Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» Influenta franceza / Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga


Influenta franceza / Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga


Influenta franceza / Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga

            Din opera lui Ion Creanga, la sfarsitul secolului al XIX-lea, se tradusesera in germana si franceza o serie de povesti, scriitorul roman fiind astfel cunoscut peste hotare. Mite Kremnitz include intr-o culegere de basme romanesti talmacite in limba germana, aparuta la Leipzig (1882): Punguta cu doi bani, Ivan Turbinca, Fata babei si fata mosneagului; Jules Brun transpune, in "Magasin littéraire de gand", Povestea porcului, prefatata de Leo Bachelin si intr-o antologie de basme romanesti, Sept contes roumains, a acelorasi doi cercetatori francezi, se afla Povestea porcului si Stan Patitul (1894). Weigand traduce Harap Alb (Leipzig, 1910); abia in 1912 o revista ruteana din Lemberg publica o talmacire din Popa Duhu si in 1921, in Rumanian stories traduse de Lucy Bying, alaturi de povesti se gaseste Mos Nichifor Cotcariul.



            Se observa ca, in majoritatea acestor transpuneri, selectia textelor nu vizeaza o prezentare globala a operei marelui scriitor si de fapt accentul cade pe motivul folcloric din care izvorasc povestile. Comentariile critice la adresa prozatorului moldovean lipseau la acea data aproape cu desavarsire in Romania si succesul de care se bucura scriitorul nu depasea stadiul de apreciere nedefinita pusa mai curand pe seama geniului popular.

            Personalitatea singulara a lui Ion Creanga crease o situatie paradoxala. Pe de o parte, entuziasmul fata de exceptionala verva literara a marelui humulestean resimtit de Eminescu, la al carui indemn sunt scrise povestile, si apoi de junimisti care le publica prompt in Convorbiri, si pe de alta o intarziere neobisnuit de indelungata in patrunderea esentei operei, in analizarea si catalogarea ei. Paradoxul devine si mai pregnant daca ne gandim ca A. de Gubernatis il mentioneaza in 1879 pe Creanga in Dictionario biografico degli scritori contemporanei.

Dar in afara catorva randuri in Istoria limbii si literaturii romane de Ion Nadejde (1886), Creanga nu beneficiaza in timpul vietii de nici o consacrare din partea criticii literare romane, spre deosebire de Eminescu si Caragiale. Chiar referirile lui Maiorescu, cel care il ajutase si promovase sunt putine, intercalate in bilanturi literare sau in articole inchinate altor creatori mai putin valorosi. Odata il numeste "vartosul glumet", stabilindu-i locul la Junimea (Leon Negruzzi si Junimea), altadata il considera un model pentru graiul taranului moldovean (Nuvelele lui Bratescu-Voinesti), si, ca observatie mai insemnata, il enumera printre prozatorii realisti de inspiratie populara (Literatura romana si strainatatea), cu epitetul "nepretuitul Creanga".

Vladimir Streinu constata ca de la Amintirile contemporanului Grigore I. Alexandrescu si pana la lucrarile din prima parte al secolului al XX-lea cu privire la Creanga, fisa bio-bibliografica domneste. De altfel, in lucrarea sa din 1930, Boutière sesizeaza si el cu uimire penuria scrierilor interpretative despre marele clasic. In introducerea cartii Bibliografia critica, la capitolul 4, Creanga si critica, cercetatorul francez desi, dupa citirea unui numar de articole, se opreste la cele doua monografii existente: Emil Precup - Viata si opera lui Ion Creanga (1921) si Leca Morariu - Institutorul Creanga (1925).

Prima era alcatuita dintr-o biografie lunga dar incompleta si cu multiple erori, iar opera era abia intrevazuta; a doua, in pofida remarcilor pertinente despre aportul lui Creanga la manualele scolare, se ocupa de un sector restrans al existentei scriitorului si nu de activitatea creativa propriu-zisa. Dupa opinia justificata a lui Boutière, Ibraileanu ramasese pana atunci cel care a emis despre Creanga si opera sa aprecierile cele mai judicioase in Povestirile lui Creanga (Note si impresii, 1920) si I. Creanga - taranul si targovetul (Scriitori romani si straini, 1926). Aceste studii ar constitui o deschidere de drum in investigatia creatiei crengiste. Dar, precum e lesne de recunoscut, clasificarea prozei lui Creanga si precizarea trasaturilor fundamentale ca: sinteza de element popular si constiinta literara culta realismul si homerismul sunt cuprinse in putine pagini, unde Ibraileanu intreprinde de-abia schitarea caracterelor operelor marelui clasic.

Prima lucrare temeinica in care se studiaza activitatea literara a lui Creanga ii apartine fara tagada lui Jean Boutière. Ea ocupa in istoria literara romana si universala un loc deosebit, deoarece constituie cea dintai monografie de inalt nivel stiintific rodnica si cuprinzatoare in exegeza nationala si, totodata. o cercetare comparatista menita sa faca intelese valorile romanesti in cadrul literaturii universale. Autorul arata cu modestie in prefata ca este constient de dubla menire lucrarii sale: "Fie ca aceasta lucrare la care au colaborat atatea bunavointa sa sporeasca si mai mult in Romania exceptionala favoare de care se bucura opera lui creanga si sa faca cunoscut si iubit in strainatate pe acela care este in acelasi timp unul din scriitorii moldoveni cei mai originali si unul din cei mai buni povestitori populara ai Europei".

Indeplinindu-si cu stralucire scopul propus, lucrarea lui Boutière poate fi privita ca un fenomen si un eveniment cultural de extrema insemnatate in dezvoltarea istoriei noastre literare si in literatura comparata. Studiul, care apare in limba franceza in 1930 la Paris, poseda o parte introductiva intitulata Bibliografie critica si doua mari compartimente:

I. Viata - impartita in:

1) Copilaria si adolescenta;

2) Formatia;

3) Anii de incercari;

4) Activitatea literara;

5) Ultimii ani.

II. Opera - impartita in:

1) Privire generala cu subcapitolele: a) Lucrari didactice; b) Povesti, anecdote, amintiri; c) Creanga, autor comic; d) Opere diverse.

2) Povestile cu subcapitolele: a) Poeziile si povestile populare inainte de Creanga; b) Povestile lui Creanga.

3) Anecdotele si amintirile cu subcapitolele: a) Mos Nichifor Cotcariul; b) Mos Ion Roata; c) Popa Duhu; d) Amintiri din copilarie.

4) Limba si stilul, cu subcapitolele: a) Limba; b) Stilul.

Lucrarea se incheie cu un capitol de concluzii urmat de un Glosar si Indice alfabetic. Boutière a cules si analizat meticulos si metodic datele biografice, adunand si comparand documentele, si a intocmit o relatare a vietii scriitorului, clara si fara lacune care, cu foarte putine descoperiri si rectificari ulterioare, a ramas definitiva.

Marea contributie a savantului francez consta insa nu atat in cercetarea  riguroasa biografica, cat in fixarea coordonatelor estetice ale operei. El intreprinde in primul rand o analiza profunda si amanuntita a izvoarelor si motivelor folclorice in povestile lui Creanga. Boutière incepe prin a intocmi un tablou exact al literaturii populare romanesti de pana la Creanga, enumerand diferitele culegeri aparute si urmarind evolutia conceptiei despre creatia folclorica. Apoi el clasifica tematica povestilor dupa criteriile lui Aarne. Studiul lui Aarne, Verzeichnis der Mäarchentypen (Indice al tipurilor de basme), aparut la inceputul secolului (1911), marca o cotitura in folcloristica universala.




Scoala finlandeza proceda la descoperirea si compararea variantelor diferitelor subiecte in functie de raspandirea lor universala. Materialul era grupat potrivit cerintelor unui sistem geo-etnografic, dupa care se trecea la concluzii privind structura fundamentala, raspandirea si originea subiectelor. Metoda de cercetare a lui Aarne era, in perioada cand Boutière isi elaboreaza lucrarea, cel mai nou si stiintific sistem de clasificare a basmelor. Unul dintre folcloristii de frunte ai scolii ruse, V. I. Propp, considera in 1928, cu doi ani inainte de publicarea monografiei lui Boutière, ca lucrarile scolii folclorice finlandeze "reprezinta in momentul de fata o culme in domeniul studierii basmului"[1].

Dupa clasificarea povestilor in fabule animaliere, ciclul prostiei omenesti, povesti fantastice si povesti religioase, Boutière ia tema folclorica a fiecarei povesti si o apropie prin confruntare, intai de variantele romanesti si pe urma de cele straine, stabilind aria de raspandire. Pentru aceasta utilizeaza culegerile folcloristice europene referindu-se insa mai putin la cele rusesti, probabil din pricina necunoasterii limbii ceea ce se resimte mai ales in legatura cu basmul Ivan Turbinca. In acest capitol amplu si erudit se indica sursele folclorice ale povestilor lui Creanga si variantele lor la alte popoare.

Daca in privinta lui Stan Patitu nu s-a gasit sursa si nu s-a aflat nici vreo varianta similara in alte literaturi, Boutière pune aceasta in seama neefectuarii pana la capat a cercetarilor. Precizarea necesitatii unui punct de pornire palpabil, existent in elaborarea operei lui Creanga, a fost importanta nu numai pentru a pune in evidenta cum se raporteaza proza lui Creanga la modelul popular si deci pentru a intelege specificul artei lui, ci si deoarece extinzandu-se aceasta caracteristica la intreaga opera de catre alti exegeti, s-a ajuns la definirea mai limpede a procesului de creatie si a metodei realiste a scriitorului (Mos Ion Roata, Amintiri din copilarie).

Boutière aduce in discutie unul din basmele neterminate - Fat-Frumos, fiul iepei, introducandu-ne in laboratorul de creatie a artistului. Cercetand manuscrisul, el constata: "Aceasta povestire se deosebeste profund de toate celelalte: ea contine o cantitate neobisnuita de expresii, de fraze, de dialoguri stereotipe, in timp ce moldovenismele atat de numeroase in toate celelalte parti sunt foarte rare () Creanga incepea sa-si scrie povestirea asa cum o primise de la traditie si primul impuls al condeiului sau nu era cu nimic superior variantelor aceleiasi teme publicate de alti povestitori romani. Dupa aceea, modifica prima redactare in doua sensuri: pe de o parte el taia sau schimba acele elemente formale care nu-i placeau, fie ca erau prea naive, fie prea monotone (de exemplu formulele initiale) si substituia sau adauga pe alocuri textului original cuvinte sau expresii familiare (de obicei moldovenesti), care ii pareau ca merg mai bine; de alta, oricand avea posibilitatea, isi situa actorii in mediul moldovean si le dadea viata, schitand portrete fizice si morale; in fine, presara ici si colo observatii si cugetari hazlii"[2].

Dupa stabilirea ariei folclorice a motivelor preluate de Creanga, urmeaza analiza raporturilor intre poveste si izvorul ei popular in ce priveste alegerea problematicii, fondul si forma. Bineinteles, cercetatorul staruia asupra ceea ce constituie aportul personal al scriitorului. El este cel dintai care pune in lumina, cu exemple concludente, originalitatea lui Creanga: introducerea impetuoasa a vietii in schema basmului popular, culoarea locala a satului humulestean pe care o confera intrigii, autenticitatea rurala a scenelor si personajelor, umorul sanatos si arta compozitionala a povestitorului. Boutière noteaza: "Lui Creanga i-a placut sa zugraveasca intr-adevar pe oamenii din popor alaturi de care a trait atata timp si, inainte de a-i face sa retraiasca in Amintiri, el i-a introdus in basme. Soacra si cele trei nurori, capra cu iezii ei, Danila, Stan, Ivan, fata babei si fata mosneagului, tovarasii minunati insisi nu mai sunt personaje traditionale lipsite de individualitate; sunt plugarii tinutului Neamt, contemporanii lui Creanga, tarani moldoveni nu numai prin caracterul lor glumet si adesea hatru, prin limbajul lor savuros, bogat in termeni si expresii familiare, in zicale si proverbe si cateodata prin prolixitatea lor, dar de asemenea prin genul lor de viata, prin credinte si datini"[3].

Cercetatorul accentueaza apoi jovialitatea lui creanga, pe care o va aprofunda ulterior G. Calinescu: "Gratie acestei bune dispozitii care se manifesta in toate povestirile (ea va fi mai raspandita inca in Amintirile din copilarie), povestile lui Creanga sunt marcate de o nota cu totul personala, unica in Romania"[4].

Tragand concluzia supra originalitatii lui Creanga si asupra locului sau printre povestitorii europeni, Boutière nu patrunde insa suficient in complexitatea geniului clasicului roman. Homerismul semnalat de Ibraileanu si analogia cu Rabelais ce se impun nu sunt destul de bine asimilate si adancite, desi tocmai analizarea acestor trasaturi ar fi avut darul sa arunce un alt reflex asupra originalitatii lui Creanga. Inclinand spre norme clasicizante, Boutière socoate excesive dialogurile din Harap Alb si in genere nu gusta cheful de palavrageala vesela al eroilor din opera lui Creanga, departandu-se astfel de unul din caracterele specifice ale naratiunii scriitorului. Aceasta insa nu-l impiedica sa combata acuzatia de confuzie si prolixitate pe care Saineanu o aducea povestilor si sa puncteze rigoarea compozitionala din proza lui Creanga.

Situand povestile lui Creanga in circuit european, Boutière conchide: "Transformarea povestii populare in opera de arta este un fapt pe care nu-l contestam la multe naratiuni. Editorii prozei populare, incepand cu fratii Grimm, au cizelat adesea povestile pe care le culegeau si tot atat de des au reconstituit variante ideale, topind intr-una singura mai multe versiuni incomplete () Dar rari sunt cei care au avut precum Creanga talentul de a insufleti si a intineri vechile teme populare. De aceea, majoritatea numeroaselor culegeri de povesti care au fost publicate de un secol incoace in toate tarile nu mai sunt citite astazi decat de specialisti. Numarul celor care au cunoscut si cunosc inca un succes considerabil de public este foarte restrans. Nu putem cita in ordine cronologica decat colectiile lui Perrault, Fratilor Grimm, Schmid si Andersen"[5].




Botière conchide: "Creanga nu este nici un moralist ca Schmid, nici un poet sau un filozof ca Andersen. El este, fara sa vrea, ca si fratii Grimm, un folclorist. Dar inainte de toate este un artist ca Charles Perrault. Se gaseste in opera celor doi povestitori aceeasi reproducere fidela a vechilor fictiuni si a limbajului simplu popular, aceeasi viata, aceeasi evocare a oamenilor de rand dintr-o anume epoca, acelasi spirit sanatos. Creanga nu se deosebeste de predecesorul sau decat printr-un realism cateodata ceva mai indraznet si in special printr-o bogata colectie de expresii, zicale si proverbe populare pe care le ofera cititorilor, colectie al carei echivalent nu exista, dupa cunostinta noastra, la nici un alt autor european. Nu este pentru Creanga o glorie mica de a putea sa fie pus alaturi de Perrault a carui culegere, atat de aproape de perfectiune, constituie inca o delectare pentru cei mai rafinati oameni de litere"[6]. Se poate constata si o limpede deosebire temperamentala a savantului francez de personalitatea literara pe care o studiaza. Asemenea nonconcordante cu mediul si firea scriitorului au fost remarcate in treacat de Timiras si in privinta biografiei redactate de Boutière, in care istoricul literar francez ia atat de in serios derogarile lui Creanga de la oranduielile bisericesti.

Se evidentiaza structura umana deosebita a cercetatorului fata de obiectul cercetarii sale in viziunea unor personaje ca Mos Ion Roata sau Nica a lui Stefan a Petrii, la care disimularea, falsa naivitate si solticaria sunt lasate in umbra, analizandu-se alte caracteristici. Ca urmare, desi perfectiunea Amintirilor este declarata cu fermitate, analiza lor succinta se rezuma la opt pagini fara adancime critica. trebuie avut in vedere in cadrul acestei analize intuitii juste si observatii ascutite asupra umorului in cadrul popular al realismului lui Creanga. Interesant este paralelismul intre eroii de basm si cei din Amintiri (Nica Oslobanu si tovarasii lui Harap Alb) care va fi dezvoltat mai tarziu de alti cercetatori. Printre asemenea remarci o gasim si pe cea asupra rabelaisianismului unor fragmente narative cum este scena de la Scoala de catiheti din Falticeni. Similitudinea artei lui Creanga cu cea a lui Rabelais, fundamentata de Boutière, va fi reluata si imbogatita de istoria literara romaneasca de la Iorga la Calinescu si de la acesta la Zoe Dumitrescu-Busulenga.

In Incheiere, vorbind despre arta marelui povestitor, Boutière depaseste intr-o oarecare masura o asemenea asertiune. "Dar arta lui Creanga nu este facuta numai din aceasta fericita reproducere a naivitatii stilului popular. Pastrandu-i caracterele pe care le-a notat, povestitorul, inspirandu-se poate din modelele a caror lectura o auzea la "Junimea", isi perfectiona treptat stilul.



[1] V. I. Propp, Morfologia basmului, Bucuresti, Editura Univers, 1970, p. 14.

[2] Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga, 1930, p. 176.

[3] Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga, 1930, p. 172.

[4] Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga, 1930, p. 174.

[5] Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga, 1930, p. 176 - 177.

[6] Jean Boutière, Viata si opera lui Ion Creanga, 1930, p. 179.






Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Expune ideile care au stat la baza directiei moderniste, promovate de Eugen Lovinescu
Explica rolul elementelor de compozitie intr-un text poetic studiat, apartinand perioadei pasoptiste (la alegere doua elemente dintre urmatoarele: tit
REGISTRE STILISTICE GENERALE ALE LIMBII
PERSONAJELE DIN NUVELA MOARA CU NOROC DE IOAN SLAVICI
Seducatorul, etern motiv literar
Limba romana contemporana (fonetica) - TEST DE AUTOEVALUARE
Ilustreaza conceptul operational nuvela psihologica, prin referire la o opera literara studiata
La hanul de Manjoala de I L Caragiale - comentariu
Influenta engleza / Influente shakespeareene M. Eminescu si W. Shakespeare
INCOERENTE SI CONTRADICTII IN ENUNTURILE DESPRE "LIMBA' SI "VORBIRE'