Universitatea Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Specializarea Asistenta Sociala

Probatiune si protectia victimelor

Lucrare de licenta

Asistenta sociala a persoanelor cu risc suicidar

Introducere

In aceasta lucrare imi propun sa tratez problema sinuciderii punand-o in relatie cu libertatea individuala a omului. Pentru inceput mentionez ca ma voi axa numai pe anumite probleme ce vor avea ca scop incercarea de a oferi un raspuns la tema mai sus mentionata.
Pentru a atinge scopul propus voi folosi diferite opinii si teorii cu privire la tema in cauza, ceea ce demonstreaza ca tema a fost dezbatuta cu seriozitate si de catre autori importanti precum G. Minois, , E. Durhkeim, Paikel sau Paul-Ludwig Landsberg.
De-a lungul timpului actele de sinucidere au socat, fie prin brutalitatea cu care au fost comise, fie prin cauzele, uneori absurde, ce le-au determinat. Niciodata oamenii nu au putut intelege pe deplin actele de sinucidere aratand in mod aproape constant dispret, teama, mila sau indiferenta fata de acestea. Problema care ma intereseaza in cazul de fata este aceea daca actele de sinucidere comise din diverse motive sunt blamabile si de ce, si daca un serviciu de asistenta sociala poate ajuta pe sinucigasi si societatea in ansamblu.
Daca acestea sunt de condamnat inseamna ca nu sunt in concordanta cu o anume morala care nu le tolereaza. Intoleranta acestei morale se poate sa aiba uneori o justificare elaborata pur rational ( exemplu : Kant), alteori o justificare religioasa sau in alte cazuri sa se bazeze pe simplele sentimente ale omului ce reactioneaza fata de aceste acte.

Daca actele de sinucidere nu sunt blamabile inseamna ca ele sunt recunoscute ca manifestari a libertatii individuale de a hotari fiecare pentru sine si de a actiona conform propriei dorinte in ceea ce il priveste. In cazul in care acceptam ca fiecare individ este liber sa faca ce vrea atata timp cat actiunile sale nu afecteaza in mod direct pe ceilalti, sinuciderea nu ar mai trebui judecata sau condamnata in vreun fel deoarece ea reprezinta expresia libertatii celui in cauza.

O serie de ganditori existentialisti, printre care si E. Cioran vedeau in actul sinuciderii, "unica sansa de a scapa de mult detestata angoasa a vietii in care suntem prinsi cu totii si de care ne poate elibera doar trecerea in nefiinta. Viata nu este decat un lung sir de suferinta si dezamagiri, iar cei ce incearca sa-i gaseasca o parte buna nu fac altceva decat sa se minta necontenit" .

De la aceasta premisa pornesc existentialistii in incercarea lor de a justifica solutia ultima. Tot Cioran scrie: "Semne ale vietii: cruzime, fanatism, intoleranta; semne ale decadentei: blandete, intelegere, indulgenta".
Avand ca punct de plecare astfel de premise, pare destul de evident ca cei ce gasesc in suicid singura salvare vor cauta sa-si justifice actul de suicid ca unul necesar, pur individual a carui responsabilitate le apartine pe deplin.

Vom incerca astfel sa gasim explicatii si motive pentru care oamenii se sinucid, si ce anume ii poate ajuta pe acestia, daca mai exista vreo sansa de vindecare, sa se reintoarca la vechile crezurile si la viata sociala pe care au parasit-o.

Capitolul I

Fenomenul social al sinuciderii

1.1 Dimensiunea istorica a actului suicidar

Ne este aproape imposibil sa gasim dovezi despre actul suicidar inca de la inceputurile omenirii."Omul de neanderthal" avea un instinct de conservare foarte dezvoltat, ceea ce facea ca lupta sa pentru supravietuire sa primeze in fata ideei de moarte. Mai multe studii au relevat faptul ca societatea in general condamna sinuciderea: "Sinuciderea este inspirata de demoni malefici"(Geleano,1988, apud Butoi, 2002, p. 12). Pentru acest motiv triburile din Africa Neagra (Guineea), profaneaza cadavrele sinucigasilor , pe cand in popoarele Americii Centrale cei ce se sacrificau zeului focului, erau primiti si protejati in paradisul ceresc (Butoi, 2002, p. 14). Toate curentele de gandire ale antichitatii grecesti au recunoscut valoarea suprema a individului, care are libertatea si puterea de a hotari singur asupra propriei vieti sau morti. In viziunea antica, viata nu merita sa fie pastrata decat daca era conforma cu ratiunea, cu demnitatea umana si daca aducea mai multe satisfactii decat nenorociri. Altfel, pastrarea ei era considerata o nebunie de filosofii greci ai timpului.

De exemplu, Platon era, in general, impotriva sinuciderii, dar mentiona trei exceptii

majore: condamnarea (cazul lui Socrate), boala foarte dureroasa si incurabila,

precum si o soarta mizerabila, putand include situatii diverse, de la mizerie la

rusine (Platon, 1995, p. 76).

Intre toate civilizatiile antice, Roma este considerata a fi cea mai toleranta

fata de sinucidere. Yolande Grisé a oferit un tablou in care creioneaza date

despre 314 cazuri de moarte voluntara a unor personalitati celebre, din secolul al

V-lea inainte de Cristos si pana in secolul al II-lea dupa Cristos, adica un numar considerabil mai mare decat cel pe care l-am putea gasi in Europa din 1300 si pana in zilele noastre.

Analiza discursului lui Seneca din Scrisoarea catre Lucilius(Seneca, 1967, p. 26) reliefeaza

legatura evidenta dintre sinucidere si varsta individului. Autorul spunea ca atata

vreme cat corpul si mintea noastra sunt in cea mai buna forma, permitandu-ne

sa ducem o viata demna, sinuciderea nu ar fi justificata. In schimb a trai in

decadere, cu suferintele provocate de o batranete inaintata, a nu te elibera

de ea, este o adevarata prostie.

Dreptul roman din epoca imperiala lasa fiecaruia libertatea de a-si alege

moartea. Pe masura ce stoicismul incepe sa decada, cam prin secolul al II-lea,

legislatia romana privitoare la sinucidere devine mai aspra. Neoplatonismul, la fel

ca si cultele orientale, condamna sinuciderea, care tulbura de fapt sufletul

mortului si il impiedica sa se desprinda de trup pentru a se ridica la ceruri.

Evul Mediu se remarca printr-o absenta aproape totala a sinuciderilor

ilustre, in contrast cu antichitatea. In peste o mie de ani, nici o sinucidere

celebra nu este amintita.

Renasterea reprezinta un tablou aparte in ceea ce priveste sinuciderea.

Desi esenta filonului renascentist era omul, personalitatile timpului vorbesc clar

despre o crestere a numarului de sinucideri: Boccaccio era surprins de frecventa

sinuciderilor prin spanzurare la Florenta, Erasmus de Rotterdam se intreba

retoric ce s-ar intampla cu omenirea daca oamenii nu s-ar teme totusi de moarte,

avand in vedere usurinta cu care merg in intampinarea ei, Luther vorbeste

despre epidemia de sinucideri din Germania anului 1542. Aceasta este perioada

cand apar primele statistici in ceea ce priveste sinuciderea, Anglia fiind un

exemplu in acest sens.

Framantarile religioase din epoca Renasterii timpurii nu aduc o destindere

in ceea ce priveste condamnarea mortii voluntare, putandu-se constata chiar o anumita inasprire. Atat pentru catolici, cat si pentru luterani, calvinisti, anglicani,

sinuciderea era considerata un act diavolesc, intrand, de aceea, in arsenalul

luptelor religioase.

Japonezii au alimentat din plin conceptiile sinucigasilor si au introdus ritualuri ca "harakiri"("pantece deschis"), practicat in perioada feudalismului, sinuciderea practicata de femei "gigaki", sau "kamikaze" , forma traditionala militara de sinucidere.(Butoi, 2002, p. 34).

In istoria romanilor exista doua exemple care contribuie si ele la compediul istoric al sinuciderii. Primul este cazul regelui Decebal, care pierzand lupta cu romanii, prefera sa se sinucida infigandu-si sabia in piept, iar cel de-al doilea este reprezentat de unul dintre cei 3 initiatori ai miscarii taranesti de la 1784. Daca Horia si Closca au sfarsit prin tragere pe roata, Crisan s-a spanzurat cu sireturile de la opinci in propria celula.

Orice societate, in fiecare moment al istoriei sale are o insusire individuala bine definita pentru sinucidere. Intensitatea acestei insusiri este data de raportul dintre cifra globala a cazurilor de moarte voluntara si populatie , indiferent de varsta sau sex. Aceasta valoare numerica se numeste rata mortalitatii-sinucidere proprie societatii luate in considerare. Aceasta rata este constanta pe anuminte perioade de timp , dar si invariabilitatea ei este mai mare decat a principalelor fenomene demografice.(Durkheim, 2005, p. 45).

1.2 Factorii psihosociali implicati in sinucidere

"Sinuciderea este unul din actele de vointa cu urmari nefaste, cu siguranta cel mai impresionant gest din intreaga manifestare a fiintei umane". (Butoi, 2002, p. 3). Daca am analiza toate definitiile sinuciderii, am observa ca elementul cheie al

acestora este reprezentat de hotararea de a muri. Totusi, trebuie mentionat ca

specialistii sunt inca departe de a se pune de acord cu terminologia cea mai

potrivita care sa descrie un comportament suicidar.

Sinuciderea este in mod cert un act specific omului, un rezultat al contradictiei dintre dezvoltarea pe plan psihologic in paralel cu lipsa de adaptare la conditiile existentialiste. De aici reiese faptul ca originea sinuciderii poate fi identificata la nivelul Eului. Freud definea "eul" ca fiind: "instanta aparatului psihic, diferentiat de Sine si de Supraeu".(Butoi, 2002, p. 37). In clipa in care Eul primeste un semnal de angoasa , el declanseaza mecanisme de aparare. Daca acestea se blocheaza, se ajunge in situatia in care propriul mecanism de aparare se transforma intr-unul ucigator. La nivelul eului acesta se transforma in sinucidere.(Butoi, 2002, p. 39).

In patologia mintala , delirul cu arie restransa se numeste monomanie.Individul care sufera de aceasta boala are constiinta perfect sanatoasa cu exceptia unui punct. Deci daca intr-adevar exista nebunia-sinucidere, ea nu poate fi altceva decat monomanie.(Durkheim, 2005, p. 57).

Sinuciderea anomica : "Societatea nu este numai ceva care absoarbe, cu intensitate egala, sentimentele si energia individului, ea este si puterea care le regleaza." De obicei, atunci cand intr-o societate are loc un progres economic sau un cataclism neprevazut, rata sinuciderii creste. Orice perturbare a echilibrului unei socitati, chiar daca duce la prosperitate, impinge la sinucidere. "Nevoile unui individ sunt infinite." Atat timp cat nevoile unei persoane sunt infinite, aceasta nu va putea fi niciodata pe deplin fericita. Dezvoltarea industriei, progresele economice, departarea de la traditional, departarea de forta care suprima "pasiunile", a dus la cautarea altor idealuri, a unor aventuri, care devin riscante, spune Durkeim. Esecurile sporesc pe masura riscurilor si astfel, rata sinuciderii creste. Atunci cand o nevoie este satisfacuta, apare alta si tot asa. Durkeim propune in acest sens ca "pasiunile sa fie tinute in frau" de catre ratiune. Dar in acelasi timp recunoaste ca nu exista aceasta putere in om. Fiecare individ, daca este multumit de statusul pe care il are in societate, nu se gandeste sa isi ia viata. Cu cat oamenii detin functii de subordonare, cu atat orizontul lor este mai inchis, sunt mai cumpatati, nevoile lor sunt in concordanta cu statusul lor social, dorintele sunt precise, iar ei sunt mai protejati impotriva sinuciderii.

Monomania se caracterizeaza printr-o pasiune exagerata, o idee falsa , cu o forta atat de mare incat obsedeaza psihicul. In cazul sinucigasilor ,ei se afla in general sub influenta acestei pasiuni anormale, de unde deriva si energia epuizata cu rezultate care distrug instinctul de conservare ( Durkheim, 2005, p. 58).

Unii reprezentanti ai sociologiei resping ideea ca monomania este o boala si ca ea de fapt ar exista cu adevarat , si prin urmare , sinuciderea nu este o nebunie distincta. De aceea pentru a stabili daca sinucigasii erau alienati mintal , s-au stabilit patru tipuri de sinucidere, fiecare cu caracteristicile ei ( Jousseau, Moureau de Tours, studiu ) :

Sinuciderea manicala: ea se datoreza in general unor halucinatii sau deliruri. Invidivul da ascultare unui ordin venit din ceruri sau incearca sa scape de pericole despre care are impresia ca il pandesc. In mintea maniacului se produce un vartej continuu, o suita de ganduri ce-i invadeaza mintea, halucinatiile fiind cele care il imping pe acesta spre tentative de sinucidere. Odata ce gandul a disparut , daca sinuciderea nu a avut loc, scena nu este repetata , cel putin pentru moment.

Sinuciderea melancolica: bolnavul se afla intr-o stare de depresie si tristete continua, ceea ce il determina sa piarda legatura cu cei din jurul sau. Nu mai simte nici o pasiune pentru nimic, viata i se pare foarte plicticoasa permanent. Pe fondul acestor disperari , halucinatiile il conduc direct la sinucidere. Ca si in cazul sinuciderii maniacale, efectele imaginare sunt factorul declansator al tentativelor de suicid.

Sinuciderea obsesiva: se caracterizeaza printr-o dorinta absurda de a muri, care nu are nici un temei si care nu a fost influentata de niciun eveniment neplacut. Bolnavul simte o nevoie instinctiva de a-si lua viata, cu care se lupta la inceput, insa cu trecerea timpului , el devine trist , anxios. Odata ce hotararea de a se omori pune stapanire pe el , anxietatea inceteaza cedand locul calmului.Daca tentativa a esuat, atunci bolnavul se potoleste o vreme, ca si cum dorinta a fost depasita.

Sinuciderea impulsiva: ca si in cazul precedent, nici aici nu exista motiv care sa conduca la sinucidere. Este vorba despre un impuls care se instaleaza pe loc si il conduce pe bolnav spre comiterea faptei.Unii mai fericiti au reusit sa depaseasca fascinatia pe care moartea o producea asupra lor.

Avand in vedere aceste patru tipuri de sinucidere , putem afirma ca sinuciderile sunt fie lipsite de motiv, fie sunt determinate de motive complet imaginare. "Nu este ucigas de sine acela care, neascultand decat de sentimente nobile si generoase, se avanta intr-o primejdie, se expune unei morti inevitabile si isi sacrifica in mod voluntar viata pentru a se supune legilor, pentru a-si tine un juramant de credinta, pentru salvarea patriei", spunea Esquirol ( Durkheim, 2005, p. 102).

Repertoriul comportamentelor suicidare este extrem de larg si de divers, mergand de la simplul gand de a o termina cu viata pana la pregatirea minutioasa a unui plan de sinucidere si obtinerea mijloacelor necesare pentru a o duce la bun sfarsit, de la tentative de sinucidere si pana la trecerea la actul propriu-zis, adica sinuciderea realizata.

Chiar termenul de "sinucidere", ca atare, ne trimite la violenta si agresivitate.

Enciclopedia Britanica da urmatoarea definitie a sinuciderii: "Actiune prin care

fiinta umana isi provoaca moartea" (p. 89).

Daca am analiza toate definitiile sinuciderii, am observa ca elementul cheie al

acestora este reprezentat de hotararea de a muri.

Din perspectiva psihanalitica, sinuciderea este tratata ca o forma de autoagresiune, un potential agresiv care nu se poate manifesta asupra unui obiect extern, centrandu-se asupra propriului eu si sfarsind prin a-l distruge.

Psihanalistii considerau ca agresivitatea era declansata de o pierdere obiectuala

care trebuie inteleasa ca o pierdere a relatiei cu o persoana, dar si ca o frustrare

profunda legata de aceasta. Deoarece nu poate accepta pierderea suferita,

individul ajunge sa internalizeze obiectul, identificandu-se cu el. Toate

resentimentele fata de acesta se intorc asupra individului insusi si determina

actiuni autodistructive. In acceptiunea lui Alfred Adler, sinuciderea ar fi "un protest activ impotriva colaborarii utile, o retragere totala din fata problemelor vietii, generata de

infrangere sau teama de o infrangere in una din cele trei mari probleme ale vietii:

societatea, profesia sau iubirea. Sinuciderea poate fi considerata si cea mai

impresionanta provocare pentru psihologie, ea fiind favorizata de carentele

sentimentului de comunicare, aparand pe fondul unei melancolii".

Bolile psihice favorizeaza in cel mai inalt grad actul suicidar, oferindu-i conditii de o variabilitate extrema, in functie de natura afectiunii, intensitatea manifestarilor clinice si caracterul simptomatologiei. Daca studiile effectuate cu cateva decenii in urma subliniau ca aproximativ 50% din cazurile de suicid apar pe fondul unei boli psihice, pe masura imbogatirii cunostintelor de psihiatrie, acest procent a crescut progresiv, ceea ce permite sa afirmam ca in imensa majoritate a cazurilor actul suicidar constituie expresia unei stari psihotapatologice. Suicidul poate fi considerat ca un incident determinat de o stare confuzionala, halucinatorie sau deliranta; ca manifestare a unei tendinte autodistructive care se impune conduitei intr-un moment de slabire a fortelor de aparare a Eului; ca un act reactive ce apare pe fondul unei structuri psihice dizarmonice. Nu intotdeauna insa, fundalul psihopatologic este evident intrucat suicidul poate aparea in perioada initiala a bolii psihice, manifestandu-se uneori ca prim si unic simptom aparent al acesteia(Ivan, Ionescu, Teodorescu, 1981, p. 96).

Multi specialisti au fost si sunt de acord ca singura axa explicativa, demna de

luat in seama, este cea individualista, genetica si psihologica in acelasi timp.

Unii sociologi propun inlocuirea cuvantului "suicide" cu cel de "suisad", care

ar insemna un sine (self) trist. Ei cred ca acest concept ar fi mai clarificator,

pentru ca, in fond, cel care se sinucide doreste si sa se salveze pe el insusi, dar

doreste mai ales sa omoare tristetea. De aici si propunerea de introducere a

conceptului de "penacid". Pena provine din latinescul 'poena" (pedeapsa sau

tortura, chin). Cide provine din latinescul "cedere" (a dobora, a tranti la pamant).

Penacid inseamna "omorarea durerii". Acest concept elimina notiunea de "a dori

sa mori".

In ultimii ani, s-au impus expresiile "comportament suicidar fatal", pentru a

califica actele suicidare care au ca rezultat moartea persoanei, si "comportament

suicidar nonfatal", care se refera la actele suicidare care nu au ca rezultat

moartea, deci la tentativele de sinucidere (aceasta expresie este curenta in

S.U.A.) sau la parasinucidere, ori act destructiv deliberat (terminologie curenta

in Europa). In multe documente tehnice medicale gasim expresia "ideatie suicidara" ceea

ce inseamna a-si pune capat zilelor intr-un mod mai mult sau mai putin intens si

elaborat. Acest concept ne mai poate trimite si la ideea de "satul de viata", la

convingerea ca viata nu mai merita traita, la dorinta de a nu se mai trezi din

somn ( Paikel, 1974, p. 45 ). Desi aceste sentimente diferite, respectiv ideatii, corespund unor grade diferite de gravitate, nu trebuie sa absolutizam afirmand ca intre ele exista un

continuum. Intentia de a muri nu este, in cele din urma, un criteriu obligatoriu al

comportamentului suicidar nonfatal.

Sinuciderea este actul de conduita intentionala, voluntar-deliberata, legat de

un motiv exogen (social sau psiho-social) si de o motivatie endogena

(psihologica sau psihopatologica), specifice pentru fiecare individ in parte, cu

rezonanta ideo-afectiva asupra personalitatii sale, declansand pulsiuni

autoagresive prin schimbarea atitudinii morale fata de sine si fata de lume si

avand ca finalitate intreruperea desfasurarii firesti a cursului vietii biologice printr-un

proces de traumatizare al propriului corp ( Enachescu, 2008, p. 108). Aceasta definitie a suicidului permite sa fie acceptata, in mod egal, atat o etiologie pur patologica a acestuia,

precum si o atitudine motivata de interesele morale ale persoanei respective,

absolut nepatologica. In cazul suicidului, intreruperea cursului vietii, nu trebuie

privita automat ca un fapt clinico-psihiatric, ca expresie a unei boli sau cel putin a

unei tulburari psihice. Ea nu este numai anularea instinctului de conservare, ci

concomitent, si dorinta simbolica de a iesi, prin moarte, considerata ca gest

suicidar dintr-o existenta considerata inacceptabila pentru individ. O existenta pe

care acesta o percepe ca pe o constrangere si pe care o refuza. In acest caz gestul suicidar are semnificatia simbolica a unei incercari de trecere intr-un alt registru al existentei, depasind astfel o situatie-limita impusa ( Enachescu, 2008, p. 89).

O legatura foarte interesanta exista intre suicid si cadrul familial, atat sub aspect epidemiologic, cat si in ceea ce priveste situatiile particulare. Studii concrete privind acest fenomen nu exista inca, pentru ca, in multe situatii, la originea sinuciderii sau a tentativelor de sinucidere se afla conflicte si tensiuni familiare, care incearca sa se musamalizeze , sau sa se puna pe seama altor factori, de natura patologica, care sa elimine devalorizarea prestigiului familiei in care s-a produs actul suicidar. Suicidul in mediul familiar este determinat de mai multi factori, si anume:

- tipul de structura familiala

- natura relatiilor dintre membrii familiei

- climatul psihologic interfamilial;

De regula individul care face parte dintr-un grup familial si care incerca sa se sinucida, doreste de fapt sa iasa din respectivul grup, sa se elibereze de sub presiunea familiei, sa caute o modalitate de a protesta in fata opiniilor celorlalti si de a se impune. Este importanta reactia membrilor familiei legata de actul victimei, daca se compatimeste sau dimpotriva se produce o racire, o ruptura cu tendinta indepartarii sale din mediul familial(Majuru, Stanescu, 2006, p. 76).

Iata ca sinuciderea , ca fapt antropologic, alterneaza intre doua planuri: unul psihologico-deviant, iar celalalt socio-existentialist. Doua idei au focalizat eforturile universale de explicare a comportamentului suicidar: depresia si bolile mentale Inca din anul 400 i.e.n. Plutarh sustinea depresia drept cauza a suicidului. Merrian (1763) si apoi Esquirol (1837) au crezut ca actul suicidar era rezultatul unei boli mentale. Doctrina psihiatrica considera reactia suicidara ca un simptom in cadrul patologiei mentale: "Nu exista individ care sa nu fi avut idei suicidare si chiar dorinta de a se precipita atunci cand se gaseste pe un loc inalt sau in apropierea unei ferestre, sau de a se (arunca) ineca in timp ce trece pe un pod. Omul nu atenteaza la propria viata decat in delir si toti sinucigasii sunt persoane alienate". Ca atare, aceste teorii vorbesc de o boala a sinuciderii consecutiva unei dezvoltarii morbide a ideatiei, afectivitatii sau conduitei.
Suicidul ar reprezenta din aceasta perspectiva un simptom de boala psihica, manifesta sau, mai frecvent, mascata. A. Delmas (1930) aprecia ca, in aceasta calitate, suicidul exprima, in 90% din cazuri, subiecti ciclotimi, iar in 10% hiperemotivi, concluzia sa fiind ca: "trebuie sa fii mai mult sau mai putin nebun pentru a te sinucide."
Presupunand o etiologie pur patologica, suicidul ar putea fi asimilat unei adevarate boli: suicidopatia. Ca atare, s-ar putea vorbi chiar de un sindrom presuicidar. Acesta considera ca suicidul apare ca idee si realizare inca din copilarie, consecutiv diminuarii  instinctului de conservare datorita unei carente afective si a sentimentul de insecuritate de origine materna. Cu timpul apare o restrangere a elanului vital, datorita blocarii agresivitatii inca din copilarie, realitatea fiind inlocuita cu o imaginatie morbida care duce la pierderea valorii propriei vieti.
In literatura romaneasca, doctrina psihiatrica este puternic argumentata de opiniile exprimate de G. Ionescu, care atrage atentia ca, desi "nu este intotdeauna evident", "totalitatea actelor suicidare este expresia unei stari psihice particulare, de puternica perturbare, de cele mai multe ori psihotica". Din aceasta perspectiva, autorul distinge patru ipostaze in care suicidul se manifesta: Suicidul ca  epilog  tardiv al unei boli  depresive. Amintind ca, oricat de paradoxal ar parea la prima vedere,"riscul de suicid nu scade odata cu ameliorarea depresiei, ci dimpotriva, se manifesta mai intens dupa ce pacientul a traversat episodul depresiv", autorul explica fenomenul prin faptul ca "pulsiunea suicidara presupune atat initiativa, cat si un anumit fundal motivational, care nu se intalnesc la pacientul profund psihotic ci mai degraba la omul aparent sanatos" , acelasi argument motivand si suicidul in debutul unor psihoze.
Este o clara relatie intre depresie si suicid, dar este o distanta considerabila de la una la alta, depresia nu este in mod necesar legata de comportamentul suicidar, dupa cum nici suicidul nu este intodeauna precedat de depresie.
-Suicidul ca expresie a unei stari psihotice care se manifesta sub aparenta unei fenomenologii clinice somatice . Pe langa aceste date de ordin psihopatologic, autorul citat mentioneaza in sprijinul doctrinei sustinute si constatarea statistica privind declinul evident al suicidului in perioadele dramatice ( razboaie, recesiune economica, cataclisme naturale), explicabil atat prin factori de natura sociala ( mai redusa izolare sociala), cat mai ales prin factori de natura psihologica (directionarea  agresivitatii de la sinele amenintat catre dusmanul exterior,scaderea valorii vietii individuale, accentuarea tendintelor sanogenetice de conservare, supravietuire si depasire a impasului). Un alt aspect il reprezinta boala fizica invalidanta ( afectiuni neoplazice, traumatisme grave) care mobilizeaza mai curand disponibilitatile de aparare si mentinere a existentei, decat pe cele de autoliza, dorinta de viata evoluand cumva invers proportional cu speranta de viata a individului.

Emile Durkheim sustine faptul ca aceasta tulburare este determinata strict de mediul social: "Suicidul este orice moarte care rezulta nemediat sau mediat dintr-un act pozitiv sau negativ, realizat de insasi victima, ea stiind de la inceput retultatul actiunii sale"( Butoi, 2002, p. 68). Ceea ce se stie, in general, despre riscul suicidar provine din cercetarile in cadrul carora specialistii au intervievat o ruda sau un prieten pentru a sti care sunt simptomele psihiatrice specifice care s-au manifestat in viata unei persoane care s-a sinucis. Este vorba despre ceea ce specialistii numesc "autopsie psihologica" ( Ene, 2000, p. 97). Aceasta abordare permite demonstrarea faptului ca un numar insemnat de adulti care se sinucid prezinta in lunile, respectiv anii, care preceda decesul lor semne sau simptome de tulburari psihiatrice:

- depresii majore;

- alte tulburari de ordin afectiv, cum ar fi tulburarea bipolara ( perioade de depresie care alterneaza cu stari euforice, cu stari maniacale si care pot dura zile sau zile) ;

- schizofrenie;

- anxietate si tulburari de comportament;

- impulsivitate;

- sentiment de neputinta;

Depresia pare a avea un rol major in sinucidere si se estimeaza ca ea este

responsabila de aproximativ 65% pana la 90% din sinuciderile cu patologii

psihiatrice. Riscul este cu atat mai mare la pacientii depresivi, cu cat acestia

inceteaza sa mai ia medicatia pe care o gasesc inutila, considerand ca nu exista

nici un tratament pentru ei, pentru ca oricum nu se vor vindeca. Riscul de

sinucidere privind durata vietii unor pacienti care sufera de depresii majore sau

bipolare este estimat la aproximativ 12-15%. Aceasta boala poate aparea la orice

varsta si indiferent de sex. Depresia masculina este precedata de diverse tipuri

de violenta, atat in familie, cat si in afara ei. Tratarea ei este foarte importanta la

pacientii de sex masculin, mai ales daca se tine seama ca, in multe culturi,

sinuciderea este mai frecventa la barbati.

La copii si la tineri, natura depresiei difera de cea intalnita la adulti. Adolescentii deprimati absenteaza nemotivat de la scoala in mai mare masura decat colegii lor, au note mai mici, au un comportament deviant, devenind violenti, consumand alcool sau droguri, au tendinta de a manca si a dormi mult.

Este adevarat ca, la fetele deprimate poate aparea si un comportament anorexic.

Aceste tulburari grave de alimentatie sunt asociate unui risc de sinucidere

crescut. Depresia are de multe ori, mai ales in cazul batranilor, manifestari

fiziologice, cum ar fi durerile de stomac, ametelile, palpitatiile si alte dureri

inexplicabile la prima vedere. Deseori, depresia este insotita la aceasta categorie

de persone de boli si tulburari precum infarctul, cancerul, reumatism, boala

Parkinson si maladia Alzheimer.

Tendinta de sinucidere poate fi redusa, daca depresia si anxietatea sunt

tratate corespunzator, fie cu antidepresori, fie prin psihoterapie, mai ales cea

cognitiv comportamentala.

Schizofrenia este o alta patologie psihiatrica puternic asociata sinuciderii.

Riscul de sinucidere privind durata de viata la acesti pacienti se situeaza intre

10-12%. Riscul este cu atat mai mare cu cat pacientul este mai tanar, este

barbat, se afla in primele stadii ale bolii, la cei care erau dinamici, mental si

social, inainte ca boala sa se declanseze, la pacientii care au recaderi cronice si

la cei la care se estimeaza o asa-zisa "dezintegrare mentala".

Alcoolismul si toxicomania sunt considerate si ele ca avand un rol

important in sinucidere. In S.U.A., consumul excesiv de alcool ar fi un factor de

risc in cel putin un sfert dintre sinucideri. Persoanele dependente de alcool

prezinta un risc suicidar mai mic decat cele cu tulburari depresive majore. Dar

trebuie spus ca exista legaturi stranse intre consumul excesiv de alcool si

depresie, asa ca este destul de dificil sa se stabileasca care dintre ele prezinta un predictor mai important pentru sinucidere. Consumul excesiv de alcool poate

sa conduca la depresie din cauza sentimentului de decadere si de esec pe care

multe din persoanele dependente il incearca. In acelasi timp, consumul excesiv

de alcool poate reprezenta o forma de automedicatie pentru ameliorarea

depresiei de care o persoana sufera. De asemenea, atat consumul de alcool, cat

si depresia pot rezulta amandoua dintr-o stare de stres care poate aparea la un

moment dat in viata unui om. Totusi, daca sinuciderea la persoanele depresive

are loc destul de devreme in evolutia bolii ( mai ales la grupa de varsta 30-40 de

ani), la persoanele alcoolice ea se produce in general mai tarziu in evolutia bolii.

Tentativa de sinucidere precedenta actului final reprezinta totusi cel mai

important predictor al comportamentului suicidar fatal ulterior. Riscul este mai

mare in primul an si mai ales in primele sase luni care urmeaza tentativei.

Aproape 1% din persoanele care incearca sa se sinucida mor in anul imediat

urmator, iar 10% sfarsesc prin a comite sinuciderea cu rezultat fatal. Estimarile

privind cresterea riscului ca urmare a tentativelor de sinucidere anterioare

variaza de la un studiu la altul. Gunnell si Franke ( studiu, 1994) afirma ca riscul la aceste persoane este de 20-30 de ori mai mare decat la populatia generala,

ceea ce este confirmat si de alte studii. Existenta unei tentative de sinucidere

anterioare face sa creasca riscul de sinucidere al unei persoane, dar majoritatea

persoanelor care si-au luat viata o fac fara sa fi avut anterior vreo tentativa de

acest gen.

Modalitatile de realizare a suicidului: exista doua categorii de metode: cele fizico-mecanice si cele chimice. Din prima categorie fac parte metodele fizico mecanice clasice:

spinzurarea, este foarte frecventa " Spanzurarea este rezultatul unei sinucideri? Avand in vedere ca spanzurarea este unul dintre mijloacele cele mai frecvente si mai accesibile de sinucidere, precum si raritatea intrebuintarii ei in scop criminal( in Bucuresti nu se cunoaste nici un caz de omucidere prin spanzurare), e de la sine inteles ca trebuie sa se aiba in vedere mai curand sinuciderea, si nu omuciderea" ( Minovici, 2007, p. 211)

hemoragia externa, prin taierea vaselor de sange, cel mai frecvent la incheietura mainii

electrocutarea, cu efect mortal neindoielnic

saltul in gol de la inaltime, o alta metoda destul de des folosita

inecarea

impuscarea

aruncarea in fata unui vehicul aflat in miscare( masina, tren, metrou)

sectionarea gatului sau plagi cardiace( de regula se pot observa leziuni de ezitare)

Cea de-a doua categorie privind metodele de sinucidere, se refera la otravuri, adica metodele chimice. O cercetare foarte interesanta a relevat faptul ca preferinta pentru otrava se manifesta in special in randul femeilor, care prefera o moarte "mai usoara". S-a manifestat de asemenea o incidenta crescuta a optiunii pentru intoxicatia cu dioxid de carbon, care confera o culoare rosu carmin fetei, si care conserva astfel atributele de frumusete avute in timpul vietii. Sexul "frumos" prefera sa aleaga metode mai putin traumatizante, cum ar fi ingerarea excesiva de medicamente.

Factorii sociali si de mediu sunt foarte importanti in analizarea actului suicidar. Acestia privesc modalitatea de sinucidere, locul de rezidenta al persoanei sinucigase, statutul ocupational,situatia economica, statutul de imigrant, religia.

Metoda aleasa pentru sinucidere va determina, intre altele, si daca

sinuciderea va ramane la stadiul de tentativa sau va fi desavarsita. In Statele

Unite ale Americii, armele de foc, cele mai periculoase instrumente alese pentru

finalizarea unei sinucideri, sunt folosite in aproape o treime din sinucideri. In

general, persoanele in varsta aleg metode care cer forta fizica mai redusa,

precum inecul, precipitarea de la inaltime. In ultimele decenii, in unele tari, ca de

exemplu Australia, a crescut numarul sinuciderilor prin spanzurare mai ales la

tinerii care nu au sau nu utilizeaza arme de foc. Mai exista si alti factori, in afara varstei si sexului, cum ar fi cei de natura culturala ( in Japonia se mai cunosc si astazi cazuri de hara-kiri, ( eviscerare voluntara), influenta media ( se intampla ca tinerii sa imprumute metode pe care le-au folosit unele din celebritatile intens mediatizate pentru a se sinucide).

Si analiza mediului de rezidenta al sinucigasului puncteaza unele disparitati

intre ratele de sinucidere intre zonele urbane si cele rurale. In Australia, unele

tari europene (Anglia, Tara Galilor, Scotia etc.) se remarca rate mai mari in

zonele populate de agricultori. In S.U.A., in 1997, in districtul Manhattan, la New

York, au fost inregistrate 1372 de sinucideri, de trei ori mai multe decat in statul

majoritar rural Nevada (411). Dar rata sinuciderii din statul Nevada era de trei ori

superioara celei din statul New York in ansamblul sau (24,5 la 100.000 de

locuitori - cea mai ridicata din intreg teritoriul Statelor Unite ale Americii - rata

sinuciderii 7,6 la 100.000). Preponderenta sinuciderilor in mediul rural din aceste

zone are drept cauze izolarea sociala, dificultatea decelarii semnalelor de alarma

comportamentala care prevestesc trecerea la actul sinucigas, accesul limitat la

institutii de sanatate, medici, nivelul redus de instructie. In zonele rurale, difera si

metodele de sinucidere. In zonele rurale din Europa de Est si unele zone din

Asia de sud-est, ierbicidele si pesticidele sunt cel mai frecvent folosite in

sinucidere, pentru ca sunt usor de procurat, sunt la indemana oricui. Spre

deosebire de acestea, in comunitatile rurale australiene, in care este obisnuit sa

ai o arma de foc, acestea sunt cel mai adesea mentionate ca metode folosite in

sinucidere.

Statutul ocupational si alti factori economici sunt si ei responsabili de

cresterea sau descresterea ratei sinuciderii. Din mai multe studii a reiesit ca, in

timpul perioadelor de recesiune economica si somaj la cote inalte, rata

sinuciderilor a crescut in multe state. Intr-un studiu (1995) privind impactul

factorilor economici asupra sinuciderilor in Germania, se arata ca, in perioadele

de dezintegrare sociala, cand somajul este mare, cand protectia sociala este

minima, cand nimeni nu este la adapost in fata falimentului, corelatia intre acestia si rata sinuciderii este semnificativ pozitiva. La nivel individual, comportamentul suicidar este mai des intalnit la someri decat la cei care au un loc de munca. Saracia si diminuarea rolului social, amandoua consecinte ale somajului sunt adeseori asociate unei predispozitii spre sinucidere, mai ales atunci cand locul de munca este pierdut brusc.

Cercetarea in domeniu nu s-a concentrat si pe durata somajului, pe regruparea

persoanelor care asteapta sa-si gaseasca un prim loc de munca alaturi de cei

care au suferit pierderea unei slujbe, uitandu-se problemele de natura psihiatrica,

precum si tulburarile de personalitate.

1.3 Perspectiva religioasa asupra sinuciderii

Consideram ca atitudinea grupului social si a societatii in general fata de suicid poate fi corelata cu conceptiile privind natura actului suicidar. Desigur, aceste conceptii au fost initial religioase fiind determinate de faptul ca suicidul punea, in cel mai inalt grad, problema atitudinii fata de viata, si a dreptului omului fata de aceasta. Astfel, in cazul religiilor care valorizau viata, suicidul era respins si condamnat, in timp ce pentru eligiile care minimalizau viata, in aspiratia ardenta catre o alta si eterna existenta, suicidul era acceptat si uneori promovat.Aceasta ultima conceptie a calauzit si crestinismul pana in secolul al VII-lea, cand unirea puterii ecleziastice cu cea statala a dus la proscrirea suicidului, apreciat ca un act de revolta a individului impotriva bisericii si statului. Fiecare dintre cele doua institutii condamnau suicidul in maniera sa specifica asimilandu-l pacatului si respectiv crimei.

Dezvoltarea monarhiilor a consolidat aceasta opinie prin prerogrative care inca din secolul al X-lea condamnau suicidul ca o sfidare nu numai a lui Dumnezeu, ci si a regelui. Nu toate religiile si nici toate monarhiile au pastrat aceasta atitudine de respingere si condamnare a manifestarilor suicidare. Astfel, in unele tari orientale si mai ales in Japonia, sub influenta religiilor sintoiste si budiste care propavaduiau renuntarea la sine, sfidarea mortii si caracterul purificator al acesteia, in prima jumatate a secolului 20, au aparut curente care propavaduiau si incurajau suicidul.

Desigur, aceste conceptii nu priveau suicidul decit prin prisma responsabilitatii individului si nu a patologiei sale, prin prisma suicidului unor oameni considerati in afara tulburarii psihice ceea ce ilustreaza faptul ca "religiile, desi faceau judecati asupra suicidului nu incercau sa inteleaga natura, originile si implicatiil sale"(H.L.P Resnik, 1980, apud Ionescu, Bejat, Pavelcu, 1985, p. 67).

Religia este de mult timp considerata un factor care influenteaza rata

sinuciderilor. Cercetarile au demonstrat ca, in tarile in care atasamentul fata de religie este interzis sau in care ateismul este puternic promovat (de ex., tarile

foste comuniste din Europa de Est, fosta Uniune Sovietica), tarile in care religia

predominanta este budismul, hinduismul, rata sinuciderilor este mai mare decat

in alte tari unde catolicismul sau islamul sunt religiile dominante. Singura

exceptie notabila poate fi considerata Lituania, care, desi avea o populatie

predominant catolica, iar influenta bisericii era foarte puternica chiar si atunci

cand facea parte din fosta Uniune Sovietica, prezinta si prezenta rate ale

sinuciderii destul de ridicate. Durkheim considera ca sinuciderea rezulta din absenta identificarii cu un grup unitar, avansand ideea ca rata sinuciderii ar trebui sa fie mai mica acolo unde integrarea religioasa este mai puternica. Prin urmare, practicile si credintele

religioase comune, precum cele asociate catolicismului ar putea reprezenta

factori de protectie in fata sinuciderii.Indiferent de religia la care oamenii au aderat conform convingerilor personale, sinuciderea este condamnata ca fiind cel mai grav pacat, metoda cea mai josnica de a sfida Credinta Divina. De multe ori sinucigasul s-a oprit in fata actului tocmai din cauza sentimentului puternic religios, insa chiar si cu aceasta bariera in fata mortii, o data declansat mecanismul de idee domintanta de sinucidere, nimic nu mai poate ajuta victima sa discearna binele si raul.

Exista cinci cazuri de sinucidere cuprinse in Vechiul Testament: Abimelec(Judecatori 9, 54); Saul si purtatorul sau de arme (I Samuel 31, 4; I Cronici 10, 4); Ahitofel( II Samuel 17, 23) si Zimri( I Regi 16, 18). Noul Testament cunoaste doar cazul lui Iuda (Matei 27, 3-5), a carui sinucidere a constituit un semn de remuscare(Breck, 2003). Sfanta Scriptura nu condamna clar nicaieri actul suicidar.De-a lungul istoriei, scrierile au aratat ca sinuciderea apare mai degraba ca o alternativa nobila la umilinta, si in nici un caz ca un pacat adus Divinitatii.Mai multi practicanti ai religiei ( Timotei I al Alexandriei, Bulgakov, N.D. Patrinicos) au specificat in scrierile lor ca nici o slujba bisericeasca sau de pomenire nu trebuie facuta, doar atata timp cat victima sinuciderii era "cu adevarat iesita din minti". In zilele noastre, sinuciderea este condamnata de catre Biserica Ortodoxa, discutiile pe aceasta tema centrandu-se pe doua teme: creatia persoanelor umane dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si convingerea ca viata este un dar care sta sub puterea lui Dumnezeu. Distrugerea psihicului si fizicului prin sinucidere este condamnata ca fiind un act ireversibil si de neiertat, al revoltei impotriva lui Dumnezeu.

Avem de-a face in ultimele decenii cu descoperiri din domeniul psihologiei si neurologiei care arata ca multe dintre sinucideri au ca temei depresii si diferite tulburari, care depasesc cu mult slabiciunile morale si teama de a infrunta probleme cu care victima se confrunta. Insa morala crestina condamna categoric sinuciderea care spune ca ea reprezinta o crima impotriva firii omului. Ca oricarei fiinte vii si omului ii este propriu un puternic instinct al autoconservarii, in temeiul caruia el se apara impotriva a tot ce-i ame­ninta existenta. Iubirea de sine, apoi, cere ca omul sa pretuiasca viata dupa valoarea ei adevarata ca primul intre bunurile pamantesti si baza oricarei actiuni morale si sa n-o distruga intentionat. Apoi ea reprezinta o crima impotriva societatii, familiei si patriei.

Fiecare om are datorii si obligatii sociale pe care trebuie sa le respecte si sa le duca la bun sfarsit. Binele unei familii sau chiar al unor forme mai largi de viata soci­ala, depinde adesea de existenta unui singur om. Sinucigasul insa, prin fapta sa, dezerteaza de la toate datoriile sociale, aruncand asupra celor apropiati rusine. Afirmatia ca exista fiinte umane care nu folosesc societatii nu poate fi acceptata din punct de vedere moral. Biserica spune ca acea persoana care a comis pacate pe care nu le poate "sustine" psihic, trebuie sa lupte sa le indrepte si sa nu recurga la solutia cea mai simpla, aceea de a se sinucide care sporeste pacatele. Sinuciderea este crima impotriva lui Dumnezeu, care a dat viata tuturor fiintelor. El este creatorul si sustinatorul vietii umane, deci si pro­prietarul ei absolut. Individului ii este data viata spre folosirea ei ratio­nala in vederea dobandirii mantuirii sale, in acest fel multumindu-i lui Dumenezeu. Autodistrugerea vietii inseamna, deci, distru­gerea unui bun, al carui proprietar propriu-zis nu este acesta, ci Dumnezeu si astfel, sinuciderea are caracterul unei violari nedrepte a dreptului de proprietate asupra persoanei umane, care trebuie sa-I revina direct lui Dumnezeu.

"Sinuciderea nu este, intai de toate, o judecata despre o persoana, ci o aducere aminte ca nu am reusit sa intrupam, ca o comunitate, legamantul de a nu ne abandona unul pe celalalt"(Hauerwas, apud Breck, 2003, p. 121).

Cercetarile medicale moderne au dovedit ca foarte multi factori stau la baza impulsului autodistrugator asupra caruia victima are putin control sau chiar deloc - mostenirea genetic, abuzul infantil, depresia clinica, familia destramata, chiar si dezechilibrul hormonal sau slabirea neuro-transmitatorilor. De aceea trebuie sa reanalizam atitudinea fata de cei care se sinucid si totodata fata de cei care sufera datorita mortii lor.

Capitolul II

Aspecte de profilaxie si tratament a tentativelor de sinucidere

2.1 Categorii de suicid:

Pe drumul sinucigasilor intalnim mai multi calatori cu variate feluri de experienta. Unii doar ameninta ca se vor sinucide dar niciodata nu pun in aplicare aceste afirmatii, altii incearca sa-si suprime propria viata dar nu reusesc, in sfarsit altii reusesc in comiterea suicidului. Astfel, exista mai multe tipuri de suicid care se pot imparti in trei categorii si anume:

2.1.1 Suicid-amenintare

2.1.2 Suicid-tentativa

2.1.3 Suicid reusit

2.1.1 Suicidul amenintare

Indivizii care ameninta cu suicidul vor mai mult sa traiasca decat sa moara, iar amenintarile lor sunt folosite drept mijloace de atingere a anumitor scopuri in viata. Aceasta nu inseamna ca ei niciodata nu vor pune in aplicare amenintarile lor, mai ales atunci cand exista in mod real pericolul de a nu atinge scopurile propuse.

2.1.2 Suicidul tentativa

Sunt cei care afirma des "nu-mi pasa daca traiesc sau daca mor". In felul acesta ei sunt mai putin expliciti in comunicarea sentimentelor. Ei isi pot arata sentimentele atata timp cat sunt depresivi sau in timpul altor manifestari, dar evita utilizarea cuvantului suicid. De aceea ei nu prea reusesc sa-si comunice intentiile catre alte persoane. Atunci cand insa reusesc sa-si comunice intentiil, cei din jur care receptioneaza mesajul nu-l prea iau in serios datorita caracterului relativ, vag al acestuia. Metodele pe care le folosesc pentru sinucidere sunt cele care reprezinta apelul de ajutor care ar trebui sa vina din partea celorlalti. Cele mai frecvente metode sunt : taiatul venelor, inghitirea de pastile, asfixierea cu gaz. Desi aceste metode pot fi fatale ele prezinta insa o speranta fata de metodele ce asigura suicidul cum ar fi impuscarea sau spanzurarea. De aceea cele mai multe tentative de suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea e posibila.

2.1.3 Suicidul reusit

Aproape trei sferturi din cei care se sinucid sunt cunoscuti ca avand o perioada suicidala in perioadele anterioare. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat direct sau indirect ideea lor suicidala altor persoane. De altfel sinucigasii reusiti sunt o categorie mixta ce reprezinta acele persoane care incercand sa se sinucida au fost salvate la timp, precum si acele persoane care au fost in mai mare masura hotarate sa moara.

In ceea ce priveste tentativa de sinucidere, cele mai multe cazuri apartin femeilor mai mult decat barbatilor, tinerilor mai mult decat celor in varsta, celor care provin din clasele de mai de jos decat celor din clasele superioare.

Pornind de la notele lasate de sinucigasi si de la relatarile celor ce incearca sa se sinucida putem discerne trei tipuri de sentimente sinucidare:

Sinucigasii pot avea sentimente de scuza si de aparare in raport cu unele persoane. De exemplu in notita ce o lasa, sinucigasul isi cere scuze sotului pentru gestul sau:

" Marius, te iubesc asa de mult dar tu mi-ai spus ca nu ma vrei si ca nu ma iubesti. Niciodata nu m-am gandit la ideea ca m-ai putea lasa sa merg pe acest drum dar acum sunt la sfarsitul lui, ceea ce constituie cel mai bun lucru pentru mine. Tu ai atatea probleme iar eu mai adaug una la ele.

Elena."

Sau in alt caz, sinucigasul isi cere scuze tatalui pentru nefericirea ce i-a adus-o:

"Tata, iti produc atat de mult rau. Tu mi-ai vrut numai binele si acuma trebuie sa crezi si sa accepti ca asta este.

Vio."

Sinucigasii pot avea sentimente vindicative fata de unele persoane sau fata de sine. Acuzand pe altii pentru mizeria si distrugerea lor, ei cauta sa se razbune pedepsind pe cei pe care-i lasa in urma lor:

" Tu m-ai omorat, Marian. Sper sa fi fericit in inima ta, daca ai intr-adevar asa ceva, desi eu ma indoiesc. Te rog lasa-mi copilul in pace. Daca nu am sa revin mereu tot restul vietii tale. Tu ai fost un ticalos si un crud. Dumnezeu nu a uitat si nu uita asta si te rog fara flori, ele nu inseamna nimic. De asemenea, pastreaza-ti banii, nu-i cheltui pe inmormantarea mea tu sti ce mi-ai facut. Acesta e motivul pentru care am facut-o. Este greseala ta si a Elenei, incearca si uita daca poti. Dar tu nu poti

Sotia ta."

Unii sinucigasi se pot simti suparati pe ei insisi deoarece au facut ceva foarte rau si din acest motiv s-au hotarat sa se sinucida si in felul acesta sa se pedepseasca. De exemplu un om se poate sinucide dupa ce ucide alta persoana. Acest tip de sinucidere este suicidul remuscare.

Sinucigasii pot deveni marinimosi si generosi fata de lumea pe care o abandoneaza. In notitele pe care le lasa, ei cer ca dupa ce mor cadavrul sa fie donat scolilor medicale sau daca sunt bogati cer ca banii si averea sa fie donate institutiilor de caritate. Altii iarta pe cei care i-au facut sa sufere. Iata un exemplu:

"Maria,

Am fi putut sa fim atat de fericiti daca ai fi continuat sa ma iubesti, am fotografia ta in fata mea. Gandul ca acum s-ar putea sa fi in bratele altui barbat este mult mai greu sa-l suport. Eu imi ofer viata pentru indiscretia ta.Toate greselile tale sunt uitate si reamintesc toata bunatatea ta.Tu sti ca as fi facut asta cand m-ai parasit, de aceea nu este o surpriza pentru tine. Adio, draga. Te iubesc cu toata inima mea zdrobita.

Adrian."

Trasaturile comune ale sinuciderilor sunt descries de catre Shneidman, in " Definition of Suicide"( 1985, p. 78):

scopul comun al suicidului este un act de a cauta o solutie. Intotdeauna suicidul are un scop bine definit. El constituie o rezolvare a unei probleme sau dificultati, si intotdeauna solutia de a scapa din starea insuportabila in care se afla victima.

telul comun al suicidului este incetarea constiintei. Pe de o parte, sinucigasul doreste rezolvarea problemelor lui, iar pe de alta parte tinde spre stoparea fluxului constiintei.

stimulul comun in suicid este durerea psihologica intelorebaila. Reactia fiecarui individ normal este tendinta de a scapa de durere. In momentul in care viata iti ofera doar durere, asa cum o simt sinucigasii, atunci reactia fireasca este de a scapa de durere prin resimtirea durerii.

sentimentul comun in suicid este cel de disperare. Aparitia lipsei de speranta si a sentimentului de neajutorare deriva din povara prea mare cu care persoana in cauza este incarcata. Sentimenele de rusine, vinovatie, disparare, dependenta neajutorata sunt prea puternice pentru a putea fi depasite.

atitudinea comuna in suicid este ambivalenta. Sinucigasul poate sa se autodistruga, si sa incerce sa se salveze in acelasi timp.

actiune comuna in suicid este evadarea. Victima paraseste viata intentionat, evadare, reactie de aparare, care are o semnificatie diferita de fuga.

actul interpersonal comun este comunicarea intentiei. Ambivalenta sinucigasului il determina pe acesta sa emita semnale constiente sau nu privind actul ce urmeaza sa aiba loc.

aspectul comun este de consecventa in suicid este reprezentat de tiparele de reactie habituale ale individului. Problemele individului se regasesc in incapacitatea rezolvarii probelemelor de viata, a obiceiului de a reactiona la stres intr-un mod inadecvat( Shneidman, 1985, apud Cosman, 2008, p. 79).

In tratamentul tentativelor de sinucidere trebuie sa ne axam pe crearea unei punti intre victima si societate, punte care a fost prabusita cu mult timp timp inainte ca tentativa sa fi avut loc.

Preventia primara are ca obiective principale eliminarea bolii chiar inainte ca aceasta sa inceapa, prin consiliere genetica, imbunatatirea calitatii vietii, eliminarea stresului, controlul armelor de foc si al substantelor nocive pentru sanatate. Preventia secundara se ocupa cu micsorarea cazurilor de imbolnaviri prin afectiuni psihice, prin introducerea tratamentelor in patologia psihiatrica, pentru ca prin acestea sa se obtina scaderea riscului declansat de evolutia bolii psihice. Preventia tertiara actioneaza in momentul in care victimei i se constata una sau mai multe tentative de sinucidere si ea reuneste toate metodele care se folosesc pentru stoparea comportamentului suicidar.

Profilaxia trebuie inceputa inca din momentul in care individul se confrunta cu ganduri sau idei de a parasi viata. Aceste idei sunt rezultatul personalitatii individului in conflict cu factori externi decizionali. Personalitatea individului se construieste in stinsa legatura cu factorii de mediu psiho-fiziologici, care intervin inca de la primele etape ale dezvoltarii lui.

Pentru a putea impiedica formarea unei personalitati defectuoase, trebuie sa se intervina la nivelul celui mai indicat stadiu, si anume copilaria. Ceea ce sta la baza formarii personalitatii copilului este educatia pe care acesta o primeste. In familie va invata sa iubeasca si sa fie iubit, vor fi stimulate si corectate capacitatile de a reactiona emotional, dar si cum sa reactioneze in mod constructiv la esecuri, fara ca acestea sa aiba un impact prea mare asupra personalitatii lui.

Un alt aspect foarte important il reprezinta educatia sexuala, in special la copilul prescolar. Necanalizata corect, sexualitatea genereaza un factor de stres foarte mare, care se inscrie foarte adanc in personalitatea copilului. Nevoia fetitelor de elementul psihogen al sexualitatii se manifesta mai precoce (12-14 ani), pe cand la baieti la varsta de 16-17 ani. Anumite obiceiuri gresite ale parintilor, si in special al mamei ( joaca, baia cu copiii, dezbracarea in compania lor) pot impinge sexualitatea copilului spre cai nefiresti, ori pot sta la originea frustrarilor si a stresului care se inscriu adanc si de multe ori definitiv in formarea personalitatii. Chiar si la adolescenta si maturitate, educatia sexuala este reprezentativa in a readuce sau anihila starile conflictuale care conduc la sinucidere. Daca in copilarie s-a format o personalitate sexuala armonioasa, prin educatie, sansele ca frustrarile sa apara mai tarziu sunt mici. Invers, daca aceasta s-a format defectuos, educatia sexuala ajuta la reducerea anxietatii si tendintelor suicidare si contribuie la dizolvarea obstacolului psihic format prin reeducare.

Educatia scolara reprezinta si ea un factor important, imediat dupa cea familiala. Profesorii sunt alaturi de parinti, cei care ajuta la dezvoltarea corecta a personalitatii copilului. Daca acestia produc anxietate, ea poate deveni samburele unei boli emotionale. Inducerea anumitor stari de teama conduc si ele, mai tarziu, la diferite reactii nefiresti din partea copilului. Lupta contra stresului cultural, reducerea fricii la reactia de autoritate, dorul de casa, teama de serviuciul militar, prin prevenirea conflictelor pe care le genereaza, vor reduce semnificativ numarul sinuciderilor.

Supravegherea medicala familiala poate ajuta la rezolvarea conflictelor interioare ale individului. Medicul va observa frustrarea, teama, durerea, conflictul, starea de tensiune, gelozia, anxietatea pe care individul le resimte. Avand cunostinte medicale si psihologice, cunoscand esenta conflictelor, a conditiei sociale, ereditatea membrilor familiei, el va deveni stalpul de baza al educatiei si profilaxiei actelor sinucigase. El va fi cel care va face apel la nevoia de psihiatru, pediatru sau alta specialitate de care este nevoie.

O alta masura ce ar trebui luata este depistarea inca din copilarie a proceselor sau starilor nevrotice. Medicul scolar va trebui sa depisteze prin discutii individuale sau colective, in timpul consultatiilor pediatrice sau in cabinetul scolar, ori prin discutii cu parintii si profesorii, tulburarile nevrotice si starile conflictuale pe care copilul le are. Se vor observa modificari de atitudine si personalitate, iritabilitate, agitatie neprovocata, teama, insomnie, comunicare din ce in ce mai slaba cu familia, si chiar amenintari cu sinuciderea. Toate acestea reprezinta semnale de preventie ce ar trebui controlate sau modificate in momentul in care ele apar.

Tratamentul curativ se refera la cazul deja cunoscut depistat prin tentativa de sinucidere. Diagnosticarea cazului se poate face de cand exista intentiile sinucigase, nu neaparat dupa comiterea tentativei. Medicul psihiatru va analiza situatia victimei, dupa perioada spitalizarii, si va decide care este solutia cea mai buna pentru pacient. De regula schimbarea locuintei se impune, asta in cazul in care conflictul interior al victimei isi are originile in familie: abandon, disparitia unuia dintre parinti, severitate excesiva.

Trebuie sa existe o legatura foarte puternica medicul de medicina generala care l-a ingrijit pe pacient pe parcursul internarii, si psihiatru. Planul terapeutic realizat de catre cei doi, trebuie sa tina cont de principiile medicinei psihosomatice, ca un principiu de baza prin care bolnavul ar trebui vazut. In S.U.A, au fost create centre speciale care ajuta victima tentativei de sinucidere sa-si revina, mai intai prin observarea conflictului interior, si apoi prin a-I arata cazuri care s-au putut rezolva si prin alte metode decat cea aleasa de ei. Aceste centre actioneaza la nivel medical, social, educativ, spiritual, sociologic, legislativ etc.

Pornim de la ideea ca o tentativa de sinucidere- cand nu este patologica, trebuie considerata ca o stare marginala patologicului. Iar in acest caz psihoterapia este metoda care da rezultate maxime ( Delavrancea, 1992, p. 91) . Astfel tratamentul curativ axat in special pe cazul cunoscut dupa tentativa de sinucider, se imparte in tratament psihoterapic, analitic si neanalitic.

Tratamentul psihoterapic se aplica in momentul in care este cunoscut conflictul individual si mediul din jurul lui care ii intretine aceasta stare de conflict. Este cazul in care educatia familiei a avut un rol important in formarea personalitatii individului, si de aici incepe analiza si tratarea comportamentului incorect, pana la reabilitarea victimei. Daca putem afla toate motivele care au condus la tentativa, vom putea actiona in momentul in care criza perturbatorie intervine.

Metoda psihoterapiei cauta sa rezolve frustrarile, dezamagirile, depresia, teama, vinovatia, neincrederea care rezulta din supraconfidenta compensatorie. Prin aceasta metoda pacientul ia la cunostinta motivele care au dus la comiterea tentativei, conflictul sau, obsesiile, fobiile. Psihoterapia ajuta la stapanirea instinctelor, uneori chiar si spontan. Ajuta oamenii sa invete sa reactioneze in fata sentimentelor, sa-si manuiasca motivarile si comportamentul. Se pot face sedinte in grup de psihoterapie, in care mai multi oameni impartasesc aceleasi probleme, si gasesc solutiile cele mai bune pentru rezolvarea lor.

O metoda des folosita ca ramura a psihoterapiei este autopsihoterapia: autoantrenamentul are ca scop obtinerea unei fixari a tensiunii psihice prin mecanism complex conditionat, dupa principiul in care incordarea pshica antreneaza dupa sine incordarea musculara. Deci, dupa acelasi rationament, putem deduce ca relaxarea musculara antreneza dupa sine antrenarea psihica. In felul acesta se limiteaza conditionarea patologica ( Delavrancea, 1992, p. 112). Alte doua ramuri ale acestui tratament sunt psihopedia, metoda prin care se educa mentalitatea bolnavului in concordanta cu exigentele mediului, si ortopsihopedia, care ajuta la reeducarea si incadrarea cazurilor de tentative de sinucidere.

Tratamentul neanalitic se refera atat la ideea sinucigasa, cat si la modalitatea organismului bolnavului de a raspunde acestor idei. Ergoterapia este o metoda prin care se corijeaza unele simptome ce trebuie combatute, cum este tratamentul medicamentos cu sedative sau tonifiante, ori tratamentul alcoolismului. Este esentiala in acest grup de tratamente, luand in consideratie starea conflictuala a bolnavului. Fara aceasta terapie riscul de a mentine victima intr-un adevarat stres de izolare, este foarte mare, iar ea este esentiala pentru a-l introduce din nou in societate si de a inoda firul de legatura rupt anterior. Aceasta metoda este excelenta nu numai pentru a relua conexiunile sociale, ci si pentru a da un plus de satisfactie a muncii si a utilitatii sociale ale individului.

Terapia de soc sau utilizarea placebo-ului, antidepresivele, neurolepticele sau psihotonicele, reprezinta alte metode de tratament pentru a-l ajuta sa se incadreze in mediul social pe individ.

Asistenta sociala trebuie sa aiba in vedere si persoanele care raman in urma celor care s-au sinucis. Supravietuitorii unui suicid sunt membrii familiei sau prietenii cei mai apropiati celui ce si-a luat viata. Dupa afirmatia lui Bowlby, sinucigasul lasa o mare durere in urma sa: "pierderea persoanei iubite este una dintre cele mai dureroase experiente umane", dar si rusionoasa in acelasi timp, de nedezvaluit celorlalti, pentru ca supravietuitorul a fost atat de neputincios in a-i acorda ajutor victimei( Bowlby, 1991, apud Cosman, 2008, p. 49). Reactia supravietuitorilor va fi mai dracstica cu cat sinuciderea a fost mai pe neasteptate, violenta si traumatica. De aceea, exista pericolul ca un suicid sa fie urmat de un altul din randul supravietuitorilor, sau alte comportamente explicit suicidare (Grad, 2005, apud Cosman, 2008, p. 45).

Postventia consta in tratamente care reduc traumele din viata celor a caror un membru din familie s-s sinucis. Aceasta terapie se ocupa cu persoanele care sufera dupa o persoana foarte apropiata (parinte, sot/sotie, prieten) care a ales calea sinuciderii. Astfel de oameni au o nevoie foarte mare de a depasi povara sinuciderii unei persoane iubite, pentru ca aceasta induce supravietuitorilor sentimente foarte intense de vinovatie si frustrare. Pe de o parte acestia trebuie sa se confrunte cu durerea cauzata de pierderea persoanei iubite, iar pe de alta parte cu propriile tendinte de autoinvinovatire in legatura cu relatiile anterioare cu sinucigasul. La fel de dificila este supravietuirea si in cazul copiilor, cand unul dintre parinti isi ia viata, acest gest insemnand pentru copil abandonare, respingere, stigmatizare.

F.V. Wenz sugereaza 11 principii care trebuie adoptate de terapeut fata de cei care au avut un membru din familie decedat prin sinucidere ( Wenz, apud Cosman, 2008, p. 46) :

discretie, tact si confidentialitate

prezenta fizica, chiar si in momentele de tacere

combaterea sentimentelor de vinovatie a supravietuitorului

empatie

descurajarea sentimentelor de autocompatimire

incurajarea pentru exteriorizarea emotiilor

oferirea unui ajutor concret in unele probleme practice

oferirea sprijinului spiritual

incurajarea pentru acceptarea traumei

Daca acestea toate reusesc sa vindece macar putin sufletul supravietuitorului, se recomanda apoi integrarea lui intr-un grup de suport si indrumare care sa le monitorizeze starea medicala precum si cea psihologica.

In concluzie, profilaxia si tratamentul sindromului suicidar, vizeaza mai intai dizolvarea ideii sinucigase si smulgerea cazului din complexul de factori care i-au intretinut-o, ajutandu-l sa-si creeze din nou conexiuni sociale sanatoase. Scopul lor este de a inlocui si corecta ceea ce combinatiile genetice ereditare, mediul social si fizic inconjurator structureaza in anumiti indivizi acele tragedii cu nuante de fatalitate ( Delavrancea, 1992, p. 72).

Capitolul III

Asistenta sociala in comunitate

Probleme traditionale si noi

Societatea romaneasca se afla in tranzitie, iar tocmai din acest motiv nu poate asigura serviciile sociale si protectia individului, din interiorul grupurilor marginalizate, la nivelul standardelor internationale, dar ca orice tara civilizata incearca sa asigure individului nevoile personale si sociale de care acesta are nevoie pentru a supravietui. Principalele zone de interes ale asistentei sociale in Romania sunt reprezentate de indivizii cu nevoi speciale si nu numai, iar pentru asta este necesar sa delimitam grupurile de persoane care necesita asisntenta sociala de problemele cu societatea se confrunta. Astfel exista problematica batranilor, a copiilor orfani sau abandonati, persoanele cu dizabilitati fizice si invalizii de razboi, familiile sarace, care duc lipsa de mijloace pentru a supravietui, indivizii cu probleme speciale( boli incurabile, boli psihice, cei fara familie). Acestea reprezinta problemele traditionale ale asistentei sociale cu care fiecare societate in parte se confrunta, indiferent de stadiul de dezvoltare sau de epoca la care ne raportam.

Probleme noi care au aparut in ultimii ani in societatea romaneasca:

drogurile, alcoolul, tabagismul sau alte manifestari ale fenomenului de dependenta

boli incurabile cum ar fi SIDA, sau alte maladii scapate de sub control public

copiii strazii, copiii din orfelinate sau camine, copiii abuzati fizic, psihic, sexual

familiile dezorganizate, lipsite de mijloace de trai, ale caror membrii sunt dependente de droguri sau alcool, familii fara adapost

institutii disfunctionale, camine sau orfelinate degradate, inchisori, spitale lipsite de conditii materiale si resurse umane.

3.2 Zone de interventie ale asistentei sociale

Satisfacerea nevoilor proprii si asigurarea respectarii depline a intereselor, demnitatii si drepturilor individului, ar trebui sa fie o lege primordiala pentru o armonie deplina a societatii in care traim. Toate acestea ar trebui respectate in orice imprejurare, chiar si atunci cand individul este vinovat fata de ceilalti si atunci poate chiar mai mult ( Miftode, 1994, p. 50). Asistenta sociala ar trebui sa activeze pentru trei niveluri:

La nivel individual

La nivelul comunitatii sau al grupului

La nivelul societatii globale sau al mediului social

La nivel individual, dreptul omului incepe inca de la nastere, se continua apoi cu dreptul fiecarui la o familie, iar in acest sens asistenta sociala ar trebui sa apere prin institutia adoptarii acest drept fundamental. In cazul copiilor, asistenta sociala ar trebui sa le asigure neimplicarea lor directa cu institutiile publice, pentru a evita ca acestia sa devina victime ale sistemului, si mai mult, sa le distuga inocenta in fata ofensivei sociale.

Asistenta sociala are obligatia de a asigura individului o dezoltare psihica, fizica, morala si intelectuala normala, si de a interveni in momentul in care familia, ori comunitatea sau una din institutiile specializate nu respecta acest drept.

Dreptul individului la educatie si cultura, chiar si in momentul in care se afla in institutii speciale trebuie sa fie respectat, potrivit standardelor internationale, din partea unor persoane calificate in acest sens.

Asistenta sociala la nivel comunitar se refera la dreptul comunitatii de a duce o viata normala, functionala, lipsita de violenta sau de cazuri problema cum ar fi copiii abandonati, bandele de cartier, cersetorii sau delincventa juvenila. Un alt aspect important al rolului asistentei sociale in comunitate este dreptul la sanatatea publica, distrugerea focarelor de infectie sanitara sau moral-comportamentala, si asigurarea unui trai pe cat se poate de sanatos pentru toti indivizii. Dreptul comunitatii la asistenta judiciara si la o functionalitate normativa in deplin acord atat cu traditiile locului, cat si cu standardele de asistenta sociala, si nu in ultimul rand, dreptul fiecarei comunitati cu o populatie semnificativa la asistenta sociala

( Miftode, 1994, p. 51).

Societatea Umana, avand originile in Londra sfarsitului secolului 19, isi propunea initial sa salveze victimele de la inec, si sa le aduca la viata. Apoi a incercat sa-i scoata din apa pe sinucigasi. In peste 350 de cazuri din 500 de incercari, au reusit sa-i aduca la viata.

In conditiile in care studii ale OMS-ului considera ca in jur de 10,4% dintre oameni sufera de depresie(exclusiv cei care sufera de o afectiune ce are o componenta depresiva cum ar fi tulburarea de panica sau alcoolismul), si doar aproximativ 36% sunt considerati a fiind sanatosi din punct de vedere psihic, iata cum se prezinta anumite statistici legate de sinucidere:

786000 de oameni se sinucid anual, mai mult de jumatate in China, desi populatia nu depaseste un sfert din populatia planetei, si tot China este singura tara in care numarul femeilor care se sinucid il depaseste pe cel al barbatilor.

40 de secunde este intervalul mediu statistic la care un om se sinucide in lume.

35/100 000 barbati si 19/100 000 este raportul maxim de suicid in Europa, inregistrat in Danemarca.

1 din 4 morti in randul femeilor chineze intre 15 si 44 ani este consecinta unei sinucideri.

Pe plan mondial, sinuciderea este cauza principala de moarte in randul populatiei cu varste intre 15 si 20 ani.

Personalul medical si fermierii din Marea Britanie inregistreaza cel mai mari rate in legatura cu acest subiect. Se pare ca printre cauzele importante se numara stresul post-trumatic respectiv sresul cauzat de birocratie. Rata sinuciderii este dubla in randul somerilor decat in restul populatiei.

Suicidul reprezinta a zecea cauza a mortalitatii pe plan mondial, cu 1,5% din totalul deceselor. In Europa, rata sinuciderilor este, in general mai ridicata in tarile nordice, au explicat autorii acestui articol, Keith Howton de la Universitatea Oxford( Marea Britanie) si Kees van Heeringen de la Spitalul Universitar din Gand( Belgia). Un efect al latitudinii asupra ratei sinuciderii a fost evidentiat de studii efectuate in Japonia, care au sugerat existenta unui anumit impact avut de durata luminozitatii zilnice asupra psihicului uman.

In tarile dezvoltate, numarul barbatilor care se sinucid este de doua ori mai mare decat cel al femeilor, iar aceasta diferenta tinde sa se mareasca in viitor.

In cele mai multe tari, persoanele in varsta sunt cele mai afectate, chiar daca in ultimii 50 de ani, procentul tentativelor de sinucidere a crescut si in randul tinerilor.

Rata sinuciderilor atinge un maxim in cursul primaverii, in special la barbati, iar persoanele nascute primavara sau la inceputul verii, in special daca sunt femei, prezinta un risc crescut de sinucidere.

Populatiile indigene, precum aborigenii din Australia, inregistreaza o rata a sinuciderilor mai ridicata, din cauza marginalizarii sociale si a unui nivel crescut al alcoolismului.

In Anglia Armata Salvarii a infiintat un departament antisuicid in anul 1906, iar Liga Nationala de Salvare a Vietii a aparut in New York in acelasi an. Aceste organizatii au avut la baza ideea de problema sociala si spirituala, mai degraba decat cea medicala.

Urmatoarele tipuri de interventie s-au dovedit a fi folositoare pentru preventia sinuciderii:

tratarea pacientilor cu afectiuni psihiatrice care prezina un risc crescut

controlul armelor din comunitate

reducerea monoxidului de carbon din gazele folosite in gospodarie si din cele degajate de automobile

controlul substantelor chimice periculoase

reducerea publicitatii facute cazurilor de sinucidere cu ajutorul presei( pentru a nu oferi nici un exemplu de acest gen) (Mims, 2006, p. 135).

In principal trebuie sa se actioneze la nivelul grupurilor de populatie cu risc maxim si de a se incerca sa se restrictioneze accesul la mijloacele de realizare a autovatamarii. In acest sens in anul 1999 Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat o initiativa globala pentru preventia sinuciderilor, care avea ca obiective urmatoarele:

sprijinirea masurilor de reducere a ratei sinuciderilor in tarile in curs de dezvoltare sau in tranzitie;

identificarea si reducerea factorilor care contribuie la sinuciderile in randul tinerilor;

sensibilizarea constiintei publice in privinta pericolului cresterii ratei sinuciderilor in lume( Cosman, 2008, p. 98).

Incepand cu anul 2002, acestor servicii li s-au alaturat si IASP ( International Association for Suicide Prevention and Crisis Intervention) care, de atunci, organizeaza la fiecare 10 septembrie " Ziua Mondiala de Preventie a suicidului" .

Istoria centrelor de preventie a sinuciderii incepe in prima decada a secolului XX, cand in New York apare o linie telefonica pentru persoanele cu intentii sinucigase, care purta numele de " The National Save as Life League".

In Anglia, reverendul Chad Varah impreuna cu psihiatrul Stengel au infiintat organizatia "The Samaritan's ", in 1953. Metoda folosita se axa pe preventia primara si pe intervetia de criza, iar tipul de abordare terapeutica era abordarea pe strada, in locuri publice, cea amicala. Aceasta organizatie activeaza si in zilele noastre, echipele fiind alcatuite din voluntari in colaborare cu psihiatri, psihologi si asistenti sociali.

In SUA, la Los Angeles primul centru de preventie a suicidului a fost inaugurat in anul 1958, iar in 1960, s-a fondat IASP-ul, avandu-I pe Shneidman si Farberow ca fondatori. In Franta functioneaza S.O.S. Amitie-France, post telephonic destinat atat preventiei primare, interventiei in criza, cat si pereventiei secundare. Tot in Franta, din anul 1968 s-a creat un organism specializat in studii de suicidologie: Grupul de Studii si de Preventie a suicidului.

Incepand cu anul 1980, IASP si-a largit conceptul de preventie cu cel de criza, in fiecare an asociatia publicand jurnalul "Crisis".

Hotlines-urile reprezinta o metoda foarte eficienta si foarte bine organizata a serviciilor de consiliere in preventia suicidului. Ele sunt definite ca servicii telefonice in cadrul carora cel ce telefoneaza prezinta o problema pentru a fi discutata cu o persoana aflata la celalalt capat al firului ( Cosman, 2008, p. 89).

Din punctul de vedere al structurii exista doua categorii de hotlines: auxiliare si independente.

Ele ofera servicii de consiliere pentru orice fel de problema existentiala, dar si de informare, preventie si interventie in criza in cazul comportamentului suicidar. Aceste linii pot fi folosite atat de cei aflati in momente de rascruce, cat si de batrani izolati si anxiosi, precum si de copiii abuzati sau parasiti.

Hotlines-urile independente au 4 trasaturi specifice:

presiune externa exercitata de populatie

dependenta de voluntari

autonomie

capacitate extinsa de a fi contactatide populatie

In Romania s-a infiintat o astfel de linie de criza in anul 1993: Alianta anti-suicid.

Hotlines-urile auxiliare difera de cele idependente prin faptul ca sunt sponsorizate de catre agentii sau institutii medicale cu impact social, si astfel pot ignora presiunea populatiei. Deoarece se cere din partea hotlines-urilor sa fie surse de informare despre orice serviciu util sau disponibil pentru intreaga populatie, cele independente au o capacitate de legatura mult mai puternica cu orice fel de individ al comunitatii.

Hotlines-urile auxiliare, care sunt de obicei servicii de interes specific, stabilesc legaturi cu servicii similare, dar nu sunt atat de necesare din acest punct de vedere cum sunt cele independente( Cosman, 2008, p. 93).

In ceea ce priveste rolul voluntariatului in preventia suicidului, putem spune ca acesta este foarte important, pentru ca ofera servicii de ajutor in permanenta, concepute pentru a-I putea servi pe cei aflati in suferinta. Ei sunt angajati pentru a oferi suport emotional, bazat pe confidentialitatea oricarei persoane, indiferent de varsta, rasa sau statut social, care se afla in pragul sinuciderii. Trebuie sa indeplineasca conditii de comunicare empatica, sa nu dea dovada de cunoastere absoluta a problemei cu care victima se confrunta sau sa reziste tentatiei de a promova vreo religie sau filozofie. Nu are voie sa-si dezvaluie adevarata identitate si sa-si dezvolte sentimente fata de cel pe care il ajuta.

Programe de preventie a sinuciderii: Cea mai specializata institutie pe domeniul preventiei comportamentului suicidar este cea din Marea Britanie, "Medical Research Center" , din Edinburgh, condusa de profesorul Norman Kreitman. Ea constituie o sinteza a eforturilor de implementare a modului de a gandi si a aplica un program de cercetare si preventie a comportamentului suicidar. Principiile pe care se bazeaza astfel de organizatii si institutii sunt:

informarea despre riscul suicidar, despre grupurile specifice de risc si mijloacele de interventie

influentarea opiniei publice prin programe politice pentru elaborararea unei strategii nationale de preventie a sinuciderii

alegerea unei strategii propice tarii respective, pentru punerea in practica a reformelor de politica sanitara care sa duca in timp la scaderea mortalitatii prin suicid.

Programul " Defeat Depression" activ in Marea Britanie, a informat medicii de familie despre riscurile depresiei si a pericolului aparitiei ideatiei in caz de evolutie rapida a bolii. Descresterile evidente ale ratei sinuciderii nu au intarziat sa apara, pana la cifra de 8,8/ 100 000/ an (1988), chiar daca in restul tarilor europene timp de 40 de ani, pana in 2000, rata suicidului a crescut.

Modelul american de preventie a suicidului a fost inspirat de cel finlandez, care in prezent este evaluat ca cel mai eficient mod de actiune pentru reducerea ratei sinuciderilor intr-un timp scurt. Acesta a propus 4 etape :

cercetarea tuturor sinuciderilor comise intr-un an

identificarea scopurilor immediate de actiune

identificarea tipurilor de interventie

identificarea resurselor cu care sa se efectueze acestea ( Cosman, 2008, p. 107)

S-a produs prin acest program o mobilizare la nivel national, care a cuprins atat institutiile guvernamentale, nonguvernamentale, institutiile religioase.

Un alt program reusit de preventie a fost realizat in Suedia prin educatie antisuicid din insula Gotland, care se adreseaza chiar si in prezent, in principal medicilor de familie. Rezultatele au fost neasteptate, cu o rata mai mica de suicid in randul femeilor, scadere semnificativa statistic fata de alte regiuni ale Suediei.

Toate aceste programe care se ocupa cu preventia sinuciderilor au in vedere mai multe puncte comune:

educarea publicului in privinta riscului suicidar

programe educationale din scoli si universitati

observarea din timp a tulburarilor afective

tratamentul precoce al persoanelor dependente de alcool sau droguri

facilitarea accesului la serviciile de sanatate mintala

prezenta a cat mai multor centre de criza

educatia continua a personalului medical

reducerea accesului la metodele brutale de provocare a sinuciderii.

Capitolul IV

Studiu de caz

4.1 Formularea obiectivelor si a ipotezelor relevante privind sinuciderea

Cercetarea isi propune urmatoarele obiective:

identificarea factorilor care au determinat subiectii sa recurga la sinucidere

evidentierea caracteristicilor specifice celor care au avut tentative de sinucidere

legatura dintre tentativa de sinucidere a individului si diferiti factori precum familia, anturajul etc.

rolul pe care asistenta sociala il are in aceste cazuri

4.2 Selectarea lotului de subiecti supusi cercetarii

Cercetarea vizeaza analiza a 3 studii de caz, pe baza interviului, a caror subiecti au

avut tentative de sinucidere, redispose 3 indivizi de sex redispo al caror tratament se deruleaza in Policlinica Pajura, din municipiul Bucuresti.

4.3 Metode si tehnici

Interviul este metoda de a obtine, prin intrebari si raspunsuri, informatii de la indivizi si grupuri umane, in vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socio-umane ( Chelcea, 2004).

Interviul se bazeaza pe intrevedere, comunicare redis si presupune intrebari si raspunsuri. Intrevederea reprezinta doar conditia ce faciliteaza transmiterea informatiilor de la persoana intervievata la operatorul de interviu, insa redispos fundamental il constituie convorbirea. (https://www.dictosociologie.netfirms.com/I/Termeni/interviu.html)

Se intalnesc diferite redispo de clasificare a interviului:

a)      dupa continutul comunicarii avem:

interviu de opinie

interviu documentar

b)      in functie de calitatea informatiilor( care depinde de factori precum durata convorbirii etc.) distingem intre:

interviu extensive

interviu intensive

c)      in functie de gradul de libertate al cercetatorului in ceea ce priveste temele de investigare, formularea, numarul si succesiunea intrebarilor:

interviuri nondirective ( se caracterizeaza prin numarul redus de intrebari, formularea spontana, durata nelimitata, volumul mare de informatii, raspunsuri complexe, inregistrarea sentimentelor si atitudinilor exprimate spontan, se indica tema convorbirii)

interviuri directive ( se caracterizeaza prin intrebari prestabilite structurate intr-o ordine rigida, interval limitat de timp, intrebarile sunt foarte precise si se refera la o anumita redisp, tema interviului fiind indicata dinainte, se utilizeaza grila de interviu)

interviuri semidirective ( se desfasoara intr-o situatie intermediara celor doua prezentate mai sus)

Interviul clinic reprezinta forma extrema a interviului nestructurat si ilustreaza cel mai bine specificul interviului redisposee ( Chelcea, 2004, p. 296). Carol Rogers este cel care a propus acest tip de interviu ca " tehnica de interventie" psihoterapeutica care se bazeaza pe comunicarea autentica, pe increderea si intelegerea dintre pacient si terapeut care urmareste sprijinirea pacientului in efortul de constientizare a sentimentelor sale care ii provoaca teama, Acest tip de interviu este folosit si in stiintele socioumane cu scop redispose, in faza initiala a investigatiilor si are ca scop gasirea informatiilor care sa orienteze demersul de cercetare ( Chelcea, 2004, p. 301).

Interviul centrat ( ghidat) este un interviu semistructurat, abordeaza teme si ipoteze dinainte stabilite, ca si in cazul interviului structurat. Diferenta este aceea ca intrebarile si succesiunea lor nu sunt prestabilite.

d)      interviuri unice sau repetate

e)      in functie de numarul celor intervievati: interviu personal sau de grup

Interviul cu intrebari deschise si cu intrebari inchise face parte din sfera interviurilor structurate, des folosite in cercetarile sociologice.

f)        interviul se poate realizacu adulti, tineri sau chiar copiii

g)      dupa functia pe care o au pentru cercetare putem deosebi: interviul de explorare, de cercetare (propriu-zis) sau de verificare a informatiilor adunate cu ajutorul altor metode si tehnici de investigare.

Interviul de explorare ( folosit in prima faza a cercetarii) este mai putin structurat, chiar redisposee in unele cazuri si urmareste identificarea temelor care sa fie cercetate apoi in profunzime prin intermediul altor tehnici.

Ca orice alta tehnica de culegere a datelor, folosirea interviului prezinta atat avantaje, cat si dezavantaje (Chelcea, 2004, p. 312).

Avantaje: -flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri redispo la fiecare intrebare

rata mai ridicata a raspunsurilor ( se pot obtine raspunsuri si de la redispo care nu stiu sa scrie sau sa citeasca)

observarea comportamentelor redispos ( acest fapt sporeste cantitatea, dar si calitatea informatiilor)

standardizarea conditiilor de raspuns

asigura controlul asupra succesiunii intrebarilor ( are efecte positive asupra acuratetei raspunsurilor)

colectarea de raspunsuri spontane

asigurarea unor raspunsuri personale

asigurarea raspunsurilor la toate intrebarile

precizarea datei si locului convorbirii

studierea unor fenomene mai complexe

Dezavantaje:

costul ridicat ( atat al orelor de interviere dar si al celorlalte etape ale proiectarii si realizarii cercetarilor pe baza interviului)

timpul indelungat ( identificarii persoanelor din esantion, dar si al desfasurarii convorbirilor)

erorile rezultate din modul in care sunt puse intrebarile si inregistrate raspunsurile ( "efectul de operator")

imposibilitatea consultarii de documente in vederea formularii de raspunsuri precise

redisp legate de faptul ca li se cere celor intervievati sa raspunda indifferent de starea lor psihica sau de sanatate

neasigurarea anonimatului in unele cazuri care redisp adresa, numarul de telefon etc

limitarea comparabilitatii prin lipsa de standardizare in formularea intrebarilor

dificultati legate de accesul la cei care fac parte din esantion

Am avut la baza un ghid de interviu, in care sunt vizate problemele care vor fi dezbatute in cadrul acestor interviuri. In aceste interviuri am vrut sa surprind factorii care participa la crearea unor comportamente redispose la suicid. Interviurile au avut la baza un ghid de interviu, pe tema: factorii de risc implicati in suicid, succesiunea intrebarilor nefiind una fixa, ci dupa cum evoluau aceste discutii si dupa gradul de implicare al subiectilor in cadrul acestora.

4.4 Termeni " cheie"

Sinucidere: actiunea de a se sinucide si rezultatul ei, suprimare a propriei vieti. Aceasta este definitia pe care Dictionarul Explicativ al Limbii Romane o da termenului "sinucidere". In prima parte a lucrarii am oferit definitii care explica mai complex acest termen: "Sinuciderea este orice caz de moarte care rezulta direct sau indirect dintr-un act pozitiv sau negativ savarsit de victima insasi si despre care aceasta stie ce rezultat va produce" ( Durkheim, 2005, p. 16).

Sinucigas: persoana care si-a luat ( sau a incercat sa-si ia ) singur viata.

Cauze ale sinuciderii: Bolile psihice favorizeaza in cel mai inalt grad actul suicidar, oferindu-i conditii de o variabilitate extrema, in functie de natura afectiunii, intensitatea manifestarilor clinice si caracterul simptomatologiei. Deci bolile psihice sunt cele care influenteaza in proportie foarte mare manifestarile suicidare, pe langa alte cauze pe care le-am enumerat in partea teoretica a lucrarii.

Asistent social Se ocupa in principal cu recuperarea si (re)integrarea psiho-sociala si profesionala a persoanelor cu probleme speciale: deficiente psihice si /sau fizice, comportament antisocial (delicventa) , probleme sociale diverse. Desfasoara o activitate complexa si variata: analizeaza influenta factorilor sociali asupra starii de sanatate mentala si a comportamentului uman, acorda consultatii privind drepturile si obligatiile asistatilor, colaboreaza cu institutii sau organizatii care au obiective similare, participa la elaborarea metodelor ti tehnicilor de lucru, propun masuri de ajutorare sau recuperare. Munca unui asistent social este aceea de a ajuta oamenii in rezolvarea problemelor legate de situatia lor sociala sau de viata personala

4.5 Ipoteze

a.       cu cat gradul depresiei este mai mare, cu atat individul este mai predispus la sinucidere

b.      daca individul consuma frecvent droguri, atunci riscul de a avea tentative de sinucidere este mai mare

c. daca individul a avut dezamagiri peste care nu poate trece atunci riscul de a avea tentative de sinucidere creste

6 Interpretarea rezultatelor

In urma interviurilor cu cei 3 subiecti, am constatat la fiecare dintre acestia, lipsa totala a poftei de a trai, si dorinta foarte mare de a-si lua viata. Fiecare dintre acestia sufera de psihoza depresiva si urmeaza tratamente medicamentoase, care ii ajuta, mai mult sau mai putin sa depaseasca momentele de criza. Toti au fost internati de cel putin 2 ori la Spitalul Obregia, pentru tentativa de sinucidere. In cadrul interviului am observat la toti cei 3 pacienti o nervozitate extrema, frecarea mainilor si miscarea continua a picioarelor, ceea ce dovedeste faptul ca nu se simteau in largul lor in momentul in care erau nevoiti sa raspunda la fiecare intrebare pe care eu le-o adresam.La inceputul interviului, cel mai des raspuns folosit era "nu stiu", iar mai apoi raspunsurile au inceput sa devine mai clare si sa aiba continut. Toti s-au plans de relatiile defectuoase intrafamiliare, si de faptul ca majoritatea persoanelor din jur lor nu le inteleg decizia. La intrebarea " Credeti ca un sistem bine pus la punct de asistenta sociala v-ar putea ajuta in problema dumneavoastra?", raspunsurile au fost impartite: 2 dintre subiecti au spus ca nu cunosc nici un serviciu de acest fel, dar ca este posibil ca ajutorul venit din partea asistentei sociale sa-i ajute, iar ce-l de-al treilea subiect a raspuns ca in nici un caz un serviciu nu-l poate convinge sa renunte la ideea de a se sinucide. Durata interviurilor a fost in medie de jumatate de ora.

4.7 Studiile de caz

Cazul 1: S.C., in varsta de 58 de ani

Prima tentativa de suicid a avut loc in anul 1995, si a fost internata la Spitalul Obregia. Este pensionata medical un an mai tarziu, cu diagnostic de psihoza depresiva. La prima internare a fost tratata in ambulatoriu. Pana in prezent a avut 6 internari, toate datorate tentativelor de sinucidere. Este divortata, si are 2 copii casatoriti. Relatia cu familia s-a racit foarte mult in ultimii ani, chiar daca pacienta spune ca rudele incearca s-o ajute, insa pentru ea totul este in zadar. Sufera de insomnii mixte, atacuri de panica cu somatizari multiple, randament util diminuat, apetit alimentar scazut, anxietate generalizata. Aceste sunt diagnosticele gasite in urma sedintelor de terapie. Sufera de hipertensiune si gastroduodenita acuta. Este tinuta sub observatie de catre medicul de familie. Singura persoana care ii este alaturi este o vecina, care se ingrijeste de ea. Este o persoana foarte trista, nu zimbeste niciodata, considera ca viata a fost cruda cu ea, si nu intelege care este rostul ei in lume. Dintotdeauna s-a considerat o persoana singuratica, nu a avut foarte multi prieteni, si singura pasiune pe care o avea era pictatul, care a disparut si ea in decursul anilor ce au trecut. De fiecare data a incercat sa se sinucida prin ingerare de medicamente, dar niciodata nu au fost sufieciente pentru a-i cauza moartea. Spune ca de multe ori a discutat cu membrii familiei foarte deschis problema sinuciderii si a depresiei ce o copleseste, insa niciodata acestia nu i-au oferit un motiv suficient de bun pentru a renunta la idee. In urma internarii, i-au fost interzise cafeaua si tutunul, insa nu se poate lasa de aceste doua vicii, care spune ea " ii mai infloresc putin viata". In urma interviului am constatat ca pacientul sufera de singuratate si ca pana acum nici un tratament nu i-a fost folositor, in afara sedintelor de consiliere psihologica.

Cazul 2: O. J., in varsta de 32 de ani

Este dependent de heroina de 14 ani. La inceput a prizat heroina, iar dupa 8 luni de consum, si-a introdus in vene. Parintii au aflat despre dependenta lui in urma cu 12 ani. Au facut eforturi sustinute pentru a urmat cele mai bune tratamente pentru a renunta la dependenta, insa nici unul dintre ele nu a avut rezultatele asteptate. J. Locuieste impreuna cu prietena lui, intr-un cartier marginas din Bucuresti. Relatiile cu familia s-au racit in ultimii ani, pentru ca acestia "nu sunt capabili sa inteleaga ca heroina este singura care inca ma tine in viata", mi-a raspuns acesta. Prietena lui nu se mai implica de mult in deciziile pe care acesta le ia, si deci si relatia lor de cuplu s-a denaturat foarte mult. In urma cu 2 ani a avut prima tentativa de sinucidere, din cauza datoriilor foarte mari de bani pe care le avea in urma consumului excesiv de heroina, iar "aceasta este singura solutie care ii mai ramasese". Isi injeacteaza zilnic aproximativ 2,5 gr de heroina, iar aceasta cantitate solicita venituri foarte mari pe care el de multe ori nu le castiga. Metoda pe care a folosit-o in incercarea de a se sinucide a fost spanzurarea, insa prietena lui a ajuns la timp acasa pentru a-l salva. A doua tentativa a fost in urma cu 4 luni, deci la o distanta mare de timp de cea precedenta, folosind aceeasi metoda. De fiecare data a fost internat la Spitalul Obregia, unde a ajuns aproape in stare critica. In timpul interviului mi-a marturisit ca ar vrea sa inceteze cu aceste tentative, pentru ca le face foarte mult rau parintilor si celor apropiati. Din nefericire nici un tratament medicamentos nu l-a facut sa renunte la dependenta mai mult de o luna si jumatate, si spune ca " sunt constient ca heroina imi da aceste stari groaznice si ea ma indeamna sa renunt la tot ce am. De fapt am pierdut deja tot ce aveam." Singura solutie pe care o vad in rezolvarea acestui caz este renuntarea la droguri, cu sprijinul parintilor si a prietenei lui, insa " nimeni nu mai are incredere in mine ca pot renunta la acesta otrava", dupa cum el personal afirma. Psihiatrul care se ocupa de acest caz mi-a marturisit ca J. este o persoana foarte inteligenta ( a studiat Filozofia), doar ca neincrederea in sine, si neputinta de a se intregra intr-un grup de prieteni, decat prin metoda drogurilor, a facut ca acesta sa piarda foarte mult, si sa-si distruga integritatea.

Cazul 3: J. M., in varsta de 38 de ani.

M. a avut 3 tentative de suicid pana in momentul de fata, toate prin ingerare de medicamente. De fiecare data a fost gasita de fata ei, in casa. Dupa fiecare tentativa nereusita de suicid, a fost internata la Spitalul Obregia, din Bucuresti cu diagnosticul de tulburare afectiva depresiva majora. Ultima internare a avut loc in urma cu 3 saptamani, iar pacienta afirma ca nu simte nici o ameliorare dupa iesirea din spital. Nu poate sa doarma, nu poate manca, are o stare generalizata de anxietate. Tentativele au avut loc la aproximativ 4 luni distanta una de cealalta. Motivul pentru care a incercat sa se sinucida a fost intotdeauna acelasi: a fost inselata si parasita de sotul ei, pe care spune aceasta " l-am iubit mai mult decat orice pe lumea asta". Suferinta creata de plecarea sotului, a convins-o pe M. ca viata nu mai are nici un sens, daca nu-l poti avea alaturi pe barbatul iubit. Acesta nu a aflat despre tentativele suicidare pe care sotia sa le-a avut, pentru ca nu mai este in relatie buna nici cu fetita lor. In urma interviului am realizat ca toate tentativele pe care M. le-a avut, a vrut sa reprezinte semnale pentru sotul ei, si nicidecum, reale dorinte de a muri. Va incerca sa ia doze mari de medicamente pana cand acesta va afla, si probabil se va intoarce acasa. Cu toate ca sufera de sindrom depresiv major, ea spune ca tratamentul nu o ajuta deloc, ci mai mult, ca probabil ii face rau. Ii este foarte greu sa treaca peste cea mai mare dezamagire, pe care spune " am avut-o in toata viata mea". Din nefericire, fetita ei nu mai primeste atentie din partei mamei, ci rolurile s-au inversat. Copilul, de 15 ani, are acum grija de mama ei. Pe parcursul interviului, am realizat ca M. are nevoie de mare sprijin din partea apropiatilor, si de o internare in spital, pentru a putea ca tratamentul medicamentos sa fie luat sub supraveghere.

Concluzii

Asistenta sociala in Romania este putin dezvoltata pentru cererile pe care le are. In ceea ce priveste asistenta sociala a persoanelor care au avut tentative de suicid exista cateva organizatii pe care le-am enumerat in paginile de mai sus, insa pacientii cunosc foarte putin despre aceste servicii care i-ar putea ajuta in problema lor. Oricare ar fi cauzele pentru care acestia au gasit singura solutie de a scapa de probleme in sinucidere, nu trebuie neglijati, si cu atat mai putin ignorati. Astfel de sisteme de asistenta sociala ar putea ajuta o comunitate sa se confrunte cu mai putine cauze de deces, si totodata populatia sa recurga la astfel de metode.

Bibliografie:

Breck, John, 2003. Darul sacru al vietii. Tratat de bioetica. Bucuresti. Ed. Patmos

Butoi, Tudorel, 2002. Victimologie si psihologie victimala ( Compediu Universitar). Bucuresti. Ed. Phobos

Chelcea, Septimiu, 2004. Metodologia cercetarii sociologice. Bucuresti. Ed. Economica

Cornea, Andrei, 1995. Platon. Bucuresti. Ed. Humanitas

Cosman, Doina, 2008. Compediu de suicidologie. Cluj-Napoca. Ed. Casa Cartii de Stiinta

Delavrancea, Bogdan V., 1992. Autonomia si independenta constiintei. Brasov. Ed. Transcendent

Durkheim, Emile, 2005. Sinuciderea. Studiu sociologic. Bucuresti. Ed. Antet

Enachescu, Constantin, 2008. Tratat de psihologie morala. Iasi. Ed. Polirom

Gutu, Gheorghe, 1967. Seneca. Scrisori catre Lucilius. Bucuresti. Ed. Stiintifica

Majuru, Adrian, 2006. Bucurestiul subteran. Bucuresti, Ed. Paralela 45

Miftode, Vasile, 1995. Teorie si metoda in asistenta sociala. Bucuresti. Ed. Fundatiei Axis

Mims, Cedric, 2006. Enciclopedia mortii. Bucuresti. Ed. Orizonturi

Minovici, S. Nicolae, 2007. Studiu asupra spanzurarii. Bucuresti. Ed. Curtea Veche

Pavelcu, Vasile, 1985. Sinteze de psihologie contemporana. Vol 4. Bucuresti. Ed. Academia R.S.R

Internet:

https://www.dictosociologie.netfirms.com/I/Termeni/interviu.html

https://dex.ro.html

https://criminologie.ro.html

Anexe

1.Planul de interviu

Cate tentative de suicid ati avut pana acum ?

Care sunt factorii care v-au determinat sa luati decizia de a va sinucide ?

V-ati considerat vreodata o persoana inadaptata social ?

Care sunt relatiile cu familia ?

Ce fel de terapie v-a ajutat pana acum ?

De cat timp sunteti sub supraveghere psihiatrica ?

Credeti ca doar tratamentul medicamentos va ajuta in depresie ?

Cum va simtiti in urma tratamentului prescris ?

Cum ati dori sa fiti tratat de catre cei din jur ?

Ce fel de solutie gasiti pentru problema dumneavoastra ?

11) Cum ar trebui sa reactioneze cei din jur in fata unei persoane depresive ?