Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept

Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept

Pentru aplicarea in concret a legii civile, interpretul (fie el judecator, procuror, avocat etc.) trebuie pentru inceput sa stabileasca daca raportul juridic supus analizei apartine dreptului civil sau unei alte ramuri de drept; aceasta operatiune poarta denumirea de calificare. Numai dupa ce s-a facut aceasta operatiune si s-a statuat ca respectivul raport juridic este de drept civil, se poate trece la operatiunea subsecventa: aplicarea normelor de drept civil. Per a contrario, in masura in care raportul juridic respectiv nu apartine dreptului civil, ci unei alte ramuri de drept (dreptul familiei, dreptul administrativ etc.), se vor aplica acele norme.

Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept vizeaza mai multe criterii. Acestea, in general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare, calitatea subiectelor, caracterul normelor, specificul sanctiunilor si principiile dreptului civil (pentru un studiu aprofundat privind delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept, a se vedea, E. Lupan, I. Sabau-Pop, Tratat, p. 35-37).

Obiectul de reglementare presupune o categorie omogena de relatii sociale care sunt reglementate de un manunchi de norme juridice care si ele sunt uniforme si unitare. Obiectul de reglementare este criteriul hotarator in constituirea si delimitarea ramurilor de drept. Am precizat deja ca obiectul dreptului civil este format din doua mari categorii: raporturi patrimoniale si raporturi nepatrimoniale; nu insa toate aceste raporturi fac parte din obiectul dreptului civil.

Metoda de reglementare este un criteriu subsecvent de delimitare si consta in modalitatea de influentare a raporturilor sociale de catre stat, care edicteaza normele de drept. Specifica dreptului civil este metoda egalitatii juridice a partilor dintr-un raport juridic civil (a se vedea, pentru detalii, L. Pop, Despre metoda de reglementare in dreptul civil, Studia Jurisprudentia nr. 1/1977, p. 49-54).

Un alt criteriu: calitatea subiectelor raporturilor juridice. Din acest punct de vedere, specific dreptului civil este faptul ca normele sale nu pretind o calitate speciala subiectelor sale; este suficient ca ele sa fie persoana fizica (fiinta umana) sau persoana juridica (entitate colectiva).

Alt criteriu care ajuta la delimitarea ramurilor de drept este acela al caracterului normelor: norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil sunt specifice normele dispozitive (permisive, supletive sau interpretative).

Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii

Pentru dreptul civil sanctiunea specifica este restabilirea dreptului subiectiv civil incalcat care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin incetarea actiunii de vatamare a dreptului personal nepatrimonial.

Ultimul criteriu il constituie principiile dreptului civil. Si ele pot ajuta la delimitarea dreptului civil in masura in care se regasesc intr-un anume raport juridic.

Facandu-se uz de aceste criterii - in totalitate sau numai in parte - dreptul civil se delimiteaza de: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul muncii si securitatii sociale, dreptul procesual civil, dreptul international privat, dreptul penal, dreptul procesual penal etc.

Dintre aceste ramuri de drept, retinem cu titlu de exemplu, definitiile dreptului procesual civil si dreptului international privat. Astfel vom sesiza usor delimitarea intre dreptul civil si aceste doua ramuri.

Procesul civil a fost definit ca fiind activitatea desfasurata de catre organul de jurisdictie, partile interesate, organele de executare, de alte organe sau persoane care, in conditiile legii, participa la infaptuirea justitiei in pricinile civile (a se vedea I. Deleanu, Tratat de procedura civila, I, Ed. Europa Nova, Bucuresti, p. 9).

Etimologic, cuvantul "proces" deriva de la latinescul pro-cedere (a merge inainte) si indica o activitate ce trebuie sa se desfasoare pentru aplicarea normelor dreptului civil material.

Trebuie retinut ca legea materiala sau substantiala, in sens larg, are ca obiect de reglementare relatiile sociale. Acestea odata reglementate devin raporturi juridice in care participantii - subiectele de drept - au drepturi si obligatii subiective. Ansamblul acestor reglementari constituie ceea ce, asa cum am aratat, numim drept substantial sau material. Ordinea juridica ideala este o "ordine de pace". Atunci insa cand dreptul subiectiv este contestat sau ignorat ordinea juridica ideala se transforma intr-una conflictuala. Ea devine, asa cum s-a spus, o "ordine de razboi" (a se vedea I. Deleanu, op. cit., p. 9). Apare in acest moment necesitatea aplicarii normei sau legii procedurale. De aceea, intr-o asemenea relatie, dreptul procesual ar fi "cealalta fateta a dreptului material" (a se vedea I. Stoenescu, S. Zilberstein, Drept procesual civil. Teoria generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, p. 39), aspectul sau sanctionator. Dreptul procesual civil asigura, prin constrangere, realizarea drepturilor subiective civile.

In ceea ce priveste dreptul international privat, acesta are ca obiect de reglementare, potrivit art. 1 din Legea nr. 105/1992, raporturi juridice civile lato sensu, adica raporturi civile, comerciale, de munca, de procedura civila, carora li se adauga unul sau mai multe elemente de extraneitate. De aceea el a mai fost denumit si "drept civil international" mai ales de autorii francezi.

Existenta statelor straine cu ordini de drept proprii face ca pentru acele raporturi juridice cu elemente de extraneitate sa fie cautate solutii specifice. Acest demers este realizat de dreptul international privat.

La o prima vedere notiunea de "drept international privat" poate sa ne induca in eroare. De aceea, inca o data trebuie sa subliniem ca este vorba despre un drept national si nu de un drept international superior impus statelor; ceea ce este "international" este scopul sau si nu izvoarele sale.

Elementele de extraneitate sunt: cetatenia, nationalitatea, domiciliul, resedinta, sediul, pavilionul, locul incheierii contractului, locul executarii lui, situarea unor bunuri etc. Metoda de reglementare specifica dreptului international privat este aceea de indicare prin "norma conflictuala" a legii aplicabile (a se vedea: I.P. Filipescu, Drept international privat, vol. I, Ed. Actami, Bucuresti, 1995, p. 17-32; D.A. Popescu, M. Harosa, Drept international privat. Tratat elementar, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1999, p. 15-16; O. Ungureanu, C. Jugastru, Manual de drept international privat, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2002, p. 17-20).

Stiinte colaterale dreptului civil, in general, sunt: istoria dreptului si dreptul comparat, considerate clasice; apoi sociologia juridica, psihologia juridica, lingvistica juridica, analiza economica a dreptului, etnologia juridica, informatica juridica, considerate stiinte colaterale noi. In continuare le vom recenza pe unele dintre ele.

Dreptul comparat. Dreptul comparat este stiinta al carei obiect este studiul si compararea sistemelor juridice ale lumii actuale si a institutiilor pe care le adopta. Daca dreptul comparat general se ocupa cu compararea a doua sau mai multe sisteme juridice studiate in ansamblul lor, dreptul comparat special constituie un complement indispensabil al dreptului comparat general, avand insa functii mai practice. Legislatiile straine pot servi la imbunatatirea dreptului unei tari, in masura in care dreptul acelei tari este susceptibil sa asimileze institutiile juridice dintr-o tara straina. Dar datorita mentalitatilor, unor aspiratii ale corpului social sau unei conceptii autoritare sau liberale, asimilarea unor institutii nu este posibila intotdeauna; alteori asimilarea nu este posibila datorita sistemelor juridice diferite. De exemplu, common-law-ul anglo-american nu se poate exporta intr-o tara care nu a cunoscut colonizarea engleza. Dimpotriva, unele institutii din dreptul germanic pot fi introduse fara dificultate in dreptul nostru; unele dintre ele au fost deja efectiv introduse in dreptul francez. Totusi, in mod exceptional, este cunoscut un sistem original alcatuit dintr-un amestec de influente franceze si engleze in Quebec si Luisiana.

Dreptul comparat special are, de asemenea, ca functie sa pregateasca o unificare a dreptului. Nu este vorba despre o unificare generala care este o utopie, ci de o unificare partiala limitata la anumite domenii sau la anumite institutii. In cadrul Uniunii Europene aceasta unificare se realizeaza in special prin procedeul directivelor de armonizare a dreptului statelor membre. Desigur, unificarea este mult mai usor de realizat atunci cand este vorba de sistemele juridice ale tarilor apropiate prin civilizatia lor si, mai ales, prin civilizatia lor juridica (mentalitati apropiate, identitate de concepte si de categorii). O unificare mai ambitioasa s-a reusit in unele domenii particulare in cadrul conventiilor internationale. Aici poate fi vorba fie de conventii care stabilesc norme materiale in ceea ce priveste relatiile internationale care au drept consecinta suprimarea conflictului de legi (de exemplu, transporturile maritime, aeriene etc.), fie de conventii care au ca obiect sa unifice nu numai dreptul international, ci chiar dreptul intern al tarilor care le ratifica. In ce priveste Uniunea Europeana exista o Curte de Justitie a Comunitatii Europene a carei functie este in special de a statua asupra interpretarii dreptului comunitar.

Sociologia juridica. Dezvoltarea sociologiei juridice ca stiinta este de data recenta. Ea studiaza fenomenul juridic, norma juridica din punct de vedere sociologic si conform metodei sociologice. Functia sociologiei juridice este de a cunoaste modul in care regulile de drept sunt efectiv percepute si aplicate in societate. Prin ea a fost posibil sa se puna in evidenta norme juridice ineficace care nu au fost aplicate si au fost respinse de corpul social. Totodata, prin ea se descopera, atunci cand exista, un decalaj intre norma juridica (asa cum a fost ea enuntata de legiuitor) si modul in care este primita de cei carora trebuie sa le fie aplicata.

Sociologia juridica serveste la elaborarea normei juridice in masura in care ea permite sa se determine aspiratia grupului social la un moment dat asupra unei situatii juridice. Ea opereaza prin metoda cantitativa si prin ancheta de opinie pentru a determina nu numai modul in care dreptul existent este primit de grupul social, ci si care sunt aspiratiile acestui grup in cazul unui nou drept. Desigur, nu se cuvine sa credem ca normele juridice noi sunt edictate de anchetele de opinie publica; nu este vorba decat de un criteriu printre multe altele in elaborarea unui nou drept. Datele sociologice nu sunt decat o sursa de inspiratie a dreptului pozitiv (pentru detalii, J. Carbonnier, Sociologie juridique, PUF, Paris, 1994).

Informatica juridica. Asemeni altor domenii, dreptul nu poate sa scape dezvoltarii recente a informaticii. In adevar, numeroasele legi promulgate, rezultatul unei legislatii din ce in ce mai complexe si, de asemenea, multimea de hotarari judecatoresti pot fi stocate in bancile de date; aceste operatiuni au dat nastere informaticii juridice. Aceasta pune problema metodei de adoptat atunci cand se urmareste ca intr-o anumita baza de date sa intre texte legale, doctrina si hotarari judecatoresti. Exista scoli de informatica juridica ale caror conceptii sunt adesea diferite. Astfel s-a intrebat: trebuie sa se selectioneze documentatia sau trebuie ca ea sa fie stocata exhaustiv? Sau, trebuie sa se privilegieze indexarea ori, dimpotriva, sa se dea documentul la banca de date asa cum este, banca de date putand fi intrebata pornind de la cuvinte care se gasesc in document (de exemplu, un text care trateaza o problema precisa, o hotarare judecatoreasca sau o parte a acestei hotarari atunci cand ea este complexa si statueaza asupra mai multor probleme)?

Utilizarea informaticii juridice este esentialmente de ordin documentar, in sensul ca ea permite prin rapiditatea datelor furnizate sa se castige timp considerabil. Dar informatica juridica este, de asemenea, susceptibila de a provoca transformarea dreptului. Desigur, ordinatorul nu va inlocui crearea normei juridice de catre legiuitor si nici aplicarea sau interpretarea ei de catre judecator sau doctrina. Cu toate acestea, in masura in care diversitatea normelor si aplicarea lor va fi mai bine cunoscuta, ea poate contribui la o unitate de interpretare a lor; deosebirile de interpretare pot fi reduse, facand sa prevaleze o interpretare uniforma. Nu se stie insa daca acest lucru este benefic intotdeauna. Este prea devreme pentru a sti in detaliu care este influenta informaticii juridice asupra crearii, interpretarii si aplicarii dreptului.

Lingvistica juridica. Exista o legatura indisolubila intre dreptul civil si lingvistica juridica. Simplu spus, aceasta studiaza limbajul dreptului, care este un limbaj specializat, deoarece dreptul da un sens particular anumitor cuvinte. Ansamblul acestor cuvinte formeaza vocabularul juridic. Cu toate acestea vocabularul este doar un instrument; cuvintele organizate in propozitii si fraze face ca dreptul sa fie comunicat. Asadar, de o parte cuvintele, de alta enunturile. Limba, in general, este vie, ceea ce inseamna ca ea va influenta crearea dreptului.

Studiul acestei discipline este lingvistic, deoarece are ca obiect toate mijloacele lingvistice pe care le intrebuinteaza dreptul; el este, de asemenea, juridic nu numai pentru ca limbajul este cel al dreptului, ci si datorita interactiunilor dintre limbaj si drept, adica atat actiunea dreptului asupra limbajului, cat si actiunea limbajului asupra dreptului.

Lingvistica juridica ca stiinta auxiliara dreptului este utila atat elaborarii dreptului, cat si realizarii dreptului (pentru detalii G. Cornu, Lingvistique juridique, 3-e édition, Montchrestien, 2005).

Dreptul civil si lumea basmelor. Lumea basmelor populata cu zane, pitici, vrajitoare, lupi, capcauni etc. fascineaza nu numai copiii, ci si adultii; paradoxal, unele dintre ele sunt o lectura numai pentru adulti.

Povestitorul popular, intruchipat de obicei intr-o batranica aflata la gura sobei, deapana din caierul de lana si, in acelasi timp - pentru copiii din jur - din cel al basmelor. Cele mai multe dintre povesti nu sunt numai incantare, fantezie, miraculos, terifiant sau chiar macabru, ci pot sa instruiasca; ele sunt moralizatoare, pline de invataminte. Productia populara de povesti - istorisite inainte de doici si babe - a fost culeasa si scrisa aducandu-i-se imbunatatiri si infrumusetari; de pilda, fratii Grimm, Andersen, Ch. Perrault, P. Ispirescu etc.

Pentru drept lumea basmelor se invarte in jurul copiilor, parintilor, logodnicilor, casatoriei, partajului judiciar etc.; de fapt, marile probleme ale dreptului familiei se regasesc in basme. Astfel, Scufita rosie se ocupa de conditia bunicilor; Barba-albastra, de abuzul puterii maritale si interdictia de a-ti face singur dreptate; Motanul incaltat, de nulitatea pentru cauza de leziune, eroarea in casatorie, superioritatea bunurilor incorporale; Cenusareasa, de protectia copiilor din prima casatorie; Frumoasa din padurea adormita de logodna; Pielea de magar, de prohibirea incestului; Degetel, de dreptul preferential recunoscut de cutuma pe care il are ultimul nascut (baiat) la transmitsiunea succesorala a terenului agricol etc.

Tendinta noua se manifesta prin tot mai multe schimburi intre ramurile dreptului. Fiecare materie tinde ca la obiectul ei principal sa-si "anexeze" aportul stiintelor si tehnicilor colaterale sau auxiliare; acesta este fenomenul interdisciplinarizarii dreptului