Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» DESESIZAREA SI IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI


DESESIZAREA SI IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI




DESESIZAREA SI IMPIEDICAREA PRODUCERII REZULTATULUI

SECTIUNEA I

CONCEPT

In reglementarea Codului penal, daca executarea a fost curmata sau daca fapta nu s-a consumat datorita unui obstacol strain de vointa autorului, acesta fiind constrans sa se opreasca, tentativa este pedepsita.

Dimpotriva, situatia in care consumarea activitatii infractionale sau neproducerea rezultatului sunt provocate de insusi autorul, din propria sa vointa, tentativa, potrivit art. 22 Cod penal, nu este supusa sanctiunii penale: "Este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului, constituie o alta infractiune, atunci se va aplica pedeapsa pentru acea infractiune".




Rezulta ca desistarea consta in renuntarea faptuitorului la continuarea executarii incepute, desi exista posibilitatea, de care autorul era constient, de a o duce pana la capat, iar impiedicarea producerii rezultatului presupune din partea faptuitorului o intentie activa, pentru a zadarnici si a curma aparitia rezultatelor faptelor sale. Ca atare, nu este tentativa in cazul in care spre exemplu, o persoana a luat hotararea de a comite un furt, fapt pentru care aceasta a patruns intr-o locuinta, cu chei potrivite, dar in cele din urma a renuntat sa-si insuseasca vreun obiect din proprie initiativa, fiind impresionata de imprejurarea ca proprietarul locuintei era o persoana in varsta care, din cauza unor maladii grave era imobilizat la pat[1].

In ceea ce priveste reglementarea desistarii si impiedicarii rezultatului, in Codul penal roman apare necesitatea scoaterii in evidenta a celor doua reguli de drept penal prevazute de art. 22 C. pen., fiecare dintre acestea facand obiectul unui alineat separat.

Prima regula consfintita de art. 22 alin. 1 Cod pen., arata faptul ca la baza dispozitiilor articolului sta, in primul rand, un considerent de poli­tica penala. Astfel, s-a apreciat ca din punct de vedere social este mai util a-l stimula pe faptuitor asigurandu-i impunitatea de a curma executarea inceputa sau de a impiedica producerea rezultatului, decat a-l lasa sa continue si a-l pedepsi dupa ce infractiunea s-a consumat.

In al doilea rand, s-a avut in vedere ca in conditiile in care faptuitorul a impiedicat voluntar consumarea infractiunii, actele de executare ne mai fiind generatoare de pericol social pentru valorile ocrotite de legea penala, isi pierd periculozitatea sociala si, ca atare, nu mai exista temei pentru ca ele sa fie pedepsite.

In al treilea rand, s-a tinut seama de faptul ca desistarea si impiedicarea producerii rezultatului caracterizeaza in mod pozitiv persoana faptuitorului si pune in lumina aptitudinea de a se indrepta fara ca el sa fie supus unei pedepse.

Din cele aratate rezulta ca dispozitia din art. 22 alin. 1 Cod penal, cuprinde norme generale cu caracter restrictiv. In ceea ce priveste incidenta legii penale, prin care este exceptata de la regula pedepsirii tentativa (art. 21 C. pen.), in cazul cand faptuitorul opreste el insusi executarea inceputa sau impiedica producerea rezultatului.

Dispozitia din art. 22 alin. 1 Cod penal, difera, sub raportul efectului juridic, de aceea din art. 20 alin. 3 C. pen., ce caracterizeaza asa-zisa tentativa absolut improprie, deoarece in cazul art. 20 alin. 3, tentativa este inexistenta, iar in cazul art. 22 alin. 1 C. pen. ne gasim in fata unei cauze de nepedepsire a unei tentative care exista.

A doua regula stabilita de prevederile alin. 2 art. 22 C. pen., contine reglementarea unei situatii specifice in caz de desistare si impiedicare a producerii rezultatului infractional si prevede tratamentul acestei situatii.

Potrivit dispozitiei din alin. 2 al art 22 C. pen., actele de executare indeplinite pana in momentul cand intervine desistarea sau impiedicarea producerii rezultatului, daca constituie prin ele insele o alta infractiune, atunci se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta pentru respectiva infractiune.

Reglementarea din alin. 2 al art. 22 Cod penal, pare sa constituie o exceptie de la regula inscrisa in alin. 1 al aceluiasi articol (nepedepsirea desistarii si a impiedicarii rezultatului), dar aceasta este insa numai o aparenta, deoarece faptuitorul pastreaza beneficiul dispozitiei din alin. 1, el nefiind sanctionat pentru tentativa faptei de la care s-a desistat sau a carei consumare a impiedicat-o, ci este pedepsit numai pentru actele de executare, care constituie prin ele insele infractiuni de sine statatoare consumate.

Chiar si in lipsa unei dispozitii exprese, actele ce constituie prin ele insele infractiune ar fi fost sanctionate ca atare, deoarece la aceste acte autorul nu se va putea desista potrivit dispozitiei din alin. 1 al art. 22 Cod penal.

In ceea ce priveste beneficiarul acestei cauze de impunitate, prevazuta in alin. 1 al art. 22 Cod penal, acesta nu poate fi decat autorul sau coautorii, deoarece faptuitor al actelor de executare nu poate fi decat unul dintre acestia; complicii sunt doar cei care ajuta la efectuarea acestor acte, nu cei care le efectueaza.

Pentru a inlatura orice confuzie, Codul penal se ocupa in art. 22 alin. 1 de desistarea si impiedicarea rezultatului din partea autorului, iar in art. 30 Cod pen. de impiedicarea consumarii infractiunii de catre ceilalti participanti, instigatori sau complici. In dispozitia din art. 30 Cod pen. este folosit termenul de participant deoarece impiedicarea consumarii se poate face de catre orice participant care actioneaza izolat si anume: coautor, instigator sau complice, dispozitia din art. 22 Cod penal fiind aplicabila numai in cazul cand un singur autor sau cand autorii s-au desistat sau au impiedicat producerea rezultatului.

SECTIUNEA A II-A

Conditiile desistarii si ale impiedicarii rezultatului

§ 2.1. Conditiile desistarii.

Pentru ca desistarea sa constituie o cauza de nepedepsire este necesar sa fie indeplinite cumulativ mai multe conditii:

a. Prima conditie potrivit art. 22 alin. 1 este cea privitoare la existenta unor acte de executare.

In consecinta, desistarea trebuie sa aiba loc dupa ce s-au efectuat unul sau mai multe acte de executare, dar sa intervina mai inainte ca executarea actiunii tipice sa fi luat sfarsit; posibilitatea desistarii ia nastere odata cu efectuarea primului act de executare si se sfarseste in momentul in care executarea este pe cale de a ajunge in punctul sau final.

Dupa ce realizarea actiunii tipice s-a incheiat, desistarea, cu efecte de impunitate, este imposibila, daca infractiunea este formala - ea s-a consumat in momentul terminarii executarii, iar desistarea este incompa­tibila, prin concept cu infractiunea consumata. Daca infractiunea este materiala, faptuitorul poate beneficia de impunitate numai daca, printr-o comportare activa, impiedica producerea rezultatului.

Desistarea poate exista in cazul oricarei infractiuni la care legea prevede pedepsirea tentativei, insa nu poate interveni decat in cazul tentativei neterminate (imperfecte), deoarece in aceasta situatie exista o executare ce nu a fost dusa pana la capat.

b. Cea de-a doua conditie necesara existentei desistarii este aceea prin care autorul trebuie sa se desiste, altfel spus, sa renunte la savarsirea infractiunii.

In acest context, desistarea are loc in cazul tentativei neterminate (imperfecte), ea avand intelesul de renuntare, in faza actelor de executare.

Pentru situatia desistarii este suficient ca autorul sa fi incetat activitatea sa, aceasta oprire exprimand prin ea insasi, abandonarea executarii si deci renuntarea la consumarea infractiunii.

In consecinta, in cazul tentativei imperfecte, renuntarea la savarsirea infractiunii poate sa rezulte din adoptarea unei atitudini pasive de catre autor. Este suficient deci sa se constate ca autorul nu a mai efectuat actele de executare care ar fi fost necesare pentru consumarea infractiunii, pentru producerea rezultatului infractional (de exemplu cazul hotului care dupa ce a patruns in locuinta unei persoane pentru a comite o infractiune de furt, faptuitorul se razgandeste si pleaca).





Sunt insa cazuri in care, pentru existenta desistarii, este nevoie neaparat de o atitudine activa din partea autorului, de anulare a eficientei cauzale, astfel ca ele sa-si continue singure efectul. De exemplu, in cazul tentativei de distrugere prin incendiere (art. 27 alin. 4 Cod penal), autorul nu este suficient sa intrerupa actele de alimentare a focului, ci trebuie sa treaca si la stingerea lui[2].

Pentru a constitui o cauza de nepedepsire, desistarea trebuie sa fi fost eficienta, in sensul ca, datorita ei, infractiunea nu s-a consumat. Cand actele de executare sunt efectuate de o singura persoana, renuntarea eficienta se poate produce in modurile prezentate mai sus; cand, insa, activitatea infractionala este efectuata de mai multe persoane, desistarea nu poate fi eficienta decat atunci cand toti autorii au convenit sa se desis­te. In consecinta, o renuntare la continuarea executarii din partea unui coautor nu va putea avea efecte decat daca ea va fi acceptata sau respinsa de catre toti ceilalti coautori. Simpla incercare a unuia sau a unora dintre coautori de a opri savarsirea infractiunii de catre ceilalti, dar care nu a condus la ramanerea infractiunii in faza actelor de executare, nu va beneficia de dispozitiile art. 22 alin. 1 Cod penal.

Autorul sau autorii care s-au desistat vor beneficia de dispozitiile art. 22 alin. 1 Cod penal chiar daca executarea a fost continuata, insa aceasta, datorita interventiei unor terte persoane.

In toate situatiile, desistarea la savarsirea infractiunii trebuie sa fie definitiva, irevocabila, deoarece o intrerupere temporara a activitatii infractionale incepute, cu intentia de a o relua dupa un anumit interval de timp, cand conditiile de desfasurare a activitatii infractionale vor deveni mai prielnice, nu constituie desistare.

c. Cea de-a treia conditie se refera la faptul ca renuntarea la savarsirea infractiunii trebuie sa se fi produs "de buna voie".

Aceasta conditie a renuntarii de buna voie la continuarea executarii (in cazul tentativei neterminate) explica denumirea de "desistare voluntara" data in literatura juridica acestei renuntari. Astfel, se considera ca autorul a renuntat de buna voie la continuarea executarii atunci cand el ar fi putut continua, insa nu a vrut; cu alte cuvinte autorul a abandonat activitatea infractionala nesilit de nimeni.

Aceasta renuntare nu trebuie sa fie expresia unei cainte sincere, ci ea poate fi determinata de motive multiple si diferite sub raportul naturii si a sursei lor. In consecinta, nu intereseaza daca motivele sunt pur interne, ca de exemplu frica de pedeapsa, sentimente de mila, remuscari sau constrangeri morale provocate de cauze externe, cum ar fi spre exemplu neintelegerile intre participanti, banuiala ca profitul va fi mai mic sau ca mijloacele nu sunt corespunzatoare actiunii respective.

Avand in vedere problematica prezentei motivelor, conditia ceruta de lege din acest punct de vedere este ca renuntarea sa se produca din motive dependente de vointa autorului.

Atata vreme cat nu s-a dovedit existenta vreunei cauze straine de vointa autorului care sa fi determinat desistarea, aceasta trebuie considerata ca a avut loc de buna voie, dat fiind faptul ca in absenta unei probe contrare, opereaza prezumtia ca autorul a voit in mod liber sa puna capat executarii infractiunii.

In practica judiciara apar o serie de cazuri care vin in sprijinul celor prezentate anterior. Astfel, daca inculpatul, dupa ce a patruns prin efractie intr-o locuinta si a scos dintr-un dulap mai multe lucruri, a parasit casa din proprie initiativa, fara sa-si insuseasca nimic, el va raspunde numai pentru actele indeplinite pana in momentul desistarii si anume pentru deteriorarea geamului si a usii[3].

Alta speta, prezinta o incercare de patrundere prin efractie in domiciliul unei persoane, pentru comiterea unui furt, moment in care faptuitorul isi da seama ca instrumentele pe care le are asupra sa si le-a folosit, sunt improprii pentru a forta sistemul de inchidere a usii[4].

§ 2.2. Conditiile impiedicarii producerii rezultatului.

Pentru ca sa se poata vorbi de o impiedicare a producerii rezultatului este necesar a fi indeplinite urmatoarele conditii, dintre care unele sunt similare celor cerute pentru existenta desistarii.

a. Prima conditie este aceea in care activitatea infractionala sa fi fost in intregime efectuata, dar sa nu se fi produs urmarea vatamatoare prevazuta de lege.

Posibilitatea impiedicarii producerii rezultatului ia nastere odata cu terminarea executarii actiunii tipice si se sfarseste cu un moment mai inainte de survenirea acestuia; atat timp cat actele de executare n-au fost in totalitate efectuate nu s-ar putea vorbi decat de desistare, iar daca executarea s-a incheiat si s-a produs rezultatul, infractiunea s-a consumat si ca atare, cauza de nepedepsire examinata nu mai poate functiona (chiar daca dupa consumare, autorul a restabilit situatia de fapt, anterioara savarsirii infractiunii, a reparat in natura sau prin plata unor despagubiri banesti paguba cauzata)[5].

Impiedicarea producerii rezultatului este posibila numai in cazul infractiunilor pentru care legea prevede conditia unui rezultat material independent de actiune si determinat de aceasta, nu si la infractiunile formale care, neavand un rezultat material, se consuma odata cu terminarea executarii actiunii tipice.

b. Cea de-a doua conditie prevede necesitatea ca autorul sa fi actionat pozitiv pentru a impiedica producerea rezultatului.

Spre deosebire de desistare, impiedicarea producerii rezultatului infractional trebuie sa fie manifestata totdeauna printr-o atitudine activa, printr-o actiune de anihilare a cauzalitatii fizice, a producerii firesti a rezultatului infractional.

In activitatea pe care o depune faptuitorul pentru a impiedica producerea rezultatului acesta se poate folosi de toate mijloacele si modalitatile posibile, poate actiona singur sau impreuna cu o alta persoana pentru a indeplini acest deziderat (de exemplu, pentru a salva viata unei persoane pe care a lovit-o grav, cu intentia de a-i provoca moartea, faptuitorul o transporta la spital, folosindu-se de un autovehicul neinmatriculat). Ca urmare, daca victima nu a decedat, el va fi aparat de raspundere penala pentru tentativa de omor (nu insa si pentru vatamare corporala) si pentru infractiunea prevazuta in art. 35 din Decretul nr. 328/1966[6].




Ca si in cazul desistarii, pentru a produce efecte, impiedicarea pro-ducerii rezultatului trebuie sa fie eficienta, iar daca la aceasta impiedicare au contribuit si alti factori, autorul va fi si in asemenea situatie exonerat de aplicarea unei pedepse, in cazul in care se va stabili pe de o parte ca interventia sa ar fi suficienta, iar pe de alta parte ca autorul avea convingerea ca actiunea lui poate impiedica, numai ea, consumarea infractiunii.

c. In cadrul celei de a treia conditii privitoare la existenta impiedicarii producerii rezultatului este necesar ca manifestarea activa prin care faptuitorul a impiedicat producerea rezultatului sa fi fost voluntara, nesilita, deci neefectuata sub presiunea unei cauze externe, cu alte cuvinte impiedicarea sa se fi produs "de buna voie".

Ca si in cazul desistarii, motivele ce l-au determinat pe autor sa reactioneze pentru a nu lasa ca rezultatul sa se produca pot fi dintre cele mai diverse: mila, cainta, teama de pedeapsa; de asemenea, impiedicarea producerii urmarilor poate avea loc si sub influenta factorilor externi atata vreme cat, chiar in prezenta lor, autorul putea, daca ar fi voit, sa nu impiedice survenirea rezultatului.

In eventualitatea in care ar exista o oarecare indoiala asupra naturii cauzei care a determinat impiedicarea producerii rezultatului, adica daca aceasta a fost o cauza ce tinea de vointa sa sau o cauza care era straina de vointa sa, se va considera ca neconsumarea infractiunii se datoreaza impiedicarii voluntare a producerii rezultatului, deoarece pana la proba contrarie, neproducerea rezultatului, cand nu poate fi atribuita unei cauze straine, este de presupus ca se datoreaza vointei faptuitorului.

Referitor la conditia prezentata, practica judiciara este in sensul ca nu constituie o impiedicare a producerii rezultatului, atunci cand inculpatul, incercand sa ucida victima cu focuri de arma, nu si-a dus pana la capat actiunea, ci numai a ranit-o, daca aceasta s-a datorat nu pentru ca inculpatul ar fi impiedicat in vreun mod rezultatul, ci din cauza altor imprejurari straine de vointa lui[7].

d. Ultima conditie este, in cazul impiedicarii producerii rezultatului, ca aceasta sa fi avut loc mai inainte de descoperirea faptei[8].

Aceasta a patra conditie este una speciala si este ceruta potrivit dispozitiilor art. 22 alin. 2 Cod pen., doar cu privire la impiedicarea producerii rezultatului.

Prin "descoperire" se intelege, notitia criminis, cunoasterea faptului de catre organele de urmarire penala sau de catre orice persoana care ar fi putut instiinta organele de urmarire penala.

Ca atare, nu este nevoie sa existe un act procesual, ci simpla cunoastere de catre o persoana a savarsirii faptei, este suficienta pentru ca autorul sa nu mai beneficieze de prevederile art. 22 alin. 1 Cod pen., adica de cauza de nepedepsibilitate inscrisa in text.

Nu se poate vorbi insa despre "descoperire", in sensul art. 22 alin. 2 Cod pen., in cazul in care despre comiterea unei infractiuni au aflat persoane care in mod necesar, inevitabil, trebuia sa cunoasca savarsirea ei, cum ar fi spre exemplu: persoana vatamata, ceilalti participanti sau persoane care datorita starii lor psihofizice nu au posibilitatea de a denunta respectiva infractiune sau de a preveni producerea rezultatului (minorii sub 14 ani, surdo-mutii etc.), precum si persoanele solicitate chiar de catre autor sa-l ajute in incercarea de a preveni survenirea urmarilor.

In ceea ce priveste cazul in care fapta a fost "descoperita" fara ca autorul sa fi stiut acest lucru, insa cu toate acestea el sa fi actionat pentru a impiedica producerea rezultatului si sa fi reusit in acest sens, atunci cauza de nepedepsire va fi operativa.

Privitor la cele prezentate, in practica judiciara s-a decis ca in cazul tentativei la infractiunea de inselaciune in paguba avutului obstesc, savarsita prin inaintarea catre organul financiar a unor acte de decont falsificate si descoperita inainte de consumarea infractiunii, activitatea ulterioara desfasurata de inculpat de a lua legatura cu unii salariati din intreprindere, cerandu-le sa opreasca verificarea decontului nu constituie o impiedicare a producerii rezultatului[9].

In consecinta, impiedicarea producerii rezultatului, constituie o cauza de nepedepsire numai daca are loc inainte de producerea rezultatului si totodata inainte de descoperirea faptei respective. In alt mod, eforturile faptuitorului nu ar putea fi luate in seama decat la individualizarea pedepsei (cainta activa)[10].

SECTIUNEA A III-A

TRATAMENTUL DESISTARII VOLUNTARE

SI IMPIEDICARII PRODUCERII REZULTATULUI

Dispozitiile art. 22 din Codul penal prevad ca "este aparat de pedeapsa faptuitorul care s-a desistat ori a impiedicat mai inainte de descoperirea faptei producerea rezultatului".

In masura in care sunt intrunite conditiile expuse anterior, desistarea si impiedicarea producerii rezultatului atrag nepedepsirea, acestea fiind cauze care inlatura caracterul penal al faptei. Fapta rezultata pana in momentul desistarii sau impiedicarii producerii rezultatului, in cazul in care intruneste caracteristicile unei alte infractiuni, atrage raspunderea penala a faptuitorului pentru acea infractiune, dar nu pentru infractiunea initiala.

Acest lucru se desprinde din dispozitiile alin. 2 ale art. 22 C. pen conform carora "daca actele indeplinite pana in momentul desistarii sau impiedicarii rezultatului constituie o alta infractiune, se aplica pedeapsa pentru acea infractiune".

Spre exemplu, in cazul in care faptuitorul care se desista de savarsirea unui furt prin efractie nu va raspunde de tentativa pentru infractiunea de furt calificat (dupa ce a distrus incuietoarea renunta la sustragere), conform prevederilor art. 209 lit. G C. pen., ci pentru distrugere, fapta prevazuta in art. 217 C. pen.[11].

Aceasta prevedere legala are in vedere faptul ca unele infractiuni absorb natural sau juridic (de exemplu, la infractiunile complexe) alte infractiuni mai putin grave si care se pot consuma inainte de desistarea sau impiedicarea producerii rezultatului pentru infractiunea mai grava absorbanta.





A se vedea, G. Antoniu, "Consideratii asupra unor institutii de drept penal general: Desesizarea voluntara, Participatia, Infractiunea continuata, Confiscarea speciala", in Revista Romana de Drept nr. 11/1968, p. 98.

In acest sens, G. Antoniu, op. cit., p. 250.

Trib. Suprem., sec. pen., dec. pen. nr. 2950 din 1970; R.R.D. nr. 3/1971, p. 133.

A se vedea in acest sens, Curtea de Apel Galati, dec. pen. nr. 106/A/1995, in "Sinteza practicii judiciare a Curtii de Apel Galati", p. 10.

A se vedea Trib. Mun. Buc, sec. pen., dec. pen. nr. 61/1996 in Dreptul nr. 4/1997, p. 62.

Decretul nr. 328/1966 a fost abrogat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 28 din 12 decembrie 2002.

In acest sens Trib. Supr., dec. pen. nr. 99/1981; in Revista de Drept Penal nr. 11/1997, p. 72.

A se vedea, C.S.J., sec. mil., dec. pen. nr. 61 din 1999 in Culegere de decizii ale C.S.J pe anul 2000, p. 72.

A se vedea, Trib. Suprem., sec. pen., dec. pen. nr. 4086/1988; in R.R.D. nr. 3 din 1989, p. 162.

A Se vedea, G. Antoniu, C. Bulai, A. Filipas, "Practica judiciara penala, Partea generala", vol. I, 1988, p. 83.

A se vedea, Sectia penala a Curtii Supreme de Justitie, Decizie nr. 504 din 9 februarie 2000, nepublicata.




loading...




Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate