Adultii nutresc sentimentul inutilitatii sau a utilitatii mult prea reduse a ceea ce se invata in scoala: ei isi propun obiective pe termen mediu si scurt si se asteapta sa discute in cadrul sesiunii de training probleme strict legate de activitatea profesionala pe care o desfasoara.

In cadrul sesiunilor de training, se face apel la numeroase aplicatii concrete pentru a raspunde unei nevoi duble a adultilor: de a se dovedi eficienta si utilitatea cursurilor si de a experimenta cele invatate intr-un spatiu protejat.[2]

Benice McCarthy sustine importanta sprijinului acordat cursantilor pentru ca, pornind de la anumite activitati practice propuse, sa isi extinda gandirea spre noi dimensiuni ale activitatii profesionale pe care o desfasoara. De asemenea, este esentiala evaluarea fiecarei etape a procesului de formare, recomandabil prin aplicatii propuse de catre participanti si relevante pentru activitatea lor profesionala.

Malcolm Knowles si-a conceput modelul andragogic prin antiteza cu cel pedagogic traditional, pledand pentru ideea ca adultii invata mult mai eficient intr-un mediu relaxat si flexibil. Este aici importanta contributia autorului pentru ca pana in acel moment educatia adultilor se realiza utilizand metode pedagogice clasice. S-a acceptat insa ulterior faptul ca motivatia invatarii este un factor ce nu poate fi neglijat in considerarea educatiei adultilor. Acestia nu raspund pozitiv la stilul educator-subiect al educatiei ci prefera mai degraba un parteneriat, o relatie de transmitere a informatiei in trei directii:

a.       De la formator la cursanti;

b.      De la cursanti la cursanti;

c.       De la cursanti la formator.

Asemeni paradigmelor deja prezentate, si cea propusa de Malcolm Knowles promoveaza necesitatea ca adultii sa constientizeze importanta acestui training pentru satisfacerea unor nevoi personale. Adultii sunt responsabili de propriile lor decizii; invatarea este un act voluntar si nimeni nu poate fi invatat fara acordul personal, chiar daca adesea este doar tacit.

Necesitatea adaptarii formarii la stilurile de invatare

Elaborarea programelor de training se impune a fi realizata in conformitate cu stilurile de invatare ale adultilor, evitand astfel tendinta frecvent intalnita de a construi o programa conform propriului stil de invatare.

Indivizii reusesc sa invete folosind stadiile invatarii: experienta concreta, observatia reflexiva, conceptualizarea abstracta si experimentarea activa, cel mai eficient tip de invatare presupunand parcurgerea tuturor celor 4 stadii.

Curteanu et al. prezinta caracteristicile fiecarei etape a ciclului de invatare[3] astfel:

Cei care invata prin experienta concreta

        Cel mai mult invata din experientele proprii;

        Se implica pe deplin si fara rezerve in noi experiente;

        Sunt flexibili si se entuziasmeaza la tot ceea ce este nou;

        Relationarea cu alte persoane este extrem de importanta;

        Sunt sensibili la sentimentele altora;

        Savureaza disputele si momentele de criza;

        Doresc adesea sa fie lideri in grupurile in care merg;

Cei care apeleaza la observatia reflexiva

        Observa atent inainte de a emite judecati

        Analizeaza problemele din numeroase perspective

        Culeg date pe care le analizeaza minutios inainte de a trage orice concluzie

        Prefer sa ii observe pe ceilalti in actiune

        Inainte de a-si exprima punctul de vedere, ii asculta pe ceilalti si incearca sa simta discutia

        Sunt persoane profunde care incearca sa inteleaga esenta lucrurilor si a evenimentelor

        Iubesc actiunile ce pot fi integrate intr-un cadru mai larg care cuprinde atat trecutul, cat si viitorul

Cei care invata preponderent prin conceptualizarea abstracta

           Integreaza observatiile si lucrurile aparent disparate in teorii complexe

           Gandesc totul logic, algoritmic

           Planifica totul sistematic

           Actioneaza conform intelegerii rationale a situatiilor

           Sunt perfectionisti si nu isi gasesc linistea pana cand lucrurile nu sunt extrem de clare

           Sunt adeptii ipotezelor initiale, a principiilor, teoriilor si paradigmelor

           Sunt deranjati de rationamentele foarte subiective

In functie de care etape ale ciclului de invatare sunt utilizate preponderent, au fost stabilite principalele stiluri de invatare: activ, reflexiv, teoretic si pragmatic.[4]





Stilul divergent imbina pasii de invatare ai experientei concrete cu cei ai observatiei reflexive. Persoanele cu acest stil de invatare reactioneaza pozitiv la metoda brainstorming-ului, deoarece culeg informatii si au o arie larga de interese culturale . Prefera sa lucreze in grup pentru a culege cat mai multe informatii si pentru a primi un feedback personalizat.

Stilul asimilator imbina pasii de invatare a observatiei reflexive cu conceptualizarea abstracta. Aceast tip de indivizi intelege foarte bine o varietate de informatii si isi structureaza totul intr-o maniera logica si precisa. Sunt potriviti in domeniul cercetarii, preferand sa invete citind si asistand la cursuri realizate in maniera traditionala.

Persoanele al caror stil este predominant adaptiv imbina pasii de invatare a experientei concrete cu cei ai experimentarii active. Cel mai eficient invata din experienta directa si, de aceea, se implica adesea in noi experiente fara a pregeta. Uneori, se bazeaza pe ceea ce sustin altii, in detrimentul propriilor pareri. Prefera sa lucreze in echipa, facand cercetare si munca de teren si incercand noi abordari si perspective asupra aceleiasi probleme.

Pentru formator se impune cu necesitate adaptarea constanta a curriculei la stilurile de invatare ale cursantilor. Astfel, se recomanda ca pentru dezvoltarea fiecarui stil sa se aiba in vederea toate aceste trasaturi.

Pornind de la particularitatile fiecarui stil, Cartea verde prezinta o serie de sfaturi pentru formator. Astfel:

        Pentru dezvoltarea abilitatilor specifice stilului divergent este necesar:

                Sa fie sensibili la sentimentele oamenilor;

                Sa fie sensibili la valori;

                Sa asculte intotdeauna cu o minte deschisa;

                Sa stranga informatii;

                Sa imagineze implicatiile anumitor situatii;

                     Pentru dezvoltarea abilitatilor specifice stilului asimilator este recomandat:

                Sa isi organizeze informatiile;

                Sa li se contureze teoriile si ideile;

                Sa se construiasca modele teoretice;

                Sa se utilizeze experimente;

                Sa fie analizate date cantitative;

                     Pentru dezvoltarea abilitatilor specifice stilului convergent este necesar:

                Sa se creeze noi moduri de gandire si actiune;

                Sa se experimenteze idei noi;

                Sa fie selectata cea mai buna solutie;

                Sa se stabileasca obiective clare;

                Sa existe abilitatea de luare a deciziilor;

                     Pentru dezvoltarea abilitatilor specifice stilului adaptiv :

                Sa se insiste asupra unui set de obiective clare;

                Sa se urmareasca identificarea de noi oportunitati;

                Sa se exercite influenta asupra oamenilor;

                Sa existe implicare personala;

                Sa se utilizeze tehnici de management al resurselor umane;[5]

3. Educatia in domeniul PR

Interesul fata de activitatea de relatii publice este tot mai ridicat si aceasta intrucat numeroase organizatii constientizeaza importanta meseriei de relationist si, totodata, dat fiind caracterul provocator al acestei meserii.

In urma cu aproximativ 10 ani, a fost introdusa in multe universitati din Romania pregatirea in Relatii Publice ca subiect academic distinct, fie in cadrul facultatilor de Filosofie, Litere sau Jurnalism. Totusi, o privire aruncata peste curricula acestora releva diferente serioase in ceea ce priveste calitatea actului educational din domeniu si expectantele mediului de afaceri din Romania. Aceasta diferenta a fost intens dezbatuta atat la noi in tara cat si la nivel international de catre specialisti in domeniu.

Sam Black a elaborat ceea ce multi specialist in domeniu considera a fi "Cartea de Aur" a educatiei specialistilor in relatii publice[6]. Acesta aminteste despre opiniile divergente ale sustinatorilor invatamantului bazat pe aptitudini, ce ar pregati specialisti competenti din punct de vederea etic, si promotorii pregatirii studentilor cu un nivel mai inalt de aptitudini necesare consilierii managementului. El sugereaza ca programele de invatamant ar trebui sa fie construite in jurul rotii invatamantului, prezentate de Asociatia Internationala de Relatii Publice.[7]

Cei mai multi specialisti in relatii publice migreaza din alte domenii de activitate si, de aceea, se recomanda imbinarea armonioasa dintre pregatirea teoretica preliminara si instruirea practica realizata in mod constant.

Cat priveste instruirea teoretica, nu exista unanimitate in ceea ce priveste modelul ideal al invatamantului pentru viitorii practicieni in relatii publice. Intrucat nu s-a putut cadea de acord in aceasta privinta, exista doua mari perspective in ceea ce priveste nivelul academic la care ar trebui predate relatiile publice. Aceste diferente sunt intalnite in urmatoarele privinte :

        Mentinerea invatamantului de relatii publice la primul nivel de invatamant universitar sau predarea lui la nivel postuniversitar;

        Acordarea unei diplome de master in relatii publice sau acordarea unei diplome de master in administrarea afacerilor;

        Programa ce urmeaza modelul traditional de invatamant in stiintele umaniste sau o componenta mai puternica de studii de relatii publice;[8]

Pentru situatia invatamantului universitar actual de relatii publice, cazul Bulgariei mi se pare ilustrativ pentru intreaga lume.

De-a lungul unei perioade relativ scurte de timp, a fost introdusa in multe universitati din Bulgaria pregatirea in PR ca subiect academic distinct. Totusi, o privire aruncata peste curricula acestora releva diferente serioase in ceea ce priveste calitatea actului educational. Echilibrarea in educatia de nivel superior a cerintelor pentru deprinderi pur teoretice cu cele de ordin practic necesare specialistilor in comunicare este inca un subiect de dezbateri aprinse.




Rezultatele acestui sondaj a ridicat foarte multe intrebari despre starea educatiei in domeniul PR in Bulgaria, care s-a dezvoltat de-a lungul unei perioade de  peste 10 ani. (vezi tabelul urmator)[9].

Majoritatea practicienilor din domeniul PR cred ca educatia superioara in acest domeniu nu ofera experienta practica atat de necesara pentru o cariera de succes in PR. Doar un sfert dintre cei intervievati accepta teza conform careia experienta castigata direct este relativ suficienta. Din contra, o pondere mare este data cunostintelor teoretice de PR obtinute pe bancile universitatii. Este important sa notam ca raspunsurile reflecta estimarile majoritatii celor intervievati, dintre care doar 49% au o diploma universitara in domeniul PR.

Grafic: Educatia in PR[10]

http://www.markmedia.ro/uploads/fototeca/NellyBenova-graficc.jpg 

 

 Valorile scazute acordate cunostintelor practice in materie de PR obtinute in universitati ne permit sa presupunem ca exista un motiv pentru care 2/3 dintre respondenti cred ca educatia profesionala specializata (SPE) este necesara - dar numai pana la un punct - pentru practica relatiilor publice.

Doar o treime dintre respondenti cred in mod categoric ca exista o legatura puternica intre educatia profesionala si practica relatiilor publice, imposibil de realizat fara pregatire de specialitate. Aproximativ 40% dintre cei care au obtinut o diploma in materie de PR sunt de parere ca acest tip de pregatire este relativ necesar. Motivele care au determinat acest raspuns trebuie totusi cautate in domeniul practicii profesionale si nu in cel educational.

Masurarea competentelor individuale, subiectul unei alte intrebari, demonstreaza clar relatia dintre acest indicator si activitatile practicate pe scara larga, precum si accentul pus pe experienta practica. Cea mai mare prioritate este data competentelor de ordin tehnic, necesare pentru a lucra cu media. Competentele considerate a fi cele mai putin importante au fost cele ce tin de munca manageriala, precum "Intelegerea proceselor de management din organizatie", "Abilitatile de negociere", "Managementul de proiect", si 'Management financiar". Acest fapt ne face sa concluzionam ca expertii in PR nu sunt pe deplin pregatiti sa isi asume un rol mai responsabil in contextul unui management strategic al relatiilor, pe termen lung. Mai mult, pericolele "ocolirii" cunostintelor abstracte formale sunt considerabile si pot contribui la crearea unei perceptii dominante conform careia practicienii folosesc pur si simplu bunul simt si inteligenta nativa, bazandu-se pe o serie de trasaturi de caracter precum creativitatea, abilitatile interpersonale de prezentare si relationare. O astfel de folosire intensiva a acestor trasaturi inlatura aparent nevoia de educatie formala.

Precum marea majoritate a tarilor est-europene, Bulgaria a descoperit ce inseamna cu adevarat profesia relatiilor publice dupa anul 1989, momentul inceperii tranzitiei spre democratie.[11]

4 Carente in pregatirea specialistului in Relatii Publice

4.1. Sistemul de invatamant superior

In societatea romaneasca contemporana este "la moda" sa urmezi cursurile unei facultati de Comunicare si Relatii Publice, in contextul in care acest domeniu a devenit o celebritate in sine in "Lumea Comunicarii". Prestigiul s-a manifestat si in mediul academic, in anul 2005 existand in Romania 10 universitati ce ofereau servicii educationale in sfera Comunicarii si Relatiilor Publice.

Desi multe universitati ofera cursuri de relatii publice nu exista insa un acord general in privinta a ceea ce ar trebui sa contina aceste cursuri. Formatorii se lovesc de dificultati reale in definirea a ceea ce ar trebui sa fie domeniul relatiilor publice sau in selectarea modulelor optime de curs din multiplele posibilitati. De exemplu, ar trebui prezentate relatiile publice ca un set de abilitati, ori ca o masa teoretica, ori ca un mod de a gandi, ori ca o modalitate de abordare a problemelor.

Donald Krimel, profesor la scoala de jurnalism din Ohio, vorbeste din perspectiva unei persoane direct implicate in realizarea programei universitare in domeniul relatiilor publice. Articolul sau, "Problems in Public Relations Training"[12] este in fapt o continuare a problemelor ridicate de catre Alfred McClung Lee in primavara anului 1947 in articolul: "Trends in public relations training".

Relatiile publice, ca domeniu al educatiei institutionalizate a inceput sa se dezvolte spectaculos in ultimii ani. Iar motivul acestui salt poate fi reprezentat de catre specialistii si practicantii din domeniu care sunt atat increzatori cat si intrigati de modul in care aceasta filiera de studiu se poate constitui. Autorul vorbeste din punct de vedere al profesorilor si marturiseste faptul ca este dificila intocmirea unei curricule pentru specializarile de relatii publice si prezinta cateva din problemele pe care acestia le-au intampinat sau le-ar fi putut intampina.

In primul rand pot deriva probleme din definirea domeniului relatiilor publice. Exista deja dispute aprinse in literatura de specialitate referitoare la aceasta. In functie de acceptiunile definitiei domeniului se va forma implicit si curricula cursurilor universitare. Autorul recunoaste utilitatea existentei definitiilor formate dintr-o singura propozitie ce pot ajuta in practica descrierea unor aspecte ale domeniului, dar in mod cert o definitie scurta a relatiilor publice va fi foarte dificil de acceptat de o majoritate a specialistilor. Cu cat vor exista mai multe definitii, perspective si acceptiuni ale notiunii de relatii publice cu atat curriculele vor fi mai diferite. In opinia lui Krimel, o abordare eficienta ar putea fi identificarea activitatilor specifice domeniului, activitati de care un student are nevoie pentru a avea succes in viitoarea lui cariera. Unul dintre elementele esentiale pe care un relationist ar trebui sa stie sa-l implementeze este identificarea publicului/publicurilor sale.

O alta intrebare importanta pentru invatamantul din domeniul relatiilor publice este gradul de teoretizare a informatiilor prezentate. Studentii trebuie sa primeasca informatii la un nivel teoretic sau mai degraba sa-si insuseasca un set de aptitudini? Un raspuns la indemana tuturor ar putea fi: "Cate putin din fiecare", insa, de regula, lucrurile nu pot fi rezolvate atat de simplu.

Bernard Dagenais sustine invatamantul universitar, insa considera ca accentul trebuie sa cada pe formarea la locul de munca: "Invatarea de zi cu zi constituie cea mai buna scoala pentru a practica diferitele tehnici. Este dificil de recreat in salile de cursuri, mai ales cand predai unui numar mare de persoane, conditiile mediului de lucru. Sensul stirii se poate explica, dar se poate transmite?"[13]

O alta problema importanta identificata de autor este diversitatea abordarilor asupra domeniului, mai precis adaptarea programei de invatamant la specializarea institutiei sau a ariei de pregatire a profesorilor titulari.

Cursurile universitare din domeniul relatiilor publice au o orientare specifica fiecarei universitati, orice sistem de invatamant superior stabilindu-si propria programa. Principalele programe din cadrul acestei etape de invatamant cuprind Comunicare Publica, Relatii Publice sau Comunicare.

De asemenea, Bernard Dagenais invoca drept posibilitati de formare continua cursurile oferite prin intermediul universitatii, al teleuniversitatii, al invatamantului deschis la distanta sau al cursurilor de serviciu.[14]

Cea din urma varianta a cursurilor de serviciu, este un tip de formare oferit oricarui profesionist care a constientizat necesitatea intervenirii in spatiul public. Acest tip de instruire nu poate fi denumit formare in meserie, ci doar sensibilizare cu privire la o tehnica.

Masteratele oferite in domeniul relatiilor publice, pana in prezent, sunt preponderent de cercetare. Dagenais[15], sustine ca teoria ocupa o pondere covarsitoare in raport cu activitatea practica.

Doctoratele in comunicare din Canada insumeaza o sfera extrem de vasta de activitate, vizand in mod deosebit teoria comunicarii.[16]

Formarea privata se intalneste in unele scoli particulare ce atrag indivizi celebri si cu experienta. Cursantii sunt atrasi prin intermediul anunturilor in mass-media, iar marea dificultate intalnita in cadrul acestui tip de invatamant este aceea ca nu e predata decat o comunicare instrumentala, prin asimilarea unor tehnici date. Formarea privata este considerata comerciala, calitatea serviciilor oferite nereusind sa se ridice la standardele cele mai inalte.

Necesitatea formarii practice este sustinuta in unanimitate de specialistii in comunicare, argument elocvent in acest sens fiind numarul mare de specialisti in relatii publice care nu au urmat cursurile teoretice ale invatamantului superior, ci s-au format la locul de munca.

Cu trecerea fiecarui an tot mai multi practicieni din domenii precum mass-media sau marketing se reorienteaza spre relatii publice, fara a avea o formare in acest domeniul. De cele mai multe ori, ei reusesc sa isi exercite profesia superior calitativ, si aceasta intrucat este vorba despre o meserie care atinge medii diferite si care cere o gama impresionanta de competente.

In Romania intr-un interviu acordat radioului national cu ocazia a 10 ani de relatii publice institutionalizate din Romania, Cristina Coman afirma:

"In ceea ce priveste evolutia PR din perspectiva noastra trebuie sa va spun ca suntem pe un drum minunat, pentru ca acum cativa ani erau doar cativa profesionisti absolventi de cursuri de specialitate, dar acum exista 10 facultati/sectiuni de comunicare si PR la nivelul intregii tari, ceea ce inseamna automat un numar mult mai mare de specialisti. Conform listelor MEC, pentru Facultatile de Stiintele Comunicarii sunt aprobate 3000 de locuri pentru anul 2005 - 2006. Locuri de munca exista pentru acesti studenti deoarece este nevoie de comunicare in multe institutii. Probabil vor acoperi in primul rand zonele guvernamentale, agentiile, primariile, prefecturile si institutiile de stat. In momentul de fata, 60% din absolventii facultatii de jurnalism lucreaza in domeniul PR-ului si al publicitatii."[17]

Asertiunile Cristinei Coman sustin ideea ca ceea ce prezenta Bernard Dagenais privind specificul formarii relatiilor publice in Canada este perfect valabil si pentru tara noastra. Astfel, un numar tot mai mare de indivizi din alte domenii se reorienteaza spre activitatea de relatia publice si, totodata, un numar in continua crestere de studenti se indreapta spre sfera relatiilor publice, un numar mare de institutii constientizand necesitatea unui specialist in comunicare.

Si in sistemul de invatamant superior din Romania, cursurile departamentului se axeaza in mod deosebit asupra pregatirii profesionale specifice domeniilor de relatii publice, imbinand aceste discipline cu sociologie,filosofie, psihologie si management, dar si cu discipline ce vizeaza pregatirea generala (cursuri IT, limbi straine, istoria mentalitatilor, antropologia comunicarii).[18]



4.2 Exigentele companiilor

In ceea ce priveste angajarea personalului in departamentul de relatii publice, exista unele aspecte delicate ce nasc numeroase disensiuni.

O problema cu care se confrunta organizatiile este aceea ca, prin politica promovata, solicita angajarea specialistilor in domeniu. Astfel, profilul viitorului angajat pe postul de specialist in relatii publice prevede cunostinte generale in diverse sfere de specializare si, totodata, i se cere potentialului angajat sa aiba ochiul generalistului, al omnipracticianului care trebuie sa faca legaturi intre diversele sisteme ale corpului pentru a pune un diagnostic precis.

In societatea romaneasca, acest fapt poate fi plauzibil doar in contextul in care studentii din invatamantul superior practica in paralel aceasta meserie sau activeaza pe posturi similare la organizatii nonguvernamentale. Desigur, este aproape imposibil ca acest fapt sa se petreaca in toate cazurile, un numar impresionant de studenti nereusind sa se angajeze pe perioada studentiei. Mai mult decat atat, nici universitatile nu ofera oportunitati multiple de a aplica efectiv cele asimilate la nivel teoretic.

Solutia oferita de Anexa1este ca angajatorii care sunt nemultumiti de cunostintele studentilor sa se preocupe de sprijinirea acestora acestora inca din perioada studentiei.[19]

Cat priveste drumul de initiere al practicianului de relatii publice, se impune ca cel care debuteaza in aceasta meserie sa fie sprijinit in realizarea primilor sai pasi. Daca este chemat sa lucreze in sanul unei echipe mari, intr-o institutie sau companie de prestigiu, atunci exista tendinte de a i se atribui sarcini foarte precise si specializate, dobandind astfel expertiza intr-un domeniu particular. In schimb, in cazul in care relationistul va lucra in cadrul unei agentii de relatii publice, acesta va colabora cu un numar limitat de clienti si va deveni agentul de legatura dintre nevoile clientilor si resursele agentiei. In acest fel, va deveni un generalist.

Odata cu acumularea unui bagaj considerabil de experienta, specialistul in relatii publice isi va cunoaste cu adevarat potentialul si se va specializa pe ceea ce simte ca poate face cel mai bine, completandu-si, totodata, cunostintele care caracterizeaza orice generalist.

4.3 Lipsa pregatirii si a motivatiei viitorilor profesionisti Dagenais

In studiul sau efectuat asupra educatiei in domeniul Relatiilor Publice din Quebec, Bernard Dagenais[20] critica masificarea procesului de invatamant in general si mai ales in domeniul PR, evidentiind diferentele dintre studenti la nivelul capacitatilor imaginative sau de cercetare.

Astfel, cifrele de scolarizare sunt tot mai ridicate, in goana dupa atragerea a cat mai multe fonduri, iar cadrele didactice din invatamantul superior se simt neputincioase in fata unui numar extreme de ridicat de studenti. Practic, ele se afla in imposibilitatea de a adapta continutul curriculei in functie de particularitatile grupului, extrem de eterogen. Mai mult, consilierea fiecaruia si sprijinul in realizarea aplicatiilor cu caracter practic sunt extrem de reduse, iar evaluarea nu poate fi urmata decat de aprecieri generale.

Cresterea considerabila a numarului de studenti a facut sa scada drastic calitatea invatamantului superior si sa fie pusa la indoiala necesitatea acuta de a frecventa cursurile. Remus Pricopie - lect.univ.dr. la Facultatea de Comunicare si Relatii Publice David Ogilvy declara: "Pentru micsorarea decalajului intre partea teoretica si cea practica va fi nevoie de eforturi din partea tuturor, pentru ca studentul care asteapta ca facultatea sa faca tot si sa il invete absolut tot are o atitudine gresita."[21]

Modulele teoretice de formare a specialistului in relatii publice contin cateva cursuri de cultura generala pentru a inlatura lacunele majore ale studentilor, insa este imposibil ca in acel interval sa poata acoperi un numar mare de nevoi pe care trebuie sa le satisfaca acestea, dat fiind faptul ca numarul de studenti inscrisi la aceasta specializare este mereu in crestere iar numarul de ore alocat este redus. Solutia oferita de Dagenais este ca facultatea sa ofere posibilitatea dobandirii unei formari intr-o disciplina particulara.



[1] apud. Doru Curteanu, Iulia Chivu, Ion Popa, Ghidul trainerului, Editura Irecsson, Bucure;ti, 2005, p.44

[2] Idem, p.46

[3] Ibidem, pp.19-20

[4] Ibidem, pp.20-22

[5] Ibidem, p.24

[6] Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk, Dean Kruckeberg, op.cit., pp. 27-28

[7] Idem, p. 27

[8]Ibidem, p.29

[9]Nelly Benova, Procesul profesionalizarii PR-ului, din perspectiva bulgara, http://www.markmedia.ro/article_show. php?g_id=592, data vizitarii site-ului 20 mai 2006

[12] Donald Krimel, Problems in Public Relations Training, in The Public Opinion Quarterly, Vol. 11, No. 4. (Winter, 1947-1948), pp. 540-547, http://links.jstor.org/sici?sici=0033362X%28194724%2F194824%2911%3 A4%3C540%3 APIPRT% 3E0.CO%3B2-F

[13] Bernard Dagenais, op.cit., p.123

[14]Idem, p.132

[15]Ibidem, p.134

[16]Ibidem, p.134

[17] Ion Vaciu, Roxana Oanea, Relatiile publice implinesc 10 ani, http://www.comunic.ro/article.php/Rela%C5%A3iile_publice_rom%C3%A2ne%C5%9Fti_%C3%AEmplinesc_10_ani/1148/

[18] Idem

[19] Ibidem

[20] Bernard Dagenais, op.cit., pp. 123-141

[21] Ion Vaciu, Roxana Oanea, Relatiile publice implinesc 10 ani, http://www.comunic.ro/article.php/Rela%C5%A3iile_publice_rom%C3%A2ne%C5%9Fti_%C3%AEmplinesc_10_ani/1148/






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


Formarea specialistului in Relatii Publice
Conditiile de valabilitate ale actelor administrative
Aspecte Privind Organizarea Teritoriului in Municipiul Craiova