UNIVERSITATEA 'SPIRU HARET'

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA

MASTERAT STIINTE PENALE

REFERAT

Problematica legislatiei penale in contextul postaderarii la U.E.

Apartenenta la un grup infractional organizat

LISTA ABREVIERI

1. art. - articol;

2. alin. - alineat;

3. C. C. - Curtea Constitutional ;

4. C. proc. civ. - Codul de procedura civila;

5. dec. - decizia;

6. EJN - European Judicial Network;

7. I.C.C.J. - Inalta Curte de Casatie si Justitie;

8. lit. - litera;

9. M. Of. - Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I;

10. O. G. - Ordonanta de Guvern;

11. O.U.G. - Ordonanta de urgenta a Guvernului;

12. RJE - Reteaua Judiciara Europeana;

13. R.R.D. - "Revista roman de drept";

14. S.C.A. - sectia de contencios administrativ;

15. sent. - sentinta;

16. s. n. - sublinierea noastra;

17. Trib. jud. - Tribunalul judetean.

Bibliografie

Codul penal al Romaniei, Ed. C.H. Beck, 2007;

Boroi, Alexandru, Drept penal. Parte generala, Editura All Back, Bucuresti, 2000;

Bulai, Constantin, Drept penal. Parte generala, vol. I, Bucuresti, 1979;

Bulai, Constantin, Stanoiu, Rodica, Rosca, Victor, Explicatii teoretice ale Codului penal roman. Partea speciala, vol. IV, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1972;

5. Diaconescu, Gheorghe, Drept penal. Partea principala. Infractiuni in legi speciale ti in legi extrapenale,Ed. Fundatia Romania de Maine, Bucuresti, 2004;

Lefterache, Lavinia Valeria, Drept penal. Partea generala Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2009;

Mocuta, Gheorghe, Criminalitatea organizata si spalarea banilor, Ed. Noul Orfeu, Bucuresti, 2004;

9. Stanoiu, Rodica- Mihaela, Asistenta juridica internationala in materie penala, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1977;

Stuart, Donald, Politically Expedient but Potentially Criminal Legislation Against Gangs, Revue Internationale de Droite Penale, Ed. Eres, Paris, 1997;

11. Voicu, Costica, Banii murdari si crima organizata, Ed. Artprint, Bucuresti, 1995;

Introducere

Am ales realizarea referatului cu titlul "Apartenenta la un grup infractional organizat pentru fixarea cunostintelor obtinute despre crima organizata, in urma studierii dreptului penal international, indeosebi al noului cod penal, si in   aprofundarea cunostintelor din punctul de vedere al cooperarii statelor Uniunii Europene in materie penala, in lupta lor comuna impotriva criminalitatii, in contextul post aderarii la U.E.

Sanctionarea potrivit jurisdictiilor nationale a infractiunilor incriminate prin conventii internationale constituie o modalitate juridica necesara, dar nu si suficienta. Practica a dovedit ca lipsa unei jurisdictii internationale permanenta si impartiala, competenta sa judece toate infractiunile cu caracter international, astfel cum acestea sunt definite si caracterizate prin conventiile respective, constituie o lacuna majora a dreptului international actual, cu consecinte defavorabile pentru comunitatea internationala in efortul tot mai organizat al acesteia de a controla fenomenul infractional si de a sanctiona pe cei ce incalca legalitatea internationala.

Daca in cazul infractiunilor savarsite de catre persoane particulare acest inconvenient este in mare masura limitat prin formele de colaborare internationala institutionalizate in cuprinsul conventiilor (asistenta judiciara, extradarea, comisiile rogatorii, cooperarea in prinderea infractorilor etc.), in cazul celorlalte crime (contra pacii, impotriva umanitatii si de razboi), care constituie cele mai grave incalcari ale dreptului international, posibilitatea ca faptele sa fie pedepsite de catre tribunalele nationale este redusa, deoarece asemenea infractiuni sunt cel mai adesea inspirate sau ordonate de catre guvernele statelor.

In primul capitol am prezentat legislatia penala in contextul postaderarii la U.E., legislatie la care Romania, ca membru al Uniunii Europene, trebuie sa se alinieze, sa coopereze si sa-si aduca propriile aporturi. La nivel national, se impune pentru aplicarea legii penale in timp, armonizarea principiilor care fundamenteaza aceasta materie cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Europene de Justitie. In acest cadru, este necesara realizarea concordantei legilor penale cu dreptul comunitar, precum si cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

In al doilea capitol al referatului am fixat notiunea de crima organizata, grup infractional, organizatii criminale si am facut analiza apartenentei persoanei la aceste grupuri. Nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului.

Concluziile pe care le-am tras prin realizarea acestui referat sunt ca un rol primordial in elaborarea strategiilor de combatere a crimei organizate il are identificarea celor mai eficiente metode ce vor fi folosite in scop preventiv si de reprimare a acestui fenomen.

Cap. I. Legislatia penala in contextul postaderarii la U.E.

Conventiile internationale prin care se incrimineaza anumite fapte penale cuprind prevederi potrivit carora statele membre se angajeaza, in conformitate cu principiul aut dedere aut judiciare, sa caute pe autorii respectivelor infractiuni si sa-i pedepseasca indiferent de cetatenia acestora ori a victimelor lor, de locul unde au fost comise faptele, sau, in cazul in care nu considera necesar sau posibil sa o faca, sa-i extradeze altui stat interesat, precum si sa coopereze intre ele, astfel ca acestia sa nu ramana nepedepsiti, ele exercitand in acest mod, o competenta universala cu caracter alternativ. Politica penala europeana este guvernata de principii care deriva nu numai din traditia europeana, ci si din principiile consacrate de reglementarile nationale. Intr-un stat de drept, este vitala prezenta principiului legalitatii in cadrul sistemului legislativ.

In privinta adoptarii legilor de catre autoritatea legiuitoare nationala, dat fiind faptul ca Uniunea Europeana nu are competenta de a crea un drept penal supranational, in plan formal, statele, prin intermediul Parlamentelor nationale, au competenta deplina in crearea dreptului penal. Libertatea de decizie a legiuitorului national este redusa insa, ca urmare a impunerii de catre legiuitorul european, a respectarii anumitor obligatii. Cu aceasta ocazie, se pune problema de a stabili in ce masura aceasta atenuare de competenta a legislativului national influenteaza procesul de armonizare a normei penale si totodata, caracterul democratic. Se impune o legitimare mai puternica a normei la nivel european, printr-o participare mai puternica a Parlamentului European. In completarea deficitului de democratie, Tratatul de la Lisabona a extins sfera de aplicare a procedurii codeciziei, care pana la acel moment era prezenta doar in dreptul comunitar, la procesul de armonizare a legislatiilor nationale.

Legea trebuie sa defineasca in mod clar infractiunile si pedepsele pe care acestea le atrag, instantele avand obligatia de a stabili daca in momentul in care s-a comis fapta exista o dispozitie legala care prevedea pedepsirea faptei si daca pedeapsa impusa nu depaseste limitele fixate prin acea dispozitie. Pentru ca o norma sa poata fi considerata lege trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte : accesibilitate, claritate si previzibilitate. Aceasta ultima conditie este indeplinita in masura in care individul poate sa isi dea seama, din cuprinsul normei, de actiunile sau inactiunile care atrag raspunderea penala. In sensul ilustrat de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, prin lege se intelege atat sensul de norma de drept de origine legislativa, cat si sensul de norma de drept de origine jurisprudentiala. Este de observat faptul ca notiunea este utilzata ca un concept independent, explicat in jurisprudenta Curtii. Conventia Europeana a Drepturilor omului consacra in acelasi articol principiul legalitatii infractiunilor si pedepselor potrivit caruia nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul in care a fost savarsita nu constituia o infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se poate aplica o pedeapsa mai severa decat aceea care era aplicata in momentul savarsirii infractiunii.

Forma superioara de organizare a grupurilor de infractori se numeste "mafie", termen care a aparut in Italia dupa care s-a extins in multe tari ale lumii precum Franta, S.U.A., Columbia, Japonia, Mexic sau Rusia. In Europa Centrala si de Est criminalitatea a atins cote alarmante cu deosebire in foste tari ce au apartinut Iugolaviei, Albania si Bulgaria, forta crimei organizate fiind pusa in evidenta prin influenta deosebita in planul destabilizarii situatiei interne care a cunoscut transformari esentiale prin trecerea de la economia centralizata la cea de piata si de la regimul politic autoritar la cel democratic.

Mass-media occidentala a acordat in ultimul timp o atentie sporita extinderii organizatiilor de tip mafiot pe continentul european facand remarca potrivit careia prabusirea cortinei de fier a inlesnit nu numai liberalizarea legaturilor dintre persoanele fizice si organizatiile legale din vest si est, ci si dintre cele ilegale. Referindu-ne la situatia din Romania, trebuie facuta precizarea clara ca ordinea civila s-a degradat, ca inflatia a inregistrat un salt extraordinar si ca in acest context criminalitatea a crescut alarmant, piata neagra fiind o prezenta cotidiana aproape la vedere.

Deschiderea frontierelor in cadrul Uniunii Europene si circulatia nestingherita intre tarile acesteia a facilitat miscarea persoanelor si a marfurilor, impulsionandpiata libera dar in acelasi timp si criminalitatea. Folosind forta financiara de care dispun, grupurile crimei organizate au penetrat mare parte din domeniile de activitate ale statului si au corupt oficialitati politice si guvernamentale, situatie in care autoritatile romane au fost nevoite sa intervina pentru combaterea fenomenului crimei organizate adoptand importante acte normative.

In relatia cu statele membre UE, magistratii romani aplica instrumentele UE bazate pe comunicarea directa intre autoritatile judiciare. Astfel, de la 1 decembrie 2007, in temeiul Conventiei UE de asistenta judiciara din 29 mai 2000, cererile de asistenta judiciara privind comisiile rogatorii si comunicarile de acte vor putea fi transmise direct autoritatii judiciare solicitate. De asemenea, de la 1 ianuarie 2007, procedurile formale de extradare au fost inlocuite cu procedurile de predare in baza unui mandat european de arestare, emis in aplicarea deciziei-cadru a Consiliului nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 (cu exceptia situatiilor tranzitorii, in care continua sa se aplice tratatele de extradare).

In relatia cu statele membre UE, rolul Ministerului Justitiei, ca autoritate centrala romana in domeniul cooperarii judiciare in materie penala se schimba, principala atributie ramanand aceea de a asista si sprijini, inclusiv prin intermediul punctelor nationale de contact pentru RJE / EJN contactul direct intre autoritatile judiciare romane si cele din statele membre UE, spre deosebire de atributiile autoritatii centrale in relatia cu statele nemembre UE, care includ, intre altele, efectuarea controlului de regularitate internationala (in calitate de "gardian al tratatelor" incheiate de Romania in aceasta materie) si transmiterea / primirea cererilor. Desigur, si in relatia cu statele membre UE pentru anumite forme de cooperare (transferarea persoanelor condamnate, supravegherea transfrontaliera, urmarirea transfrontaliera), autoritatea centrala - Ministerul Justitiei sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz,  isi pastreaza rolul pe care il are in relatia cu statele terte. Totodata, o baza de date privind mandatele europene de arestare se creeaza la nivelul Ministerului Justitiei, caruia autoritatile judiciare romane, emitente sau de executare trebuie sa ii comunice toate mandatele europene de arestare emise sau executate.

Tratatul de la Lisabona a modificat cadrul juridic pentru adoptarea de masuri de drept penal adoptate la nivelul UE: nicio masura de drept penal nu poate fi adoptata fara acordul Parlamentului European, iar Curtea de Justitie a Uniunii Europene exercita, in prezent, un control judiciar deplin. De asemenea, noul Tratat consolideaza in mod considerabil rolul parlamentelor nationale, intrucat acestea isi pot exprima opiniile cu privire la proiectele legislative si pot monitoriza respectarea principiului subsidiaritatii.

Domeniile in care a fost stabilita necesitatea adoptarii de acte legislative in materie penala la nivelul UE sunt, de exemplu, protectia functionarii pietelor financiare, protectia euro impotriva contrafacerii sau lupta impotriva fraudelor care afecteaza bugetul UE.

Masurile de drept penal adoptate de UE pot defini ce incalcari ale normelor trebuie sa fie considerate infractiuni de catre legislatiile nationale ale tuturor statelor Uniunii. De asemenea, masurile respective pot prevedea sanctiuni penale eficace, precum impunerea anumitor niveluri ale amenzilor sau privarea de libertate pentru comiterea de infractiuni. Aceste sanctiuni pot fi un instrument important pentru descurajarea infractorilor si prevenirea viitoarelor infractiuni.

Pentru bunul mers al anchetei, urmaririi penale, procesului penal sau al punerii in executare al hotararilor judecatoresti privind infractiunile, teritoriul statelor membre ale Uniunii constituie un singur spatiu juridic. Toate conventiile internationale in materie penala sunt influentate de principiile de drept penal ale statelor membre la o Conventie, iar la randul ei, Conventia ajunge sa influenteze reglementarile interne pt armonizarea lor cu principiile unanim-acceptate inscrise in Conventie.

Apropierea legislatiilor penale nu consta intr-o adoptare a unei legislatii penale comune pe care judecatorii din diferite tari ar putea sa o aplice direct. Fiecare stat membru pastreaza propriul sau cod penal, insa acesta trebuie armonizat cu dreptul Uniunii Europene, astfel ca, apropierea in materie practicata in cadrul Uniunii reduce deosebirile intre diferitele legislatii penale, si nu elimina aceste diferente. Tehnica utilizata consta intr-o apropiere a legislatiei si nu intr-o unificare a dreptului penal. Statele membre se obliga sa incrimineze cel putin anumite practici, insa sunt libere sa incrimineze oricare altele. Apropierea nu merge niciodata pana la definitie care, dupa caz, ar impune si statelor sa dezincrimineze o practica. Decizia de apropiere a codurilor a reprezentat dintotdeauna un obiectiv politic.

Cap. II. Apartenenta la un grup infractional organizat

2.1. Crima organizata, notiuni generale

Primele incercari de definire juridica a crimei organizate au demonstrat o preocupare evidenta din partea specialistilor pentru a infrunta fenomenul prin studiul stiintific al acestuia. Aceasta activitate intensa a penalistilor s-a desfasurat in ultima perioada atat la nivel national cat si in plan international, dar nu intotdeauna au reusite notabile pe plan legislativ. Astfel, se opereaza in multe state si la nivelul unor foruri stiintifice cu termeni cum sunt: 'crima organizata' si 'organizatii criminale', dar acestia nu sunt definiti juridic, existand chiar confuzii sub aspectul delimitarii lor.

Fara a se reusi sa se dea crimei organizate o definitie juridica, universal valabila tuturor sistemelor de drept penal pana in prezent, sunt retinute urmatoarele conditii juridice:[2]

a. grupul sa fie format din minimum trei persoane.

b. membrii sai sa fie asociati cu intentia ascunsa de a comite una sau mai multe infractiuni.

c. grupul sa aiba o structura permanenta, avand capacitatea de a comite infractiunile respective.

d. grupurile crimei organizate trebuie sa fie definite, din punct de vedere legal, de autoritatile nationale competente, iar aceasta definire trebuie sa fie fundamentata pe necesitatile si particularitatile proprii fiecarei tari.

e. definitiile trebuie sa includa elemente specifice care sa dea o descriere clara a elementului material (actus reus) si a elementului moral (mens rea) care se combina pentru a provoca o paguba sociala.

f. elementul material trebuie definit functional, el trebuie sa cuprinda cel putin fapta de a fi membru al structurii permanente a organizatiei si, dupa caz, de a fi executat o activitate, in vederea indeplinirii scopurilor organizatiei.

g. o persoana poate sa fie declarata membra a unui grup daca actele pe care le emite ii aduc profituri sau avantaje substantiale si face servicii esentiale grupului respectiv. Ca alternativa - aceasta asociere sau participare exterioara la grup nu trebuie incriminata decat in lumina complicitatii clasice.

h. elementul moral presupune ca membrul grupului sa fie constient de scopurile asociatiei criminale si de faptul ca actele sale sustin aceste scopuri.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infractional organizat se intelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care exista pentru o perioada si actioneaza in mod coordonat in scopul comiterii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, iar in conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din aceeasi lege, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui astfel de grup se pedepseste cu inchisoare de la 5 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.[3]

Nu constituie grup infractional organizat grupul format ocazional in scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infractiuni si care nu are continuitate sau o structura determinata ori roluri prestabilite pentru membrii sai in cadrul grupului.

Initierea unui grup infractional organizat reprezinta efectuarea de acte menite sa determine si sa pregateasca constituirea unui astfel de grup. Aceasta actiune cuprinde deci, efectuarea de acte prin care se fac propuneri de constituire a grupului infractional organizat, se cauta sa se determine alte persoane de a intra in grupul infractional organizat, proiectat, se organizeaza instruirea in vederea constituirii grupului etc.

Actiunea de initiere poate fi comisa de un singur faptuitor sau de mai multi, fiecare dintre acestia avand calitatea de autori ai faptei penale, neavand importanta daca s-a constituit sau nu grupul infractional organizat si indiferent daca faptuitorul sau faptuitorii care au pus la cale constituirea au intrat sau nu in respectivul grup. Prin urmare, simpla initiere in forma mentionata este suficienta pentru a caracteriza consumarea infractiunii, independent de constituirea grupului. Aceasta presupune exteriorizarea gandului criminal (nuda cogitationes), a intentiei de constituire a unui grup infractional organizat, comunicarea proiectului de constituire si scopul pentru care urmeaza sa fiinteze grupul.

Constituirea unui grup infractional organizat presupune intrarea in acel grup in chiar momentul constituirii, exprimarea dorintei de a constitui grupul, de a fi membru al acestuia. Prin urmare, constituirea are in vedere o reunire, cu perspectiva unei oarecare durate in timp, a mai multor faptuitori, in vederea realizarii impreuna a unui scop infractional[4].

Nu este suficient pentru existenta infractiunii, din punct de vedere subiectiv, ca faptuitorul sa fi stiut ca initiaza, constituie, adera sau sprijina un grup infractional organizat, ci este necesar ca el sa fi stiut ca acest grup are drept scop comiterea uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Faptuitorul mai trebuie sa si urmareasca realizarea scopului pe care il are in vedere grupul infractional organizat, adica scopul special al savarsirii de infractiuni grave.

Scopul are sens de finalitate catre care se indreapta actiunea faptuitorului astfel incat pentru consumarea infractiunii este suficient sa se faca dovada ca a fost urmarit, nu si realizat. Daca acest scop este realizat, vor fi aplicabile regulile concursului de infractiuni. Pornind de la constatarea ca scopul savarsirii uneia sau mai multor infractiuni grave, pentru a obtine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material defineste grupul infractional organizat si nu latura subiectiva a infractiunii, s-a emis parerea ca aceasta poate fi comisa cu intentie, atat directa, cat si indirecta. Este posibil ca faptuitorul sa nu cunoasca exact scopul care defineste grupul infractional organizat la care a aderat sau pe care-l sprijina, dar acceptand aceasta el savarseste infractiunea actionand cu intentie indirecta.

Comunitatea internationala a fost pusa in fata unei economii "subterane" de mare anvergura, caracterizata prin infiltrarea pietelor economico-financiare de catre structurile criminale in incercarea acestora de a prelua controlul asupra unor importante sectoare economice interne si internationale. Procesul este vast, bazat pe tranzactii financiare globale in continua crestere. Pietele financiare internationale cuprind in fiecare zi in valoare de sute de miliarde de dolari, din care numai o mica parte par a fi operatiuni de comert licit. Restul se bazeaza pe capital speculativ, lichid si semilichid, investit pe termene scurte si care garanteaza anonimatul investitorilor.

Transnationalizarea celor mai mari banci, eliminarea restrictiilor si al controlului asupra investitiilor straine, dezvoltarea tehnologiei electronice de transmitere a informatiilor financiare constituie parte din cei mai importanti factori ce determina cresterea acestei imense mase monetare speculative. Amploarea acestui fenomen, cat si complexitatea lui, sunt de natura sa descurajeze orice incercare de control statal si creeaza conditiile propice de marcare a banilor proveniti din afaceri ilicite precum traficul de droguri, arme, carne vie, cu autoturisme de lux furate, escrocherii, camata, taxa de protectie etc.

Dintre activitatile infractionale ale crimei organizate, cele cu impact grav asupra societatii sunt urmatoarele: traficul de droguri, traficul de persoane, falsificarea de monede, traficul international cu autovehicule furate, traficul cu obiecte de patri­moniu, traficul cu arme, spalarea de bani, migratia ilegala, prostitutia, coruptia, terorismul, coruptia.

Coruptia reprezinta un fenomen social (dar si antisocial), fiind epresia unor manifestari de derglare eonomica, normativa si morala, a scaderii sentimentului solidaritatii si a slabirii mecanismelor de control social. Sursele coruptiei sunt alimentate de perpetuarea unor structuri economice, politice si sociale deficitare care sunt incapabile sa atenueze, in anumite momente, dificultatile economice, conflictele si tensiunile sociale, crizele economice si inflatia, saracia si somajul, inegalitatile si inechitatile sociale dintre indivizi si grupuri sociale, intrucat numai o mica parte dintre aceste cauze au putut fi contracarate prin reforme sociale si economice, in multe societati actele de frauda, inselaciune si mituire continua sa sporeasca sensibil, coruptia devenind un adevarat flagel ce submineaza puternic starea sociala, economica, morala si politica, desi au fost intreprinse masuri de inasprire a sistemului de sanctiuni preventive si represive fata de indivizii, grupurile sau organizatiile implicate in acte de coruptie.

2.2. Apartenenta la un grup infractional organizat

Infractiunea de "asociere pentru savarsirea de infractiuni" este reglementarea cea mai pretabila de aplicare in domeniul crimei organizate, desi la elaborarea ei nu s-a avut in vedere acest lucru. Aceasta infractiune este prevazuta in art. 323 Cod penal si consta in "Fapta de a se asocia sau de a initia constituirea unei asocieri in scopul savarsirii uneia sau mai multor infractiuni, altele decat cele aratate in art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unei astfel de asocieri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani, fara a se putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea ce intra in scopul asocierii.

Daca fapta de asociere a fost urmata de savarsirea unei infractiuni se aplica celor care au savarsit infractiunea respectiva, pedeapsa pentru acea infractiune in concurs cu pedeapsa prevazuta in alin. 1. Nu se pedepsesc persoanele prevazute in alin. 1 care denunta autoritatilor savarsirea mai inainte de a fi fost descoperita si de a se fi inceput savarsirea infractiunii care intra in scopul asocierii". Pericolul social care decurge din aceasta norma vizeaza scopul urmarit de asociere, acela de a savarsi una sau mai multe infractiuni fara a fi conditionat numarul de participanti, ori daca s-a trecut sau nu la savarsirea vreuneia dintre faptele care constituie scopul asocierii. Caracterul grav al pericolului pentru ordinea de drept, securitatea sociala si linistea publica rezida tocmai din

caracterul organizat al respectivei grupari.

Aceasta modalitate de asociere presupune o structura organizatorica, responsabilitati concrete pentru membrii asociatiei in vederea realizarii scopului propus, respectiv:[5] "savarsirea unei sau mai multor infractiuni", care sunt clar stabilite din punct de vedere a genului lor (falsificare si punere in circulatie de moneda falsa, furt si trafic cu autovehicule furate, trafic transfrontalier cu fiinte umane etc.) dar si a modalitatilor de comitere. Aceste ultime doua aspecte nu sunt individualizate de legiuitor, care da astfel posibilitatea ca aceasta asociere sa poata fi aplicata la toate infractiunile unde exista caracterul de pretabilitate si aplicare. In practica judiciara, aceasta institutie si-a dovedit cu prisosinta eficienta atat in planul preventiei cat si a combaterii infractiunilor in general, dar cu precadere a celor din sfera crimei organizate.

Aplicarea cu frecventa mai ridicata a acestei dispozitii legale a fost determinata de numarul tot mai crescand al grupurilor de infractori care datorita organizarii lor si-au demonstrat capacitatea de actiune, indrazneala, forta si durata in timp pentru savarsirea de infractiuni, in contrast cu dificultatile tot mai sporite ale organelor de urmarire penala in administrarea probatoriilor si tragerea la raspundere penala a faptuitorilor. In practica judiciara a rezultat ca fata de diversitatea de activitati infractionale a membrilor asociatiei, participanti directi sau indirecti la grup, aceasta norma penala este suficient de acoperitoare, in sensul ca este reglementata activitatea de "constituire a unei asociatii" in vederea savarsirii de infractiuni, fiind incriminate si alte actiuni frecvent practicate, precum initierea constituirii, aderarea si ajutorul dat unei asemenea grupari. Putem aprecia, sub raport criminologic, ca infractiunea de asociere prevazuta si pedepsita de art. 323 Cod penal reprezinta una dintre cele mai grave forme de criminalitate, respectiv crima organizata, chiar daca legiuitorul nu o defineste ca atare. Acesta este si motivul pentru care Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si combaterea crimei organizate nu abroga aceasta dispozitie legala.

Evolutia societatilor contemporane evidentiaza faptul ca desi s-au intensificat masurile si interventiile institutiilor specializate de control social impotriva faptelor de delicventa si criminalitate, in multe tari se constata o recrudescenta si o multiplicare a delictelor comise cu violenta si agresivitate precum si a celor din domeniul economic si financiar-bancar, frauda, santaj, mita si coruptie. Actiunile de aderare si sprijinire presupun preexistenta unui grup infractional organizat, la care subiectul sa adere ori pe care sa le sprijine. Prin conceptul aderare se intelege actul unei persoane de a deveni membru al unui grup infractional organizat, cunoscandu-i si impartasindu-i telurile sale. Exprimarea, de catre o persoana, a dorintei de a adera la una dintre factiile prohibite de text nu este suficienta pentru ca aceasta sa devina autor al infractiunii analizate, decat daca solicitarea este urmata de acordul, de acceptarea membrilor asociatiei de a coopta aceasta persoana in organizatie.

Conceptul sprijinire trebuie inteles ca actiune de ajutorare, de sustinere, de ocrotire, de a da concurs al unui grup infractional organizat. Sprijinul poate fi de ordin moral - sfaturi, incurajari, promisiuni de ajutor - sau de ordin material - sponsorizarea unor actiuni, curierat, donarea unor sume de bani ori a unor bunuri trebuincioase desfasurarii actiunilor, punerea la dispozitie a spatiului imobiliar necesar intrunirilor s.a. Oricare dintre aceste actiuni, fiind prevazute alternativ in continutul normei de incriminare, pot constitui elementul material al infractiunii analizate. Daca aceeasi persoana a comis mai multe dintre aceste actiuni, in realizarea aceleiasi rezolutii, in legatura cu acelasi grup, unitatea infractionala nu va fi afectata datorita fungibilitatii actiunilor incriminate alternativ.

Reprezentand o problema sociala a carei modalitate de manifestare si solutionare intereseaza atat factorii de control social (politie, justitie, administratie) cat si opinia publica, asemenea delicte si crime comise prin violenta si coruptie tind sa devina deosebit de intense si periculoase pentru stabilitatea si securitatea institutiilor, grupurilor si indivizilor; fiind asociata de multe ori cu cele de crima organizata, terorism si violenta institutionalizata, specifice, "subculturilor" violentei si crimei profesionalizate. Conventia[7] se aplica in domeniul prevenirii si pedepsirii infractiunilor grave, ce implica un grup transnational de crima organizata. Romania trebuie sa-si indeplineasca obligatiile ce decurg din conventie, in stricta conformitate cu principiile egalitatii, suveranitatii si integritatii teritoriale a statelor si neamestecului in afacerile interne ale altui stat.

Concluzii

Un rol primordial in elaborarea strategiilor de combatere a crimei organizate il are identificarea celor mai eficiente metode ce vor fi folosite in scop preventiv si de reprimare a acestui fenomen. Desi interdependente din punct de vedere al efectelor produse, metodele de prevenire si cele de reprimare a crimei organizate difera intre ele, in special ca mod de actiune.

Metodele preventive presupun actiuni defensive care vizeaza, in principal, ingustarea ariei de operare a organizatiilor criminale, in timp ce metodele de reprimare implica masuri ofensive, avand drept scop slabirea, dezmembrarea si lichidarea structurilor criminale. Statutul Romaniei de membru a structurii de securitate euroatlantice si de membru a Uniunii Europene, coroborat cu caracteristicile evolutiei relatiilor geopolitice din zona Marii Negre si din regiunile adiacente acesteia determina, in mod inevitabil, transformarea strategiei de securitate nationala si, implicit, a strategiei militare, cu implicatii majore asupra rolului, locului si destinatiei fortelor armate, in general, si a fortelor navale, in particular. Acest nou statut al Romaniei presupune, in afara garantarii stabilitatii si securitatii nationale, responsabilitati in domeniul generarii de stabilitate/securitate regionala si europeana.

Romania a dezvoltat relatii privilegiate si parteneriate temeinice cu statele membre NATO din Europa Centrala, relatii care se bazeaza atat pe convergenta intereselor majore de securitate a aliatilor central europeni cat si pe existenta anumitor coordonate istorice comune, zona central europeana reprezentand un potential furnizor de securitate pentru estul Europei. Politica externa a Romaniei trebuie sa se focalizeze asupra protejarii intereselor sociale si economice ale cetatenilor romani, precum si promovarii si protejarii intereselor economice, politice si militare ale tarii noastre, in concordanta cu pozitia sa geopolitica si geostrategica. De asemenea, politica externa trebuie sa ia in considerare participarea activa la constructia institutionala si culturala a Europei Unite. Ca stat membru NATO, Romania contribuie la intarirea potentialului Aliantei. Pozitia strategica, marimea teritoriului, forta militara, potentialul economic si demografic sunt principalele argumente care sustin aceasta afirmatie, Romania reprezentand un element indispensabil pentru o punte intre flancul nordic si cel sudic al NATO. Impreuna cu Grecia, Turcia si Bulgaria, Romania actioneaza ca o bariera pentru impiedicarea propagarii noilor amenintari la adresa Europei: amenintarile asimetrice, terorismul international, crima organizata etc.

Securitatea nationala va fi proiectata in interiorul NATO si UE, in functie de politicile specifice celor doua organizatii. Esenta securitatii Romaniei o va constitui asigurarea unei coeziuni si logici interne a tuturor transformarilor in curs de desfasurare sau care vor fi impuse de necesitatile ulterioare, in cadrul unui sistem care va permite continuitatea politicilor macro si adaptarea la nivel micro a cerintelor interne si internationale. in procesele de stabilizare, dar nu intotdeauna rezultatele sunt cele scontate.