Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Curtea penala internationala


Curtea penala internationala




CURTEA PENALA INTERNATIONALA

1. Prezentare generala

Conceptia statului modern determina divizarea fenomenelor economice, sociale si politice intr-o stransa dependenta, pentru apararea valorilor esentiale ale societatii. Viata sociala, cu diversele sale fenomene si actiuni cauzale nu poate exista in cazul in care nu se instituie un sistem de aparare impotriva manifestarilor determinate de motive si scopuri individuale care o pun in pericol[1]. Astfel, in actuala etapa istorica, protectia si promovarea drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale reprezinta o preocupare importanta a tuturor statelor civilizate ale lumii. Prin incalcarea repetata a drepturilor omului si, mai ales, a dreptului la viata, de catre persoanele care se afla in importante functii, a fost necesar a se infiinta un tribunal international penal al carui scop sa fie pedepsirea crimelor internationale.




În anul 1877, juristul elvetian Gustav Moynier a conceput organizarea unei Jurisdictii criminale internationale pentru represiunea crimelor comise impotriva dreptului gintilor[2]; competenta tribunalului avea ca obiectiv judecarea crimelor de razboi comise prin incalcarea dispozitiilor Conventiei de la Geneva din 1864.

Dispozitiile articolului 227 din Tratatul de la Versailles prevedea infiintarea unui tribunal special format din cinci judecatori, care proveneau din tarile victorioase in razboi pentru a judeca pe Wilhelm al II-lea de Hohenzolern, imparatul Germaniei (tara invinsa in razboi), vinovat de „ofensa adusa moralei internationale” si „fortei sfinte a tratatelor”.

In anul 1920, in cadrul Societatii Natiunilor, Comitetul de juristi constituit

de Consiliul Ligii Natiunilor a intocmit un proiect de organizare a unei Înalte Curti de Justitie Internationala, separata de Curtea Permanenta de Justitie Internationala, competenta de a judeca crimele impotriva dreptului gintilor deferite de Adunarea sau de Consiliul Legilor. Adunarea a decis ca ideea unei jurisdictii penale internationale este prematura. Juristul roman Vespasian Pella a intocmit in anul 1928 un proiect de Statut[4] al unui tribunal penal international, acest Statut fiind aprobat de Asociatie5 . Apreciind ideile lui V. Pella, care, in anul 1934 a propus crearea unei Curti Penale Internationale, remarcabilul jurist Iulian Poenaru considera ca „putem afirma fara teama de a gresi ca ideile, conceptiile si atitudinea inaintata ale lui Vespasian Pella, benefice intregii omeniri, isi au sursa in inteligenta nativa si in sclipirile de geniu ale poporului roman, al carui prestigios ambasador a fost pe toate meridianele si paralelele globului pamantesc” .

În manualul universitar, intitulat Dreptul international penal, Vasile Cretu

a precizat: „Crearea unei jurisdictii penale internationale apare (…) indispensabila pentru ca incriminarea infractiunilor internationale sa nu ramana un simplu demers teoretic si pentru a se evita ca sanctionarea celor ce incalca legea internationala sa depinda in cea mai mare parte de guvernele unor state care inspira sau patroneaza asemenea incalcari ori de interese politice conjuncturale exterioare actului de justitie. Ea conditioneaza intr-o anumita masura existenta insasi a dreptului international penal si realizarea justitiei penale internationale”[7]. Analizand dezbaterile purtate in cadrul O.N.U., Dumitru Mazilu afirma, in tratatul Dreptul pacii, ca „Preocuparile si pozitiile exprimate sunt o expresie a hotararii statelor de a actiona cu toata fermitatea pentru combaterea acestor crime si promovarea unor relatii pasnice in toate zonele si regiunile lumii” .

Conferinta diplomatica a O.N.U. a adoptat, la Roma, pe data de 17 iulie

1998, Statutul[9] Curtii Penale Internationale (CPI). Printre invitati au fost prezenti presedintele Italiei, care a subliniat ca „prin crearea Curtii internationale orice stat trebuie sa stie ca exista un judecator exterior suprem care vegheaza, subliniind astfel menirea Curtii de a apara si garanta respectarea legalitatii internationale”, si secretarul general al O.N.U., Kofi Annan. Dintre cele 160 de state care au participat la Reuniunea de la Roma, 120 au votat pentru adoptarea Statutului (inclusiv Romania), sapte au votat impotriva, 21 s-au abtinut si alte 12 nu au participat la vot. Curtea Penala Internationala este un organ de justitie permanent de lucru al carui scop este descoperirea, retinerea, intentarea acuzarii și condamnarea persoanelor care au savarsit crime grave impotriva dreptului omului

2 Organizare, functionare și componența

Curtea Penala Internationala[11] (Curtea) a fost infiintata ca institutie permanenta, care poate sa isi exercite competenta fata de persoane pentru crimele cele mai grave. Curtea Penala Internationala este alcatuita din 18 magistrati si este o institutie permanenta, avand rolul de a judeca persoanele ce se fac vinovate de delicte grave, cum ar fi genocidul , crime impotriva umanitatii , crime de razboi si crime de agresiune. Deci, Curtea Penala Internationala a fost infiintata din cauza crimelor grave care ameninta pacea, securitatea si bunastarea lumii. Curtea este legata de Natiunile Unite printr-un acord care trebuie sa fie aprobat de Adunarea statelor parti la prezentul Statut, apoi incheiat de presedintele Curtii in numele acesteia (art.5).

Prin competenta ratione temporis, Curtea nu are competenta decat in

privinta crimelor ce tin de competenta sa, comise dupa intrarea in vigoare a

Statutului. Procurorul poate sa deschida o ancheta din proprie initiativa, analizand informatiile referitoare la crimele care tin de competenta Curtii. Procurorul verifica seriozitatea informatiilor primite, putand cere informatii suplimentare statelor, organelor Organizatiei Natiunilor Unite, organizatiilor interguvernamentale si neguvernamentale sau altor surse demne de incredere, pe care le socoteste corespunzatoare si poate strange depozitii scrise sau orale la sediul Curtii. În cazul in care considera ca exista motive intemeiate de a deschide o ancheta, procurorul prezinta Camerei preliminare o cerere de autorizare in acest sens, insotita de orice element justificativ obtinut. Victimele pot fi reprezentate la Camera preliminara, conform Regulamentului de procedura si de probe. Daca dupa examinarea cererii si a elementelor justificative care o insotesc Camera preliminara considera ca se justifica deschiderea unei anchete si ca pare cauza sa fie de competenta Curtii, Camera preliminara isi da autorizarea, fara prejudicierea deciziilor pe care Curtea le va lua ulterior in materie de competenta si admisibilitate. Raspunsul negativ al Camerei preliminare nu impiedica procurorul sa prezinte in continuare o noua cerere, bazandu-se pe noi fapte si probe avand legatura cu aceeasi situatie. Daca, dupa examenul preliminar, procurorul considera ca informatiile care i-au fost supuse nu justifica deschiderea unei anchete, el avizeaza despre aceasta pe cei care i le-au furnizat.

Acestuia nu ii este interzis sa examineze, in lumina noilor fapte sau probe, alte informatii care i-ar putea fi comunicate in legatura cu aceeasi cauza (art.15).

Curtea Penala Internationala are in componenta sa urmatoarele organe:

a) Presedintia;

b) Sectia apelurilor, Sectia de prima instanta si Sectia preliminara;

c) Biroul procurorului;

d) Grefa.

Potrivit Statutului, judecatorii sunt alesi dintre persoanele care se bucura de o inalta consideratie morala, cunoscute pentru impartialitatea si integritatea lor si care trebuie sa indeplineasca conditiile cerute in statele lor respective pentru exercitarea celor mai inalte functii judiciare. Deci, persoana care candideaza la un post la Curte trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa aiba competenta recunoscuta in domeniile dreptului penal si procedurii

penale, precum si experienta necesara procesului penal, fie in calitate de judecator, de procuror ori avocat sau in orice alta calitate similara;

- sa aiba competenta recunoscuta in domeniile pertinente ale dreptului international, ca dreptul international umanitar si drepturile omului, precum si o mare experienta intr-o profesiune juridica ce prezinta interes pentru activitatea judiciara a Curtii;

- sa aiba o excelenta cunoastere si o practica curenta a cel putin unei limbi de lucru a Curtii.

Judecatorii sunt alesi prin vot secret. Curtea nu poate cuprinde mai mult de un cetatean al aceluiasi stat. În aceasta privinta, cel care poate fi considerat cetatean al mai multor state este considerat a fi cetatean al statului in care isi exercita in mod obisnuit drepturile sale civile si politice.

Pentru alegerea judecatorilor, statele parti trebuie sa aiba in componenta Curtii: 1. reprezentarea principalelor sisteme juridice ale lumii;

2. o reprezentare geografica echitabila;

o reprezentare echitabila a barbatilor si a femeilor.

Judecatorii sunt alesi pentru un mandat de 9 ani si, potrivit art. 36, pct. 9,lit. b, la „prima alegere o treime din numarul judecatorilor alesi, desemnati prin tragere la sorti, sunt numiti pentru un mandat de 3 ani; o treime din numarul judecatorilor alesi, desemnati prin tragere la sorti, sunt numiti pentru un mandat de 6 ani; ceilalti judecatori sunt numiti pentru un mandat de 9 ani”. Atat Presedintele, cat si primul si al doilea vicepresedinte sunt alesi cu majoritatea absoluta a judecatorilor. Ei sunt alesi pentru 3 ani sau pana la expirarea mandatului lor de judecator, daca acesta se incheie inainte de 3 ani, fiind reeligibili o singura data.

Primul vicepresedinte inlocuieste presedintele atunci cand acesta nu se poate prezenta sau cand este recuzat. Al doilea vicepresedinte inlocuieste presedintele cand acesta si primul vicepresedinte nu se pot prezenta nici unul sau cand sunt recuzati. Presedintele, primul vicepresedinte si al doilea vicepresedinte compun Presedintia, care se ocupa cu buna administrare a Curtii, exceptand Biroului procurorului, dar si cu alte functii care ii sunt conferite conform Statutului[15]. Dupa alegerea judecatorilor, Curtea se organizeaza in sectii . Sectia apelurilor se compune din presedinte si alti 4 judecatori; Sectia de prima instanta si Sectia preliminara sunt compuse fiecare din cel putin 6 judecatori.

Biroul procurorului actioneaza independent ca organ distinct an cadrul Curții Penale Internationale. El trebuie sa primeasca comunicarile si orice informatie justificativa in forma cuvenita privind crimele ce tin de competenta Curtii, sa le examineze, sa conduca anchetele si sa sustina acuzarea in fata Curtii. Membrii sai nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la nici o sursa exterioara. Biroul este condus de procuror, acesta ava nd autoritate deplina asupra gestiunii si administratiei Biroului, inclusiv personalului, instalatiilor si celorlalte resurse. Procurorul16 este sprijinit de unul sau mai multi procurori adjuncti, abilitati sa procedeze la orice acte pe care prezentul Statut le cere procurorului. Procurorul si procurorii adjuncti sunt de nationalitati diferite, exercitandu-si functiile cu norma intreaga. Procurorul si procurorii adjuncti trebuie sa se bucure de o inalta consideratie morala si sa aiba o competenta solida si o mare experienta practica in materie de urmarire sau judecata in procese penale. Ei trebuie sa aiba o excelenta cunoastere si o practica curenta in cel putin una dintre limbile de lucru ale Curtii.

Grefa este condusa de un grefier[18], care este responsabilul principal al

administratiei Curtii. Grefierul[19] si grefierul adjunct trebuie sa fie persoane de o inalta moralitate si de o mare competenta, avand o excelenta cunoastere si o

practica curenta in cel putin una dintre limbile de lucru ale Curtii. Judecatorii aleg grefierul cu majoritatea absoluta prin vot secret, tinand seama de eventualele recomandari ale Adunarii statelor parti. Daca este necesar, ei aleg in acelasi mod un grefier adjunct la recomandarea grefierului. Grefierul infiinteaza in cadrul Grefei o diviziune de ajutor a victimelor si martorilor. Aceasta diviziune are ca scop, in consultare cu Biroul procurorului, sa sfatuiasca si sa ajute in orice mod potrivit martorii, victimele care se prezinta in fata Curtii si celelalte persoane pe care depozitiile acestor martori pot sa le faca sa se confrunte cu un risc, precum si sa prevada masurile si dispozitiile de luat pentru a le asigura protectia si securitatea[21].

Curtea se bucura pe teritoriul statelor parti de privilegiile si de imunitatile

necesare indeplinirii misiunii sale. Grefierul adjunct, personalul Biroului

procurorului si personalul Grefei se bucura de privilegiile, imunitatile si facilitatile necesare exercitarii functiilor lor, conform acordului asupra privilegiilor si imunitatilor Curtii.

Membrii Curtii Penale Internationale beneficiaza de privilegii si imunitati[22]

pentru indeplinirea misiunilor lor. Astfel, judecatorii, procurorul, procurorii

adjuncti si grefierul se bucura de anumite privilegii si imunitati, printre care se pot enumera: privilegii fiscale, privilegii vamale, imunitatea de jurisdictie civila,





penala si administrativa etc.

In ceea ce priveste dreptul aplicabil, Curtea Penala Internationala va utiliza urmatoarele:

a) Statutul Curtii, elementele crimelor si Regulamentul de procedura si de probe;

b) Tratatele ce isi fac aplicarea in acest domeniu, principiile si regulile de drept international, inclusiv principiile stabilite de dreptul international al conflictelor armate;

c) Principiile generale de drept aplicate in diverse sisteme juridice ale lumii.

Ca principii generale de drept penal, care sunt utilizate, putem mentiona:

a)     Nullum crimen sine lege ( o persoana nu raspunde penal potrivit Statutului, doar in cazul in care comportamentul sau constituie, in momentul in care se produce, o crima ce tine de competenta Curtii);

b) Nulla poena sine lege ( o persoana care a fost condamnata de Curte nu poate fi pedepsita decat in conformitate cu dispozitiileStatutului).

In ceea ce priveste raspunderea penala individuala[25], potrivit dispozitiilor

Statutului, o persoana raspunde penal si poate fi pedepsita pentru o crima ce tine de competenta Curtii, atunci cand[26]:

a) comite acea crima, fie individual, impreuna cu o alta persoana sau prin intermediul unei alte persoane, fie ca aceasta alta persoana este sau nu responsabila penal;

b) ordona, solicita sau incurajeaza comiterea unei asemenea crime, atunci cand exista comitere sau tentativa de comitere a acestei crime;

c) in vederea facilitarii comiterii unei astfel de crime, ea se implica prin ajutor, concursul sau orice alta forma de asistenta la comiterea ori la tentativa de

comitere a acestei crime, inclusiv furnizand mijloacele acestei comiteri;

d) contribuie in orice alt mod la comiterea sau la tentativa de comitere a unei

asemenea crime de catre un grup de persoane actionand impreuna. Aceasta contributie trebuie sa fie intentionata si, dupa caz:

- sa urmareasca facilitarea activitatii criminale sau proiectului criminal al grupului, daca aceasta activitate sau acest proiect comporta executarea unei crime ce tine de competenta Curtii;

- sa fie facuta in deplina cunostinta a intentiei grupului de a comite aceasta crima;

e) fiind vorba de crima de genocid, incita direct si public pe altul sa o comita;

f) incearca sa comita o asemenea crima prin acte care, prin caracterul lor substantial, constituie inceputul executarii crimei fara ca aceasta sa fie indeplinita datorita unor circumstante independente de vointa sa.

Cu toate acestea, persoana care abandoneaza efortul de a comite crima sau

impiedica prin orice alt mod savarsirea ei nu poate fi pedepsita, in baza prezentului Statut, pentru tentativa, daca a renuntat complet si in mod voluntar la proiectul criminal.

Statutul se aplica tuturor in mod egal, fara nici o distinctie, bazata pe

calitatea oficiala. În special, calitatea oficiala de sef de stat sau de guvern, de

membru al guvernului sau al parlamentului, de reprezentant ales ori de agent al

unui stat nu exonereaza in nici un caz de raspundere penala, potrivit Statutului, si nici nu constituie ca atare un motiv de reducere a pedepsei[27]. Un sef militar sau o persoana care detine efectiv functia de sef militar raspunde penal pentru crimele ce tin de competenta Curtii, comise de fortele plasate sub comanda si controlul sau efectiv sau sub autoritatea si controlul sau efectiv . Potrivit art. 29 din Statut, crimele ce tin de competenta Curtii nu se prescriu.

Competența Curții Penale Internaționale

Competenta ratione loci

Curtea are competența de a judeca acele crime care au fost savarșite pe teritoriile Statelor Parți sau care au fost savarșite de catre cetațenii unui asemenea Stat.

Curtea are, de asemenea, competența, atunci cand un Stat, care nu este parte de Statut, accepta jurisdicția Curții asupra crimelor comise pe teritoriul sau ori asupra crimelor savarșite de catre un cetațean al sau.

Curtea poate avea jurisdicție, in urma extradarii de catre un Stat, care nu este Parte, a unei persoane care nu este cetațean al acelui Stat, dar care a comis o crima pe teritoriul acestuia; extradarea catre Curte este similara cu extradarea catre alt Stat, acesta fiind un exercițiu de suveranitate.

Un asemenea transfer trebuie, totodata, sa fie realizat in concordanța cu normele internaționale pentru drepturile omului și libertațile fundamentale.

Deși jurisdicția Curții poate deveni universala, prin ratificarea Statutului adoptat la Roma de catre mai multe state,este totuși in continuare o jurisdicție penala teritoriala.

Ca organism principal al Națiunilor Unite, caruia i-a fost incredințata atribuția de menținere a pacii și a securitații internaționale, Consiliul de Securitate are competența de a lua orice masura, inclusiv cea de folosire a forței impotriva unui Stat agresor; s-a hotarat, așa cum am vazut, crearea unor Tribunale Penale Speciale pentru Fosta Yugoslavie și Rwanda, in vederea judecarii persoanelor presupuse a fi vinovate de savarșirea crimelor de genocid, a crimelor de razboi, precum și a crimelor impotriva umanitații, a fortiori, are competența de a transfera asemenea persoane in vederea judecarii de catre Curte.

În legatura cu acest subiect de extradare, trebuie notat faptul ca Statele Parți au, conform Statului de la Roma, obligația de a preda Curții indivizii despre care se presupune ca au comis crime aflate in jurisdicția acesteia.

Statutul face distincția dintre termenul de predare, care inseamna ,,predarea unei persoane din controlul Statului, in cel al Curții” și termenul de extradare care inseamna ,, predarea unei persoane de la un stat celuilalt”, așa cum prevede tratatul, convenția sau legislțtia interna, adica unui alt Stat suveran, in timp ce Curtea este o instituție jurisdicționala, creata conform normelor internaționale, cu consimțamantul Statului in cauza.

Aceasta a fost regula pentru tribunalele ad-hoc, respectiv, pentru Fosta Yugoslavie și Rwanda, condamnații vor fi ,,transferați” sau predați și nu ,,extradați”.

O parte din autori sugereaza considerarea Curtii Penale Internaționale ca pe o extensie a jurisdicției interne, nu ar trebui sa fie vazuta ca o ,,Curte straina” sau ,,jurisdicție straina”, inființata in concordanța cu normele internaționale și cu participarea Statelor membre.

Problema extradarii cetațenilor este deci, evidenta. Mai mult, obiectivul interzicerii extradarii cetațenilor nu are ca scop garantarea impunitații pentru astfel de crime.Este interesant de notat faptul ca majoritatea sistemelor juridiciare care interzic extradarea, permit Statelor sa-și exercite jurisdicția asupra crimelor savarșite de cetațenii lor, oriunde in lume.

În mod similar, Curtea Penala Internaționala are doar o jurisdicție complementara, iar jurisdicțiile naționale sunt competente sa judece și nu sunt, așadar, obligate sa predea presupușii criminali Curții. Acesta este motivul pentru care nu exista nici un conflict constituțional real. Curtea va judeca numai atunci cand nici un alt Stat nu va fi dispus sa o faca. Daca un stat nu dorește sa predea o asemenea persoana, trebuie doar sa efectueze o ancheta autentica la nivel național.

Obligația Statelor Parți de a coopera cu instituția Curții, in vederea anchetarii și urmaririi crimelor aflate sub jurisdicția ei, este generala, deși, pe cale de consecința, obligația de a preda un presupus criminal Curtii este generala, Statul solicitat poate beneficia de unele excepții, conform Statutului de la Roma.

Prin urmare, Curtea nu poate rezolva cererea de predare sau asistența, care ar cere Statului solicitat sa acționeze in neconcordanța cu obligațiile sale conform dreptului internațional, referitor la Statul sau imunitatea diplomatica a unei persoane sau proprietați a unui tert Stat, in afara de cazul in care Curtea poate obține, mai intai, cooperarea acelui terț Stat pentru renunțarea la imunitate.

În mod similar, Curtea nu poate rezolva cererea de predare, care ar cere Statului solicitat sa acționeze in neconcordanța cu obligațiile sale conform acordurilor internaționale, potrivit carora consimțamantul unui Stat transmițator este necesar pentru predarea unei persoane din acel Stat Curtii, in afara de cazul in care Curtea paote obține cooperarea Statului transmițator pentru a-și da consimțamantul de predare.

Aceste doua situații se refera, de fapt, la cetațenii unui Stat terț; Statul primitor este obligat sa nu-i predea pe aceștia Curții, atunci cand ei beneficiaza de imunitate diplomatica sau atunci cand datoriti angajamentelor luate in acordurile bilaterale, consimțamantul unui Stat transmițator este necesar pentru predarea unei persoane din acel Stat, Curtii. Asemenea persoane pot fi și chiar ar trebui judecate de statele lor, pe teritoriile in care nu beneficiaza de imunitate diplomatica; pot fi judecați și de Statul primitor, care iși ia angajamentul de a nu-i preda Curții sau de a nu-i extrada, dar iși pot menține competența de a-i judeca.

Un stat poate, de asemenea, sa extradeze o persoana Statului care solicita acest lucru, in loc de o preda pe aceasta Curții, daca are obligația internaționala de a o preda respectivului Stat.

Jurisdicția Curții nu violeaza drepturile și libertațile fundamentale ale indivizilor, pentru ca este obligata sa respecte aceste drepturi, in interpretarea și aplicarea orcarei norme juridice pe care o utilizeaza și pentru ca, in primul rand, este obligata sa evite discriminarea bazata pe sex, varsta, rasa, culoare, convingeri religioase, politice, naționalitate, origine etnica sau sociala etc.

Competenta ratione temporis

Potrivit dizpozițiilor articolului 11, Curtea Penala Internaționala este competenta

numai pentru crimele savarșite dupa intrarea in vigoare a Statutului, respectiv dupa data de 1 iulie 2002, pentru Statele Parți.

Se enunța, aici, absența caracterului retroactiv al Curtii. Este vorba, bineinteles,

despre o condiție de acceptare sine qua non a Statutului Curții Penale Internaționale de catre totalitatea statelor. Era oricum inimaginabila varianta in care Curtea sa aiba competența de a judeca crimele comise in Algeria intre anii 1960 – 1962, crimele comise in Vietnam sau in anumite țari din Africa. Trebuie amintit faptul ca unul din principiile fundamentale ale unui stat de drept este caracterul neretroactiv al legii sale penale și ca nu ar fi avut nici un sens ca Statutul Curții Penale Internaționale sa incalce acest principiu.

În sfarșit, o competența retroactiva a Curții ar fi contribuit la redeschiderea unor

numeroase <<cutii ale Pandorei >> și ar fi dezlanțuit, intr-un sfarșit de secol marcat de o inflație a actelor de caința, numeroase plangeri, in mare parte poate chiar justificate, dar care ar fi daunat eficacitații și chiar credibilitații Curții.

Astfel, articolul 11 nu spune nimic despre o problema ramasa pana astazi

nerezolvata, aceea a unor mecanisme care sa permita Curții sa solicite desesizarea in avantajul unui tribunal ad hoc, constituit anterior de Consiliul de Securitate și care nu și-ar fi incheiat lucrarile. Caracterul retroactiv al competenței unui astfel de tribunal nu este, evident, șocant, din moment ce aceasta competența se limiteaza la fapte, la un teritoriu și la o perioada precise.

Ipoteza nu este complet irealista, deși mecanismele unei astfel de desesizari al unui tribunal ad hoc in favoarea Curții Penale Internaționale raman absolut obscure. Este aici o contradicție in fașa care nu este rezolvata. În plus, este dificil de imaginat, desesizarea, de exemplu a unui tribunal ad hoc, mandatat sa judece crimele comise in Cambodgia intre anii 1975 - 1979 in favoarea Curții Penale Internaționale, in condițiile in care o competența retroactiva este imposibila. Dificultatea ține de faptul ca regulile de procedura aplicabile pentru fiecare tribunal ad hoc sunt susceptibile de a se deosebi in punctele importante de cele ale Statului și de cele care au rezultat din lucrarile comisiilor preparatorii care s-au incheiat la data de 30 iunie 2000.

Totuși, este necesar sa se puna intrebari asupra unei inițiative susceptibile de a fi adoptata, pentru a asigura coexistența, daca nu chiar fuziunea unui tribunal ad hoc cu Curtea Penala Internaționala. Aceasta problema provine dintr-o contradicție ontologica a Statutului Curții Penale Internaționale care a declinat orice caracter retroactiv al competenței sale, in condițiile in care, prin natura lor, tribunalele ad hoc au de judecat crime comise anterior intrarii lor in vigoare.

Vom preciza, in continuare – conform dispozițiilor articolului 11 – ca nici o

persoana nu va raspunde penal pentru faptele comise anterior intrarii in vigoare a Statutului.

Pentru Statele care devin parți din Statut, dupa intrarea in vigoare a acestuia,



jurisdicția Curții Penale Internaționale se va aplica numai pentru crimele savarșite dupa intrarea in vigoare a Statutului pentru acele State, in afara de cazul in care acestea au formulat o declarație conform prevederilor articolului 12 paragraful În sensul acestei dispoziții, intrarea in vigoare a Statutului o reprezinta prima zi a lunii, care urmeaza celor 60 de zile de la data depunerii de catre Stat a instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

Acest paragraf este, in mod evident, esențial, fiind vorba, aici, de prima

traducere a caracterului nou universal al competentei Curții Penale Internaționale. Într-adevar, statele care se simt amenințate de competența Curții Penale Internaționale sunt cele care ii vor adopta Statutul cel mai tarziu sau chiar deloc, permițand, astfel, conducatorilor lor sau agenților lor sa fie exonerați de acționarea in justiție, atunci cand s-ar face raspunzatori de crime care sunt de competența Curții, dupa intrarea in vigoare a Statutului.

Desigur, se face referire la mecanismul prevazut la articolul 12 secțiunea 3, in

termenii caruia fiecare dintre statele comunitații internaționale, caz cu caz, va putea, prin declarație depusa la grefier, sa consimta ca, respectiv, Curtea sa-și exercite competența asupra crimelor pentru  care a fost sesizata. Fiecare intelege ca un asemenea mecanism nu va fi folosit in mod masochist, ci de catre state care, neratificand statutul Curții Penale Internaționale , vor avea motive politice serioase sa-i recunoasca competența pentru crimele comise de țari vecine.

Mai mult decat atat, un Stat are posibilitatea, atunci cand ratifica Statutul sau adera la acesta, sa aleaga amanarea jurisdictiei Curții asupra crimelor de razboi, pentru o perioada de 7 ani.

Franța este, pentru moment, singura țara care a folosit aceasta opțiune.

Competenta ratione personae

Curtea este competenta sa judece și sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de  comiterea infracțiunilor, aflate sub jurisdictia Curții, daca au implinit varsta de 18 ani.

Raspunderea penala a persoanelor fizice este o raspundere individuala. Nu se admite raspunderea colectiva a acestora.

Pe cale de consecința, Curtea nu este competenta sa judece statele sau alte entitații legale chiar daca acestea pot fi implicate in pregatirea sau comiterea unor crime, care intra sub jurisdicția acesteia.

Soluția adoptata aici este in conformitate cu practicile Tribunalelor Internaționale de la Nurenberg și Tokyo și a Tribunalelor ad hoc pentru Fosta Yugoslavie și Rwanda și este intemeiata pe faptul, ca asemenea crime sunt comise, in ultima instanța, de persoane.

Conform prevederilor Statutului, o persoana va raspunde penal pentru o crima, ce intra sub jurisdicția Curții Penale Internaționale , daca:

            - acea persoana savarsește o asemenea crima;

            - ordona, solicita sau determina savarșirea unei asemenea crime, care are loc sau se presupune a avea loc;

            - ajuta, tainuiește sau sprijina, in orice alt fel, comiterea acesteia;

            - contribuie, in mod intenționat, la savarșirea ei de catre un grup de persoane, cu scopul de a continua activitatea infracționala sau scopul criminal al grupului sau cunoscand intenția grupului de a comite o asemenea crima;

            - incitarea, in mod public și direct a altora pentru comiterea crimei de genocid;

            - tentative de a comite o asemenea crima, prin inițierea execuției acesteia, ea nefiind finalizata din cauza unor circumstanțe independente de intențiile persoanei.

Este cunoscut faptul ca aparatorii persoanelor acuzate in fața Tribunalului de la Nurenberg si Tokyo au incercat excluderea responsabilitații penale a acestora, invocand responsabilitatea statala. Ambele tribunale au respis aceasta aparare.

Potrivit Tribunalului de la Nurenberg, principiul conform caruia dreptul international impune indatoriri și obligații atat persoanelor, cat și Statelor, a fost recunoscut demult”.

Principiul a fost intarit prin Statutele Tribunalului Penal Internațional pentru Fosta Yugoslavie și a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda.

Comisia de Drept Internațional a reafirmat acest principiu in Proiectul Codului Crimelor impotriva Pacii și Securitații Omenirii, din anul 1954.

Principiile Tribunalului de la Nurenberg au fost unanim afirmate de Adunarea Generala a ONU, in cadrul Rezolutiei nr. 95, din anul 1946.

Este adevarat faptul ca acțiunile pentru care o persoana raspunde, pot fi atribuite și Statului, daca individul a acționat ca ,,agent al Statului sau in numele Statului” sau ca agent de facto.

Poate sa fie aplicata, de asemenea, responsabilitatea Statului, dar aceasta este separata de raspunderea penala a indivizilor, care este o noțiune total diferita fața de raspunderea Statala prevazuta de dreptul internațional.

În același timp, trebuie subliniat faptul ca jurisdicția Curții se refera la toate persoanele. Conform Statutului, nimeni nu este absolvit de raspunderea penala, intemeiata pe capacitatea oficiala, așa cum poate fi ea cunoscuta in legea interna.

Conform Statutului capacitatea oficiala in calitate de șef al Statului sau guvernului, membru al unui guvern sau parlament, demnitar sau funcționar public nu va exonera pe autorul faptei de raspundere penala in fața Curții și nici nu va constitui o circumstanța atenuanta in momentul individualizarii pedepsei.

Imunitațile sau regulile de procedura speciale, care insoțesc capacitatea oficiala a unei persoane, conform dreptului intern sau internațional, nu impiedica Curtea sa - și exercite competența fața de persoana in cauza.

Este evident faptul ca acele crime prevazute de Statut pot adesea implica persoanele in postura autoritații guvernamentale, care sunt capabile sa conceapa planuri sau politici și sa dea ordine ce implica savarșirea unor astfel de acte. Asemenea oficiali, nu numai ca ofera mijloacele și personalul necesar comiterii unor astfel de crime, ci fac abuz de autoritatea și puterea ce le-a fost incredințata. Aceștia pot fi considerați mai vinovati decat subordonații care comit, practic, actele criminale!

Ar fi paradoxal sa se permita unor asemenea indivizi, care sunt cei mai responsabil pentru crimele respective, sa-și invoce pozițiile oficiale, adica suveranitatea Statului sau sa se ascunda in spatele imunitații, conferita de poziția pe care o dețin.

Poziția oficiala a unui individ a fost exclusa ca motiv de aparare pentru o crima, aflata sub jurisdicția normelor internaționale, atat de catre Carta Tribunalului de la Nurenberg, cat și de Statutele Tribunalelor ad hoc, pentru crimele comise in Fosta Yugoslavie și Rwanda. Așa cum a fost recunoscut și de catre Tribunalul de la Nurenberg, in judecarea acesteia, principiul dreptului internațional, care ii protejeaza pe reprezentanții Statelor, in anumite circumstanțe, nu se aplica actelor care constituie crime, aflate sub jurisdicția normelor internaționale.

Imunitatea fața de jurisdicția straina sau internaționala și chiar fața de jurisdicția interna nu este acordata pentru comiterea acestui tip de crime, ci pentru alte scopuri.

În legatura cu aceasta, Codul Penal Mondial, elaborat de Asociația Internaționala de Drept Penal, in anul 1938, enumera intre delictele comise de indivizi ,,actiunea unui agent diplomatic, de a abuza de privilegiile acordate lui, pentru a comite acte impotriva ordinii publice internaționale sau acte, reprezentand crime impotriva Statului primitor”

Fara a comenta pe baza acestei propuneri, care poate fi contestata, din mai multe motive, observam faptul ca privilegiile și imunitațile diplomatice nu erau considerate obstacole in fața judecarii autorilor crimelor celor mai grave.

Este acceptat, in mod general, faptul ca imunitatea fața de jurisdicția, acordata unui agent diplomatic, are mai mult un scop procesual, aceasta semnifica faptul ca nu exista imunitate fața de responsabilitatea legala, ci imunitatea in legatura cu jurisdicția locala.

Imunitatea fața de jurisdicție nu inseamna imunitate fața de legea substanțiala, aceasta nu elimina obligativitatea și in final, raspunderea penala,civila sau administrativa, pentru violarile aduse legilor interne sau internaționale.

Este, de asemenea, o opinie unanim recunoscuta, potrivit careia imunitațile constituționale conferite in general șefilor de stat și parlamentarilor, trebuie intelese, in mod explicit sau implicit, ca limitate la exercitarea prerogativelor asociate cu instituțiile cu care sunt relaționate.

Mai mult, obiectivul imunitații este acela de a-i oferi posibilitatea beneficiarului sa-și indeplineasca atribuțiile in mod neingradit.

Unul dintre obiectivele imunitații este acela de a preveni interferențele, motivate politic, cu guvernarea unei țari, acest lucru nu se aplica Statutului Curții, pentru ca infracțiunile aflate sub jurisdicția acesteia, nu sunt obiect de guvernare.

În țarile in care exista numeroase imunitați pentru oficili, de exemplu, parlamentari – Parlamentul este asteptat sa-și exercite prerogativa de a renunța la imunitate, in conformitate cu obligațiile internaționale ale Statului. Refuzul de a se conforma reprezinta o violare a obligațiilor Statului, dupa cum rezulta Statutul adoptat la Roma.

Statutul reglementeaza, totodata și raspunderea comandanților și a altor superiori.

Comandanții militari, pe langa responsabilitatea pentru propriile crime, raspund penal in fața Curții și pentru crimele comise de catre forțele plasate sub comanda și controlul lor efectiv, ca rezultat al incapacitații de a-și exercita controlul necesar asupra acelor forțe, atunci cand aceste persoane știau sau ar fi trebuit sa știe ca acele forțe comiteau sau erau pe cale de a comite asemenea crime, acesta neluand toate masurile necesare și raționale posibile, pentru a preveni sau reprima comiterea lor sau pentru a inainta cazul autoritaților competente pentru cercetare și urmarire.

Cat despre relația dintre superiori și subordonați, in general, Statutul stipuleaza faptul ca superiorul este responsabil penal pentru crimele comise de subordonații aflați sub autoritatea sa, ca rezultat al incapacitații de a-și exercita controlul necesar, atunci cand superiorul fie a știut, fie a ignorat informațiile despre comiterea unor astfel de crime și a nu a luat toate masurile necesare și raționale posibile pentru a preveni sau reprima comiterea lor sau pentru a inainta cazul autoritaților competente pentru cercetare și urmarire.

Competenta ratione materiae

Unul dintre principiile de baza ale Statutului este acela,potrivit caruia ,jurisdicția Curții include numai crimele deosebit de grave,care aduc atingere intereselor comunitații internaționale in ansamblu.

Acest lucru este foarte important,pentru ca ofera Curții de abordare coerenta și integratoare a jurisdicției și nu o suprasolicita cu cazuri care ar putea fi rezolvate,in mod adecvat,de catre curțile naționale.

Conform prevederilor Statutului,Curtea este competenta sa judece și sa pedepseasca persoanele fizice vinovate de savarșirea unor infracțiuni deosebit de grave.Mai concret,potrivit prevederilor articolului 5,Curtea va avea competența asupra urmatoarelor crime: de genocid; impotriva umanitații; de razboi; de agresiune.

Cu privire la crima de agresiune,jurisdicția Curții va fi aplicata in momentul in care definiția unei astfel de crime,precum și condițiile in care Curtea iși va exercita competența in legatura cu aceasta,vor fi adoptate in conformitate cu prevederile art. 121 și respectiv, art. 123,dar nu mai devreme de 7 ani de la data intrarii in vigoare a Statutului.

Așa cum se definește și de catre Statut este evident faptul ca genocidul,crimele de razboi,crimele impotriva umanitații și crima de agresiune sunt violari ale normelor de jus cogens,norme de la care nu este permisa nici o derogare.

Comisia de Drept Internațional a considerat definirea crimelor aflate sub jurisdicția Curții ca fiind un proces extrem de complicat și totodata,inutil,care implica mult timp,definirea acestora nefiind necesara,pentru ca in acesta materie existau, deja,atat norme convenționale ,cat și norme cutumiare.

Însa,negocierea care a urmat intre guverne a dovedit faptul ca Statele nu ar accepta crearea unei instituții jurisdicționale permanente,fara definirea unor tipuri exacte de comportament criminal,pe care Curtea va trebui sa le judece,conform principiului nullum crimen sine lege.

Acest lucru a fost considerat a fi și mai necesar cu privire la crimele de razboi,datorita faptului ca a trebuit realizata o selecție minuțioasa a cantitații imense de norme existente in aceasta materie,elaborate de-a lungul unui secol.

Ar trebui ca inainte sa fie codificata legea materiala și dupa aceea sa se reglementeze mecanismul pentru implementarea acesteia.Însa,acest lucru s-a realizat concomitent,descoperindu-se faptul ca instituția internaționala ce urma a fi creata,trebuia sa fie insoțita de o revizuire completa a legii substanțiale,in vederea identificarii competenței rattione materiae.[33]



A se vedea Iancu Tanasescu, Drept penal. Partea generala, vol. I, Editura Ins, Craiova, p.5



Tribunalul urma a fi compus din 5 membri, dintre care 2 numiti de beligeranti si 3 de statele neutre

Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franta, Italia, Japonia

Statutul prevedea infiintarea unei camere criminale in cadrul Curtii Permanente de Justitie

A se vedea Dumitru Diaconu, Curtea penala internationala. Istorie si realitate, Editura All Beck,

Bucuresti, 1999, p. 4-5

Iulian Poenaru,Vespasian V.PellaO viata dedicata ideii de justitie internationala, Editura Lumina, Bucuresti, 1992, p. 60

Vasile Cretu, Drept international penal, Editura Societatii „Tempus” Romania, Bucuresti, 1996, p. 297

Dumitru Mazilu, Dreptul pacii. Tratat, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, p. 339

Statutul cuprinde 128 de articole

Cristina Otovescu-Frasie - Consideratii privind importanta Curtii Penale Internationale in promovarea si respectarea legalitatii pe plan mondial

Curtea isi are sediul la Haga, in Olanda

Limbile oficiale ale Curtii sunt engleza, araba, chineza, spaniola, franceza si rusa, iar limbile de lucru sunt engleza si franceza

Potrivit art.6 din Statut, prin crima de genocid se intelege „oricare dintre faptele mentionate mai jos, savarsita cu intentia de a distruge, in intregime sau in parte, un grup national, etnic, rasial sau religios, si anume: a) uciderea de membri ai grupului; b) vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale privind membri ai grupului; c) supunerea cu intentie a grupului unor conditii de existenta care sa antreneze distrugerea sa fizica totala sau partiala; d) masuri vizand impiedicarea nasterilor in sanul grupului; e) transferarea fortata de copii apartinand unui grup in alt grup”.

Potrivit art. 7 din Statut, prin crima impotriva umanitatii se intelege „una dintre faptele mentionate mai jos, cand aceasta este comisa in cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat impotriva unei populatii civile si in cunostinta de acest atac: a) omorul; b) exterminarea; c) supunerea la sclavie; d)deportarea sau transferarea fortata de populatie; e) intemnitarea sau alta forma de privare grava de libertate fizica, cu violarea dispozitiilor fundamentale ale dreptului international; f) tortura; g) violul,sclavajul sexual, prostitutia fortata, graviditatea fortata, sterilizarea fortata sau orice alta forma de violenta sexuala de o gravitate comparabila; h) persecutarea oricarui grup sau a oricarei colectivitati

identificabile din motive de ordin politic, rasial, national, etnic, cultural, religios sau sexual, in sensul paragrafului 3, ori in functie de alte criterii universal recunoscute ca inadmisibile in dreptul international, in corelare cu orice act prevazut in prezentul paragraf sau orice crima de competenta Curtii; i) disparitiile fortate de persoane; j) crima de apartheid; k) alte fapte inumane cu caracter analog cauzand cu intentie suferinte mari sau vatamari grave ale integritatii fizice ori ale sanatatii fizice sau mintale”.

Cf. art. 38 alin. 1,2,3 din Statut

15 Sectia preliminara si Sectia de prima instanta sunt, in principal, compuse din judecatori avand

experienta proceselor penale.

Procurorul este ales prin vot secret de Adunarea statelor parti, cu majoritatea absoluta din randul membrilor acesteia.

Grefierul isi exercita functiile sub autoritatea presedintelui Curtii.

Grefierul este ales pe o perioada de 5 ani, este reeligibil o data si isi exercita functiile cu norma intreaga.

Grefierul adjunct este ales pe o perioada de 5 ani sau pentru un mandat mai scurt

Cf. art. 43, Statut

Potrivit art. 48, alin. 5, privilegiile si imunitatile pot fi ridicate: a) in cazul judecatorului sau procurorului, prin decizia luata cu majoritatea absoluta a judecatorilor; b) in cazul grefierului, de catre

Presedintie; c) in cazul procurorilor adjuncti si al personalului Biroului procurorului, de catre procuror; d) in cazul grefierului adjunct si al personalului Grefei, de catre grefier.

Nimeni nu poate fi pedepsit pentru o crima care nu este prevazuta de lege.

Nici o pedeapsa nu poate fi aplicata in afara legii.

Curtea nu are competenta in ceea ce priveste persoanele care nu au implinit varsta de 18 ani in momentul pretinsei comiteri a unei crime

Cf. art. 25, Statut

Cf. art. 27, Statut

Cf. art. 28, Ibidem

Șefi de stat,agenți diplomatici;

Romulus Caplescu,O cutie a Pandorei-Curtea Penala Internaționala,Ziarul Adevarul nr.2532/1998

Este vorba de alineatul 2,articolul 11;

Persoane juridice sau morale;

Victor Ponta și Daniela Coman-Curtea Penala Internaționala,pag.209-220.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




Dreptul penal in Perioada Feudalismului Dezvoltat
PROTECTIA INCREDERII LEGITIME (BUNA CREDINTA)
Amenintarea
Testamentele ordinare. Consideratii generale
Conceptul si definitia dreptului
Structura normei juridice
CONFLICTUL DE LEGI IN TIMP SI SPATIU
Consideratii preliminare privind prescriptia extinctiva
Notiunea de legitima aparare si trasaturile definitorii ale acesteia
Domeniul dreptului civil














loading...