Introducerea noului cadru UE pentru serviciile sociale si incluziunea sociala

1.1.Elemente generale privind cadrul politicilor sociale ale UE

Asistenta sociala

Isi are radacinile in actiunile caritative care, posterior, se desfasurau intr-un sistem public de binefacere. Dupa Revolutia Franceza, cu noua societate bazata pe principiile egalitatii, fraternitatii si libertatii, s-a luat in considerare faptul ca individul marginalizat este un cetatean cu drepturi si obligatii ca oricare altul. Asa a aparut sistemul de asistenta sociala, ca sistem secundar de protectie sociala. Statul a inceput sa se preocupe de problema persoanelor sarace si marginalizate ca fiind o obligatie inerenta structurii sale si nu o sarcina reziduala.

Asistenta sociala a aparut ca un sistem complex, mai mult sau mai putin sistematizat, de principii, norme si proceduri menite sa sprijine indivizii, grupurile si comunitatile, astfel ca acestia sa isi poata satisface nevoile si sa isi rezolve problemele. Consolidarea conceptului de asistenta sociala este strans legat de aparitia statului liberal si introducerea capitalismului industrial. In el se reflecta inceputul preocuparii puterii publice fata de actiunea sociala. Situatia s-a schimbat mult de atunci si a evoluat substantial ideea de a "oferi ajutor" celor saraci. Conceptul de asistenta sociala s-a largit pana la ideea de a dezvolta un stat al bunastarii sau ideea de stat care lupta nu numai impotriva saraciei si favorizeaza bunastarea indivizilor, ci incurajeaza si incluziunea sociala. Nu vom parcurge intreaga istorie a asistentei sociale, insa consideram ca este util sa cunoastem cateva din referintele care, de la inceputul secolului XX, constituie fundamentele dezvoltarii incluziunii sociale in UE.

In cadrul Uniunii Europene, una din cele mai relevante schimbari o reprezinta constientizarea importantei pe care o are ocuparea fortei de munca si politica sociala, acestea fiind considerate trasaturi care fac diferenta intre societatile dezvoltate. O dovada pentru aceasta este faptul ca actualmente este recunoscut faptul ca politicile sociale sunt una din cauzele puterii economice europene. Simpla dezvoltare economica nu este capabila sa evite aparitia unor inegalitati sociale, nici sa reduca nivelul celor deja existente. Din acest motiv, situatiile de saracie sau excludere sociala continua sa fie o realitate constanta a mediului in care traim.

Consiliul European de la Lisabona din 23-24 martie 2000 a sustinut promovarea integrarii sociale ca fiind un aspect fundamental al strategiei globale a Uniunii Europene, pentru a realiza transformarea acesteia in "cea mai competitiva si dinamica economie a lumii, capabila in acelasi timp de a obtine o crestere economica sustenabila cu locuri de munca mai multe si mai bune, precum si o mai mare coeziune sociala."

In acest scop a fost adoptata Agenda de Politica Sociala 2000-2005 (COM(2000)379 final) care include:

a)       Cateva prioritati de actiune in mediul social pentru perioada care se incheie cu anul 2005, avand unele obiective comune in lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale (2001/C 82/02). In mod concret este vorba despre:

Incurajarea obtinerii de locuri de munca s a accesului la resurse, drepturi, bunuri si servicii de catre toti cetatenii.

Prevenirea riscului de excluziune.

Actiuni in favoarea indivizilor cu grad sporit de vulnerabilitate.

Aprobarea obiectivelor comune.

Mobilizarea tuturor actorilor

b)       Masuri de protectie pentru stimularea si definirea strategiei europene de lupta impotriva excluziunii.

Crearea Comitetului de Protectie Sociala, destinat incurajarii cooperarii in domeniul protectiei sociale.

O noua redactare a articolului 137 din Tratatul uniunii Europene, privind includerea luptei impotriva excluziunii sociale si modernizarea sistemelor de protectie sociala.

Organizarea in fiecare primavara a unui consiliu Extraordinar al UE pentru analizarea stadiului de dezvoltare al Agendei de Politica Sociala.

Impulsionarea unui nou program comunitar de actiune, pentru a incuraja colaborarea dintre statele membre in lupta acestora impotriva excluziunii sociale.

Aplicarea metodei deschise de coordonare la strategia europeana de lupta impotriva excluziunii.

Dezvoltarea, in fiecare din statele membre, a unui plan national de actiune pentru lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale privind bazele obiectivelor adoptate de comun acord, pe o perioada de doi ani.

Agenda sociala a evoluat odata cu schimbarile care se produc inlauntrul UE. Noua Agenda Sociala s-a implementat pentru perioada 2000-2005, iar Comisia a lansat, in februarie 2005, noua sa Agenda Sociala care vizeaza modernizarea modelului social european, conform innoitei Strategii de la Lisabona privind cresterea si nivelul de ocupare a fortei de munca. Noua Agenda se concentreaza pe nivelul de angajare si eglitatea de sanse pentru toti cetatenii si de asemenea incearca sa asigure faptul ca de beneficiile cresterii si nivelului de ocupare a fortei de munca in cadrul UE profita toti membrii societatii, astfel incat se subintelege un interes crescut pentru redistribuirea bogatiei si a egalitatii de sanse.

Se intentioneaza, de asemenea, ca modernizarea pietei fortei de munca si a sistemelor de protectie sociala sa ajute indivizii sa profite de oportunitatile care deriva din competenta internationala, dezvoltarea tehnologica si modificarile de structura din cadrul populatiei, fara ca acest lucru sa insemne o diminuare a protectiei pentru persoanele cu risc sporit de vulnerabilitate din cadrul societatii.

Noua Agenda Sociala include doua prioritati cheie, ocuparea fortei de munca si lupta impotriva saraciei, respectiv promovarea egalitatii de sanse. Aceste prioritati cheie sustin doua dintre obiectivele strategice ale Comisie Europeana pentru urmatorii cinci ani: prosperitate si solidaritate. In cadrul Agendei se acorda o importanta deosebita activitatii in retea, participarii diferitilor actori implicati prin intermediul crearii de asociatii intre autoritatile publice de la nivel local, regional si national, angajatori si reprezentantii muncitorilor si ai ONG-urilor.

In cadrul prioritatii de lupta impotriva saraciei si a promovarii egalitatii sanselor, Agenda Sociala are cateva directii centrale:

- Analizarea impactului imbatranirii populatiei si viitorul relatiilor dintre diferitele generatii, impreuna cu prezentarea unei Carti Verzi a Demografiei.

- Sprijinirea statelor membre in reforma pensiilor si a asistentei sanitare, precum si in procesul de eliminare a saraciei.

- Lupta impotriva discriminarii si inegalitatilor; Comisia va examina sistemele de rente minime din cadru statelor membre si va elabora o abordare politica vizand eliminarea discriminarii, in special cea exercitata impotriva minoritatilor etnice (cum este cazul populatiei rroma).

- Incurajarea egalitatii de sanse intre barbati si femei, printre altele prin crearea unui Institut al Genului

- Clarificarea continutului si a caracteristicilor serviciilor sociale de interes general.

1.2. Procesul european de protectie sociala si incluziune sociala.

Consiliul Europei de la Lisabona din martie 2000 a solicitat statelor membre si Comisiei Europene sa conlucreze pentru eradicarea saraciei pana in anul 2010. Constructia unei Uniuni Europene cu o mai mare includere pentru populatie este un element esential pentru atingerea obiectivului strategic al acestei perioade de 10 ani de catre UE: o crestere economica sustenabila, locuri de munca mai multe si mai bune si o mai mare coeziune sociala.

Pentru a putea pune in practica Agenda sociala, Uniunea Europeana dispune de cateva instrumente: legislatia, dialogul social, instrumentele financiare (in mod special Fondul Social European -SEF- si Programul Progress), "metoda deschisa de coordonare", care sustine eforturile statelor membre pentru modernizarea sistemelor de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, precum si principiul integrarii ("mainstreaming").

In cele ce urmeaza vom comenta trei dintre cele mai relevante aspecte in ceea ce priveste incluziunea sociala; ne referim la Fondurile structurale, Programul Progress si Metoda deschisa de coordonare - aceasta din urma avand un rol deosebit de important in schitarea si implementarea de politici sociale.

Fondurile structurale

Ne referim pe scurt la acestea, intrucat in capitolele urmatoare se regasesc informatii detaliate despre acest subiect. Asa cum am mai precizat, coeziunea economica si sociala este unul din obiectivele prioritare ale UE in ultimii ani, intrucat incurajarea coeziunii in cadrul UE favorizeaza o dezvoltare armonioasa, echilibrata si durabila a activitatilor economice, creaza locuri de munca si contribuie la protejarea mediului, precum si la eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii intre barbati si femei.

In scopul de a contribui la efortul de coeziune economica si sociala, Comisia a creat o serie de instrumente financiare: fondurile structurale si fondul de coeziune, destinate cofinantarii interventiilor regionale sau orizontale in cadrul statelor membre.

In cadrul fondurilor structurale am vrea sa subliniem Fondul Social European, dedicat sprijinirii politicilor statelor membre care pun in aplicare directivele si recomandarile adoptate in cadrul Strategiei Europene de Ocupare a Fortei de Munca, la fel ca si obiectivele in materie de incluziune sociala aprobate de UE.

Programul PROGRESS

Este un program comunitar pentru ocuparea fortei de munca si solidaritate sociala, destinat sprijinirii financiare a aplicarii obiectivelor Uniunii Europene in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca si afacerile sociale, in conformitate cu ceea ce s-a stabilit in cadrul Comunicarii Comisiei privind Agenda Sociala si, in acest mod, sa contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei de la Lisabona in respectivele medii. Dispune de un fond de 743 milioane de euro pentru finantarea de activitati de analiza si procesul de invatare mutuala, de sensibilizare si difuziune, precum si de ajutor pentru principalii actori implicati, in perioada 2007-2013 pentru atingerea obiectivelor comune. Programul va fi impartit in cinci sectiuni care corespund la cinci medii de actiune principale: ocuparea fortei de munca, protectie si integrare sociala, conditii de munca, lipsa discriminarii si diversitate si egalitate de sanse. Mai multe informatii pe aceasta tema:

https://ec.europa.eu/employment_social/progress/index_en.html

Obiectivele acestui program sunt urmatoarele:

• Imbunatatirea gradului de cunoastere si intelegere a situatiei in statele membre (precum si in alte state participante) prin intermediul analizei, a evaluarilor si a unei stranse respectari a politicilor;
• Sprijinirea dezvoltarii metodelor si instrumentelor statistice si a indicatorilor comuni.
• Sprijinirea si controlul aplicarii legislatiei si a obiectivelor politice;
• Incurajarea crearii de retele, a invatarii mutuale, determinarea si difuzarea de bune practici si de abordari inovatoare la scara europeana;
• Sensibilizarea partilor interesate si a publicului in general in ceea ce priveste politicile si obiectivele Comunitatii in materie de ocupare a fortei de munca, protectie si integrare sociala, conditii de lucru, lupta impotriva discriminarii si diversitatea si egalitatea de sanse intre barbati si femei;
• Imbunatatirea capacitatii principalelor retele europene de incurajare si sustinere a politicilor Comunitatii.

Medota deschisa de coordonare (MDC)

Aceasta metoda ofera un cadru nou de cooperare intre statele membre, obiectivul fiind atingerea convergentei intre politicile nationale, pentru realizarea anumitor obiective comune. In acest mod, statele membre isi coordoneaza politicile pentru a lupta impotriva saraciei si a excluziunii sociale pe baza unui proces de schimburi politice (interese, necesitati) si invatare comuna.

Metoda deschisa de coordonare se aplica mediilor care intra in competenta statelor membre, cum ar fi ocuparea fortei de munca, protectia sociala, incluziunea sociala, educatia, populatia tinara si formarea. Mai multe informatii:

https://ec.europa.eu/employment_social/spsi/poverty_social_exclusion_en.htm

Incepand cu anul 2006, cadrul acestui proces este format de trei arii tematice:

Eradicarea saraciei si a excluziunii sociale

Un nivel adecvat si sustenabil al pensiilor

Asistenta medicala si de lunga durata accesibile, de inalta calitate si sustenabile.

Cele cinci elemente principale ale acestei metode sunt:

1. Stabilirea de comun acord a obiectivelor comune ale Uniunii Europene.

In mod concret, din anul 2006 trei obiective globale pentru toate domeniile si obiective specifice pentru fiecare din cele trei arii politice ale incluziunii sociale, pensiile, respectiv sanatatea si asistenta de lunga durata.

Obiectivele fundamentale ale acestei Metode pentru protectia sociala si incluziunea sociala incurajeaza:

a) Coeziunea sociala, egalitatea intre barbati si femei si egalitatea de sanse intre toti cetatenii prin intermediul sistemelor de protectie sociala si a politicilor de incluziune sociala adecvate, accesibile, viabile financiar, adaptabile si eficiente.

b) Interactiunea efectiva si mutuala dintre obiectivele de la Lisabona privind o mai mare crestere economica, locuri de munca mai multe si mai bune si o mai mare coeziune sociala, precum si cu strategia de dezvoltare sustenabila a UE.

c) O buna guvernare, transparenta si implicare a celor interesati in dezvoltarea, implementarea si supervizarea politicilor.

Obiective specifice in domeniul incluziunii sociale:

Contributia decisiva la eradicarea saraciei si a excluziunii sociale, prin garantarea:

a) Accesului tuturor cetatenilor la resursele, drepturile si serviciile necesare pentru participarea la viata societatii, prevenirea si abordarea problemei excluziunii prin combaterea oricaror forme de discriminare care genereaza excluziune sociala.

b) Incluziune sociala activa a tuturor cetatenilor prin incurajarea participarii la piata fortei de munca si luptand impotriva saraciei si a excluziunii.

c) O buna coordonare a politicilor de incluziune sociala si a implicarii tuturor nivelurilor guvernamentale si a agentilor responsabili, incluzand cetatenii saraci, astfel incat acestea sa fie eficiente si efective, sa se integreze in toate politicile publice relevante, cum ar fi politica economica si bugetara, politica de educatie si formare si programele fondurilor structurale (in mod particular, Fondul Social European).

2. Stabilirea unor indicatori comuni pentru a putea compara cele mai bune practici si a cuantifica progresele.

In iunie 2006, Comitetul pentru Protectie Sociala al UE a aprobat o serie de indicatori comuni pentru procesul de protectie sociala si incluziune sociala, care curpind pe de o parte un set de indicatori globali comuni (atat la nivel european cat si national) pentru a acoperi cele trei arii politice si, pe de alta parte, trei seturi de indicatori primari si secundari comuni (la nivel european si national), cate una pentru fiecare din cele trei arii de incluziune sociala, pensii si sanatate.

3. Traducerea obiectivelor UE in politici nationale/regionale pe baza Rapoartelor Nationale de Strategie privind Protectia Sociala si Incluziunea Sociala.

In septembrie 2006, in acord cu noile obiective comune, statele membre au prezentat Comisiei Rapoartele Nationale de Strategie pentru Protectia sociala si Incluziunea sociala pentru perioada 2006-2008.

Bazandu-se pe cele 25 de rapoarte nationale (la care se vor adauga acum cele ale Romaniei si Bulgariei), Comisia Europeana a elaborat un Raport Comun privind protectia sociala si incluziunea sociala in UE in 2007, care a fost aprobat de Consiliul Europei de primavara din martie 2007.

4. Realizarea de rapoarte de analiza si evaluare a Rapoartelor Nationale.

5. Stabilirea unui Program de Actiune Comunitara pentru promovarea cooperarii politice si a schimbului transnational de invatare si bune practici.

1.3 Servicii sociale locale accesibile, care sa ofere un raspuns integral si global la dificultatile cetatenilor.

In Europa nu exista un singur model de servicii sociale, ci, datorita traiectoriei specifice fiecarei tari in modul de rezolvare a problemelor, au aparut diferite modele. Acestea au fost etichetate de teoreticieni in functie de diferite criterii pe de o parte geografice (modelul scandinav, anglo-saxon, mediteranean, continental), pe de alta parte ideologice (social-democrat, conservator, liberal, catolic). In fiecare caz s-a tinut insa cont de chestiuni de fond de tip simbolic, economic si politic. Cu toate acestea, UE continua eforturile de apropiere a acestor modele diferite spre un model comun, chiar se vorbeste despre construirea unui model european de servicii sociale.

Statele membre sunt libere sa isi defineasca semnificatia pe care o acorda serviciilor sociale. Acestea reprezinta de regula una sau mai multe din urmatoarele caracteristici de organizare:

• Functionare bazata pe principiul solidaritatii
• Caracter polivalent si personalizat care sa se ocupe de diferitele aspecte necesare pentru a garanta drepturile umane fundamentale si a proteja persoanele cele mai vulnerabile
• Absenta dorintei de a obtine profit din aceasta activitate
• Participarea voluntarilor
• O profunda inradacinare intr-o traditie culturala locala; acest lucru se reflecta intr-un mod special in apropierea existenta intre prestatorul de servicii sociale si beneficiar;
• Existenta unei relatii intre prestatorul de servicii sociale si beneficiarul acestora; aceasta relatie, fiind una asimetrica, nu se poate compara cu relatia existenta in mod normal intre prestatori si consumatori.

Serviciile sociale se situeaza intr-un mediu din ce in ce mai competitiv si se afla intr-o continua expansiune, in cadrul unui proces de modernizare care poate adopta diferite forme:

• Introducerea metodei de "evaluare comparativa" (benchmarking) si de control al calitatii, precum si de participare a utilizatorilor in procesul de gestiune;
• Descentralizarea organizarii servicilor sociale cu dzvoltarea de servicii la nivel local
• Externalizarea de sarcini ale sectorului public catre sectorul privat, in conditiile de competenta reglementate de autoritatile publice;
• Dezvoltarea de cadre de colaborare intre sectorul public si cel privat, si recurgerea la forme complementare de finantare a sectorului public.

La acestea trebuie adaugat faptul ca serviciile sociale, alaturi de educatie, sanatate, ocuparea fortei de munca si probleme legate de locuinta, reprezinta stalpi ai incluziunii sociale si, ca atare, este necesara o activitate coordonata, in unele cazuri, si de o actiune comuna, in altele.

Cu toate ca inca nu exista un model european al serviciilor sociale, putem spune totusi ca aceasta metoda actioneaza in scopul de a atinge macar o convergenta si o mai mare coordonare, precum si o garantie pentru cetatenii UE in ceea ce priveste accesul si dreptul de a beneficia de servicii sociale de calitate, menite sa indeplineasca obiectivele comune.

Inauntrul acestui cadru general, una din problemele supuse dezbaterii este accesibilitatea serviciilor sociale de baza pentru populatie. Este un subiect de o importanta deosebita, intrucat gradul de accesibilitate determina, practic, includerea si participarea la viata comunitatii. Aceste servicii nu reprezinta numai oportunitatile oferite de politicile publice, ci sunt un fundament al calitatii vietii, pe care orasul sau comunitatea o ofera tuturor locuitorilor sai.

Serviciile sociale de baza, ca parte integranta din politicile locale, fie ele municipale sau regionale, reprezinta, in consecinta, un prim nivel de asistenta sociala. Municipalitatea obtine aceasta responsabilitate nu numai in calitatea sa de autoritate care presteaza un serviciu, ci de asemenea ca entitate ce sustine si construieste spiritul cetatenesc, responsabilitatea si solidaritatea dintre indivizi prin intermediul acestui serviciu.

Gradul de acoperire a necesitatilor de baza nu face parte, asadar, dintr-o abordare tehnica, ci reprezinta mai degraba o viziune globala asupra situatiei nevoilor indivizilor si ale comunitatii cu coordonarea si colaborarea dintre toate serviciile de interes public. Politicile publice locale au o influenta directa asupra diferitelor componente ale procesului de integrare a intregii populatii, independent de caracteristicile sociale ale acesteia.

Coeziunea sociala si teritoriala se intareste prin intermediul politicilor coerente, care necesita definitii clare ale campului de activitate pe care il reglementeaza, legitimitate institutionala si un sistem de management local eficient. Pentru atingerea acestor obiective este nevoie de participarea indivizilor si a grupurilor, in scopul integrarii tuturor actorilor care fac parte din comunitate.

Prin intermediul integrarii tuturor actorilor locali, fie ei din sectorul privat sau dintr-un anumit grup al societatii civile sau al comunitatii, se creaza un sentiment de apartenenta si responsabilitate si se pot aborda astfel problemele existente intr-o maniera integrala (probleme de ordin educativ, social, de sanatate, de locuinta sau de ocupare a fortei de munca). Este important sa accentuam dimensiunea transversala in momentul abordarii nevoilor sociale si a oferirii de servicii sociale de baza. In acest cadru, actorii sociali trebuie sa stabileasca politici substantiale si globale, pentru a intari egalitatea dintre sexe, a imbunatati prestarea de servicii pentru grupurile sociale care au nevoie de o ingrijire speciala (cum ar fi copiii, tinerii, femeile, batranii, etc), sa dezvolte sustenabilitatea acestor servicii si sa lupte impotriva excluziunii sociale si a discriminarii.

Nu trebuie sa uitam serviciile specializate, in sensul ca intotdeauna vor exista persoane aflate in situatii speciale, sau ale caror posibilitati de dezvoltare a abilitatilor si competentelor necesare incluziunii sociale si participarii la viata comunitara reclama sprijinul unor servicii sociale specializate, care pot fi oferite (pentru a fi sustenabile) in cadrul unui parteneriat la nivel regional sau, in unele cazuri, interregional. In mod evident, administratia centrala trebuie sa duca la indeplinire planurile strategice care sa permita ca aceasta dezvoltare sa fie posibila. In acelasi timp, administratia centrala trebuie sa ofere un nivel de cooperare tehnica si financiara care sa permita ducerea la indeplinire a acestui proces.

Serviciile sociale trebuie sa permita, pe langa o abordare integrala, si participarea cetatenilor la viata comunitatii, si de asemenea sa ii responsabilizeze fata de propria lor viata.

In incheiere trebuie mentionat faptul ca incluziunea sociala in cadrul UE a atins un nivel de consens intre membri in ceea ce priveste provocarile carora trebuie sa le ofere un raspuns, in mod particular:

eradicarea saraciei infantile prin intreruperea cercului vicios al mostenirii dintre generatii

crearea de piete ale fortei de munca cu adevarat incluzive

asigurarea unui trai decent pentru toti

depasirea discriminarii si cresterea nivelului de integrare a persoanelor cu dizabilitati, a minoritatilor etnice si a imigrantilor

abordarea excluderii sociale pe criterii financiare si de indatorare

1.4 Romania si politicile de incluziune sociala, in cadrul Uniunii Europene

La fel ca celelalte state membre, Romania trebuie sa indeplineasca directivele propuse de UE. Din momentul in care a devenit parte integranta a Uniunii Europene, ea trebuie sa participe la Metoda deschisa de coordonare si sa indeplineasca obiectivele Agendei sociale, sa participe la intrunirile prevazute la nivel european si sa ofere UE informatii relevante, pertinente si solide (bine argumentate si justificate) cu privire la situatia si evolutia tarii in diferitele domenii, printre care cel al protectiei sociale si al incluziunii sociale.

Romania trebuie sa elaboreze la fiecare doi ani un Memorandum privitor la Incluziunea Sociala, care va servi ulterior la elaborarea unui Memorandum comun al UE; in acest scop este necesara monitorizarea indicatorilor primari (comuni tuturor tarilor membre) si a altora specifici. Acesti indicatori au la baza date si informatii furnizate la nivel local si regional, care trebuie sa fie comparabile si bine colectate. In acelasi timp este necesara construirea de indicatori si strangerea de date atat privitor la procesul de implementare a politicilor de incluziune sociala, cat si la impactul acestora

Dezvoltarea unor procese vizand incluziunea sociala necesita construirea unui sistem coerent, coordonat si accesibil cetatenilor, astfel incat sa poata oferi raspunsuri la probleme identificate.

Evolutia sistemului de servicii sociale in Romania

Asistenta sociala reprezinta componenta care nu contribuie la sistemul de securitate sociala, fiind constituita din structuri si procese de preventie, limitare sau indepartare a efectelor temporare sau permanente ale situatiilor care contribuie la excluziunea sociala. In prima perioada a anilor 1990 sistemul de asistenta sociala urmarea asigurarea unei protectii minimale (reteaua de securitate sociala). Legislatia adoptata in aceasta perioada a urmarit dezvoltarea unui sistem de beneficii pentru depasirea perioadei de tranzitie catre o economie de piata. Institutiile de asistenta sociala functionau in subordinea administratiei publice centrale. Acest sistem nu asigura insa o actiune sociala eficienta, bazata pe accesibilitate teritoriala si surse de finantare locale. In perioada 1990-1993, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a initiat primele masuri de descentralizare, ca proces de transfer de responsabilitate administrativa si financiara de la structurile centrale catre cele locale. Incepand cu 1997, sistemul de protectie a copilului a fost descentralizat. De asemenea, a existat si o descentralizare a institutiilor si serviciilor pentru persoanele cu handicap, prin stabilirea Autoritatii Nationale pentru Persoane cu Handicap, dupa reorganizarea Secretariatului de Stat pentru Persoane cu Handicap.

In 2003 s-au initiat cateva actiuni pentru coordonarea sistemului national de asistenta sociala: Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap au fost transferate sub autoritatea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si nu au mai functionat ca autoritati separate sub directa coordonare a Guvernului.

Stadiul reformelor sectoriale

Sectorul de securitate sociala este deconcentrat, ceea ce inseamna ca administratia acestuia se bazeaza pe Directiile de Munca si Protectie Sociala din cele 41 de judete si din Bucuresti. Sectorul de asistenta sociala este descentralizat la nivel judetean. Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului au fost create in baza Legii nr. 272 /2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (care a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2005), prin fuziunea serviciilor publice de asistenta sociala si a serviciilor publice specializate pentru protectia copilului la nivel judetean si la nivelul sectoarelor din Bucuresti, si prin preluarea atributiilor si functiilor acestor servicii. Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului implementeaza masurile de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, varstnicilor si al persoanelor cu handicap, precum si in domeniul protectiei oamenilor cu o situatie materiala precara, la nivel judetean si la nivelul sectoarelor din Bucuresti. De aceea, activitatea acestor directii este coordonata la nivel central de catre Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, prin Departamentul de Asistenta Sociala si prin cele trei agentii subordonate: Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Autoritatea Nationala pentru Persoane cu Handicap si Agentia Nationala pentru Protectia Familiei. Pe langa acestea, asistenta sociala este administrata la nivelul municipiilor si oraselor de catre Serviciile Publice de Asistenta Sociala (vezi anexa 3, Analiza sectoriala). In 2006, noua Lege cadru nr. 47 /2006 pentru sistemul national de asistenta sociala, promoveaza anumite actiuni pentru a intari coeziunea sociala prin promovarea solidaritatii in cadrul comunitatilor fata de cele mai vulnerabile categorii de persoane. Prin aceasta lege, politica sociala este in conformitate cu obiectivele UE si propune un sistem modern, mai aproape de cetateni, atat in ceea ce priveste abordarea institutionala, cat si gestionarea beneficiilor. Legea stipuleaza ca Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei (in prezent Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse), autoritatile acestuia si alte institutii subordonate, ar trebui sa elaboreze politicile de gestionare si coordonare a sistemului national de asistenta sociala. De asemenea, aceste institutii promoveaza drepturile familiei, copilului, persoanelor in varsta, persoanelor cu handicap si ale altor persoane care au nevoie de ajutor din punct de vedere financiar si tehnic, deoarece programele de asistenta sociala vizeaza aceste categorii de persoane. Legea nr. 47/2006 a reglementat structura institutionala pentru un sistem coerent si coordonat in domeniul asistentei sociale. Prin prevederile acestei legi, in anul 2007 s-a demarat infiintarea catorva noi institutii:

Inspectia Sociala, avand ca scop controlul implementarii legislatiei in domeniu precum si inspectarea activitatii institutiilor implicate in asistenta sociala;

Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale, institutie subordonata MMFES, pentru asigurarea unui sistem unitar de plata si gestiune a tuturor prestatiilor sociale;

Observatorul Social cu scopul cresterii capacitatii MMFES de a defini politici sociale adecvate si de a lua decizii care se adreseaza nevoilor familiilor si grupurilor vulnerabile din Romania.

1.5 Analiza problemelor sectoriale Principalele probleme legate de capacitatea administrativa identificate in acest sector sunt urmatoarele:

rezistenta structurilor administrative in ceea ce priveste descentralizarea la toate nivelurile, inclusiv cel local, motivata de lipsa de experienta in ceea ce priveste managementul si organizarea serviciilor sociale;

comunicare deficitara intre institutiile responsabile in acest domeniu;

lipsa sistemelor relevante de monitorizare si evaluare a serviciilor oferite;

personalul din structurile administratiei publice locale nu este instruit adecvat pentru activitatile din acest domeniu;

La sfarsitul anului 2005 a fost adoptata Strategia nationala de dezvoltare a serviciilor sociale - HG 1826/2005, prin care se stabilesc liniile directoare, precum    si cadrul institutional in scopul crearii unui sistem unitar si comprehensiv de servicii sociale, capabil sa asigure incluziunea sociala a tuturor categoriilor vulnerabile, precum si sa contribuie la cresterea calitatii vietii persoanei.

Accesul la serviciile sociale are la baza urmatoarele valori:

informarea beneficiarilor cu privire la drepturile, legile si modul de a beneficia de acestea;

acces garantat tuturor beneficiarilor eligibili la servicii sociale; organismele furnizoare de servicii sociale trebuie sa actioneze in beneficiul persoanelor de drept;

un parteneriat real intre organismele furnizoare de servicii sociale pe de-o parte si ceilalti actori ai societatii civile este esential pentru a imbunatati accesul la servicii;

necesitatea realizarii de evaluari sistematice privind impactului social atunci cand se introduc amendamente legislative sau noi beneficii.

Implementarea strategiei privind serviciile sociale se realizeaza si prin identificarea de programe de finantare adecvate pentru sustinerea si dezvoltarea sistemului la nivel local. In acest sens, a fost aprobat, prin Hotararea de Guvern nr.197/2006, un pachet de Programe de interes national privind incluziunea sociala a mai multor grupuri-tinta.