Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Importanta dreptului privat roman


Importanta dreptului privat roman




Importanta dreptului privat roman

Problema importantei dreptului privat roman si-au pus-o romanistii si istoricii dreptului inca din epoca renasterii dupa cum aceasta problema se dezbate si in zilele noastre de catre specialisti fata de faptul ca dreptul privat roman a trait o viata proprie in sensul ca a supravietuit societatii care l-a creat si s-a aplicat si in sistemele sociale de mai tarziu. Acest fenomen de exceptionala vitalitate a fost explicat fie pe baza unor factori obiectivi fie pe baza unor factori subiectivi inclusiv de natura psihologica. Insa un lucru este cert, si anume dreptul privat roman s-a dovedit de-alungul istoriei a fi expresia juridica generala si abstracta a relatiilor dintr-o societate care se intemeiaza pe proprietatea privata si pe economia de schimb. Pe cale de consecinta orice societate care cunoaste proprietatea privata si economia de schimb gaseste gata elaborate in dreptul privat roman toate procedeele juridice necesare in vederea reglementarii acelor relatii. In al doilea rand dreptul privat roman este un vast teren de verificare a doctrinelor a teoriilor cu privire la aparitia si la evolutia fenomenului juridic intrucat societatea nu este amorfa, ea este un ansamblu organizat. Societatea este un sistem format din numeroase componente intre care si componenta juridica, iar componenta juridica se afla intr-o stransa relatie de interconditionare cu componenta sociala, cu cea politica, si cu cea economica.




Studiul dreptului privat roman ne ofera prilejiul unic de a urmari dialectica relatiilor dintre componenta juridica si celelalte componente ale sistemului social.

In al treilea rand romanii au creat un sistem de concepte, sistem care are reguli proprii, gramatica proprie (latina juridica), un sistem de concepte care este destinat numai exprimarii ideilor juridice. Acest sistem de concepte se numeste alfabetul dreptului, limbajul dreptului sau terminologia juridica, prin aceasta terminologie se poate exprima orice idee juridica. In felul acesta romanii au creat un criteriu de ordin formal sau de ordin lingvistic pe baza caruia putem distinge intre ceea ce este juridic si nejuridic. Pe cand grecii ca si celelalte popoare ale antichitatii n-au fost in masura sa creeze un asemenea limbaj, o asemenea terminologie iar consecinta a fost ca toate acele popoare au dat expresie tuturor normelor sociale prin acelasi limbaj, prin aceeasi terminologie si nu au reusit niciodata sa realizeze distinctia dintre normele dreptului, normele religioase si normele de morala, le lipsea instrumentul de ordin lingvistic. Pentru noi romanii studiul dreptului privat roman prezinta o importanta deosebita, speciala, aparte fata de faptul ca dreptul romanesc s-a format si a evoluat sub influenta dreptului privat roman. In aceasta evolutie se desprind 3 momente istorice definitorii:

Momentul formarii legii tarii pe fondul juridic daco-roman

Momentul elaborarii legiuililor feudale scrise

Momentul elaborarii operei legislative a lui Alexandru Ioan Cuza

Cu privire la 1 moment trebuie sa retinem ca in Dacia Romana (Traiana) s-a realizat o impletire pana la contopire intre dreptul privat roman si dreptul geto-dac. Din aceasta sinteza juridica s-a nascut un sistem de drept nou, original in cadrul caruia institutiile juridice romane au dobandit noi functii si noi finalitati. Noul sistem de drept a fost denumit dreptul daco-roman si reprezinta temelia pe care s-a elaborat apoi in epoca feudala dreptul romanesc nescris care este desemnat in vechile documente prin denumirea de LEGEA TARII.

Cu privire la momentul 2, incepand cu sec 15 au inceput sa se elaboreze pravilele bisericesti si apoi pravilele laice ca forme de exprimare a dreptului feudal romanesc scris. Toate aceste pravilele sau legiuiri s-au inspirat din dreptul bizantin, iar dreptul bizantin este defapt adaptarea operei legislative a imparatului Justinian la realitatile din societatea feudala bizantina. De aceea istoricii dreptului afirma ca legiuirile noastre feudale au receptat influenta dreptului privat roman prin filiera bizantina.

Cu privire la mometul 3, pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, din ordinul acestuia s-a elaborat sistemul de drept romanesc modern, in centrul caruia se afla codurile, intre care si codul civil. Iar codul civil roman (pe atunci era denumit “codul alexandru ioan intaiul”) a fost elaborat prin preluarea conceptelor si institutiilor juridice romane in forma pura adica fara modificari si fara adaptari.

III DIVIZIUNILE DREPTULUI PRIVAT ROMAN

Dreptul roman in ansamblul sau se divide in drept public si drept privat. La randul lui dreptul privat cunoaste o impartire pe 3 ramuri distincte de drept:

a)      dreptul civil (ius civile)

b)      dreptul gintilor (ius gentium)

c)      dreptul natural (ius nature)

Conceptul de drept civil a fost utilizat de jurisconsultii clasici cu 3 intelesuri, avea 3 sensuri. Intr-un prim sens care este cel mai vechi dintre cele trei, dreptul civil desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetatenii romani, si intrucat cetatenii romani erau denumiti cviriti in anumite lucrari dreptul civil mai este denumit si drept cviritar sau dreptul cviritilor. Normele dreptului civil si-au gasit expresia in vechile legi votate in epoca republicii de catre poporul roman. Actele de drept civil se caracterizeaza printr-un formalism extrem de rigid in sensul ca pentru incheierea unor acte de drept civil era necesar sa se respecte conditii de forma. Acest formalist excesiv se explica in primul rand prin faptul ca la origine cetatenii romani nu aveau experienta vietii juridice (dreptul era o noutate in viata lor), de aceea legiuitorul a avut grija ca formele solemne proprii actelor juridice sa atraga atentia cetatenilor asupra gravitatii consecintelor lor. In al doilea rand, formalismul dreptului civil se explica prin faptul ca romanii erau profund exclusivisti, erau un popor exclusivist si nu voiau sa dea acces strainilor, adica necetatenilor la viata juridica romana. Defapt in epoca foarte veche in practica nu se putea pune problema unor relatii juridice, intre cetateni si straini intrucat la acea epoca se aplica principiul potrivit caruia orice strain venit la Roma cade automat in sclavie. Cu timpul insa o data cu dezvoltarea economiei de schimb, a comertului, romanii au fost interesati sa ii tolereze pe straini, iar incepand din secolul 3 i.Hr locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini. Insa relatiile juridice dintre cetateni si peregrini nu erau reglementate prin normele dreptului civil, ci prin normele dreptului gintilor.





In al doilea sens care este mai recent dreptul civil se confunda cu jurisprudenta sau cu stiinta dreptului creata de jurisconsultii romani

In al treilea sens care este cel mai cuprinzator, dreptul civil cuprinde intregul drept privat, mai putin dreptul pretorian care a fost creat de pretori prin utilizarea unor mijloace procedurale. Si conceptul de drept al gintilor a fost utilizat de jurisconsulti cu 3 sensuri.

In primul sens, dreptul gintilor desemneaza totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetateni si peregrini. Aceasta ramura a dreptului privat s-a format in conditiile dezvoltarii comertului, dezvoltarii economiei de schimb de aceea actele de drept al gintilor nu presupuneau respectarea unor conditii de forma ci se incheiau de regula prin simpla manifestare de vointa a partilor. Acesta este motivul pentru care romanistii moderni au vazut in dreptul gintilor un sistem juridic de natura sa aduca institutiile dreptului la cel mai inalt nivel de subiectivizare si de abstractizare. Fata de avantajele pe care le prezentau cu timpul actele de drept al gintilor au preluat functiile actelor de drept civil, iar in vremea imparatului Justinian dreptul gintilor a devenit un drept general in intelesul ca institutiile de drept al gintilor au absorbit toate institutiile vechiului drept civil.

In al doilea sens pe care il intalnim la istoricul Titus Livus, dreptul gintilor cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile dintre cetati adica relatiile dintre statele cetati ale antichitatii, ceea ce in zilele noastre ar corespunde dreptului international public.

In al treilea sens dreptul gintilor se confunda cu dreptul natural (cu ius nature) deoarece in conceptia unor jurisconsulti clasici ar exista anumite norme juridice de drept privat cu caracter universal, cu aplicatiune universala. Norme juridice care se aplica la toate popoarele din toate timpurile. In realitate normele dreptului privat au un caracter istoric, ele nu sunt vesnice ci schimbatoare. Vesnice sau universale sunt numai conceptele, categoriile, principiile si procedeele juridice pe care din pacate jurisconsultii le-au confundat cu normele dreptului. Cu alte cuvinte dreptul roman nu este universal prin continutul sau social economic sau prin normele sale, ci este universal prin tehnica de reglementare juridica pe care a creato. Iata deci ca viziunea sau conceptia romana asupra dreptului natural are mai putin o valoare juridica si mai mult o valoare politico-filosofica, dovada ca aceasta conceptie (conceptia romana asupra dreptului natural) a stat la baza contractului social al lui Jean Jac Russo (este lucrarea in care sa elaborat filosofia, ideologie conceptului social)

IV SCURT ISTORIC (ISTORIA SOCIALA SI POLITICA A ROMEI)

Istoria Romei poate fi periodizata in 2 epoci: epoca prestatala si epoca statala. Epoca prestatala mai este denumita si epoca gentilica deoarece societatea era organizata in ginti.

Epoca prestatala a durat din sec 8 pana in sec 6 i.Hr iar epoca statala din sec 6 i.Hr pana in sec 6 d.Hr dar cu privire la istoria veche a Romei trebuie sa retinem ca istoriografia romana adica istoria scrisa a Romei a inceput abia in sec 3 i.Hr si inca foarte timid si atunci incat toate imformatiile pe care le detinem in legatura cu evenimentele anterioare secolului 3 ne-au parvenit fie prin surse indirecte de regula prin surse grecesti fie prin traditie si prin legenda. Iata de ce toate acele informatii trebuie privite cu rezerva, trebuie luate sub beneficiul de inventar, nu sunt informatii sigure. Potrivit acelor informatii orasul Roma s-ar fi fondat la 753 i.Hr de catre 3 triburi denumite triburile fondatoare formate din sabini, latini si etrusci. Membrii triburilor fondatoare precum si urmasii lor erau denumiti populus romanus sau patricieni. Alaturi de patricieni in roma prestatala traiau si pledeii care proveneau in principal din randurile autohtonilor, erau localnici insa conducerea cetatii era exercitata numai de patricieni. Prin trei organisme de conducere sociala fara caracter statal. Este vorba despre comitia curiata, despre rege si despre senat. Comitia curiata era o adunare la lucrarile careia participau numai patricieni organizati pe 3 triburi, 30 de curii si 300 de ginti. Si intrucat fiecare dintre curii dispunea de 1 vot aceasta adunare a fost denumita comitia curiata. Ea adopta toate hotararile cu privire la viata cetatii. Regele era ales de comitia curiata si exercita atributiuni de ordin militar si de ordin religios

Intrucat pledii participau la viata economica a cetatii dar nu aveau acces si la conducerea ei cum era si firesc intre patricieni si pledei s-a declansat un conflict care s-a finalizat cu fondarea statului roman caci in dorinta de a solutiona acel conflict pe la jumatatea secolului 6  regele Servius Tulius a initiat doua reforme: o reforma sociala si una administrativa prin care apus bazele statului roman. Prin reforma sociala Servius Tulius a impartit intreaga populatie a Romei in 5 categorii sociale pe criteriul averii. La radul lor categoriile sociale au fost impartite in centurii care erau in acelasi timp si unitati de lupta (formatiuni militare) si unitati de vot. Fiecare venturie dispunand de un vot de aceea aceasta adunare a poporului a fost denumita comitia centuriata (sau adunarea centurilor) iar in virtutea reformei administrative Servius Tulius a impartit teritoriul Romei in circumscriptie administrativ teritoriale (sau cartiere) pe care le-a denumit triburi asadar la Servius Tulius cuvantul trib nu desemneaza o forma de comunitate umana ca in epoca prestatala ci desemneaza un cartier, o circumscriptie umana administrativa. In cazul Romei s-au intrunite cele doua criterii pe baza carora putem distinge intre societatea prestatala si societatea organizata in stat. Avem in vedere criteriul stratificarii sociale care a fost introdus prin reforma sociala si criteriul teritorial introdus prin reforma administrativa (potrivit criteriului teritorial apartenenta individului la comunitatea umana nu se face in legatura cu rudenia de sange asa cum se facea in epoca gentilica ci in functie de teritoriul locuit in sensul ca faceau parte din aceeasi comunitate toti aceea care locuiau pe acelasi teritoriu indiferent daca erau sau nu rude de sange). In istoria sa milenara statul roman a cunoscut 3 forme distincte de organizare. Regalitatea Republica si Imperiul. Epoca Regalitatii a durat de la jumatatea secolului 6 pana la 509 i.Hr. Epoca Republicii a durat de la 509 i.Hr pana la 27 i.Hr iar epoca Imperiului de la 27 i.Hr pana la 565 d.Hr, la randul lui Imperiul a evoluat in doua faze: principatul si dominatul. Principatul a durat de la 27 i.Hr pana la 284 d.Hr , iar dominatul de la 284 d.Hr pana la moartea lui Justinian pana la 565 d.Hr. In epoca Regalitatii pe plan social a continuat sa se manifeste conflictul dintre patricieni si peblei datorita unor discriminari la care erau supusi plebeii pe plan juridic, pe plan politic si pe plan economic. In aceeasi perioada a aparut si sclavia dar in forma domestica, sclavia domestica, in intelesul ca sclavii erau putini la numar si erau tratati ca membrii inferiori ai familiei romane. Pe plan politic in perioada Regalitatii statul s-a intemeiat pe 3 factori. Adunarile poporului, regele si senatul. Adunarile poporului erau doua: comitia curiata din epoca anterioara si comitia centuriata. Cele mai importante atributii reveneau comitiei centuriata caci comitia curiata exercita numai unele atributii in domeniile religios si privat. Regele a devenit un veritabil sef de stat care exercita atributiuni militare administrative si judiciare. Si senatul s-a transformat intr-un organism al statului insa hotararile sale nu erau obligatorii pentru rege ci aveau caracter consultativ. In 509 d.Hr , dupa alungarea ultimului rege s-a proclamat Republica Romana. In epoca republicii pe plan social conflictul dintre patricieni si peblei a continuat insa ca urmare a concesiilor succesive facute de patricieni prin secolul 3 numai dispunem de criterii pentru a distinge intre patricieni si peblei dar pe fondul dezvoltarii economiei de schimb au aparut alte categorii sociale astfel au aparut nobilii si cavalerii. Nobilii erau inaltii demnitari ai statului, erau magistratii romani, precum si urmasii lor. Ei militau pentru consolidarea republicii de vreme ce o detineau, ce aveau parghiile puterii in republica. Pe cand cavalerii erau denumiti oameni noi, ei erau oameni de afaceri (camatari, bancheri, negustori) si sustineau necesitatea instaurarii unui stat centralizat, puternica, autoritar, singurul in masura sa asigure ordinea sociala necesara comertului. Acest conflict s-a adancit tot mai mult si a degenerat in razboaiele civile de la sfarsitul republicii, cele 4 razboaie civile la sfarsitul carora prin victoria cavalerilor s-a instaurat imperiul sub forma principatului. Tot in aceasta perioada a republicii au aparut si proletarii. Proletarii romani erau oameni saraci care nu aveau alta avere decat copii. Neavand mijloace de subzistenta fiind saraci ei traiau pe seama statului. Insa acesti proletari erau cetateni romani, aveau cetatenie si prin urmare dreptul de vot iar voturile lor puteai fi cumparate, incat Cezar spunea ca datorita acestei mase parazitare care poate fi manevrata Republica Romana devenise o simpla forma, o forma goala de continut. In epoca Republicii sclavia a devenit clasica adica a atins nivelul clasic al dezvoltarii sale in sensul ca viata economica a societatii romane se baza in principal pe munca sclavilor. Pe plan politic in epoca republicii statul roman s-a intemeiat pe 3 factori constitutionali: adunarile poporului, senatul si magistratii. Adunarile poporului au fost in numar de 4: comitia curiata, comitia centuriata, concilium plebis si comitia tributa. Primele 2 adunari au fost mostenite din epoca Regalitatii insa pe cand rolul comitiei centuriata a sporit in mod constant comitia curiata nu s-a mai intrunit incepand din secolul 3. concilium plebis era adunarea plebeilor, a plebei. Initial aceasta adunare adopta hotarari obligatorii numai pentru plebei, cu timpul insa hotararile acestei adunari au devenit obligatorii si pentru patricieni. Din acel moment patricienii au inceput sa participe si ei la lucrarile acestei adunari ca sa isi apere interesele. Din acel moment concilium plebis s-a transformat in comitia tributa adica o adunare la lcurarile careia participau toti cetatenii romani organizati pe triburi (cartiere), fiecare trib dispunand de 1 vot. Si intrucat numarul triburilor (cartierelor) a crescut pana la 35 in aceasta adunare se exprimau 35 de voturi. Cat priveste senatul el a devenit in perioada republicii principalul factor de echilibru in stat prin componenta si competenta sa caci senatul administra tezaurul public administra provinciile, intre timp statul roman s-a extins. Tot senatul coordona politica externa a statului si supraveghea respectarea de catre cetateni a traditiilor si moravurilor poporului roman. In sens formal senatul nu putea legifera intrucat legile erau votate numai de popor, de adunarile poporului, totusi senatul putea influenta procesul de legiferare intrucat legile votate de popor intrau in vigoare numai daca erau ratificate de senat.






loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate