Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Literatura


Index » educatie » Literatura
» SCHITA A UNEI TEORII COERENTE A VORBIRII SI A FORMALIZARII SALE


SCHITA A UNEI TEORII COERENTE A VORBIRII SI A FORMALIZARII SALE




SCHITA A UNEI TEORII COERENTE A VORBIRII SI A FORMALIZARII SALE

1. Vom incerca acum sa situam conceptele pe care le-am sta­bilit intr-o viziune coerenta si unitara a limbajului ca activitate creatoare.




2. in limbaj ca activitate - incluzand factorii care il conditioneaza in mod necesar, dar excluzand aspectul pur fizico-fiziologic si, pentru moment, si determinarile sociale -, distingem, in primul rand, un aspect psihic (limbaj virtual) si un aspect propriu-zis lingvistic (vorbitul concret, limbaj realizat).

in aspectul psihic, anterior actului lingvistic sesizabil in mod concret, distingem "stiinta' (sp. saber) care conditioneaza vorbitul- adica "tezaurul' lingvistic ("averea' lingvistica) (germ. Sprachbesitz) - si impulsul expresiv, adica intuitia particulara care solicita expresia concreta, materiala (cf. vorbirea lui Sechehaye, Devoto, Brendal). Acest ultim concept nu este, in sine, un concept propriu-zis lingvistic - desi intereseaza lingvistica si se poate ajunge la el prin intermediul lingvisticii -, ci este un concept psihologic: apartine psihologiei, si nu numai psihologiei limbajului, ci si psihologiei exprimarii in general. Psihologiei limbajului ii apartine, in schimb, acel Sprachbesitz, care este intotdeauna individual si social in acelasi timp (dat fiind ca se constituie in individ pe baza memoriei actelor lingvistice experimentate de el in cadrul comunitatii, in calitate de vorbitor si de ascultator) si se poate constata la un individ {Sprachbesitz individual, cf. al doilea concept de "limba' la W. Porzig) sau la un grup de indivizi (Sprachbesitz social). Acesta din urma poate fi considerat ca suma de "tezaure' lingvistice individuale sau, mai bine, ca sistem al aspectelor comune din aceste "tezaure' (cf. "limba' sociala care precede vorbirea individuala, in con­ceptia lui Saussure, Bally, Gardiner, Porzig si, de asemenea, Jespersen, 3).

Vorbitul concret poate, la randul sau, sa fie luat in consideratie in realizarea sa imediata, ca act lingvistic, sau ca suma de acte lingvistice inregistrate (cf. vorbirea si limba la Pentilla, vorbirea din formula 1 + 1' + 1' la Saussure, "produsul lingvistic' la Biihler, primul concept de "limba' la W. Porzig), pe care o vom

numi material lingvistic. Pe baza actelor lingvistice concrete se constituie ca abstractiune (cf. Humboldt, Paul, Jespersen, Croce, Bertoni), ca sistem de isoglose (aspecte comune constatate in actele considerate), obiectul ideal limba, pentru care formularea conceptuala cea mai clara si mai coerenta, in acest sens, a fost data, dupa parerea noastra, de Vittore Pisani157. Avem, prin urmare, schema:

Limbaj virtual (aspect psihic)

Limbaj realizat (aspect lingvistic)

"Tezaur' lingvistic social

Act lingvistic

"Tezaur' lingvistic individual

Impuls expresiv

Material lingvistic

Limba: sistem de isoglose

Termenul limbaj denumeste, asadar, un concept care, pentru noi, se identifica cu vorbitul concret, adica cu activitatea lingvis­tica, dat fiind ca aspectul psihic care apare in schema nu este decat limbaj "virtual', adica, pe de o parte, memorie stratifrcata, generalizata si formalizata de acte lingvistice reale si, pe de alta parte, conditie si posibilitate a unei noi vorbiri concrete. Dar nu vedem nici un obstacol ca termenul limbaj sa fie folosit ca termen general pentru a indica ansamblul de concepte vorbit (vorbitul concret) -"tezaur' lingvistic ("avere' lingvistica)-limba, daca

avem in vedere in permanenta faptul ca este vorba, in ultima instanta, de acelasi fenomen considerat din trei puncte de vedere diferite: 1) in realitatea sa concreta; 2) in virtualitatea sa si in calitate de conditie, de "substrat' al vorbirii concrete; 3) ca abstractiune care se structureaza pe baza actelor lingvistice concrete, si ca limba apare numai in vorbirea concreta158.

Acum, adoptand punctul de vedere al unui act lingvistic concret, putem lua in consideratie o limba care sa cuprinda intr-o isoglosa chiar acest act, dar si o "limba anterioara', un sistem stabilit, in aceeasi comunitate, pe baza actelor lingvistice precedente actului in cauza: anume, sistemul in care se intalnesc modelele actului insusi si in raport cu care actul se prezinta ca inovatie. Acest concept de "limba anterioara' este important pentru ca corespunde, tocmai, unei realitati istorice continuate prin noul act, corespunde cadrului in care o noua intuitie individuala si inedita se realizeaza ca vorbire concreta. Este un concept lingvistic prin faptul ca se intemeiaza pe un punct de vedere strict lingvistic, dar, prin continutul sau, coincide in mod practic (sau, cel putin, se identifica in mare parte) - la individul vorbitor, ori in grupul de indivizi luati in consideratie - cu conceptul psihologic sau socio-psihologic de "stiinta' sau "tezaur lingvistic'. Este vorba, si aici, mai degraba de modalitati diferite de a privi aceleasi obiecte decat de obiecte diferite: pe de o parte, se face o generalizare bazata pe fenomene concrete, iar pe de alta parte aceeasi generalizare este considerata "stiinta' depozitata in memoria unuia sau a mai multor indivizi. Dar, chiar prin acest





fapt, conceptul de "tezaur' lingvistic ("avere' lingvistica) devine exterior lingvisticii, care isi structureaza abstractiunile exclusiv pe baza faptelor inregistrate concret si nu pe virtualitati sau pe ansambluri de reprezentari neinvestigabile cu mijloace lingvistice.

3.1. Pe baza aceleiasi vorbiri concrete - singura realitate investigabila a limbajului - trebuie sa se elaboreze, dupa parerea noastra, conceptele de norma si sistem, intr-o viziune retro­spectiva care sa tina seama de relatiile dintre actele lingvistice considerate si modelele lor. intr-adevar, actele lingvistice sunt acte de creatie inedita, intrucat corespund unor intuitii inedite, dar - data fiind aceeasi conditie esentiala a limbajului, care este comunicarea -, ele sunt, in acelasi timp, acte de re-creare; nu sunt inventii ex novo si total arbitrare ale individului vorbitor, ci se structureaza dupa modele precedente, pe care noile acte le contin si in acelasi timp le depasesc. Adica, vorbitorul utilizeaza, pentru exprimarea intuitiilor sale inedite, modele, forme ideale, pe care le gaseste in ceea ce numim "limba anterioara' (sistem precedent de acte lingvistice). Asta inseamna ca individul isi creeaza propria exprimare intr-o limba, vorbeste o limba, realizeaza, in mod concret, in vorbitul sau, tipare, structuri ale limbii comunitatii din care face parte. La un prim grad de forma­lizare, aceste structuri sunt pur si simplu normale si traditionale in comunitatea de vorbitori, constituie ceea ce numim norma; insa, intr-un plan mai inalt de abstractizare, se desprind din aceste structuri o serie de elemente esentiale si indispensabile, de opozitii functionale: este ceea ce numim sistem. Dar norma si sistem nu sunt concepte arbitrare pe care noi le aplicam vorbitului, ci forme care se manifesta in vorbitul insusi. Iar drumul pentru a ajunge la ele este drumul care porneste de la vorbitul concret si se deruleaza prin abstractizari succesive, punand in relatie vorbitul, actele lingvistice concrete, cu modelele lor, adica cu un vorbit anterior, constituit, prin mijlocirea unui alt proces de

formalizare, in sistem de isoglose. Asta inseamna ca sistemul si norma nu sunt realitati autonome si opuse vorbitului, nici "aspecte ale vorbitului', - vorbitul fiind o realitate unitara si omogena -, ci forme care apar (se prezinta) in vorbitul insusi, abstractiuni elaborate pe baza activitatii lingvistice concrete, in relatie cu modelele pe care aceasta le utilizeaza.

3.2. Conceptia noastra ar putea fi reprezentata grafic prin sche­ma urmatoare:

Patratul mare A-B-C-D reprezinta vorbitul constatat in mod efectiv (germ. wirkliches Sprechen, Gesprach), adica actele lingvistice inregistrate concret chiar in momentul producerii lor.

Patratul intermediar a-b-c-d reprezinta primul grad de abstractizare, adica norma (germ. Sprachnorm), care contine numai ceea ce in vorbitul concret este repetitie de modele anterioare. Rezulta ca operatia de abstractizare care se realizeaza in trecerea de la A-B-C-D la a-b-c-d implica eliminarea a tot ceea ce in vorbit este aspect total inedit, varianta individuala,

ocazionala sau momentana, pastrandu-se numai aspectele comune care apar in actele lingvistice considerate si in modelele lor.

Patratul mic a'-b'-c'-d' reprezinta al doilea grad de abstractizare sau de formalizare, adica sistemul (germ. Sprachsystem), care contine numai ceea ce in norma este forma indispensabila, opozitie functionala, dupa ce, prin noua operatie de abstractizare, s-a eliminat tot ceea ce in norma este simpla obisnuinta, simpla traditie constanta, element comun in vorbirea intregii comunitati, dar fara valoare functionala, adica, in ultima instanta, un fel de "insotitor' prezent intotdeauna in vorbire, dar neesential in ceea ce priveste opozitiile semnificative funda­mentate care asigura functionarea sistemului ca instrument de cunoastere si de comunicare. Adica, in trecerea de la norma la sistem, se elimina tot ceea ce este "varianta facultativa' normala sau "varianta combinatorie', pastrandu-se numai ceea ce este "pertinent din punct de vedere functional'.

Prin urmare, in stabilirea conceptului de "norma', se efec­tueaza o dubla abstractizare, dat fiind faptul ca, pe de o parte, se elimina tot ceea ce este pur subiectiv, originalitate expresiva a individului (in general si in momentul considerat), si, pe de alta parte, se extrage o norma unica, generala pentru comunitatea de vorbitori; in realitate, norma este variabila in functie de limitele si de natura comunitatii respective. in afara de asta, daca se iau in consideratie actele lingvistice ale unui singur individ, atunci trebuie introdus in schema, intre limitele vorbitului (vorbirii) si cele ale normei sociale, un domeniu intermediar corespunzand normei individuale, adica un domeniu care sa cuprinda tot ceea ce este repetitie, element constant in vorbitul individului insusi, cu eliminarea numai a ceea ce este pur ocazional si momentan, a ceea ce, chiar din punctul de vedere al individului respectiv, reprezinta originalitate expresiva absoluta, element total inedit.

Daca identificam vorbitul [sp. hablar] cu vorbirea (germ. Rede) [sp. habla], atunci limbajul in totalitate, considerat ca activitate concreta, este vorbire; dar, in sens restrans, putem numi fapte de vorbire tot ceea ce se elimina in procesul de abstractizare care se realizeaza in trecerea de la actele lingvistice concrete la norma individuala si putem numi fapte de norma individuala, fapte de norma sociala tot ceea ce se elimina in cele doua forma­lizari succesive.

3.3. Situandu-se in planul actelor lingvistice concrete, putem spune ca vorbitul contine toate aceste fapte si, in plus, sistemul, dat fiind ca norma individuala, norma sociala si sistemul nu sunt decat diferite grade de formalizare ale vorbitului insusi; in acelasi fel, norma individuala contine norma sociala si sistemul, iar norma sociala contine sistemul.

Daca ne situam, in schimb, in planul sistemului, putem con­sidera cele doua norme si vorbitul concret drept grade succesive de realizare a sistemului. Sistemul se prezinta, intr-adevar, din acest punct de vedere, ca o entitate abstracta, ca "o retea de functii', care se realizeaza in forme sociale determinate si mai mult sau mai putin constante, constituind un sistem de realizari normale, de asemenea abstract {norma), care, la randul sau, se realizeaza in norme individuale, dupa cum acestea se realizeaza prin infinita varietate si multiplicitate a activitatii lingvistice con­crete. Si, dat fiind ca conceptele de norma sociala si norma individuala nu sunt in mod necesar succesive (intr-adevar, putem lua in consideratie de la bun inceput acte lingvistice care apartin unor indivizi diferiti), putem spune ca sistemul este un ansamblu de opozitii functionale; norma este realizarea "colectiva' a sistemului, care contine sistemul insusi si, in plus, elementele "nepertinente' din punct de vedre functional, dar normale in vorbitul unei comunitati; vorbitul (sau, daca vrem, vorbirea) este




realizarea individual-concreta a normei, care contine norma insasi si, in plus, originalitatea expresiva a indivizilor vorbitori.

3.4. Sistemul este sistem de posibilitati, de coordonate care indica drumuri deschise si drumuri inchise. Poate fi considerat ca ansamblu de "impuneri', dar, de asemenea, si chiar mai bine, poate fi considerat ca ansamblu de libertati, dat fiind ca admite infinite realizari si pretinde numai sa nu fie afectate conditiile functionale ale instrumentului lingvistic: el are, mai degraba, un caracter consultativ decat "imperativ'. Daca ni se permite o ana­logie, am spune ca sistemul nu se impune vorbitorului in mai mare masura decat i se impun pictorului panza si culorile: picto­rul nu poate sa renunte la panza si nu poate folosi culori pe care nu le are, dar, in cadrul limitelor impuse de panza si de culorile de care dispune, libertatea sa de exprimare este absoluta. Asadar, am putea spune ca sistemul, mai degraba, i se ofera decat i se impune individului, punandu-i la dispozitie mijloacele pentru exprimarea sa inedita, dar in acelasi timp inteligibila pentru cei care utilizeaza acelasi sistem.

Ceea ce se impune, in realitate, individului, limitandu-i liber­tatea de exprimare si restrangand posibilitatile oferite de sistem la cadrul fixat de realizarile traditionale, este norma. Norma este, intr-adevar, un sistem de realizari obligatorii, de impuneri sociale si culturale, si variaza in functie de comunitate. in cadrul comunitatii lingvistice nationale si in interiorul aceluiasi sistem functional se poate constata existenta a diverse norme (limbaj familiar, limbaj popular, limba literara, limbaj elevat, limbaj vulgar etc), diferentiate mai ales in ceea ce priveste vocabularul, dar adesea si in ceea ce priveste formele gramaticale si pronun­tarea. Astfel, suedeza are o pronuntare literara si elevata, ca si o pronuntare uzuala si curenta, iar unii vorbitori de spaniola din America de Sud considera drept norma a exprimarii elevate

 (discursuri solemne, prelegeri universitare etc.) pronuntia castiliana a lui ce, ci, z, II, y.

Sistemul, in schimb, chiar daca reprezinta forma ideala doban­dita prin activitatea lingvistica a unei comunitati de-a lungul istoriei sale, apare intr-o oarecare masura autonom (cf. Saussure, Bally) si separat de utilizarea sa, dat fiind ca in vorbire (vorbit) nu se intrebuinteaza propriu-zis si in mod direct sistemul, ci forme de fiecare data noi, care isi gasesc in sistem numai conditia, tiparul ideal.

Activitatea spirituala a individului vorbitor consta, tocmai, in aplicarea originala a sistemului, in limitele si in afara limitelor permise de norma, iar activitatea spirituala a unei colectivitati se manifesta chiar in norma, in timp ce sistemul reprezinta - cum ar fi - locul unde se manifesta norma si vorbitul concret.

in activitatea sa lingvistica, individul cunoaste norma si are in mai mare sau mai mica masura constiinta sistemului. Daca nu cunoaste norma, el se ghideaza dupa sistem, fiind sau nu in acord cu norma {creatie analogica); daca cunoaste norma, el poate sa o repete in cadrul unor limite mai mult sau mai putin modeste de expresivitate sau poate sa o respinga in mod deliberat si sa o depaseasca, utilizand posibilitatile pe care i le pune la dispozitie sistemul. Marii creatori de limba - precum Dante, Quevedo, Cervantes, Gongora, Shkespeare, Puskin - incalca in mod con­stient norma (care este ceva de genul "gustul epocii' in arta) si, indeosebi, utilizeaza si valorifica in gradul cel mai inalt posi­bilitatile sistemului: nu este un paradox, nici cliseu, sa spui ca un mare poet "a folosit toate posibilitatile pe care i le oferea limba'. in acest sens, putem repeta, impreuna cu Humboldt si Croce, ca, in realitate, nu invatam o limba, ci invatam sa cream intr-o limba, adica ne insusim normele care dirijeaza creatia intr-o limba, invatam sa cunoastem si orientarile sistemului, precum si

elementele pe care sistemul ni le ofera ca tipare pentru exprimarea noastra inedita.

4.1. in distinctia pe care am stabilit-o intre sistem si norma, am pastrat totdeauna legatura cu vorbitul concret, cu substanta fonica a limbajului, prezenta intr-un anumit fel chiar si in functiile cel mai nemijlocit formale, cum sunt functiile sintactice. Este posibil, totusi, sa ajungem la o abstractiune dincolo de sistem, ignorand cu totul substanta fonica, o abstractiune pe care am putea s-o numim, cu un termen hjelmslevian, schema: in schema am avea de-a face cu functiile pure, cu relatii algebrice intre "cantitati vide', dezinteresandu-ne total de felul in care aceste functii se exprima din punct de vedere fonematic si morfematic, dezinteresandu-ne adica de elementele fonice pe care o limba data le intrebuinteaza pentru a exprima opozitiile care constituie sistemul sau. Nu nesocotim importanta teoretica pe care o poate avea acest concept, chiar pentru intelegerea mai intima a fenomenelor lingvistice generale. Dar, foarte probabil, aceasta sincronie pura si integrala ne-ar conduce cu totul in afara istoriei si, prin aceasta, chiar in afara domeniului limbajului (si al lingvisticii), transformand cercetarea noastra intr-un studiu al "mentalitatii popoarelor', al unei "forme interioare' mai degraba logice decat lingvistice. Abstractiunea s-ar dovedi, probabil, inaplicabila in lingvistica istorica, aceasta neputand ignora nici substanta fonica, nici relatia dintre semnele lingvistice si lucrurile desemnate, dar ar fi totusi utila in asa-numita "gramatica gene­rala' si in comparatia structurala intre limbi, dat fiind ca tiparele ei ar putea fi aplicate la mai mult de o limba (astfel, o grama­tica schematica a limbii maghiare ar coincide in mare parte cu o gramatica schematica a limbii turce, iar o gramatica a limbii romane ar coincide in multe puncte cu o gramatica a limbii albaneze).



4.2. Dar, lasand la o parte acest ultim concept de schema, ne intrebam care poate fi, in lumina distinctiilor stabilite, solutia pentru dificultatile pe care le implica opozitia intre limba si vorbire? Credem ca distinctia intre sistem, norme si vorbit rezol­va integral amintitele dificultati, evidentiind caracterul conven­tional al criteriilor pe care se bazeaza mult discutata opozitie.

intr-adevar, avem patru concepte fundamentale: 1. sistem -2. norma ~ 3. norma individuala - 4. vorbitul concret.

Trecerilor intre diferitele planuri de abstractizare le corespund, in plus, trei concepte: a) fapte de vorbire; b) fapte de norma individuala; c) fapte de norma sociala.

Prin urmare:

1) Daca opozitia se stabileste intre sistem si realizare, limba cuprinde numai sistemul, iar vorbirea toate celelalte concepte, imbratisand diverse grade de abstractizare {norme sociale si individuale), precum si planul vorbitului.

2) Daca opozitia se stabileste intre concret si abstract, vor­birea coincide cu vorbitul, iar limba cuprinde toate celelalte con­cepte principale, imbratisand diverse grade de abstractizare {norme si sistem), care, totusi, se manifesta, in mod concret, in vorbit.

3) Daca opozitia se stabileste intre social si individual, limba cuprinde sistemul si norma, iar vorbirea include norma indivi­duala si vorbitul concret, ingloband si celelalte doua concepte.

4) Daca opozitia se stabileste intre noutate sau originalitate de expresie si repetitie, vorbirea cuprinde numai faptele de vor­bire (a), iar limba toate celelalte concepte, inclusiv aspectele sistematice si normale ale vorbitului159.

4.3.  Daca toate cele de mai sus lamuresc, pe de o parte, divergentele dintre diferitele concepte de limba, ele ne indeamna,

pe de alta parte, sa evitam (sau, cel putin, sa utilizam cu circumspectie), in domeniul analizei vorbitului, un termen atat de ambiguu si care se preteaza la atatea confuzii, precum cel de limba. intr-adevar, conceptul de limba nu isi gaseste justificarea in viziunea retrospectiva asupra actului lingvistic si in forma­lizarea "in profunzime' a acestui act; el isi gaseste mai degraba justificarea in generalizarea care se stabileste "in amplitudine' pe baza unei serii de acte lingvistice, imbratisand aspectele comune care se constata in aceste acte lingvistice. in analiza "in profunzime' se evidentiaza ceea ce este exclusiv normal si ceea ce este functional intr-un act lingvistic, in raport cu modelele sale. in examenul "in amplitudine' stabilim ceea ce este comun, ceea ce este isoglosa intr-o serie de acte lingvistice luate in conside­ratie, fara sa ne punem, in plus, problema daca unele dintre aceste acte lingvistice sunt modele pentru altele. Altfel spus, conceptul de limba nu este analitic, ci descriptiv si sintetic, constituindu-se ca sistem de aspecte comune, ca sistem de isoglose, pe baza a ceea ce numim material lingvistic (suma de acte lingvistice). De aceea am spus ca conceptul de limba corespunde lingvisticii istorice mai degraba decat lingvisticii teoretice, ca este chiar fundamentul lingvisticii istorice.

Limitele unei limbi variaza in functie de materialul lingvistic luat in consideratie, de exemplu, in functie de extensiunea comunitatii sau a teritoriului ("limba din Montevideo', "limba din America Centrala', "limba spaniola'); si, chiar inainte de a avea in vedere comunitatea, putem lua in consideratie un sistem de isoglose corespunzand unui singur individ ("limba lui Cervantes', "limba lui Racine'). Dar conceptul curent de limba nu se stabi­leste pe baza de criterii exclusiv lingvistice, ci si pe baza de criterii culturale (existenta unei "limbi comune' sau "literare')160, de unde

rezulta ca o "limba' cuprinde o serie de sisteme subordonate (dialecte, "limbi' speciale, sisteme distincte din punct de vedere social sau cultural: limba savanta, limba literara, limba populara, limba familiara, cu limite variabile si adesea conventionale)161. 4.4. Conceptele de sistem si norma, ca si conceptul de limba, desi structurate in mod diferit, nu sunt, totusi, antitetice, intr-adevar, aspectele comune dintr-o serie de acte lingvistice sunt in mod necesar normale si, la un nivel superior de formalizare, functionale: prin urmare, putem vorbi de norma si sistem referindu-ne la o limba (sistem de isoglose), in loc sa ne referim exclusiv la vorbit. Numai ca limba are extensiune nu numai in comunitate si in spatiu, ci si in timp: este vorba de un concept istoric (cf. "limba spaniola de la origini pana in zilele noastre'), in timp ce sistemul si norma sunt concepte structurale si, prin aceasta, sincronice (desi pot fi luate in consideratie si din punct de vedere diacronic, in evolutia lor, care este trecerea de la un sistem la alt sistem, de la o norma la alta norma); adica, limba inseamna continuitate, in timp ce, sistemul si norma reprezinta staticul: este vorba de concepte care se refera la "a fi', nu la "a deveni' (in fiecare moment considerat din istoria unei limbi, ne confruntam cu un sistem si cu o norma, care nu sunt cele din momentul anterior). in acest sens spunem ca sistemul si norma corespund unei stari de limba161, adica unui moment care se situeaza in afara timpului, izolandu-se, printr-o necesara - desi discutabila - abstractie stiintifica, de miscarea perpetua a limbii.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Literatura


Carti
Gramatica


Ilustreaza conceptul operational basm cult prin referire la o opera studiata
Monografia satului ardelean - Pripas
O IUBIRE A LUI CIORAN
DIALECTELE LIMBII ROMANE - PROBLEMA ORIGINII
Moara cu nooroc de Ioan Slavici comentariu
Ptolemaios V Epiphanes
Etnografie
Imaginea satului si a taranului de la Ion Creanga la Liviu Rebreanu
Ilustreaza conceptul operational narator-personaj, folosind ca suport un text narativ studiat
Ilustreaza conceptul operational comedie, prin referire la o opera studiata