Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
Legea generala a vamilor din 1 iulie 1905


Legea generala a vamilor din 1 iulie 1905




Legea generala a vamilor din 1 iulie 1905

La inceputul secolului al XX-lea, nevoia de a se da un avant industriei si comertului a impus elaborarea unui nou tarif vamal. Emil Costinescu, ministrul finantelor, l-a elaborat in 1904 pe baze stiintifice imprimandu-i un pronuntat caracter protector cu scopul vadit de a apara industria nationala. Tot el a fost autorul unui proiect de lege a vamilor care trebuia sa corespunda cerintelor timpului.

In privinta contrabandei, sensul proiectului Costinescu era urmatorul: toata rigoarea fata de contrabanda la import, toata simpatia (toleranta) pentru contrabanda la export. Explicatia se gasea in faptul ca prin contrabanda la export se aducea atingere intereselor statului catre care se facea exportul si caruia, in mod firesc, ii revenea sarcina sa se apere de aceasta frauda. El nu a fost insa prezentat Parlamentului in forma initiala deoarece Guvernul s-a schimbat, iar noul ministru al finantelor, Take lonescu, i-a adus unele modificari.




In noua sa forma, proiectul a trecut prin Senat la 9 martie si prin Camera la 1 aprilie 1905, Legea a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 72 din 1 iulie 1905 si a intrat in vigoare la 1 septembrie acelasi an. Era structurata in patru parti, XXVI capitole si 280 articole. Capitolul XXI se intitula Despre contrabanda', iar cap. XXII - Procedura in materie de contraventii vamale si de contrabande. Raportorul de la Senat. D. Pascal Toncescu arata ca 's-a cautat a se legifera intr-un mod mai liberal' problemele referitoare la contraventii si contrabande. Tot el credea ca legea

va rezista mult timp guvernand administratiunea vamilor in folosul economiei romanesti.

In februarie 1912, P. P. Carp a initiat un proiect de modificare a legii, marind numarul birourilor vamale si stabilind procedura infiintarii si desfiintarii lor. Textele de incriminare si cele de procedura au ramas neschimbate. Proiectul a trecut prin parlament devenind lege, promulgata la 25 februarie 1912 si publicata a doua zi.

Imprejurarile create de inceputul primului razboi mondial au demonstrat ca legea vamala nu oferea cadrul optim necesar combaterii cu eficienta a contrabandei care lua amploare. Fiind constranse de blocada instituita de aliati, puterile centrale au cautat noi surse de materii prime in statele ramase initial neutre. Printre acestea aflandu-se si Romania, cantitati imense de marfuri erau exportate, dar mai ales trecute peste frontiera prin contrabanda. Profitand de faptul ca legea sanctiona cu blandete contrabanda la export, populatia limitrofa frontierei de pe linia Carpatilor s-a dedat aproape in masa la aceasta practica ilegala. Se cautau, in special, vite si cereale, castigurile fiind tentante chiar si pentru vamesi, graniceri si jandarmi.

La inceputul anului 1916, Emil Costinescu, revenit la departamentul finantelor, a fost nevoit sa initieze o noua modificare a legii. Cu aceasta ocazie a constatat ca incriminarea contrabandei nu era suficient de riguroasa, iar sanctiunile prevazute nu mai speriau pe nimeni. Contrabandistii dovedeau o indrazneala nemarginita incat faptele lor

apareau ca un comert obisnuit 'abia tulburat de jandarmi si de graniceri, atunci cand si acestia nu erau partasi la fapte'. Pentru contrabanda la export nu era prevazuta pedeapsa inchisorii, astfel ca delincventii nu puteau fi arestati. Pe de alta parte, procedura de constatare si de urmarire a infractiunii de contrabanda era atat de greoaie, incat rar se intampla ca procesele - verbale sa respecte intru totul prescriptiile legii, fapt ce determina anularea lor in instanta. Spre exemplu, simpla omisiune a orei la care a fost constata contrabanda sau a locului indicat cu precizie unde a fost prins faptuitorul, constituia cauza de anulare.

De aceea, proiectul trebuia sa cuprinda dispozitii care sa elimine asemenea lipsuri din corpul legii. Mai intai s-a instituit un regim sanctionator identic pentru contrabanda la import si pentru cea la export. S-a admis arestarea imediata a delincventilor care, in anumite cazuri, puteau fi condamnati si la recluziune desi contrabanda continua sa fie considerata doar un delict. De asemenea, s-a introdus o prevedere care inlatura facultatea instantelor de a reduce amenzile.

Initiatorii erau constienti ca nu vor starpi cu desavarsire contrabanda, dar sperau ca vor reusi sa o limiteze. La 31 martie 1916 proiectul a fost depus la Camera trecand cu oarecare modificari la 1 aprilie, iar a doua zi la Senat. La 5 aprilie legea a fost promulgata si in ziua urmatoare publicata. A fost considerata cea mai importanta modificarea L. vamilor din 1905. datorita profunzimii schimbarilor operate si amplorii acestora.

Un eveniment major, mai radical decat legea, avea sa puna capat contrabandelor la frontiera cu puterile centrale, cel putin in perioada 1916 - 1917. Este vorba de intrarea Romaniei in razboi la 14 august 1916, cand activitatea tuturor vamilor a fost suspendata.

Dupa unirea Basarabiei cu Romania, legea vamilor si tariful vamal au fost extinse in noile teritorii prin Decretul - Lege nr. 1.222 din 23 mai 1918[1].

Acelasi lucru s-a facut si in privinta Transilvaniei, Banatului si Bucovinei prin Decretul - Lege nr. 3-466 din 12 august 1919.

Prabusirea imperiilor vecine Romaniei a antrenat un haos economico - financiar care a favorizat contrabanda, inclusiv cu hartii - monede depreciate in restul continentului. Cu toate prohibitiile instituite, aceste monede patrundeau in Romania unde inca mai aveau putere de cumparare. Fenomenul provoca o scadere artificiala a leului, ceea ce ingrijora autoritatile. In acelasi timp, noi forme de contrabanda proliferau, speculand inadvertentele legii. Un mod de operare practicat pe scara larga in ultima vreme era acela al trecerii ilegale a marfurilor chiar prin cuprinsul birourilor vamale. In timp ce contrabanda savarsita prin locuri ascunse sau interzise se pedepsea cu inchisoarea, cea savarsita prin cuprinsul birourilor vamale se sanctiona doar cu amenda si confiscarea. Aceste imprejurari au determinat, la sfarsitul anului 1919, initierea altei modificari a legii vamilor prin care se urmarea sanctionarea cu mai mare asprime a contrabandei. Proiectul a fost votat de ambele corpuri legiuitoare la 31 decembrie 1919 si legea s-a publicat in Monitorul Oficial din 13 ianuarie 1920. In acelasi an s-a mai produs o modificare prin Decretul - Lege nr. 2.553 din 12 iunie 1920 prin care se aduceau unele inovatii in materia contraventiilor. Comentatorii vremii au apreciat ca acestea erau insuficient fundamentate si constituiau o sursa de confuzii.

Prin L. din 16 octombrie 1921 s-au adus unele modificari in privinta taxelor de magazinaj, textele de incriminare a contrabandei nefiind afectate in vreun fel.

Ultima modificare a legii vamilor din 1 iulie 1905 s-a facut prin L din 15 iulie 1930 pentru modificarea art. 196. Aceasta a vizat un text de incriminare a unei modalitati legale a delictului de contrabanda si a sporit pedeapsa inchisorii cu intentia vadita de a descuraja infractorii.

Nici o deosebire nu exista intre definitia contrabandei cuprinsa in L. din 1874 si aceea din 1905, cu exceptia sublinierii ca tentativa si fapta consumata erau pedepsite la fel. Art. 192 din L, de la 1905 prevedea ca 'orice import sau export incercat sau savarsit in contra dispozitiunilor legii, fie in scopul de a nu se plati drepturile cuvenite fiscului, sau de a se incalca o prohibitiune, fie numai spre a se inlatura indeplinirea unor formalitati, constituie un fapt de contrabanda. Nici o deosebire nu se face in aplicarea penalitatilor prevazute in lege intre o contrabanda savarsita si una numai incercata'.





Ca urmare, constructia juridica a infractiunii fiind identica, se intelege ca structura ei (obiect, latura obiectiva, subiect, latura subiectiva) era aceeasi ca la finele secolului al XIX-lea. Deosebirile se identificau numai cu privire la severitatea sanctiunilor, la reglementarea unor modalitati si la introducerea unor prevederi de procedura.

Astfel, contrabanda cu marfuri tarifate sau prohibite la import sau export, prin locuri hotarate de lege pentru operatiuni vamale cat si prin locuri ascunse sau interzise trecerii, se pedepsea cu amenda si confiscare (art. 193 alin. 1). Pedepsele erau prevazute in detaliu sub forma unui tabel pentru 9 submodalitati. De exemplu, contrabanda cu marfuri tarifate prin locurile stabilite de lege pentru operatiuni vamale, comisa ziua in timpul orelor de serviciu[2] se pedepsea cu amenda de Ia 10 lei la de 4 ori taxele la care ar fi fost supuse marfurile. Amenzile cresteau progresiv, limitele minime variind in continuare de la 15 la 50 lei, iar cele maxime de la de 5 ori taxele datorate pana la de 10 ori aceste taxe. Modalitatile contrabandei erau si ele diversificate: cu marfuri tarifate prin locuri prevazute pentru controlul vamal, ziua in afara orelor de serviciu, inclusiv sarbatorilor legale; prin locuri ascunse sau interzise trecerii, ziua de la rasaritul pana la apusul soarelui; in aceleasi conditii -dar noaptea de la apusul pana la rasaritul soarelui; contrabanda cu tutunuri in foi sau fabricate, comisa in orice timp si in orice loc etc.

Marfurile prohibite se confiscau, chiar daca autorii infractiunii ramaneau neidentificati, iar cele tarifate se retineau pentru asigurarea platii amenzilor.

Infractorii care nu-si puteau dovedi domiciliul si nici posibilitatile de plata a amenzii (solvabilitatea), sau sa prezinte o garantie in acest sens, erau arestati si trimisi de indata inaintea tribunalului pentru inlocuirea amenzii cu inchisoare, potrivit prevederilor art. 28 din C. pen. Daca acestia erau condamnati si la inchisoarea prevazuta de art. 196 din L vamilor, se executa pedeapsa cea mai aspra (art. 193).

Prin modificarea adusa art. 196 in 1930, contrabanda cu marfuri sau valori, tarifate sau prohibite, la import sau la export, savarsita sau incercata prin locuri interzise trecerii, sau chiar prin cuprinsul vamilor, precum si substituirile de marfuri facute sau incercate, atat prin cuprinsul vamilor, cat si in cursul transportului, pe langa sanctiunile prevazute de art. 193 (amenda si confiscarea) se pedepseau cu inchisoarea corectionala. Prin folosirea acestui termen se asigura un suport legal indubitabil opiniei dupa care contrabanda era un delict. Potrivit prevederilor Codului penal de la 1864, delictele se sanctionau, printre altele, cu inchisoare corectionala.

Limitele inchisorii corectionale ce se putea aplica pentru delictul de contrabanda erau:

de la 3 luni la 3 ani, daca fapta era comisa de unul sau doi insi, neavand asupra lor arme;

de la 6 luni la 5 ani, daca fapta era comisa de unul sau doi insi avand asupra lor arme, sau daca era comisa de trei sau mai multi insi.

In cazurile de flagrant delict, infractorii erau trimisi impreuna cu o copie certificata dupa procesul - verbal, parchetului de pe langa tribunalul competent. Procurorul emitea impotriva lor un mandat de arestare si ii trimitea tribunalului spre judecare, potrivit L pentru instruirea si judecarea flagrantelor delicte (legea micului parchet) din 13 aprilie 1913, a carei procedura se extindea astfel pe tot cuprinsul tarii.

In cazurile neflagrante, organele vamale, dupa dresarea procesului-verbal trimiteau o copie certificata parchetului de pe langa tribunalul

competent, urmand ca delictul[3] sa fie instruit si judecat dupa procedura ordinara.

Inchisoarea corectionala pentru delicte de contrabanda era distincta de inchisoarea pentru neplata amenzilor sau de alte pedepse mai grave pentru crimele sau delictele savarsite de contrabandist.

Tribunalul corectional putea aplica pe langa pedeapsa inchisorii si interdictia de la functiile publice, fiind abilitat de lege sa publice sentinta de condamnare.

Personalul vaselor, al cailor ferate, al avioanelor si in general oricine dadea concurs efectiv la contrabanda, pe langa obligarea in solidar la plata amenzilor, era trimis in judecata corectionala alaturi de faptuitorii principali, infractiunile vamale comise de calatori cu ocazia iesirii sau intrarii lor in tara, erau considerate contraventii.

Art, 197 era o reluare identica a art. 169 din L de la 1874 si se referea la contrabanda cu marfuri prohibite pentru motive de salubritate sau de siguranta publica. Pedeapsa prevazuta era aceeasi ca in legea veche (Inchisoare de la 5 zile pana ia 3 luni), ea aplecandu-se si agentilor vamali culpabili de participare sau favorizare. Functionarii neglijenti erau pasibili de amenzi de 50 la 500 lei.

Contrabanda cu marfuri scutite de taxe vamale se pedepsea in aceleasi conditii ca si in vechea lege (art. 198 din L. de la 1905 si art. 169 in L. de la 1874) cu diferenta ca amenda era cuprinsa Intre 25 si 500 lei.

In afara incriminarilor din cap. XXI al L. din 1905, referiri la infractiunea de contrabanda intalnim in aproape intreg cuprinsul ei. Astfel, art. 43 prevedea ca agentii vamali, comisionarii, expeditorii sau orice alte persoane care intermediau intre comercianti si birourile vamale, dovediti ca au inlesnit contrabande ori au favorizat prin declaratii si verificari false, sau prin alte mijloace, importuri sau exporturi in frauda drepturilor vamale se pedepseau cu:

inchisoare de la un an pana la trei ani, cand importurile sau exporturile se faceau chiar prin cuprinsul biroului vamal;



maximul inchisorii corectionale, cand importurile sau exporturile se faceau prin locuri ascunse;

cu munca silnica pe timp determinat, cand importurile sau exporturile frauduloase favorizate s-au facut de oameni adunati in trupa si inarmati.

Contrabandele savarsite de personalul navelor se pedepseau cu de doua ori pedepsele prevazute de lege pentru delictul de contrabanda. Capitanii sau agentii navelor erau tinuti raspunzatori pentru plata taxelor si a amenzilor (art. 57). Art. 61 dispunea ca marfurile introduse in tara pe uscat trebuiau transportate direct la biroul de vama cel mai apropiat. Marfurile care se descarcau in vreo casa, hotel, han, carciuma sau in orice alt loc mai inainte de a ajunge la biroul vamal, sau care treceau de birou fara a se opri, erau considerate ca trecute in contrabanda si se aplicau penalitatile prevazute pentru acest delict. Tot astfel erau considerate marfurile sau obiectele descarcate din vagoane in magazii, neinsotite de scrisori de trasura, nici inscrise in foi recapitulative, cu exceptia faptului rezultat dintr-o eroare. In aceeasi situatie se aflau si marfurile descarcate din vagoane si transportate in alte locuri decat cele stabilite pentru controlul vamal (art. 63).

Potrivit art. 89 alin. ultim, constituia contrabanda si se aplicau sanctiunile prevazute de lege, declararea falsa si taxarea cu rea -credinta a marfurilor importate sau exportate. Contrabanda era considerata si fapta de a ridica din cuprinsul birourilor vamale marfurile pentru care nu s-au platit integral drepturile cuvenite fiscului (art. 93).

Introducerea in consumatie interna a marfurilor pentru care nu s-au facut formalitati de import se considera si se pedepsea ca un fapt de contrabanda (art. 114). Coletele postale si orice alte marfuri sosite pe aceasta cale, neinscrise intr-o lista rezumativa, daca nu se dovedea ca au fost expediate din eroare, erau si ele considerate ca fiind introduse prin contrabanda (art. 123). Marfurile monopolizate sau prohibite introduse in tara prin colete postale erau supuse dispozitiilor relative la contrabanda (art, 125).

Mai erau considerate delict de contrabanda urmatoarele fapte:

tranzitul cu marfuri prohibite (art. 151);

scoaterea marfurilor din magaziile unde au fost antrepozitate si incarcarea lor in vagoane sau in vase inainte de plata drepturilor -taxe vamale, de magazinaj etc. (art. 168);

cabotajul cu marfuri straine declarate ca indigene (art. 174);

vitele neaduse de la pasunat dintr-o tara straina, fara justificare (art. 249);

vitele gasite lipsa fata de declaratia initiala, atunci cand pasuneaza in zona de frontiera (art. 251).

Urmarirea contrabandei sau a participarii la contrabanda se prescria in termen de 2 ani de la comitere (art. 199). Daca agentii vamali dobandeau convingerea ca una sau mai multe fapte de contrabanda au fost savarsite inauntrul acestui termen se adresau ministerului public pentru a obtine autorizarea de a face cercetari si perchezitii. Cercetarile si dresarea actelor se puteau face de agentii vamali care trebuiau sa incheie un proces-verbal in asistenta unui agent al politiei judiciare.

Pentru combaterea faptelor se administrau probe scrise rezultand din corespondenta, registre, facturi sau alte hartii descoperite la domiciliul banuitilor, precum si cele rezultand din actele sau scriptele vamale, ale cailor ferate, postei, companiilor de navigatie. Aceste probe erau considerate suficiente, chiar daca marfurile care constituisera obiectul material al contrabandei nu se mai gaseau. Intr-o asemenea situatie, natura, felul si calitatea marfurilor, precum si greutatea, masura, numarul si valoarea lor se stabileau cu ajutorul facturilor sau scriptelor gasite la autorii faptelor sau la complicii lor, dupa scriptele vamale, ale cailor ferate, postei sau ale companiilor de navigatie. Daca nici cu ajutorul acestor documente nu se putea determina valoarea marfurilor ( obiect al contrabandei), se utilizau preturile curente ale pietei de la data savarsirii infractiunii.

Procesele-verbale de constatare a delictului de contrabanda se inaintau spre aprobare directiei generale a vamilor. Cand legea prevedea pe langa amenzi si pedeapsa inchisorii, un exemplar al procesului-verbal se trimitea parchetului de pe langa tribunalul competent. La randul sau, parchetul, dupa ce efectua instructia afacerii, inainta dosarul tribunalului corectional care judeca dupa dreptul comun

Procedura in materie de contraventii vamale si de contrabanda, cuprinsa in cap. XXII al legii (art. 201 - 234) era mai ampla si mai amanuntita fata de cea din legea anterioara. Prevederile referitoare la aceasta procedura puteau fi grupate in trei categorii: prevederi comune contraventiilor si delictului de contrabanda, prevederi relative la contraventii si prevederi relative la contrabanda Cele comune prevedeau organelor competente sa constate contraventii vamale si contrabande si sa intocmeasca procesele-verbale, precum si continutul acestor acte constatatoare. Textele art. 201 si 203 erau aproape identice cu ale art 176 si 179 din legea veche care priveau aceleasi chestiuni. Tot prevederi comune erau si cele care reglementau ridicarea, pastrarea si valorificarea marfurilor supuse confiscarii.



Procedura aplicabila contraventiilor presupunea inaintarea proceselor-verbale de constatare la directia generala a vamilor spre aprobare, investirea lor cu formula executorie pentru a constitui titlu pentru executarea condamnarilor, comunicarea hotararilor administratiei vamilor, caile de atac impotriva acestora (apel si recurs).

In privinta procedurii aplicabile in cazul delictului de contrabanda erau de retinut urmatoarele:

o copie a procesului-verbal se inmana faptuitorului cand acesta era de fata la dresarea lui;

redactarea proceselor-verbale de constatare se putea face oricand, in orice zi de lucru sau de sarbatoare;

actiunea publica[4] se exercita separat de actiunea civila; instantele corectionale sau criminale nu puteau sa se alature cele doua actiuni pe motiv de conexitate;

faptuitorii puteau fi arestati de vama si predati agentilor politiei judiciare impreuna cu un exemplar al procesului-verbal care, la randul lor, il predau parchetului de pe langa tribunalul competent.

Dincolo de aceste prevederi se aplicau dispozitiile comune din Codul de procedura penala.

Ca si L. de la 1874, L. generala a vamilor de la 1905 incrimina o serie de contraventii vamale care nu se confundau cu delictul de contrabanda. Definitia contraventiei se gasea la art, 89 potrivit caruia 'deosebirile in dauna vamii, constatate intre aratarile unei declarati de import sau export si rezultatul verificarii, se considera contraventie si atrage dupa sine aplicarea amenzilor prevazute de lege'. Specialistii vremii au remarcat ca aceasta definitie nu era suficient de cuprinzatoare si ca alte tipuri de contraventii vamale se situau in afara ei.

Totusi s-a observat ca desi erau situatii cand nu intrau in discutie nepotrivirile dintre declaratiile vamale si rezultatele verificarilor, acestea, adica declaratiile vamale, conduceau la constatarea neindeplinirii unor formalitati.

Majoritatea contraventiilor din L. de la 1905 aveau corespondent in L. de la 1874. Contraventia prevazuta la art. 67 din L. de la 1874 se regasea la art. 66 in L din 1905, deosebirea fiind aceea ca in legea ulterioara termenul de depunere a manifestului incarcaturii era de 24 de ore, iar amenda de la 100 la 500 lei. Contraventia prevazuta la art. 68 in L de la 1874 se regasea la art. 67 in L. de ia 1905, diferentele identificandu-se la cuantumul amenzilor. Neinscrierea in manifest a unor marfuri incarcate pe nave sau inscrierea lor sub denumiri false, sanctionata cu amenda de la 500 la 5000 lei de art. 71 din L. de la 1874. se regasea in art. 69 din L. de la 1905 care pedepsea capitanii sau patronii culpabili cu amenda de la 1000 la 10.000 lei. Exemplele pot continua.

Legea generala a vamilor din 1 iulie 1905, cu modificarile trecute in revista, au ramas in vigoare pana la 28 aprilie 1933, adica aproximativ 28 ani, fiind a doua lege vamala, in ordine cronologica, a statului modem roman.



Colectiv, Istoria dreptului romanesc, vol. 11/2, Edit. Academiei, Bucuresti, 1987, p. 322.

Era vorba, evident, de 'orele de serviciu' ale autoritatii vamale

Pentru prima data se folosea expres in textul legii notiunea de delict in privinta contrabandei.

Actiunea penala in actuala legislatie.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate