Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Scurt Istoric al Formelor Procesului Penal


Scurt Istoric al Formelor Procesului Penal




Scurt Istoric al Formelor Procesului Penal

Istoria statului si a dreptului universal cunoaste mai multe tipuri istorice ale procesului penal, cele mai principale fiind urmatoarele:

procesul penal sclavagist;

procesul penal feudal;

procesul penal burghez;




procesul penal modern.

Fiecarui tip de stat si de drept ii revine o forma sau alta a procesului penal. Formele procesului pena sunt determinate de ansamblul particularitatilor specifice ce determina aceasta sunt determinate de ansamblul particularitatilor ce determina aceasta activitati, ca un fenomen deosebit la diferite etape de dezvoltare a statului si societatii. In functie de rolul organelor de desfasurare anumite activitati procesuale, de mijloacele de proba si principiile de apreciere a probelor, de sarcina probatiunei in proces si de alte particularitati , diferentiem cateva forme ale procesului penal: privat acuzatorial, inchizitorial, contradictoriala si mixta. Fiecarui tip istoric de proces ii sunt caracteristice mai multe forme printre care o froma dominanta ( de ex: in procesul penal sclavagist - forma privat acuzatoriala, iar in cea feudal - forma inchizitoriala ). Intre tipurile istorice de proces si formele este o legatura stransa , unde tipul determina formele, fapt ce a dus uneori la confundarea acestor categorii ca notiuni identice.

Dezvoltarea istorica a formelor procesual penale este analizata in literatura de specialitate in ordinea aparitiei, dezvoltarii si schimbarii tipurilor istorice de proces, mentionandu-se ca una si aceeasi forma poate fi intalnita la mai multe tipuri istorice, dar cu aspecte specifice perioadei respective.

In literatura de specialitate este larg raspandita opinia, conform careia forma primara a procesului a fost forma privat-acuzatoriala. Conform acestei opinii, procesul se incepe din vointa partii vatamate si decurge in forma unei competitii intre parti in fata judecatii pasive.

Conform opiniei mai multor istorici, un astfel de proces exista inca pana la aparitia statului. Numai dupa o perioada indelungata de timp, societatea, statul a inceput sa-si asume functia persecutarii active a infractorilor, si in asa mod a aparut o nou forma a procesului, anume cea inchizitoriala. O astfel de schema a aparitiei si dezvoltarii procesului este creata ci ajutorul "considerentele teoretice" ce se contrazic considerabil cu realitatea.

In Roma si Grecia antica sclavagiste dreptul la intentarea procesului in instanta il aveau numai cetatenii Romei sau Atenei, care nu era lipsiti de drepturi. In calitate de reclamant putea fi orice persoana. Dupa demersul facut de un sclav putea fi pornite numai cauzele cu privire la infractiuni contra statului. In caz daca demersul confirma, sclavului os de acorda libertate si statul ii platea stapanului costul acestuia.

Procesul pena acuzatorial este caracterizat, in primul rand, prin modul de sesizare a organului de judecata. Dreptul de a sesiza direct un organ de judecata ii revenea, pe vremuri, victimei si provine de la ideea primitiva, dominanta lla moment, de razbunare a victimei impotriva infractorului. Acest drept al pagubasului sau al victimei, adica al unui acuzator privat, a fost acordat ulterior si persoane ( rudele apropiate ), care au devenit acuzatori populari. Fara acuzator privat sau popular nu era posibila inceperea si desfasurare procesului penal. Acuzatorul privat sau popular se afla pe pozitii egale fata de acuzat, desfasurand o disputa publica, orala si contradictoriala in fata de organul de judecata, care era compus din judecatori si cetateni, avand rolul de arbitru intr-o atare disputa. Acuzatorul administra probele apararii si sustinea apararea. Organul de judecata avea obligatia de a veghea respectarea formelor de judecata si de a da hotararea, dupa concluzia la acre ajungea ca urmare a dezbatirilor dintre acuzatori si acuzat.

Regimul acuzatorial al procesului penal a existat, in antichitate si la inceputurile evului mediu. In antichitate erau folosite ca probe recunoasterea acuzatului, relatarile martorului, juramantul depus pentru buna reputatie a partii in proces. Procesul privat acuzatorial se refera la cauzele in care au fost atinse interesele statului de catre in cetatean. A intenta procesul public acuzatorial nu primea nici o recompensa morala in caz daca castiga procesul. Inceperea procesului privat - acuzatorial impunea o responsabilitate deosebita fata de acuzator privind argumentele invinuirii.

Astfel, renuntarea la invinuire avea consecintele incetarii procesului cu sanctionarea acuzatorului cu o amenda, privarea de dreptul de a intenta si a sustine invinuirea, iar recunoasterea vinovatiei sau parasirea judecatii de catre invinuit avea drept consecinta incheierea procesului cu condamnarea.

Prezentarea probelor este o obligatie a partilor la sustinirea invinuirii sau apararii in instanta de judecata. Faza de urmarire penala lipsea, iar baza acuzatorul avea imputernicirea de a aduna probe si-n mod fortat, ib baza unei imputerniciri speciale de la pretorul roman. Invinuitul se afla, de regula, in stare de libertate, pregatindu-se de aparare de sine statator sau prin intermediul aparatorilor, care in Roma se imparteau in mai multe categorii: avocati, laudatores si patroni. Procesul privat acuzatorial este caracterizat de faptul ca procedura de judecata era deschisa si sa desfasura in conditii de contradictorialitate, unde partile prezentau probele necesare.

Sistemul probatoriu al procesului privat - acuzatorial in Grecia Antica include ( dupa Aristotel ) cinci categorii de mijloace de proba: legile ( unde partile trabuiau sa-si motiveze dreptatea ), dispozitiile martorului ( martori erau considerati numai oameni liberi ), recunoasterea, tortura ( robii erau de obicei interogati cu aplicarea torturii ) si juramantul. Specific pentru sistemul probatoriu al acestei forme de proces este folosirea frecventa a ordaliilor. In procesul acuzatorial din prima perioada a feudalismului, probele au capatat un puternic pronuntat religios, utlizandu-se asa numite "semne ale Dumnezeului" ordrarii ( proba apei fierte, proba focului, proba fierului inrosit ), bazate pe conceptii mistice si religioase despre adevar, precum si practicarea duelului judiciar intre parti sau intre reprezentantii lor, cunoscut si in Dacia ca mijloc de solutionare a litigiilor. Judecatorul hotarau potrivit "vointei lui Dumnezeu".

Forma privat - acuzatoriala s-a dezvoltat, regasindu-se si in procesul penal modern pentru unele inactiuni cu un pericol social neinsemnat, instituindu-se printr-o procedura deosebita cu introducerea plangerii prealabile direct in instanta de judecata. Lista infractiunilor pentru care procesul penal incepe numai la depunerea plangerii de catre persoana vatamata direct instantei de judecata variaza in functie de stat si politica acestuia in material penala. Astfel de cauze penale initiate si sustinute in instanta de judecata de catre persoana vatamata au fost numite in doctrina sovietica cauze de invinuire privata.

Art. 276C.P.P. R.M. prevede cauzele penale care pot fi intentate numai in urma plangerii prealabile a victimei in cazul infractiunilor prevazute de Codul Penal in art 152 alin. 1, 155, 157 alin. 1, 161, 170, 177, 179 alin.1 si 2, 193, 194, 197 alin. 1, 200, 202, 203, 204 alin. 1, 274 precum si furtul avutului proprietarului savarsit de sot, rude, in paguba tutorelui, ori de cel care locuieste impreuna cu partea vatamata sau este gazduit de aceasta se intenteaza pa baza plangerii partii vatamate.





La impacarea partii vatamate cu banuitul, invinuitul sau inculpatul in cazurile indicate, procesul penal inceteaza. Procedura in astfel de procese este generala. Impacarea este personala si intervine pana la ramanerea definitiva a hotararei.

Prin ramare, procesul privat - acuzatorial intru totul este determinat de vointa celui vatamat de a-l atrage la raspundere penala pe cel vinovat de savarsirea infractiunii, iar o particularitate a acestei forme este admisibilitatea impacarii partilor atat pe cale extrajudiciara - prin renuntarea la orice forma de jurisdictie, cat si pe cale judiciara - prin procedura de impacare.

Procesul penal acuzatorial a fost aplicat cu unele trasaturi specifice la greci, romani, la unele popoare barbare, iar in timpul razmeritelor feudale - in fata justitiei senioriale. In linii mare, procesul acuzatorial a fost cunoscut in perioada feudala si-n tarile romanesti.

Daca procesul penal acuzatorial a constituit, pentru acuzat, o anumita garantie in ceea ce priveste dreptul sau la aparare, cu toata cruzimea unor mijloace folosite, acesta nu putea totusi sa asigure o represiune ferma in toate cazurile de savarsirea a infractiunilor. In lipsa initiativei din partea victimei sau acuzatorului popular a caror tacere putea fi usor obtinuta , nu orice infractiune savarsita putea fi pedepsita. De asemenea, lipsa unor cercetari preliminare judecatii producea dificultati la dovedirea vinovatiei unui acuzat direct in judecata.

Intarirea monarhiei absolute, in perioada feudalismului dezvoltat, impunea oficializarea activitatii de represiune a infractiunilor, deoarece potrivit unor considerente, periclitau nu numai victima, ci si statul, pedeapsa aplicata la sesizarea victimei era in contradictie cu noua ideologie in acest domeniu al vietii sociale, din care cauza procesul penal necesita reorganizare. Acest proces, dupa procedura de investigatii desfasurata de persoana insarcinata oficial cu descoperirea si cercetarea infractiunilor, a fost denumit inchizitorial.

Procesul inchizitorial apare odata cu dezvoltarea caracterului oficial al procedurii vechi privat - acuzatoriala prin excluderea principiului egalitatii partilor, prin negarea drepturilor elementare ale invinuitului, care devine obiect examinarii fiind supuse cele mai crude tratari ( tortuta, arestarea si procesul secret ) prin negarea dreptului victimei de a acuza si inlocuirea lor cu vointa impersonala a legii in baza careia se desfasura procesul; prin negarea pozitiei judecatorului legat de teoria probelor formale impuse de legiuitor; prin inlocuirea notiunii de invinuire cu notiunea de motive de pornire a procesului.

Treptat  procesul privat - acuzatorial a fost inlocuit cu procesul inchizitorial pentru o serie de infractiuni grave. Chestiunea tragerii la raspundere penala nu mai este un drept privat, ci un drept public, realizat de catre organele statului. Desi procesul inchizitorial este tipica perioadei feudalismului, aspecte de "inquizito" - investigatie, in vederea cautarii probelor de catre judecator se intalnesc in Roma in perioada monarhiei prin faptul efectuarii cercetarilor de catre seful politiei si sustinerea invinuirii in fata judecatii prefectului orasului pentru diferite crime grave, cumulandu-se functiile de invinuire si judecata.

Forma inchizitoriala este specifica procesului penal in provinciile romane , unde guvernatorul avea atributii administrative si judecatoresti, exercitate in teritoriu de catre magistrati superiori, forma privat - acuzatoriala fiind ineficienta din cauza criminalitatii crescand de determinarea de agresiune Imperiului Roman contra teritoriilor ocupate.

Elementele de proces inchizitorial se foloseau din cele mai vechi timpuri la judecarea cauzelor penale privind infractiuni flagrante ( in cazul judecarii infractorului la locul savarsirii infractiunii ) si infractiunilor urmarite de strigatul sau invinuirea obsteasca, iar izvorul principal al procesului inchizitorial este recunoscut procesul ecleziastic ( canonic ) care s-a raspandit in Europa in sec. XI - XII si asupra procesului laic. Procesul inchizitorial este forma procesuala de baza in Europa de Vest in sec. XI - XII si este mentionat in majoritatea culegerilor de obiceiuri locale si in unele documente din aceasta perioada.

Elementul de baza al acestui proces este, in primul rand, identitatea procedurii in cazurile judecatoresti penale si civile. Orice cauza era prezentata ca p dezbatere publica dintre cel ofensat si cel care a ofensat, indiferent de fapt cum se numesc ei: reclamant si reclamat, acuzat si acuzator. Aceasta dezbatere avea loc in fata judecatii, in forma orala si procedee strict stabilite de cutumele feudale. Partile au aceleasi drepturi procesuale una fata de alta si fata de judecator. In cazurile penale condamnatul se pedepseste, iar in cazuri de achitare, pedeapsa este aplicata fata de acuzator. Partile duc personal procesul, facand toate declaratiile si obiectii necesare. Cuvintele spuse de el joaca un rol deosebit: hotararea judecatii trebuie sa se bazeze numai pe cuvintele spuse de parti. Aceasta este una dintre principiile esentiale, de multe ori mentionat in izvoare. Aceasta regula persista pe parcursul catorva secule, si noi o intalnim in practica judiciara a sec. XIII - XVII.

Procesul inchizitorial este specific si dreptului medieval din Moldova si Tara Romaneasca, unde demnitorul delega un dregator care trebuia sa cerceteze si sa judece o pricina dupa indicatiile date din porunca domneasca, precum si sa execute hotararea luata, iar marii dregatori cercetau si judecau pricinile penale si fara delegatie, avand o competenta de judecata proprie materiala si personala, cumulandu-se astfel functiile de urmarire, invinuire si judecata. Inceperea cercetarii din oficiu de catre marii dregatori, in cazul savarsirii infractiunilor grave ( omor, talharii ) se facea atat in interes public pentru stabilirea dreptatii, cat si din interes material, datorita faptului insusirii de catre judecator a valorii pedepselor pecuniare date pentru infractiuni private, precum si posibilitatea ( pana in sec. XVII - lea ) de "rascumparare a capului" de catre cel condamnat la moarte prin plata gloabei domnitorului sau marelui vornic.

O particularitate a procesului inchizitorial din Principatele romanesti era obligatia statului de a prinde raufacatorii prin urmarirea lor pana la hotarul statului vecin, unde urmarirea raufacatorului este data in sarcina acelui stat; cine va perde urma va plati dusegubina. O alta trasatura specifica a procesului inchizitorial, cunoscuta vechiului drept romanesc, este neadmiterea incetarii procesului prin impacarea partilor, chiar si-n cazul cand s-a pornit cazul in urma plangerii partii vatamate. Astfel, izvoarele istorice de drept relateaza elocvent cazuri de rapiri de femei:"cand va marturisi muiara sigur de va dzice cum s-au rapit cu voia ei, pentru sa scape rapitorul de cercetarea mortii, atuncea se cade sa cerceteze bine jiudetul sa nu fie tocmeala parintilor rapitorului sau a rudelor lui".




Chiar in cazul infractiunii "suduitului" ( insultei ) se mentiona ca " se scriu mai sus, arata cum cel suduit au iertat pri cel l-au suduit, inainte pana a nu intra acele cuvinte in urechile judetului. Iara de-l va ierta dupace va fi inteles judetul, atuncea nu se cheama iertare aceea sudalma". Iertarea infractorului de catre victima sau in urma despagubirilor primite atragea, de obicei, transformarea pedepsei capitale in amenda, dar nu absolvirea de la pedeapsa penala. Domnul aprecia, daca era cazul sa fie rascumparat capul infractorului in functie de antecedetele infractorului, dar nu cel vatamat rudelor lui.

Specific procesului inchizitorial european in Franta, Germania (sec. XV-XVIII) este sistemul probelor legale31 in stabilirea adevarului intr-o cauza penala ce atribuie judecatorului rolul de a constata existenta probelor care aveau forta probanta dinainte stabilita. in sens contrar, procedura penala din Moldova si Tara Romaneasca in sec.XV-XIX a cunoscut siste­mul probelor de convingere, ce presupunea ca proba administrata nu-1 sileste pe judecator sa achite sau sa condamne, in functie de imprejurarile cauzei, ci sa solutioneze cauza conform convingerii judecatorului. in sistemul probatoriu din Principatele romane predomina proba testimoniala: marturisiri simple si sub juramant ale partilor sau ale martorilor, precum si ale juratilor penali, unde persista ideea arhaica a dezvinovatirii subiective, prin solidarizarea efectiva, globala si nemotivata strict rational.32

in materia folosirii probei cu martori in vechiul drept romanesc deseori s-a aplicat principiul testis unus testus nulus,^ precum si o serie de norme juridice sociale: morale, religioase, stipulate in manualul de legi al lui Mihai Fotino din 1765 si in alte izvoare34 ce redau elocvent particularitatile dreptului feudal.

Recunoasterea vinovatiei de catre invinuiti, in procesul inchizitorial, avea o importanta deosebita, considerandu-se "regina probelor'. Pentru dobandirea acestei declaratii se aplica frecvent tortura. O serie de izvoare istorice de drept din Europa medievala reglementeaza expres conditiile interogarii cu aplicarea fortei, care este o particularitate a procesului inchi­zitorial. Tortura ca mijloc folosit la interogarea invinuitului a fost prevazuta si in Principatele romane,35 desi recunoasterea invinuirii era apreciata de catre judecator cu luarea in consideratie si a altor probe, iar prin textul de lege "marturisirea o va face de bunavoie si va fi intovarasita cu asa fel de intamplari, al caror adevar se dovedeste din curgerea pricinii'.36 Astfel s-a incercat a limita aplicarea torturii in procesul penal romanesc.

O alta particularitate distincta a procesului inchizitorial este faptul neaplicarii principiului prezumtiei nevinovatiei invinuitului, care se straduia sa-si dovedeasca nevinovatia. in vechiul proces romanesc mai ales in procedurile judecatoresti, unde sarcina probei era trecuta in seama acuzatului pentru dezvinovatire, neaplicandu-se regula onus probandi incuhit ei qui dicit non ei qui negat?

Inexistenta principiului prezumtiei nevinovatiei persoanei in procesul inchizitorial se manifesta si la etapa darii sentintei. in functie de stabilirea deplina a vinovatiei, se pronunta in mod traditional condamnarea sau achitarea, iar in cazul insuficientei probelor se dadeau solutii respective; invinuitul era lasat sub invinuire pe un termen nedeterminat in baza sentin­tei specifice {leplus ample informe)T, intalnita in Franta conform "Marei ordonante penale' din 1670. Procesul inchizitorial, fiind desfasurat in forma scrisa si secreta, excludea elementul de contradictorialitate, respec­tiv si participarea aparatorului.

Astfel, aparatorul, in procesul inchizitorial francez, nu se admitea decat in cazuri exceptionale, motivandu-se ca "invinuitul trebuie sa ras­punda personal, fara a apela la ajutorul reprezentantului', pentru a nu admite impiedicarea aflarii adevarului. Forma inchizitoriala se regaseste in procesul modern in statele sistemului de drept continental in faza urmaririi penale, cu o serie de modificari determinate.

Spre deosebire de procesul acuzatorial, sesizarea organului de judecata a fost incredintata unui functionar public (magistrat), care reprezenta puterea statului. Instanta de judecata era constituita numai din judecatori de profesie, care au obtinut un rol activ in realizarea procesului penal, adica actionau din propria initiativa pentru cunoasterea faptelor, indepen­dent de pozitia partilor. Judecata se desfasura in secret, in scris si in contradictoriu, dreptul la aparare fiind restrans. in procesul probatiunii se admitea un sistem de probe legale, a caror valoare era stabilita in prealabil de lege. Esenta probelor o alcatuia marturisirea acuzatului care putea fi obtinuta prin tortura.

Daca procesul penal inchizitorial asigura mai bine reprimarea infractiu­nilor, organele de stat avand obligatia de a actiona din propria initiativa in acest scop, atunci dreptul la aparare al acuzatului era mai slab asigurat, deoarece secretul cercetarilor preliminare il lipsea de o aparare eficienta, si nu i se aduceau la cunostinta nici probele de acuzare. Desi necorespun­zator din punct de vedere stiintific, sistemul probelor legale constituia totusi un progres fata de competitiile judiciare si ordalii.



Procesul inchizitorial in forma sa clasica a apus inca in sec. al XIX-lea, la aceasta contribuind revolutiile democratice. Drept exemplu ne poate servi situatia Frantei, unde in urma revolutiei s-au produs schimbari majore in domeniul procedurii penale, fiind introduse noi institutii juridice precum Curtile cu Jurati, publicitatea, egalitatea tuturor in fata judecatii, examinarea orala a cauzei etc, adica elementele definitorii ale procesului contradictorial.

Procesul penal mixt a constituit o reactie impotriva exceselor proce­sului inchizitorial, condamnat de ideile noi ale secolului al XVIII-lea, premergatoare revolutiei burgheze din Franta. Acest tip de proces s-a format din imbinarea in faza cercetarilor prealabile a trasaturilor procesu­lui inchizitorial cu trasaturile procesului acuzatorial in faza de judecata. Si, in mod corespunzator, etapa premergatoare judecatii se desfasura in secret, in scris si necontradictoriu, iar sedinta de judecata era publica, orala si contradictorie.

Tortura a fost, oficial, abolita. in locul sistemului probelor legale a fost adoptat sistemul probelor libere, aprecierea lor facandu-se potrivit convingerii intime a judecatorilor. Unele elemente acuzatoriale patrund si in faza cercetarilor prealabile, spre exemplu, participarea aparatorului la intocmirea unor acte de urmarire penala, iar elemente inchizitoriale patrund in faza de judecata - sedinta de judecata secreta in unele cazuri. Actualmente procesul penal mixt este caracteristic pentru Franta, Germa­nia etc. Sub aspectul evolutiv, procesul penal mixt a constituit un progres fata de cele mai vechi.

Desi Codul de procedura penala al Republicii Moldova, adoptat prin Legea S.S. al R.S.S.M. din 24 martie 1961, intrat in vigoare de la 1 iulie al aceluiasi an, a suferit multe modificari si completari din momentul intrarii in vigoare, mai cu seama in perioada anilor 1991-2003, totusi el a pastrat un sir de trasaturi inchizitoriale, mai ales in faza de cercetare prealabila.

Legea nr. 205-XV Cu privire la punerea in aplicare a Codului de procedura penala al Republicii Moldova din 29.05.2003 pune in aplicare Codul de procedura penala al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.200341 care a intrat in vigoare la 12 iunie 2003.

Realitatile actuale nu ne mai permit sa purtam discutii privind un sistem pur inchizitorial care se presupune ca ar fi in tarile dreptului continental, inclusiv in Republica Moldova, intrucat constatam existenta unui sistem mixt, care s-a cristalizat in virtutea contaminarii elementelor favorabile ale ambelor sisteme de drept42. De asemenea nu este clarificata pe deplin contradictorialitatea si egalitatea partilor in fazele de judecata. Aceasta ne permite sa calificam procesul penal din Republica Moldova ca proces de tip mixt.

Procesul penal contradictorial a aparut si s-a dezvoltat in Anglia, S.U.A., Canada. El se realizeaza pe principiul egalitatii partilor si al diferen­tierii functiilor de invinuire, aparare si solutionare a cauzei penale. Acuza­torul public are sarcina probarii vinovatiei invinuitului (inculpatului). in procesul penal contradictorial organele de drept ce efectueaza urmarirea penala (procuratura, politia, organele de securitate a statului) nu au obliga­tia sa adune probe in favoarea invinuitului, dar totodata trebuie sa dezvaluie datele de fapt care confirma nevinovatia invinuitului. invinuitul, la randul sau, intreprinde masuri active cu ajutorul avocatului pentru a se apara.

Completul de judecata este de obicei foarte pasiv si joaca rolul unui arbitru intre invinuire si aparare.

Decizia instantei de judecata depinde de pozitia partilor (de ex. recu­noasterea vinovatiei de catre inculpat exclude ancheta judecatoreasca si instanta da o sentinta de condamnare). Refuzul acuzatorului de la acuzare determina achitarea inculpatului. Contradictorialitatea se manifesta mai accentuat la examinarea cauzelor penale de catre curtea de jurati.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate