Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
PERCEPTIA


PERCEPTIA




PERCEPTIA

1. DEFINITIA SI FUNCTIILE PERCEPTIEI

Asa cum am aratat in capitolul anterior, omul obtine informatii despre mediu prin intermediul analizatorilor, sub forma senzatiilor. Senzatiile reflecta insusirile simple, izolate ale obiectelor. Pentru ca sa ne adaptam la mediu, aceste informatii nu sunt suficiente. Fiecare obiect are mai multe insusiri in acelasi timp (de ex. un sapun are o anumita forma, culoare, temperatura, miros etc.). Pentru ca sa ne dam seama ce este obiectul din fata noastra, informatiile obtinute prin intermediul mai multor organe de simt trebuie sa fie reunite, sintetizate. La aceste informatii senzoriale trebuie sa adaugate cunostintele privind denumirea obiectului, modul in care poate fi utilizat etc. Toate acestea se realizeaza cu ajutorul perceptiilor.




! Perceptia este procesul psihic senzorial care semnalizeaza obiectele si fenomenele in totalitatea insusirilor lor, in momentul actiunii directe a acestora asupra analizatorilor (Popescu-Neveanu, 1997, p. 34).

Desi au la baza senzatiile, perceptiile sunt mai mult decat o suma de senzatii deoarece ele includ si alte informatii, de exemplu amintirile legate de acel obiect.

Perceptiile realizeaza deci organizarea si interpretarea constienta si inconstienta a informatiilor primite prin intermediul simturilor (Hayes, Orrell, 1997, p. 41).

Pentru a intelege rolul perceptiilor, sa ne imaginam ca suntem singuri intr-o locuinta pe care nu o cunoastem prea bine, este aproape intuneric si s-a luat curentul. In aceste conditii cantitatea de informatii receptionate prin organele de simt este mai redusa ca de obicei. De ce fel de informatii avem nevoie ca sa ne orientam? In primul rand trebuie sa stim unde se afla obiectele din apartament (usile, mobilele), adica sa le localizam. In al doilea rand trebuie sa recunoastem obiectele pentru ca sa le gasim pe cele de care avem nevoie.

Localizarea si recunoasterea obiectelor sunt doua dintre functiile perceptiei (Miclea, 1999, p. 61). Ele sunt functii independente, deoarece sunt realizate de zone cerebrale diferite. Acest fapt a fost constatat prin studierea persoanelor cu leziuni cerebrale. Daca sunt lezate zonele legate de localizare, bolnavul recunoaste obiectele, dar nu reuseste sa precizeze pozitia lor in spatiu. Daca sunt lezate zonele implicate in recunoastere, subiectul poate sa precizeze pozitia obiectului, dar nu il recunoaste (Atkinson, 1993, p. 135; Lieury, 1996, p. 44).

A treia functie a perceptiei este in legatura cu unele deficiente ale senzatiilor. Informatiile obtinute prin simturi nu corespund intotdeauna cu realitatea, noi totusi percepem obiectele asa cum sunt ele in realitate. Aceasta se datoreaza fenomenului numit constanta perceptiva.

Cele mai importante functii ale perceptiilor sunt deci localizarea si recunoasterea stimulilor si asigurarea constantei perceptive. Indeplinirea corespunzatoare a acestor functii reprezinta o conditie esentiala a orientarii in mediu, a adaptarii la situatia in care ne aflam.

1.      LOCALIZAREA STIMULILOR

a.      diferentierea figura-fond

b. perceptia distantei si adancimii

c. perceptia miscarii

Pentru a localiza un obiect in primul rand trebuie sa-l separam de obiectele din jur (de fond); in al doilea rand trebuie sa stabilim la ce distanta se afla fata de noi si cum este situat in spatiu (sus, jos, mai aproape, mai departe in raport cu celelalte obiecte), si in al treilea rand sa ne dam seama daca este sau nu este in miscare.

a.      Diferentierea figura -fond

In fiecare moment asupra noastra actioneaza foarte multi stimuli (vedem obiectele si persoanele din jur, auzim ceea ce se vorbeste, muzica vecinilor, zgomotul masinilor de pe strada, simtim temperatura din incapere etc.). Dintre acestia doar cativa ne atrag atentia si sunt receptionati cu claritate (De ex. ne concentram asupra textului pe care il citim).

Obiectele asupra carora ne concentram atentia devin figura (obiectul) perceptiei. Celelalte elemente ale campului perceptiv, care sunt receptionate mai estompat, alcatuiesc fondul perceptiei.

Obiectul perceptiei nu este fix ci se schimba in functie de mai multi factori:

-         caracteristicile activitatii: obiectele cu care lucram devin "figura" sau obiectul perceptiei (cartea pe care o citim, persoana cu care stam de vorba, melodia pe care o ascultam);

-         factorii motivationali: obiectele care sunt in legatura cu interesele, dorintele, scopurile persoanei devin cu usurinta obiecte ale perceptiei;





-         caracteristicile stimulilor: stimulii care au o intensitate mare, stimulii neobisnuiti sau cei care contrasteaza cu mediul devin obiecte ale perceptiei deoarece atrag atentia in mod involuntar (Popescu-Neveanu, 1997, p. 37; Hayes si Orrell, 1997, p. 181).

Invatatorul trebuie sa tina seama de acesti factori atunci cand preda, cat si atunci cand confectioneaza si prezinta materiale didactice. Cuvintele sale, ceea ce preda, materialele didactice trebuie sa atraga atentia si sa devina obiectul perceptiei elevilor.

b. Perceptia distantei si adancimii

Pentru ca sa ne orientam in mediu nu este suficient sa evidentiem figura (obiectul) care ne intereseaza la un moment dat. Trebuie sa apreciem distanta la care se afla acel obiect fata de noi si sa ne dam seama de modul in care este situat in spatiu, adica trebuie sa-l vedem in relief, tridimensional. Nu avem organe de simt specializate pentru a receptiona informatiile privind distanta si relieful. Aceste informatii sunt receptionate cu ajutorul unor indicatori. Acesti indicatori se impart in indicatori monoculari, care pot fi utilizati si atunci cand privim cu un singur ochi, si indicatori binoculari, care sunt folositi atunci cand privim cu ambii ochi.

Dintre indicatorii monoculari mentionam:

-         dimensiunea relativa: obiectele mai mici dau impresia ca sunt situate la distanta mai mare;

-         inaltimea in plan: avem tendinta sa consideram ca obiectele care sunt mai sus se gasesc la distanta mai mare;

-         suprapunerea: un obiect care acopera un alt obiect da impresia ca este mai aproape;

-         gradientul de textura (concentratia texturii): obiectele care sunt asezate mai distantat, mai putin concentrat si care sunt vazute mai mari, cu toate detaliile par a fi situate mai aproape, iar cele care sunt vazute ca fiind mai mici, fara prea multe detalii par a fi mai indepartate;

-         paralaxa de miscare: in timp ce ne miscam repede (ne aflam in tren sau in masina) obiectele sunt vazute miscandu-se in sens opus. Cele apropiate par a se misca mai repede, iar cele mai indepartate mai incet. Creierul foloseste aceasta informatie despre diferenta de viteza cu care par a se misca obiectele privite pentru a aprecia distanta la care se afla obiectele.

Dintre indicatorii binoculari ai distantei si adancimii mentionam:

-       disparitatea binoculara: imaginile care se formeaza pe cele doua retine se deosebesc putin, ceea ce se numeste disparitate binoculara. Cele doua imagini se sintetizeaza (se unesc) la nivelul scoartei cerebrale si creeaza impresia de adancime;

-       convergenta globilor oculari si acomodarea cristalinului. Asa cum am aratat la senzatiile vizuale, pentru ca sa vedem clar obiectele situate la diferite distante, axele globilor oculari trebuie sa se intalneasca in punctul in care se afla obiectul. Pentru aceasta muschii globilor oculari apropie sau indeparteaza axele realizand convergenta / divergenta ochilor. In acelasi timp cristalinul se bombeaza mai mult sau mai putin, ceea ce se realizeaza prin intermediul muschilor ciliari. In timp ce privim un obiect creierul primeste informatii despre gradul de tensiune al acestor muschi. Aceste senzatii proprioceptive se asociaza cu informatiile vizuale ajutandu-ne sa percepem distanta si adancimea (Hayes, Orrell, 1997, p.49-52, Miclea, 1999, p. 73).

c. Perceptia miscarii obiectelor

Pentru ca sa ne orientam corect in mediu, nu este suficient sa detasam obiectele de fond si sa le stabilim pozitia in spatiu, ci trebuie sa ne dam seama si de directia si viteza cu care se misca. Perceptia miscarii obiectelor se realizeaza prin sintetizarea urmatoarelor informatii:

-         deplasarea imaginii pe retina;

-         senzatiile care provin de la muschii globilor oculari si de la muschii implicati in miscarea capului in timp ce se urmareste miscarea obiectului;




-         modificarile de marime, culoare, luminozitate ale obiectului care se misca;

-         variatia intensitatii sunetului produs de obiect (tren, masina, pasii omului); prin aceste semnale receptionam miscarea chiar si in absenta vazului (Rosca, 1976, p. 254).

2.      RECUNOASTEREA IMAGINII PERCEPTIVE

Recunoasterea este a doua functie esentiala a perceptiei. Pentru recunoasterea obiectelor sunt importante:

a.      informatiile senzoriale privind forma, culoarea, marimea etc., informatii care sunt receptionate in prezent.

Psihologii au studiat mai ales modul in care are loc receptionarea formelor. Experiente de acest fel au fost realizate de Hubel si Wiesel. (Ei si-au publicat primele rezultate in 1968. Pentru cercetarile lor au primit premiul Nobel in 1982). Subiectii utilizati de ei au fost pisici. Cercetatorii au implantat electrozi in anumiti neuroni din talamusul si cortexul vizual al pisicilor si apoi le-au prezentat stimuli vizuali elementari. De ex., in fata pisicii se afla un ecran negru pe care se proiecta un punct sau o linie orizontala, verticala sau oblica. Cercetatorii au descoperit ca o categorie de neuroni reactioneaza atunci cand in campul vizual apar stimuli vizuali simpli (un punct situat intr-o anumita pozitie - stanga sus, linii care au o anumita inclinatie etc.). Alti neuroni au sarcina de a detecta unghiurile, miscarea etc.

Un alt cercetator, Blakemore, a aratat ca aprox. 10% dintre neuronii din zonele vizuale au functii prestabilite genetic. Restul neuronilor invata cum sa reactioneze in functie de experienta de viata (Miclea,1999, p. 56-60; Foss, 1973, p. 41; Hayes, Orrell, 1997, p. 113, 433).

b. informatiile care se afla depozitate in memorie: imaginea mintala a obiectului (reprezentarea sa), care s-a format cu ocazia intalnirilor noastre anterioare cu acel obiect, denumirea sa, cunostintele privind modul sau de utilizare etc.

Recunoasterea este influentata de experienta de viata, contextul in care este intalnit, asteptarile, motivatiile noastre.

Mai multe cercetari au demonstrat influenta experientei de viata asupra perceptiei.

Cercetatorul C. Turnbull a studiat viata pigmeilor. El a mers cu unul dintre pigmei in afara padurii. Pentru el vederea unor intinderi imense de campie a fost o experienta cu totul noua deoarece si-a petrecut intreaga viata in padure. Cand a vazut o turma de bivoli la distanta, a crezut ca sunt furnici, pentru ca I se pareau foarte mici. Apoi o vazut o barca pe un lac si a crezut ca este o bucata de lemn. Cand s-a apropiat si si-a dat seama ce era, a devenit foarte agitat, pentru ca s-a gandit ca a fost ceva magic. Datorita mediului in care si-a petrecut viata, pigmeul nu a invatat sa recunoasca obiectele situate la distanta (N. Hayes si S. Orrell, 1997, p. 44).

Recunoasterea unui obiect poate fi usurata sau ingreunata de contextul in care se afla, cat si de expectantele (asteptarile) noastre.

Daca zilnic ne intalnim cu o persoana la locul de munca, o recunoastem imediat, chiar daca nu ne uitam la ea cu prea mare atentie, deci chiar si pe baza unui numar redus de stimuli senzoriali (persoana se afla in contextul sau obisnuit si noi ne asteptam sa o vedem acolo). Daca ne intalnim cu aceeasi persoana intr-un loc neasteptat s-ar putea sa o recunoastem mai greu, numai dupa ce ne uitam bine la ea (pentru ca sa o recunoastem avem nevoie de mai multi indici senzoriali).

Perceptiile sunt influentate de interesele si motivele noastre.

Daca ne este foame si, intrand in bucatarie, zarim pe masa un obiect sferic de culoare rosie, ar fi posibil sa credem ca vedem un mar. Acelasi obiect printre jucariile copilului ar fi considerat o jucarie.

Aceasta particularitate a perceptiilor este utilizata de testele proiective (de ex. testul Rorschach sau TAT). Aceste teste sunt formate din imagini care pot fi interpretate in mai multe moduri. Fiecare subiect interpreteaza imaginile in functie de insusirile sale de personalitate si astfel psihologul are posibilitatea de a deduce din raspunsuri informatii privind motivatia, dorintele, sentimentele subiectului (Hayes, Orrell, 1997, p. 184-186).

Noi recunoastem in general acei stimuli care ne atrag atentia prin ceva si sunt prezenti in campul nostru vizual sau auditiv un timp suficient de lung. Dar uneori percepem ceva fara sa ne dam seama, fara sa constientizam ce am perceput. Totusi si aceste perceptii au efecte asupra vietii noastre psihice. In aceste cazuri vorbim despre perceptie subliminala

Intr-un experiment realizat de Lazarus si McCleary subiectilor li s-au prezentat o serie de cuvinte. Prezentarea unora dintre cuvinte a fost insotita de aplicarea unui usor soc electric. La repetarea cuvintelor care au fost insotite de soc, la nivelul pielii s-a produs o reactie electrica puternica (altfel spus, s-a produs o reactie conditionata). Atunci cand cuvintele au fost prezentate subliminal, adica atat de slab incat subiectii nici nu si-au dat seama ca le-au vazut, reactia electrica s-a produs din nou. Acest experiment arata ca uneori si evenimentele pe care nu le constientizam pot avea un efect stresant.



Unele cercetari sugereaza ca perceptia subliminala poate fi folosita in publicitate. Cercetatorii au proiectat subliminal cuvantul inghetata intr-un cinematograf. In timpul pauzei s-a constatat ca vanzarile de inghetata au fost mult mai mari ca de obicei; in acelasi timp unii spectatori s-au plans de faptul ca in cinematograf este prea frig. (Hayes, Orrell, 1997, p. 84, 187; Cosmovici, 1996, p. 113).

4.      CONSTANTA PERCEPTIVA A MARIMII,

FORMEI SI CULORII

In domeniul perceptiei exista multe fapte greu explicabile. Psihologii au facut multe experimente ingenioase, dar nu au reusit sa gaseasca raspunsuri unanim acceptate la toate intrebarile. In continuare vom vorbi despre cateva dintre aceste probleme. La inceput sa ne punem doua intrebari.

Daca pe strada priviti un om care se apropie si apoi se indeparteaza, imaginea care se formeaza pe retina Development. La inceput devine tot mai mare, iar apoi se micsoreaza. Aveti impresia ca omul in timp ce se apropie devine mai inalt, iar apoi pierde din inaltime?

Ce forma are masa din sala de curs? Toti studentii isi dau seama ca are forma dreptunghiulara, desi nici unul nu o vede asa ci, probabil, o vede sub forma unui trapez. De unde ar trebui sa privim masa pentru ca imaginea care se formeaza pe retina sa fie intr-adevar dreptunghiulara?

Creierul are capacitatea de a corecta informatiile obtinute prin senzatii, pentru a vedea obiectele asa cum sunt ele in realitate. Aceasta capacitate se numeste constanta perceptiva (Hayes, Orrell, 1997, p. 49).

Constanta perceptiva a marimii

In timp ce un obiect se apropie sau se indeparteaza de noi, imaginea retiniana se mareste, respectiv se micsoreaza. Totusi, noua nu ni se pare ca obiectele isi schimba dimensiunea. Acest fenomen se numeste constanta perceptiva a marimii si se datoreaza asocierii informatiilor provenite de la retina cu cele privind distanta la care se afla obiectul (indicatorii monoculari si binoculari ai distantei). Astfel creierul "stie" de ex., ca desi obiectul pare mai mic el nu s-a micsorat, ci s-a indepartat. La aceste informatii se adauga experienta anterioara. De foarte multe ori vedem obiecte situate la distante mai mari sau mai mici, ne deplasam pana la ele sau intindem mana ca sa le prindem si astfel avem experienta subiectiva a distantei, care se asociaza cu experienta privind variatiile de marime (Rosca, 1976, p. 241; Popescu-Neveanu, 1997, p. 39).

Constanta perceptiva a formei

Pe imaginea retiniana obiectele privite isi schimba continuu forma in functie de directia si distanta la care se afla fata de noi. Totusi, noua nu ni se pare ca obiectele isi schimba forma ci le percepem asa cum sunt ele in realitate, pastrandu-si forma. Acest fenomen se numeste constanta formei si se datoreaza asocierii informatiilor retiniene cu cele privind distanta la care se afla diferitele parti ale obiectului fata de subiect, cat si cu amintirile legate de intalnirile anterioare cu obiectul. Noi vedem obiectele in diferite pozitii, de la diferite distante, si in creier se depoziteaza imaginea generalizata a obiectului, care ne ajuta sa vedem obiectele pastrandu-si forma (Rosca, 1976, p. 242).

Constanta perceptiva a culorii

Culoarea obiectelor depinde de undele electromagnetice reflectate. Dar obiectele nu reflecta undele la fel in orice situatie. De ex. o draperie rosie reflecta undele intr-un fel atunci cand straluceste soarele, altfel seara, in semiintuneric, si altfel la lumina becului. Noi totusi nu spunem ca si-a schimbat culoarea, ci o vedem rosie in fiecare din aceste situatii. Omul percepe relativ corect culoarea obiectelor, chiar daca se schimba intensitatea sau natura luminii. Acest fenomen se numeste constanta perceptiva a culorilor si se poate explica prin memorarea culorii obiectelor familiare si prin mentinerea relatiilor de luminozitate si culoare dintre obiectele aflate in campul perceptiv (Rosca, 1976, p. 243).

Constanta perceptiva demonstreaza caracterul activ al actului perceptiv. Perceptia nu consta in receptionarea pasiva a unor informatii, ci este o sinteza si interpretare a acestor informatii.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


Roluri si conflicte de roluri
IMAGINATIA
DEPRESIILE SOMATOGENE
Deficiente mintale/ de intelect
PROIECT DE CERCETARE - Implicatiile afectiv-motivationale ale relatiei educationale profesor-studenti
SEMIOLOGIA MEMORIEI
Comportamentul disimulat
ACTIVITATEA INTEGRATOARE A ORGANELOR NERVOASE
Recuperarea deficientelor fizice si psihomotorii
Paradigme in consilierea psihologica