Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Istorie


Index » educatie » Istorie
Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat


Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat




Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat

 

Organele centrale

Organele centrale in cele 2 tari romane sunt: Domnul, Sfatul Domnesc si Dregatoriile.

Domnul

Institutia domniei in Tara Romanesca este una originala pe care nu o regasim la statele din jur si este desemata prntr-un termen ce provine din latinescul dominus care inseamana stapan.Alaturi de acesta,domnul pastreaza si titulatura de mare voievod pentru a sublinia latura traditionala a institutiei si a arata faptul ca domnitorul continua prerogativele militare si judiciare ale fostilor voievozi la care se adauga si calitatea de stapan la intregului teritoriu al tarii.




Prin urmare Institutia domniei reuneste trasaturi traditionale ale fostelor cnezate si voievodate romenesti,impletite cu trasaturi ale monarhiei bizantine si avand ca fundament religia crestina de rit rasaritean.

Competenta Domnului

1.      Atributii in plan politico-administrativ - Ca sef al statului si varf al ierarhiei feudale domnitorul exercita urmatoarele competente:

-partea teritoriul statului si atribuia terenuri

- fixa darile,batea moneda

-numea si revoca pe dregatori,confirma mitropolitii,episcopii si ecumenii

-incheia tratate de alianta ,declara stare de razboi si de pace

2.      Atributii in plan militar - Conducea armata.La inceput coordona in lupta steagurile marilor boieri ,apoi conducea ostea cea mica si cea mare.

3.      Atributii in plan judiciar - Era judecator supreme,putand pronunta pedeapsa cu moarte si confiscarea averii,el putand delega aceste competente judiciare fie boierilor ,fie manastirilor pentru locuitorii de pe domeniile acestora,fie dregatorilor in exercitarea actiunilor de stat.Domnul judeca de obicei impreuna cu sfatul domnesc,hotararile lui aveau forta juridica numai pe timpul vietii domnitorului care le-a dat,domnii ulteriori putand rejudeca procesul si modifica sentinta.

4.      Atributii in plan legislativ - Vointa domnitorului avea putere de lege ,dupa secolul 16 ea imbraca forma hrisoavelor legislative.

Sistemul electivo-ereditar

Dreptul nostru obisnuielnic nu a fixat in privinta succesiunii la tron un sistem succesoral cu recunoasterea unei dinasti ereditare si a dreptului de prima genitura,asa cum s-a intamplat in celelalte state apusene.

In Legea Tarii regasim un sistem mixt electivo-ereditar care provine in ceea ce priveste latura electiva ,din traditia obstilor satesti care alegeau persoana reprezentativa din obste si in privinta laturii ereditare, din organizare cneziala si voievodala care a incercat sa impuna succesiunea ereditara la conducerea acestor formatiuni politice

Prin urmare in tarile romane putea fi domnitor cel care intrunea urmatoarele conditii:

1. Sa fie ruda de sange cu unul dintre domnitorii anteriori in linie directa ,ascendenta sau descendenta sau in linie colaterala,rudenia putea fi legitima sau neglijenta,numai sa fie din os domnesc asa cum spunea Grigore Ureche ;

2. Sa fie roman crestin-ortodox ;

3. Sa nu fie insemnat fiziceste ;

Daca cineva intrunea toate aceste criterii,putea fi ales domn de catre boieri,cler si tara,dupa care era incoronat intr-o ceremonie festiva.Sistemul electivo-ereditar era considerat legiuit sau legitim de catre starile sociale din epoca medievala asa incat cei care deveneau domni potrivit acestui sistem erau numiti de catre popor Unsii lui Dumnezeu sau domni din mila lui Dumnezeu ,iar cei care deveneau domni cu incalcarea acestui sistem erau numiti uzurpadorii sau in mod peiorativ domnisori.

Sistemul electivo-ereditar prezinta avantaje si dezavantaje. Avantajul cel mai important este ca putea accede la tron o persoana cu reale calitati de conducator in locul unuia nevarstnic sau lipsite de experienta.Dezavantajul cel mai important,insa il constitue faptul ca fiind atati de multi pretendenti la tron,de multe ori se nasteau lupte intre ei sprijiniti de partidele boieresti si uneori cu ajutor militar strain.

Aceste situatii conflictuale au slabit tarile din interior si au dus la degradarea sistemului electivo-ereditar in asa fel incat dupa instaurarea dominatie otomane in urma alegerii lui de catre tara,domnul trebuia sa fie cofirmat de catre sultan.In timp insa confirmarea ajunge sa preceada alegerea deschizand astfel calea numirii directe a domnitorilor de catre sultani cum se va intampla in timpul regimului fanariot incalcandu-se astfel nu numai latura electiva si cea ereditara ,pentru a limita cercul larg al rudelor ce puteau avea pretentii la tron.Se mai practica institutia asocierii la domnie, cand domnitorul in timpul vietii isi asocia la tron o ruda apropiata,de obicei un fiu sau un frate ,precum si institutia recomandarii cand domnitorul spre sfarsitul vietii recomanda starilor sociale persoana care avea sa i succeada la tron.In cazul in care domnitorul era minor se aplica institutia regentei formata din mama acestuia si unul din marii boieri.

 

Sfatul domnesc

 

Era organul central prin care care boierii participa la conducerea tarii. Sfatul era convocat de domn in locul si la datele stabilite de acestia, care il si prezida. Componenta Sfatului a fost variabila , anumiti dregatori facand parte permanent din Sfat, iar altii ocazional (intre 12 si 25).

Atributiile Sfatului Domnesc erau :

1.      Intarirea actelor de transfer de proprietate ;

2.      Judecarea proceselor civile si penale alaturi de domn ;

3.      Intarirea tratatelor externe (garanta respectarea de catre domn a acestora) ;

4.      Acordarea de sfat domnitorului ori de cate ori era solicitat ;

Observam ca aparent , rolul Sfatului Domnesc era unul consultativ. Cu toate acestea , atat rolul cat si competenta Sfatului au variat in timp. In primele secole dupa intemeierea statelor feudale romanesti , rolul Sfatului era foarte important intrucat boierii aveau inca vie amintirea faptului ca tare se formase prin unirea mosiilor lor. De aceea si componenta Sfatului era graitoare, in sensul ca , din Sfat faceau parte marii proprietari de mosii, numiti si boierii de tara.

Incepand cu secolul XV, cand domnia se consolideaza, puterea Sfatului Domnesc incepe sa scada , iar in componenta lui incep sa intre dredatorii, adica boierii de slujbe, numisi si revocati de domnitor.

Dupa instaurarea dominatiei otomane, boierii profita de scaderea puterii domnesti si conditioneaza alegerea domnului de respectare privilegiilor lor nobiliare.

Dregatorii

Sunt inatii demnitari pe care domnitorul ii numea si ii revoca, indeplinind functii administrative, judiciare si militare. Au fost la inceput persoane care indeplineau functii in legatura cu persoanea domnului. Treptat ei au patruns in Sfatul Domnesc si au inceput sa exercite puterea de stat. Nu erau remunerati, insa ei aveau dreptul sa primeasca de la domnitor danii pentru dreapta si credincioasa slujba. La fel li se concedau veniturile anumitor regiuni si primeau numeroase daruri de la subalterni. La acestea se adaugau si amenzile care erau foarte mari si pe care dregatorii le aplicau in exercitiul functiilor lor.

In epoca medievala nu exista separatia puterilor in stat asa incat , competenle dregatorilor se caracterizau prin confuziunea de atributii, ceea ce dadea nastere la o confuzie foarte mare care uneori genera si abuzuri.

Sistermul dregatoriilor este foarte asemanator , aproape identic in cele 2 tari, ceea ce este relevant pentru unitatea de dezvoltare a statelor romanesti, motiv pentru care le vom prezenta impreuna.

Cei mai importanti dregatori sunt :

1.      Banul - specific Tarii Romanesti, cu puteri asupra Olteniei, unde avea dreptul sa pronunte si pedeapsa capitala si exercita toate atributiile administrative, militare si judiciare specifice. Era primul dregator dupa domn.

2.      Vornicul - seful slujitorilor curtii domnesti, putand comanda amanata in caz de razboi. Era si judecatorul pricinelor de talhari. In Tara Romaneasca avea putere numai in stanga Oltului pentru ca in drepta Oltului se afla Banul. In Moldova existau 2 vornici : cel al Tarii de Sus si cel al Tarii de Jos.

3.      Logofatul - seful cancelariei domnesti. El redacta actele domnului si era pastratorul Marelui Sigiliu. Logofatul judeca pricinile privitoare la mosiile boieresti ereditare.

4.      Postelnicul - era sfetnicul de taina al domnului si talmaciul acestuia, fiind coordonatorul politicii externe. El judeca pe slujitorii domnesti de la curte.

5.      Spatarul - era pastratorul spadei domnesti si comandantul cavaleriei. In caz de razboi insa, el putea comanda toata armata.

6.      Vistiernicul - era seful vistieriei. Mentionam ca veniturile statului, la inceput nu erau sefarate de veniturile domnitorului. Cand aceasta separare s-a facut, s-a creat un nou dregator, raspunzator de camara domenasca, denumit camaras. Vistiernicul centraliza toate veniturile tarii si se ocupa de cheltuieli, in special de intretinerea curtii si a armatei. Dupa instaurarea dominatiei otomane , tot el avea in grija plata haraciului sau tributului.

7.      Paharnicul - ingrijea de pivnitele domnesti.

8.      Stolnicul - avea in grja camarile, gradinile si pescariile domensti.

9.      Comisul - raspunde de grajdurile domensti.

10.  Portarul Sucevei - dregatorie creata de Sfantul Stefan cel Mare, cu caracter preponderent militar.

 

Organizarea financiara

In virturea calitarii sale de sef al statului , si titular al lui "dominium eminens", dominitorul putea fixa dari. Prin termenul generic "dare" se intelege orice contributie anuala care se dadea obligatoriu catre domniei. Darile erau de 3 feluri : in natura, in munca si in bani.

1.      Darile in natura se numeau dijma sau zeciuiala in Tara Romaneasca si deseatina in Moldova. Ele reprezentau a 10-a parte din produs si erau percepute din articolele (?) cele mai importante ale tarii : grane, vii, miere si ceara, oi si porci, peste , branza , fan in si canepa. Dupa secolul al XVI-lea , unele din aceste dari in natura puteau fi rascumparate in bani.

2.      Darile in munca erau numite slujbe,robata, sau munci. Ele aveau diferite naturi : spre exemplu transporturile (carafuri) si se puteau tranporta tot cea ce facea obiectul darilor in natura si lemnele datorate domniei. Alt gen de slujbe erau cele ocazionate de repararea cetatilor, drumurilor , dugurilor si care purtau numele generic de lucru domnesc. Cu timpul si unele din aceste slujbe putea fi rascumparate in bani.

3.      Darile in bani purtau numele de bir, cu referire la impozitul pe persoana. In afara de acest impozit , mai existau taxele de comercializare a produselor, unele impozite speciale pe meserii, precum si deferite categorii de amenzi.

Impozitul pe persoana a fost platit la inceput numai de catre tarani, ulterior au fost impozitati si boierii si manastirile.

In sate sistemul de impunere era cisla si anume se fixa o suma globala pentru intregul grup fiscal care era satul si apoi aceasta suma se fixa pe unitatile impozabile care erau gospodariile. Fiecare gospodarie platea dupa puterea sa economica, apreciata in numarul de vite. Raspunderea fiscala era solidara, dupa cum vom vedea la institutia Legii Tarii.

Boierii si manastirile plateau impozit in functie de indinderea mosiilor lor.

Dupa instaurarea dominatiei otomane, tarile au fost obligate la plata tributului sau haraciului la care se adaugau numeroase dari in bani catre dregatorii portii sau catre sultan, precum si sume suplimentare in caz de razboi, insotite de ajutor in natura sau in munca.

 

Organizarea militara

In epoca medievala cei carora le reveneau obligatiile militare erau boierii. Stapanirea unei mosii, mari sau mici , atragea dupa sine obligatia de a o apara. Proprietarul care nu se supuneau atunci cand era chemat la oaste era acuzat de hiclenie, adica infractiunea de inalta tradare fata de domn si isi pierdea mosia si viata. Taranii, in special cei dependenti , nu aveau obligatia de a participa la oaste. Ei erau chemati numai in caz de mare primejdie. In schimb erau obligati, dupa cum am vazut , la munci pentru intarirea sistemelor de aparare (cetati, drumuri, poduri).

Orasenii aveau si ei obligatii militare importante, ei fiind indatorati sa echipeze un corp de oaste pe cheltuiala lor.

Dupa intemeierea statelor feudale, cand puterea boierilor de tara era foarte mare, aceastia aveau corpuri de armata proprii, iar dominitorul nu facea decat sa coordoneze in lupta steagurile marilor boieri.

Cand domnia s-a consolidat , domnitorul si-a creat oastea cea mica, formata din boieri, slujbasii domnesti, oraseni si alte categorii care slujeau in armata in schimbul unor avantaje. Oastea domneasca era organizata teritorial pe judete si tinuturi , sub forma steagurilor aflate sub comanda unui valaf si coordonate de marele ban si marele vornic (in Tara Romaneasca) si de cei doi vornici (in Moldova).

In caz de mare pericol , era convocata oastea cea mare, adica toata populatia capabila sa poarte arme.

Dupa instaurarea dominatiei otomane , importanta armatei incepe sa scada, ea se reduce la grupurile militare de armanti folosite pentru paza granitelor , politia interna si paza domnitorului.

Organizarea bisericii

 

Dupa cum stim, cnezii si voievozii organizau la curtile lor scaune episcopale. Dupa intemeierea statelor feudale, odata cu unificarea politica s-a realizat si una bisericeasca, astfel incat peste episcopii existenti a fost numut un arhiereau mai mare, cu rangul de mitropolit. Bisericile din Tarile Romane insa , trebuiau sa obitina recunoastele canonica a Patriahiei de la Constantinopol.

In Tara Romaneasca, acest lucru s-a intamplat sub domnia lui Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I Intemeietorul. El a stramutat pe Mitropolitul Iachint al Vicinei in cetatea de scaun, Curtea de Arges, l-a numit Mitropolit al intregii Ungrovlahiei(Tara Romaneasca) si apoi a cerut aprobarea Patriarhiei de la Constantinopot, in repetate randuri, pana cand in 1359 a obtinut aceasta recunoastere.





In moldova insa , lucrurile nu au decurs atat de lesnicios. Domnitorul Petru Musat a numit pe o ruda de a sa Iosif in scaunul de la Suceava si apoi l-a sfintit Mitropolit, probabil in 1388, cerand si aprobarea Patriarhiei de la Constantinopol. Patriarhia insa dorind sa numeasca un ierarh de origine greaca, nu l-a recunoscut pe Mitropolitul Iosif si a trimis in Moldova ierarhi greci care sa ocupe scaunul de Mitropolit, insa moldoveni nu i-au primit. Conflictul a continuat pana la urmarea la tron a evlaviosului Alexandru cel Bun , care profitand si de chimbarea Patriarhului de la Constantinopol , a reusit in 1401 sa obtina recunoasterea Mitropoliei Moldovei sub conducerea Mitropolitului Iosif.

Pentru a intarii scaunul mitropoliei de la Suceava, Mitropolitul impreuna cu domnitorul, au hotarat aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou din Cetatea Alba la Suceava, unde se gasesc pana astazi.

Dupa intemeierea mitropoliilor, s-au definitivat si episcopiile la Severin, Buzau si Ramnicul-Valcea (Tara Romaneasca) si ROman , RAdauti si Husi (Moldova). Episcopii aveau putere de conducere asupra parohiilor de mir si manastirilor si dupa cum stim , viata bisericeasca si manastireasca a inflorit in Evul Mediu romanesc, ea fiind sprijinita de domnitori si de boieri, multi dintre ei ctitori de biserici si manastiri, manastirile fiind nu numai centrul spiritualitatii ortodoxe , ci si importante centre de cultura si arta.

 

Organizarea administrativ-teritoriala

In Tara Romanesca si in Moldova, au existat anumite subdiviziuni care nu erau propriu-zis unitati administrative ci reminiscente ale preocesului de formare a statelor , astfel incat in Tara Romanesca avem zona din drepta Oltului (Oltenia) , care a constituit intai Banatul de Severin si apoi Bania Craiovei si zona din stanga oltului (Muntenia). In modova avem Tara de Sus si Tara de Jos.

Unitatile administrativ-teritoriale propriu-zise sunt in Tara Romaneasca judetele , in Moldova tinuturile, urmate in ambele tari de orase si sate.

Judetele din Tara Romaneasca au luat denumirea raurilor care le stabat iar tinuturile in Moldova denumirile oraselor de resedinta. Judetele nu cunosc subdiviziuni, insa in Moldova tinuturile sunt impartite in ocoale. Judetele si tinuturile erau conduse de dregatori locali, numiti judeti,sudeti,starosti,vornici sau parcalabi la care s-au adaugat dupa consolidarea domniei, dregatorii domnesti organiyati in cete, dupa modelul militar.

Orasele aveau in componenta negustori, mestesugari , tarani si datorita specificului lor , orasele se bucurau de o anumita autonomiei. Aceasta era mai larga in Tara Romanesca si mai restransa in Moldova , unde domnitorul putea sa dispuna neingradit parti din hotarul oraselor si sa le ofere ca danie. Cu toate acestea, domnitorii nu aveau interes sa diminueze puterea oraselor pentru ca acestea erau importante surse de venituri si dupa cum am vazut si de efective militare.

Orasele erau impartite in 3:

1.      Vatra orasului - se gaseau locuintele orasului

2.      Hotarul orasului - terenul arabil

3.      Ocolul orasului - numarul de sate

Conducerea oraselor era asigurata de 2 categorii de dregatori : cei locali si cei domnesti. Dregatorii locali erau reprezentati de un judet si 12 pargari (in Tara Romanesca) si un soltuz si 12 pargari (Moldova). Ei erau ajutati de un sfat al batranilor si de o Adunare generala oraseneasca. Judetul , soltuzul si pargarii aveau atributiile de conducere cele mai importante : 1. judecau litigiile intre oraseni; 2. distribuiau suprafete de pamant din hotarul orasului; 3. strangeau impozitele pentru domnie si oras; 4. confirmau tranzactiile; 5. intretineau oastea proprie; 6.reprezentau orasul; 7. detineau Marele Sigiliu al Orasului.

Dregatorii domnesti , care s-au adaugat acestor dregatori locali reprezentau domnia in oras si purtau mai multe denumiri : vornici, starosti, parcalabi.

Satele erau de 2 categorii : libere si aservite. Satele libere aveau inca proprii lor conducatori, cnezii si juzii. Satele aservite erau conduse de un reprezentant al domnului sau al boierului. Cu toate ca satele , dupa formarea statelor feudare au fost integrate in stat si au pierdut o parte din atributii, ele totusi mai pastrau unele atributii cum ar fii:

-         dreptul de protimis (?) (preemtiune; precumparare (?) si rascumparare);

-         judecata de sub stajar a oamenilor buni si batrani;

-         raspunderea colectiva in virtutea solidaritatii obstii.

Institutiile legii tarii

 

Proprietatea

In epoca medievala propietatea in general si in special cea asupra pamantului nu era absoluta ci divizata,ierarhizata si complexa imbinand forma proprietatii devalamase cu a celei personale. Prin urmare in structura sa divizata si ierarhizata proprietatea presupunea un :

-         dominium eminens care este proprietatea publica aflata in stapanirea domnului

-         dominium utilae apartinand boierilor si taranilor liberi

-         un drept de folosinta al taranilor aserviti

 

 

 

Dominium eminens

Apartinea domnului ca sef al statului si varf al ierarhiei feudale. In virtutea lui domnul exercita urmatoarele prerogative:

-         avea un drept superior de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al statului

-         prelua mostenirile vacante;

-         lua in stapanire bunurile nimanui (res nulius) care erau de categorii:

o       pustii ( nu apartineau niciodata nimanui);

o       pustiite (parasite de proprietarii lor);

-         exercita si stapanire asupra marilor ape;

-         putea aproba desprinderea de terenuri pe care le acorda boierilor cu scopul ca acestia sa intemeieze sate, numite slobozii pentru ca domnitorul le acorda scutiri de taxe;

-         lua in stapanire averile boierilor hicleni pe care le confisca de la acestia si le putea darui bierilor credinciosi;

-         acorda danii manastirilor sau boierilor pentru dreapta si credicioasa slujba

-         acorda imunitati boierilor si manastirilor;

-         intarea actele de transfer de proprietate asupra pamantului si nobilor, ocazie cu care partile ofereau domnului un cal bun sau o cupa din metal pretios - institutie care s-a numit "darea calului si a cupei";

-         exercita dreptul de pradalica (preadalica) care presupunea preluarea mostenirilor vacante chiar daca defunctul era membru al obstii, precum si revocarea donatiilor facute boierilor. Daca domnul urma sa renunte la dreptul sau de pradalica insera in actul de danie formula "pradalica sa nu fie";

-         putea percepe dari in natura,bir si munci in folosul domniei.

Dominium utilae

Apartinea boeirilor, manastirilor si taranilor liberi. Proprietatea putea fi asadar: 1. domneasca; 2. boiereasca; 3.manastireasca.

1.      Domnul in calitate de mare boier avea o avere anterior instalarii in scaunul de domnie. Pe perioada cand era domn putea sa-si sporeasca aceasta avere prin achizitii personale si imbunatatiri facute pe cheltuiala sa, precum si prin unele venituri speciale care ii reveneau in calitate de domn.

2.      Proprietatea baiereasca - este anterioara formarii statelor feudale, modul ei originar de formare este mostenirea, la care s-a adaugat dupa intemeierea statelor feudale dania domneasca. Modurile derivate sunt: 1.vanzarea; 2.schimbul; 3.infratirea.

Daniile domnesti erau valabile la inceput doar pe timpul vietii domnitorului si al fiilor acestuia. Dupa secolul al XVI-lea ele au devenit ereditare.

Tot in cadrul proprietatii boieresti vorbim de imunitatile feudale, pentru ca imediat dupa intemeiere, boierii aveau pozitii puternice, dorind sa-si pastreze privilegiile, ei au dobandit de la domn imunitati feudale. Acestea erau: 1.inlesniti de comert; 2.scutiri de taxe; 3.perceperea privilegiata de venituri; 4.dreptul de judecata asupra supusilor e pe mosie; 5.dreptul de a intretine armata.

Imunitatile au avut urmatoarele denumiri: ohaba (in Tara Romanesca), uric (in Moldova). a inceput imunitatile aveau o formula generala si anume:

Ø      sa-i fie de ocina si ohaba (Tara Romanesca)

Ø      sa-i fie uric cu tot venitul (Moldova)

Cu cat puterea domnului se intarea , imunitatile au pierdut caracterul lor general si au devenit speciale, in cuprinsul lor prevazandu-se exact ce scutiri de taxe si inlesniri se acordau boierilor/manastirilor.

3.      Proprietatea manastireasca - s-a format prin danii ale domnitorilor, ale boierilor, orasenilor si taranilor in special domnitorii si boierii au fost ctitori de manastiri, astfel ca daniile erau de doua feluri: daniile de ctitorie (reprezentau proprietatile cu care ctitorul inzestra manastirea) si daniile de inchinare ( reprezentau daniile ulterioare provenite de la alte persoane). Daniile se faceau in scopuri pioase pentru ca domnitorii sa fie trecuti in pomelnice si sa li se faca rugaciuni in viata si dupa moarte. De obicei, donatiile erau cu sarcini, adica manastirea avea obligatia de a nu instraina bunul primit.

4.      Proprietatea taraneasca difera in functie de titularul ei.

-         Proprietatile taranilor liberi organizati in obsti era o proprietate individuala asupra casei, gradinii si campului de cultura si o proprietate devalmasa asupra celorlalte terenuri stapanite in comun (paduri, pasuni, fanete si ape). S-a manifestat o tendinta de sporire a stapanirii individuale, cu toate acestea, obstea a manifestat in continuare un drept superior de supraveghere si control, materializat in dreptul de pratinis.

-         Proprietatile taranilor liberi neorganizati in obsti purta asupra casei, curtii si pamantului pe care il stapaneau.

-         Taranii aserviti aveau drept de proprietate asupra casei, uneltelor de munca si vitelor si un drept de folosinta asupra pamantului de cultura.

-         Mestesugarii aveau proprietate asupra atelierului si uneltelor, precum si asupra produselor muncii lui, iar robii aveau un drept de stapanire asupra salaselor si uneltelor de munca.

Persoanele

Dreptul feudal prevede, in ceea ce priveste statutul juridic al persoanelor, un regim inchis si discriminator, prin urmare capacitatea juridica a persoanelor depinde de pozitia sociala pe care o ocupau.

Boierii: Boierimea la noi a fost anterioara domniei. Craii, juzii, voievozii, jupanii alcatuiau mica nobilime cu ajutorul careia s-au format statele feudale. Dupa intemeiere insa, calitatea de boier a trebuit sa fie recunoscuta prin hrisov domnesc. In afara de marii proprietari care erau boierii de tara au aparut si dregatorii, boierii de slujbe, innobilati de domn si miluiti de catre acesta cu mosii, sate si robi. Prin urmare, calitatea de boier presupunea exercitarea proprietatii asupra unei suprafete de pamant (mnosii) si recunoasterea acestei calitati de catre domn.




Boieria era ereditara, prin urmare se mostenea, insa ea nu putea fi desprinsa de calitatea de mare proprietar de pamant, asa incat pierderea proprietatii insemna si pierderea totlului nobiliar.

La noi a existat si o nobilime ecleziastica, formata din mitropolit, episcopi si oamenii marilor manastiri.

Nobilimea laica si ecleziastica se bucura de toate drepturile civile si politice. Ea exercita conducerea in stat, alaturi de domn si se bucura de privilegii si imunitati. In Tarile Romane nu exista sistemul feudal tipic din Apus, in sensul ca marii si micii boieri erau intr-adevar subordonati domnului in regim de ascultare fata de poruncile domnesti, iar neascultarea era pedepsita cu moartea. Insa marea boierime, desi avea o pozitie foarte puternica, nu a avut niciodata pe domeniile sale o independenta atat de mare fata de domn incat domnul sa nu o poata controla.

Taranii: erau de mai multe categorii:

- tarani liberi cu pamant : mosneni in Tara Romaneasca si razesi in Moldova

- tarani liberi fara pamant : vlahi in Tara Romaneasca, saraci in Moldova si jeleni in Transilvania

Taranii liberi aveau un statut juridic mai bun decat cel al taranilor aserviti, in sensul ca desi nu aveau drepturi politice, se bucurau de drepturile civile si de libertatea de miscare.

Taranii aserviti aveau o situatie juridica inferioara. Ei erau numiti rumani si in Tara Romaneasca si vecini in Moldova . Se aflau in stare de dependenta fata de boieri sau de domni; pana in sec XV ei se puteau muta liberi de pe mosii, ulterior li s-au cerut mari sume de bani drept rascumparare pentru a se putea muta, iar la sfarsitul sec. XVI si inceputul sec. XVII ei au fost lipiti de pamant, nemaiputand fi instrainati decat odata cu mosia.

Caile juridice de cadere in rumanie erau:

-         contractul de vanzare ( cand taranul isi vindea pamantul isi vindea si libertatea)

-         contractul de donatie

-         contractul de imprumut in care taranul garanta cu libertatea sa

-         hotararea judecatoreasca

Caile nejuridice de cadere in rumanie sunt:

-         falsificarea titlurilor de proprietate

-         cotropirea sau sila

Caile juridice de iesire din rumanie:

-         iertarea de rumanie (cand boierul il elibera pe taran)

-         rascumpararea ( cand taranul reusea sa stranga suma de bani necesara)

-         hotararea judecatoreasca

Caile nejuridice de iesire din rumanie:

-         fuga de pe mosie

-         arderea titlurilor de proprietate

-         rascoala

 

Orasenii: Aveau un statut juridic special. Se bucurau de o anumita autonomie in schimbul obligatiilor fiscale si militare la care erau impusi.

Si in orase exista doua paturi sociale:

-         orasenii mai bogati care aveau acces la conducerea oraselor

-         patura inferioara formata din orasenii saraci

In cele doua tari romane nu s-a format un patriciat orasenesc puternic, asa cum s-a intamplat in Transilvania pentru ca cei care se imbogateau preferau sa cumpere mosii si sa intre in randurile boierimii.

 

Robii: Erau recrutati dintre populatiile neortodoxe: tatarii si tiganii care pe masura ce treceau granita intrau in stapanire domneasca, iar Domnul ii daruia apoi boierilor sau manastirilor. Domnul a avut intotdeauna un drept superior de supraveghere si control asupra robilor, asa incat actele de transfer cu privire la robi erau confirmate de domn. Robii fara stapan intrau in stapanirea Domnului, iar acesta ii acorda apoi in stapanire cu titlul de privilegii.

Robii au fost supusi unui regim juridic numit cu termen slavon "halax cae praxa" (dreptul robilor). Ei aveau dreptul sa se casatoreasca, insa cu aprobarea stapanului, sa detina locuinte numite salase si sa exercite anumite meserii, in special mestesugurile la care erau foarte priceputi, dobandind astfel venituri care erau impozitate, iar impozitele erau stranse de functionari speciali numiti juzii de tigani.

Rudenia: era de trei feuri: de sange, prin alianta si spirituala. La acestea se adauga rudenia prin infiere, copiii infiati fiind numiti fii de suflet si cea care rezulta din infratire.

Rudenia de sange putea fi la linie directa (cand persoanele descindeau una din alta) si in linie colaterala ( cand aveau un autor comun). Rudenia prin alianta reprezenta rudenia dintre un sot si rudele celuilalt sot, iar rudenia spirituala reiesea din taina cununiei si a botezului si era rudenia dintre nasi si fini.

Rudenia de sange a reprezentat piedica la castorie si a fost fundamentul succesiunii. Rudenia prin alianta, dar si cea spirituala au reprezentat piedici la casatorie la fel de puternice ca rudenia de sange.

Casatoria: nu a reprezentat un contract civil, ci o legatura personala bazata pe taina cununiei. Etapele premergatoare casatoriei erau vederea la fiinta, and viitorii soti se cunosteau, urmarea de vorbe, intocmirea zestrei si binecuvantarea parintilor. Exista si forma casatoriei cu fuga, cand se urmarea fortarea binecuvantarii parintilor.

Zestrea: institutie de straveche traditie geto-daca, era un drept al ambilor soti si reprezenta valoarea muncii depuse de ei in gospodaria parinteasca. La zestre se adaugau darurile de nunta. Incepand cu sec XVII, au aparut foile de zestre, zestrea incepand a fi doar un drept al viitorilor soti si, in consecinta, au aparut si vanatorii de zestre.

Divortul era admis prin egalitate de motive in persoana ambilor soti; fie sotul declara cu martori ca nu-si mai primeste sotia, fie sotia declara cu martori ca nu se mai intoarce la sotul ei. Urma o procedura de partaj care se numea imparteala.

Familia: avea in centru pe cei doi soti si copiii, prezenta un caracter democratic de egalitate a ambilor soti; prin urmare, ambii parinti aveau obligatia de intretinere fata de copii si puteau exercita puterea parinteasca asupra lor. Daca sotul murea, sotia putea exercita singura puterea parinteasca asupra copiilor. Sotul care nu-si indeplinea obligatia de intretinere fata de sotia si copiii sai era supus unor pedepse infamante, era dat prin targ sau purtat pe ulita.

Succesiunile

Trecrea averii de la defunct la succesori se numea mostenire, iar herezii se numeau mostenitori dupa vechiul termen de origine tracica "mos". Mostenirea era legala si testamentara.

Conform mostenirii legale, toti copii aveau vocatie succesorala egala la averea parintilor lor, fie ca erau legitimi, vitregi sau de suflet. Copii naturali din flori aveau vocatie succesorala la averea mamei lor, copiii vitregi aveau vocatie succesorala la averea parintelui bun. Era recunoscut si dreptul la mostenire al sotului supravietuitor.

De la aceste reguli exista o exceptie: in T.R. fetele nu aveau vocatie succesorala la bunurile de bastina (la averea mostenita). Ele primeau echivalentul in bunuri de cumparatura, in bani sau in alte lucruri pretioase, sub forma de zestre. Obligatia de inzestrare revenea parintilor si, in lipsa lor, fratilor.

Mostenirea testamentara se deferea conform testamentului, care putea fi oral, cu limba de moarte, sau scris, numit diaca. La forma scrisa aveau acces stiutorii de carte, in special boierii si preotii. Taranii testau cu limba de moarte. Era des folosit blestemul pentru a nu se strica testamentul si era valabila institutia substitutiei fideicomisara.

Obligatiile

Legea Tarii prevede ca izvoare de obligatii contractele si delictele, iar in privinta raspunderii reglementeaza doua forme: raspunderea personala, care era regula, si raspunderea colectiva, care era exceptia. Exista trei forme de raspundere colectiva: in materie penala, fiscala si despagubirea de la altul.

Raspunderea colectiva in materie penala

In cadrul obstilor satesti inainte de intemeierea statelor exosta organe de conducere insarcinate cu identificarea , prinderea si pedepsirea celui vinovat. Dupa intemeiere, unele din aceste atributii au fost preluate de stat prin slujbasi specialisti numiti gonitori din urma. Obstea sateasca a pastrat numai atributia de a-l prinde pe faptas si a-l preda gonitorilor din urma. Daca nu reusea sa-l identifice si sa il prinda, obstea era obligata sa indice locul prin care acesta a parasit hotarul satului, adaica sa predea urma. Daca nici acest lucru nu era posibil, obstea era obligata sa la plata unei mari sume de bani, cu titlul de amenda. Daca nu putea sa plateasca suma de bani, obstea era aservita de catre domni sau de catre boierul care platea datoria.

Raspunderea colectiva in materie fiscala

Functiona sistemul listei, astfel incat intreaga onste era obligata la plata unei sume de bani care mai apoi era impartita pe gospodarii. Daca unii membri ai obstii nu puteau plati sau dadeau bir cu fugitii, obstea trebuia sa preia si obligatia lor fiscala. Daca cei insolvabili erau foarte multi si obstea nu reusea sa stranga suma necesara era aservita in contul domniei sau al boierului care platea.

Despagubirea de la altul e o forma de raspundere interntionala care cuprindea categorii sociale mai largi, asa incat creditorii romani puteau obtine de la domn dreptul de a se despagubi pe seama conationalilor debitorilor lor straini, aflati in trecere prin Tarile Romane. Acestia din urma primeau inscrisuri constatatoare ale creantei si ale modului cum s-a realizat executarea, asa incat odata intorsi in tara lor de origine sa ceara autoritatilor dreptul de a fi despagubiti de catre adevaratii creditori. La fel se intampla si in cazul in care debitori erau romani si conationalii lor se aflau in trecere prin tara creditorilor.

Contractele

I.Contractul de vanzare-cumparare, poate cel mai des utilizat contract in epoca feudala, prezinta anumite particularitati in ceea ce priveste obiectul, consimtamantul si pretul.

1.      In privinta obiectului, puteau face obiect al contractelor de vanzare-cumparare orice fel de bunuri aflate in comert. Ca o particularitate, si persoana umana putea constitui obiect al contractelor de vanzare-cumparare, daca era vorba de taraniaserviti, de tarani liberi care-si vindeau libertatea sau de robi.

2.      Consimtamantul trebuia sa fie neviciat. Cel mai des intalnit viciu de consimtamant era violenta sau sila. Eroarea si dolul erau mai putin intalnite, intrucat contractele se incheiau cu martori. In privinta imprejurarilor care au determinat vanzarea (nevoile economice ale vanzatorului), acestea nu constituiau viciu de consimtamant. Consimtamantul in epoca feudala prezinta doua particularitati si anum:

-         daca obiectul vanzarii era proprietatea feudala sau robii era necesar si acordul domnului, ocazie cu care partile faceau darea calului sau a cupei



-         daca obiectul vanzarii il constituia un teren din obste, atunci se exercita dreptul de pratinis care are doua etape: dreptul de precumparare si cel de rascumparare;

1. dreptul de precumparare apartine rudelor si vecinilor astfel incat ei aveau un drept special de preemtiune si vanzatorul trebuia sa-i intrebe mai intai pe ei daca nu erau interesati de vanzare. Abia daca rudele si vecinii nu voiau sa cumpere, oferta putea fi facuta unui strain de obste.

2.dreptul de rascumparare apartine tot rudelor si vecinilor, astfel incat, daca vreunul din ei nu e prezent in momentul vanzarii in termen de 1 an de la momentul la care a aflat de vanzare putea sa intoarca pretul cumparatorului si sa dobandeasca terenul.

Observam in dreptul de protinis vechea solidaritate a obstii si tendinta ei de a-si pastra integritatea.

3.      In ceea ce priveste pretul, acesta era in bani de cele mai multe ori, dar putea fi si in bunuri, situatie in care era mai greu de facut distinctia intre vanzare si schimb. Pretul putea fi platit integral in momentul vanzarii, insa vanzarea se putea face si cu rest de pret, caz in care se prevedea printr-un pact comisoriu rezolutiunea vanzarii, in caz de neplata a pretului. Rezolutiunea mai putea fi prevazuta si in situatia in care intervenea evictiunea sau, asa cum se spunea, "bunul fusese rau cumparat", adica de la neproprietar.

II.Donatia era un contract des folosit atat in privinta daniilor domnesti cat si a celor particulare. Donatorul insarcina uneori pe donatar cu obligatia de a-l intretine pana la moarte, de a-l inmormanta si de a-i face pomenile dupa inmormantare.

III.Contractul de imprumut aparea de cele mai multe ori sub forma imprumutului cu dobanda. Scadenta era numita zi, soroc sau badea si era fixata de regula intr-o zi de mare sarbatoare. Dobanda se numea bash si se putea prevede si dobanda la dobanda, adica bas peste bas (anatocist).

Garantiile erau de doua feluri: reale (zalogul) si personale (chezasii).

Zalogul putea avea ca obiect orice fel de bunuri , insa de obicei erau puse ca zalog mosiile cu tarani aserviti. Munca taranilor putea fi folosita in contul dobanzilor. Daca la termen, debitorul platea, el rascumpara zalogul, daca nu platea puteau interveni doua situatii:

-         daca la formarea contractului s-a prevazut ca zalogul sa fie , atunci la scadenta el intra in proprietatea creditorului

-         daca la formarea contractului nu s-a prevazut nimic, dat fiind ca de obicei valoarea zalogului era mai mare decat valoarea datoriei, el era pretuit si se vindea fie catre un tert, fie creditorul insusi care-si oprea valoarea dreptului de creanta, iar restul il restituia debitorului.

Chezasii erai garantii personali care se obligau sa plateasca datoria in locul debitorului daca la scadenta acesta va fi insolvabil. Ei erau tinuti solidar, dar garantul care platea se putea intoarce impotriva cogarantilor si debitorului principal.

Institutia infratirii

Infratirea reuneste caractere ale rudeniei, testamentului si contractelor. Ea e cunoscuta inca din antichitate si era probabil practocata si de geto-daci prin ritualul amestecarii unor picaturi de sange intr-o cupa cu vin. In epoca medievala a imbracat forma fratiei de arme si, sub influenta crestinismului, a fratiei de cruce, care se facea tot prin amestecarea de sange, dar crestatura era in forma de cruce.

Boierii practicau o forma de infratire in biserici, cand in urma unei slujbe religioase se impartaseau din acelasi potir.Aceste forme de infratire aveau ca scop crearea unor legaturi personale foarte asemanatoare cu rudenia de sange cea adevarata.

Infratirea pe mosie

Spre deosebire de formele aratate mai sus, aceasta avea ca scop nu numai crearea unor legi personale ci si a unor legaturi patrimoniale intre cei infratiti. Ea presupunea doua forme:

-         infratirea prin unirea ocinelor : se realiza atunci cand doua sau mai multe persoane isi uneau pamanturile si se infrateau in asa fel incat fiecare dobandea o cota egala din proprietate; era intotdeauna directa

-         infratirea prin asezare : se realiza doar pe ocina unei persoane care ii aseza ca frati pe mosia sa pe ceilalti infratiti; putea fi directa daca proprietarul mosiei dobandea si el calitatea de frate, dar putea fi si indirecta daca nu participa la infratire, ci doar ii aseza ca frati pe ceilalti.

Infratirea pe mosie a produs efecte juridice in plan succesoral si in planul obligatiilor si al contractelor.

In materie succesorala o persoana proceda la infratire in urmatoarele situatii:

-         in Tara Romaneasca daca vroia sa acorde si fetelor vocatie succesorala la bunurile de bastina

-         tot in Tara Romaneasca daca nu avea mostenitor decat fete si atunci infratea pe fetele sale cu fiii altuia

-         daca vroia sa schimbe ordinea succesorala infratea persoanele mai indepartate in grad cu persoanele mai apropiate ca sa le ofere tuturor dreptul la mostenire

Dreptul Penal

In materie de drept penal, Legea Tarii consacra fatis un regim discriminatoriu astfel incat aceleasi fapte sunt apreciate si pedepsite diferit, in functie de categoria sociala careia ii apartine faptasul. Infractiunile erau denumite vini sau fapte si se imparteau in vini mari si vini mici. Dintre vinile mari cea mai importanta este viclenia, care intervenea atunci cand un boier incalca obligatia de dreapta si credincioasa slujba fata de Domn. Ea era echivalenta cu inalta tradare si se pedepsea cu moartea si cu confiscarea averii. Averile confiscate erau daruite mai apoi de domni boierilor credinciosi sau manastirilor.

O alta vina mare era osluhul sau neascultarea boierilor fata de poruncile domnesti in general, sau a taranilor dependenti fata de boieri.

Tot dintre vinile mari : infractiunile contra persoanei, omuciderea (pedepsita cu moartea, dar putea fi rascumparata in bani sau ocini) si ranirile numite ucisaturi sau sange pedepsite cu gloabe (amenzi). Tot in randul vinilor mari: infractiunile impotriva religiei si moralei (ex: sacrilegiul - profanarea locurilor sfinte, erezia - abaterea de la dreapta credinta, ierosilia - furtul obiectelor din biserica, adulterul, violul, bigamie).

Pentru toate, pedeapsa prevazuta era cea cu moartea.

Tot vini mari erau si infractiunile contra patrimoniului, talharia sau furtul prin violenta era pedepsit cu spanzuratoarea la locul faptei; furtul flagrant, ca si furtul obisnuit, erau pedepsite cu amenzi.

Dintre vinile mici, mai amplu reglementate erau marturia mincinoasa sau limba stramba pedepsita cu amenzi, denuntarea calomnioasa sau sudalma cea mare, pedepsita cu pedeapsa pe care ar fi suferit-o cel denuntat daca denuntul ar fi fost intemeiat; si sfada sau injuriile tot in aceasta categorie intrand si incalcarea semnelor de notar, pedepsite cu gloabe.

Dreptul Procesual

In Legea Tarii cunoastem mai multe categorii de instante:

-         la sate: oamenii buni si batrani

-         in orase: judetul, saltuzul si cei 12 pargori

-         pe mosii: boierii si conducerea manastirilor, atunci cand acestia erau investiti cu imunitati care cuprindeau dreptul de judecata.

-         in judete si tinuturi: dregatorii domnesti, judetii, parcalabii, vornicii

-         in Tara Romaneasca: marele boier si marele vornic

-         in Moldova: cei doi vornici, urma Sfatul Domnesc si Domnul care putea judeca singur sau impreuna cu sfatul orice pricina civila sau penala in prima sau in ultima instanta

In cadrul instantelor feudale nu exista o ierarhie si nici instante de fond si de apel. Orice pricina putea fi atacata la aceeasi instanta sau la una superioara. Nu exista nici autoritatea de lucru judecat, a.i. orice cauza putea fi rejudecata si hotararea putea fi schimbata. Din aceasta pricinsa s-a incercat impiedicarea redeschiderii procesului si a aparut astfel zaveasca sau legatura, prin care cel care voia sa redeschida procesul trebuia sa plateasca o suma de bani care intra in vistieria statului. A aparut apoi fieria , prin care partea care castica procesul platea o suma de bani in vistieria statului pentru ca domnul sa nu aprobe redeschiderea procesului. In sec.XVIII aua aparut amenzile judiciare pentru cei care urmareau redeschiderea procesului deja judecat.

Probele

Sistemul probator in Legea Tarii avea in centru probele orale care erau cel mai des folosite, probele scrise fiind intalnite mai rar. Inscrisurile se numeau ipisoace, direse, hrisoave sau zapise.

Probele orale

1.      Proba cu fierul rosu a fost folosita in cadrul Episcopiei catolice de la Oradea la inceputul sec XIII, fiind consemnate aproape 400 de cauze care au fost solutionate cu aceasta proba. Dupa o slujba religioasa, partea care se supunea probei, un martor sau un chezas era obligat sa poarte in mana un fier inrosit in foc pe o distanta de 8-10 pasi. Rana se bandaja si se sigila, sigiliul urmarind sa fie dessfacut peste 8 zile, atunci cand, daca rana era vindecata, partea avusese dreptate, iar daca nu, pierdea procesul. Majoritatea cauzelor solutionate prin aceasta proba erau procese de proprietate, iar cei supusi la aceasta proba erau de obicei taranii daca un nobil se gasea in aceasta situatie. Proba era administrata de un martor sau un chezas.

2.      Juramantul cu brazda se folosea in procesele de hotarnicie. In M., cel care jura purta o brazda de pamant pe cap sau pe umeri, iar in T.T. intr-o traista la spate, de unde si numele de brazdasi in M. si de traistasi in T.R.. In timp ce purtau brazda inconjurau hotarele proprietatii, jurand ca acestea sunt adevaratele hotare. Ulterior, boierii au recurs la preconstituirea acestei probe, luand copii de tarani si punandu-i sa inconjoare hotarele, timp in care erau batuti sau palmuiti ca sa tina minte care sunt adevaratele hotare.

3.      Proba cu juratori a fost cea mai importanta proba, fapt care a rezultat si din denumirea de lege pe care a avut-o, asemanatoare cu Legea Tarii. Proba se administra in procesele penale si civile, cu diferenta ca in procesele penale ea avea un caracter subiectiv, juratorii depuneau juramant de credulitate, adica referitor la buna reputatie a partii si nu la felul cum s-au desfasurat faptele. In procesele civile, insa, juramantul era unul de veridicitate. Juratorii puteau fi in numar de 6, 12, 24 sau 48, acesta din urma fiind numarul limita. Domnitorul era cel care acorda proba, iar daca numele juratorilor se cunostea de la inceput, ei erau denumiti juratori de ravase. Atunci cand acorda proba juratorul utiliza expresia "i-am dat lege" sau "i-am facut lege" si insarcina pe un dregator special care sa supravegheze desfasurarea probei. Juratorii jurau la fel cu partea pentru care interveneau in proces. Desfasurarea probei era consmenata intr-o carte de juramant care era sigilata si purta pecetile juratorilor si pe care dregatorul o ducea domnitorului. Domnitprul era cel care pronunta sentinta, insa el niciodata nu a contrazis juramantul juratorilor, de unde reiese marea reputatie de care se bucura aceasta proba. Partea care castiga procesul se spunea ca "s-a apucat de lege", iar partea care pierdea procesul- "a ramas de lege" . Aceasta putea sa ceara o contraproba cu nr. dublu de juratori, nr. maxim fiind de 48; daca contraproba era intemeiata, primii juratori erau pedepsiti cu o amenda in vite.

4.      Marturia e depozitia martorilor cu privire la faptele pe care le-au cunoscut prin propriile lor simturi. Se depunea, de obicei, sub juramant, caz in care nu putea fi schimbata deoarece marturia falsa sub juramant e infractiune. Insa va putea fi acordata si fara juramant, mai ales in procesele de hotarnicie, caz in care martorul se putea razgandi fara consecinte.

5.      Aldamasul reprezinta o proba preconstituita care se realiza cu ocazia incheierii unui contract. Aldamisarii sunt persoane care au fost de fata la incheierea contractului, care cunosc vointa partilor si imprejurarile in care a fost incheiat contractul si care, in caz de proces, pot depune marturie in legatura cu acestea.







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Istorie




EPOCA LUMINILOR
Mussolini si fascismul italian
ARTA SCRISULUI LA EGIPTENI
DESAVARSIREA UNITATII NATIONALE A STATULUI ROMAN
DEZVOLTAREA ECONOMICA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA
REPUBLICA SI RESTAURATIA STUARTILOR
Sfarsitul razboiului rece si noua ordine mondiala
Organizarea de stat a Tarii Romanesti si Moldovei in epoca Feudalismului dezvoltat
Plutarh, Vieti paralele - o posibila comparatie a lumii grecesti cu cea romana
Clasici si moderni