Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
Variante si versiuni


Variante si versiuni


Variante si versiuni

Definirea conceptelor: variante si versiuni

Varianta: 1. Aspect (usor) schimbat fata de forma de baza, tipica a unui lucru, a unui



text, a unei actiuni.

2. (Lingv.) Forma a unui element lingvistic care difera de aspectul tipic,

oisnuit al acestui element.

Versiune: 1. Traducere a unei opere literare sau stiintifice dintr-o limba in alta;

2. Fiecare dintre formele uni text care a suferit modificari (in raport cu o

Forma considerata de baza);

3. Maniera de a prezenta, de a interpreta o intamplare, un fapt, o afirmatie.

Versiuni dependente si versiuni independente

Problema priveste deopotriva lucrarile originale si traducerile. Prin versiuni independente se inteleg doua sau mai multe versiuni ale aceleiasi lucrari (traduceri) intre care nu exista nicio legatura de filiatie. Versiunile dependente presupun, dimpotriva, o asemenea legatura. Din capul locului vom arata ca aceasta problema o ridica in mod deosebit cercetarea textelor traduse. Pentru lucrari originale intampinam extrem de rar situatia ca un autor sa fi dat doua versiuni complet diferite ale aceleiasi scrieri (sau ale unor pasaje dintr-o scriere). Atunci cand cerceteaza textele prin care s-a transmis o anumita scriere, filologul va trebui sa stabileasca daca ele apartin in totalitatea lor unor versiuni dependente sau, in cazul contrar, daca ele se grupeaza in functie de doua sau mai multe versiuni independente. "Operatia care in mod practic, se efectueaza prin colationarea textelor, evidentiaza cu destula usurinta legatura sau, dimpotriva, lipsa oricarei relatii dintre ele. La prima vedere, solutionarea unei asemenea chestiuni pare simpla. Se pot totusi cita cazurile unor texte vechi care au dat nastere la discutii legate de apartenenta sau neapartenenta lor la o singura versiune".[1]

Problema a fost ridicata, de pilda, cu prilejul cercetarii raportului dintre Codicele Voronetian si Apostolul lui Coresi Cu acest prilej s-au enuntat doua ipoteze:

a) ambele texte apartin aceleiasi traduceri ( opinia celor mai multi cercetatori, intre care amintim pe : Nicolae Iorga, N. Draganu, Al. Rosetti);

b) textele apartin unor traduceri diferite (Gr. Cretu, St. Pasca, N. Corlateanu).

In cadrul versiunilor dependente trebuie amintite asa-numitele texte contaminate (versiuni apartinand unor ramuri distincte ale aceleiasi scrieri, prezentand intre ele anumite concordante) si conectate ( versiuni realizate prin cuplarea a doua sau mai multe parti apartinand unor ramuri diferite). Distinctia intre aceste doua tipuri de texte a fost facuta de L. Onu.

2. Stabilirea textului de baza

O problema fundamentala a editarii textelor este stabilirea textului de baza ( se mai folosesc, cu acceptiuni foarte apropiate, termenii de text definitiv sau text autentic). Problema ii preocupa indeosebi pe editorii de texte vechi. Nu trebuie sa raminem insa cu impresia falsa ca problema stabilirii textului de baza nu se ridica si pentru operele moderne. Exista totusi unele diferente in modul de abordare a chestiunii, ceea ce ne obliga sa examinam aparte modul in care s-a facut stabilirea textului in cazul vechilor monumente de limba si al lucrarilor moderne.

" In ceea ce privste epoca veche a culturii romane, problema stabilirii textului se pune in principiu pentru acele scrieri ale caror originale s-au pierdut, dar care ne-au parvenit in doua sau mai multe versiuni. Intr-o asemenea situatie, editorul e obligat sa stabilieasca textul de baza, adica sa aleaga, dintr-un numar mai mare sau mai mic de versiuni, pe cea socotita a se apropia cel mai mult, sub raportul integritatii textului, de originalul pierdut"[2]

Intuind corect principiul fundamental dupa care se conduce filologul in editarea unui text, Gr. G. Tocilescu a recomandat ,, sa se imprime cu un respect filial textul cronicilor, pastrandu-se limba in care au fost scrise, chiar ortografia; si daca se corig erorile evidente de copist- aceasta sa nu se faca tacit, ci in note''.[3]

Necunoasterea sau nerespectarea metodologiei ce trebuie urmata in editarea stiintifica a textelor vechi poate fi constatata si in cazul editiilor din a doua jumatate a secolului al- XIX- lea si de la inceputul secolului nostru. In editia operelor lui Miron Costin, publicata in 1886-1888, V. A. Urechia nu reproducea exact textul manuscrisului de baza. El introduce in text lectiuni din alte manuscrise care i se pareau mai bune, consemnand in aparatul critic, ca variante, elementele corespunzatoare din manuscrisul ales ca text de baza.

O noua orientare se va face simtita nu peste mult timp in randul editorilor de texte vechi, care vor renunta la ideea editiilor critice, in sensul clasil al cuvantului. Restituirea arhetipului se dovedea a fi o utopie, iar incercarile facute in aceasta directie, oricat de bine ar fi conduse din punct de vedere stiintific, nu puteau duce decit la modificari arbitrare ale textului, din care nici istoricul, nici filologul si nici lingvistul nu puteau trage vreun profit. Se dovedea, prin urmare, mai realist si mai aproape de necesitatile practice punctul de vedere potrivit caruia, la stabilirea textului de baza al unei scrieri, trebuie sa se recurga la un singur manuscris. Ideea reconstituirii arhetipului este abandonata, iar editorii textelor vechi adopta solutia stabilirii textului pe baza manuscrisului considerat a fi cel mai apropiat de original. Noua cerinta ,,un text se publica, nu se reface", este urmata de majoritatea editorilor de texte vechi. Desigur ca prin aceasta noua orientare, care confera editiilor o baza stiintifica reala, munca editorului nu se simplifica. Editorul continua sa cerceteze filiatia manuscriselor, determina particularitatile fiecarei familii de manuscrise, stabileste familia care reprezinta mai fidel arhetipul, si, in sfarsit alege din aceasta familie manuscrisul care ii va servi drept text de baza. Alegerea textului de baza este deosebit de dificila si capata adeseori rezolvari diferite de la un editor la altul.




Alegerea textului de baza se complica foarte mult in cazul scrierilor care prezinta versiuni interpolare. In fata unei asemenea situatii a fost pus, de pilda P. P. Panaitescu, cand a trebuit sa editeze De neamul moldovenilor de Miron Costin. P. P. Panaitescu alege ca text de baza al cronicii un manuscris din redactia neinterpolata din Biblioteca Academiei.

Pentru epoca moderna a literaturii, cu alte cuvinte pentru lucrarile scrise incepand cu sfarsitul secolului al XVIII - lea si pana aproape de zilele noastre, problema stabilirii textului de baza se pune oarecum altfel decit pentru epocile mai vechi. Intr-adevar, o data cu jumatatea secolului al XVIII - lea, productia tipografica creste sensibil si fapt remarcabil, ea se laicizeaza pe masura ce ne apropiem de 1800 si apoi depasim aceasta data. Lucrarile beletristice, stiintifice sau istorice, pina atunci destinate sa ramina in manuscrise, incep sa vada din ce in ce mai frecvent lumina tiparului.

Practica filologica din zilele noastre recomanda sa se accepte drept texte de baza ultima editie aparuta in timpul vietii autorului si vazuta de el. Ultima precizare este absolut necesara, deoarece se pot cita cazurile unor editii, care, in absenta unui control al autorului, au pus in circulatie lucrari arezentand grave coruptii ale textului.

Nu incape indoiala ca stabilirea textului poeziilor lui Eminescu a starnit cele mai numeroase discutii in filologia romneasca si aceasta nu numai din cauza atentiei minutioase cu care a fost examinat fiecare vers al poetului. Se stie ca Eminescu nu a putut supraveghea, din cauza bolii, alcatuirea si tiparirea celei dintai editii a volumului sau de Poezii. Aparut in decembrie 1883, el a fost publicat de Maiorescu. Nefiind vazut de autor, volumul din 1883 nu poate oferi textul de baza pentru o editie a poeziilor eminesciene. In plus e cunoscut faptul ca Maiorescu a intervenit in textul poeziilor lui Eminescu, ceea ce constituie un motiv in plus pentru a nu apela la editia aparuta sub ingrijirea lui.

In final, diferenta dintre variante si stabilirea textului de baza consta tocmai in definirea acestor concepte. In timp ce varianta este conceptul care defineste aspectul usor schimbat fasa de forma de baza, tipica a unui lucru, textul de baza se refera de cele mai multe ori la textul original, textul autentic, sau uneori la versiunea cea mai apropiata de original.

Bibliografie:

Ø      *** Istoria limbii romane literare, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, 370 p.

Ø      Ion Ghetie, Introducere in filologia romaneasca, Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1974, 206 p.

Ø      Ioan Oprea, Introducere in filologie, Editura Universitatii ,,Stefan cel Mare", Succeava, 2001.



[1] Ion, Ghetie, Introducere in filologia romaneasca, Editura enciclopedica romana, Bucuresti, 1974, p. 126.

[2] Ion, Ghetie, Introducere in filologia romaneasca, Editura enciclopedica romana, Bucuresti 1974, p. 153

[3] Ibidem, p.154






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Exemplifica, apeland la o povestire studiata, doua dintre particularitatile limbajului prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati a
Expune constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale
Variante si versiuni
Lecturi suplimentare Cls. a X - a
PATUL LUI PROCUST - COMENTARIU - CAMIL PETRESCU
REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII
Romanul modern - influente poetice, Henry James - teoretician al romanului modern (1843 - 1916)
EVOLUTIA PERSONAJULUI IN OPERA EPICA (basm, povestire, nuvela, roman)
FONETICA SI FONOLOGIA IN CONCEPTIA LUI TRUBETZKOY
Scrie un eseu argumentativ, de 2 - 3 pagini, despre trasaturi ale romanului, ilustrate intr-o opera literara care ii apartine lui George Calinescu, po