Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Situatia legala a copilului din casatorie


Situatia legala a copilului din casatorie




SITUATIA LEGALA A COPILULUI

Sectiunea 1 – Situatia legala a copilului din casatorie

1.1. Consideratii generale




Analiza acestei problematici presupune de la sine clarificarea conceptului de „copil“, asa cum rezulta din dispozitiile legale in materie. Astfel, pornind de la Legea nr. 18/1990[1] se deduce ca prin copil se intelege „orice fiinta umana sub varsta de 18 ani, exceptand cazurile in care legea aplicabila copilului stabileste limita majoratului sub aceasta varsta“.

Prin urmare, prin copil se intelege persoana care nu a implinit varsta de 18 ani si care nu are capacitate de exercitiu. De regula, persoana minora nu are capacitate de exercitiu, exceptand cazul in care femeia minora se casatoreste inainte de implinirea varstei de 18 ani, caz in care ea dobandeste capacitatea deplina de exercitiu.

Situatia legala a copilului reflecta un ansamblu de dispozitii legale care produc efecte juridice cu privire la numele si prenumele copilului; la domiciliul si locuinta sa; la ocrotirea parinteasca; la cetatenie; la pensia de urmas; vocatia succesorala etc.

In ceea ce priveste sediul acestei materii, identificam o varietate de acte normative care vin sa reglementeze aceasta problematica. Amintim in acest sens: Codul familiei (art. 62-65; 97-112); Legea nr. 18/1990; Legea nr. 21/1991 privind cetatenia ; Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice etc.

Ca si persoanele majore, copii au dreptul la identitate, la garantarea caruia contribuie o serie de institutii juridice care reglementeaza calitatea de subiect de drept a persoanei, in stransa legatura cu individualizarea persoanei in familie si societate, prin nume; prenume; nationalitate; domiciliu; stare civila.

Dreptul la identitate al copilului este reglementat in art. 7 si 8 din Legea nr. 18/1990, care prevede in acest sens: „copilul se inregistreaza imediat dupa nasterea sa si are, prin nastere, dreptul la un nume, dreptul de a dobandi o cetatenie si, in masura posibilului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de a fi ingrijit de acestia“. Aceste drepturi ale copilului sunt garantate de art. 8 prin care statele se „angajaza sa respecte dreptul copilului de a-si pastra identitatea, inclusiv cetatenia, numele si relatiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fara nici o imixtiune ilegala“.

Numele copilului din casatorie

In literatura de specialitate, numele de familie a fost definit ca fiind un factor de ordine si individualizare a persoanei fizice[4].

Numele de familie ca o componenta a numelui in sens larg este format din unul sau mai multe cuvinte, dobandit sau stabilit in conditiile legii[5].

Modul de dobandire a numelui de familie este filiatia, si numai in mod exceptional, dobandirea acestuia are loc pe cale administrativa, atunci cand filiatia este necunoscuta.

In cazul copilului din casatorie, Codul familiei reglementeaza doua reguli principale:

a) cand parintii copilului au un nume de familie comun, acesta va lua numele de familie al parintilor (art. 62, alin.1);

b) Cand parintii nu au un nume de familie comun, acesta va lua numele de familie al unuia dintre parinti sau numele lor reunite. In acest caz, numele de familie al copilului se stabileste prin acordul de vointa al parintilor, fiind declarat o data cu nasterea copilului la serviciul de stare civila (art. 62 alin. 2). In situatia in care parintii nu pot ajunge la un acord in acest sens, numele copilului va fi dat de autoritatea administrativa (primarul) a localitatii in care se inregistreaza nasterea, printr-o dispozitie scrisa si dupa ascultarea parintilor (art. 18 din Legea  nr. 119/1996). In aceasta situatie, autoritatea administrativa are de ales intre numele de familie al tatalui, al mamei sau numele de familie reunite ale parintilor. Trebuie mentionat ca legea nu face nici o referire expresa la aceasta situatie, motiv pentru care este posibil ca numele de familie al tatalui sa preceada numele mamei, sau invers.

Stabilirea numelui de familie al copilului gasit, nascut din parinti necunoscuti sau al copilului abandonat de mama in spital, inainte ca identitatea acesteia sa fie stabilita, se stabileste pe cale administrativa, prin dispozitia primarului localitatii unde se inregistreaza nasterea.

In cazul desfacerii sau desfiintarii casatoriei, numele de familie al copilului ramane neschimbat. In ipoteza in care acesta, dupa desfacerea casatoriei, doreste sa poarte numele de familie al parintelui caruia i-a fost incredintat, numele poate fi schimbat pe cale administrativa, aceasta situatie fiind expres enumerata de lege in categoria motivelor temeinice care justifica schimbarea numelui de familie. Pentru minori, cererea de schimbare a numelui de familie se face de catre parinti.

Daca actiunea in recunoasterea de paternitate sau de maternitate ori in declararea nulitatii recunoasterii de filiatie sunt admise, copilul va pierde numele de familie al parintelui a carui recunoastere a fost contestata sau anulata si va dobandi numele celuilalt parinte fata de care s-a stabilit filiatia.

Adoptia, desfacerea sau desfiintarea adoptiei produc de asemenea efecte asupra numelui de familie al copilului .

Alaturi de nume, si prenumele reprezinta un element de individualizare a persoanei fizice. Prenumele individualizeaza persoana in familia din care face parte, in vreme ce numele o individualizeaza in societate.

Orice copil are dreptul la prenume.

In privinta prenumelui, art. 2 alin. 2 din OG nr.41/2003 prevede ca: „prenumele se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere facuta de cel care declara nasterea“. Prenumele este stabilit prin invoiala parintilor, si numai in cazuri exceptionale, cand acestia nu se inteleg, dreptul de a stabili numele copilului revine autoritatii administrative la locul inregistrarii nasterii acestuia.

Trebuie mentionat ca Legea nr.119/1996 prevede dreptul ofiterului de stare civila de a refuza inscrierea unui prenume daca el este ridicol sau indecent.

Ca si numele de familie, si prenumele poate fi modificat sau schimbat pe cale administrativa, in cazurile prevazute de lege.

1.3. Domiciliul si locuinta minorului

Prin domiciliu se intelege acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc avand aceasta semnificatie juridica .





Legea stabileste din oficiu, in cazul anumitor persoane, domiciliul acestora, caz in care discutam despre domiciliu legal. In situatia minorului, domiciliul legal este fixat la parintii sai, ca urmare a legaturii care ii uneste.

Astfel, potrivit art.14 alin.1 din Decretul nr.31/1954, „domiciliul copilului este la parintii sai sau la parintele la care locuieste statornic“; alin.2 –“domiciliul copilului incredintat de instanta judecatoreasca unei a treia persoane ramane la parintii sai“; alin.3 –„domiciliul minorului in cazul in care numai unul dintre ei il reprezinta ori in care se afla sub tutela, precum si domiciliul persoanei puse sub interdictie, este la reprezentantul legal“.

In acelasi sens, art. 100 din Codul familiei prevede „copilul minor locuieste la parintii sai, iar daca parintii nu locuiesc impreuna, acestia vor decide de comun acord la care dintre ei va locui“. In caz de neintelegere in acest sens, va decide instanta de judecata, ascultand autoritatea tutelara, precum si pe copil, daca acesta a implinit 10 ani. Domiciliul copilului va fi stabilit de catre instanta de judecata, tinandu-se seama de interesul acestuia.

Art.128 din Codul familiei, prevede ca „minorul pus sub tutela locuieste la tutore si numai cu incuviintarea autoritatii tutelare minorul poate avea o alta locuinta“[9].

1.4. Cetatenia minorului

Institutia cetateniei desemneaza cadrul cel mai general al reglementarii identitatii persoanei, prin sanctionarea apartenentei sale la un anumit stat si, corelativ, a drepturilor si obligatiilor ce revin persoanei, in virtutea acestei apartenente .

Art.7 din Legea nr.18/1990 prevede dreptul copilului de a dobandi o cetatenie. In acelasi sens, Pactul international asupra drepturilor civile si politice stipuleaza ca „orice copil are dreptul de a dobandi o cetatenie“.

Conform Legii nr.21/1991 , cetatenia romana se dobandeste prin:

a) nastere; b) repatrieres c) adoptie; d) acordarea la cerere.

a) Regula generala este aceea ca se dobandeste cetatenia romana prin nastere. Orice copil roman nascut pe teritoriul Romaniei sau in strainatate dobandeste cetatenia romana daca ambii parinti sau numai unul dintre acestia este cetatean roman.

In cazul in care copilul a fost gasit pe teritoriul tarii noastre, avand parintii necunoscuti, el va fi considerat cetatean roman, prezumandu-se ca este nascut din parinti care au cetatenie romana.

Asadar, cetatenia romana se dobandeste conform principiului jus sangvinis (dreptul sangelui), copilul dobandind cetatenia parintilor sai.

b) Dobandirea cetateniei romane prin repatriere

Conform prevederilor art.10, cetatenia romana se poate acorda si persoanei care a pierdut aceasta cetatenie si care cere redobandirea ei, cu pastrarea cetateniei straine si stabilirea domiciliului in tara sau cu mentinerea acestuia in strainatate, daca indeplineste urmatoarele conditii:

- dovedeste, prin comportament, actiuni, atitudine, loialitate fata de statul roman si declara ca nu intreprinde nimic, nu sprijina si nici in trecut nu a intreprins sau sprijinit actiuni impotriva ordinii de drept ori sigurantei nationale;

- a implinit varsta de 18 ani;

- are asigurate in Romania mijloacele legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;

- este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman.

Aceste dispozitii se aplica si apatrizilor, fosti cetateni romani.

Parintii care solicita redobandirea cetateniei romane hotarasc si in privinta cetateniei copilului lor minor, iar in cazul in care parintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, tinand seama de interesele acestuia. Daca minorul a implinit 14 ani, este necesar consimtamantul acestuia.

c) Dobandirea cetateniei romane prin adoptie

Legea cetateniei prevede in art.6 alin.1 ca „cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie prin adoptie, daca adoptatorii sunt cetateni romani, iar adoptatul nu a implinit varsta de 18 ani“. In cazul in care numai unul dintre adoptatori este cetatean roman, cetatenia copilului va fi stabilita de comun acord. Daca copilul a implinit varsta de 14 ani, este necesar si consimtamantul acestuia.

d) Dobandirea cetateniei romane la cerere

Cetatenia romana se dobandeste si la cerere, daca persoana are sub 18 ani si locuieste pe teritoriul statului roman cu cel putin unul dintre parinti, care are la randul sau cetatenie romana.

Cetatenia romana se poate pierde in urmatoarele situatii:

a) retragerea cetateniei, care opereaza ca sanctiune intervenind in anumite situatii expres prevazute de lege. In aceasta situatie, retragerea cetateniei romane nu produce efecte asupra sotului sau copiilor persoanei careia i s-a retras cetatenia.

b) renuntarea la cetatenia romana opereaza de asemenea in cazuri expres prevazute de lege, neproducand nici un efect asupra sotului sau copiilor minori. De la aceasta regula exista si exceptii: In cazul in care ambii parinti obtin aprobarea renuntarii la cetatenia romana, iar copilul minor se afla impreuna cu ei in strainatate ori paraseste impreuna cu ei tara, minorul pierde cetatenia romana o data cu parintii sai, iar daca acestia au pierdut cetatenia la date diferite, pe ultima dintre aceste date.

c) adoptia reprezinta o modalitate de pierdere a cetateniei romane, daca copilul este adoptat de un cetatean strain. Minorului care a implinit varsta de 14 ani i se cere consimtamantul. Daca adoptia a fost desfacuta, copilul sub 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia romana[12].

d) stabilirea filiatiei copilului gasit are ca efect pierderea cetateniei romane, daca pana la 18 ani i s-a stabilit filiatia fata de ambii parinti, iar acestia sunt cetateni straini. Situatia este valabila si in cazul in care filiatia s-a stabilit doar fata de un parinte avand cetatenie straina, iar celalalt este necunoscut.

Sectiunea a 2-a – Situatia legala a copilului din afara casatoriei

Art.63 din Codul familiei consacra principiul asimilarii depline a copilului din afara casatoriei cu cel din casatorie, principiu consacrat de altfel si prin Legea nr.101/1992 pentru aderarea Romaniei la Conventia europeana asupra statutului juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei, care vine astfel sa „micsoreze deosebirile intre statutul juridic al acestor copii si cel al copiilor nascuti din casatorie“[13].



Cu toate acestea, in privinta stabilirii numelui de familie, exista deosebiri intre cele doua categorii, avand in vedere ca in cazul copiilor din afara casatoriei parintii nu sunt casatoriti sau nu sunt cunoscuti. Astfel, art.64 alin.1 din Codul familiei stabileste: „copilul din afara casatoriei dobandeste numele de familie al aceluia dintre parinti fata de care filiatia a fost mai intai stabilita“, iar alin.3 prevede ca in cazul in care copilul a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti, numele copilului se va stabili ca si in cazul copilului nascut din casatorie.

Daca filiatia se stabileste ulterior si fata de cel de-al doilea parinte, iar acesta solicita ca copilul sa poarte numele sau, instanta de judecata poate incuviinta o astfel de cerere sau o poate respinge, avand in vedere interesul exclusiv al minorului .

Actiunea pentru incuviintarea purtarii numelui este o actiune cu caracter personal nepatrimonial, fiind din acest motiv imprescriptibila.

In ceea ce priveste cetatenia si vocatia succesorala, copilului din afara casatoriei i se aplica aceleasi reguli ca si celui nascut din casatorie.



Legea nr. 18/27.09.1990 pentru ratificarea Conventiei (Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite) cu privire la drepturile copilului, publicata in M.O. nr. 314 din 13 iunie 2001.

Publicata in M.O. nr.44 din 06.03.1991, modificata si completata prin Legea nr. 192/1999, publicata in M.O. nr. 611/14.12.1999, republicata in M.O. nr. 98/6.03.2000.

Publicat in Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954.

O. Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, p. 131.

E. Lupan, Drept civil. Persoane fizice, Ed. Lumina Lex, 1993, p. 133

Ipoteza prevazuta de art. 2 alin. 3 din Ordonanta nr. 41/2003 privind stabilirea numelui pe cale administrativa.

A se vedea in acest sens: T.R. Popescu, pp. 90-91; Al. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, Dreptul familiei, Ed. Augusta, 1998, op. cit., pp. 352-353.

D. Lupulescu, A.M. Lupulescu. op. cit., p. 96.

In legatura cu domiciliul si locuinta, a se vedea si Ernest Lupan, Drept civil. Persoana fizica, Ed. Lumina Lex, 1993; E. Chelaru, Drept civil. Persoanele, Ed. All Beck, 2003; O. Ungureanu, Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, 2003; A. Pop, nota la dec. civ. nr. 249/1968 a Trib. jud. Galati, in R.R.D. nr.7/1969, pp. 139-142.

Doina Balahur, Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale, Ed. All Beck, 2001, p. 128.

Legea nr.21/1991 a fost modificata de mai multe ori, ultima modificare fiind prin Legea nr.248/10.06.2003.

Art. 29 alin.1 din Legea nr. 21/1991.

Publicata in M.O. nr. 243 din 30 septembrie 1992.

Trib. Jud. Suceava, dec. civ. nr. 510/1974, in R.R.D. nr. 8/1975, p. 69.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate