Istoria vitaminelor

Istoria vitaminelor, unul dintre cele mai importante episoade din istoria biochimiei, a avut un impact profund asupra sanatatii si a starii de confort, ca si asupra intelegerii proceselor catalitice ce au loc in metabolismul organismelor vii. Nevoia de a include plante proaspete sau carne cruda in alimentatie pentru a preveni bolile a fost cunoscuta inca din antichitate,cu mult inainte ca vitaminele sa fie identificate.

Egiptenii antici stiau ca daca hraneau un pacient cu ficat, acesta se va vindeca de orbire de noapte, acum stiindu-se ca este cauzata de o deficienta de vitamina A, iar in anul 1536, exploratorul francez Jacques Cartier, studiind fluviul Sf. Laurentiu, a folosit cunostintele localnicilor pentru a putea salva vietile echipajului, care murea de scorbut, fierband ace de tuia pentru a face ceai, mai tarziu, dovedindu-se ca acesta continea 50 mg de vitamina C la 100 grame.

De-a lungul istoriei, beneficiile plantelor folosite ca aliment pentru supravietuirea din asedii si voiaje lungi a fost recomandata de multi oameni de stiinta.

In anul 1617 John Woodall, primul chirurg numit al Companiei Britanice "Indiile de Est", recomanda in cartea sa "The Surgeon's Mate", folosirea sucului de lamaie ca aliment ce previne si vindeca scorbutul. De asemenea, in anul 1734 scriitorul olandez Johann Bachstrow din Leyden spunea: "scorbutul este datorat doar unei abstinente totale de la alimente vegetale proaspete si legume; care este cauza primara a acestei boli".

Scorbutul, este o boala letala, in care colagenul nu se formeaza corect si este caracterizata prin vindecari lente, sangerari ale gingiilor si dureri acute.

Scorbut - afectarea unghiilor

Scorbut - afectarea pielii si parului

Prima incercare de a crea o baza stiintifica pentru cauza scorbutului a fost facuta de un chirurg al unei nave a Marinei Regale Britanice, James Lind. In timp ce se afla pe mare in mai , Lind a aprovizionat cativa membri ai echipajului cu doua portocale si o lamaie pe zi, fata de ratia zilnica, in timp ce ceilalti au continuat cu cidru, otet sau apa de mare, pe langa ratiile lor normale. Rezultatele au aratat fara indoiala ca fructele citrice preveneau boala. Lind si-a transcris munca sa in cuvinte, iar in , a publicat-o in "Tratat asupra Scorbutului". Totusi, descoperirea sa nu era unanim acceptata. Abia in Marina Britanica a adoptat lamaile ca elemente standard pe mare. Capitanul James Cook demonstrase si dovedise principiul avantajelor alimentelor proaspete si conservate, precum varza acra, prin calatoria sa si a echipajului sau pana in Hawaii si mai departe, fara ca sa piarda nici un om din cauza scorbutului. Pentru aceasta, i-a fost prezentata o medalie de catre Amiralitatea Britanica. Numele de 'antiscorbutic' era folosit in secolele XVIII si XIX ca termen general pentru acele alimente care preveneau scorbutul, desi nu se intelegea motivul pentru care se intampla asa. Acestea includeau lamaile, lamaile verzi si portocalele.

La inceputul secolului XX, omul de stiinta polonezo-american Casimir Funk a condus cercetarile in ceea ce priveste bolile de deficienta si in anul 1911 a descoperit, prin izolare din taratele de orez o substanta care vindeca boala beri-beri. In anul urmator, Frederick Hopkins a afirmat ca alimentele contin 'factori accesori'-pe langa proteine, carbohidrati, grasimi etc.-care sunt necesari corpului uman. Cand Casimir Funk a izolat complexul hidrosolubil de micronutrienti a carui bioactivitate fusese identificata de Fletcher, a propus ca acesta sa fie numit 'Vitamina'. Numele a devenit repede sinonim cu 'factorii accesori' ai lui Hopkins, iar pana cand s-a demonstrat ca nu toate vitaminele sunt amine, cuvantul era deja popular. In , Jack Cecil Drummond a propus ca 'e'-ul final sa cada, pentru a se dezaccentua legatura cu 'aminele', dupa descoperirea faptului ca vitamina C nu avea componenta aminica. In limba romana, forma a ramas neschimbata, spre deosebire de limba engleza.

La inceputul anilor 1900, oamenii de stiinta au fost capabili sa izoleze si sa identifice un numar de vitamine. Initial, lipide din ulei de peste au fost folosite pentru vindecarea rahitismului la sobolani, iar nutrientul liposolubil a fost numit 'antirahitic A'. Intre timp, numele a fost schimbat, el devenind vitamina D.

Pentru oameni exista 13 vitamine, cele patru solubile in grasimi (A, D, E si K) si cele noua solubile in apa (opt vitamine B si vitamina C).

Unele dintre vitamine sunt cunoscute dupa numele din literatura de specialitate mai veche. Vitamina B₂ este numita si vitamina G. Vitamina B₇, sau biotina este stiuta si ca 'vitamina H'. Vitamina B₉, sau acid folic si alti folati precum 'vitamina M (acid pteril-tri-glutamic)' sunt cunoscute drept folicina. Vitamina B₃ apare si ca 'vitamina PP', un nume derivat de la termenul invechit 'factor prevenitor de pelagra'.