Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune.stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme




Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Simbolismul marii in odiseea si robinson crusoe


Simbolismul marii in odiseea si robinson crusoe


SIMBOLISMUL MARII IN ODISEEA SI ROBINSON CRUSOE

SIMBOLISMUL MARII IN ODISEEA



Minunata poveste redata de Homer intr-un mod atat de variat incat trezeste pofta de viata, este extrem de bogata in talcuri si semnificatii menite sa-l faca pe cititor sa se identifice cu eroul si sa simta ca locul lui este numai acolo unde s-a nascut, unde a primit dragostea mamei si unde si-a intemeiat familia.

Ulise, eroul de epopee, este acela in care cititorul se regaseste, iar multele lui peripetii se regasesc in obstacolele de fiecare zi pe care le depasim luptand continuu, noi insine fiind corabii izbite de valuri furioase, gata sa naufragieze pe un taram necunoscut pentru a gasi apoi puterea de a incepe o noua calatorie spre cunoasterea de sine.

Epopeea se deschide cu scena plecarii lui Telemac pe mare pentru a afla vesti despre tatal sau, apa fiind privita din perspectiva unei suprateme in imaginarul operei.

Element al izolarii, dar si al regasirii, marea apare ca factor primordial in calatoria initiatica a fiului lui Ulise, marcand inceputul unui drum spre maturizarea si descoperirea spiritului. Ceea ce se cere mentionat este faptul ca tanarul trebuie sa invete sa se supuna si sa multumeasca zeilor, pastrand astfel legatura dintre om si divinitate. Initierea lui Telemac manifesta si un al doilea plan, acela al intelegerii, al constientizarii faptului ca marea, izvor al vietii si al mortii, trebuie respectata si temuta.

Ajuns la Pilos, Nestor, fiul lui Peleu povesteste despre calatoriile sale, reliefand o mare linistita, simbol al linistii si al pacii asternute in urma unui razboi din care a iesit victorios, marcand multumirea interioara.

Neafland nimic, frumosul si cumintele Telemac pleaca mai departe, la stapanitorul Spartei, la Menelau, pe care-l gaseste cu sotia sa, frumoasa Elena, din cauza careia pornise razboiul dintre greci si troieni, insa nici aici nu se stie in ce ape plutesc corabiile lui Ulise, simbolizand astfel agitatia vesnica, instabilitatea si nemarginirea marii, dar si indreptarea spre necunoscut ca raspuns al invitatiei la aventura. Calatoria in Sparta, desi fara rezultat, dezvaluie intamplarea din insula Faros, loc din care Menelau a scapat numai prin bunavointa Idoteei, fiica lui Proteu - batranul marii. Aceasta intamplare este extrem de bogata in semnificatii, marea reprezentand aici locul fiintelor fabuloase, care datorita apei dobandesc puterea de a se metamorfoza si ne referim acum, cu precadere, la zeul batran, care apare doar "cand soarele e in cruce si adie zefirul" si "impastie un miros greu de fund de mare" 4 si mai mult decat atat, el este insasi intruchiparea sacrului.

Ajutat de sfaturile Idoteei, Menelau reuseste sa-l prinda si sa afle de la el in ce mod poate sa plece de pe insula si care sunt destinele fruntasilor greci. Astfel, afla ca Aiax si-a gasit sfarsitul pe corabie, pe Agamemnon l-a ucis Egist, iar fiul lui Laerte din Itaca inca mai rataceste departe, "la curtea nimfei Calipso, care-l tinea cu de-a sila" 5.

Semnificatia marii se extinde, astfel conturandu-i puterea de a lua vieti si de a tine prizonieri, in apele ei impletindu-se inceputul si sfarsitul, binele si raul.

In ceea ce il priveste pe Ulise, eroul este inconjurat de mare din toate partile, fara sa-i fie insa permis sa inceapa pelerinajul catre casa. Izolat in curtea lui Calipso, regele Itacai se arata zdrobit de suparari si de planset, neputincios in fata noianului de ape intunecate precum sufletul lui. Durerea zdrobitoare si dorul de casa se materializeaza in lacrimi si gemete, iar apa devine substanta a trairii interioare, un tip de intimitate permisa doar celui caruia ii apartine. Venirea lui Hermes pe "intinsul intinecos al marii" 6 pentru a-i implini porunca lui Zeus, realizeaza imaginea mitologica care presupune sosirea zeilor si a eroilor civilizatori pe apa, simbolizand agitatia perpetua si legatura pe care o creeaza intre om si divinitate.

Afland ca e liber sa plece spre pamanturile lui, eroul isi intocmeste singur nava si porneste pe mare, insa, cand zareste tarmurile tinutului feacilor, Poseidon dezlantuie furtuna si nefericitul Ulise se salveaza cu greutate inotand pana la stancile insulei. Si de aceasta data eroul primeste ajutorul zeilor prin Leucoteea care ii da un val cu care sa se incinga pe sub piept si care sa-l apere de primejdia mortii. Izbir de valuri, reuseste sa se agate de o stanca, apoi apa il loveste din nou si il trage in largul marii, pentru ca in final, sleit de puteri sa se refugieze pe tarm purificat in urma botezului. Este momentul in care eroul renaste in apropierea unui izvor, ritualul curatirii trupesti si sufletesti fiind incheiat numai dupa ce eroul se spala de spuma sarata a marii, acest lucru semnificand trecerea eroului la o noua etapa, regasirea starii primordiale si indeplinirea funjctiei apotropaice de preintampinare a bolii si de stimulare a fecunditatii. Apa raului dobandeste insa si o alta semnificatie mult mai profunda, fiind sacra ea marcheaza trecera timpului si devenirea formelor, este simbolul vietii si al mortii. Spalatul rufelor la rau reprezinta pentru Nausicaa ritualul dinaintea nuntii cu menirea de a o trece la urmatoarea etapa, aceea de a da viata.

Salvat din mainile mortii si ajuns la curtea lui Alcinou lui Ulise i se pregateste o corabie, iar Nausicaa stie sa se desparta cu noblete de acela in care crezuse ca a aflat un mire dupa dorinta si visurile ei.

Ajuns in Itaca, pe tarmul drag al regatului sau, Ulise termina lungul sir de calatorii pe mare, fiind eroul implicat activ in nostos, eroul care lupta pana la sfarsit pentru a-si depasi limitele si care dispune de resurse psihice bogate, fiind de altfel capabil sa gaseasca in apa substanta reveriilor lui. Ulise, este personajul care isi traieste viata in profunzimea ei considerand ca plecarea pe mare si regasirea in apele ei este destinul randuit de zei pentru el, un destin care il poarta intre viata si moarte, pe valuri line sau zbuciumate, este destinul aceluia care se afla in permanenta schimbare, este fiinta care se lupta pentru idealuri, imaginand astfel o asemanare cu apa curgatoare care, in fiecare clipa, moare pentru a se renaste imediat intr-un loc nou, pe care il imbogateste cu semnificatii tot mai complexe.

Eroul lui Homer se hraneste psihic cu detalii din viata marii, deseori aceste detalii fiind simboluri ale starii lui psihice. Astfel ca, pe insula lui Calipso, privind intinderea linistira de ape devine melancolic, traind un dor si o dragoste de casa care il apasa si il doare. Pe de alta parte insa, apele tulburi intunecate si zbuciumate denota dorinta de a lupta, dorinta de a ajunge mai departe, la fel cum o apa curgatoare duce viata in alt loc, intotdeauna mai departe.

Marea lui Ulise nu este si nu poate fi infinita, marea lui Ulise este de fapt locul in fata caruia mediteaza si viseaza la Itaca, insula peste care domneste si de care il desparte o distanta infinita de timp. Tinutul natal este singurul loc in care visele se pot materializa, in timp ce apa il face sa viseze la acest tinut, imbinarea celor doua fiind modalitatea ideala de a ajunge la fericire.

Tot apa este cea care daruieste vietii lui Ulise, atat de incercat de greutati, un elan inepuizabil, constituind elementul purificator, trupul lacrimilor si elementul din care isi trage sevele si din care renaste.

Intinderea de ape este suportul imaginilor pe care Ulise le pastreaza despre tinutul natal, dar devine cu usurinta aportul de noi imagini relatand o ambivalenta a substantei irizante conturata in dorinta arzatoare si teama de moarte, de necunoscut. Aceasta ambivalenta de ordin psihologic este redata mai ales prin participarea binelui si a raului, intr-un context in care limitele se gasesc intre alfa si omega, insemnand inceputul si sfarsitul totalitatii spatio-temporale. Pentru eroul lui Homer apa este mediatorul intre viata si moarte, atat din perspectiva traversarii Stixului pentru a ajunge la portile Infernului, cat si prin prisma faptului ca Poseidon aproape il arunca in mainile lui Hades pentru a-l pedepsi si pentru a-l forta sa revina la viata intr-o forma superioara in care sa constientizeze ca marea este destinul lui.

Paleta simbolistica a apei lui Homer se intinde pana la regasirea ei ca element al tranzitiilor, ca factor principal al amestecurilor. Astfel, vinul dulce se amesteca cu apa, in timp ce ritualul de evocare a mortilor si ritualul dinaintea nuntii fiicei lui Alcinou presupun amestecarea cu apa sau utilizarea ei ca factor initiatic si de trecere.

Izvorul, ca apa noua si neinceputa, reprezinta nasterea continua si faciliteaza cresterea dezvaluindu-si caracterul feminin si matern, prezentandu-se prin caracteristici antitetice fata de apa intunecata a marii din care "valurile se umflara, nesfarsite, ca munrii" 7. Imaginea dezintegratoare este completata de sunetul fierberii si de vuietul vanturilor dezlantuite in furtuna, semnificatie a dinamismului cu tenta violenta, nascut din mania lui Poseidon. Sentimentele si trairile interioare ale stapanului apelor se materializeaza in lupta dintre Ulise si valurile naprasnice, care nu sunt altceva decat manifestari de ura ale zeului,iar caracterul feminin dispare si prin trasatura malefica se simbolizeaza puterea masculina, forta si vointa de atac. Pus in mainile acestei puteri nimicitoare, Ulise isi gaseste suflul si dovedeste o stapanire de sine nebanuita, imaginarul tarmurilor Itacai devenind element motivator. Dinamica eroului se schimba notabil in fata tratamentului violent pe care i-l aplica marea.

Comunicarea intre erou si apa este evidentiata cu precadere in strigatul de disperare trait interior de Ulise si manifestat prin vuietul valurilor, realizand o legatura metaforica cu limbajul nearticulat al apelor care poate fi cel mult inteles si talcuit. Fluiditatea se regaseste in vorbirea fiintei umane si se realizeaza astfel o relatie intre vorbirea apei si vorbirea omeneasca, regasita la nivelul psihic prin interpretarea sunetelor marii cu ajutorul unui limbaj lichid.

Urmarirea acestor trasaturi ale substantei irizante fac din aceasta o fiinta completa, cu trup, cu suflet - zeul Poseidon - care da startul trairilor fizice si psihice, capabila sa se exprime liber prin voce. Astfel, apa, desi vazuta ca entitate duala, nu poate comporta constanta si soliditate, insa poate ademeni la minciuna, prin sirene, miraje care pot insela doar sufletul tulburat.

Pentru Ulise, eroul care viseaza la tinutul natal, apa nu este decat un pretext, ea nu are puterea sa-l vrajeasca si ramane simbolul drumului spre Itaca, el poate sa simta marea intr-o maniera intensa si profunda, insa aceste momente se confunda cu momentele cand apele sunt tulburi, intunecate, involburate gata sa se ridice asupra-i pentru a-l dobora.

Greutatea valurilor il apasa atacand valorile sensibile ale eroului, reveriile materializandu-se slab, cu mobilitate redusa, adevaratul ochi prin care poate privi lumea de aici si pe cea de dincolo e apa. Asa se explica prezenta ei in ritualul de chemare a umbrelor stravezii din tinutul lui Hades, fiind elementul utilizat pentru reunirea fortelor visului si ale contemplarii, si simbolul racorii spirituale.

Regasirea eroului in racoarea apei pure de izvor este simbolica pentru identificarea cu copilaria, murmurul prefigurand primele cuvinte spuse de copil.

In alta ordine de idei marea dubleaza lumea si lucrurile intarind forta de rezistenta si securitatea eroului in momente dificile, insa ea reprezinta pentru toti oamenii cel mai important simbol al maternitatii, devenind o proiectie a mamei. Aveasta realitate de tip psihologic permite, pentru cantecul sirenelor care ademeneste catre moarte pe fundul marii, ca explicatie plauzibila pe aceea ca melodia fredonata nu este altceva decat cantecul mamei, vocea aceea linistitoare si suava, marca a iubiri pe care i-o poarta fiului aflat departe de casa. Este imperios necesara trecerea prin marea sirenelor tocmai pentru a-l pune pe erou in fata acestui caracter fundamental al apei - maternitatea, cu scopul de a se detasa de autoritatea ei. Sacrificiul pe care il face Ulise stand legat de catarg este infaptuit in fata mamei care vine catre el pentru a-l sustine si pentru a-i oferi leac pentru fiecare boala, pentru fiecare suferinta, trecerea prin apa aceasta tamaduitoare semnificand de fapt trecera la sentimentul de adoratie sincera a apei-mama, fiind si o bogata sursa de hrana, abundenta care semnaleaza o reintoarcere la san nascuta dintr-o amintire care-l linisteste si il calmeaza, amintirea laptelui hranitor si dulce.

Concluzia acestei analize profunde a simbolismului marii in "Odiseea" se reflecta prin faptul ca apa are o valoare inconstienta, mereu predispusa la modificare, care dezvolta un dinamism estetic si moral cu radacini in psihicul personajului.

SIMBOLISMUL MARII IN ROBINSON CRUSOE

"Robinson Crusoe" constituie o opera de mare anvergura a lui Daniel Defoe si in acelasi timp marcheaza inceputul romanului de aventuri.

Ceea ce frapeaza la aceasta opera este tocmai transparenta redactarii si a limbajului care mascheaza ganduri ascunse pe care, de altfel, cititorul nici nu e interesat sa le caute.

Viata si aventurile surprinzatoare ale lui Robinson Crusoe iau nastere din renegarea unui adolescent care concretizeaza refuzul autoritatii paterne in fuga pe mare.

"Eu insa nu ma gandeam la nimic altceva decat sa plec pe mare, si aceasta apriga dorinta ma facea sa infrunt toate povetele tatei, ba chiar si poruncile lui, precum si indrumarile si rugamintile mamei si ale prietenilor mei." 8

Romanul deschide lista de semnificatii a marii prin aceea ca lanseaza invitatia la aventura, oferind piste de explorare a lumii, devenind si pentru imaginarul ramanesc arhetipul fiecarui inceput si fiecarui sfarsit. Sfarsitul inseamna aici fuga de sub autoritatea tatalui, iar inceputul se defineste prin imaginea unei lumi noi, gasita departe de cea pentru care fusese pregatit. Fuga pe mare prefigureaza urma destinului cu scopul de a maturiza trupul tanar, apt de munca si spiritul rebel.

Discutia li Robinson Crusoe cu tatal se dovedeste inutila, prin prisma faptului ca a valorat prea putin, in comparatie cu dorinta de evadare din sanul familiei si hotararea imuabila de a pleca in calatoria vietii lui cu scopul de a se ridica prin fapte, pelerinajul insa incepe rau, la fel cum o sa se si termine. Suprimarea puterii de decizie a tatalui si a invataturilor si rugamintilor mamei provoaca o furie a spiritului familial manifestata prin intermediul marii care se revolta ca o mama, spumegand la nesocotirea datoriei de fiu de a ramane in casa parinteasca. Razvratirea marii ca element cu caracter matern determina trecerea intr-o stare de boala a trupului si a sufletului lui Robinson, manifestandu-se mai mult ca o serie de reprosuri facute fiului dornic sa rataceasca prin lume. Cu cat Crusoe devine mai constient in fata pericolului care ii creeaza teama, cu atat valurile devin mai amenintatoare, mai furioase, gata sa-l inghita cu tot cu corabie si insotitori pentru a-l readuce in sanul familiei, hotarare acceptata pana cand furia apelor a trecut, lasand inpresia de resemnare a familiei ca si-a pierdut fiul, si bucura fiului ca a evadat dintr-o lume care-i impunea un trai condus dupa principii si norme. Linistea marii ca suprafata reflectanta se regaseste in semnificatia unei bune comuniuni cu divinitatea imbinanad caracteristici antitetice, precum transparent si opac, palpabil si inefabil, dand viata unei caracteristici profetice prefigurata prin imprevizibilitatea starii adeseori atat de seducatoare. Acum este pentru prima data cand isi simte sufletul in aceeasi stare de calmitate in care este si apa.

Prima calatorie spre o viata mai usoara se trasnforma intr-un ritual de initiere in ale marinariei, dar imbarcarea pe corabie o predispune pe aceasta naufragiului si il enerveaza pe cel sub comanda caruia a iesit pentru prima oara in larg. Renegarea familiei il transpune in rolul unui blestemat care atrage dupa el nenorociri, punand in pericol viata tuturor celor care-l insotesc si din acest motiv ii este refuzata a doua calatorie pe mare. Rusinea ca nu a realizat nimic, ca nu a reusit sa-si depaseasca situatia materiala, readuce in prim plan ideea de a fugi din nou, ratacind pe intinsul necuprins al marii, raspunzand astfel celei de-a doua invitatie la aventura.

Imbarcarea pe o corabie ce pleaca spre coastele Africii reprezinta inceputul drumului spre o viata care-i pregateste maturizarea prin munca. Imprevizibila si nestatornica, apa marii il arunca in bratele maurilor, care il fac din negustor, rob, moment care marcheaza subclasarea eroului in societate, devenind vrednic de plans si inceputul izolarii de lumea burgheza. Marea isi exercita rolul de element izolationist static al lu Robinson fiindu-i imposibil sa scape din situatia in care s-a adus prin nesabuinta. Ajuns rob, Robinson vede in mare idealul de speranta, pe care era posibil sa vina corabia salvatoare. Pedeapsa pentru razvratirea impotriva parintilor ascunde licarirea de speranta in cabina vasului corsar, de unde oricat ar vrea eroul sa participe activ la eliberare nu intrevede nici o solutie.

Tarziu insa, cu ajutorul lui Xury, avand sub comanda sa barca stapanului, Crusoe reuseste sa scape de robie, marea fiind de aceasta data complicele eroului si favorizand diversiunea la care recurge pentru a lasa o pista falsa in cazul in care stapanul se hotara sa-l urmareasca. De aceasta data se ridica pentru apa marii semnificatia imprevizibilului si a nesigurantei si se dovedeste a fi elementul principal care favorizeaza dinamica vietii, regasindu-se insa si ca loc al renasterii capabil sa devina incert, aceasta fuga simbolizand imaginea nedetermnarii principale capabila sa conditioneze ajungerea la tarm. Prielnica, apa linistita ii duce pe Robinson si pe Xury in Brazilia, unde eroul lui Defoe isi faureste o noua viata.

Dupa opt ani ziua fatidica a plecarii de acasa coincide cu ziua in care corabia pregatita de drum si incarcata cu marfa ridica ancora pentru a ce indrepta spre coasta Africii, decizie care se dovedeste neinspirata si se consolideaza in sfera de semnificatie a deconstructiei. Aruncat in derizoriu de furia valurilor uriase, apa semnifica inceputul unei dezvoltari viitoare, imaginea unei trairi atat de intime si de zbuciumate, incat ii vine ca o manusa, mulata pe destinul care il arunca in inima reveriilor lui. Marea, dorinta de a pleca srabatandu-i intinsul intinsul, ii este potrivnica si se prezinta in fata exploratorului ca simbol al dinamicii umane, mereu aflata intr-o stare de agitatie si de instabilitate.

Dorinta de a simti pamantul sub picioare este cu atat mai arzatoare cu cat eroul se regaseste mai aproape de tarmul mortii, iar marea il ajuta in cunoasterea de sine, ii ofera ragazul de a-si recapata suflul pentru a putea sa-si depaseasca limitele, contactul cu apa violenta il determina sa gaseasca in interiorul lui puteri nebanuite. Zbuciumul in care se afla la granita dintre viata si moarte se materialozeaza in imaginea talazurilor uriase care izbutesc sa rastoarne cu usurinta barca, singurul simbol al protectiei care se mai intrezarea. Aruncarea in haos mentine ca scop constanta maturizarii psihice si a initierii in noua viata, marcata de salvarea de la intalnirea cu moartea prin naufragiul pe o nsula necunoscuta.

Naufragiul este in esenta materializarea ritualului de trecere, de initiere, dar si sfarsitul vietii pe care o detesta fiind burghez, reprezentant al paturii sociale mijlocii, nascut sa traiasca o viata fara griji. A naufragia este pentru el renasterea si botezul unui om nou, care, botezat fiind, este iertat de cumplita crima de paricid. Semnificatia renasterii si a botezului este intarita de faptul ca intamplarea are loc exact in ziua in care eroul implinea 26 de ani marea preluand astfel rolul purificator al apei de botez si pe cel de izvor al vietii caracteristic mamei, dovedindu-se un mediu fertil pentru a sustine dezvoltarea unei noi societati.

Resemnarea eroului la gandul ca a naufragiat se realizeaza in imaginatia cititorului prin marea care "nu mai mugea si nu se mai umfla in talazuri ca in ajun" 9.

Ca element regenerator marea isi dezvolta o tarsatura asociata materiei primordiale, simbolizand lumea sufletului lui Robinson Crusoe, loc de pastrare a pacatelor si de traire a pasiunilor.

Maturat de valurile uriase si aruncat pe un taram necunoscut personajul lui Defoe zareste un licar de speranta in corabie care, desi distrusa, primeste proprietati profetice la fel ca Arca lui Noe, prin prisma faptului ca ii pune la dispozitie naufragiatului unelte, praf de pusca, arme si cam tot ceea ce ii este necesar pentru a putea supravietui pe insula nou descoperita. Corabia se dezvaluie intr-o lumina prolifica, fiind semn al intelepciunii, menit sa favorizeze intemeierea unei noi civilizatii.

Ca termen asociat al marii, insula este reprezentarea palpabila a naturii primare, paradisiace, neintinate de prezenta nefasta a omului plin de pacate. Daca apa e asociata cu haosul, insula simbolizeaza pentru Robinson Crusoe locul de manifestare a creatiei, centrul de greutate al cosmicizarii, ideal al locului predestinat refugiului lui si pastrarii inocentei. Traiul pe acest taram aflat undeva departe de lumea moderna in care vietuise pana in momentul naufragiului, permite doar o viata paradisiaca. Elementul acesta bivalent impartit intre simbol si arhetip este asociat ideii de izolare, alienare si frustrare, eroul trecand succesiv prin starea de abandon, apoi resimtind izolarea ca pedeapsa pentru crima de patricid.

Efortul de a aduce pe tarm proviziile si tot ceea ce ii era necesar pentru supravietuire este sustinut de aceasta data de catre mare care preia rolul de mama a eroului, participarea activa a acesteia la procesul de salvare a naufragiatului semnificand puterea de a zamisli un nou popor pe care il inconjoara protectiv din toate partile, iar mangaierea tarmului cu valurile line fiind dovada vie a afectiunii pentru taramul virgin al insulei.

Izolat, Robinson este dispus sa vada partea buna a intamplarii, gasind de bun augur ca inca se mai afla in viata, ca nu este flamand si mai mult decat orice il bucura faptul ca Dumnezeu i-a trimis corabia aproape de tarm astfel incat sa aiba tot ceea ce era absolut necesar.

Marea este deopotriva cea care-l izoleaza pe Robinson si singura care-i poate arata la orizont o punte de salvare. Odata naufragiat apa marii nu doar ca-i purufica trupul si spiritul, ea are puterea de a schimba semnificatia intre bine si rau, aspectul negativ fiind absorbit sau in caz eventual neutralizat. In acest mod apa face ca valoarea agresiva a cutitului sa fie privita ca aspect pozitiv al supravietuirii si al civilizarii tinutului. Intr-un loc pustiu, nepatat de netrebnicia fiintei umane nu poate fi vorba de violenta, brutalitate sau distrugere, mai ales in contextul in care marea transforma semnificatia, schimba valori, modifica imaginea cunoasterii de sine a eroului si nu in ultimuyl rand se dovedeste a fi centrul universului lui Robinson realizand legatura intre tinutul peste care s-a declarat stapan si lumea pe care a renegat-o. Protectoare, ca o mama, apa inconjoara eroul din toate partile pentru a-i asigura autoritatea devenind un scut protector. Desi isi protejaza fiul "marea-mama" il izoleaza in munca si singuratate si nu ii ridica pedeapsa pana cand maturizarea nu este completa. Procesul acesta complex prin care trece pentru a ajunge la maturitate il readuce in stari de multumire sau de disperare prin care trece amagindu-se ca viata in lumea realitatii unei societati burgheze nu este nici pe departe la fel de bogata in satisfacii cum este aceasta, desi singurataea nu este tocmai usor de suportat.

Cultivarea orzului este cea mai de pret descoperire, aceasta indeletnicire fiind strans legata de apa ca simbol al fecunditatii si al fertilitatii, devenind de aceasta data arhetipil femeii-mama.

Traind singur invata sa-si controleze trairile si se maturizeaza complet abia atunci cand il gaseste pe Vineri ca prim locuitor al regatului sau, adus deasemenea de mare.

Apa incepe sa-si ia in primire rolul de formator de civilizatii, prin Vineri aducand pe insula invatacelul ideal gasit in starea potrivita pentru a fi educat. Daca Robinson este pierdut si salvat din sanul marii, Vineri este salvat de la o moarte sigura, eroul lui, adica Robinson, devenindu-i stapan si pedagog.

Aparitia lui Vineri reprezinta, in esenta, trecera de la starea de izolare la civilizare, fenomen care va transforma insula in colonie. Odata atins acest obiectiv marea il readuce in lumea pe care a renegat-o pregatit sa-si intemeieze propria familie numai pentru a-si implini destinul.

Ca erou civilizator apa il mai aduce pe insula inca odata, de aceasta data cu scopul de a imparti misiuni si de a o organiza pentru a deveni o societate productiva, construita dupa principii solide.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate