Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive


Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive




Domeniul de aplicare a prescriptiei extinctive

Prin domeniu al prescriptiei extinctive vom intelege totalitatea drepturilor subiective ale caror drepturi la actiune sunt sub incidenta sau campul prescriptiei extinctive.

In general, pentru determinarea domeniului prescriptiei extinctive se au in vedere doua criterii, si anume:




natura drepturilor subiective civile. In functie de acest criteriu se distinge intre domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor patrimoniale si domeniul prescriptiei extinctive in categoria drepturilor nepatrimoniale

actul normativ care reglementeaza prescriptia extinctiva. In functie de acest criteriu se distinge intre: domeniul prescriptiei extinctive reglementat de Decretul nr. 167/1958; domeniul prescriptiei extinctive reglementat de Codul civil si domeniul prescriptiei extinctive guvernat de alte acte normative.

Unii autori nu impartasesc aceasta conceptie asupra criteriilor de determinare a domeniului prescriptiei extinctive, propunand in locul primului criteriu (dupa natura drepturilor subiective) clasificarea drepturilor subiective in functie de obiectul lor, secondat indeaproape de continutul lor juridic (M. Nicolae, Prescriptia extinctiva, p. 358). Prin aceasta prisma se disting drepturi subiective civile primare, originare (drepturile personalitatii, drepturile de creanta, drepturile reale si drepturile intelectuale) si drepturi subiective civile secundare, derivate (drepturile potestative).

Din cele enuntate rezulta principiul prescriptibilitatii drepturilor patrimoniale, cu unele exceptii.

Nota bene. Libertatile si facultatile civile nu pot intemeia niciodata o prescriptie; de asemenea drepturile eventuale.

A. Domeniul prescriptiei extinctive in materia drepturilor patrimoniale.

Prescriptia extinctiva in domeniul drepturilor de creanta. Domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive este constituit, in mare parte, de drepturile la actiune pentru valorificarea drepturilor de creanta, oricare ar fi izvorul acestora, existand, totusi, si in acest domeniu unele exceptii (exemplu: in privinta actiunii care are ca obiect restituirea depunerilor la C.E.C.); potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea C.E.C. in societate bancara pe actiuni „Drepturile de creanta asupra sumelor depuse, dobanzilor si castigurilor sunt imprescriptibile”.

Se poate deci concluziona ca, in principiu, drepturile la actiune privind drepturile de creanta sunt prescriptibile extinctiv. Asadar, sunt prescriptibile toate drepturile de creanta – cu unele exceptii –, indiferent de izvorul lor (acte juridice, fapte juridice ilicite, imbogatirea fara justa cauza etc.).

Prescriptia extinctiva in domeniul drepturilor reale. Asa cum am aratat, potrivit art. 1 din Decretul 167/1958 prescriptia extinctiva se aplica tuturor drepturilor la actiune care au un caracter patrimonial, cu exceptia cazurilor prevazute de lege

Acest principiu exclude din domeniul prescriptiei extinctive: drepturile la actiune in sens procesual, drepturile la actiune care au un caracter nepatrimonial si apararile care se formuleaza pe cale de exceptie (in acest sens, a se vedea M. Nicolae, Prescriptia extinctiva, p. 378). Sunt apoi excluse – potrivit art. 21 din Decretul 167/1958 – din domeniul prescriptiei extinctive: dreptul de proprietate, uzufruct, uz, abitatie, servitute si superficie. Aceasta inseamna ca regimul acestor drepturi va fi carmuit de alte dispozitiuni legale decat Decretul nr. 167/1958; bunaoara, Codul civil si alte legi speciale. Se observa totodata ca art. 21 din Decret nu excepteaza si drepturile reale accesorii, ceea ce conduce la concluzia ca ele raman supuse acestei reglementari. Asa fiind putem conchide ca actiunile privitoare la drepturile reale principale nu intra sub incidenta Decretului nr. 167/1958, in timp ce actiunile relative la drepturile reale accesorii raman, in principiu, sub aceasta reglementare.

De alta parte, pentru intelegerea institutiei prescriptiei extinctive trebuie sa distingem intre actiuni reale, actiuni personale si actiuni mixte cu subdiviziunile lor, dupa cum ele sunt intemeiate pe dreptul de proprietate privata sau pe dreptul de proprietate publica. In fine, operatiunile de determinare a domeniului prescriptiei extinctive presupun si unele actiuni reale speciale privind drepturile reale accesorii.

In termeni de dictionar actiunea civila este mijlocul legal de proteguire si constrangere judiciara a drepturilor civile incalcate sau a intereselor ocrotite prin lege. Ea este susceptibila de clasificare dupa mai multe criterii. Astfel, potrivit naturii drepturilor subiective pe care le valorifica deosebim: actiuni personale, actiuni reale si actiuni mixte; dupa obiectul dreptului subiectiv protejat se disting: actiuni mobiliare si actiuni imobiliare; in functie de apararea unui drept real principal sau al posesiei unui bun imobil, in actiuni petitorii si actiuni posesorii; in sfarsit, dupa calea procesuala aleasa se distinge intre actiuni principale sau actiuni incidentale. (M. Costin, I. Les, M. Minea, D. Radu, Dictionar de drept procesual civil, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983, p. 16-17). Este insa necesar a le defini.

Actiunea personala este aceea prin care se valorifica drepturile de creanta. Aceste actiuni sunt numeroase, o enumerare a lor fiind practic imposibila.

Actiunea reala este actiunea prin care se urmareste valorificarea unui drept real. Acestea sunt limitate ca numar, la fel ca si drepturile reale la care se refera. Aceasta diviziune este importanta, deoarece, asa cum vom vedea, unele actiuni reale sunt imprescriptibile, iar altele sunt prescriptibile. Sunt actiuni reale:

actiunea in revendicare prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului sau solicita instantei restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar;

actiunea negatorie este actiunea prin care reclamantul titular al dreptului de proprietate contesta (neaga) paratului ca ar avea un drept de uzufruct, un drept de superficie etc., adica paratul nu are un drept real, dezmembramant al dreptului de proprietate si, in consecinta, sa inceteze exercitarea sa nelegitima;

actiunea confesorie este actiunea prin care reclamantul cere instantei sa stabileasca ca el este titularul unui drept real, dezmembramant al dreptului de proprietate (uzufruct, uz, abitatie, servitute ori superficie), cu privire la un bun si sa-i permita exercitarea netulburata;

actiunea in granituire este actiunea prin care titularul ei solicita instantei sa stabileasca prin semne exterioare linia despartitoare intre cele doua fonduri vecine.

Apoi, asa cum aratam, trebuie sa distingem intre actiunile petitorii care tind la apararea dreptului de proprietate si actiunile posesorii prin care posesorul isi apara posesia ca stare de fapt impotriva oricaror tulburari. Actiunile posesorii sunt de doua feluri:

actiunea in complangere (complenda) este actiunea posesorie generala (de drept comun) prin care reclamantul solicita inlaturarea unei tulburari obisnuite a posesiei pasnice prin incalcarea ei de catre parat;

actiunea in reintegrare (reintegranda), care este o actiune speciala prin care reclamantul pretinde a fi repus in situatia anterioara atunci cand a intervenit o deposedare sau o tulburare prin violenta.

Actiunile mixte sunt acele actiuni prin care reclamantul urmareste valorificarea concomitenta a unui drept real si a unui drept de creanta.

Actiunea in revendicare imobiliara (proprietate privata) nu se stinge indiferent de durata pasivitatii proprietarului, ceea ce inseamna ca este imprescriptibila sub aspect extinctiv, dar poate fi paralizata daca se invoca uzucapiunea (prescriptia achizitiva). Solutia se justifica prin aceea ca, in caz contrar, prin implinirea termenului de prescriptie uzurpatorul ar continua sa posede bunul in mod nestingherit. Nu toti autorii sunt de acord cu acest punct de vedere.

Controversa actiune in revendicare prescriptibila – actiune in revendicare imprescriptibila Articolul 1890 C.civ. statueaza: „Toate actiunile atat reale cat si personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie, se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua-credinta”. Pe margine acestui text s-au conturat (inca din sec. al XIX-lea) doua opinii, ambele bine justificate stiintific: una minoritara (dupa parerea noastra) care afirma ca actiunea in revendicare imobiliara proprietate privata este prescriptibila in termen de 30 de ani; cealalta, majoritara, care afirma ca, dimpotriva, aceasta actiune este imprescriptibila.





Desigur, la o prima lectura daca analizam art. 1890 C.civ. in mod izolat suntem tentati a spune ca si actiunea in revendicare este prescriptibila in termen de 30 de ani, ca ea este inclusa in „toate actiunile atat reale cat”. Mai mult, sustinatorii primei opinii, in mod logic invedereaza: „In lipsa unui text de lege expres, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate nu este suficient pentru a justifica imprescriptibilitatea actiunii in revendicare, deoarece consecventa ar impune ca actiunea in revendicare sa nu poata fi paralizata prin invocarea uzucapiunii, insa legiuitorul nu s-a oprit la aceasta solutie” (G. Boroi, op. cit., p. 226). In dezvoltarea acestei opinii se mai afirma ca eventual „legiuitorului i s-ar putea reprosa doar caracterul nestiintific al solutiei la care s-a oprit, deoarece nu a tinut seama de caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, dar nu i se poate spune ca nu are dreptate, masura dreptatii fiind insasi legea”; ca prin prescriptibilitate perpetuitatea dreptului de proprietate nu este atinsa, dar acesta ar urma sa fie lipsit de posibilitatea apararii pe cale de actiune etc. (E. Chelaru, op. cit., p. 204-205).

Sustinatorii celei de a doua solutii (imprescriptibilitatea actiunii in revendicare) isi extrag argumentarea, in principal, din caracterul dreptului de proprietate care este perpetuu si din faptul ca acest drept nu se pierde prin neuz; deci, oricat timp ar dura pasivitatea proprietarului, acesta nu este decazut din dreptul de a revendica bunul, chiar daca a lasat sa treaca mai mult de 30 de ani. Se recunoaste insa ca daca proprietarul nu pierde dreptul de revendicare prin prescriptia extinctiva prevazuta de art. 1890 C.civ., el poate totusi pierde proprietatea daca un altul a obtinut-o prin uzucapiune (a se vedea, in acest sens: G.N. Lutescu, op. cit., p. 262; C. Birsan, op. cit., p. 208; M.Nicolae, op. cit., p. 380-384 impreuna cu bogatul aparat bibliografic mentionat; L. Pop, op. cit., p. 125).

In ce ne priveste imbratisam cea de a doua opinie, dar cu unele nuantari si completari. Astfel, in primul rand art. 1890 C.civ. trebuie neaparat interpretat in legatura cu definitia legala a proprietatii din Codul civil, dar si cu definitiile doctrinare in materie.

Imprescriptibilitatea actiunii in revendicare isi are originea, neindoios, in caracterul perpetuu al dreptului de proprietate. Desi acest caracter nu a fost afirmat in mod expres in niciun text din Codul civil, doctrina si jurisprudenta l-au admis in unanimitate; el este de esenta proprietatii. De altfel, credem ca perpetuitatea isi extrage substanta si din caracterul absolut al dreptului de proprietate, pentru ca insasi notiunea de perpetuu ne evoca absolutul.

Din definitia dreptului de proprietate care spune ca: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut insa in limitele determinate de lege” (art. 480 C.civ.) rezulta ca titularrul acestui drept are plenitudinea prerogativelor asupra bunului, adica totalitatea atributelor care pot fi exercitate. Aceasta constatare straveche este foarte importanta, deoarece confera proprietarului atat prerogativa de a folosi bunul, cat si pe cea de a nu-l folosi; inseamna ca a folosi bunul la fel ca si a nu-l folosi echivaleaza cu a exercita dreptul de proprietate. Dar numai proprietarul bunului este indreptatit sa decida asupra nefolosirii lui. Pe cale de consecinta, dreptul de proprietate se exercita independent de folosinta bunului (pentru aceasta modalitate negativa, a se vedea: C. Birsan, op. cit., p. 41; M. Nicolae, op. cit., p. 384; O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p. 113-115). Dar prescriptia extinctiva (care in conceptia noastra este o sanctiune) vine sa sanctioneze tocmai lipsa exercitarii dreptului; cum aceasta nefolosinta nu este tot una cu neexercitarea dreptului, trebuie sa admitem ca nu exista prescriptie extinctiva a dreptului de proprietate si, pe cale de consecinta, a actiunii in revendicare.

O precizare inca mai este necesara. Dreptul de proprietate dureaza, in principiu, atata timp cat exista si obiectul sau. O exceptie exista: abandonarea bunului, caz in care dreptul de proprietate initial a disparut, bunul (mobil) devenind fara stapan pana la o eventuala ocupatiune; deci, pentru acest interval dreptul de proprietate nu mai exista in timp ce bunul in materialitatea sa ramane. Iata cum vointa poate limita in timp dreptul de proprietate.

La toate acestea s-ar putea invoca si alte argumente in favoarea imprescriptibilitatii dreptului de proprietate imobiliara. De pilda, posibilitatea – in cazul in care actiunea in revendicare ar fi prescriptibila – ca imobilul sa fie atribuit in mod gratuit statului, ceea ce nu ar fi echitabil. Sau, alt argument: ineficienta uzucapiunii de 30 de ani, deoarece in practica prescriptia extinctiva de 30 de ani s-ar implini inaintea termenului de prescriptie achizitiva, avand in vedere ca inceputul termenului acesteia trebuie sa fie in mod obligatoriu posterior inceputului nefolosintei. Nu s-ar putea, credem, invoca cu destula convingere ca imprescriptibilitatea actiunii in revendicare ar fi in contradictie cu interesul general si cu securitatea circuitului civil, deoarece chiar prescriptia achizitiva este un stimulent in a-l face pe proprietar mai diligent. Si, de fapt, daca astazi dreptul de proprietate sufera atatea limitari si eroziuni, in lipsa protectiei imprescriptibilitatii sale, ne putem intreba: ce ar mai ramane din el?

In sfarsit, trebuie adaugat ca principiul imprescriptibilitatii dreptului de proprietate nu prezinta un interes practic decat in cazul in care nimeni nu poate justifica uzucapiunea, caz in care proprietarul este preferat statului (O. Ungureanu, C. Munteanu, op. cit., p. 90). Invers, dreptul de proprietate nu mai este protejat prin actiunea in revendicare atunci cand un tert face dovada prescriptiei achizitive.

Prescriptibilitatea drepturilor reale accesorii. Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 „odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii”. Deoarece legea nu face deosebire, se vor stinge deopotriva atat drepturile care au un caracter personal, cat si drepturile la actiune care au un caracter real. De pilda, actiunea ipotecara, actiunea in revendicare a creditorului gajist, actiunea in valorificarea unor privilegii speciale (pe larg, M. Nicolae, op. cit., p. 403-404).

Actiunea in revendicare mobiliara si imobiliara care urmareste valorificarea dreptului de proprietate publica este imprescriptibila in temeiul prevederilor art. 1844 C.civ. potrivit carora „Nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care din natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert”. De asemenea, imprescriptibilitatea acestei actiuni rezulta din prevederile constitutionale art. 136 alin. (4)] si din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul acesteia in art. 11 care stabileste ca bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. De asemenea, Legea administratiei publice locale nr. 215/2001 statueaza in art. 120 ca: „Bunurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, imprescriptibile si insesizabile”, iar art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 (Legea fondului funciar) ca terenurile care fac parte din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile. Aceasta inseamna, totodata, ca statului nu i se poate opune uzucapiunea in cazul imobilelor sau posesia de buna-credinta in situatia bunurilor mobile.

Actiunea prin care se urmareste iesirea din indiviziune si, deci, impartirea succesiunii este imprescriptibila. In art. 728 C.civ. se statueaza ca „Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune. Un coerede poate cere oricand imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrarii.

Se poate face invoire pentru suspendarea diviziunii pe termen de 5 ani. Dupa trecerea acestui timp, invoirea se poate reinnoi”.

Actiunea negatorie prin care proprietarul cere incetarea exercitiului nelegitim asupra bunului sau, al unui drept de uz, uzufruct, abitatie, servitute sau superficie, este considerata imprescriptibila din aceleasi motive care justifica imprescriptibilitatea actiunii in revendicare imobiliara (C. Birsan, op. cit., p. 235). Exista, totusi, si actiuni reale prescriptibile extinctiv.

Actiunea in revendicare a bunurilor mobile corporale care constituie obiectul proprietatii private. Se disting doua situatii:

– daca proprietarul s-a desesizat de anumite bunuri in mod voluntar si acestea se afla in posesia de buna-credinta a unor terte persoane, el nu le poate revendica, intrucat potrivit prevederilor art. 1909 alin. (1) C.civ., posesorul de buna-credinta dobandeste proprietatea asupra bunurilor mobile corporale chiar de la data intrarii sale in posesiune, fara a fi necesara vreo curgere de timp;

– in cazul in care bunurile de acest fel au iesit insa din posesiunea proprietarului fara voia sa (cazul tertului dobanditor de rea-credinta, a hotului sau gasitorului) actiunea in revendicarea lor de catre proprietar este imprescriptibila. Abandonam astfel opinia pe care am sustinut-o (in editiile precedente) in sensul ca ea este prescriptibila in termen de 30 de ani; in adevar si in cazul bunurilor mobile proprietate privata dreptul de proprietate este perpetuu. Or, a accepta solutia prescriptibilitatii acestei actiuni ar insemna a accepta un regim diferentiat dupa cum bunul este mobil sau imobil.

Termenul de 3 ani – la care se refera art. 1909 alin. (2) – nu are insa caracterul unui termen de prescriptie achizitiva sau extinctiva, ci este considerat a fi un termen de decadere C. Birsan, op. cit., p. 223). In consecinta, in cazul in care actiunea in revendicare nu este introdusa in cursul acestui termen, se stinge insusi dreptul de proprietate al celui care era indreptatit sa o introduca.




Prin exceptie, art. 1909 C.civ. se aplica si in cazul unor bunuri incorporale care pot fi obiect de posesie si anume in cazul titlurilor la purtator.

Tot aici pot fi amintite unele cazuri de revendicare imobiliara cu caracter special. Astfel, in art. 498 C.civ. se stabileste ca „Daca un fluviu sau un rau navigabil sau nu, rupe deodata o parte mare si care se poate recunoaste, de pamant si o lipeste la pamantul unui alt proprietar, acea parte ramane a cui a fost pamantul de la care s-a rupt, insa, daca se va reclama in termen de un an”.

De asemenea, potrivit art. 42 alin. (1) si (2) din Legea apelor nr. 107/1996, in cazul in care un curs de apa isi formeaza o albie noua, parasind in mod natural pe cea veche, riveranii sau utilizatorii de apa pot sa solicite, prin derogare de la art. 496 C.civ., in termen de 1 an aprobarea Administratiei Nationale „Apele Romane” pentru readucerea apei in vechea albie, pe cheltuiala acestora. Daca in termen de 1 an de la sfarsitul anului in care apa a parasit albia nu se formuleaza o cerere in acest sens, albia veche ramane in proprietatea riveranilor, iar albia noua se considera albie naturala.

In doctrina este mentionata si actiunea confesorie prin care se pretinde un drept de uzufruct, de uz, de abitatie sau de servitute impotriva celui care poseda imobilul (art. 557, art. 565, art. 639 C.civ.), fiind aplicabila prescriptia extinctiva de 30 de ani prevazuta de art. 1890 C.civ. care – asa cum am mai aratat – dispune: „Toate actiunile atat reale, cat si personale pe care legea nu le-a declarat imprescriptibile si pentru care n-a definit un termen de prescriptie, se vor prescrie prin 30 de ani, fara ca cel care invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se poata opune reaua-credinta” (Gh. Beleiu, op. cit., p. 250; E. Chelaru, op. cit., p. 205).

Actiunile posesorii sunt considerate de majoritatea autorilor ca fiind prescriptibile, fiind supuse regimului de drept comun al prescriptiei extinctive. Au fost unii autori care au considerat acest termen ca pe unul de procedura, opinie pe care nu o imbratisam.

B. Domeniul prescriptiei extinctive in materia drepturilor personal nepatrimoniale. Din interpretarea per a contrario a art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 se ajunge la concluzia ca dreptul la actiune pentru valorificarea unor drepturi personale nepatrimoniale nu este supus prescriptiei extinctive. Este vorba de drepturi subiective strans legate de persoana umana care nu sunt evaluabile in bani, neavand un continut economic. Fiind inseparabile de persoana umana, ocrotirea lor juridica permanenta se impune, neexistand niciun interes pentru limitarea apararii lor in timp.

Mentionam dintre aceste drepturi pe cele privitoare la nume, onoare, reputatie, dreptul de autor al unei opere stiintifice, artistice ori literare, dreptul de inventator si altele prevazute in legi speciale. De asemenea, in domeniul dreptului familiei, dreptul la actiune al copilului pentru stabilirea filiatiei fata de mama, dreptul la actiune in contestarea unei recunoasteri de maternitate sau de paternitate, dreptul la actiune al parintilor, daca acestia nu locuiesc impreuna, pentru stabilirea locuintei copilului minor la unul dintre ei, pentru inapoierea copilului minor retinut fara drept de catre o alta persoana sau dreptul la actiune pentru incredintarea copiilor minori unuia dintre parinti, unor rude ori unor alte persoane sau institutii de ocrotire, in caz de divort, dreptul la actiune pentru desfacerea adoptiei [art. 52 alin. (1), art. 49, art. 100 alin. (3), art. 103, art. 42, art. 44, art. 80 si art. 81 C. fam.

Drepturile personalitatii sunt acele drepturi care sunt inerente calitatii de persoana umana prin insusi faptul ca este om; de pilda, dreptul la integritate fizica, la onoare, la reputatie, la nume, dreptul la imagine, dreptul la viata privata etc. (pentru clasificarea lor, O. Ungureanu, C. Jugastru, Drept civil. Persoanele, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 45). Deoarece, asa cum rezulta implicit, aceste drepturi fac parte din categoria drepturilor personal nepatrimoniale, ele sunt imprescriptibile atat achizitiv, cat si extinctiv (in acelasi sens impreuna cu justificarea acestei solutii si un aparat bibliografic bogat, a se vedea M. Nicolae, op. cit., p. 420-422). Ele sunt apoi inalienabile si insesizabile.

Totusi, consideram si noi ca dreptul la actiune pentru repararea daunelor materiale si morale rezultate din nesocotirea unui drept personal nepatrimonial este prescriptibil, fiind un drept de creanta.

Drepturile la actiune referitoare la raporturile de familie, avand un obiect nepatrimonial, sunt, in principiu, imprescriptibile.

Exista insa si exceptii de la acest principiu. Astfel, sunt cazuri in care legea prevede expres anumite termene pentru exercitiul acestor drepturi, ca, de pilda, termenul de 6 luni de la data cand tatal a cunoscut nasterea copilului, pentru dreptul la actiune in tagada paternitatii [art. 55 alin. (1) C. fam.] sau termenul de 1 an de la nasterea copilului, pentru dreptul la actiune in stabilirea paternitatii din afara casatoriei [art. 60 alin. (1) C.fam.] ori termenul de 6 luni pentru actiune in nulitate relativa a casatoriei (art. 21 C. fam.

Tot in cadrul analizei exceptiilor de la principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale s-a pus si problema daca prevederile art. 2 potrivit carora nulitatea unui act juridic poate fi invocata oricand fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, se refera atat la cazurile de nulitate absoluta, cat si la cele de nulitate relativa si care este explicatia acestei reglementari.

In literatura juridica si in practica judiciara se admite de unii autori ca textul priveste numai nulitatea absoluta, fiind totusi necesar sa se distinga – desi textul nu o face – intre valorificarea nulitatii ca atare si valorificarea consecintelor patrimoniale, subsecvente, ale nulitatii absolute. In primul caz dreptul la actiune este imprescriptibil, in cel de-al doilea caz este supus prescriptiei extinctive, intrucat are un obiect patrimonial. Asa cum am mai aratat nulitatea absoluta este imprescriptibila si, de asemenea, inexistenta

In ceea ce priveste nulitatea relativa aceasta nu poate fi invocata decat in cadrul termenelor generale de prescriptie stabilite de Decretul nr. 167/1958, in art. 9 din acest decret facandu-se referire la „prescriptia dreptului la actiune in anularea unui act juridic”.

Dreptul la actiune civila pentru repararea prejudiciilor cauzate prin incalcarea drepturilor personale patrimoniale este insa supus prescriptiei extinctive, potrivit regulilor generale privind drepturile la actiune cu obiect patrimonial.

C. Unele cazuri speciale in care se pune problema prescriptiei extinctive. Apararile formulate pe calea exceptiei. Prescriptia are ca efect stingerea dreptului la actiune in sens material, prevederile art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 negasindu-si aplicare in cazul apararilor care sunt formulate prin mijlocul procedural al exceptiei, acestea neintrand deci in domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive.

O problema controversata este aceea daca invocarea nulitatii relative pe cale de exceptie poate fi facuta oricand sau numai in cadrul termenelor generale de prescriptie. Intr-o prima opinie invocarea, pe cale de exceptie, a nulitatii relative este imprescriptibila pentru ca qua temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum, adica actiunea este temporara, exceptia este permanenta (T.R. Popescu, P. Anca, Teoria generala a obligatiilor, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 99; M. Nicolae, op. cit., p. 437). Intr-o a doua parere invocarea nulitatii pe cale de exceptie este prescriptibila (I. Mateias, op. cit., p. 68; D. Cosma, op. cit., p. 319; O. Capatina, op. cit., p. 234; Gh. Beleiu, op. cit., p. 376).

Suntem de parere ca, in situatia exceptiei de nulitate relativa invocata impotriva actiunii prin care reclamantul urmareste executarea actului juridic anulabil, trebuie sa se admita teza aplicarii prescriptiei extinctive; in consecinta trebuie sa se respinga exceptia daca s-a implinit termenul de prescriptie in cadrul caruia paratul ar fi putut sa ceara, pe cale de actiune, anularea acelui act.

Aceasta solutie se impune, dupa parerea noastra, pentru ca tine seama de faptul ca ceea ce este prescriptibil pe cale de actiune – dreptul de a cere anularea actului – nu ar putea deveni imprescriptibil pe cale de aparare. In adevar, presupunand ca termenul de prescriptie pentru dreptul de a cere anularea actului juridic s-a implinit, acel act ar trebui sa devina inatacabil.

De altfel, de cate ori se incearca a se valorifica pe cale de exceptie un mijloc ce putea fi valorificat pe cale de actiune, in cadrul termenului legal de prescriptie, nu s-ar justifica solutia potrivit careia exceptia ar fi sustrasa efectului extinctiv al prescriptiei, de vreme ce partea nu era obligata sa astepte sa se introduca o actiune impotriva ei, ci putea sa recurga, direct, in cadrul termenului de prescriptie, la actiunea in anulare (pentru actul procedural de invocare a exceptiilor care este intampinarea, a se vedea O. Ungureanu, Intampinarea si cererea reconventionala. Consideratii pe marginea noilor reglementari in materie, Juridica nr. 2/2001, p. 79-84).



In doctrina mai sunt analizate si alte cazuri ca:

actiunea in constatare, care este considerata imprescriptibila exemplu: constatarea nulitatii absolute a unui act juridic sau cererea unui succesor de a se constata masa succesorala etc.); este considerata asa deoarece prin intermediul ei nu se valorifica nicio pretentie impotriva cuiva;

actiunile mixte, care au caracter de actiuni reale, personale sau in constatare, prescriptia fiind aplicabila in functie de calificarea care li se da (exemplu: actiunea in nulitate este prescriptibila sau imprescriptibila in functie de natura nulitatii invocate, petitia de ereditate prin care un succesor cere in justitie sa i se recunoasca titlul de mostenitor universal sau cu titlu universal sau de donatar de bunuri viitoare in contra unei persoane care detine bunurile succesorale in virtutea unui titlu aparent de mostenitor);

dualitatea de actiuni, cand titularul dreptului subiectiv poate intenta doua actiuni pentru valorificarea dreptului sau, adica atat o actiune izvorata din contractul civil, careia i se aplica prevederile Decretului nr. 167/1958, cat si o actiune reala, de revendicare, careia i se aplica dispozitiile art. 1890 C.civ., adica prescriptia de 30 de ani (exemplu: actiunea personala si actiunea reala a deponentului proprietar impotriva depozitarului, cand proprietarul bunului poate cere restituirea acestuia atat in baza unei actiuni intemeiata pe contractul de depozit, cat si prin actiunea in revendicare); (a se vedea I. Dogaru, Ideea curgerii timpului, p. 233);

actiunile in materie succesorala. Potrivit art. 728 C.civ. „un coerede poate cere oricand imparteala succesiunii, chiar cand ar exista conventii sau prohibitii contrare”. Aceasta inseamna ca actiunea de partaj este imprescriptibila. Tot astfel este actiunea prin care se cere instantei judecatoresti constatarea masei succesorale, a calitatii de mostenitor sau a cotelor succesorale. Dar dreptul de acceptare al succesiunii se prescrie – potrivit art. 700 C.civ. – in termen de 6 luni.

In ce priveste actiunea in reductiunea liberalitatilor excesive, ea avand un caracter patrimonial, se va prescrie in termenul general de prescriptie de 3 ani de la data deschiderii succesiunii (pentru detalii, D. Chirica, Drept civil. Succesiuni si testamente, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 348-353). De asemenea, actiunea prin care se solicita raportul donatiilor este prescriptibila in termenul general de prescriptie, avand un caracter patrimonial si personal (M. Nicolae, op. cit., p. 470-471).

Un regim diferentiat reclama actiunea prin care se cere predarea legatului cu titlu particular. In adevar, ea este o actiune patrimoniala si personala daca legatul are ca obiect bunuri de gen sau drepturi de creanta si va fi prescriptibila in termen de 3 ani sau, dupa caz, o actiune reala daca obiectul legatului il constituie dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun individual determinat, cand se vor aplica regulile prescriptiei extinctive referitoare la actiunea in revendicare sau la actiunea confesorie (a se vedea E. Chelaru, op. cit., p. 213).

De alta parte, actiunea in revocarea legatului pentru neindeplinirea sarcinii este prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani. Tot astfel actiunea in revocarea legatului pentru ingratitudine (pentru amanunte, D. Chirica, op. cit., p. 251-255).

Actiunea in petitie de ereditate este actiunea prin care reclamantul cere instantei de judecata recunoasterea calitatii sale de mostenitor legal sau testamentar, universal sau cu titlu universal si obligarea paratului la predarea bunurilor succesorale pe care le detine. Ea este considerata de majoritatea autorilor ca fiind o actiune reala, deoarece se transmite proprietatea patrimoniului succesoral, si care totusi se prescrie in termen de 3 ani. Alti autori sustin ca obiectul acestei actiuni este stabilirea unei calitati a persoanei si deci actiunea este personala, prescriptibila in 3 ani; in sfarsit, alti autori sustin ca actiunea in petitie de ereditate este o actiune mixta dupa natura personala sau reala a drepturilor cuprinse in succesiune. In ce ne priveste consideram, alaturi de alti autori (D. Chirica, op. cit., p. 458; M. Nicolae, op. cit., p. 465) ca actiunea in petitie de ereditate este o actiune imprescriptibila; aceasta deoarece printr-o astfel de actiune mostenitorul cere sa se constate aceasta calitate si sa i se predea bunurile succesorale. Or, asa cum s-a spus, atat actiunea in constatare, cat si actiunea in revendicare sunt imprescriptibile extinctiv;

actiunea in repararea patrimoniala a daunelor morale considerata prescriptibila asemenea drepturilor de creanta, de exemplu Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale (a se vedea, in acest sens, G. Boroi, op. cit., p. 274); dimpotriva, actiunea in repararea nepatrimoniala a daunelor morale – in baza art. 54 din Decretul nr. 31/1954 – este imprescriptibila;

actiunea care are ca obiect restituirea prestatiilor ca urmare a anularii unui act juridic civil privita ca prescriptibila, asemenea actiunii privind imbogatirea fara temei legitim;

dreptul la actiune pentru valorificarea unor drepturi potestative (secundare), care este considerat imprescriptibil. In aceasta categorie sunt situate drepturile subiective civile care nu dau nastere direct unui drept la actiune (exemplu: dreptul la alegere in cazul unei obligatii alternative, dreptul de denuntare unilaterala a unui contract, dreptul de preemptiune, dreptul de a ratifica o gestiune de afaceri, dreptul de a revoca o oferta sau de a accepta un contract etc.); este vorba despre asa numitele drepturi potestative (a se vedea: I. Reghini, Consideratii privind drepturile potestative, P.R. nr. 4/2003, p. 236; M. Nicolae, op. cit., p. 446- 452).

Termenul de 6 luni prevazut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 . Aceasta lege reglementeaza regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989; in art. 22 alin. (1) se prevede ca persoanele indreptatite la restituire trebuiau sa notifice in termen de 6 luni persoanei juridice detinatoare solicitarea restituirii in natura a imobilului (acest termen a fost prelungit de mai multe ori).

Intr-o prima opinie s-a sustinut ca acest termen este unul de decadere si deci nu este susceptibil de intrerupere sau suspendare, ca prin implinirea lui se pierde insusi dreptul (I. Adam Legea nr. 10/2001. Regimul juridic aplicabil imobilelor preluate abuziv, ed. a III-a, Ed. All Beck, Bucuresti, p. 358).

O a doua opinie – la care achiesam – priveste acest termen ca unul de prescriptie, asa incat prin nerespectarea acestui termen nu se stinge insusi dreptul de a obtine masuri reparatorii, ci doar dreptul de a obtine protectia justitiei pentru valorificarea acestui drept. Asadar, formularea notificarii va intrerupe acest termen (E. Chelaru, op. cit., p. 206; E. Poenaru, op. cit., p. 257).




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate

Drept




CONCEPTIA DOCTRINEI ASUPRA JURISPRUDENTEI
Patrimoniu persoanei
Nulitatea relativa a partajului
Normele conflictuale privind faptele juridice
Aplicarea legii civile in timp, in spatiu si asupra persoanelor
LIBERTATEA DE STABILIRE
Modalitatile dreptului de proprietate
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Dovada calitatii de mostenitor
LUCRARE DE LICENTA drept - Probele in dreptul civil













loading...