Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
» Hitler incalca sistematic prevederile tratatului de la Versailles


Hitler incalca sistematic prevederile tratatului de la Versailles




Hitler incalca sistematic prevederile tratatului de la Versailles

            Dupa ce a devenit cancelar al Germaniei, la 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler si-a pus in aplicare doctrina potrivit careia Reichul avea nevoie de spatiu vital, motiv pentru care a initiat o politica externa agresiva, menita sa reconfere Berlinului statutul de Mare Putere. Daca asupra masurilor luate de regimul nazist in privinta consolidarii situatiei interne vom insista in capitolul urmator, in continuare vom pune accentul pe etapele planului hitlerist care a condus, fatalmente, omenirea spre un nou conflict mondial.

Adolf Hitler si-a pus inca din primele luni de guvernare in practica planurile enuntate in Mein Kampf. Pentru a nu fi stanjenit in actiunile sale, el a ales sa se retraga de la Conferinta dezarmarii (14 septembrie 1933) si, mai ales, de la Societatea Natiunilor, la 23 octombrie. Avand, astfel, o libertate de actiune mai mare, noul cancelar german nu va ezita sa denunte in mod public, la 16 martie 1935, clauzele militare prevazute in tratatul de la Versailles. Un prim pas concret dupa aceasta miscare 1-a constituit decizia de marire a efectivelor Wehrmachtului la 36 de divizii.




            Seria incalcarii sistematice a prevederilor de ordin politico-militar stabilite la Versailles a inceput cu indrazneata actiune din 7 martie 1936, atunci cand Germania a ocupat zona demilitarizata renana. De notat faptul ca trupele fianceze nu au avut nici cea mai mica reactie in fata avansarii diviziilor germane. Abia la 12 martie, Marea Britanie, Franta, Italia si Belgia vor denunta violarea pactului de la Locarno de catre Germania, dar totul se va rezuma la nivelul declaratiilor. Au contat implicatiile razboiului italiano-etiopian, precum si opozitia Angliei in chestiunea aplicarii unor sanctiuni Berlinului.

Perioada a coincis si cu o mai mare apropiere intre Adolf Hitler si Benito Mussolini, mai ales ca ambii s-au implicat in razboiul civil din Spania, izbucnit la 18 iulie 1936, sprijinind insurgentii condusi de generalul Francesco Franco. De altfel, la 25 octombrie, Axa Roma - Berlin era constituita, ea fiind consolidata prin semnarea Pactului Anticomintern. Pe langa sprijinul italian, Hitler a exploatat din plin politica "ciudata" promovata de premierii Angliei si Frantei, Neville Chamberlain si Edouard Daladier, in raport cu Berlinul, intrata in istorie drept conciliatorism. Nu trebuie neglijat nici talentul lui Hitler, pus in slujba cauzei proprii, de fiecare data el prezentandu-si revendicarile teritoriale spre Est ca fiind "ultimele".

Al doilea pas major in incalcarea prevederilor tratatului de la Versailles de catre Hitler 1-a constituit Anschluss-ul. Criza intervenita in relatiile germano-austriece s-a acutizat in martie 1938, atunci cand, o data in plus, Germania a exploatat propriile probleme cu care se confruntau Franta si Italia, precum si politica engleza de acceptare a faptului implinit.

Agitatiile naziste din Austria incepusera inca din martie 1933. Atunci, cancelarul crestin-socialist Engelbert Dolfuss a reactionat prompt in fata pericolului si, pentru a controla situatia, a suspendat activitatea parlamentara si a interzis activitatea partidelor, precum si orice reuniune politica. Mai mult, ca replica la marea demonstratie a nazistilor austrieci din 29 martie, Dolfuss va dizolva, la 19 iunie, Partidul Nazist Austriac.

Desigur, prin acest gest, cancelarul si-a atras antipatia nazistilor, care, dupa o tentativa esuata la 3 octombrie 1933, il vor asasina pe Dolfuss la 25 iulie 1934. Intrucat, in acel moment, Italia si Iugoslavia au adoptat o pozitie ferma, Hitler a preferat sa nu se amestece inca in mod direct in criza izbucnita la Viena. Astfel, cancelar al Austriei va deveni, la 30 iulie, un apropiat al lui Dolfuss, Kurt Schuschnigg.

            Desi semnarea acordului germano-austriac din 11 iulie 1936 parea sa puna capat tensiunilor dintre cele doua state, criza va izbucni din nou mai puternic la inceputul anului 1938. La 12 februarie, cancelarul Kurt Schuschnigg efectueaza o vizita la Berchtesgarden, unde, sub presiunea cererilor lui Hitler, va fi nevoit sa faca importante concesii nazistilor austrieci, care vor fi amnistiati, iar seful acestora, Arthur Seyss-Inquart, va fi cooptat chiar in guvernul de la Viena, oferindu-i-se importantul post de ministru de interne cu incepere de la 16 februarie. Hitler a exploatat momentul si, la 20 februarie, intr-unul din discursurile sale incendiare, va promite protectie pentru cei zece milioane de germani care traiau in afara Reichului.

Simtindu-se vizat in mod direct, Schuschnigg va raspunde prompt, la 24 februarie, reafirmand credinta lui intr-o Austrie inde­pendenta. Mai mult, luandu-1 prin surprindere pe Führer, la 9 martie el va anunta organizarea unui plebiscit in aceasta problema. Cum era de asteptat, initiativa curajoasa a cancelarului austriac 1-a nemultumit profund pe Hitler, care i-a adresat, la 11 martie, un ultimatum prin care ii cerea sa renunte la ideea referendumului. Intrucat Kurt Schuschnigg a preferat sa demisioneze, fiind inlocuit cu Seyss-Inquart, armata germana a trecut direct la actiune, Austria fiind ocupata, fara a opune rezistenta, la 12 martie. La randul sau, presedintele Miklas, depasit de evolutia evenimentelor, a ales calea demisiei.

            In noile conditii, la 13 martie, cancelarul Seyss-Inquart avea sa propuna unirea Austriei cu Germania, adica tocmai Anschluss-ul, ce fusese interzis in mod expres prin tratatul de la Saint Germain. Pentru a conferi o imagine democratica noilor realitati, Seyss-Inquart va orga­niza chiar un plebiscit in chestiunea unirii, la 10 aprilie, rezultatul fiind, evident, covarsitor fcvorabil, respectiv 99,75% din voturile exprimate.

Dupa ce Austria a fost inglobata in cel de-al treilea Reich, urmatorul obiectiv al lui Hitler a devenit Cehoslovacia. Pe fondul crizei sudete din septembrie 1938, atunci cand regimul de la Praga a fost abandonat de aliatii traditionali in frunte cu Franta in schimbul iluziei pacii, Germania va controla autoritar intreaga Europa Centrala, devenind in mod cert principala putere continentala.





Calul troian folosit de Führer in acest caz a fost minoritatea etnica germana ce locuia in regiunea sudeta a Cehoslovaciei. La un an dupa ce ministrul propagandei de la Berlin, Joseph Goebbles, acuza Praga de colaborare stransa cu Uniunea Sovietica in domeniul aviatiei (10 septembrie 1936), la 29 noiembrie 1937 deputatii care ii reprezentau pe germanii sudeti au parasit lucrarile parlamentului cehoslovac, protestand impotriva faptului ca au fost atacati de politie cu prilejul incidentelor de la Teplice, din 16 octombrie. Liderul lor, Konrad Henlein, a mers chiar mai departe, cerand autonomie completa pentru cei 3,5 milioane de sudeti.

            Dupa realizarea Anschluss-ului, desi germanii i-au asigurat pe cehoslovaci ca discursul lui Hitler din 20 februarie 1938 privind protectia minoritarilor germani din afara granitelor Reichului nu se referea la ei, Konrad Henlein va face public Programul de la Karlsbad, in opt puncte, prin care solicita autonomie completa pentru sudeti. Desigur, autoritatile de la Praga au respins imediat aceste cerinte.

            Intrucat tensiunea dintre Germania si Cehoslovacia era in continua crestere, o confruntare militara de proportii amenintand intregul continent, la 3 august 1938, lordul Runciman era trimis de Foreign Office la Praga pentru a incerca o mediere. Misiunea sa a esuat, iar Germania, Franta si Marea Britanie vor trece la adevarate demonstratii de forta.

            Culmea crizei a fost atinsa la inceputul toamnei. La 12 septem­brie, Adolf Hitler tinea un discurs la Nürmberg, cerand, pentru prima data in mod explicit, autonomia sudetilor. Interventia cancelarului german a provocat cum era de asteptat, puternice dezordini in regiune, astfel ca, a doua zi, in Cehoslovacia era introdusa legea martiala, motiv pentru care Konrad Henlein, insotit de alti lideri sudeti, va fugi in Germania, la 15 septembrie, pentru a se proteja.

Evenimentul s-a produs chiar in ziua conferintei de la Berchtesgarden, provocata la cererea lui Neville Chamberlain. La intrunirea dintre cancelarul german si premierul englez, Hitler a cerut in mod clar atribuirea teritoriului locuit de sudeti, amenintand ca in caz de refuz va face apel la forta militara. Revenit cu "mainile goale" la Londra, Chamberlain se va intalni cu omologul sau francez, Edouard Daladier, la 18 septembrie. De comun acord, cei doi vor solicita guvernului cehoslovac sa accepte termenii lui Hitler, promitand in schimb ca vor garanta noile granite ale Cehoslovaciei.

            Fiind in dezacord cu cererea aliatilor occidentali, premierul Hodza va solicita, la 20 septembrie, un arbitraj cu Germania pe baza acordului semnat de cele doua state la Locarno in 1925. Demersul sau nu a avut nici un ecou, iar Hodza, fiind supus presiunilor diplomatice anglo-franceze, va prefera sa demisioneze. Ca urmare, la 22 septem­brie, la Praga se va forma un nou guvern, condus de generalul Jan Sirovy.

Cautand inca o solutie diplomatica pentru aplanarea crizei, Chamberlain il va intalni din nou pe Hitler, de asta data la Godesburg, in 22 si 23 septembrie. Führerul se va dovedi insa si mai determinat in a nu ceda, el venind chiar cu cereri suplimentare, considerate pe buna dreptate inacceptabile de catre premierul englez, astfel ca si aceasta runda de convorbiri a celor doi lideri se va solda cu un esec.

            Consecintele in plan international au fost vizibile, tensiunea crescand gradual. Cehoslovacia va ordona mobilizarea generala, un semnal al determinarii guvernului de la Praga de a nu ceda o zona strategica fara de care tara ar fi ramas complet fara aparare. In acele zile, Romania, aliata Pragai din Mica Intelegere, i-a fost aproape, dupa cum Anglia si Franta au inceput sa sondeze pozitia Uniunii Sovietice, dispusa sa sprijine Cehoslovacia pe calea aerului. In schimb, Italia se va plasa tot mai evident alaturi de cauza Berlinului.

            La 26 septembrie a avut loc o noua intalnire la Londra intre Chamberlain si Daladier, cei doi convenind sa-i ceara lui Hitler sa accepte participarea la o conferinta internationala in chestiunea sudeta. Ideea era sprijinita si de presedintele american Franklin Delano Roosevelt, insa majoritatea istoricilor inclina sa fie de acord ca Mussolini 1-a convins, finalmente, pe Hitler sa accepte aceasta idee.




            Astfel, la 29 septembrie, la München, se intalneau Hitler si Mussolini, secondati de ministrii lor de externe, Joachim von Ribbentrop si Galeazzo Ciano, cu Chamberlain si Daladier. Desi era principalul subiect al conferintei, Cehoslovacia nu a fost invitata la discutii. Potrivit termenilor acordului semnat dupa miezul noptii, Hitler obtinea un succes total. El primea regiunea sudeta, angajandu-se alaturi de Franta, Anglia si Italia sa garanteze noua frontiera a Cehoslovaciei. Totusi, Hitler si Mussolini isi nuantau pozitia, precizand ca asteapta mai intai rezolvarea solicitarilor teritoriale pe care le aveau Ungaria si Polonia fata de Praga. Practic, Germania devenea principala putere continentala, avand deschisa calea spre Est. In schimb, liderii englez si francez se vor multumi cu ideea ca au salvat pacea omenirii pentru o perioada indelungata de timp, fapt ce se va dovedi iluzoriu mai curand decat se asteptau si cei mai pesimisti.

            Cedand la München, Chamberlain si Daladier atingeau culmile politicii lor conciliatoriste si, fara sa vrea, deschideau calea spre cel de-al doilea razboi mondial, scotand din calea lui Hitler cel mai puternic adversar pe care-l putea intalni in Est, fara ca Wehrmachtul sa fie nevoit sa apeleze la arme. Cehoslovacia era, in septembrie 1938, a sasea putere industriala a Europei, cu o importanta productie de armament. Dupa disparitia acestui stat, resursele lui au trecut in mainile lui Hitler, care nu va ezita sa le foloseasca la momentul oportun impotriva celor care in capitala Bavariei credeau ca au salvat pacea lumii.

            Mutilarea teritoriala a Cehoslovaciei nu s-a oprit insa la nivelul deciziei din 30 septembrie. Au urmat ocuparea zonei Teschen de catre Polonia, la 2 octombrie, si transferarea unui teritoriu locuit de circa un milion de persoane de la granita slovaco-ungara catre Budapesta, la 9 octombrie.

            In aceste conditii, in care resturile Cehoslovaciei jucau rolul unui satelit german, presedintele Eduard Benes va demisiona, la 5 octom­brie, plecand in Statele Unite. A doua zi, Slovacia va obtine autonomia deplina, monseniorul Josef Tiso fiind numit premier. La randul ei, la 8 octombrie, si Rutenia va deveni autonoma.

            Desi Hitler se angajase in mod solemn la München sa respecte noile granite ale Cehiei, in primavara lui 1939 el isi va incalca promisiunea, trecand la dezmembrarea completa a statului vecin. Saptamana 10-16 martie s-a dovedit decisiva. Hitler 1-a chemat la Berlin pe noul presedinte ceh Emil Hacha (ales in locul lui Benes la 30 noiembrie 1938), impreuna cu ministrul sau de externe Hvalkovski, cerandu-le sa accepte "increderea" si "protectia" Germaniei. Aceasta insemna ca Hacha a fost de acord cu proclamarea independentei Slovaciei si a Ruteniei, precum si cu instaurarea protectoratului german asupra Boemiei si Moraviei, la 15 martie. Fostul sef al diplomatiei germane, Konstantin von Neurath, devenea protector al Boemiei si Moraviei, in timp ce Hacha ramanea in fruntea ramasitelor statului ceh.

"Rezolvand" problema cehoslovaca in mod definitiv, fara a intalni opozitia vreunei alte puteri, Hitler a trecut la urmatorul pas: Polonia. Pentru prima data, pretentiile germane au fost prezentate oficialilor polonezi in mod explicit la 24 octombrie 1938, la Berlin. Atunci, cu prilejul unei intrevederi intre Joachim von Ribbentrop si ambasadorul polonez Josef Lipski, s-a vorbit despre unirea Reichului cu orasul-liber Danzig si despre construirea unei autostrazi si a unei linii de cale ferata care sa uneasca Germania cu Prusia Orientala, lipsind astfel Polonia de accesul la Marea Baltica.

            Dupa ce, la 23 martie 1939, Germania anexa Memelul in urma unor presiuni asupra Lituaniei, vor fi afisate deschis vechile sale pre­tentii asupra portului Danzig (Gdansk) si a coridorului polonez. De aceasta data, reactia Marii Britanii a fost prompta, la 31 martie fiind facut public sprijinul anglo-francez pentru Polonia, concretizat in pactul de asistenta mutuala semnat la 6 aprilie. In criza va interveni si presedintele Roosevelt, care se va adresa in scris lui Hitler si Mussolini, cerandu-le asigurari pentru securitatea a 31 de state europene si din Orientul Apropiat. In stilul devenit caracteristic, Führerul va raspunde, dezmintind orice intentie agresiva. Cu toate acestea, la 20 august incepea criza poloneza, ce va conduce la izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




RELIGIA IN LUMEA CONTEMPORANA
GUVERNAREA PERSONALA A LUI GEORGE AL III LEA. PIERDEREA COLONIILOR AMERICANE
DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA
Plutarh, Vieti paralele - o posibila comparatie a lumii grecesti cu cea romana
Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat
REGI - INAINTE DE BUREBISTA
Problema reparatiilor. Ocuparea Ruhrului
Mussolini si fascismul italian
Istoria Razboaielor Punice
ORGANIZAREA SOCIALA A AGRICULTURII IN EGIPTUL FARAONIC IN TIMPUL VECHIULUI REGAT(2650-2150 i.Hr)