Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» ANALIZA SISTEMULUI SANCTIONATOR PENAL ROMAN IN VIGOARE. CRITICA ACESUI SISTEM SI PROPUNERI DE IMBUNATATIRE.


ANALIZA SISTEMULUI SANCTIONATOR PENAL ROMAN IN VIGOARE. CRITICA ACESUI SISTEM SI PROPUNERI DE IMBUNATATIRE.




ANALIZA SISTEMULUI SANCTIONATOR PENAL ROMAN IN VIGOARE. CRITICA ACESUI SISTEM SI PROPUNERI DE IMBUNATATIRE

Codul penal actual, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, a parasit sistemul de clasificare a pedepselor principale continut in art. 22 din codul penal anterior care prevedea pentru crime, in materie de drept comun : munca silnica pe viata; munca silnica pe timp marginit (intre 5-25 de ani); temnita grea (intre 3-20 de ani), iar in materie politica : detentiunea grea pe viata; detentiunea grea (intre 5-25 de ani); detentiunea riguroasa (intre 2-20 de ani). Pentru delicte, in materie de drept comun, prevedea : inchisoarea corectionala (intre o luna si 12 ani); amenda (intre 50 - 2.000 de lei), iar in materie politica : detentiunea simpla (intre o luna si 12 ani); amenda (intre 50 – 2.000 de lei).

In locul celor zece pedepse enumerate, codul penal actual a prevazut initial o singura pedeapsa privativa de libertate si anume : inchisoarea (intre 15 zile - 25 de ani), iar ca pedeapsa pecuniara, amenda (intre 500 – 5.000 de lei).[1]




Pedeapsa cu moartea, desi nu a fost inclusa in sistemul pedepselor reglementate de codul penal in forma in care a intrat in vigoare, era aplicabila in cazuri deosebit de grave, fiind socotita ca o pedeapsa exceptionala si temporara. Ulterior, prin Decretul-lege nr. 6 din 10 ianuarie 1990, pedeapsa cu moartea a fost abrogata si inlocuita cu pedeapsa detentiunii pe viata. Aceasta simplificare a numarului pedepselor a fost justificata de renuntarea la diviziunea bipartita a infractiunilor in crime si delicte.

Cadrul general actual de pedepse, prevazut in art. 53 C.p. indica atat felurile pedepselor cat si limitele generale ale acestora, iar in partea speciala se prevad pentru fiecare infractiune, pedeapsa aplicabila prin indicarea limitelor speciale fixate inlauntrul limitelor generale.[2]

Scara pedepselor a cunoscut transformari majore atat prin marirea limitelor unor pedepse, cat si prin introducerea unei pedepse principale (detentiunea pe viata), sistem consacrat prin Legea nr.140/1996 (publicata in Monitorul Oficial nr. 289 din 14 noiembrie 1996).

Limita maxima generala a pedepsei inchisorii a fost majorata de la 25 la 30 de ani, dar aceasta „inovatie”, preluata din legea penala franceza, nu are o motivatie convingatoare, fiind mai degraba rezultatul unei reactii emotionale a legaturilor fata de nivelul in crestere a fenomenului infractional decat urmarea unei analize profunde a necesitatilor actuale de politica. Modificarea survenita nu a avut in vedere nici datele statisticii judiciare din care rezulta ca, in foarte putine cazuri, cei carora li s-a aplicat o pedeapsa de 25 de ani inchisoare au comis, din nou, infractiuni grave ca si faptul ca instantele aplicau, rareori, maximul special al pedepsei, nefiind impiedicate de limitele speciale maxime evaluate anterior.

De asemenea apare majorarea nejustificat de mult a limitelor generale ale amenzii; prin modificarea art. 53 pct. 1 litera „c” C.p. acestea au crescut de la 100.000 lei - 300.000 lei la 1.000.000 lei - 500.000.000 lei, fiind majorate si limitele amenzii precizate in art. 91 litera „c” din C.p. ca sanctiune cu caracter administrativ pe care o aplica instanta cand dispune inlocuirea raspunderii penale.

Au fost majorate limitele speciale ale pedepselor, limitele de sanctionare a tentativei in cazul cand pedeapsa prevazuta este detentiune pe viata (limite marite de la 10 – 20 de ani la 10 –25 de ani).

Alta schimbare a fost aceea a majorarii sporului pedepsei inchisorii in cazul concursului de infractiuni cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoarea (de la 3 la 5 ani) ; la fel s-a intamplat si cu sporul pedepsei amenzii in cazul concursului de infractiuni cand s-au stabilit numai amenzi (1/2 in loc de un 1/4), sporul de pedeapsa cu inchisoarea in cazul recidivei a fost de asemenea majorat.

S-a reformulat art. 59 alin. 1 si 2, prevazandu-se conditii mai severe la libertatea conditionata (2/3 in loc de 1/2 pentru inchisoarea care nu depaseste 10 ani si 3/4 in loc de 2/3 in cazul inchisorii care depaseste 10 ani).

Se remarca conditii mai restrictive de suspendare conditionata a executarii pedepsei si de suspendare a executarii sub supraveghere. Aceasta inasprire a tratamentului penal este menita sa creeze un cadru juridic mai adecvat de reprimare a infractiunilor, al carui numar a crescut in mod deosebit dupa anul 1989.[3]

Experienta omenirii arata ca nu asprimea pedepsei poate fi un factor de prevenire a infractiunilor, ci promptitudinea represiunii, organizarea unui aparat capabil sa actioneze imediat si competent atunci cand s-au comis fapte grave contra ordinii sociale, un aparat care sa reuseasca si sa tina sub control activitatea ilicita a diferitelor categorii de persoane. Este greu de acceptat necesitatea majorarii pedepselor pe o scara atat de larga, atata timp cat instantele nu foloseau, efectiv, pana acum nici limitele nemajorate la cele mai multe dintre aceste infractiuni. Sporirea limitelor de pedeapsa se justifica atunci cand organele judiciare, desi sunt confruntate cu fapte grave, n-au posibilitatile legale sa le sanctioneze in mod corespunzator.





Nu apar convingatoare nici dispozitiile modificatoare si completatoare ale Legii nr.140/1996 in privinta criteriilor dupa care legiuitorul s-a oprit asupra unor infractiuni carora le-a majorat pedepsele, spre deosebire de altele care au ramas nemodificate. Tot astfel, nu apare clara justificarea introducerii de variante agravante la unele infractiuni, spre deosebire de altele.

Cadrul restrans al pedepselor principale – limitat la trei pedepse – nu permite o corecta individualizare a pedepsei pentru varietatea de infractiuni savarsite, cu consecinta imposibilitatii realizarii finalitatii acestuia. Unele din mijloacele de represiune penala au devenit insuficiente iar altele, in neconcordanta cu finalitatea si functiile pedepsei.

S-ar putea discuta asupra redefinirii pedepsei in raport cu ideile moderne asupra fundamentului acesteia, subliniindu-se ca pedeapsa retributiva, ca masura de constrangere, trebuie sa fie o justa riposta a societatii in raport cu fapta si vinovatia faptuitorului, in scopul restabilirii ordinii de drept incalcate.[4]

Sistemul social, inceput a fi construit dupa 1989, asemanator celui din perioada interbelica, fata de numarul foarte restrans al pedepselor principale, ar impune reintroducerea pedepselor din acea perioada (Codul penal din 1936) spre a diferentia cat mai adecvat tratamentul sanctionator, in functie de pericolul social pe care-l prezinta infractiunea comisa si infractorul. Acest lucru ar avea un ecou marit in randul destinatarilor normei penale, daca se au in vedere si rezultatele, nu intotdeauna pozitive, ale luptei impotriva fenomenului infractional.

Semnificativ ar fi sa se impartaseasca si din experienta penala a altor state (Franta, Spania etc.) ale caror sistem de pedepse se caracterizeaza printr-o mare diversitate, cu accent pe pedepsele neprivative de libertate. Solutii normative ca si sistematizarea legislatiei acestor state ar putea, prin urmare, constitui o baza de reflectie pentru legiuitorul roman in cadrul procesului de realizare a reformei penale.

Referitor la institutia executarii pedepsei la locul de munca, care nu poate fi aplicata in lipsa acordului scris al unitatii (art. 86 alin. 1 C.p.) ar trebui redefinita aceasta institutie, transformarea ei in pedeapsa, eventual denumita „munca obligatorie” sau „munca corectionala” cu toate consecintele ce decurg, inclusiv din organizarea adecvata a executarii pedepsei, care sa inlature deficientele constatate in prezent. Reintroducerea pedepsei arestului politienesc, in cadrul caruia sa existe obligatia de a munci, ar rezolva in mare masura si problema executarii pedepsei la locul de munca. Pentru atenuarea caracterului represiv excesiv al codului penal actual se impune si gasirea unor substitutive la pedeapsa inchisorii, prin transferul responsabilitatii reeducarii infractorilor catre comunitatile locale.

Legea ar trebui sa faca loc unor mijloace care, fara a fi pedepse, sa ajute la buna functionare a acestora si la desavarsita individualizare a represiunii.

O influenta hotaratoare asupra fenomenului infractional nu s-ar putea exercita decat actionandu-se asupra cauzelor mai profunde de ordin economico-social si cultural.

Cu prilejul seminarului de la Taormina (Sicilia) organizat de Consiliul Europei, privind combaterea crimei organizate, s-a atras atentia asupra cauzelor economice si sociale ale fenomenului infractional ca si asupra necesitatii ca guvernele sa gaseasca solutii constructive, pe acest plan, susceptibile a exercita o influenta nemijlocita asupra sferei si formelor de manifestare a infractionismului.




Parlamentul Romaniei adopta Legea nr.543 din 1 oct. 2002 privind gratierea unor pedepse si inlaturarea unor masuri si sanctiuni care prevede in art. 1 „Se gratiaza in intregime pedepsele cu inchisoarea pana la 5 ani inclusiv, precum si pedepsele cu amenda aplicata de instantele de judecata”, prevedere care se aplica indiferent de modalitatea de executare a pedepsei inchisorii dispusa de instanta (art. 2). Prevederile art. 1 si 2 nu se aplica celor condamnati pentru infractiunile savarsite in stare de recidiva si celor care sunt recidivisti prin condamnari anterioare (art. 4 alin. 1). Nu beneficiaza de prevederea art. 1 (si art. 3), cei carora li s-au aplicat pedepse sau masuri educative prin urmatoarele infractiuni : A. Infractiunile reglementate de codul penal in art. 155-173; art. 174-176; art. 182; art. 183; art. 18; art. 192 alin. 2; art. 194; art. 197; art. 198 alin 2-4; art. 201 alin. 2-5; art. 203; art. 209 alin. 1 litera a, b, d si g; art. 211; art. 212; art. 215 alin. 2-5; art. 2151 alin. 2; art. 239 alin 2 si 3; art. 2481; art. 254-257; art. 2671-270; art. 282; art. 284 si 285; art. 288-291; art. 3021 alin. 2; art. 3022 alin. 2; art. 309; art. 312- 314; art. 316; art. 322 alin. 3 teza II, art. 323; art. 329; art. 332; art. 340 alin. 2; B. Infractiuni reglementate in legi speciale ( art. 4). Sanctiunea cu inchisoare aplicata prin hotarari judecatoresti definitive pentru contraventii nu se mai executa (art.5). Gratierea nu se aplica celor care nu au inceput executarea pedepsei inchisorii, precum si celor care au inceput executarea, dar ulterior s-au sustras (art. 6). De asemenea nu beneficiaza de prevederile prezentei legi cei care au savarsit infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 15 ani.



V. Dongoroz si colaboratorii, pag. 20; C. Bulai, op.cit., Manual . ,pag. 277;

Ghe.Diaconu, op.cit., pag.180;

G. Antoniu, Reforma penala la primul pas, Revista de drept penal nr. 4/1996, pag. 9;

Ghe. Diaconu, op.cit., pag. 182-183;




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate