Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Doar rabdarea si perseverenta in invatare aduce rezultate bune. stiinta, numere naturale, teoreme, multimi, calcule, ecuatii, sisteme


Biologie Chimie Didactica Fizica Geografie Informatica
Istorie Literatura Matematica Psihologie

Geografie


Index » educatie » Geografie
Cimpulung-Brasov


Cimpulung-Brasov




Cimpulung-Brasov

Sintem cu totii mari proprietari fara sa stim. Drumurile, cararile, marginea apelor, toate ni sint ale noastre. Peisajul apartine celui dintii care are ochi pentru a-l privi.

LUBBOCK[1]




Predealul n-a fost intodeauna trecatoarea cea mai batuta. Veacuri intregi zirnastenii cu chervanele incarcate cu brasoveni urcau calea Branului, catre Cimpulung.

Trenul a infruntat inaltimea de la Predeal albia de la 1870. De atunci celalalt drum a devenit mai parasit.

Dar daca valea Prahovei azi este artera principala a comertului si a traficului de calatori, vechiul drum dintre Cimpulung si Brasov a ramas poate unul din cele mai frumoase din Carpati. Soseaua larga, bine tinuta, deschide la fiecare cotitura.perspective nici una asemenea alteia.

Pornesti de la Cimpulung, oras care aiurea, cu podoabele naturale din juru-i cu lesnicioasele drumuri spre frumusetile variatilor munti ce-l inconjura, ar deveni, de cum da primavara, un furnicar de lume. E dreptul ca de vina este slaba indrumare turistica la noi; dar tot atita vina cade si in seama localnicilor, oameni altfel plini de energie, dar carora pare ca le lipseste initiativa pentru a face din Cimpulung un temeinic centru turistic.

Orasul este plin de amintiri strabune, evocate fie de clopotnita manastirii lui Negru Voda ori Cloasterul Franciscanilor. Are imprejurimi apropiate, care indeamna catre urcusuri domoale, cu vederi largi spre muncelele blinde. Asezat intr-o depresiune, in jurul Cimpulungului nu se cunoaste loc ars, pustiu. Verdele acopera totul, de cum incep bumbisorii sa se arate, pina ce-l impinzesc brindusele de toamna cu flori violacee.

Cit de variata este regiunea ti-o spune relativ usoara urcare a Mataului, muntele din indata vecinatate, prin variatele ispite ivite de jur imprejur. Din Olt pina-n Bucegi, din Iezerul pina-n sesul dinspre miazazi incenusat in ceata, pe o zi limpede, roata, privesti la mindrele forme ale Carpatilor meridionali.

Impunatori sint cei mai din apropiere, spre rasarit Leaota si Bucegi, spre miazanoapte culmea ce se termina cu Iezerul Mare (2 462 m), aproape rivalul Negoiului, si cu Papusa, nume gingas, ca multe altele date de popor, care a legat amintirile istorice de formele socotite de el ca neperitoare. Lor se intrecaleaza creasta prapastioasa a Pietrii Craiului, iar spre vest stau la rind uriasii Carpatilor nostri.

Mai ales in apus de soare, coloritul peisajelor e neintrecut, de la intrandafiratele calcaruri, ale Pietrei Craiului, ultimele mingaiate de soare, la albastriul de otel ce invaluie Iezerul ori cenusiul ce acopera muncelele Argesului.

Urcusul Mataului e un soi de invitatie la vals. Cel mai lesnicios este drumul vechi de chervane, transformat intr-o sosea serpuita, care urca Dealul Sasului, spre a ajunge la punctul culminant de la vechea vama Giuvala.

Pentru cine nu cunoaste frumusetile tarii, ar fi indeajuns acest drum spre a-i lega pentru totdeauna sufletul de pamintul nostru neintrecut, ca emotiuni estetice si turistice. Se poate face lesne cu masina. Fara goana, intr-o zi savirsesti circuitul Bucuresti-Clmpuhing-Brasov Bucuresti.

Mai ademenitor este sa urci drumul apostoleste, avind indeajunsuri popasuri. Sate vestite, Rucarul la un capat, Branul la celalalt, sint popasuri placute pentru drumetul caruia i-ar veni dorul sa taie pe jos unul din cele mai incintatoare si variate tinuturi din tara. Cu automobilul, de la Cimpulung la Brasov, zbori in citeva ore, pe o sosea buna, ramasa fara gropile obisnuite pe alte drumuri. Caieidiscopic trec pe dinainte virfuri de munti si pajisti intinse; iti ies in cale pilcuri de brazi ce stau la sfat ori ziduri golase de piatra Mereu in goana, n-ai vreme sa prinzi insa amanuntul, decorurile ce teleaga de natura si podoabele ei mindre.

Cu sacul in spinare si cu toiagul in mina, drumul este unul din cele mai ademenitoare pentru contemplarea pe indelete a frumusetilor ce se schimba la tot pasul.

E cam mult de cind dormeam in claile cu mireasma finului proaspat ori maadaposteam sub bolta podetului, impotriva ploii ce cadea cu galeata, pina cind eram silit sa-imi caut alt oplos, din pricina gilgiiitoarelor suvoaie. In baia soarelui domolit de racoreala ce se ridica din vai. paseam asemenea fericitului din povestea pe covorul de iarba tunsa. Urcat pe virful unui dimb golas de piatra de var, asemenea unei capatini de zahar rasarita din mijlocul brazilor desi, ceasuri intregi nu ma saturam sa ma desfatez prin sceneriile bogate, ce umpleau orizontul larg, dintre Piatra Graiului si Bucegi.

Cum nu stiu acei carora tineretea le da aripi cu cit de putina osteneala se pot capata clipe de intensa satisfactie si vibranta multumire si cum ajungi sa-ti inclini capul, doborit de frumusetile nebanuite ce ti le ofera drumul lesnicios de la Cimpulung la Bran ? Abia ai iesit din oras si de pe coasta Mateiasului, privind indarat, te opreste-n loc netezisul dinspre apus, spatiul larg, molcomitor al muncelelor, podoaba orasului strabatut de Piriul Tirgului, cu apa limpede ca lacrima. Gradini de pruni in siruri, nuci razleti cu cununa rotunda, dau locului o liniste de rai, ce-ti captiva sufletul, prinzindu-l in mrejele locurilor de nori pe cerul limpede si albastru, cit si a umbrelor lor, cu forme fantastice si schimbatoare, de pe netezisul inverzit. E linistea si mingiierea asa de maestrii descrisa de Goethe in "Hermann si Dorotthea'. Atita pace se lasa asupra sufletului, incit volbura cea mai deasa din el se linisteste ca prin farmec. E icoana naturii blinde, impodobita cu ceea ce omul poate capata de la ea.

Nu este oare nici o legatura intre peisajul blind, rodnic, linistitor si schitul de maici din apropiere, sapat in stinca de la Namaesti ? De pe acoperisul ei contemplezi peisajul odihnitor din lungul Argesului, cu casele albe, curate, presarate-n mijlocul pometurilor.

In fata se ridica spinarea prelunga a Mateiasului, pe sub care serpuieste soseaua ca varul- Muntele mai inalt decit Mataul, deci cu priveliste mai larga;, face osteneala sa fie urcat. Cele doua fete ale lui sint deosebite; una, numai bolovani goi, albi, de calcar folosit pentru var, e batuta-n plin de soare; alta, mai umbrita, cu tufe dese de alun, cu poiene inflorite cind e toiul florilor.

In linistea sarii, ca un susur adus de vint, se prinde bolborosirea izvorului Toplitei, ce curge repede sa se verse in Argesel. La cotitura de drum, dupa ce treci de monumentul eroilor cazuti in ultimul razboi, ramii pironit, fara vrere; atit e de mare contrastul intre ce ai lasat in urma si ce ti se desfasoara inainte, brusc ca de dupa o cortina ridicata, incit uiti si de propria-ti existenta. Rar se afla in calea drumului haituit un peisaj mai atractiv, mai impunator, prin trasaturile simple, cu care natura stie sa te subjuge. Munte, apa, pajiste inflorita, se imbina intr-un tablou minunat. De cite ori trec prin acest colt al tarii, ma inchin. Cui ? Nu stiu. E destul ca ma pomenesc oprit in loc, cu capul plecat spre ruga, de iaitita frumusete desfasurata dintr-o data.

Ai inainte adincimea vaii Dimbovitei in tot lungul ei, de la Dragoslavele pina-n jos de Stoenesti, cu amintirea lui Mihai Viteazul, iar mai incolo cu ruinele cetatii de care se leaga legenda lui Negru Voda. Limpede de pare dira de argint viu, rasfirata in suvite, se strecoara printre ostroavele de aninis, pe pat curat de lespegioare. Soseaua o intovaraseste ca o panglica in lungul careia se tin oasele. Padurea din prelungirea Leaotei se lasa, deasa, pina-n drum, cu prea putin loc de pasune. La spate, se inalta treptele pietroase ale Mateiasului au slabe briie de tufaris; peste virfurile impadurite rasare ca un con de piatra alba Virtoapele, iar in fund, deasupra culmilor tot mai joase, creasta Pietrii Craiului te cheama.





Soseaua scoboara repede pe sub poalele Mateiasului, din care suruie izvor racoritor. Intri in Dragoslavele cu case gospodaroase, strinse in lungul apei limpezi. E sat vechi, loc de vama. Prin el au trecut cumanii, teutonii. In el a poposit regele Carol al XII-lea al Suediei, iar cimitirul cu crucile neputrezite, arata vajnica aparare a ostasilor nostri impotriva bavarezilor rostogoliti ca o avalansa. Nu faci lung drum, dupa ce treci Dimbovita, in adevar "apa dulce', si poposesti in alt sat, fost tirgusor odata, pomenit inca de pe vremea lui Mircea[2], din veacul al XV-lea. Ca si Salistea de linga Sibiu, Rucarul era vestit prin frumusetea femeilor imbracate in mindre haine nationale, batute cu fluturasi de aur.

Inainte era mai adesea vizitat, caci pe linga aer curat, Rucarul are imprejurimi apropiate cind tainuite, cind marete, inundate de soare ori umbrite de brazi, dupa voie si placere.

Frumusetile naturale se datoresc faptului ca in inaltarea Carpatilor aici a fost un tinut de naruire, de scufundari din care au urmat gropi despartite de praguri ori clotani de piatra alba, cu forme variate, imbracate cu paduri si pajisti, dau farmecul neintrecut al locului. Pilnia in care se afla Rucarul este despartita, prin pirleazul de la Posada, de cealalta scufundatura, in care sint rasfirate casele din Podul Dimbovicioarei[3]. Dimbovita intarita au Dimbovicioara de aice se vira in salbatecele chei sapate in Ghimbav. Rar indraznet le strabate, cind apa seaca. Gauri negre la diferite inaltimi din pareti arata tainuite pesteri, motiv de legende si povesti. Dimbovita fierbe la intrarea lor; pare ostenita, linistita, cind a scapat din inclestarea pietrii.

Si istoriceste sint importante locurile. Sus, pe marginea muchiei de calcar, ti se arata "Cetatea Neamtului' din care n-a ramas decit fintina sapata in piatra, plina de bolovani, ca si aceea din cetatea Risnoavei. Daca s-ar folosi amintirile si legendele istorice legate de partea locului, adunate de regretatul harnic invatator Radulescu-Codin[4], s-ar putea romanta episoade intregi din zbuciumul trecutului, intfringerea trufasului rege Carol Robert[5], din veacul al XIV-lea, pe aici ar fi avut loc. Schimbindu-si hainele cu un soldat, regele a pierdut pina si sigiliul regesc, dind bir cu fugitii. Evenimentele istorice se tin lant de Rucar, din veac in veac, pina in ultimul razboi, cind bietii rucareni au cunoscut groaza stapinirii straine.

Parasind pilnia sapata in piatra, drumul urca cu multe cotituri pe Dealul Sasului. Incepe orizontul larg spre care treci mai comod calare, pe carari mai de-a dreptul, cum fac si rucarencele ori pe soseaua ca in palma, ce duce la Giuvala. Cu cit urci, cu atit rasar virfuri de munti. Cu cit urci, cu atit aerul se racoreste, pajistile se intind, padurile trimit tirliorii cu sulite, brazi razleti stau de straja, cite 2-3. E zimbetul naturii printre munti. Rind pe rind, unul dupa altul, se ivesc: Piatra Craiului, apoi virful tesit, cu pasuni, al Leaotei, stingher in lumea stincilor de piatra de var. Un virf din apropierea soselei iti serveste drept minunat loc de observare. E bine sa poposesti. Cuprinzi toata panorama larga dintre Bucegi si Piatra Craiului, au forme felurite.

Piatra Craiului e ca o creasta cu muchia zimtuita, la poala careia se asterne poclada de brazi desi. Bucegii, spre rasarit, se inalta ca un urias masiv cioplit in marmora, au pereti despicati de palos, cu tapsan neted pe virf. Intre cele doua lumi de piatra stau multimea muntilor mai marunti, cu sclipirea acoperisurilor pe stine la marginea padurilor. Peste ei zaresti ceata usoara a departarii lasata de netezisul Tarii Barsei, ca peste fata marii.

Vremea ? A disparut. Te gasesti aici de o vesnicie. Te patrunde taina naturii. Te impresoara, te subjuga, te transforma. Sufletul se curata, mintea se limpezeste. Patimile s-au topit; chiar cel care jos se zvircoleste in gheena pornirilor omenesti, aici se simte altul, usurat ()

Nu am trait ceasuri de mai adinca odihna sufleteasca, de involuntara reculegere, decit sub larga bolta a cerului de aice, urias baldachin sustinut de stilpii de marmora. Trebuind sa cercetez mai in amanunt locurile, m-am inchinat rasaritului splendid de soare, imbalsamat de mireasma finului cosit. Am cunoscut natura in fetele ei vesele, ca si in itoanele de minie; am trait in admirarea naturii largi, dar, scoborind in vaile laterale, am simtit si mizeria din casele razlete, mincind mamaliga rece de pe polita de lemn ori dormind infundat in claia de fin, neputind suporta aerul inchis din odaile scunde, in care si purceii intrau spre adapost.

Minunea frumusetilor fermecatoare nu s-a ispravit. Soseaua serpuieste mai departe printre pajisti ca smarag-dul. Se zbenguiesc mieii in vremea primaverii; vara sclipesc coasele ce lasa brazde in pasunea din oare se raspindeste mireasma ultimelor rasuflari ale florilor, Iarasi te opresti. Te-ai opri de altfel la tot pasul, atit de multe ademeniri prezinta drumul.

Se poate oare mai framintate colnice, numai case, pometuri, pasune, in cadrul zidului aici mai impunator al Pietrii Craiului, despicat la capatul dinspre Zarnesti !

E un colt din Muntii Apuseni in care nu poti patrunde cu automobilul. E anevoie sa vizitezi regiunea chiar cu caruta. Terenul este un suis si coboris la tot pasul. Numai calare sau, mai degraba, cu piciorul, poti strabate in labirintul de forme, pina la casutele razlete, asezate tot pe fata dealului, in bataia indelungata a soarelui. ()

Pe o suprafata de vreo 50 de kilometri patrati sint rasfirate casele in care se adapostesc peste 10 000 de braneni, moroeni sau Colibasi, cum li se spune, cind nu sint cuprinsi sub numele generic de mocani. Satele: Moeciu, Cheia, Fundata, Sohodol nu au casele strinse gramada, ca-n Risnovul apropiat sau chiar ca-n Zarnesti. Sint presarate ca petalele cazute din pomi, pe o pajiste verde. Frumusetea locului este marita tocmai prin aceasta asezare a caselor, legate unele de altele prin carari inguste, rar drumeaguri folosite numai in timpul verii.




Nicaieri in alta parte a Romaniei, oamenii nu au ridicat la inaltimea de l 300 m, in asa de mare numar, salasele lor stabile. Izolat cum este, tinutul colibasilor a ramas unul din cele mai arhaice din tara, desi drum batut trece prin coasta lui. E un contrast izbitor, de altfel caracteristic noua, aceasta apreciere intre dezvoltarea moderna a unui oras ca Brasovul la citiva kilometri si intre viata branenilor ramasa asa cum era foarte probabil si pe vremea de demult. Interesante sint casele, adevarate ferme, ca niste cetati, cu arhitectura hanurilor din Moldova.

Trei laturi, in jurul curtii dreptunghiulare, sint ocupate de casa de locuit intr-o parte, grajdurile pentru vite peste drum, iar in fund sura incapatoare. La fata e poarta larga ce leaga si inchide laturile, iar in dosul casei, sub acoperisul tras pina jos, tinind si caldura locuintei, este staulul de oi. Totul e gramada. Viata e strinsa, adapostita de vint si ploaie. In jurul casei sint pomi, straturi cu legume si ogoare, imprejmuiri nu se afla. Cel mult haturi cu huceaguri arata limita proprietatii, tragind linii mai inchise pe fondul verde al pajistei, farmecul privelistei din departare.

Pozitia inalta a tinutului, asprimea vremii, aduc restringerea samanaturilor. Desi populatia a ramas inca tot la mamaliga drept hrana zilnica, papusoii nu rodesc; degeaba truda ar fi samanatul lor. Ca si motii din Muntii Apuseni, branenii isi cara malaiul din partile joase. E o peregrinare de anotimp, dar si un schimb de marfuri. Pe ogoare nu se seamana decit cartofi, ovaz, orz, rar griu de primavara, ce ar ajunge hranei de peste an. Pe restul pamintului sint pasuni, finete, in ultima vreme luterna, trifoi. Finul este bogatia, caci cresterea vitelor a ramas indeletnicirea principala. Branenii, ca si cei de la Poiana ori Jina de linga Sibiu, poseda turme de oi, dar si vite ori cai. Acestia sint pretuiti. Altfel n-ar avea cum duce produsele lor in departare.

Branenii sau Colibasii, dupa colibele ce locuiau pe vremea turcilor si tatarilor, au ramas inca la industria casnica. Gospodina tese pinza. Piua de sumane aici se aude mai des decit oriunde in munti. Pina si cojoacele se fac in sat. Izolarea a pastrat bunele obiceiuri ancestrale. Industria moderna n-a strabatut pina in case, macar ca din ele, pe vreme limpede, s-ar putea auzi sirena fabricelor de la Zarnesti.

Din an in an insa, apropierea drumului batut prinde sa inteteasca schimbarile stravechiului trai.

Mai ales cind iarna acopera tinutul cu nameti, sau cind ploile fac din fiecare carare cite un puhoi, izolarea de restul lumii este aproape completa. Scrisorile se impart duminicile sau in zile de sarbatoare dupa slujba bisericeasca, in biserica. Tot in biserica se vestesc orinduirile administrative. Sint scene de alta data. In schimb viata e in toi in fiecare miercuri cand e zi de tirg, in preajma castelului, sau mai ales in cele doua zile de iarmaroace anuale, in august si noiembrie, cind se soo-boara si cel mai departat colibas, de ramin casele goale, doar cu batrinii si copiii care nu pot face drum lung, ostenitor. Schimburile de marfuri se implinesc ca pe vremea cind nu existau drumuri de fier. Atunci se poate admira si frumusetea etnica, dar si a portului national ().

Drumul se lasa in serpuiri tot mai rare. Ramin in urma inaltimile stincoase, dar din naruirea lor rasar in cale colti de piatra ce maresc variatia peisajului.

Pe unul din acestea se inalta ca o sageata, zvelt, cu turnuri si metereze, castelul de la Bran, in mijloculcaselor mai ingramadite, unele vile cochete, din valea Turcului. Cind crezi ca ai dat in cimpie, la o cotitura, printre arbori, se inalta viziunea din timpuri departate, cum rar se vad in tari apusene.

Vechi de peste jumatate de mileniu, sta intreg pe virf de stinca, de crezi ca din ea au crescut zidurile groase. Turnuri si turnulete se profileaza cind pe albastrul cerului, cind pe verdele padurii. Cum il inconjuri, din trei parti aspectul se schimba; acum e auster, numai piatra, acum cu parcuri inflorite in jur. Interiorul e ca un castel din poveste ().

Esti in ses, dar n-ai scapat de munte. Surpat, inconjura acest colt minunat de tara, un triunghi cu virful in Bran, au baza intre Zarnesti si Risnov, doua sate au pozitii incintatoare, desi diferite. Zarnesti e legat de Piatra Craiului, aice surpata; Risnov e la piciorul unui mal de piatra naruit din Bucegi. In ambele parti netezisul cimpului ajunge pina la pragul muntelui, iar cerealele cresc pina-n umbra bradului. Svitera nu are prea multe asemenea colturi pline de farmecul contrastelor bruste.

In toiul verii, cind natura gilgiie de belsugul darurilor ei, cand ogorul e aur varsat, iar finetele tesatura de pietre scumpe, cind padurile sint in plina munca de hrana, iar arinii de pe pffriul Turcuikii formeaza parc de baloane captive, oricit de indiferent ai fi fata de frumusetile naturii, simti cum ti se inclina capul ().

Zarnesti e mai mult orasel prin gramada cladirilor din jurul fabricii de celuloza, de linga vechea biserica zidita de Neagoe Basarab[6]. Mai in sus te crezi intr-un sat din Muscel, cu casele una linga alta, una la spatele alteia, cladite din butuci incheiati.

Podoaba locului o formeaza fruntea surpata din Piatra Craiului, incinsa cu bradet, in picioare cu covor de finetele, iar sus cu clotani albi de piatra. Prapastia, despicatura capatului de munte, este locul de escursie locala, usoara, indeajoms insa sa-ti destepte fiorii napraznicelor toaine ale Naturii.

Dincolo, la celalalt virf al triunghiului, la Risnov, aspectul e altul. Lipseste framintarea pietrelor naruite; o singura lovitura de palos a despartit stinca de sesul neted ca-n palma. Jos e satul, linistea asezarii tihnite, aliniere de case unite intr-un singur zid in lungul strazilor paralele. Sus e ruina vechiului burg de aparare, amintirea vremurilor de nesiguranta.

Din trecutul tot mai sters n-a ramas acolo decit ruini; jos e huzurul belsugului. Pe carari aspre treci zidurile inalte ce imprejmuiesc si azi cetatea, inlauntrul carora se ingramadeau, spre siguranta, cei din Risnov, dar si din Codlea ori Tohan. Ici a fost casa sfatului, dincolo capela din veacul al XVII-lea, mai incolo inchisoarea. Peste tot n-au ramas decit paretii si acoperisurile, macar ca, nu prea de mult, incaperile serveau inca pentru pastrarea cerealelor sau a carnii afumate. Din cetate intarita, azi se adapostesc printre ziduri bufnite si lilieci. Neatinsa s-a pastrat doar fintina adinca de peste 100 metri, sapata-n veacul al XVII-lea ().

De peste creasta Pietrii Craiului, norii se ridica, trimbe de soare dau aspecte mai fantastice coltilor de calcar, azvirlind pete aurii pe holdele dinspre Tohan. De deasupra padurilor intunecate de brad, Omul din Bucegi ramine impozant in goliciunea stincilor batute inca de lumina soarelui.



Natura se minie; norii se involbura; cuprind intinsul cerului in rotocoale ce se rostogolesc amenintator. Vintul nu afla piedica in sesul intins; suiera sinistru prin ferestrele meterezelor, umfla petecul de tabla de deasupra portii, gata-gata sa-l smulga din loc.

Fagii se zbuciuma, brazi isi flutura pletele eetenilor tot mai tare, pe cind frunzisul mesteacanului e apucat de un tremur, ramurile zbatindu-se ca parul despletit. In ses se rascolesc suluri de praf, ce se inalta sa se uneasca cu norii. Natura e in furie. Vintul vijiie, ploaia rapaie in jur. O pinza deasa, tesuta din picaturile mascate, din praful rascolit, acopera privelistea. Ca din pamint ies puhoaie numai spume; suierul lor se adauga la vijiitul cetenilor.

Furia n-a tinut mult. Spre inserate natura din nou suride, ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Stralucesc picaturile de ploaie pe frunzele arborilor; puhoaiele ramin fire de apa ce-si fac loc prin namolul rascolit. Viata revine in normal.

Dinspre coada satului, pe drumul numai baltoace, cireada de bivolite se intoarce de la pasune. Domoale-n miscari, indesate una in alta, clatinindu-si numai capul in mers, par un cird de elefanti. Unele se opresc, se scarpina de un gard, scot ragetul scurt, ragusit, prin care-si exprima placerea.

In urma cirezii, pazitoarea, uda leoarca, tirind dupa dinsa un catelus jerpelit, legat de un curmei, paseste domol. Multa vreme, pe strazile satului rasuna indemnul ei de altfel neascultat; Hai-ho-hoa ! Haida-ha ! cind mai prelung, cind mai grabit; la fiecare casa cite o bivolita se opreste din mers, docila.

Linistea sarii se revarsa asupra satului intreg, obloanele.de la ferestre se inchid spre odihna meritata. La marginea Brasovului, in intunerecul lasat, te intimpina siluieta masivei biserici Sf. Bartolomeu din veacul al XIII-lea, care a rezistat atit naturii cit si valurilor omenesti.

"Aceasta e viata u pare ca glasuie, impletituri de soare si nori, de lacrimi si suris. Asa va fi intotdeauna'.




[1] John Lubbock (1834-1913), scriitor, om politic si filosof englez.

[2] Mircea cel Batrin, domn al Tarii Romanesti (1836-1418).

[3] Azi Podul Dimbovitei.

[4] C. Radulesc Codin (1875-1926) folclorist.

[5] Carol Robert, rege al Ungariei (1308-1342).

[6] Neagoe Basarab, domn al Tarii Romanesti (1512-1521).







Politica de confidentialitate


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate

Geografie


Ecologie
Geologie
Hidrologie
Meteorologie


Mediul desertic
Subcarpatii Getici
HAZARDE - Principalele tipuri de dezastre naturale in Romania; Frecventa, Locatia si Intensitatea dezastrelor naturale.
Principalele grupari de vegetatie din imprejurimile localitatii Amara
Tara Vrancei - Geografie Culturala
SUBCARPATII SI MEDIILE SUBCARPATICE
Resursele Oceanului Planetar
Tari si capitale
Vegetatia Americii
JUDETUL CONSTANTA