Raspunderea civila. Notiune. Feluri

Raspunderea civila. Notiune. Feluri

1.1. Notiunea de raspundere civila

Raspunderea civila este o forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii in temeiul caruia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat altuia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare.

Raspunderea civila, prin principiile sale, prin conditiile pe care se intemeiaza si prin functiile ei constituie dreptul comun in materie de raspundere patrimoniala, contribuind la ocrotirea drepturilor subiective si intereselor legitime ale tuturor persoanelor fizice si juridice

Institutia raspunderii civile are un caracter istoric si in ciuda folosirii aceleiasi denumiri in cadrul diferitelor etape istorice, continutul ei a variat de la o etapa istorica la alta, forma sub care se prezinta astazi institutia raspunderii juridice civile fiind rezultatul unei evolutii, a unor transformari continue, marcate de schimbari calitative.

Astfel, de la faza primitiva a razbunarii private s-a ajuns, printr-o evolutie indelungata, la conceptia actuala, care se caracterizeaza printr-un sistem exprimat intr-o regula generala si nu printr-o enumerare de cazuri, asa cum a fost in vechime.

Pana la forma sub care se infatiseaza astazi, ideea si respectiv, institutia raspunderii au cunoscut diferite faze de dezvoltare: de la razbunarea privata la sistemul compozitiunii voluntare, apoi la sistemul compozitiunii legale, iar mai tarziu - disparand complet conceptia razbunarii - la dreptul statului de a aplica sanctiunea; dupa caz, statul aplica sanctiuni corporale sau pecuniare si , la cererea victimei, acorda reparatie pentru prejudiciul cauzat.

Aceasta evolutie este cunoscuta in dreptul roman (Legea celor XII Table), precum si in legislatia ateniana.

In dreptul roman, evolutia a mers de la raspunderea colectiva, obiectiva, penala, la cea individuala, subiectiva, civila. Solidaritatea de familie a fost inlaturata, intentia a fost avuta in vedere mai mult decat cauzalitatea materiala, iar reparatia a fost disociata de sanctionarea celui vinovat.

In sistemul codului nostru civil de la 1864, raspunderea civila este net delimitata de raspunderea penala, constituind domenii distincte; scopul raspunderii civile consta in repararea integrala a prejudiciilor cauzate, nefiind vorba de enumerarea unor cazuri de speta, ci de un sistem general de raspundere.

Inrudita cu celelalte forme ale raspunderii juridice, prin scopurile urmarite si intrucatva prin mijloacele folosite, raspunderea civila se distinge atat de celelalte forme ale raspunderii juridice cat si de alte institutii ale dreptului civil

In ceea ce priveste raspunderea civila, trebuie sa aratam ca aceasta va fi angajata numai in conditiile in care printr-un act sau fapt - licit sau ilicit - au fost aduse atingeri drepturilor subiective civile patrimoniale sau morale ale persoanelor fizice sau juridice, aducandu-se astfel un prejudiciu- raspunderea materializandu-se, in principiu, intr-o obligatie de despagubire, de reparare a prejudiciului cauzat, pentru a se restabili, cat este cu putinta, situatia avuta anterior savarsirii faptului juridic licit sau ilicit.

Asadar, izvorul raspunderii civile poate consta atat in acte juridice unilaterale, bilaterale sau multilaterale, in fapte juridice licite (gestiunea de afaceri, plata lucrului nedatorat si imbogatirea fara just temei), cat si in fapte juridice ilicite sau delicte civile.

1.2. Felurile raspunderii civile

Cu alte cuvinte, raspunderea civila poate fi la randul sau raspundere civila contractuala, in care obligatia se naste "ex contractuu" si raspundere civila extracontractuala sau delictuala (in care obligatia se naste "ex delicto") fiecare dintre acestea avand reglementari distincte in Codul Civil

Raspunderea delictuala este obligatia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o fapta ilicita extracontractuala, sau dupa caz, prejudiciul pentru care este chemat prin lege sa raspunda.

Aceasta raspundere alcatuieste dreptul comun al raspunderii civile. Ori de cate ori, in dreptul civil roman, nu avem de a face cu o raspundere contractuala, vor fi aplicabile regulile privitoare la raspunderea civila delictuala.

Raspunderea contractuala este indatorirea ce revine debitorului unei obligatii, nascuta dintr-un contract, de a repara prejudiciul cauzat creditorului datorita neexecutarii prestatiilor la care s-a obligat

In privinta legaturii dintre cele doua forme ale raspunderii civile trebuie sa aratam "ab initio" ca raspunderea civila contractuala este speciala, intrucat ea va fi angajata numai atunci cand intre autorul prejudiciului si cel care a suferit prejudiciul a existat un raport juridic obligational rezultat dintr-un contract incheiat "inter partes", iar raspunderea civila delictuala este generala, de drept comun, intrucat vizeaza repararea tuturor celorlalte prejudicii care au un izvor contractual.

Raspunderea civila delictuala devine incidenta odata cu incalcarea drepturilor tertilor, care inregistreaza un prejudiciu cu efect al comiterii unei fapte ilicite. Aceasta raspundere delictuala are un domeniu de aplicatie foart5e mare intrucat alaturi de raspunderea directa (pentru fapta savarsita) reglementata de art. 998 si art. 999 Cod Civil, cuprinde si raspunderea indirecta (pentru fapta altuia) reglementata in art. 1000 alin. 1, 2, 3 si 4, 1001 Cod Civil.

Raspunderea civila contractuala isi gaseste aplicabilitatea numai atunci cand debitorul nu-si executa sau isi executa necorespunzator obligatiile sale contractuale asumate fata de creditor.

Prin urmare, raspunderea civila contractuala are un caracter deosebit, derogatoriu fata de raspunderea civila delictuala.

Intre cele doua forme ale raspunderii civile exista o serie de asemanari si deosebiri. Astfel, vom retine urmatoarele asemanari:

ambele reprezinta forme ale raspunderii civile;

ambele forme iau nastere prin incalcarea unor drepturi subiective civile;

ambele forme ale raspunderii cer sine qua non indeplinirea cumulativa a celor cinci conditii: existenta faptului ilicit, existenta prejudiciului, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatia autorului si capacitatea delictuala sau contractuala a acestuia.

Alaturi de aceste asemanari, intre cele doua forme de raspundere civila exista si o serie de deosebiri, astfel:

raspunderea civila delictuala ia nastere din incalcarea unei obligatii generale legale de a nu aduce atingere drepturilor si intereselor altor persoane prin orice fapta a omului; dimpotriva, raspunderea civila contractuala ia nastere din incalcarea unei obligatii rezultate dintr-un contract valabil incheiat anterior nasterii indatoririi de reparare a prejudiciului, fiind vorba despre o obligatie concreta si nu generala;

in privinta capacitatii persoanei responsabile exista, de asemenea, deosebiri. Astfel in domeniul contractual se cere existenta capacitatii de exercitare depline la momentul incheierii contractului, care, de regula, se dobandeste la data implinirii varstei de 18 ani. Dimpotriva, in materie delictuala toate persoanele care au discernamant au capacitate civila delictuala. In aceasta privinta Decretul 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice statueaza ca minorul de 14 ani are discernamant. Prezumtia legala insa, este relativa, in sensul ca se poate proba si contrariul. Dimpotriva, minorul care nu a implinit inca 14 ani nu are discernamant. Si aceasta prezumtie este relativa, existand posibilitatea ca persoana interesata sa probeze existenta discernamantului, chiar si la minorul aflat sub varsta de 14 ani, de regula, printr-o constatare medico-legala

cu privire la domeniul de aplicabilitate al cauzei de neresponsabilitate, subliniem ca aceasta este mai intinsa in materie contractuala decat in materie delictuala;

punerea in intarziere este necesara numai in cazul raspunderii contractuale (cu unele exceptii), nu si in cazul raspunderii delictuale, cand autorul faptei cauzatoare de prejudiciu este considerat de drept in intarziere pe data savarsirii acesteia;

cele doua institutii se deosebesc si in ceea ce priveste caracterul solidar al raspunderii; coautorii unui delict civil sunt tinuti solidar, in vreme ce in materie contractuala solidaritatea nu exista decat in masura in care legea sau contractul o prevede in mod expres;

in ceea ce priveste sarcina probei, creditorul care pretinde daune interese, trebuie, de regula, sa stabileasca numai existenta contractului, debitorul fiind prezumat in culpa pe considerentul ca prejudiciul se produce prin simplul fapt al neexecutarii obligatiilor contractuale; victima unui delict civil se afla insa intr-o situatie mai dificila, deoarece trebuie sa faca dovada culpei autorului;

in cazul raspunderii contractuale se cere in mod obisnuit culpa levis in abstracto, in vreme ce pentru angajarea raspunderii delictuale este suficienta culpa foarte usoara (culpa levissima)

1.3. Problema cumulului acestor doua feluri de raspundere civila

Una din problemele controversate in literatura de specialitate este problema asa-zisului cumul al responsabilitatii delictuale cu responsabilitatea contractuala.

Problema se pune in ipoteza in care intre autorul prejudiciului si cel pagubit exista un contract, a carui neexecutare s-a concretizat in producerea prejudiciului. Intrebarile care se pun sunt urmatoarele:

a)        ar putea creditorul sa opteze intre actiunea in responsabilitate contractuala si cea in responsabilitate delictuala, preferand pe aceasta din urma, intrucat ii ofera avantajul unei reparatii integrale, mai intinse decat in cazul raspunderii contractuale?

b)       ar putea creditorul ca, dupa ce a folosit actiunea in responsabilitate contractuala si a obtinut repararea pe baza acestei actiuni, sa apeleze in subsidiar, in completare, la actiunea in raspundere delictuala pentru a obtine repararea integrala a prejudiciului?

c)        In sfarsit, ar putea creditorul sa combine cele doua responsabilitati, cumuland avantajele pe care le ofera fiecare din ele?

In legatura cu aceasta problema, in practica judecatoreasca de la noi din tara au fost retinute cateva principii, astfel:

a)        nu este posibila nici o combinare, in cadrul unei actiuni mixte, a regulilor aplicabile raspunderii delictuale cu cele aplicabile raspunderii contractuale, dupa cum nu este posibil nici sa se apeleze, in subsidiar - in completare - la actiunea delictuala, dupa ce a fost utilizata actiunea contractuala, pe baza careia au fost obtinute despagubiri;

b)       in cazul in care intre parti a existat un contract, din a carei neexecutare au rezultat prejudicii, nu este posibil sa se apeleze la raspunderea delictuala, calea de ales fiind a raspunderii contractuale.

De la principiul neadmiterii optiunii intre cele doua actiuni - delictuala sau contractuala - cea mai importanta exceptie admisa in practica judiciara este aceea ca optiunea este permisa, in cazul in care neexecutarea contractuala constituie, in acelasi timp, si o infractiune, prevazuta in legea penala. Exemplu: inselaciunea in executarea unui contract (art. 215 alin. 3Cod Penal), abuzul de incredere prin refuzul de a restitui un bun primit in depozit  (art. 213 Cod Penal)

In practica noastra judecatoreasca s-au intalnit cazuri in care instantele au admis posibilitatea actiunii delictuale, desi intre parti exista un contract, a carui executare nu constituie infractiune; este vorba de o situatie in care numai pe aceasta cale se putea acoperi o paguba adusa de un particular avutului obstesc

In toate cazurile consideram ca, de indata ce pagubitul a optat pentru una din cele doua cai, el nu mai poate urma cealalta cale, potrivit adagiului "electa una via non datur recursus ad alteram".

1.4. Felurile raspunderii civile delictuale

Unul dintre principiile fundamentale ale raspunderii juridice este acela ca fiecare este raspunzator pentru propriile sale fapte. Acest principiu este deopotriva valabil si pentru raspunderea civila delictuala.

Este insa de observat ca anumite cerinte ale vietii sociale deduse, in primul rand, din necesitatea ocrotirii unor persoane impotriva prejudiciilor pe care le-ar suferi fara nici o vina din partea lor, au impus o anumita extindere a raspunderii civile delictuale, chiar dincolo de limitele faptei proprii.

Codul civil consacra, astfel, pe langa raspunderea pentru fapta proprie (art. 998 si art. 999) si alte feluri de raspundere, si anume raspunderea pentru fapta altei persoane (art. 1000), precum si raspunderea pentru lucruri, edificii si animale (art. 1000 alin. 2, art. 1001 si art. 1002 Codul civil).

Astfel, raspunderea civila delictuala este de mai multe feluri:

o      raspunderea pentru fapta proprie (art. 998-999 Cod civil);

o      raspunderea pentru fapta altei persoane, care este de trei feluri:

raspunderea parintilor pentru faptele ilicite savarsite de copiilor minori (art. 1000 alin. 2 Cod civil);

raspunderea institutorilor si mestesugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati in supravegherea lor (art. 1000 alin. 4 Cod civil);

raspunderea comitentilor pentru prejudiciile cauzate de prepusii lor in functiile incredintate (art. 1000 alin. 3 Cod civil);

o       raspunderea pentru lucruri, edificii, animale, care este, si ea, de trei feluri:

raspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aflate in paza sa juridica (art. 1000 alin. 1 Cod civil);

raspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate in paza juridica a unei persoane (art. 1001 Cod civil);

raspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauzate ca urmare a ruinei edificiului ori a unui viciu de constructie (art. 1002 Cod civil).

Pentru angajarea fiecarei forme de raspundere se cere indeplinirea unor conditii generale (in cazul raspunderii directe) iar in cazul raspunderii indirecte se cere sine qua non pe langa indeplinirea conditiilor generale ale raspunderii civile delictuale si indeplinirea anumitor conditii specifice fiecareia dintre ele