Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia. masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii


Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Administratie


Index » legal » Administratie
» FUNCTIONARUL PUBLIC ROMAN


FUNCTIONARUL PUBLIC ROMAN




FUNCTIONARUL PUBLIC ROMAN

1.1. NOTIUNEA DE FUNCTIONAR PUBLIC:

In administratia publica nu exista adevaruri universale. Functionarul public contemporan trebuie sa ia in considerare toate metodele existente pentru a corespunde cerintelor unei agentii publice moderne. In general, administratia publica reprezinta un sistem circular. Fiecare metoda are neajunsurile sale, pentru lichidarea carora sint necesare diferite metode.

In Legea serviciului public sa fixat dreptul cetateanului de a se incadra in serviciul public, indiferent de nationalitate, rasa, sex, apartenenta de partid, confesiune religioasa etc. In al doilea rind, sa determinat cercul de persoane la care se refera notiunea de 'functionar public'! Aceasta este foarte important tinind cont de faptul ca in serviciul 'statutul se afla si ministrul, si invatatorul, si medicul, si insotitorul de vagon de Ia calea ferata. Dar, dupa cum se stie, intre aceste grupuri de persoane exista о mare diferenta in ce priveste continutul muncii lor. De aceea in legea data se rasfringe numai asupra acelor functionari, care "ocupa functie de stat remunerata si care dispun de ranguri si grade stabilite in conformitate cu principiile prezentei legi' (art.1).



Prin urmare, astfel de specialisti, cum ar fi medicii, invatatorii, colaboratorii stiintifici nu vor fi atribuiti Ia categoria de functionar public, numindu-i pur si simplu functionari, de rind cu alte persoane angajate in organizatii nestatale. Acest lucru se argumenteaza prin faptul ca daca-i vom include in categoria de functionari publici pe toti functionarii organizatiilor de stat, se va sterge hotarul dintre activitatea gestionata de stat si cea a specialistilor din economia nationala, din sfera social-culturala, precum si dintre serviciul public si celelalte servicii existente in societate.

Credem ca о atare clasificare nu este cea mai potrivita, pentru ca in multe tari notiunea de 'functionar public' are alta semnificatie. Dar pentru perioada data poate ca e justificata.

Fac exceptie de la regula sus-numita (adica cine poate fi considerat functionar public) si persoanele fizice care alcatuiesc organele reprezentative ale statului - deputatii Parlamentului si consilierii locali care nu au calificativul de functionari publici pentru ca ei sint reprezentantii tarii, judetului, satului (comunei) si pentru ca prin activitatea nepermanenta, limitata in timp, pe care о desfasoara, prin modul de lucru numai in sesiuni si prin alte trasaturi se deosebesc de functionarii publici.

Deci functionarii publici sint persoanele fizice, cetatenii care detin, in conditiile legii, о functie publica intr-un serviciu public al comunei, orasului, judetului, municipiului.

Clasificarea functionarilor publici:

Pentru clasificarea functionarilor publici se vor lua in considerare anumite criterii:

A) gradul de instruire profesionala:

Exista functionari cu studii superioare, liceale sau medii generale. Se au in vedere aici studiile pe care le cere functia publica si nu acelea pe care le are persoana fizica. Cu parere de rau, la noi, in etapa data, nu se prea tine cont de faptul care functii publice cer anumite studii superioare si care studii liceale. De aceea nu sint rare cazurile cind unele functii care trebuie sa fie ocupate de persoane cu studii liceale le ocupa persoane cu diploma de absolvire a unei institutii de invatamint superior sau invers.

B) Natura functiei:

Aici avem functionari cu functii de conducere si functionari cu functii executive. Functionarii cu functii executive, la rindul lor, se impart in doua categorii de functionari cu functii executive pe grade profesionale si functionari cu functii executive pe trepte profesionale Deosebirea dintre cele doua subdiviziuni este determinata de faptul ca pentru ocuparea functiilor executive pe grade profesionale se cer studii superioare, iar pentru functiile executive pe trepte profesionale se cer studii liceale sau numai medii generate.

In corespundere cu instruirea profesionala, rezultatele muncii si ale atestarii efectuate in modul stabilit de legislatie, se realizeaza succesiv trecerea functionarului public, inclusiv la rugamintea lui, intr-un alt grad de calificare. Gradul de calificare il confera autoritatea publica ce a angajat functionarul. Conferirea gradului se consemneaza in carnetul de munca al functionarului.

1.2. ROLUL FUNCTIONARILOR PUBLICI:

O analiza mai profunda a functiei publice dintr-un sir de tari ne demonstreaza ca rolul pe care il joaca functionarii publici are multe afinitati, dar si unele deosebiri. In acest context se preteaza un comentariu scurt via-a-vis de unele aspecte ale rolului functionarilor publici din Marea Britanie, si anume: traditia de anonimat, principiul care prevede ca sarcina principala a functionarului este de a implementa programele publice aprobate de ministere.

Traditia de anonimat decurge din situatia ca numai ministrul e responsabil pentru lucrul ministerului sau. El e apreciat pentru tot ce e reusit in minister si denigrat pentru ceea ce e sub nivel. El e responsabil in fata parlamentului pentru activitatile ministerului si nu se va eschiva de la aceasta responsabilitate dind vina pe functionarii sai permanenti.

Principiul consta in faptul ca dinsii se afla in serviciul lui si indeplinesc instructiunile lui nemijlocite.

Dar mai la concret, dupa parerea noastra, acest principiu are un element nu prea real. Ministrii nu pot cunoaste direct toate activitatile multilaterale ale ministerului si deseori acestia se posteaza pe pozitiile de aparatori ai actiunilor intreprinse de functionarii lor publici, dupa cum acestea i sau interpretat de catre functionari, rolul ministrului reducindu-se doar la purtator de cuvint. Un ministru nou se poate confrunta cu responsabilitatea pentru deciziile luate inainte de numirea sa si obligatia lui este de a le justifica chiar si in cazul in care personal nu le accepta pe deplin, insa, principiul e operational.

Aceasta traditie de anonimat in administratia publica din Marea Britanie se refera si la alte tari, avind radacini adinci si, de obicei, se respecta de catre ministri, consilierii lor si de alte persoane din guvern. De exemplu, multi jurnalisti cunosc numele oficialitatilor de vaza, dar nu le publica. Purtatorii de cuvint din partea diferitelor grupuri se afla pe aceeasi pozitie, chiar daca ramin deceptionati de rezultatul negocierilor. Ei stiu numele functionarilor responsabili de negocieri, dar nu-i critica in public pe ultimii, ci pe ministru. Daca lucrarile decurg extrem de prost, se admite critica publica a functionarilor publici printr-o procedura speciala sau de catre ministrul vizat, dar aceasta se intimpla foarte rar.

Este important de mentionat faptul ca principiul impartialitatii administrarii publice din Anglia conduce la anumite limitari ale activitatii politice a functionarilor publici. Pozitia curenta e ca personalul din Functiile mai superioare nu va lua parte la nici о actiune politica de nivel national, cu exceptia participarii la alegeri si se poate implica in activitati politice de nivel local numai cu permisiunea ministrului respectiv. Personalul cu anumite functii clericale nu are dreptul de asi inainta candidatura pentru alegeri in Parlament, dar se poate implica inaintea actiunii publice in masura in care ii permit regulamentele ministerelor. Aceste par a fi antidemocratice. Asa ceva se poate intilni in fiecare tara.

Daca e sa ne referim la ocupatia cotidiana a functionarilor publici, dupa cum ne demonstreaza stiinta administrarii si practica administrarii publice din diferite tari, observatiile personale acumulate timp de multi ani si trecute prin prisma cerintelor zilei ne fac sa credem ca un functionar public trebuie sa corespunda mai multor cerinte, adica sa indeplineasca mai multe roluri. Le vom enumera pe cele mai principale:





- Organizator. Un bun organizator trebuie sa posede multe calitati personale si, neaparat, cunoasterea principiilor de administrare. Astfel poate construi о structura adecvata organizatiei.

- Lider. Reprezinta baza behaviourista (de la englezescul 'be­haviour'  comportament) a administrarii.

- Patolog. Pune diagnosticul 'imbolnavirii' de birocratism si poate trata aceasta boala.

- Politician. Stie cum sa obtina sustinerea politica pentru programul sau si sa se mentina intr-un mediu de interese competitive.

- Specialist analitic de decizii. Stie sa estimeze consecintele deciziilor luate si valoarea lor financiara.

- Promotor. Cunoaste avantajele puterii si stie cum sa le aplice.

- Savant. Poate argumenta stiintific necesitatea adoptarii unor sau altor decizii cu scopul asigurarii reformelor necesare.

- Sustinator al schimbarilor. Stie cum sa foloseasca dezvoltarea orga­nizationala pentru a utiliza la maximum resursele umane din agentia sa.

- Internationalist. Cunoaste importanta conditiilor locale pentru administrare.

- Reformator. Poate prezice inconvenientele viitoare si stie a pregati organizatia pentru ele.

Aceste si alte roluri pot fi indeplinite datorita acumularii cunostintelor prin intermediul studierii teoriei si practicii administrarii publice.

Functionarul public considera ca principiile administrarii concen­trate in acest 'cerc' constituie birocratia. Birocratia devine rigida. Rigiditatea poate fi tratata prin incadrarea birocratiei la procesul politic, insa birocratia politica denota tendinta spre accesul special la luarea de decizii in administrare. Astfel se creeaza subguvernele. Pentru a obtine rezultate, organele isi centralizeaza puterea prin intermediul unui sistem de planificare si control. Stiinta administrarii conduce la un program adecvat, care ar folosi forme flexibile de organizare si ar crea loc pentru behavioristii, care incearca sa produca unele reforme ale institutiilor prin metoda dezvoltarii organizationale. Reforma Guvernului implica ne­cesitatea unei stari decisive, in care discretia administrativa se substituie prin instructiuni, ce, la rindul lor, conduc la discutii despre separarea politicii de administrare, generindu-se principiile generale. Chiar si

revolutionarii politici revin la principiile administrarii. Cercul sa inchis. Acesta e unul din multele scenarii posibile. Intr-un organism complex are loc suprapunerea simultana a mai multor cercuri de administrare.

In prezent, profesia functionarului public se afla in faza de tranzitie. Ea a acumulat un 'depozit' enorm de cunostinte in ultimii 30 de ani acest 'depozit' imprima administrarii publice varietate si mobilitate. In calitate de obiect de studiu, administratia publica aminteste resedinta Collyer, о casa de caramida din timpurile victoriane din New York, care apartinea unor excentrici bogati: Landdi si Homer Collyer. Acesti doi frati nu aruncau niciodata nimic. Dupa moartea lor, in 1947, politia a scos din casa 120 tone de obiecte agonisite timp de multi ani, inclusiv 14 piane mari, 5000 carti si о colectie de ziare invechite de 30 de ani. Acest exemplu de acumulare exagerata a fost desemnat prin termenul 'collyerism' si о intreaga generatie de mame, cind isi certau copiii ca nu-si fac ordine in odai, le spuneau ca acestia seamana cu fratii Collyer.

Actuala administrare publica sufera de sindromul Collyer, cu alte cuvinte: cum sa faci ordine in casa fara a arunca ceva ce poate fi even­tual de folos. Nici о metoda, nici о teorie si nici о strategie, luate aparte, nu pot fi absolut satisfacatoare. Administrarea publica necesita toate metodele: e absolut nerational de aruncat la gunoi о teorie sau о strategie numai din considerentele ca ele sint perimate sau intrucitva contradictorii. In acelasi timp, administratia publica are nevoie de elementara ordine in afaceri, de о teorie calauzitoare. Cu parere de rau, toate teoriile folosite in trecut in administrarea publica sint prea depasite pentru a rezolva problema. Daca insa administrarea publica va inceta cautarile unei teorii esentiale, potentialul acestei stiinte se va reduce evident.

1.3. DREPTURILE SI OBLIGATIUNILE FUNCTIONARILOR PUBLICI:

O perioada indelungata, functionarii au fost supusi unor regimuri restrictive, dat fiind specificul misiunii lor de a servi statului. Actualmente, acest specific este in atenuare progresiva, remarcindu-se o tendinta evidenta de a sterge diferenta dintre functionari si restul cetatenilor.

Dupa cum functionarii publici au obligatii fata de serviciul public, la fel ei au si drepturi respective.

Drepturile si obligatiunile functionarilor publici se divizeaza in doua mari categorii:




A) Drepturi si obligatiuni cu caracter general pe care le au toti functionarii publici;

B) Drepturi si obligatiuni speciale, pe care le au numai anumite categorii de functionari publici;

Ne vom opri mai detaliat la drepturile pe care le au toti functionarii publici.

Functionarul public are dreptul:

 

a) sa examineze probleme si sa ia decizii in limitele imputernicirilor sale;

b) sa solicite, in limitele competentei sale, si sa dispuna de informatia necesara de la alte autoritati publice, precum si de la persoane fizice si juridice, indiferent de forma de proprietate si tipul de organizare juridica;

c) sa se perfectioneze profesional;

d) sa avanseze la serviciu corespunzator pregatirii lui profesionale, capacitatilor intelectuale, rezultatelor atestarii, constiinciozitatii in exercitarea atributiilor in cazul in care participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de un rang superior;

e) sa-si cunoasca drepturile si obligatiunile de serviciu;

f) sa fie remunerat conform functiei, pregatirii profesionale si experientei sale de munca;

g) sa se asocieze la sindicate si sa participe la activitatea lor in afara orelor de program;

h) sa beneficieze de protectie juridica, in corespundere cu statutul sau.

Printre drepturile fundamentale ale functionarilor publici, evidentiem:

a)dreptul la protectie juridica;

b) drepturi financiare(dreptul la remunerare, la indemnizatii speciale, la asigurare sociala, la pensie de batrinete);

a)                  c) dreptul la stabilitatea postului (acest  drept constituie in acelasi timp si un avantaj fata de salariatii din sectorul privat. In principiu, functionarul este numit pentru toata cariera sa (in Germania, el este numit "pe viata"), cu exceptia

cazurilor de demisie sau destituire, sanctiunea cea mai grava, care poate fi aplicata doar in urma unei proceduri disciplinare.

  Functionarilor le sint garantate libertatea de opinie, libertatea de exprimare (cu conditia respectarii principiului neutralitatii si a obligatiei de rezerva), libertatea  de asociere, libertatea sindicala, dreptul la greva.

 

Obligatiunile functionarului sint urmatoarele:

 

b)                  sa execute la timp si calitativ deciziile autoritatilor publice in problemele ce tin de competenta lui;

c)                  sa dirijeze, in cunostinta de cauza, sectorul de munca incredintat, sa manifeste initiative si perseverenta, sa asigure indeplinirea neconditionata a sarcinilor ce stau in fata autoritatii publice;

d)                  sa respecte cu strictete drepturile si libertatile cetatenilor;

e)                  sa se calauzeasca in exercitarea atributiilor de legislatia in vigoare, sa fie obiectiv si impartial, sa nu dea dovada de tergiversari si birocratism;

f)                    sa examineze la timp propunerile, cererile si plingerile cetatenilor in domeniul activitatii sale de serviciu, in conformitate cu legislatia;



g)                  sa studieze opinia publica si sa tina cont de aceasta in activitatea sa;

h)                  sa pastreze secretele de stat ori un alt secret ocrotit de lege, precum si informatiile despre cetateni de care ia cunostinta in exercitarea atributiilor, respectind legislatia.

Nu se permite, conform legii, nici acceptarea de daruri si alte servicii din partea agentilor economici si cetatenilor pentru indeplinirea atributiilor de serviciu, cu exceptia semnelor de atentie simbolice, recunoscute con­form normelor de politete si ospitalitate. Functionarul public nu are dreptul sa plece in delegatii peste hotare din contul persoanelor juridice sau ai cetatenilor, sa aiba conturi in banci din strainatate.

Obligatiile  membrilor serviciului public decurg din  misiunea lor de a servi interesului general. In primul rind, ei trebuie sa respecte  o serie de obligatii profesionale propriu-zise, care  trebuie realizate in exercitiul functiei; in al doilea rind, ei sint datori sa indeplineasca unele obligatii  ce afecteaza comportamentul lor personal.

Obligatii profesionale:

-  Obligatia de a servi, adica obligatia  de a executa sarcinile ce-i sint incredintate. Un element al acestei obligatii este  datoria de a indeplini  personal sarcinile conferite. Obligatia de a servi implica de asemenea datoria de supunere ierarhica, adica de a respecta ordinele superiorilor ierarhici (fie ca este vorba de  ordine individuale sau de indicatii generale), dar si datoria  de a se supune legilor si regulamentelor. Totusi, daca subordonatul primeste un ordin ce contine grave elemente de ilegalitate si care compromite interesul public, functionarul este obligat sa nu execute acest ordin.

- Exercitarea exclusiva a functiei (obligatie instituita in unele tari). Functionarul trebuie sa-si exercite  functia personal si in mod continuu. Din aceasta obligatie reiese principiul interdictiei cumulului unei functii publice cu o activitate privata.

- Discretie profesionala si secret profesional. Obligatia de discretie profesionala interzice de a revela, fara autorizatia autoritatii superioare, faptele, informatiile, documentele

de care  agentul a luat cunostinta in exercitiul functiei sale. Tot ce tine de functionarea interna a administratiei trebuie sa fie confidential. Evident, aceasta obligatie  nu trebuie sa limiteze aplicarea principiului transparentei administrative.

Informatiile ce se cer a fi pastrate in secret nu sint doar cele calificate  explicit ca secrete, ci toate informatiile pe care agentul le-a aflat in exercitiul functiei sale.

Interdictia de a divulga secretul profesional este generala si absoluta, cu o singura exceptie. Este vorba de teoria secretului profesional destainuit, care obliga agentii publici

sa impartaseasca  informatiile confidentiale colegilor sau superiorilor ierarhici atunci, cind  acest lucru este necesar pentru buna functionare a serviciului.

- Obligatia de rezerva. In exercitiul  functiei, functionarul trebuie sa faca abstractie de  opiniile sale politice sau religioase. El trebuie sa fie neutru si impartial.

-  Obligatia de perfectionare profesionala, care poate fi realizata prin formarea continua.

Obligatii ce afecteaza comportamentul personal al functionarului:

- Obligatii specifice: obligatia de resedinta (pentru ambasadori, militari, de exemplu), obligatia de a cere autorizatie de casatorie (in Franta, de exemplu, pentru militarii jandarmeriei).

- Obligatii generale. Functionarul trebuie sa aiba, in viata sa personala, un comportament ce nu compromite reputatia administratiei. El trebuie sa dea dovada  de demnitate, probitate, onestitate, dezinteres, discretie, neutralitate, decenta, simtul responsabilitatii. Nerespectarea de catre functionar a acestor datorii este sanctionata disciplinar.

Functionarului public i se interzice sa participe la grevele care perturbeaza activitatea autoritatilor publice respective, de a carei activitate depinde asigurarea societatii cu bunuri si servicii de importanta vitala.

In genere, statutul juridic al functionarilor publici este menit sa sporeasca interesarea lor morala si materiala, sa le creeze conditii necesare pentru exercitarea functiilor de serviciu, sa

garanteze drepturile si asistenta sociala adecvata pentru acei care si au consacrat viata slujirii statului si poporului.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Administratie


Demografie
Stiinte politice


Managementul proiectelor in administratia publica - test grila
CONTINUTUL VENITURILOR BUGETARE LA NIVELUL ADMINISTRATIEI PUBLICE LOCALE
CONTROLUL FINANCIAR EXERCITAT LA INSTITUTIILE PUBLICE
PLANUL URBANISTIC GENERAL AL MUNICIPIUL SIBIU
FUNDAMENTAREA CHELTUIELILOR INSTITUTIILOR PUBLICE
PARTICULARITATI ALE ORGANIZARII IN INSTITUTIILE PUBLICE
Formele de activitate ale autoritatilor administratiei publice
Clasificarea actelor administrative
Scurt istoric si aspecte de drept comparat
Conditiile de valabilitate ale actelor administrative