Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Ca sa traiesti o viata sanatoasa.vindecarea bolilor animalelor, protectia si ingrijirea, cresterea animalelor, bolile animalelor




Alimentatie Asistenta sociala Frumusete Medicina Medicina veterinara Retete

Medicina


Index » sanatate » Medicina
» SUBSTANTE CU ACTIUNE ASUPRA SCHIMBURILOR NUTRITIVE


SUBSTANTE CU ACTIUNE ASUPRA SCHIMBURILOR NUTRITIVE


Substante cu actiune asupra schimburilor nutritive

Aceste substante stimuleaza procesele anabolice, favorizand cresterea si dezvoltarea tesuturilor sau chiar restaurarea lor, sau pe cele catabolice identificand astfel procesele energetice si indirect regenerarea tisulara.

Substantele care participa direct in structura tesuturilor se mai numesc si plastice (de la plasso - a cladi), iar cele care doar stimuleaza schimburile nutritive se mai numesc si roburante (de la robur-putere).

Fac parte din categoria substantelor plastice proteinele, lipidele si glucidele, de asemenea apa si sarurile minerale. In acelasi timp insa, aceste substante au rol si in coordonarea unor procese fiziologice de baza. Un rol deosebit il au si biocatalizatorii (vitaminele), astfel incat dezechilibrarea raportului dintre plastice si biocatalizatori poate determina tulburarea schimburilor nutritive.



1. Substante plastice Si roburante

Din aceasta grupa fac parte sarurile de arsen care se utilizeaza pentru ingrasarea animalelor debile, cahectice, cu afectiuni cronice. Cuvantul roburant provine de la robur-putere, din limba latina.

Conform unor pareri mai vechi, sarurile pe baza de arsen imbunatatesc apetitul, cresc puterea musculara si duc la ingrasarea animalelor. Consecutiv eliminarii arsenului prin glandele pielii, se produce vasodilatatie la nivelul capilarelor, si, ca urmare, o mai buna hranire a pielii, astfel incat parul devine mai lucios. In acelasi timp, datorita hiperemiei la nivelul intestinului, se produce o imbunatatire a digestiei si absorbtiei.

Arsenicalele blocheaza gruparile tiol (-SH) ale unor enzime care intervin in metabolismul glucidelor, astfel incat glucidele nu se mai degradeaza pana la dioxid de carbon si apa, ci se transforma in grasimi.

La pasari, sporurile ponderale sunt de 5% la puii broiler, precum si la puii de gasca si de curca, unde se inregistreaza sporuri si mai mari. In cazul gainilor ouatoare, creste productia de oua cu 3-10%, iar procentul de ecloziune este mai bun.

Un produs romanesc pe baza de arsen este Cacodilat de sodiu, derivat al arsenului pentavalent. Se prezinta sub forma de fiole de 1 ml si 5 ml 10%. Confera respiratiei, transpiratiei si fecalelor miros specific de usturoi. La nivelul organismului, in urma administrarii pe cale subcutanata, elibereaza arsen organic in mod treptat. Produsul poate fi folosit in emfizemul pulmonar cronic la cal, stari de debilitate, cahexie, stari de convalescenta, inapetenta, tulburari cronice de nutritie. Dozele sunt: 1-3 g la bovine adulte, 1-2 g la cabaline adulte, 0,1-0,5 g la caini. Se administreaza zilnic, timp de 10-15 zile, cu pauza de 10-15 zile, si eventual reluarea tratamentului.

In general, alte preparate pe baza de arsen, ca de exemplu Arifen, Licoarea Fowler, Anhidrida arsenioasa, Arseniat disodic, roburante utilizate cu ani in urma, au fost scoase din uz.

2. SubstanTe anabolizante

Din aceasta grupa fac parte substante hormonale de tip androgenic care au insusirea de a fi mai putin virilizante comparativ cu testosteronul. Putem exemplifica prin acetatul de clortestosteron, care are numai jumatate din activitatea androgenica a propionatului de testosteron, sau Naposim-ul, care are o actiune virilizanta de 100-200 de ori mai redusa decat testosteronul.

Steroizii anabolizanti induc un anabolism de tip proteic, prin retentia de azot, fosfor, sulf si potasiu. Nu produc retentia de apa si nici depunere de lipide. Stimuleaza sinteza de proteine plasmatice musculare, osoase, hepatice si renale. Favorizeaza glicogenogeneza hepatica si musculara. La om se produce si o imbunatatire a starii generale si o senzatie subiectiva psihotona, iar ca urmare, pacientul se ingrasa.

In anumite tari este admisa utilizarea anabolicelor in scopul ingrasarii tineretului. La noi in tara folosirea acestor substante in scopul mentionat este interzisa.

La tineretul debil si hipotrepsic, la animalele cahectice, in stari de convalescenta, inapetenta, fracturi, este admisa folosirea anabolicelor in scop terapeutic. Dintre preparatele pe baza de hormoni cu rol anabolizant amintim: Anabolin forte, Sanabolicum, Dianabol, Primobolan, Laurobolin.

Anabolin forte (Olanda se prezinta sub forma de solutie injectabila, care contine 50 mg nandrolon decanoat/ml, flacoane de 10 ml sau 50 ml. Stimuleaza sinteza de proteine si impiedica descompunerea acestora, creste volumul, masa si forta musculara, favorizeaza retinerea calciului si recalcifierea oaselor, actioneaza timp de 3-4 saptamani si are efect androgenic redus, putandu-se folosi atat la femele, cat si la masculi.

Se administreaza pe cale i.m sau s.c. la caini si pisici, 1 ml/kg o data la 3-4 saptamani; la cabaline si bovine, maxim 4 ml; la vitei si porci maxim 2 ml, la oi si capre maxim 1 ml, in cazul animalelor slabite, in perioada de convalescenta, in stari de epuizare, fracturi, osteoporoza, rahitism, lactatie prelungita.

Sanabolicum (Austria) se prezinta sub forma de solutie uleioasa ce contine 5% nandrolon ciclohexipropionat, in fiole de 10 ml. Actiunea androgenica este practic inexistenta, iar actiunea anabolizanta este puternica si dureaza 2-3 saptamani. Se administreaza in doza de: la animalele mari 2-3 ml, la tineret 0,5-0,6 ml, la animalele mici 0,2-0,6 ml, in fracturi, osteoporoza, rahitism, artroze, precum si la animalele debile. In general, administrarea se repeta dupa 2-4 saptamani.

Exista si unele preparate de uz uman care se pot folosi la animalele mici ca de exemplu Naposim (Dianabol) comprimate a 5 mg metandienona, Norbetalon (Durabolin), fiole de 1 ml cu 25 mg nandrolona fenilpropionat.

Decanofort (deca-durabolin), fiole de 1 ml cu 2 mg nandrolona decanoat.

Aceste preparate sunt indicate in: deficit ponderal, pierderi in greutate, nanism hipofizar, stari de malnutritie. Consecutiv administrarii acestor preparate, pot aparea fenomene secundare precum virilizari, modificari degenerative la nivelul tubilor seminiferi, osificari premature la copii.

In mod fraudulos, aceste substante se folosesc la animalele folosite la concursuri, precum si la sportivi.

3. Terapia stimulatoare nespecifica

Se cunoaste faptul ca atat in tesuturile animale, cat si in cele vegetale izolate de organismul mama au loc schimburi nutritive sub influenta unor factori nefavorabili (temperatura scazuta, raze UV, etc.). In aceste tesuturi apar niste substante cu structura chimica nedefinita, cu posibil rol de aparare fata de actiunea unor factori externi.

Daca aceste substante se introduc intr-un organism animal, se constata ca se imbunatatesc functiile fiziologice ale acestuia, se intensifica fenomenele imunologice de aparare, se prelungeste efectul farmacodinamic al unor medicamente administrate simultan.

Asadar, prin terapie stimulatoare nespecifica se intelege utilizarea unor substante iritante, care solicita sistemul endocrin, sistemul reticulo-histiocitar si mecanismele hematopoietice. Aceste efecte adesea apar in doua faze: o faza scurta negativa caracterizata prin febra, hipotensiune, leucopenie, diaree, astenie, urmata de o a doua faza pozitiva caracterizata prin tonifierea SNC, activarea metabolismului, leucocitoza, activarea fagocitozei, cresterea gamaglobulinelor.

Ca urmare a efectelor benefice mentionate, aceste substante sunt indicate mai ales in boli cronice si subacute ale aparatului respirator, oaselor, pielii, ochiului, afectiuni chirurgicale (flegmoane, abcese, fistule), stari febrile, boli alergice, afectiuni obstetricale.

In cadrul terapiei stimulatoare nespecifice se incadreaza: hemoterapia, leucoterapia, histoterapia, implantoterapia, terapia cu radacina de spanz si diverse preparate.

Hemoterapia

Prin hemoterapie se intelege recoltarea de sange de la un animal si administrarea lui la un alt animal, eventual chiar la acelasi.

Hemoterapia parenterala - este indicata mai ales la tineretul hipotrepsic, in pneumopatii si enteropatii la tineret, precum si unele afectiuni cronice si subacute. Sangele se administreaza pe cale subcutanata sau intraperitoneala.

Hemoterapia intrauterina - se utilizeaza in special in endometrite acute si cronice, cand sangele se foloseste pentru inglobarea de antibiotice, sulfamide si alte substante.

Hemoterapia cutanata - mai ales sub forma hemopansamentului sulfamidat, respectiv in amestec de 1:1 sange cu sulfatiazol 20%. Aceasta modalitate de terapie se foloseste mai ales in plagi cu lipsa mare de tesut.

Aceste modalitati sunt astazi abandonate, ele reprezentand mai ales importanta istorica. Hemoterapia parenterala, in functie si de provenienta sangelui, poate fi: homohemoterapia si heterohemoterapia.

Homohemoterapia la randul sau se subimparte in: autohemoterapie si maternohemoterapie.

Autohemoterapia consta in recoltarea de sange de la un animal si administrarea lui la acelasi animal, pe cale subcutanata. Dozele folosite sunt crescande (de exemplu, animale mari: 10-20-30-40-50 ml, animale mijlocii: 5-10-15-20-25 ml), la interval de 2 zile.

Maternohemoterapia consta in recoltarea de sange de la mama si administrarea lui la pui, sau de la un alt animal, dar batran, si administrarea lui la tineret. Dozele folosite sunt de 2-10 ml/kg la vitei, 2-3 ml/kg la purcei, administrate subcutanat sau intraperitoneal la intervale de 2-4 zile, putandu-se efectua 2-3-4 administrari.

In cazul donatorilor de sange din categoria bovinelor si suinelor, sunt obligatorii urmatoarele examene: examenul clinic, hemograma, constantele eritrocitare, leucograma. Se vor face de asemenea: tuberculinarea, reactia de microaglutinare pentru leptospiroza si reactia de aglutinare lenta pentru bruceloza. Nu se folosesc donatori din efective in care au evoluat cazuri de leucoza bovina, tuberculoza, leptospiroza sau bruceloza.

Recoltarea sangelui se face pe un anticoagulant (exemplu 1:9 citrat de sodiu). De asemenea, se recomanda adaugarea unor antibiotice cum ar fi de exemplu penicilina cristalina 200.000 U.I/ml sange si streptomicina 1g/litru sange.

In urma hemoterapiei la vitei s-a constatat o crestere a numarului de eritrocite si leucocite la circa 12 ore de la administrare, efectul mentinandu-se circa 14 zile. Nu se modifica esential proteinele totale si nici fractiile proteice. Formula leucocitara sufera o modificare in sensul cresterii neutrofilelor pe seama limfocitelor. Absorbtia sangelui se face intr-un interval de 6-12 ore, sau chiar mai repede.

Leucoterapia

Consta in injectarea subcutanata a uleiului de terebentina, provocandu-se un abces steril, numit "abces de fixatie". Administrarea se face subcutanat, la cabaline, bovine si caine in regiunea pectorala anterioara, iar la porc la baza urechii. Dozele sunt la cabaline 3-5 ml, la bovine 5-8 ml, la porc 2-4 ml, la caine 0,5-1 ml.

Abcesul de fixatie evolueaza astfel: in decurs de 2-3 zile, regiunea se tumefiaza si se instaleaza o febra usoara. Incepe formarea secretiei purulente care dureaza 3-6 zile. Cand devine fluctuant, abcesul se deschide intr-un punct decliv. La porc nu se formeaza abces de fixatie, ci doar o reactie inflamatorie.

In urma abcesului de fixatie se obtine o hiperleucocitoza utila in unele stari infectioase, plagi atone, fistule trenante, entorse, artrite. Cel mai bine reactioneaza la abcesul de fixatie calul si cainele.

Histoterapia

Histoterapia sau terapia cu tesuturi este un procedeu terapeutic frecvent utilizat la animale. In practica se folosesc tesuturile recoltate aseptic si pastrate la temperaturi de 2-3oC, timp de 6-10 zile, sterilizate la autoclav. Indicatiile histoterapiei in general sunt: tineret slab dezvoltat, tineret cu entero- si pneumopatii, boli trenante chirurgicale, respiratorii, obstetricale, alergice, ale ochiului, oaselor, pielii.

Extractul tisular de splina se prepara din spline de porcine si bovine, pastrate timp de 6-10 zile la temperatura de 2-3oC si prelucrate apoi dupa o tehnica speciala. Se prezinta sub forma de fiole de 5 ml, 10 ml si 30 ml. Este un lichid limpede de culoare galbena. Se administreaza subcutanat in doza de 20 ml la animalele mari si de 2-5 ml la cele mijlocii si mici la interval de 1-2 zile, timp de 8-10 zile, de maximum 5 ori. La purcei mici si vitei se poate administra si intraperitoneal cu repetare dupa 50-60 zile. Mecanismul stimulator al ETS consta in imbunatatirea circulatiei si deci a schimburilor nutritive in toate tesuturile. Se observa si o crestere a numarului de leucocite.

Suspensia tisulara hepatica (STH). Se prepara din ficat de bovine tinere tinut in prealabil la temperatura de -21oC pana la +4oC timp de 5 zile si prelucrat apoi dupa o tehnica speciala. Se prezinta sub forma de fiole de 20 ml. Pe langa celelalte indicatii ale terapiei nespecifice, are si indicatii speciale in afectiuni obstetricale la vaci, intrucat ar stimula secretia de hormoni gonadotropi anterohipofizari. Preparatul este indicat in endometrite cronice, corp galben persistent, hipoplazii si hipofunctii utero-ovariene, precum si in anafrodizii dupa fatare. In general nu se obtin rezultate in ingrasarea tineretului. Se administreaza subcutanat cate 2-3 injectii la interval de 7-10 zile, doza fiind 20-25 ml la animalele mari si 2-5 ml la cele mici. Unii autori recomanda acest preparat pentru combaterea sterilitatii la vaca in doza de 20-40 ml.

Terapia cu radacina de spanz

Radacina de spanz (Helleborus purpurascens, familia Ranunculaceae) se utilizeaza in medicina populara sub forma de implant subcutanat pentru redresarea tineretului hipotrepsic sau la indivizii cu boli trenante. Radacina de spanz, prin substantele iritante pe care le contine, actioneaza ca un abces de fixatie, determinand o hiperleucocitoza atat locala, cat si generala. In realitate apare o puternica reactie inflamatorie, cu un bogat exsudat, tumefiere si roseata. Fragmentul de radacina se scoate dupa 1-2 zile. La porcine si ovine plaga se inchide repede si fara complicatii. Daca radacina nu se scoate la timp, tesutul din jur se necrozeaza iar apoi urechea se gaureste prin caderea randului de piele necrozata. La cal, abcesul se dreneaza spontan dupa 5-9 zile, iar la bovine se vindeca dupa 1-2 luni dupa ce se complica prin transformare purulenta.

Fragmentul de radacina are o lungime de 3-5-10 cm iar locul de electie este regiunea pectorala la speciile mari, conchia auriculara la oi si porci.

Implantoterapia

Pentru a obtine un efect iritativ si ulterior stimulator de lunga durata, se pot implanta subcutanat bucati de tesuturi animale sau bucati de lemn moale. Implantul din tesut se introduce subcutanat printr-o mica incizie a pielii care se inchide ulterior cu un fir de matase. La fel se introduce si implantul din lemn, eventual cu ajutorul unei seringi metalice.

Locul de electie pentru implant este diferit in functie de specie: la rumegatoare, inaintea spetei, la tineretul suin, dupa ureche, in timp ce la purceii foarte mici pe partea interna a coapsei, iar la caini pe laturile corpului.

Implantul din os se constituie din bucati de humerus sau femur, care se netezesc cu o pila, se fierb de mai multe ori timp de 15 minute (apa se arunca), pana cand apa ramane curata.

Implantoterapia este indicata la tineretul hipotrepsic, la tineretul cu enterite, bronsite, bronhopneumonii cronice. Implantul poate sa se resoarba in decurs de 1-2 luni sau nu se resoarbe. Datorita tehnicii nesterile, uneori pot surveni complicatii sub forma de supuratii si hemoragii. Daca se produce numai o reactie inflamatorie timp de 6-12 zile de la introducerea implantului, aceasta este normala si nu necesita indepartarea fragmentului. Dintre toate speciile, se pare ca implantoterapia da unele rezultate la vitei. Se pare ca cresterea gamaglobulinelor s-ar datora actiunii stimulatoare asupra hipotalamusului, hipofizei, suprarenalelor.

Preparate stimulatoare diverse

Iodisept (Yatren) se prezinta sub forma de fiole de 5 ml si 10 ml solutie 3% de acid 7 iod 8-oxichinolein-5-sulfonic. In afara de actiunea sa antiseptica, iodiseptul mai este amebicid si stimulant nespecific, utilizat in medicatia pneumopatiilor, a actinobacilozei, ca adjuvant medicamentos in bolile chirurgicale si infectioase, pe cale subcutanata sau intramusculara, zilnic sau o data la 2-3 zile pana la redresarea starii animalului. Dozele folosite sunt urmatoarele: animale mari 50-100 ml (vitei si manji 20-30 ml) la ovine si porcine 10-30 ml, iar la caini 2-5 ml. In actinomicoza, botriomicoza, iodiseptul se recomanda a fi injectat perifocal, 20-30 ml la animalele mari.

Colagen iodat este o solutie injectabila cu acid 7 iod 8 oxichinolein 5 sulfonic (iodisept) 2,25 g, bicarbonat de sodiu 0,75 g, citrat de sodiu bibazic 1,5 g. Medicamentul actioneaza ca stimulent nespecific si se administreaza intramuscular sau subcutanat, zilnic, mai ales la vitei in pneumopatii, in doze de 10-20 ml. Stimuleaza sistemul limfatic si sistemul reticulo-endotelial, marind astfel rezistenta organismului. Perifocal se administreaza 10-20 ml de 3-4 ori. Intrauterin inlocuieste solutia Lugol sau Racilinul, instilandu-se 50-100 ml la 3-4 zile interval. Avantajele colagenului iodat fata de iodisept constau in leucocitoza mai buna si doze mai mici.

Omnadinul este un preparat asemanator polidinului, constituit din amestec de proteine bacteriene apatogene, saruri biliare, lipoizi biliari in ser fiziologic. Injectat pe cale musculara sau subcutanata, omnadinul este considerat un adjuvant pretios al sulfamidoterapiei si antibioterapiei. Nu produce reacutizarea brutala a inflamatiilor cronice. Stimuleaza apreciabil rezistenta organismului in diferite afectiuni. Dozele la animalele mari sunt de 10-30 ml, la animalele mijlocii de 4-6 ml, iar la caini de 0,5-4 ml.

Polidinul se prezinta sub forma de fiole de 2 ml si contine 13 tulpini de germeni (inactivate prin caldura), suspendate intr-o solutie izotona, biliara si fenolata 0,3%, de clorura de sodiu. Determina leucocitoza, cu cresterea procentuala a granulocitelor si scaderea limfocitelor. Se utilizeaza in doza de 4 ml la vitei si 1-2 ml la purcei subcutanat sau intramuscular, in enterite, bronsite, bronhopneumonii in asociere cu substante antibacteriene. Polidinul scurteaza perioada de tratament si influenteaza favorabil evolutia bolii.

Zoodin B este un produs de uz veterinar ce se prezinta sub forma de fiole de 5 ml, 10 ml, 20 ml sau flacoane de 50 ml. Contine 8 specii microbiene, inactivate prin caldura in ser fiziologic biliat 1%, fenolat 0,3%. Se foloseste la bovine in afectiuni respiratorii si digestive acute si cronice, atat preventiv, cat si curativ. Se injecteaza subcutanat sau intramuscular o data pe zi, timp de 3-4 zile, in doza de 0,05-0,15 ml/kg.

Novococ forte

Este un produs de uz veterinar ce se administreaza intravenos cu efect analgezic, antipiretic si energizant, stimulator al circulatiei sangvine, tonic general.





Politica de confidentialitate





Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate