Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Psihologie


Index » educatie » Psihologie
» Roluri si conflicte de roluri


Roluri si conflicte de roluri




Roluri si conflicte de roluri

Notiunea de rol este des folosita, ceea ce nu inseamna ca e usor de definit. Pla-sindu-ne, mai intii, la nivelul simtului comun, se pot degaja doua acceptiuni si doua aspecte majore:

.    Un aspect functional si pragmatic in raport cu o anume situatie, cu o anume
pozitie sociala. Vom vorbi, astfel, despre rolul de tata, de sef, de consilier, de
medic, spunind ca o persoana isi asuma sau nu rolul, referindu-ne la anumite
reguli sau obiceiuri: un tata trebuie sa faca anumite lucruri, sa nu faca altele etc.




.    Un aspect imaginar, teatral, avind o anumita legatura cu aspectul precedent.
Vom vorbi atunci de "jucarea unui rol', nu numai la teatru, ci si in viata; rolul
jucat poate fi o masca, un mod de disimulare a personalitatii sau un mod de
identificare imaginara cu un personaj ideal, un fel de "a face ca si cum' am fi
cutare sau cutare persoana.

Trecerea de la un aspect la celalalt este curenta la nivelul limbajului, ca si la nivelul fantasmelor, si se efectueaza in ambele sensuri, de vreme ce teatrul imita viata sau reifica visele si de vreme ce viata poate fi caracterizata si traita ca teatru.

Acelasi lucru se intimpla cu notiunea de personaj, foarte apropiata de aceea de rol, cu citeva nuante: este vorba despre un rol care atrage atentia asupra celui care si-1 asuma sau care il joaca, rol care ii poate fi atribuit sau de care poate fi lipsit, debarasat, lasind la suprafata propria-i persoana.

Dar, in ambele cazuri, nu sintem niciodata singuri pentru a juca un rol: viata de zi cu zi sau comediile comporta mai multi parteneri ale caror roluri sint mai mult sau mai putin ajustate unele altora; aceste indicatii isi pastreaza intreaga lor valoare pentru un studiu mai aprofundat.

Amplitudinea si complexitatea notiunii de rol se regasesc in abordarea ei stiin­tifica. A.M. Rocheblave, autoare a unei lucrari de sinteza consacrata Notiunii de rol in psihologia sociala, enumera nu mai putin de sase conceptii importante : trei emana de la sociologi: Nadel (The Theory of Social Structure), Linton (Fondements culturels de la personnalite) si Parsons (Towards a Theory of Actiori); trei provin de la psihologi sociali: G.H. Mead (Le moi, le soi, la societe), Newcomb (Manuel de psychologie sociale) si Moreno (Fondements de la sociometrie). Din confruntarea lor reiese ca, pe de o parte, sociologii trebuie sa faca apel la conduitele interactionale ale


membrilor grupurilor pentru a actualiza modelele culturale care constituie axele ro­lurilor, in timp ce psihologii, plecind de la interactiunile individuale, ajung sa degaje norme de conduita si cadre de referinta culturale, care fac posibila comunicarea. Apare, astfel, situatia specifica acestui concept de rol, aflat la intersectia mai multor domenii; el trebuie studiat dintr-o tripla perspectiva, corespunzind cu trei niveluri de abordare.

1. Rolurile la nivel institutional

Din acest punct de vedere, rolul se caracterizeaza prin prescriere si prin raportul pe care il intretine cu un sistem de pozitii sociale. Este vorba tocmai despre "normele de roluri' deja evocate in capitolul precedent. Dupa Linton, mai ales, cele doua notiuni de model si de rol sint in strinsa legatura, dupa cum ele intretin legaturi si cu notiu­nile de pozitie si de statut. Rolul este definit ca ansamblu al conduitelor normale cerute de la un subiect, atunci cind poseda cutare statut social, cele care convin unei anumite virste, unui anume sex, unei pozitii familiale, profesionale, politice etc.

1. Problema inventarierii si clasificarii rolurilor este, deci, legata de cea a pozitiilor.

Se poate distinge, mai intii, intre roluri institutionale, corespunzind unor pozitii si modele ale societatii globale si, adesea, unor scheme transculturale: este, mai ales, cazul categoriilor de virsta si de sex, adesea, de casta sau de clasa; si pe de alta parte, rolurile functionale in interiorul grupurilor si al organizatiilor, in care individul actioneaza conform pozitiei sale specifice si conform pozitiilor celorlalti, intretinind, in acelasi timp, cu acestia relatii net diferentiate.

Anumite interferente se produc, totusi, in mod frecvent intre aceste doua cimpuri pozitionale, creind zone de confuzie si, adesea, de conflict; este, de exemplu, cazul unei functionare care se trezeste tratata aparte, ca femeie, in cadrul ei profesional: "Voi, femeile'. Rolurile profesionale sint cu atit mai bine definite in ce priveste functiile si relatiile, cu cit se situeaza intr-o organizatie mai ierarhizata si mai cen­tralizata (organigrame industriale, ierarhie militara), dar si in conduitele cotidiene -mai ales familiale - se pot degaja retele de "roluri', asa cum arata schema lui Newcomb in ce priveste diada mama-copil (fig. 1).

S-a propus adesea sa se faca distinctie intre rolurile profesionale si anumite roluri pivot, considerate tipice : medicul, cadrele industriale, functionarul de birou, in jurul carora graviteaza roluri adiacente, mai difuze: agent de asigurari, cel care livreaza


marfuri Dar aceste distinctii au un caracter daca nu conventional, cel putin con­tingent, avind in vedere evolutia sistemelor de roluri si pregnanta lor variabila.

Aceasta evolutie a rolurilor este solidara cu schimbarile tehnice si ideologice si cu tensiunile legate de schimbarile lor. Fara a aborda problema in toata amploarea ei, sa ne marginim aici la citeva remarci. Orice evolutie, modificind sistemul de urgente si de asteptari, suscita uzura anumitor roluri si aparitia altora noi si, prin urmare, "cla­tina' mai mult sau mai putin grav echilibrul pozitiilor sociale. Se constata in raport cu rolurile, o anumita inertie a pozitiilor si a statutelor de care se agatau, in mod evident, detinatorii lor, sustinuti de curente de opinie traditionale. in schimb, noile roluri nu primesc de la inceput pozitii si imagini sociale bine definite. Un exemplu actual este cel al lucratorilor sociali (educatori, animatori, formatori); nici o norma solida nu exista inca in privinta lor si, de aici, rezulta o anumita indeterminare in asteptarile celor care ii frecventeaza, ca si in conduita agentilor; acestia din urma sint ei insisi impartiti intre anumite modele stabilite - de tip apostolic - si anumite idealuri personale - de tip mai mult sau mai putin libertar.

2. Cum este posibil sa se degaje, intr-un moment dat al istoriei unei societati sau a unui grup, sistemul de reglare specifica asigurat de jocul rolurilor sociale ?

La aceasta intrebare, sociologul englez Nadel raspunde propunind folosirea conjugata a mai multor metode: stabilirea frecventei si a regularitatii de aparitie comuna a diferitelor atribute asociate rolurilor, rolul "normal' fiind cel care grupeaza atributele cel mai frecvent reunite; definirea acordului, a consensului explicit sau implicit al indivizilor asupra conduitei potrivite pentru cutare rol; reperarea normelor de roluri care se manifesta prin intermediul sanctiunilor ce traduc non-conformismul.

Aceste indicatii cer mai multe comentarii. Mai intii, ele nu duc neaparat la de­finitii identice ale unui acelasi rol. Cea dintii degaja o schema reala, sub forma unui cimp de conduita sau de mod, in sens statistic (de exemplu, rolul de sotie, rolul de medic, in termeni de conduite traditionale, fata de sot sau de bolnav). A doua metoda vizeaza asteptarile si valorile colective care pot prezenta un caracter teoretic si ideal, transgresat, eventual, in conduite (de exemplu, fidelitatea conjugala, disponibilitatea constanta a medicului). Pe scurt, regasim la nivelul rolurilor distinctiile deja facute de Linton in ce priveste modelele.

O alta dificultate priveste marimea cimpului social pe care se poate aplica defini­tia. Daca este vorba de societatea globala, observarea comportamentelor in rol duce, adesea, la distributii plurimodale, in functie de diverse subgrupuri (de exemplu, rolul de copil in Franta variaza considerabil, in functie de loc si de mediu; cel al baiatului intre 8 si 14 ani din mediul rural difera de cel al claselor medii urbane). Este, deci, necesar sa precizam la ce nivel de specificitate situationala vrem sa studiem rolurile.

in sfirsit, chiar functia "definitorilor' de roluri pune o problema, caci poate fi vorba fie de subiecti care isi asuma rolul in chestiune, fie de cei care isi asuma contra-rolul, de «parteneri», fie, in fine, de subiecti care ocupa o pozitie externa. Daca luam cazul «profesorului», de exemplu, caracterizarea rolului poate varia dupa cum este vorba de corpul specific profesorilor, de opinia elevilor (sau a studentilor), a parintilor, sau, in fine, a membrilor unei alte profesiuni care au sau nu, la rindu-le, copii. Se pot evalua si compara, astfel, gradele de consens intrapozitional si inter-pozitional.


2. Rolurile la nivel individual

La acest nivel, rolul se caracterizeaza prin functia lui de expresie si prin raporturile cu personalitatea subiectilor. Fiecare individ isi asuma rolul sau rolurile mai mult sau mai putin fidel fata de modelele in vigoare in societatea globala sau in cutare grup local. Dupa caz (si chiar in afara oricarei deviatii caracterizate), subiectul poate transa sau inova in raport cu modelul. Este ceea ce face diferenta intre rolul vazut ca "stan­dard' si "intrarea in rol' care depinde de atitudinile proprii subiectului, adica de modul in care el suporta, percepe sau selectioneaza modelele.





in societatile moderne, problemele de integrare au devenit mult mai complexe decit in societatile arhaice sau traditionale, in masura in care fiecare individ, avind simultan mai multe pozitii (de exemplu, familiala, profesionala, sindicala), trebuie sa-si asume mai multe roluri si isi poate schimba, eventual, rolul profesional. Perso­nalitatea se exprima, astfel, prin intermediul unei multimi de roluri si constituie in ea insasi un sistem de segmente de roluri mai mult sau mai putin armonios.

Problema raporturilor intre rol si personalitate ajunge, aproape intotdeauna (in mod implicit sau explicit), la o perspectiva filosofica, pentru ca atinge problema libertatii probabile; se pot distinge in acest sens trei pozitii esentiale :

.      Una mentine o distinctie ferma intre cele doua notiuni: personalitatea (eu, eu
profund, spontaneitate, sistem propriu de aspiratii) nu se poate confunda cu ro­
lurile ; ea le transcede si nu face decit sa se exprime prin intermediul lor. Este
vorba despre o conceptie spiritualista, sustinuta, mai ales, de Bergson.

.      O a doua pozitie reduce in mod strict personalitatea la jocul de roluri: nu sintem
altceva decit actori; persoana se confunda cu personajul. Este vorba despre o con­
ceptie de tonalitate shakespeariana.

.      O a treia pozitie, mai eclectica, tinde sa faca din personalitate o putere de optiune
intre roluri si de sinteza a lor si a anumitor elemente aparte, ireductibile. Cind
aceasta dialectica reuseste, vorbim de "persoana', notiune legata, astfel, de o
scara de valori; cind este vorba de un compromis, vorbim de "personaj'.

Cercetatorii insisi, de indata ce elaboreaza o teorie, nu scapa acestui gen de "trilema' ale carei urme pot fi gasite pina si la cel mai empirist dintre cercetatori, fie ca tine de curentul experimentalist sau de curentul clinic.

Personajul constituie, deci, in general, un fel de compromis intre spontaneitatea subiectului (pulsiuni, aspiratii) si exigentele sociale; el capata o functie de securizare sau de valorizare, in moduri foarte diferite. Se pot, astfel, distinge:

.   personajul ca rol stereotipizat (a trebui sa fii); incercare de stricta conformitate
cu modelul si cu asteptarile celorlalti;

.   personajul ca masca (aparenta); un tip de compromis mai mult sau mai putin
lucid, cu intentie manipulatorie sau oportunista (este, de exemplu, cazul cinicului
sau al fariseului);

.   personajul ca refugiu (sau ca alibi), tinzind catre intrarea in roluri protectoare
sau chiar magice (incepind cu cazul "specialistului' care se cantoneaza in insulita
lui protectoare, pina la "mitomanul' si la simulatorul isteric);

.   personajul ca ideal personal (a voi sa fii); chiar daca exista, dupa cum sustine
Adler, o functie "compensatorie', el este trait de catre subiect in mod dinamic ca
expresie a unui eu profund.


3. Rolurile la nivel interactional

Acestea se caracterizeaza prin functia lor de complementarizare. Modele si norme, pe de o parte, atitudini si personaje, pe de alta, ele nu au un sens decit in masura in care se actualizeaza in situatii concrete de relatie. De aceea, exercitarea unui rol nu se face aproape niciodata in singuratate. Nu exista conduita de rol fara intilnirea unor agenti prevazuti cu roluri complementare (tata-fiu, sot-sotie, patron-angajat etc). Orice rol cotidian ne pune in contact cu unul sau mai multi parteneri, ceea ce ridica probleme naturale de ajustare mutuala si, eventual, neintelegeri si conflicte. intr-adevar, arti­cularea normelor de roluri nu constituie decit o schema globala de comunicare si "tinuta de rol' a fiecarui individ (ea insasi aparte) va fi influentata de conduita cel putin partial neprevazuta a partenerilor sai. Ca sa existe, intr-adevar, comunicare, trebuie ca informatiile schimbate intre mai multe persoane sa-si corespunda. in cursul interactiunii, fiecare partener poate sau nu, printr-un joc de feed-back-uri si de corec­tari, sa-si rectifice perceptiile si actiunile pentru a-si ajusta mai bine rolul.

La nivelul relatiilor diadice, ca si la cel al relatiilor colective, intervin, deci, in mod succesiv:

.   Asteptarea unui rol - este un fel de anticipare a conduitelor celuilalt in functie
de pozitiile respective si de situatia locala (de exemplu, salariatul neglijent convocat
de seful de serviciu, copilul care chiuleste surprins de un vecin, stagiarul in fata
monitorului etc). Acest proces de reglare grosiera poate, adesea, sa falsifice ajus­
tarea relatiilor; de exemplu, atunci cind "superiorul ierarhic' nu raspunde astepta­
rilor subordonatului in functie de un model stereotip sau de experienta anterioara.

.   O evolutie eventuala in interiorul rolului: in functie de derularea interactiunilor
intre persoane, intr-o conversatie, o persoana sau alta, sau chiar mai multe intr-o
discutie de grup, isi poate transforma modul de a fi fata de ceilalti sau fata de situatia
sau problema tratata impreuna. Aceasta presupune spontaneitate si plasticitate in
realizarea rolului si, in mod simultan, perceperea eventualei plasticitati a celorlalti.
Se poate imagina o clasificare sistematica a interactiunilor, in functie de gradul de

contingenta reciproca a conduitei partenerilor, fara a exclude, de altfel, o trecere posibila de la o relatie la alta. Jones si Thibaut disting, astfel, trei tipuri:

a)    Interactiunea necontingenta : ea apare cvasi-contradictorie in termeni, de vreme
ce implica faptul ca o conduita a unuia din parteneri poate sa nu fie influentata si
sa nu il influenteze pe celalalt. Dar ea corespunde, de fapt, cazurilor in care fiecare
partener este riguros legat de prescriptiile propriului sau rol. Interactiunea aparenta
nu consista decit intr-o buna sincronizare a conduitelor alternate, reglate de un fel
de cod militar. Ne apropiem aici de cazurile extreme: cel al conduitelor cere­
moniale colective, al intilnirilor sau al vizitelor foarte formale; al baletelor sau al
scenelor reglate mecanic; al dialogurilor intre subiecti rigizi, obsesionali sau cu
tendinta schizoida. Fiecare nu vorbeste decit pentru sine, dar in fata celuilalt.

b)   Interactiunea cu contingenta asimetrica, in care conduita unuia dintre actori de­
pinde aproape in intregime de a celuilalt, dar nu si invers. O putem intilni in cazul
unui interviu facut dupa un chestionar strict standardizat. Dar acest echilibru este
de doua ori fragil: fie ca anchetatorul se indeparteaza in mod spontan de cod sub
influenta celor spuse sau a refuzului de a raspunde, fie ca persoana interogata
incearca, dimpotriva, sa induca o conversatie.


c) Interactiunea cu contingenta reciproca: este vorba despre una din cele mai cu­rente interactiuni si ea cere, pentru a progresa, o vigilenta continua din partea fiecarui partener pentru a reactiona in mod adecvat la conduita celuilalt. in afara de aceasta, situatia prezinta doua implicatii dificil compatibile :

.   pe de o parte, resimt anumite conduite ale celuilalt ca gratifiante (sau deza­
greabile) si imi fac, la rindu-mi, o imagine favorabila (sau defavorabila) despre el,
ceea ce imi influenteaza conduita;




.   pe de alta parte, ma preocupa viitoarele mele interventii.

Daca ma las dus de prima atitudine, risc fie sa fiu manipulat de celalalt, fie sa ramin intr-o pozitie negativa. Daca cealalta atitudine domina, schimbul va fi iarasi mediocru, iar insistenta mea il va constringe pe celalalt. in toate aceste cazuri, riscam sa ne apropiem de o contingenta asimetrica, chiar de o non-contingenta - adica sa reducem fecunditatea interactiunii.

Oricum, la acest nivel interactional, notiunea de rol nu mai este un model prescris si rigid, ci un fel de structura dinamica. Ea permite reintroducerea unei perspective mai globale asupra unor secvente aparent disparate si contingente. in cuplu, ca si in grup, adesea, ca urmare a unei faze de incongruenta sau de tensiune, apare un anume proces de reglare si de complementarizare a rolurilor, adica o forma mai mult sau mai putin adaptata si finalizata de interactiune.

Aceste roluri emergente nu sint mai putin dependente de rolurile prescrise, caci acestea tind intotdeauna sa prestructureze interactiunea sau sa o tulbure, atunci cind ea nu se efectueaza conform rolurilor si asteptarilor culturale.

Exemplele cele mai cunoscute se refera la relatiile unde avem de a face cu o inegalitate sensibila de virsta sau de prestigiu social: chiar in afara situatiilor fami­liale sau profesionale, cel mai in virsta si cel mai prestigios tind sa-si asume un rol de autoritate sau de initiativa in cursul interactiunii. in numeroase culturi, aceeasi pozitie o adopta barbatul in relatia dintre sexe. Este lesne de inteles ca se produce astfel un fel de tensiune dialectica in relatiile cotidiene dintre rolurile culturale si rolurile efec­tiv asumate - atunci cind modelul consacrat de ajustare si de complementarizare nu se realizeaza:

.   fie pentru ca detinatorul rolului dominant nu vrea sau nu poate sa-1 joace, con­
trar asteptarilor partenerului;

.   fie ca partenerul revendica un rol cita vreme celalalt nu a renuntat la el. Chiar
cind se stabileste o ajustare inversa (prin consimtire mutuala), subzista un dis­
confort latent atit la cei doi parteneri, cit si in anturajul lor, ceea ce se reflecta
inevitabil asupra relatiei interne.

4. Conflictele de roluri

Toate cele de mai sus ne arata ca rolurile au, in acelasi timp, o functie de reglare a raporturilor sociale si o functie integratoare pentru personalitate; este, deci, necesar sa examinam, pe de o parte, sursele si formele conflictelor de roluri care pot compro­mite aceste echilibre, iar, pe de alta parte, procesul de ajustare si de rezolvare posibila a conflictelor.

Aceasta examinare se poate face plecind de la distinctia precedenta intre cele trei niveluri de analiza a rolurilor.


1. Surse de conflict tinind de conditiile socio-culturale:

a)    Proliferarea rolurilor in societatea contemporana.

b)   Inconsistenta sau echivocul pozitiilor si al modelelor de roluri co toate
pozitiile de intersectie sint astfel, fie ca apar:

.   intre doua culturi: este cazul "marginalului', un individ transplantat ca adult
intr-o cultura foarte diferita de a sa, in care nu reuseste sa se adapteze decit in
mod partial si superficial;

.   intre doua clase de virsta: cazul adolescentului in societatile dezvoltate; sfisiat
intre modelele de conduita infantila si cele ale adultilor, el este adesea subiectul
unor asteptari contradictorii, din lipsa de "rituri de trecere' ;

.   intre doua grupuri profesionale: este, de exemplu, cazul maistrului situat intre
muncitori si cadre, intre baza si autoritate, prins adesea intr-un joc dublu al solida-
ritatilor.

c)    Evolutia rolurilor o devanseaza pe cea a statutelor si a modelelor comune (imagi­
nea rolului femeii contemporane).

d)   Articularea deficienta a functiilor:  cazurile de interferenta a posturilor intr-o
organizatie profesionala aflata in transformare.

2. Modalitati de conflicte la nivel interactional

Este vorba de actualizarea cazurilor precedente prin schimburi cotidiene; vorbim despre:

.   o discordanta a asteptarilor si a conduitelor de rol intre doua sau mai multe
persoane (cazul b sau c);

.   o competitie pentru asumarea simultana a aceluiasi rol (cazul d).

3. Experienta traita a conflictelor la nivel individual

Ea este deosebit de acuta:

.   atunci cind subiectul este plasat intr-o pozitie de intersectie (cazul b);

.   atunci cind nu adera afectiv sau ideologic la rolul sau (cazul functiei impuse);

.   cind este contrariat intre exigentele incompatibile ale unui rol mixt.

Mai multe exemple de acest gen au servit deja ca tema dramaturgilor (cazul celei mai mari parti a eroilor lui Shakespeare sau ai lui Corneille). Studii americane destul de recente s-au aplecat asupra conflictelor de roluri la preotii militari si la ofiterii invatatori. Nu trebuie, totusi, sa afirmam aprioric ca rolurile "mixte' actualizeaza in mod constant la cei care le detin tensiuni penibile. Acestea nu apar decit atunci cind un anume sector al rolului se radicalizeaza. Din contra, in multe cazuri si momente, dupa cum subliniaza A.M. Rocheblave, alegerea unui rol care contine o opozitie interna poseda un sens si un interes aparte pentru subiect. Caci acesta ar fi putut, de exemplu, sa fie doar preot sau doar militar; alegerea sa releva o ambivalenta funciara a individului insusi care, prin aceasta solutie de compromis, isi poate implini, in mod economic si permis social, doua tendinte opuse. Acest lucru pare confirmat de faptul ca cei mai multi subiecti interogati nu par sa-si fi dat seama de existenta unui con­flict. Se poate, de asemenea, ca unul dintre sectoarele rolului (religios sau pedagogic) sa constituie o legitimare a rolului militar, dorit initial, dar care trezea o anume culpabilitate.


Care sint iesirile posibile din conflictele intra-subiective pe care le-am evocat ? Optiune, compromis, inovatie constituie trei forme de conduite de rezolvare.



a)   Individul aflat in conflict poate alege un rol si renunta la celalalt, expunindu-se,
eventual, sanctiunilor care rezulta din nerespectarea acestuia din urma; el poate
scapa astfel de conflict, dar risca sa se regaseasca intr-o pozitie de nesustinut si sa
"iasa din cimp' atunci cind cele doua roluri sint strins legate de un acelasi statut.
Iesirea se prezinta atunci sub forma de ruptura - precum divortul, demisia sau
emigrarea.

b)   Se poate, de asemenea, cauta o pozitie de compromis :

.   fie stabilind o ierarhie intre prescriptii; rolul privilegiat va fi cind cel care co­
respunde presiunilor colective celor mai intense, cind cel care raspunde mai bine
aspiratiilor personale; in ambele cazuri, conflictul subzista in stare latenta;

.   fie stabilind o alternanta a rolurilor, acordindu-i fiecaruia un spatiu; aceasta
presupune ca dispunem de o marja de libertate suficient de mare pentru a putea
amenaja o situatie obiectiva, ceea ce nu elimina riscurile de interferenta con-
flictuala neprevazuta.

c)   Putem, in fine, incerca sa promovam un nou tip de rol, care ar permite sa raspun­
dem situatiei si sa conciliem asteptarile contrarii, neretinind decit anumite aspecte
ale celor doua roluri aflate in conflict; este, de exemplu, cazul unei persoane care
renunta la rangul de sef statutar pentru a adopta rolul de "expert', pastrindu-si
influenta si jucind, in acelasi timp, jocul democratic. Dar nu mai avem a face cu
acelasi rol si aceasta inovatie presupune si acordul anturajului profesional.

d)   Modurile de ajustare precedente consista in gasirea unei solutii reale (mai mult
sau mai putin pertinente) pentru conflictul dat, modificind raporturile intre rolurile
jucate efectiv. Alte moduri de realizare imaginara sint posibile pe planul subiectiv
al perceperii conflictului. Ele consista in acomodarea mai mult sau mai putin
reusita cu contradictia, rationalizind-o sau derealizind-o prin punerea in actiune a
unor mecanisme de aparare:

.   Prin rationalizare : se elimina antagonismul conduitelor concrete prin referirea
la principii care par sa le concilieze in abstracto. Rezulta de aici actiuni ambigue
sau implicit optionale. Este, de exemplu, cazul unui sef democrat obligat sa actio­
neze fie autoritar, fie demagogic, pentru a "salva esentialul', acest esential invocat
fiind "legalitatea' intr-un caz, "contractul cu masele' in celalalt.

.   Prin fuga : individul declara, in acest caz, ca nu traieste conflictul ca sa se protejeze
de anxietate si sa indeparteze scadenta, dar, evident, fara sa rezolve nimic.

in definitiv, conflictele de roluri tind sa perturbeze mai mult sau mai putin planul social si personal. Rezulta de aici anumite procese de dezintegrare, dar si de reorgani­zare. Exista un pericol de dereglare atunci cind exigentele unui grup si ale sistemului sau de roluri si de valori se gasesc in opozitie in aceeasi situatie si pentru un acelasi agent cu cele ale unui alt grup. Este cazul binecunoscut al mamei care are, in acelasi timp, o slujba si ale carei conduite pot antrena carente familiale sau absenteism pro­fesional.

Dar, pe de alta parte, un asemenea conflict se poate amplifica intr-atit, incit actorii si anturajul lor sa exercite o presiune colectiva asupra grupurilor sau asupra societatii globale, provocind o revizuire a asteptarilor si o modificare a datelor obiective (in ocurenta, printr-o reamenajare a orelor de lucru, a orarelor creselor, a ajutorului la domiciliu etc.); conflictele de roluri sint factori de schimbare sociala.


Ca si in viata personala, resimtirea intensa a unui conflict se datoreaza fie unei surse de dezechilibru care poate duce la izolare sau la nevroza, fie unei surse de maturizare si de creativitate, provocind anumite alegeri decisive sau o restructurare a cimpului axiologic.

5. Jocuri de roluri si sociodrame

Paragrafele precedente au subliniat pregnanta normelor, dificultatile de ajustare intre persoane, riscurile de stereotipie, de neintelegeri, de conflict. J.L. Moreno, a carui imaginatie creatoare s-a dezvoltat in jurul ideilor de rol si de joc, a propus sa se recurga la anumite proceduri dramatice in scop psiho- si socio-terapeutic.

Moreno s-a preocupat mai putin de conflictele de roluri propriu-zise, analizind, mai ales, contrastul dintre modelele ritualizate de comportament (ritual conserves) si spontaneitatea subiectilor. in ochii lui, educatia comuna, organizarea birocratica, pro­gresele tehnologiei se conjuga toate pentru robotizarea omului. in afara de aceasta, functia caracteristica indeplinita odinioara de anumite forme de teatru si de sarbatoare colectiva in care interveneau dramatizarea, improvizarea, rasturnarea rolurilor, expri­marea pulsiunilor latente a cazut aproape total in desuetudine. Este, deci, necesar sa li se propuna adultilor prin intermediul psihodramei, sociodramei si jocului de rol, moduri de reinvatare a spontaneitatii pierdute din copilarie.

Prima metoda este destinata terapiilor individuale, celelalte doua privind in mod direct formarea si interventia psihosociologica. Plecind de la o situatie imaginara propusa de stagiari, de la o faza de discutie in grup sau chiar de la un eveniment local semnificativ, subiectii sint invitati sa-si distribuie roluri si sa actioneze liber pentru a incerca sa rezolve conflictul sau problema in cauza. Ulterior, o secventa de inter-analiza va permite actorilor - si publicului lor - sa exprime modul in care au resimtit situatia si conduita partenerilor, intentiile lor presupuse, reactiile lor; sa aprecieze evolutia dinamica (sau blocajele) in functie de care s-a putut sau nu rezolva problema. Se dezvolta astfel un proces de sensibilizare psihosociala, in cursul caruia fiecare poate sa sesizeze concordanta sau disparitatea mai mult sau mai putin mare intre:

.   propriile sale asteptari si conduitele efective ale celorlalti;

.   rolul pe care crede ca il joaca si cel perceput de ceilalti;

.   diversitatea eventuala a perceptiilor celorlalti;

.   problemele puse de articularea rolurilor intre doi sau mai multi parteneri.

Procedurile dramatice constituie, deci, un mijloc privilegiat de a elucida sau de a determina evolutia anumitor atitudini personale sau a anumitor tensiuni colective. Nu trebuie, totusi, sa le exageram, din acest motiv, importanta; jocurile dramatice nu ar putea sa rezolve in nici un fel conflictele de structura sau cel mai mic conflict ideo­logic, in asemenea cazuri, mai ales, recursul la schimbarea rolului (adesea sugerata de animatorii sociodramelor) ar fi considerat o manevra sau o mistificare de catre cei care nu i-ar percepe obiectivul recuperator. Dar acest argument nu poate servi pentru a recuza valoarea implicarii dramatice; el vrea doar sa marcheze limitele acesteia.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Psihologie


Sociologie


SINDROMUL OBOSELII CRONICE
Colaborarea cu alti specialisti
Interferenta intre logica si alte stiinte
PSIHOLOGIA VICTIMEI
FORMAREA PSIHOLOGIEI CA STIINTA
Deficiente mintale/ de intelect
MEDICUL SI SEXUALITATEA -O SITUATIE INEDITA
RELATII INTERNEURONALE IN CADRUL ARCURILOR REFLEXE
Senzatiile auditive
INTEGRAREA ENDOCRINA