Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» REFUZUL NEJUSTIFICAT SI TACEREA ADMINISTRATIEI


REFUZUL NEJUSTIFICAT SI TACEREA ADMINISTRATIEI




REFUZUL NEJUSTIFICAT SI TACEREA ADMINISTRATIEI

Prezenta lucrare trateaza aspecte legate de refuzul nejustificat si tacerea administratiei. In prima parte am definit anumiti termini, precum: actele juridice, actul administrativ, faptele materiale juridice, operatiunile materiale tehnice si, bineinteles, tacerea administratiei si refuzul nejustificat. In a doua parte am incercat sa explicam in amanunt tema noastra: care sunt conditiile pentru a ne afla in prezenta unui refuz nejustificat, obiectul refuzului, procedura de atac (persoanele care pot introduce plangere prealabila, instantele competente sa solutioneze plangerile prealabile, ce se intampla cand o autoritate publica fie refuza nejustificat sa raspunda la o cerere, fie intarzie cu raspunsul, fie nu raspunde de loc, conditiile pentru ca o persoana sa poata intenta actiune in fata instantei de contencios administrativ, documentele necesare), termenul de prescriptie. Ultima parte contine concluziile la care am ajuns in urma analizarii acestor aspecte.




Exista mai multe opinii cu privire la natura refuzului nejustificat si a tacerii administratiei: unii le considera acte administrative, iar altii sustin ca sunt fapte materiale. Prin aceasta lucrare vom incerca sa intelegem care dintre aceste pareri este mai oportuna.

1. Definitii

Pentru a intelege mai bine ce presupun refuzul nejustificat si tacerea administratiei, consideram necesara clarificarea unor termeni.

Actele juridice sunt manifestari de vointa declarata (scrisa sau orala) a persoanei fizice sau juridice, facute individual sau colectiv, cu respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri, pentru a produce pe viitor anumite efecte juridice (crearea, modificarea, transmiterea sau stingerea unui raport juridic), iar realizarea lor este asigurata prin forta de constrangere a statului.[1]

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificata prin Legea nr. 262/2007, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ . Insa noua Lege a contenciosului administrativ cuprinde o definitie extinctiva a actului administrativ, incluzand in aceasta notiune si tacerea, respectiv refuzul nejustificat al administratiei (adica actele administrative atipice, pe cand manifestarea unilaterala expresa de vointa constituie act administrativ tipic). Chiar mai mult, Legea introduce in sfera actelor administrative unele contracte administrative. Cu toate ca nu se precizeaza in mod expres, doar actele emise cu putere publica sunt acte administrative, aceasta caracteristica fiind proprie actelor emise pentru executarea legii sau pentru organizarea executarii legii.

Este foarte important sa facem distinctie intre acte juridice, fapte materiale si operatiuni materiale tehnice. Faptele materiale juridice sunt actiuni sau inactiuni care nu au loc dependent de existenta unei manifestari de vointa; in urma lor se produc anumite modificari, transformari, pierderi in lumea materiala. Ele dau nastere unor efecte juridice (consecinta recunoasterii lor de catre lege) Faptele materiale pot fi licite si ilicite. Operatiunile materiale tehnice reprezinta tot o categorie de fapte materiale, dar care nu produc efecte juridice, adica nu dau nastere la drepturi si la obligatii. Acestea sunt savarsite de organele administratiei publice in indeplinirea atributiilor date prin lege.

In ceea ce priveste refuzul nejustificat si tacerea administratiei parerile sunt impartite. Atat Legea contenciosului administrativ, cat si Antonie Iorgovan le considera acte administrative, pe cand Tudor Draganu sustine ca acestea constituie „fapte asimilate actelor administrative”. Dar mai exista o opinie potrivit careia tacerea administratiei este un fapt administrativ si refuzul nejustificat este un act administrativ.

Tot art. 2 alin. (1) defineste tacerea administrativa ca fiind faptul de a nu raspunde solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen”, insa este utilizata o formulare mai extinsa, si anume, aceea de nesolutionare in termenul legal a unei cereri”. Tacerea administratiei se poate manifesta sub doua forme:[2]

a)      lipsa unui raspuns in termenul de solutionare a cererii initiale adresate unei autoritati publice;

b)      lipsa unui raspuns in termenul de solutionare a recursului administrativ prealabil adresat autoritatii publice emitente a actului administrativ ilegal sau celei superioare.

In ambele cazuri, petitionarul are dreptul sa intenteze actiunea in fata instantei de contencios administrativ.

In ceea ce priveste termenul de 30 de zile acordat pentru raspuns autoritatii publice, Dacian Cosmin Dragos considera inutila precizarea „daca prin lege nu se prevede alt termen”, intrucat aceasta alta lege” este Ordonanta Guvernului nr. 27/2002 care prevede posibilitatea de prelungire a termenului la maxim 45 de zile in cazuri justificate. De asemenea, calculul termenului se va face pe zile calendaristice, avand in vedere faptul ca administratia publica isi desfasoara activitatea cu publicul 6 zile pe saptamana.

Refuzul nejustificat este definit succint de Legea contenciosului administrativ ca fiind exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilata refuzului nejustificat si nepunerea in executare a actului administrativ emis ca urmare a solutionarii favorabile a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile”. Dupa cum reiese din textul Legii, notiunea de refuz nejustificat” si cea de exces de putere” sunt legate intre ele, cea din urma aparand atunci cand legea ii permite administratiei sa aprecieze, sa adopte o solutie din mai multe posibile, situatie cunoscuta ii literatura juridica sub denumirea de oportunitatea actelor administrative”.

2. Generalitati

Nu orice refuz de a rezolva favorabil o cerere este nejustificat, ci doar acela care se intemeiaza pe excesul de putere. Acest lucru reiese si din urmatoarele spete: P.E. a chemat in judecata A.N.F.P. solicitand obligarea acesteia sa emita aviz favorabil in vederea organizarii, in cursul anului 2008 de catre Institutia Prefectului judetului Valcea, a examenului de promovare in grad profesional superior, motivand ca in urma intrarii in vigoare a Legii nr. 251/2006, promovarea in grad profesional superior nu mai este conditionata de existenta unor posturi vacante. Desi a facut dovada ca indeplineste conditiile legale pentru promovare, atat in ce priveste vechimea, cat si performantele profesionale, cu rea credinta parata a refuzat sa emita aviz favorabil pentru organizarea examenului in vederea promovarii. Prin sentinta civila nr. 8/F/ 15 mai  2008, Curtea de Apel Pitesti, sectia de contencios administrativ si fiscal, a admis actiunea precizata si a obligat parata A.N.F.P. sa emita avizul respectiv. Impotriva acestei hotarari a declarat recurs A.N.F.P., sustinand ca instanta fondului a dat o interpretare gresita dispozitiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, atata vreme cat prin alin. (1) al aceluiasi text se prevede un termen de 6 luni in care urmeaza sa se aprobe unele norme privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, iar prin intrarea in vigoare dupa 1 ianuarie 2007 a noilor prevederi a Legii nr. 188/1999 referitoare la promovare, respectiv art. 65 si art. 70 nu se mai poate discuta despre aplicarea H.G. nr. 1209/2003. Mai mult, in conformitate cu dispozitiile art. 45 O.G. nr. 9/2008 pentru modificare O.G. nr. 6/2007, in anul 2008, promovarea functionarilor publici in grad profesional superior se poate face in limita functiilor publice rezervate promovarii prin planul de ocupare a functiilor publice, pe baza normelor privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, care se aproba prin H.G. Curtea de Apel Pitesti a respins recursul ca fiind nefondat intrucat dispozitiile art. 7 din Legea nr. 188/1999, republicata, sunt precise si nu lasa loc de interpretare, fiind evident ca pana la elaborarea noi reglementari sunt aplicabile dispozitiile H.G. nr. 1209/2003. Nu numai ca acest act normativ nu este desuet, dupa cum sustine recurenta, dar legiuitorul insusi confirma aplicarea lui in continuare pana la aparitia noi norme, prin dispozitiile art. 73 H.G. nr. 341/2007, stipulandu-se expres ca „pana la adoptarea noi hotararii de guvern, dispozitiile privind cariera inaltilor functionari publici sunt cuprinse in H.G. nr. 1209/2003”. Aceeasi prevedere se regaseste si in Legea nr. 338/2008 a bugetului de stat pe 2008 art. 27. Prin urmare, Curtea de Apel Pitesti a apreciat ca nejustificat refuzul A.N.F.P. de a emite aviz favorabil, cu atat mai mult cu cat o astfel de promovare nu mai este conditionata de existenta posturilor vacante, iar pretinsul vid legislativ - determinat de absenta unei hotarari de guvern care sa reglementeze normele si dezvoltarea carierei functionarilor publici - este acoperit in fapt de H.G. nr. 1209/2003, ale carei dispozitii sunt pe deplin aplicabile.[3] Intr-o alta speta, printr-o cerere, C.A. a solicitat recunoasterea calitatii de refugiata pentru perioada 1 septembrie 1940 - 23 ianuarie 1942, dar aceasta i-a fost respinsa de Casa Judeteana de Pensii Cluj prin adresa nr. 5486 din 24 septembrie 2003, desi din probatoriul administrat rezulta acest lucru. Reclamanta C.A. a introdus o actiune in justitie prin care a solicitat sa se dispuna anularea actului nr. 5486 din 24 septembrie 2003 si sa i se recunoasca faptul ca a fost refugiata, pentru perioada mentionata. Aceste lucruri s-au si intamplat intrucat Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala si de contencios administrativ, a admis actiunea reclamantei. Instanta de fond a apreciat ca prin materialul probator administrat in cauza (carnetul de munca al tatalui reclamantei si declaratiile de martori), reclamanta a facut dovada calitatii de refugiata, si pentru a doua perioada solicitata. Impotriva acestei sentinte a declarat recurs, parata Casa Judeteana de Pensii Cluj, criticand-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Curtea de Apel Cluj a respins recursul ca fiind nefondat, pentru urmatoarele motive: conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobata prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificarile ulterioare, beneficiaza de prevederile ordonantei, persoana, cetatean roman, care in perioada regimurilor instaurate in perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecutii pe motive etnice, printre situatiile prevazute de lege fiind si aceea a stramutarii in alta localitate, decat cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Din materialul probator rezulta ca urmare a indepartarii din functie a tatalui sau, dupa semnarea Dictatului de la Viena, ca reclamanta, impreuna cu familia, s-a refugiat in septembrie 1940, din orasul Cluj, in comuna Vultureni, iar ulterior, in anul 1942, in localitatea Blaj, unde si-a continuat studiile liceale. De asemenea, din cuprinsul a doua declaratii de martori, rezulta cu claritate ca refugiul reclamantei, in comuna Vultureni, a avut loc in luna septembrie 1940, declaratiile respective coroborandu-se cu inscrierile facute in carnetul de munca al tatalui sau.[4]

Exista insa posibilitatea ca o cerere sa fie refuzata in mod nejustificat fie din cauza incalcarii unor dispozitii legale sau a interpretarii lor gresite, fie din cauza stabilirii eronate a starii de fapt.[5] De asemenea, pentru a fi in prezenta refuzului nejustificat, este necesar sa ne aflam in prezenta unei comunicari exprese a pozitiei autoritatii publice careia i s-a adresat cererea; refuzul trebuie sa fie exprimat in scris si motivat in drept, acestea fiind forme procedurale impuse de O.G. nr. 27/2002 in cazul solutionarii petitiilor. Deci un refuz verbal este mai greu de dovedit, fiind de preferat ca in acest caz sa se astepte expirarea termenului de raspuns intrucat tacerea administrativa este mai usor de dovedit.





Prin urmare, refuzul nejustificat constituie un refuz explicit, pe cand tacerea administratiei este considerata refuz implicit.

Dupa cum apreciaza Antonie Iorgovan, faptul ca petitionarul este instiintat ca cererea sa nu a fost solutionata favorabil nu este o dovada” a refuzului nejustificat, deoarece dovada” trebuie sa rezulte din motivare, daca aceasta se comunica solicitantului. Aceste anunturi cu privire la pozitia autoritatii publice vor constitui obiectul probatiunii in fata instantei de contencios administrativ.[6] Dovada refuzului nejustificat demonstreaza culpa administratiei si caracterul ilegal al actului atacat, cand actiunea are ca obiect un act administrativ individual, astfel ca, practic, se ataca un act administrativ propriu-zis, actul tipic, si nu actul administrativ atipic (refuzul nejustificat).

3. Obiectul refuzului

Una dintre problemele dezbatute in doctrina si in practica dreptului administrativ a fost aceea daca refuzul nejustificat despre care vorbeste art. 1 din Legea nr. 29/1990 vizeaza si emiterea unui certificat, a unei adeverinte etc., sau numai emiterea unui act administrativ. Dacian Cosmin Dragos considera admisibila o astfel de actiune intrucat art. 1 din Legea nr. 554/2004 face precizare cu privire la atacarea in justitie a refuzului nejustificat fara sa prevada prin ce trebuie rezolvata cererea: act administrativ sau alta manifestare de vointa. Cu alte cuvinte, rezolvarea cererii poate fi facuta prin inscrisuri doveditoare sau constatatoare ale unor fapte sau printr-un fapt administrativ.

4. Procedura de atac

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 precizeaza ca orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.” Acest drept isi are baza in art. 52 din Constitutia Romaniei. Insa s-a omis consacrarea constitutionala a calitatii de reclamant care era redusa la persoana vatamata (persoana fizica si persoana juridica, nefiind precizate organizatiile, asociatiile, autoritatile si structurile administrative), dar si a refuzului nejustificat. Aceste probleme au fost rezolvate prin Legea contenciosului administrativ din 2004.

Potrivit art.1 alin (2) are dreptul sa introduca plangere prealabila „si persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept”, din momentul in care a luat cunostinta, pe orice cale, de existenta acestuia, in limitele unui termen de 6 luni.

Instantele competente, care trebuie sa solutioneze plangerea prealabila intr-un termen maxim de 30 de zile, sunt urmatoarele: sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel si tribunalele administrativ-fiscale.

Plangerea prealabila nu este obligatorie daca actiunile sunt introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau dispozitii din ordonante.

In practica administrativa se intalnesc situatii cand autoritatea publica fie refuza nejustificat sa raspunda la o cerere, fie intarzie cu raspunsul (in cazul tardivitatii), fie nu raspunde de loc (in cazul tacerii). In toate aceste situatii se poate introduce actiune in fata instantei de contencios administrativ. De exemplu, o persoana a solicitat obligarea Uniunii Avocatilor din Romania sa emita decizia de primire in profesia de avocat, cu scutire de examen, in conditiile art. 11 si art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 si obligarea Baroului de Avocati Maramures sa-l inscrie pe tabloul avocatilor. Reclamantul si-a motivat actiunea aratand ca in luna februarie 2001 a depus la Baroul Maramures cerere pentru primirea in profesia de avocat cu scutire de examen conform legii. Dupa sustinerea interviului, a carui rezultat nu i-a fost adus la cunostinta de catre Baroul Maramures, i s-a respins cererea prin decizia nr. 1130/2001 a Comisiei Permanente a Uniunii Avocatilor din Romania. S.G. a introdus actiune in justitie la Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala si de contencios administrativ, care prin sentinta nr. 348 din 17 octombrie 2001, a respins actiunea ca fiind prematur formulata, motivand ca actul administrativ care putea fi atacat in contencios este decizia Consiliului Uniunii Avocatilor, act care nu s-a emis inca. Impotriva acestei hotarari, reclamantul a declarat recurs, sustinand ca este netemeinica si nelegala, intrucat instanta nu s-a pronuntat asupra exceptiei lipsei de calitate procesuala pasive a Baroului Maramures invocata prin intampinare si s-a omis faptul ca obiectul actiunii vizeaza tocmai refuzul nejustificat de solutionare a contestatiei formulate la Consiliul Uniunii Avocatilor. Instanta suprema admite recursul.[7]

Un alt caz, pe care il consideram aparte, este situatia unei persoane care a depus la Ministerul Justitiei, o cerere privitoare la rezolvarea unui drept legitim al sau, respectiv dreptul de a cumpara locuinta de serviciu, drept prevazut de dispozitiile art. 2 din Legea nr. 579/2004. La aceasta petitie, reclamantul nu a primit raspuns, fiind, deci, evidenta tacerea administratiei. Prin urmare, el a introdus actiune in justitie la Curtea de Apel Bucuresti, insa aceasta a declinat competenta de solutionare a cauzei in favoarea Judecatoriei sectorului 3 Bucuresti pe motiv ca raportul juridic dedus judecatii este de natura civila. Impotriva acestei hotarari judecatoresti, recurentul Z.G. a formulat recurs pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a admis, constatand aprecierea gresita a instantei curtii de apel potrivit careia in speta este vorba despre raporturi juridice apartinand dreptului civil, cand de fapt recurentul s-a plans tocmai pentru lezarea de catre o autoritate administrativa, a unui drept legitim, prin refuzul nejustificat de a i se raspunde la cererea sa. Asadar, suntem in prezenta contenciosului administrativ subiectiv, intemeiat pe un interes legitim, care a fost vatamat ca urmare a nesolutionarii in termen a unei cereri. In consecinta, instanta suprema caseaza sentinta atacata si trimite cauza, spre competenta solutionare, la Curtea de Apel Bucuresti.[8]

Conform art. 16 din Legea contenciosului administrativ modificata prin Legea nr. 262/2007, poate fi actionata in instanta si persoana fizica ce a semnat (in solidar cu cea care a elaborat) refuzul explicit de rezolvare a cererii, dar si persoana responsabila pentru tacerea administratiei, insarcinata cu raspunsul in termen la petitii.

De-a lungul timpului, instanta suprema nu a fost niciodata interesata de motivele pentru care administratia publica nu raspunde la o anumita cerere; in jurisprudenta se considera egale notiunile de refuz” si rea-vointa”, cea din urma aparand in textul Legii contenciosului administrativ din 1925. Prin acesti termeni, Curtea de Castie intelege faptul administratiei de a nu da curs” cererii particularului, adica de a nu-i da nici un raspuns, nici negativ, nici pozitiv, asupra cererii sale” sau de a refuza” indeplinirea prestatiei.[9]

Recursul contra tacerii administratiei publice este reglementat in mod expres in Legea din 1 iunie 1900 din Franta, de unde legislatia noastra l-a preluat in anul 1905.

4.1. Conditiile pentru ca o persoana vatamata sa poata intenta actiune in fata instantei de contencios administrativ

Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, reexaminarea si revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Plangerea prealabila se poate formula oricand, daca se ataca un act administrativ normativ.

Persoanele fizice pot actiona in contencios administrativ chiar daca nu au cetatenie romana, intrucat legea nu prevede nimic in acest sens.

Persoanele fizice sau juridice trebuie sa aiba capacitate juridica si procesuala.[10] Pentru a avea capacitate procesuala, persoanele fizice trebuie sa aiba capacitate juridica civila (de folosinta si de exercitiu). Lipsa capacitatii procesuale de folosinta atrage nulitatea absoluta a actului procedural, iar lipsa capacitatii procesuale de exercitiu atrage anulabilitatea lui. Potrivit art. 33, alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica are capacitate procesuala chiar de la actul de infiintare, pentru actele indeplinite in scopul infiintarii.




Persoanele juridice trebuie sa indeplineasca cerintele prevazute de Decretul nr. 31/1954 si de Legea persoanelor juridice din 1924. Acestor prevederi legale li se adauga si cateva reglementari speciale, care se aplica cu prioritate fata de reglementarea generala, cum ar fi: Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale, Legea nr. 54/1991 privind sindicatele, O.G. nr 26/2000 privind asociatiile si fundatiile.

4.2. Documentele necesare

Chiar daca legea nu precizeaza, atunci cand se contesta refuzul nejustificat explicit, reclamantul va depune copia cererii pentru a se putea determina caracterul nejustificat al refuzului raportat la cererea initiala si refuzul propriu-zis, care poate fi doar un inscris. Instanta poate solicita autoritatii publice sa ii comunice documentatia ce a stat la baza refuzului, deoarece astfel se poate stabili daca acesta a fost sau nu justificat.

In cazul refuzului nejustificat implicit, reclamantul depune copia cererii inregistrate la autoritatea publica, intrucat in functie de data acesteia se poate determina imrejurarea expirarii termenului de raspuns. Daca autoritatea publica i-a comunicat prelungirea termenului de raspuns, reclamantul este obligat sa ataseze si acest inscris, potrivit O.G. nr. 27/2002.[11]

5. Termenul de prescriptie

Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 262/2007, precizeaza ca cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoasterea dreptului pretins si repararea pagubei cauzate se pot introduce in termen de 6 luni de la: a) data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila; b) data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii; c) data expirarii termenului de solutionare a plangerii prealabile, respectiv data expirarii termenului legal de solutionare a cererii; d) data expirarii termenului prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis in solutionarea favorabila a cererii sau, dupa caz, a plangerii prealabile; e) data incheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, in cazul contractelor administrative.” Deci termenul de 6 luni este termenul de prescriptie pentru introducerea unei actiuni in anulare. La alin. (2) se precizeaza ca pentru motive temeinice, in cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusa si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de un an de la data comunicarii actului, data luarii la cunostinta, data introducerii cererii sau data incheierii procesului-verbal de conciliere, dupa caz.” Prin urmare termenul de 1 an este termenul de decadere si se refera la forta majora si la cazul fortuit. De asemenea, fata de aceste dispozitii, contestarea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate poate fi facuta in termen de maxim 1 an de la data inscrierii in cartea funciara a dreptului de proprietate atestat prin respectivul certificat, momentul efectuarii inscrierii fiind, in considerarea opozabilitatii erga omnes al inscrierilor in cartea funciara, si momentul de la care partea are cunostinta de existenta actului.[12] Un alt exemplu de motiv temeinic” il constituie existenta pe rolul instantei a actiunii in anulare a unei decizii prin care Inspectoratul Scolar Judetean Neamt i-a acordat reclamantului M.D. calificativul „nesatisfacator”.[13]

Se considera ca instanta a fost sesizata in termen daca actul de procedura (cererea de chemare in judecata) a fost trimis prin posta, fiind predat recomandat la oficiul postal inainte de implinirea termenultui de 30 de zile.[14]

In urma sesizarii instantei inainte ca termenul sa isi inceapa cursul, se respinge actiunea ca prematura, iar introducerea cererii cu depasirea termenului atrage respingerea actiunii ca prescrisa.

Recursul impotriva sentintei date de instanta de contencios administrativ se depune in termen de 15 zile de la comunicarea acesteia.

6. Concluzii

Avand in vedere toate aceste aspecte, ajungem la concluzia ca refuzul nejustificat si tacerea administratiei nu sunt acte administrative din urmatoarele motive:

  • din definitia actului administrativ reiese ca prin intermediul lui se aduc la indeplinire dispozitiile legii, iar, in mod evident, refuzul nejustificat si tacerea administratiei nu se includ in aceasta sfera;
  • actul administrativ este un act juridic, deci este o manifestare de vointa declarata facuta cu respectarea ordinii publice si a bunelor moravuri; consideram ca in cazul in care administratia publica nu doreste, in mod nejustificat, sa solutioneze o cerere, sau nu raspunde de loc, nu se poate vorbi despre bune moravuri.

Mai mult decat atat, sustinem opinia domnului profesor Lucian Chiriac, care a adus trei argumente majore in acest sens:[15]

  • potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 29/1990, refuzul nejustificat de a solutiona o cerere apare ca o notiune distincta de actul administrativ;
  • daca refuzul nejustificat nu s-ar incadra in categoria actelor administrative, textul legii nu ar fi continut conjunctia „sau”: „printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat”;
  • tacerea administratiei nu poate fi act administrativ atata timp cat lipseste manifestarea de vointa.

Bibliografie:

Doctrina de specialitate:



Lucian Chiriac – Drept administrativ I. Partea generala, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008

Lucian Chiriac – Drept administrativ II, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008

Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a, Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006

Antonie Iorgovan – Tratat de drept administrative, Vol. II, Editia 4, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

I. Muraru, E.S. Tanasescu – Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2008

Alte surse:

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificata si completata

Internet:

www.cdep.ro

www.coltuc.ro

www.infolegal.ro

www.scj.ro



Lucian Chiriac – Drept administrativ I. Partea generala, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008, pag. 13

Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pag. 115

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 1661/2008

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 1211/2005

Lucian Chiriac – Drept administrativ II, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008, pag. 26-27

Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a, Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006, pag. 553

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 114/2003

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 1016/2006

Antonie Iorgovan – Noua lege a contenciosului administrativ. Geneza, explicatii si jurisprudenta, Editia a II-a, Ed. Kullusys, Bucuresti, 2006, pag. 538

Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pag. 66

Dacian Cosmin Dragos – Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, pag. 260-261

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 3621/2008

Curtea de Apel Bucuresti, s. cont. adm., dec./2008

C.S.J., s. cont. adm., dec. nr. 1434/2000

Lucian Chiriac – Drept administrativ II, Ed. Univ. „Petru Maior”, Tirgu-Mures, 2008, pag. 30-31




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate