Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Analiza juridico-penala a infractiunii de ucidere din culpa


Analiza juridico-penala a infractiunii de ucidere din culpa




Analiza juridico-penala a infractiunii de ucidere din culpa

Pierderi de vieti omenesti se produc in modurile cele mai diferite: prin evolutia naturala a organismelor, prin boli sau accidente, prin forte sau factori pe care omul nu este in masura sa le stapaneasca – cutremure, furtuni sau avalanse. Uciderea persoanei este insa un act al omului, savarsit cu vinovatie sau din culpa, care are insa un alt inteles.

In prezent, in absolut toate tarile lumii, exista sisteme de drept penal in care sunt reglementate in amanunt acele fapte de pericol social indreptate impotriva vietii persoanei ca valoare fundamentala.

Uciderea din culpa” in Codul penal roman - Norma incriminatoare a infractiunii de ucidere din culpa, prevazuta de art.178 C.pen. roman, este:




„Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.

Uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activitati, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau care se afla in stare de ebrietate, pedeapsa este inchisoarea de la 5 la 15 ani.

Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza fapta savarsita din culpa, de orice alta persoana in exercitiul profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate.

Daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor pana la 3 ani”.

Obiectul ocrotirii penale

Obiectul juridic generic al acestei categorii de infractiuni este alcatuit din ansamblul relatiilor sociale referitoare la apararea drepturilor fundamentale ale individului, cat si a acelor valori sociale care privesc viata, integritatea corporala si sanatatea ori libertatea omului. La randul lor, subcategoriile de infractiuni insumate Capitolului I au un obiect juridic propriu, constituit din relatiile sociale ce privesc fiecare dintre atributele esentiale persoanei, atribute ocrotite juridic prin textele incriminatorii (dreptul la viata, la integritate corporala si sanatate s.a.m.d.).

Infractiunile contra persoanei au ori sunt lipsite de obiect material in raport cu natura dreptului persoanei impotriva careia sunt indreptate actiunile-inactiunile ilicite. In cazul in care fapta vizeaza dreptul la viata, la sanatate, la inviolabilitate sexuala, etc., infractiunile au ca obiect material corpul persoanei (victimei) asupra careia se rasfrang consecintele fizice prejudiciate. In ipoteza agresiunilor psihice (morale) prin care se incalca un drept subiectiv legat de persoana victimei (dreptul la libertate), infractiunile, in regula generala, sunt lipsite de obiect material.

Obiectul juridic special

Este reprezentat de relatiile sociale a caror normala derulare presupune respectul vietii persoanei si apararea acesteia, inclusiv impotriva faptelor comise din imprudenta, nepricepere, neglijenta, etc.[1].

Obiectul material

Este admis de regula, in doctrina de specialitate, ca obiectul material al infractiunilor contra vietii, ca si cel al altor infractiuni contra persoanei, este reprezentat de corpul persoanei in viata[2]. Fara nicio indoiala, asupra acestuia se indreapta actiunea sau inactiunea faptuitorului de a ucide – direct sau indirect, si din aceasta perspectiva, corpul persoanei corespunde definitiei obiectului material al infractiunii.

Este mai dificil de sustinut faptul ca viata, ca valoare complexa, care dincolo de dimensiunea biologica presupune o alta dimensiune cel putin la fel de importanta, cea psihica, poate fi, pur si simplu, materializata in corpul persoanei. De aceea, privit din perspectiva obiectului prin care se materializeaza valoare protejata, corpul persoanei raspunde mai greu criteriilor de desemnare a obiectului material. Aceasta problema are insa doar o semnificatie pur teoretica.

Urmarea imediata este decesul victimei infractiunii.

Legatura de cauzalitate, intre actiunea sau inactiunea faptuitorului si decesul victimei trebuie sa fie stabilita cu atentie, pentru fiecare caz in parte. In toate cauzele care au ca obiect o infractiune de omucidere, se efectueaza o expertiza medico-legala, care are tocmai scopul de a stabili cauza decesului. Dar chiar si in aceste conditii, stabilirea in concret a legaturii de cauzalitate este in multe cazuri o sarcina extrem de dificila.

Subiectii infractiunii

Subiectul activ nu este circumstantiat. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunilor examinate poate fi, in principiu, orice persoana. Majoritatea textelor incriminatorii nu contin prevederi referitoare la o anume calitate pe care trebuie sa o aiba acesta. In particular insa, unele infractiuni au subiect calificat (mama la pruncucidere, barbat la seductie) ori o anumita calitate care determina incadrarea faptei intr-o modalitate agravata a infractiunii (sot sau ruda apropiata – la infractiunea de omor calificat, conducator de vehicul cu tractiune mecanica – la infractiunea de ucidere din culpa).

Fapta se poate comite sub forma participatiei improprii (art.31 alin.1 C.pen.), cei care au instigat sau ajutat cu intentie la comiterea faptei, vor raspunde pentru instigare sau complicitate la omor, iar autorul – va raspunde pentru uciderea din culpa. Daca uciderea s-a realizat din culpa comuna a mai multor persoane, va raspunde fiecare pentru ucidere din culpa[3]. In aceasta ipoteza, faptuitorii vor fi coautori ai infractiunii de ucidere din culpa, fiind vorba despre o forma de „participatie proprie, simpla (omogena) ”. Astfel, in practica judiciara penala s-a stabilit ca „exista infractiunea prevazuta in art.178 alin.2 C.pen. in sarcina ambilor inculpati, daca accidentul de circulatie soldat cu moartea unei persoane s-a datorat culpei ambilor conducatori auto; ori daca moartea victimei s-a datorat atat soferului titular care nu a supravegheat pe soferul ajutor, cat si incalcarii regulilor de circulatie de catre soferul ajutor; in acest caz, inculpatii, vor raspunde in calitate de coautori la infractiunea mentionata (…). Aceeasi infractiune este comisa de inculpatii care, efectuand o lucrare (saparea unor gropi pentru ingroparea a doi stalpi metalici), nu au tinut seama de avertismentul dat in sensul ca in locul respectiv se afla ingropate circuite electrice: ulterior, stalpii venind in contact cu cablul electric, au provocat moartea, prin electrocutare, a unei persoane . In doctrina, s-a exprimat si opinia conform careia la infractiunile din culpa, este exclus coautoratul .

Problema este insa mai mult de natura teoretica, deoarece, in final, cei care concura la comiterea faptei vor raspunde fiecare pentru ucidere din culpa, fie ca ii consideram coautori ai aceleiasi fapte, fie ca apreciem ca fiecare a desfasurat o activitate distincta.

Persoana juridica poate fi subiect activ al acestor infractiuni, in conditiile si cu limitarile aratate in art.191 C.pen. Participatia la savarsirea acestor infractiuni este, de asemenea de regula, posibila in toate formele – coautorat, instigare, complicitate. In cazul unor infractiuni participatia proprie este exclusa (uciderea din culpa) sau limitata la unele din formele acesteia (de pilda la pruncucidere participatia exista doar in modalitatea instigarii si complicitatii, coautoratul nefiind posibil).

La majoritatea infractiunilor contra persoanei subiectul pasiv este necircumstantiat de textele incriminatorii. Acesta insa trebuie sa fie o persoana in viata. In caz contrar, diversele agresiuni - indreptate impotriva cadavrelor - intra sub incidenta altor prevederi penale. La unele dintre infractiuni subiectul pasiv este calificat – ca, de exemplu, copilul nou nascut la infractiunea de pruncucidere. Aceeasi persoana poate fi uneori in mod concomitent, subiect activ si subiect pasiv al infractiunii de ucidere din culpa (exemplu – accident de circulatie cauzat de culpa conducatorului unui vehicul, accident in care si-a gasit si el moartea)[7].

Latura obiectiva

Elementul material al acestei infractiuni, consta, ca si in cazul omorului, in uciderea unei persoane. Tot ca si in cazul omorului, elementul material poate fi reprezentat, fie printr-o actiune, fie printr-o inactiune.

Reprezinta ucidere din culpa, in varianta tip, realizata prin actiune, spre exemplu, fapta aceluia care, alergand, loveste din neatentie o persoana, iar aceasta din urma se dezechilibreaza, cade si se loveste mortal. In cazurile in care lovirea sau actiunile violente sunt cu intentie indreptate asupra victimei, chiar daca rezultatul mai grav, respectiv decesul victimei, survine din culpa, fapta nu va mai reprezenta ucidere din culpa, ci loviri sau vatamari cauzatoare de moarte. Aceasta incadrare juridica se va retine atunci cand faptuitorul loveste victima cu pumnul, aceasta se dezechilibreaza, cade si se loveste cu capul de o suprafata dura, iar in urma impactului decedeaza; aceeasi solutie se va da in cazul in care faptuitorul „a imbrancit victima, aflata pe trotuar, cu spatele la partea carosabila a drumului, in momentul cand prin dreptul ei trecea un autovehicul; victima s-a dezechilibrat si a fost lovita mortal de autovehicul; (…). Tot astfel, in cazul inculpatului care, voind sa faca o gluma pe seama victimei, a legat capatul liber al lantului de la gatul unui cal care pastea, de piciorul victimei, dupa care inculpatul a speriat animalul determinandu-l sa fuga; victima tarata pe asfalt, pe o distanta de peste 1 Km, a decedat”[8].

La fel, „in cazul cand actiunea faptuitorului, cum este trantirea si rostogolirea unei persoane de pe sol, a fost comisa cu intentie, iar decesul acesteia s-a produs din culpa, prin depasirea intentiei, fapta nu constituie infractiunea de ucidere din culpa, ci aceea de vatamari cauzatoare de moarte prev. in art.183 C.pen.[9]”.

Reprezinta ucidere din culpa, in varianta tip, realizata prin inactiune, spre exemplu, fapta persoanei care, din greseala, nu inchide focul la aragaz, acesta la un moment dat se stinge, iar in urma acumularii de gaze, prin intoxicare, o persoana decedeaza; tot ucidere din culpa in varianta tip, realizata prin inactiune, se va retine, spre exemplu, in cazul in care, pe un timp geros, mama uita ferestrele deschide intr-o camera in care se afla copilul sugar, iar copilul decedeaza din cauza frigului (prin hipotermie). In practica judiciara penala publicata, cazurile de ucidere din culpa in care elementul material se realizeaza prin inactiune, se refera, in principal, la prima varianta agravata, cea prev. de art.178 alin.2 C.pen.

Astfel, s-a apreciat ca: „fapta militarului, aflat in serviciul de paza, de a lasa arma incarcata si nesupravegheata in apropierea unui grup de copii – din care cauza unul din acestia, folosind-o, a impuscat o alta persoana care a decedat – constituie, pe langa infractiunea de incalcare de consemn prev. si ped. de art.333 alin.1 C.pen., si aceea ce ucidere din culpa prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen.[10]

Aceeasi incadrare juridica s-a retinut si in cazul medicului care, neindeplinindu-si obligatiile profesionale, a stabilit un diagnostic gresit, ce a dus la neacordarea unor ingrijiri medicale corespunzatoare si, in final, la decesul pacientului[11].

Tot ucidere din culpa, in varianta prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen., se poate retine in cazul unui accident mortal de circulatie, in ipoteza in care conducatorul auto nu actioneaza conform unor obligatii stabilite prin Regulamentul privind circulatia pe drumurile publice.

Astfel, s-a decis ca: „in cazul producerii unei coliziuni intre un autovehicul aflat in miscare si un autovehicul stationat pe partea carosabila, soldat cu moartea unei persoane, fapta conducatorului acestui din urma autovehicul de a nu se fi conformat obligatiilor referitoare la indepartarea autovehiculului de pe carosabil si la semnalizare, (…) constituie infractiunea de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen., independent de imprejurarea daca de savarsirea acestei infractiuni se face vinovat si conducatorul autoturismului in miscare, care nu a respectat alte obligatii privind circulatia pe drumurile publice, cum sunt cele referitoare la restrictiile de viteza.

Urmarea imediata a infractiunii de ucidere din culpa este reprezentata de decesul victimei. Legatura de cauzalitate intre actiunea ori inactiunea culpabila si decesul victimei trebuie stabilita, cu atentie, de la caz la caz. Dificultatea in stabilirea legaturii de cauzalitate apare, de regula, in ipotezele in care se suprapun mai multe actiuni – inactiuni culpabile si, implicit, exista factori cauzali multipli. Daca raportul de cauzalitate se mentine fata de mai multe fapte, ce apartin unor autori diferiti, fiecare va raspunde pentru ucidere din culpa[13].

In ipoteza in care victima are si ea o conduita culpabila, aceasta nu exclude culpa autorului, daca legatura de cauzalitate intre fapta acestuia si deces exista. In acest sens, in practica s-a decis, spre exemplu ca: „viteza excesiva in conducerea autovehiculului, neremedierea defectiunilor la sistemul de franare, neatentia si reactia tardiva, datorate consumului de bauturi alcoolice,si aparitia pe carosabil a victimei care a traversat drumul in fuga si prin loc nepermis fara sa se asigure, constituie imprejurari ce impun retinerea vinovatiei conducatorului de autovehicul, in conditiile culpei comune[14].

In schimb, in ipoteza in care se constata incalcarea vreunei reguli de catre faptuitor, fara insa a se putea stabili vreo legatura de cauzalitate intre respectiva incalcare si decesul victimei, se va retine culpa exclusiva a acestuia din urma. Instanta suprema a decis in acest sens ca: „vinovatia conducatorului de autovehicul in cazul unui accident mortal de circulatie poate fi retinuta numai in cazul in care a incalcat o regula privind circulatia pe drumurile publice si daca intre aceasta incalcare si moartea victimei, se stabileste existenta raportului de cauzalitate. Daca accidentul se datoreaza culpei victimei, constatarea unei imbibatii alcoolice in sangele conducatorului de autovehicul este irelevanta sub aspectul vinovatiei pentru infractiunea de ucidere din culpa[15].

O problema extrem de controversata, atat in doctrina cat si in practica, se refera la existenta sau inexistenta raportului de cauzalitate, intre fapta celui care incredinteaza un autovehicul spre conducere pe drumurile publice unei persoane ce nu poseda permis, si decesul victimei unui accident provocat de cel care conducea fara permis. Intr-o opinie, cel care incredinteaza autovehiculul comite doar „infractiunea obstacol”, prevazuta in actul normativ privind circulatia pe drumurile publice (art.86 alin.3 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 195/2002), nu si infractiunea de ucidere din culpa. In alta opinie, majoritara, atat in doctrina cat si in practica, se va retine, in concurs, si infractiunea de ucidere din culpa, in varianta prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen.[16] Apreciez ca aceasta a doua opinie este cea corecta deoarece, asa cum au precizat sustinatorii ei, raportul de cauzalitate se pastreaza, intre fapta de incredintare spre conducere a autovehiculului, si decesul victimei, survenit in urma accidentului produs de persoana careia i-a fost incredintat respectivul autovehicul.

Elementul material („actus reus”) la infractiunile contra persoanei se exprima printr-o diversitate de actiuni (lovire, ucidere, raport sexual), dar unele dintre aceste infractiuni se pot infaptui si prin inactiuni (omor, pruncucidere, ucidere din culpa). Atat inactiunile, cat mai ales actiunile specifice infractiunilor contra persoanei pot fi realizate prin mijloace multiple si de mare varietate. Toate asemenea infractiuni provoaca o urmare imediata, prevazuta expres de lege (de pilda, decesul persoanei la infractiunile de omucidere) sau implicita (raportul sexual la infractiunile privitoare la viata sexuala).

La infractiunile de rezultat este necesar a se stabili raportul de cauzalitate dintre actiunea-inactiunea autorului si urmarea imediata a acestora, in vreme ce la infractiunile de simpla actiune nex-ul cauzal rezulta din insasi materialitatea faptei - ex re.

Latura subiectiva

Aceasta infractiune este caracterizata prin existenta vinovatiei sub forma culpei, in ambele ei modalitati, culpa cu prevedere si culpa simpla.

In cazurile concrete din practica judiciara, pot sa apara dificultati in a face o distinctie corecta, atat intre culpa si praeterintentia (deci intre infractiunea de ucidere din culpa si infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte), cat si intre culpa si intentie (deci intre infractiunea de ucidere din culpa si cea de omor). Trebuie spus aici, in primul rand, ca in cazul infractiunii prev. si ped. de art.178 C.pen.[17] Intreaga pozitie subiectiva a faptuitorului trebuie sa fie caracterizata prin culpa. Daca faptuitorul exercita cu intentie violente asupra victimei si doar rezultatul mai grav, respectiv decesul victimei, poate fi caracterizat prin culpa, fapta va fi incadrata in art.183 C.pen. In cazul in care actiunea exercitata asupra victimei are un potential ucigator evident, se poate pune problema de a distinge intre omor si ucidere din culpa. Pentru acestea, trebuie luate in calcul toate elementele ce pot dezvalui atitudinea psihica a faptuitorului, inclusiv comportamentul lui „post factum”. Astfel, instanta suprema a stabilit ca: „fapta unui ostas de a efectua, in prezenta altuia manevre repetate de introducere si expulzare a cartuselor pe teava pistolului mitraliera indreptata spre acesta din urma, si apasarea pe tragaci cu consecinta impuscarii mortale a victimei, nu constituie, in sine, temei suficient pentru incadrarea faptei in infractiunea de omor. Daca se dovedeste ca manevrarea pistolului s-a facut in joaca, inculpatul apasand pe tragaci crezand ca parghia este asigurata, iar dupa impuscarea victimei a avut manifestari de disperare fiind in bune relatii cu aceasta, nu se poate retine existenta intentiei indirecte de a ucide; pozitia sa subiectiva caracterizandu-se prin culpa, incadrarea corecta a faptei este in infractiunea de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen. .

In cele mai multe cazuri infractiunile contra persoanei se savarsesc cu intentie, in ambele modalitati ale acesteia – directa sau indirecta (omorul, amenintarea, violarea secretului corespondentei, violul). Forma de vinovatie („mens rea”) la unele dintre aceste infractiuni poate fi exclusiv praeterintentia (lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte) sau mixta – intentie ori praeterintentie – (vatamare corporala grava).

In sfarsit, sunt si infractiuni contra persoanei, ce se savarsesc din culpa (vatamarea corporala din culpa, uciderea din culpa). Scopul si mobilul, ca elemente ale laturii subiective, nu prezinta relevanta juridica, in cele mai multe cazuri, pentru realizarea infractiunilor examinate. In exceptie insa, elementul scop constituie o cerinta a existentei infractiunii (santaj, viol), cazuri in care intentia este calificata. Alteori caracterizeaza modalitatile agravate ale infractiunii (savarsirea omorului pentru a inlesni sau ascunde savarsirea unei talharii ori piraterii).

Forme. Modalitati. Sanctiuni

a) Forme

Momentul consumarii infractiunii de ucidere din culpa este cel al producerii rezultatului, respectiv decesul victimei, „data savarsirii fiind insa aceea a savarsirii faptei de ucidere”[19]. Daca rezultatul se produce dupa o perioada mai mare de timp, fapta va putea fi vremelnic incadrata in infractiunea de vatamare corporala din culpa, urmand ca incadrarea finala, aceea de ucidere din culpa, sa se stabileasca dupa decesul victimei. Deoarece la infractiunile din culpa nu se poate vorbi despre o rezolutie infractionala care sa fie pusa in executare si eventual pregatita, nu exista forme imperfecte. Rezulta ca la uciderea din culpa tentativa nu este posibila.

Infractiunile contra persoanei, in majoritatea lor, sunt, asa cum s-a vazut, infractiuni comisive savarsite cu intentie si deci, in aceste cazuri, ele se desfasoara in timp si pot imbraca forma actelor preparatorii si a tentativei. Cu toate acestea, actele preparatorii – cu o singura exceptie – nu sunt incriminate. Exceptia se refera la unele acte preparatorii la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, in modalitatea agravata reglementata in art.189 alin.4 C.pen. – potrivit prevederilor art.189 alin.8 C.pen., care au fost asimilate tentativei si pedepsite in regimul acesteia.

Tentativa este prevazuta de lege la unele dintre aceste infractiuni si sanctionata si anume: la infractiunile de omor - art.174, art.175 si art.176 C.pen., la infractiunea de vatamare corporala grava - art.182 alin.4 C.pen., la infractiunea de provocarea ilegala a avortului - art.185 alin.1-4 C.pen., la infractiunea de lipsirea de libertate in mod ilegal - art. 189 alin.1-4 C.pen., la infractiunea de sclavie - art. 190 C.pen., la infractiunea de viol - art.197 alin.1-3 teza I C.pen., la infractiunea de act sexual cu un minor - art.198 alin.1-5 C.pen., la infractiunea de perversiune sexuala - art.201 alin.1-4 C.pen., la infractiunea de coruptie sexuala - art.202 C.pen., la infractiunea de incest - art.203 C.pen.

Desigur, tentativa nu este posibila la infractiunile contra persoanei savarsite din culpa (vatamarea corporala din culpa, uciderea din culpa) sau cu praeterintentie (lovirile sau vatamarile cauzatoare de moarte, lipsirea de libertate in mod ilegal care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, violul care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei etc.). Consumarea infractiunii survine, dupa caz, in momentul producerii rezultatului ori in momentul aparitiei starii de pericol prevazute de textul incriminator.

b) Modalitati

Majoritatea infractiunilor din acest grup prezinta mai multe modalitati normative in raport de modul in care se infatiseaza actiunea sau inactiunea incriminata, carora le pot corespunde in concret o varietate de modalitati de fapt de care se va tine seama la individualizarea judiciara a pedepsei.

Variante agravante:

A. Prima varianta agravanta este prevazuta in alin.2 al art.178 C.pen. si se refera la uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevedere pentru exercitiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activitati. In doctrina, unii autori denumesc aceasta varianta „uciderea din culpa profesionala sau speciala”[20]. Se apreciaza ca in acest caz, obiectul juridic are un caracter complex deoarece, „pe langa relatiile privitoare la ocrotirea persoanei, cuprinde, ca obiect secundar, si relatiile privitoare la asigurarea securitatii anumitor activitati profesionale si speciale care pot constitui surse de pericol deosebit, statornicite fie prin dispozitii legale, fie prin natura acestor profesii, meserii sau activitati” .

Dupa cum se arata in doctrina, pentru existenta acestei variante agravante, trebuie indeplinite trei cerinte speciale, si anume:

„1) conditia ca faptuitorul sa fie un profesionist (inginer, farmacist, chimist, arhitect, etc.) sau un meserias (mecanic, instalator, zidar, tamplar, etc.) ori sa indeplineasca o anumita activitate (conducator de vehicul, impiegat de miscare sau macaragiu, marinar, barcagiu, vanator, etc.);

2) conditia ca pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activitatii sa existe dispozitii legale sau masuri de prevedere (edictate prin diferite acte normative);

3) conditia sa nu fi fost respectate dispozitiile sau masurile de prevedere respective”[22].

Desi poate sa para superflua, cred ca trebuie adaugat aici, pentru a nu exista confuzie si conditia generala pentru existenta infractiunii, respectiv necesitatea existentei unei legaturi de cauzalitate intre fapte si rezultat. Aceasta s-ar traduce prin conditia ca intre dispozitiile sau masurile de prevedere nerespectate si decesul victimei, sa existe un lant cauzal. In practica instantei supreme, aceasta conditie a fost in mod corect subliniata[23]. Aceasta varianta a uciderii din culpa este cel mai des intalnita in practica, si, de regula, este vorba fie de accidente de circulatie, produse ca urmare a nerespectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice, fie de accidente de munca, produse ca urmare a nerespectarii Normelor de protectia muncii; varianta mai poate fi intalnita in practica si prin incalcarea altor norme tehnice privind exercitarea unei profesii, cum ar fi spre exemplu cele referitoare la profesia de medic (culpele medicale).

Cand nerespectarea unei dispozitii legale constituie ea insasi o infractiune (spre exemplu infractiunea de conducere fara permis sau o infractiune la protectia muncii), vom avea un concurs de infractiuni intre uciderea din culpa in varianta in discutie, si infractiunea respectiva[24].

Mai pot fi mentionate urmatoarele aspecte practice legate la latura subiectiva care are totusi un specific in cazul acestei variante, specific dat de atitudinea psihica a faptuitorului este in acest caz raportata la un set de reguli preexistente, specifice fie profesiei, fie meseriei, fie unei anumite activitati. Aceste reguli restrang destul de mult incidenta prevederilor privind cazul fortuit (art.47 C.pen.).

Astfel, in practica s-a decis ca nu poate invoca existenta cazului fortuit conducatorul auto care, „nerespectand regulile de circulatie referitoare la conducerea vehiculului in conditii de vizibilitate redusa din cauza timpului nefavorabil, nu a observat victima cazuta in mijlocul soselei, accidentand-o mortal[25]. In acelasi sens, s-a decis ca: „sunt inaplicabile disp. art.47 C.pen. privind cazul fortuit, in cazul in care inculpatul nu a avut un comportament preventiv, in sensul de a evita orice momente emotionale in timpul aflarii la volan. Pierderea controlului asupra directiei de deplasare a autoturismului nu constituie o imprejurare neprevazuta, ci este consecinta neadaptarii vitezei de circulatie la conditiile de trafic, respectiv intr-o curba cu un grad sporit de dificultate” .

Exemplele anterioare nu conduc la ideea ca incidenta cazului fortuit este exclusa.

Imprejurarea care realmente nu poate fi prevazuta, va genera aplicarea art.47 C.pen. Astfel, in practica s-a decis ca: „nu exista infractiunea de ucidere din culpa (art.178 alin.2 C.pen.) daca accidentul de circulatie si moartea victimei s-au produs din cauze imprevizibile (explozia cauciucului datorita unei fisuri preexistente – defect de fabricatie -, ori uzurii premature a unei piese, ceea ce a provocat blocarea mecanismului de directie); in acest caz opereaza prevederile art.47 C.pen. (cazul fortuit)[27]. Nu trebuie, de asemenea sa se creada ca in ipotezele in care se pune problema unei culpe profesionale, atragerea raspunderii penale este automata, in sensul ca ea ar decurge din simpla efectuare a unei activitati reglementate. Vinovatia, sub forma culpei, trebuie dovedita si in aceste cazuri, ea nu poate fi prezumata.

Sub acest aspect, in practica s-a decis ca: „fapta medicului, care si-a indeplinit obligatiile de specialitate si a efectuat o interventie chirurgicala, insa victima a decedat datorita altei maladii nedescoperite, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen., intrucat lipseste vinovatia”[28].

B. Cea de-a doua varianta agravanta este prevazuta in art.178 alin.3 C.pen. Dupa cum s-a aratat in literatura de specialitate, aceasta varianta „nu este in esenta decat modalitatea de la alin.2 particularizata pentru conducatorii de vehicule cu tractiune mecanica, conducerea vehiculului in stare de imbibatie alcoolica depasita sau in stare de ebrietate, nefiind in fond decat nerespectarea dispozitiilor legale, privitoare la activitatea de conducator de vehicul cu tractiune mecanica [29].

In consecinta, se considera ca, pentru existenta acestei variante trebuie indeplinite doar doua conditii: fapta trebuie sa fie savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica, conducatorul de vehicul trebuie sa aiba in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala sau, sa se afle in stare de ebrietate[30].

Dupa parerea mea, si in aceasta ipoteza, asa cum am aratat si in cazul variantei anterioare, este necesar sa existe si sa fie dovedita o legatura de cauzalitate intre incalcarea normei si rezultat, altfel spus, trebuie dovedit ca starea de intoxicatie alcoolica a faptuitorului a dus la comiterea accidentului mortal. Cred cu tarie ca si aici este valabil rationamentul utilizat de instanta suprema intr-o decizie citata anterior, in sensul ca: „daca accidentul se datoreaza victimei, constatarea unei imbibatii alcoolice in sangele conducatorului de autovehicul este irelevanta sub aspectul vinovatiei pentru infractiunea de ucidere din culpa[31].

Exista, este adevarat, sub aspectul culpei, o diferenta intre constatarea unei imbibatii alcoolice sub limita legala, si cea peste aceasta limita. Se poate spune ca, in cea de-a doua ipoteza, exista o prezumtie potrivit careia, starea avansata de intoxicatie alcoolica, prin toate reactiile pe care le are in mod normal asupra organismului (diminuarea reflexelor, a timpului de reactie, etc.) duce la producerea accidentului. Este insa o prezumtie relativa, ce poate fi anihilata in cazuri extreme, cand se poate dovedi culpa exclusiva a victimei, in producerea accidentului, sau incidenta cazului fortuit[32].

Notiunea de vehicul cu tractiune mecanica nu este definita ca atare in Noul Cod rutier[33]. Continutul acestei expresii se poate deduce insa din definitiile date vehiculului si autovehiculului. Astfel, potrivit art.6 pct.35 din Noul Cod rutier, prin vehicul se intelege: „sistemul mecanic care se deplaseaza pe drum cu sau fara mijloace de autopropulsare, utilizat in mod curent pentru transportul de persoane si/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari”. Conform aceluiasi art.6 pct.6, prin autovehicul se intelege: „vehicul echipat cu motor in scopul deplasarii pe drum. Troleibuzele si tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplaseaza pe sine denumite tramvaie, tractoarele folosite in exploatarile agricole si forestiere, precum si vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrari, care se deplaseaza numai ocazional pe drumul public,nu sunt considerate autovehicule”. Rezulta ca atat autovehiculele, categorie in care intra fireste si autoturismele, cat si celelalte vehicule cu tractiune mecanica (deci nu umana sau animala), sau motorizate, cum ar fi: mopedele, motocicletele, tramvaiele, tractoarele, escavatoarele, etc., intra sub incidenta disp. alin.3. Nu intra in aceasta categorie bicicleta, care este definita la pct.10 din acelasi art.6 ca fiind: „vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor ”. In acest sens, in practica judiciara s-a aratat ca: „bicicleta nu este un vehicul cu tractiune mecanica si conducatorului acesteia nu ii sunt aplicabile prev. art.178 alin.3 C.pen. Uciderea din culpa ca urmare a incalcarii regulilor de circulatie de catre conducatorii acestui tip de vehicul, se incadreaza in prev. art.178 alin.2 C.pen. ”.





Noul Cod rutier stabileste si sensul notiunilor de conducator si respectiv conducator de autovehicul sau tramvai atestat profesional (art.6 pct.12 si pct.13 din Noul Cod rutier). Trebuie insa mentionat aici faptul ca, pentru existenta variante agravate prevazuta la alin.3, nu are importanta daca cel care conduce vehiculul cu tractiune mecanica are sau nu permis de conducere corespunzator. Evident, daca se constata si existenta infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de conducere, sau al carei permis este necorespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv, ori acesta i-a fost retras, anulat sau suspendat (art.86 alin.1, 2 din Noul Cod rutier), se va retine in concurs si aceasta infractiune, pe langa aceea ce ucidere din culpa (art.178 alin.3 C.pen.).

Limita legala a imbibatiei alcoolice stabilita prin Noul Cod rutier este, conform art.87 alin.1 de peste 0,80 g/l alcool pur in sange[35]. Conform art.88 alin.1 din acelasi cod, „recoltarea probelor biologice se face in unitati de asistenta medicala ambulatorie de specialitate autorizate in acest sens sau in institutii medico-legale si se efectueaza numai in prezenta unui reprezentant al politiei rutiere . Starea de ebrietate se dovedeste prin orice mijloc de proba (proces-verbal intocmit de organul de constatare, declaratii ale martorilor, declaratia inculpatului) .

Daca se constata ca faptuitorul are o imbibatie alcoolica sub limita legala, acesta va raspunde pentru ucidere din culpa in varianta prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen.[38] In doctrina si in practica, s-a pus problema daca infractiunea de ucidere din culpa, in aceasta varianta agravata, absoarbe sau nu infractiunea din art.37 al Decretului nr. 328/1966, care sanctiona fapta persoanei de a conduce un autovehicul avand o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, fapta incriminata in prezent prin art.87 alin.1 Cod rutier.

In aceasta privinta, au existat doua opinii:

O prima opinie, exprimata mai frecvent in doctrina, si mai putin in practica, apreciaza ca intr-o astfel de ipoteza, trebuie sa se retina un concurs de infractiuni, bazandu-se in primul rand pe ideea ca, o infractiune din culpa nu poate absolvi o infractiune intentionata. S-a mai aratat ca art.178 alin.3 C.pen. nu se refera la conducerea pe drumurile publice asa cum o face articolul din Decretul nr. 328/1966, de aici rezultand vointa legiuitorului de a nu include in uciderea din culpa si infractiunea din legea speciala. In sfarsit, s-a mai aratat ca, daca nu s-ar sanctiona si infractiunea intentionata de conducere in stare de ebrietate, nu s-ar putea retine starea de recidiva, ceea ce ar crea o situatie favorabila celui ce comite o infractiune de ucidere din culpa fata de cel care conduce in stare de ebrietate .

Cea de-a doua opinie considera ca varianta de la alin.3 al art.178 C.pen., reprezinta, prin vointa legiuitorului, o infractiune complexa, care absoarbe fapta de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, in stare de ebrietate sau avand o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala. In sustinerea acestei opinii, se arata ca: „nimic nu impiedica pe legiuitor sa creeze o infractiune complexa cu atat mai mult, cu cat existenta starii de ebrietate nu ridica omuciderii caracterul de fapta savarsita din culpa, tocmai avand in vedere aceasta stare”[40].

Se mai adauga, in opinia mentionata, ca legiuitorul a prevazut o pedeapsa cu o durata considerabila, pentru aceasta fapta agravata, ceea ce ar suplini imposibilitatea retinerii concursului sau a starii de recidiva. Aceasta opinie isi gaseste un solid punct de sprijin si in practica instantei supreme. Astfel, printr-o decizie de indrumare a tribunalului suprem din 1975, s-a stabilit ca: „faptele unui conducator de autovehicul cu tractiune mecanica de a conduce pe drumurile publice un astfel de vehicul,avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, sau aflandu-se in stare de ebrietate, de a ucide din culpa – in aceste imprejurari – o persoana, constituie infractiunea complexa de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 alin.3 C.pen.[41]

Practica mai recenta a instantei de supreme a confirmat aceasta opinie, aratandu-se ca: „uciderea unei persoane din culpa conducatorului de autovehicul a carui alcoolemie depaseste imita legala, constituie infractiunea complexa prev. si ped. de art.178 alin.3 C.pen., in care infractiunea prevazuta in art.37 alin.1 din Decretul nr. 328/1966 este absolvita[42].

Personal, apreciez ca argumentele utilizate de sustinatorii primei opinii au un suport teoretic solid si ca legiuitorul ar trebui sa evite astfel de tehnici incriminatorii, discutabile. In acelasi timp, trebuie spus ca, in actuala configuratie a textului, instanta suprema a ales solutia corecta.

Acest fapt este confirmat, indirect cel putin, si prin modificarea adusa uciderii din culpa, in Noul Cod penal, unde, la art.181, corespondentul art.178, legiuitorul a simtit nevoia sa adauge un nou alineat final in care se precizeaza ca: „daca fapta prin care s-a produs uciderea din culpa constituie prin ea insasi o infractiune, se aplica regulile concursului de infractiuni”. Scopul acestei precizari este foarte clar, dupa cum se arata in comentariile Noului Cod penal, in sensul ca: „noua reglementare solutioneaza definitiv aceasta controversa in sensul concursului de infractiuni”[43]. Rezulta, per a contrario, ca pana la eventuala intrare in vigoare a modificarii preconizate, solutia corecta este de a se retine o singura infractiune, cea de ucidere din culpa in varianta agravata.

C. Cea de-a treia varianta agravata este prev. in alin.4 art.178 C.pen., si se refera, cum s-a aratat mai sus, la fapta savarsita din culpa, de orice alta persoana, in afara deci de conducatorul unui vehicul cu tractiune mecanica, in exercitiul profesiei sau meseriei, si care se afla in stare de ebrietate. Putem spune ca aceasta varianta se situeaza la confluenta dintre cele doua variante anterioare. Trebuie remarcat, pe de o parte, ca spre deosebire de varianta de la alin.2, situatiile in care se poate comite infractiunea se reduc, prin eliminarea ipotezei in care se efectueaza „o anume activitate”. Este vorba deci despre o culpa profesionala in adevaratul sens al expresiei, despre conduite guvernate de reglementari precise.

Pe de alta parte, trebuie observat ca, in acest caz, spre deosebire de varianta de la alin.3, nu este relevant gradul de imbibatie alcoolica „fiind suficient sa se dovedeasca starea de ebrietate in care se afla faptuitorul in momentul savarsirii faptei”[44]. Fireste ca si in aceasta ipoteza, ca si in cele anterior discutate, este necesar sa existe o legatura de cauzalitate intre nerespectarea de catre faptuitor a unor norme ale profesiei sau meseriei si decesul victimei.

D. Cea de-a patra varianta agravata, este prevazuta de alin.5 (final) al art.178 C.pen., si se refera la ipoteza in care fapta savarsita a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane. Caracteristica acestei variante este, cum se poate lesne observa, pluralitatea de victime. Aceasta ultima varianta agravata se aplica in raport cu toate variantele anterioare, fie varianta tip, fie celelalte variante agravate. Pluralitatea de victime nu afecteaza insa, unitatea infractionala, retinandu-se doar o singura infractiune. Nu se va retine deci, un concurs real intre mai multe infractiuni de ucidere din culpa, si niciun concurs ideal, intre varianta de la alin.5 si una din celelalte variante.

Trebuie subliniat acest lucru, deoarece desi pare clar, in practica au existat si erori sub acest aspect. Astfel, s-a decis ca: „fapta inculpatului – conducator auto – care, nerespectand regulile de circulatie pe drumurile publice, a provocat din culpa un accident in care si-au gasit moartea doua persoane, constituie infractiunea de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 alin.2 si 5 C.pen., cu aplic. art.33 lit.b C.pen.[45] Solutia a fost pe buna dreptate criticata, aratandu-se ca disp. art.33 lit.b C.pen., care reglementeaza concursul ideal de infractiuni, trebuie exclusa din incadrarea juridica a faptei respective .

c) Sanctiuni

Dupa cum rezulta din norma incriminatoare, ucidere din culpa se sanctioneaza cu pedeapsa inchisorii atat in varianta tip, cat si in variantele agravate; cuantumul este fireste diferit, functie de gravitatea pe care legiuitorul a considerat ca o prezinta fiecare varianta. In marea lor majoritate, infractiunile contra persoanei prezinta un grad ridicat de pericol social, motiv pentru care legiuitorul le-a prevazut un sistem sanctionator sever.

O particularitate a sanctionarii apare in cazul variantei agravate ce se refera la uciderea din culpa a doua sau mai multor persoane, unde pedeapsa are ca punct de plecare pedeapsa pentru varianta de baza, la care se poate adauga un spor de pana la 3 ani. In acest fel, se poate ajunge, teoretic cel putin, la o pedeapsa de 18 ani inchisoare, in ipoteza comiterii unei fapte in conditiile alin.3 si alin.5, ceea ce reprezinta o pedeapsa extrem de severa pentru o infractiune din culpa. Astfel, de exemplu, infractiunile de omor calificat prev. si ped. de art.175 C.pen., lipsire de libertate in mod ilegal in forma agravata prev. si ped. de art.189 alin.6 C.pen. si viol in forma agravata prev. si ped. de art.197 alin.3 teza a II-a C.pen., se pedepsesc cu inchisoare de la 15 la 25 de ani, pentru ca omorul deosebit de grav prev. si ped. de art.179 C.pen. sa fie pedepsit cu detentiune pe viata sau cu inchisoare de la 15 la 25 de ani.

Fireste, pentru infractiunile situate pe trepte inferioare in ierarhia pericolului social, ca de pilda lovirea prev. si ped. de art.180 alin.1 C.pen. sau vatamarea corporala din culpa prev. si ped. de art.184 alin.1 C.pen., sunt prevazute pedepse cu inchisoare de la o luna la 3 luni alternativ cu amenda.

Aspecte procesuale

La majoritatea infractiunilor din acest capitol actiunea penala se pune in miscare din oficiu. La unele infractiuni care prezinta un pericol social abstract mai scazut (exemplu pentru art.180 C.pen., art.181 C.pen. si art.184 C.pen.) actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este faptuitorul – art.284 alin.1 C.pr.pen.

Plangerea prealabila se adreseaza organului de cercetare penala sau procurorului, potrivit legii – art.279 alin.2 C.pr.pen. La toate aceste infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, impacarea partilor inlatura raspunderea penala. In principiu, urmarirea penala si judecata acestor fapte penale se realizeaza potrivit regulilor de procedura obisnuite. In cazul infractiunilor prevazute in art.174 - art.177 C.pen. si art.179 C.pen., urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror, iar judecata in prima instanta se realizeaza de catre tribunal. Celelalte infractiuni din acest capitol se solutioneaza in prima instanta de catre judecatorie.

Uciderea din culpa” in Codul penal al Republicii Moldova - Art.149 din Codul penal al Republicii Moldova incrimineaza infractiunea de lipsire de viata prin imprudenta, norma incriminatoare fiind:

(1) Lipsirea de viata din imprudenta se pedepseste cu inchisoare de pina la 3 ani.

(2) Lipsirea de viata din imprudenta a doua sau mai multor persoane se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 7 ani.

Obiectul ocrotirii penale

Cele mai dese atentate la adresa persoanei sunt infractiunile contra vietii. In urma savarsirii lor survine cea mai grava consecinta – decesul persoanei, care nu mai poate fi recuperata. Viata constituie bunul cel mai de pret al persoanei pe care Dumnezeu l-a dat fiecaruia ca sa o pastreze. Nu putem vorbi de un stat de drept, fara ca sa fie ocrotita viata persoanei. De aceea apararea acestei valori sociale constituie una dintre indatoririle supreme ale fiecarui stat. Aceasta obligatie este determinata in art.24 al Constitutiei Republicii Moldova, „statul garanteaza persoanei dreptul la viata si la integritatea fizica si psihica”. La determinarea atentatelor contra vietii persoanei, legiuitorul in Codul Penal a delimitat atentatele in felul urmator: atentatele intentionate contra vietii persoanei – omoruri si atentatele imprudente – lipsirea de viata, cu o singura exceptie, eutanasia. Tot Codul defineste obiectul omorului ca fiind viata persoanei, si atunci e necesar ca omul, la a carui viata se atenteaza, sa fie nascut si inca in viata.

Survenirea mortii persoanei in urma unor actiuni ale faptuitorului savarsite din imprudenta nu poate fi calificata ca omor, deoarece privarea de viata a altei persoane in mod ilegal se comite numai intentionat. Acest fapt constituie si elementul principal de a recunoaste prin lege deosebirea intre omor si lipsirea de viata a persoanei. Desi consecintele infractiunii de omor si cele ale infractiunii de lipsire de viata a persoanei din imprudenta au acelasi rezultat – survenirea mortii persoanei, in ultimul caz faptuitorul nu prezinta un pericol social deosebit, pe care il prezinta ucigasul in cazul suprimarii intentionate a vietii.

Obiectul juridic special

Obiectul juridic nemijlocit al infractiunii de lipsirea de viata din imprudenta, il constituie totalitatea de relatii sociale a caror existenta si desfasurare normala sunt conditionate de ocrotirea dreptului la viata si insasi viata persoanei ca suprema valoare sociala si biologica a omului.

Obiectul juridic special al infractiunii il constituie relatiile sociale privitoare la viata al persoanei. In sensul Conventiei si al legislatiei Republicii Moldova, titular al dreptului la viata este persoana care s-a angajat in procesul de nastere, momentul final fiind moartea ei biologica. Spre deosebire de norma penala a Codului penal moldovean din 1961, care era intitulata „omorul din imprudenta”, articolul 149 poarta denumirea de „lipsire de viata prin imprudenta”. Specificul mentionat este important din punct de vedere al doctrinei, intrucat lipsirea de viata prin imprudenta nu este o componenta de infractiune, care poate fi inclusa in categoria omorurilor. Noul cod penal al Republicii Moldova din 2002, reglementeaza institutia infractiunii savarsite cu imprudenta. Astfel, „se considera ca infractiunea a fost savarsita din imprudenta daca persoana care a savarsit-o isi da seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, a prevazut urmarile ei prejudiciabile, dar considera in mod usuratic ca ele vor putea fi evitate ori nu isi dadea seama de caracterul prejudiciabil al actiunii sau inactiunii sale, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarilor ei prejudiciabile, desi trebuia si putea sa le prevada” . In art.18 este prevazuta imprudenta ca forma a vinovatiei sub doua modalitati: increderea exagerata in sine (usuratica) si neglijenta.

Increderea exagerata in sine se caracterizeaza prin faptul ca persoana isi da seama ca, in conditiile in care isi desfasoara activitatea, aceasta activitate prezinta un anumit grad prejudiciabil, prevede urmarile ei prejudiciabile, rezultat pe care nu-l doreste si nici nu-l accepta, dar considera usuratic ca prin felul in care actioneaza il va evita. Factorul intelectiv al increderii exagerate in sine consta in intelegerea de catre faptuitor a caracterului prejudiciabil al activitatii sale si in prevederea urmaririi prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei.

Intelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legata, de regula, de nerespectarea unor reguli de precautie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinte prejudiciabile in procesul de desfasurare al anumitor activitati . Prevederea in cadrul increderii exagerate in sine presupune nu numai prevederea posibilitatii producerii urmarii prejudiciabile, ci si posibilitatea preintampinarii unei astfel de urmari. Posibilitatea preintampinarii urmarilor se bazeaza pe aprecierea unor temeiuri si imprejurari care, in conceptia faptuitorului, ar trebui sa evite rezultatul prevazut. La baza acestei aprecieri pot sta increderea faptuitorului in experienta si pregatirea sa profesionala, starea tehnica a mecanismelor, actiunile altor persoane, precum si alte imprejurari de natura sa previna producerea rezultatului prejudiciabil.

Factorul volitiv al increderii exagerate in sine prezinta eforturile pe care le depune faptuitorul la desfasurarea activitatii cu nerespectarea regulilor de precautie in conditiile increderii sale in anumiti factori care, in conceptia sa, pot impiedica survenirea rezultatului si care, de fapt, au fost apreciati exagerati. Cand faptuitorul nu se bazeaza pe niciun temei care ar putea preintampina rezultatul, ci pe hazard, pe intamplare, vinovatia sa ia forma intentiei, intrucat intr-un asemenea caz ea echivaleaza cu acceptarea urmarilor prevazute. In situatia increderii exagerate in sine, faptuitorul crede sincer, dar gresit, ca rezultatul nu se va produce, si aceasta incredere il insoteste pe tot parcursul activitatii sale. La intentie, persoana, prevazand posibilitatea survenirii rezultatului, il accepta in mod constient si nu face niciun efort pentru preintampinarea lui.

Neglijenta, ca modalitate a imprudentei, exista atunci cand persoana nu isi da seama de caracterul prejudiciabil al faptei, nu a prevazut posibilitatea survenirii urmarii prejudiciabile, desi trebuia si putea sa le prevada. Astfel, lipsa de intelegere a gradului prejudiciabil al faptei si al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenta de toate celelalte forme si modalitati ale vinovatiei. In dreptul penal moldovean, esenta neglijentei consta in faptul ca persoana trebuia si putea sa prevada posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil.

Sintagma din art.18 C.pen. moldovean „trebuia sa prevada”, exprima obligatiunea persoanei de a prevedea posibilitatea survenirii urmarii prejudiciabile. Aceasta obligatiune rezulta din diferite norme, reguli, instructiuni legale, care reglementeaza modul de desfasurare a unor activitati sau din anumite reguli de convietuire sociala bazate pe experienta de viata. In lipsa obligatiunii de a prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovatia.

Obligatiunea de prevedere nu se deduce din posibilitatile individuale, concrete ale persoanei, ci din posibilitatea unui individ mediu, obisnuit, care, activand in conditiile faptuitorului, ar fi trebuit sa prevada rezultatul actiunii sale. Prin urmare, obligatiunea de a prevedea rezultatul este o conditie obiectiva a neglijentei si la stabilirea ei nu se ia in concret particularitatile individuale ale persoanei concrete.

Pe langa obligatiunea de a prevedea rezultatul (trebuia sa-l prevada), este necesar ca persoana sa poata prevedea natura si dimensiunile lui. Posibilitatea de prevedere este o conditie subiectiva a neglijentei si se stabileste in functie de particularitatile individuale ale faptuitorului, pregatirea si experienta lui profesionala sau de viata, circumstantele concrete ale situatiei in fiecare caz aparte. Daca se stabileste ca persoana nicicum nu putea sa prevada producerea rezultatului, exista o fapta savarsita fara vinovatie, si nu infractiune . Numai atunci cand persoana care trebuia sa prevada si sa preintampine rezultatul faptei sale a putut, insa nu si-a onorat aceasta obligatie, sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenta vinovatiei in forma de neglijenta.

In general art.18 din codul penal moldovean reglementeaza imprudenta in cele doua modalitati mentionate numai in cazul infractiunilor cu componente materiale, de rezultat. Cercetarea pericolului survenirii urmarilor prejudiciabile din cauza increderii exagerate in sine sau a neglijentei, in lipsa unui rezultat real, nu atrage raspunderea penala a faptuitorului, nici chiar atunci cand rezultatul a fost preintampinat de alte persoane sau din intamplare nu a survenit.

Exceptie, fac infractiunile cu componente formale prevazute expres in partea speciala a codului penal . Specificul acestei forme de vinovatie rezulta si din faptul ca, codul penal moldovean nu prevede raspunderea penala pentru participatia la savarsirea infractiunilor din imprudenta si exclude posibilitatea pregatirii si tentativei la ele.

Obiectul material

Obiectul material al infractiunii consta in viata unui om si este reprezentat de corpul persoanei, privit ca o totalitate de functii si procese organice, privit ca substanta materiala, ca sistem si totalitate de functii si procese organice care mentin o persoana in viata, ca unitate anatomica si fiziologica, fizica si psihica.

Intre existenta obiectului material al acestei infractiuni, se cer intrunite cumulativ urmatoarele doua conditii:

fapta sa fie savarsita asupra unei persoane umane aflata in viata, fiind fara relevanta juridica sexul, starea sanatatii, faptul ca persoana era sau nu viabila sau normala din punct de vedere anatomo-fiziologic, prezentand o constitutie fizica, care sa prezume ca putea trai mai departe;

Stabilirea timpului cat persoana ar mai fi trait daca nu era ucisa este lipsit de interes sub aspectul existentei infractiunii. Raportata la aceasta prima conditie, esentiala pentru existenta obiectului material, apare ca necesara precizarea momentului din care un om este considerat in viata. Referitor la acest moment s-a sustinut in literatura de specialitate[47] ca momentul nasterii coincide cu separarea noului nascut de corpul mamei, dobandind o existenta extrauterina, odata cu respiratia sa pulmonara. Moartea persoanei umane ca limita sau moment final al vietii, reprezinta o incetare definitiva si ireversibila a vietii prin oprirea functiilor vitale in toate organele si tesuturile, pana la celula, cu oprirea activitatii metabolice celulare.

In teoria clasica[48], moartea intervine cand cele doua functii vitale - circulatia sangelui si respiratia pulmonara au incetat. Teoria moderna considera ca pentru stabilirea instalarii mortii in organismul uman, elementul determinant il reprezinta momentul incetarii functiilor cerebrale, astfel ca se poate vorbi de moartea organismului cand inceteaza complet activitatea bioelectrica a creierului, fapt perceptibil si usor de constatat printr-o encefalograma, cand linia functionala a creierului se stabileste definitiv la punctul zero.

Momentul incetarii vietii este astfel considerat ca fiind cel al mortii biologice, ca forma finala a mortii reale, care se instaleaza in doua etape :

1. Prima etapa moartea clinica - este starea care dureaza aproximativ 5 minute dupa oprirea functiilor sistemului nervos central, respirator si circular, perioada in care se poate interveni eficient prin metode de reanimare, nefiind inca instalate modificari ireversibile ale celulelor organismului.

2. A doua si ultima etapa o reprezinta moartea biologica - stadiul ireversibil caracterizat prin incetarea proceselor metabolice celulare, cu modificari structurale ireversibile ale celulelor, cu diferentiere inalta, consecutiv lipsei de oxigen, in acest caz instalarea mortii biologice nu mai permite o reanimare eficienta, celulele nervoase ale sistemului nervos central fiind distruse functional, generandu-se o stare de decerebrare chiar si in ipoteza prestabilirii temporare a circulatiei sanguine si pulmonare.

In consecinta, ca moment final al vietii, este considerata numai moartea biologica, cand intervine momentul degradarii ireversibile a celulelor sistemului nervos central, in celelalte faze ale procesului tanatogenetic, starea de agonie (caracterizata printr-o grava dereglare a functiilor vitale, a circulatiei, respiratiei si a sistemului nervos central) si starea de moarte clinica caracterizata printr-o insuficienta progresiva morfo-functionala, in care mai este posibila reanimarea, dreptul penal considera persoana umana ca fiind in viata si acordandu-i-se ca urmare aceeasi protectie penala ca si oricarei alte persoane[50].

a doua conditie ce se reclama a fi intrunita pentru a exista obiectul material al infractiunii de ucidere din culpa, este ca acest obiect material sa se constituie in viata unui alt om decat cea a faptuitorului.

Aceasta conditie rezulta cu evidenta chiar din continutul raportului social juridic ocrotit de Codul penal care genereaza in sarcina fiecarui membru al societatii obligatia de a respecta si de a nu aduce nici o atingere vietii altuia, nu numai prin actiuni intentionate ci si prin cele comise din culpa. Obiectul material al infractiunii de ucidere din culpa nu trebuie insa confundat cu subiectul pasiv al aceleiasi infractiuni.

Subiectii infractiunii

Subiectul infractiunii se defineste in raport cu infractiunea, fiind considerat subiect al infractiunii acea persoana care a savarsit cu vinovatie sau din culpa, o infractiune.

Subiect activ al infractiunii poate fi orice persoana fizica, responsabila care, in momentul savarsirii infractiunii, a implinit varsta de 16 ani[51].

Alin.1 al art.21 din codul penal moldovean, indica semnele specifice persoanei fizice – ca subiect activ al infractiunii: varsta ceruta de lege si responsabilitatea. Pentru ca o persoana sa fie subiect activ al infractiunii prev. si ped. de art.149 C.pen. moldovean, ea trebuie sa fi atins, la momentul comiterii infractiunii, o anumita limita de varsta. Ori, numai la o anumita varsta, si nu de la nastere, omul dobandeste capacitatile psihice care ii dau posibilitatea sa constientizeze actiunile sale, si sa le poata stapani. In actele internationale[52] cu privire la administrarea justitiei pentru minori, este recunoscut faptul ca minorul poate fi subiect activ al infractiunii, dar se considera ca si adultii tineri sub varsta de 21 de ani, sa fie tratati intr-un mod comparabil cu cel al minorilor. Insa nu s-a convenit asupra unei limite minime de varsta a raspunderii penale aplicabile in toate tarile.

Din alin.1 al aceluiasi articol, rezulta ca in Republica Moldova, minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu poate fi subiect activ al niciunei infractiuni. Aceasta inseamna ca, pana la atingerea varstei de 14 ani, din punct de vedere penal, inexistenta responsabilitatii persoanei fizice este absoluta si in niciun caz nu se va putea dovedi existenta ei. Varsta generala in Republica Moldova pentru tragerea la raspundere penala a persoanei fizice este de 16 ani, minorii intre 14-16 ani purtand raspunderea penala numai pentru savarsirea infractiunilor indicate expres in alin.2 al art.21 C.pen. moldovean[54]. In cazul in care se constata ca minorul a atins varsta raspunderii penale, este inapoiat mintal si aceasta apreciere nu este determinata de o boala psihica cronica, de o tulburare psihica temporara sau de o alta stare patologica prin care se exclude responsabilitatea, iar nivelul de dezvoltare intelectuala si psihica a lui nu corespunde varstei de la care art.21 prevede raspunderea penala, acest minor poate fi recunoscut ca subiect activ al infractiunii savarsite si tras la raspundere penala pentru fapta comisa .

In cadrul urmaririi penale si judecarii cauzei trebuie sa fie stabilita varsta precisa a minorului (ziua, luna, anul nasterii). Aceasta chestiune se solutioneaza in conformitate cu cerintele legii de procedura penala. Se considera ca persoana a atins varsta anumita nu in ziua nasterii, ci incepand cu ziua urmatoare. La constatarea varstei de catre expertiza medico-legala ziua nasterii urmeaza sa fie considerata ultima zi a acelui an, care este numit de expert, iar in cazul constatarii varstei printr-un numar minimal si un numar maximal de ani, ea se deduce din varsta minimala a acestei persoane presupusa de expertiza[56].

Temeiurile raspunderii penale sunt unice si se aplica in egala masura fata de orice persoana care a implinit varsta ceruta de lege[57]. Insa varsta minorului este luata in considerare la individualizarea raspunderii penale si a pedepsei penale. Astfel, persoana in varsta de pana la 18 ani poate fi eliberata de raspunderea penala in temeiul prevederilor art.54 C.pen. moldovean si in conformitate cu prevederile raspunderii penale; savarsirea infractiunii de catre un minor constituie o circumstanta atenuanta la stabilirea pedepsei , iar fata de minori nu se aplica detentia pe viata .

Referitor la problema varstei de la care este posibila raspunderea penala, trebuie avut in vedere ca o mare parte din infractiunile prevazute in partea speciala a codului penal moldovean, pot fi savarsite numai de persoane care au atins o anumita varsta[60]. In alte cazuri, varsta subiectului activ in norma de incriminare, nu este determinata, insa este indicat caracterul activitatii persoanei sau functiile pe care le ocupa . In aceste cazuri, subiect al infractiunii poate fi persoana fizica care a implinit 18 ani sau o alta varsta stabilita de lege pentru a ocupa aceste functii sau pentru a exercita aceste activitati.

Potrivit alin.1 al art.21 C.pen. moldovean, numai persoana responsabila poate fi subiect al infractiunii. Responsabilitatea persoanei este prezumata si nu trebuie dovedita, insa in cazurile in care apar indoieli cu privire la starea de responsabilitate a banuitului, invinuitului sau inculpatului, organele de urmarire penala si instanta de judecata sunt obligate sa stabileasca starea psihica a acestora, adica responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor. Art.23 C.pen. moldovean, da notiunea de iresponsabilitate ca stare psihologica opusa responsabilitatii si caracterizeaza criteriile ce stau la baza ei, astfel:

(1) Nu este pasibila de raspundere penala persoana care, in timpul savirsirii unei fapte prejudiciabile, se afla in stare de iresponsabilitate, adica nu putea sa-si dea seama de actiunile ori inactiunile sale sau nu putea sa le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulburari psihice temporare sau a altei stari patologice. Fata de o asemenea persoana, in baza hotaririi instantei de judecata, pot fi aplicate masuri de constringere cu caracter medical, prevazute de prezentul cod.



(2) Nu este pasibila de pedeapsa persoana care, desi a savirsit infractiunea in stare de responsabilitate, inainte de pronuntarea sentintei de catre instanta de judecata s-a imbolnavit de o boala psihica care a lipsit-o de posibilitatea de a-si da seama de actiunile ori inactiunile sale sau de a le dirija. Fata de o asemenea persoana, in baza hotaririi instantei de judecata, pot fi aplicate masuri de constringere cu caracter medical, iar dupa insanatosire - ea poate fi supusa pedepsei.

Reglementarile acestui articol sunt de principiu, norma data exclude raspunderea penala a persoanei iresponsabile. Din dispozitiile cuprinse in acest articol, rezulta ca la baza iresponsabilitatii stau doua criterii: medical si juridic, acesta din urma fiind denumit si psihologic. Ambele criterii determina numai in mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei.

Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilitatii are la baza doi factori intelectiv si volitiv care sunt expusi in art.23 C.pen. moldovean, prin expresia „nu putea sa-si dea seama de actiunile si inactiunile sale sau nu putea sa le dirijeze”.

factorul intelectiv al iresponsabilitatii se manifesta prin faptul ca persoana „nu putea sa-si dea seama de actiunile si inactiunile sale” in momentul savarsirii faptei prejudiciabile. Aceasta stare psihica presupune lipsa capacitatii persoanei de a intelege caracterul adevarat al faptei si caracterul prejudiciabil al acesteia .

factorul volitiv al iresponsabilitatii se caracterizeaza prin lipsa capacitatii persoanei de a-si dirija actiunile sau inactiunile in momentul savarsirii infractiunii si este determinat de afectarea sferei volitive a psihicului persoanei. Aceasta stare psihica este strans legata de incapacitatea intelectuala a persoanei – sau factorul intelectiv – insa nu poate sa se manifeste si independent[63].

Pentru ca persoana sa fie recunoscuta iresponsabila, se cere prezenta ambelor criterii ale iresponsabilitatii, cu conditia ca la momentul savarsirii faptei boala psihica a persoanei sa fi atins un asemenea grad, incat a lipsit-o de capacitatea de a-si da seama de actiunile sau inactiunile sale, ori de a le dirija. Recunoasterea iresponsabilitatii persoanei, este de competenta instantei de judecata si acest fapt se solutioneaza in baza tuturor materialelor cauzei, inclusiv in baza expertizei psihiatrice, a carei efectuare este obligatorie in cazurile in care apar indoieli cu privire la starea de responsabilitate a persoanei care a savarsit o fapta prejudiciabila. Iresponsabilitatea persoanei se stabileste la momentul savarsirii faptei prejudiciabile prevazuta de legea penala ca infractiune.

Persoana recunoscuta iresponsabila la momentul savarsirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infractiunii si nici nu poate fi trasa la raspundere penala. Insa fata de aceste persoane, in baza hotararii instantei de judecata, pot fi aplicate masuri de constrangere cu caracter medical prevazute de art.98-102 C.pen.

Art.231 C.pen. moldovean a legiferat pentru prima data responsabilitatea redusa, aceasta fiind o stare intermediara intre responsabilitate si iresponsabilitate. La baza responsabilitatii reduse, sta o tulburare psihica ce nu-i permite persoanei sa inteleaga in deplina masura caracterul si gradul prejudiciabil al actiunilor sau inactiunilor sale si sa le dirijeze. Responsabilitatea redusa, asemenea iresponsabilitatii, este determinata de doua criterii: medical si juridic (psihologic). Pentru ca sa fie recunoscuta drept persoana cu responsabilitate redusa, se cere prezenta ambelor criterii, cu conditia ca, la momentul comiterii infractiunii, anomaliile psihice sa nu fi atins nivelul care inlatura responsabilitatea persoanei.

In alin.1 al art.231 C.pen. moldovean, se arata ca: „persoana care a savarsit o infractiune ca urmare a unei tulburari psihice, constatata prin expertiza medicala efectuata in mod stabilit, din cauza careia nu-si putea da seama pe deplin de caracterul si legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin, este pasibila de responsabilitate penala redusa”, astfel incat persoana cu aceasta persoana este pasibila de responsabilitate penala. Insa codul penal din Republica Moldova nu contine anumite norme care sa reglementeze responsabilitatea penala redusa a persoanelor cu responsabilitate redusa. Exceptie fac insa dispozitiile alin.2 ale articolului mentionat[64], conform carora instanta de judecata tine cont de tulburarea psihica a persoanei la momentul comiterii infractiunii, ca de o circumstanta atenuanta prevazuta de art.76 alin.1 C.pen. moldovean.

Subiect pasiv al infractiunii poate fi orice persoana fizica in viata, indiferent de varsta, stare sociala sau materiala, rasa sau nationalitate, etc.

Jurisprudenta CEDO nu recunoaste calitatea de titular al dreptului la viata pentru fetus si/sau embrion. Referitor la subiectul pasiv al infractiunii de ucidere din culpa in teoria si practica judiciara penala, se face distinctia intre urmatoarele doua categorii:

- subiectul pasiv general care in cazul acestei infractiuni il constituie societatea, prin suprimarea vietii unui membru al ei, societatea fiind intotdeauna afectata.

- subiectul pasiv special sau imediat al infractiunii este persoana impotriva caruia se indreapta activitatea de ucidere din culpa a subiectului activ.

In concluzie, si pe cale de consecinta, persoana care este subiect pasiv nu poate fi in acelasi timp si subiect activ. Se impun insa in acest context anumite precizari in sensul ca in situatii de exceptie, subiectul pasiv poate constitui in acelasi timp si subiect activ al infractiunii. Cu titlu de exemplu consideram posibila o asemenea insumare in cazul in care intr-un accident de circulatie rutiera produs din culpa comuna a doi conducatori de autovehicule, se produce moartea unuia sau a ambilor conducatori. In acest caz fiecare din cei doi conducatori, subiecti activi, este considerat autor al infractiunii, constituind si subiect al infractiunii de ucidere din culpa, daca s-a produs moartea sa.

Latura obiectiva a infractiunii

Partea centrala a infractiunii de lipsire de viata din imprudenta este constituita dintr-o seama de elemente obiective, care alcatuiesc insumate latura obiectiva a acestei infractiuni. Elementul obiectiv al infractiunii consta in manifestarea exterioara a omului (actiune sau inactiune), care lezeaza valorile ocrotite de legea penala, producand o anumita modificare, schimbare in lumea exterioara. In consecinta, prin latura obiectiva a infractiunii se intelege o totalitate de elemente obiective, formate din elementul material, actiunea sau inactiunea, urmarea socialmente periculoasa si raportul cauzal dintre actiune ori inactiune si urmarea periculoasa, fiind astfel constituita din elemente care, toate au, dupa cum arata si denumirea, un caracter comun, anume toate sunt obiective si intre ele exista o stransa legatura.

Latura obiectiva a infractiunii analizate se realizeaza prin actiuni sau inactiuni, consecintele criminale sunt survenirea mortii victimei, iar intre fapta savarsita si consecintele survenite trebuie sa existe un raport de cauzalitate. Chiar in cazul savarsirii unei fapte intentionate, si la infractiunea de lipsire de libertate prin imprudenta, atitudinea faptuitorului fata de rezultatul produs se exprima sub forma de neglijenta criminala sau de incredere exagerata in sine: faptuitorul prevede ca actiunea sau inactiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera ca o va evita.

Elementul material al laturii obiective, actiunea sau inactiunea, adica fapta in sens restrans, formeaza partea centrala a infractiunii, reprezentand poate cel mai important element al acesteia. Lipsirea de viata din imprudenta, ca infractiune prevazuta de Codul Penal al Republicii Moldova, aduce atingere relatiilor si valorilor sociale, produce anumite urmari periculoase numai prin mijlocirea unei anumite actiuni sau inactiuni. Subiectul activ al acestei infractiuni poate produce drept consecinta, moartea unei persoane umane, numai prin mijlocirea unei activitati materiale, a unei actiuni sau inactiuni, fara aceasta activitate exterioara neputand exista infractiunea.

Exista o anumita asemanare intre activitatile care au ca rezultat uciderea unei persoane, indiferent daca sunt intentionate sau neintentionate, asemanare reflectata si in aceea ca legea foloseste pentru ambele activitati materiale substantivul provenit dintr-un verb 'ucidere' indiferent de modul in care s-a desfasurat activitatea care a avut ca rezultat pierderea vietii; o asemenea tehnica de incriminare nu permite o diferentiere intre actul in sens de omor si actul in sens de ucidere din culpa. Dintr-un punct de vedere exclusiv material, o asemenea diferenta nici nu exista, deoarece o arma este declansata in directia victimei printr-o miscare similara, indiferent de caracterul intentionat sau neintentionat al actului.

Cu toate acestea actul intentionat si cel din culpa sunt esential diferite[65]. Actul de omor intentionat da expresie unei conduite violente, reprezentand o forma de manifestare a faptuitorului care a luat hotararea de a suprima viata unei persoane si se foloseste de mijloace apte sa realizeze acest scop. In materie de lipsire de viata din imprudenta nu avem un act de violenta ci o conduita gresita a agentului intr-o situatie periculoasa, susceptibila ca, in anumite imprejurari sa se produca consecinte grave pentru viata persoanei.

Asa de pilda, s-a retinut corect ca exista infractiunea de lipsire de viata din imprudenta si nu infractiunea de omor intentionat, cand in timpul unei intreceri neregulamentare intre doi militari privind incarcarea pistoalelor mitraliera aflate asupra lor, unul dintre ei declanseaza focul si-l impusca pe celalalt militar. In speta, inculpatul, militar in termen, impreuna cu un alt militar au hotarat sa se intreaca la incarcarea pistolului mitraliera, motiv pentru care s-au asezat fata in fata si au inceput sa-si incarce armele tinand tevile indreptate unul spre celalalt, in timpul intrecerii, dupa ce a dezasigurat pistolul mitraliera, inculpatul a manevrat inchizatorul si apasand pe tragaci a declansat focul, impuscand in inima pe militarul din fata sa. Instanta de fond a retinut ca inculpatul a savarsit cu intentie indirecta, infractiunea de omor intentionat prevazuta in art.145 C.pen. moldovean, deoarece a prevazut posibilitatea producerii rezultatului mortal pe care 1-a acceptat. Instanta de recurs nu a acceptat acest rationament, motivand ca intrucat inculpatul a manevrat corect pistolul automat, in timpul intrecerii organizate din initiativa victimei, pana in momentul declansarii focului, inculpatul si victima au actionat identic asupra armelor lor, ca au existat relatii bune intre ei anterior, ceea ce ar fi inexplicabila acceptarea de catre inculpat a posibilitatii producerii unui rezultat atat de grav cum este impuscarea victimei, ca dupa comiterea faptei inculpatul s-a aratat deosebit de impresionat si chiar disperat, nu se poate retine ca el a actionat cu intentie indirecta. Dimpotriva, apare reala apararea inculpatului ca dupa terminarea intrecerii, in momentul in care a actionat pentru a readuce pistolul mitraliera in pozitia initiala pe umar, a atins din neatentie tragaciul acestuia. Fiind astfel evident ca inculpatul nu a actionat asupra tragaciului cu intentia de a ucide pe victima, ci din culpa, in conditiile nerespectarii dispozitiilor regulamentare referitoare la manuirea armamentului, fapta sa trebuie incadrata in infractiunea de lipsire de viata din imprudenta, prevazuta de art.149 C.pen. moldovean si nu in aceea de omor intentionat[66].

Urmarea indirecta consta in consecintele social - economice morale, care se produc in cadrul societatii si care se rasfrang asupra uneia sau a unor relatii sociale si juridice. Urmarea sociala produce tulburari de liniste pe planul constiintei, a trairilor psihice a membrilor societatii, o diminuare a respectului si increderii in capacitatea normei juridice de a oferi o protectie reala si eficienta vietii persoanei.

Raportul de cauzalitate constituie un deosebit de important element al laturii obiective, cu toate ca in dispozitiile legii, raportul cauzal nu este in mod expres mentionat. Raportul de cauzalitate se defineste a fi acel raport in care doua fenomene interactioneaza si in care un fenomen - cauza precede si determina sau genereaza in mod obiectiv alt fenomen - efect. Raportul cauzal reprezinta un raport obiectiv, in sensul ca fenomenul - cauza determina prin forta lui un alt fenomen numit efect. Acest raport de cauzalitate determinat printr-o legatura de determinare, de cauzare intre doua fenomene, difera si exclude orice similitudine cu o legatura de interdependenta, raport in care un fenomen depinde de un alt fenomen; raportul cauzal nu se confunda nici cu un raport de conditionare - in cadrul caruia un fenomen favorizeaza un alt fenomen - si nici un raport intamplator, incidentul in care un fenomen intarzie sau alerteaza aparitia altui fenomen.

Raportul de cauzalitate in sfera faptelor materiale, se stabileste intre fenomene precis determinate, fiind astfel necesara o examinare prealabila a termenilor relatiei amintite, adica a actiunii voluntare ca izvor de efecte in realitatea obiectiva si a rezultatului privit ca produs sau urmare a unei asemenea manifestari.

Relatia cauzala, presupune de asemenea, existenta unor conditii in ambianta carora are loc actiunea cauzei si geneza efectului. In ceea ce priveste raportul de cauzalitate, acesta exista si atunci cand activitatea culpoasa a faptuitorului se suprapune peste activitatea altei persoane, fiind suficient ca aceasta activitate sa se inscrie printre cauzele care au determinat rezultatul. In acest sens, in practica judiciara, s-a decis de exemplu ca intre activitatea medicului care din culpa nu si-a indeplinit in mod corespunzator obligatiile sale profesionale si moartea victimei, internata in urma unei lovituri de cutit, care i-a fost aplicat de o alta persoana exista un raport de cauzalitate, deoarece in speta, activitatea medicului are valoare cauzala, contribuind, alaturi de activitatea autorului la producerea rezultatului[67].

Deci, raportul de cauzalitate va exista chiar daca intre actiunea (inactiunea) si rezultatul produs s-au interpus alte imprejurari (forte fizice, actiune culpabila sau fortuita a altor persoane).

Interferenta a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni apartinand unor persoane diferite, dar toate in stransa legatura cu rezultatul, constand din moartea prin imprudenta a unei persoane se intalneste destul de frecvent in traficul rutier si in accidentele de munca (spre exemplu, coliziunea a doua autovehicule, manuirea de catre mai multe persoane a unui dispozitiv periculos, etc.). In situatiile de acest fel contributiile mai multor persoane la producerea rezultatului se ordoneaza succesiv intr-un lant cauzal; desi toate aceste contributii se produc simultan, nu toate au in mod egal capacitatea de a constitui cauza rezultatului produs, fie ca unele sunt mult prea indepartate de rezultat, fie ca nu apar eficiente.

Se face distinctia dintre cauze principale si secundare, cauze directe si indirecte. Pluralitatea de cauze se poate infatisa fie sub forma unui concurs de cauze concomitente, cand doua sau mai multe cauze actioneaza independent sau cand doua sau mai multe cauze laolalta determina efectul, fie sub forma unui concurs de cauze succesive, cand fiecare cauza determina un efect care la randul sau determina un altul. Rezultatul infractional se poate produce fie in urma actiunii directe a subiectului, fie prin mijlocirea altor forte pe care subiectul le foloseste in vederea comiterii faptului[68].

Cauza precede efectul, este anterioara acestuia pentru a-l putea produce, iar efectul urmeaza intotdeauna cauzei. Fenomenele obiective desi se deduc unele din altele, dezvoltarea lucrurilor duce la o noua stare, la schimbari calitative. Aceasta se explica prin faptul ca efectul constituie in exclusivitate un produs, un rezultat al cauzei, insumand in continutul sau alaturi de aceasta si contributia nenumaratelor conditii, care au actionat concomitent cauzei si au transmis in parte sau in totalitate asupra efectului, insusirile lor.

In consecinta efectul prezinta un plus de continut in raport cu cauza cuprinzand si totalitatea circumstantelor care favorizeaza actiunea cauzelor, incat „numai aceste mai multe cauze impreuna, contin efectul complet si nu acel prim dat care este declarat drept cauza[69]. In cazul infractiunii de lipsire de viata din imprudenta, efectul il constituie, moartea unei persoane, astfel ca spre deosebire de cauza, efectul poate fi in majoritatea cazurilor bine cunoscut si doar in situatii de exceptie determinarea caracteristicilor sale comporta dificultati obiective.

Alte elemente ale laturii obiective, cum ar fi timpul si locul comiterii infractiunii de lipsire de viata din imprudenta, nu au relevanta deosebita pentru calificarea actiunii sau inactiunii faptuitorului.

Latura subiectiva a infractiunii

Prin latura subiectiva a infractiunii se intelege atitudinea psihica a infractorului formata din stari intelective (atitudinea constiintei), starile afective si volitive, precum si atitudinea psihica ce precede si insoteste fapta infractionala si urmarile ei.

Prin urmare, in cazul comiterii infractiunii de lipsire de viata din imprudenta nu se poate concepe o latura fara cealalta, atat latura obiectiva cat si cea subiectiva constituind o unitate. Stabilirea comiterii de catre o persoana a actiunii sau inactiunii si urmarea socialmente periculoasa presupune necesitatea constatarii ca acestea au fost precedate si insotite de procese psihice specifice infractiunii.

Existenta vinovatiei penale implica cu necesitate alaturi de factorul volitiv (vointa faptuitorului) si existenta unui factor intelectiv (de cunoastere) situatie in care persoana care savarseste infractiunea de lipsire de viata din imprudenta, poate ori trebuie sa-si reprezinte rezultatul faptei sale, avand fata de aceasta reprezentare sau prevedere o anumita atitudine.

Lipsirea de viata prin imprudenta, dupa cum o arata si denumirea infractiunii, se savarseste din culpa (imprudenta), in ambele ei forme: neglijenta criminala (culpa simpla) si increderea exagerata in sine (culpa cu previziune - usurinta, temeritatea). Latura subiectiva constituie elementul principal la incadrarea juridica a faptei persoanei vinovate de savarsirea infractiunii de lipsire de viata din imprudenta.

Se considera lipsire de viata din imprudenta prin forma de neglijenta criminala, „fapta in care vinovatul nu a prevazut posibilitatea survenirii mortii victimei ca rezultat al actiunii sau inactiunii sale, desi trebuia si putea sa o prevada[70].

Exemple semnificative pot fi:

persoana face ordine in curte si arunca peste gard anumite obiecte grele, iar intamplator loveste in cap un copil, care, in urma vatamarii grave a integritatii corporale ce i s-a cauzat, moare pe loc;

o persoana, in cursul unui scandal, impinge o alta persoana, care cade si intamplator se loveste cu capul de un corp ascutit si, ca rezultat al vatamarii grave a integritatii corporale, survine moartea acesteia.

Se considera lipsire de viata din imprudenta prin forma de incredere exagerata in sine, atunci cand vinovatul prevede ca actiunea sau inactiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera in mod usuratic ca o va evita. Consideratia faptuitorului precum ca moartea victimei ar fi putut fi evitata presupune intotdeauna un calcul referitor la o circumstanta concreta, care ar putea, dupa parerea persoanei vinovate, sa impiedice survenirea mortii victimei. Asemenea circumstante ar putea fi: anumite calitati ale sale[71], speranta in actiunile altor persoane care vor impiedica survenirea consecintelor fatale, speranta in fortele naturii care vor fi favorabile faptuitorului pentru a putea evita decesul victimei.

Exemple semnificative sunt acelea in care:

un ostas, manuind arma, nu na fost atent, nu a verificat si nici nu a observat ca in teava a mai ramas un cartus si, apasand pe tragaci, a traumat mortal victima;

o persoana fiind la vanatoare a tras cu pusca intr-un tufis unde a fugit animalul pe care il vana, dar a nimerit un alt vanator, care a decedat;

o persoana cu arma incarcata a cazut jos si arma s-a descarcat, provocand moartea altei persoane;

un medic administreaza intamplator pacientului o substanta toxica in loc de medicamentul prescris si bolnavul decedeaza;

un luntras, pe timp de furtuna, pe propriul sau risc, transporta persoane si, din cauza conditiilor nefavorabile, luntrea se rastoarna si oamenii se ineaca.

De mentionat ca dispozitiile art.149 din codul penal al Republicii Moldova contureaza mai multe norme penale care califica drept consecinta criminala decesul persoanei din imprudenta.

Cele mai frecvent intalnite sunt normele penale prevazute de:

- art.151 alin.4 C.pen. – vatamarea intentionata grava a integritatii corporale sau a sanatatii: „actiunile prevazute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei, se pedepsesc cu inchisoare de la 10 la 15 ani”;

- art.159 alin.2 lit.c C.pen. – provocarea ilegala a avortului: „aceeasi actiune care a provocat din imprudenta decesul victimei”;

- art.160 alin.3 lit.c C.pen. – efectuarea ilegala a sterilizarii chirurgicale: „actiunile prevazute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenta decesul pacientului”;

- art.162 alin.2 lit.b C.pen. – neacordarea de ajutor unui bolnav: „aceeasi fapta care a provocat din imprudenta decesul bolnavului”;

- art.164 alin.3 lit.b C.pen. – rapirea unei persoane: „actiunile prevazute la alin.(1) sau (2), care au cauzat din imprudenta o vatamare grava a integritatii corporale sau a sanatatii ori decesul victimei”;

- art.171 alin.3 lit.e C.pen. – violul: „care a provocat din imprudenta decesul victimei”;

- art.216 lit.b C.pen. – producerea (falsificarea), transportarea, pastrarea sau comer-cializarea produselor (marfurilor) periculoase pentru viata sau sanatatea consumatorilor: „daca aceasta a provocat decesul persoanei”;

- art.224 alin.3 lit.b C.pen. – incalcarea regulilor de circulatie a substantelor, materialelor si deseurilor radioactive, bacteriologice sau toxice: „actiunile prevazute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenta decesul persoanei”;

- art.264 alin.3 lit.b C.pen. - incalcarea regulilor de securitate a circulatiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de catre persoana care conduce mijlocul de transport: „actiunea prevazuta la alin.(1), care a provocat decesul unei persoane” si alin.5 „actiunea prevazuta la alin.(1), care a cauzat decesul a doua sau mai multor persoane”;

- art.278 alin.3 lit.b C.pen. – terorismul: „actiunile prevazute la alin.(1) sau (2) soldate cu decesul unei persoane din imprudenta”.

In aceste cazuri, calificarea corecta a faptei se bazeaza pe regula prevazuta de art.116 C.pen. moldovean, care recunoaste art.149 C.pen. – ca norma generala, iar articolele mentionate mai sus – ca norme speciale, si, prin urmare, raspunderea penala va surveni numai potrivit normelor speciale. De aratat este si faptul ca sanctiunile prevazute de normele speciale sunt mai severe decat in cazul normei generale indicate in art.149 C.pen. moldovean.

Forme, modalitati, sanctiuni

a) Forme:

Momentul consumarii infractiunii de lipsire de viata din imprudenta este cel al producerii rezultatului, respectiv decesul victimei, data savarsirii fiind insa aceea a savarsirii faptei. Deoarece la infractiunile din culpa nu se poate vorbi despre o rezolutie infractionala care sa fie pusa in executare si eventual pregatita, nu exista forme imperfecte, si rezulta astfel ca la infractiunea de lipsire de viata din imprudenta, tentativa nu este posibila.

b) Modalitati:

Majoritatea infractiunilor din acest grup prezinta mai multe modalitati normative in raport de modul in care se infatiseaza actiunea sau inactiunea incriminata, carora le pot corespunde in concret o varietate de modalitati de fapt de care se va tine seama la individualizarea judiciara a pedepsei.

Varianta agravanta:

In calitate de unica circumstanta agravanta a infractiunii analizate, se considera lipsirea de viata din imprudenta a doua sau a mai multor persoane[72]. Sintagma „lipsirea de viata din imprudenta a doua sau mai multe persoane” presupune ca actiunile faptuitorului au fost cuprinse prin unitatea intentiei si au fost savarsite, de regula, concomitent. Pentru existenta acestei circumstante agravante, se cere survenirea mortii a doua sau a mai multor persoane, deoarece agravanta se refera numai la rezultatul produs. In cazul in care, drept urmare a faptei savarsite din imprudenta a decedat numai o persoana si alteia i-au fost provocate vatamari ale integritatii corporale, actiunile faptuitorului se vor califica in temeiul art.149 C.pen., in concurs cu art.157 C.pen., care prevede raspunderea penala pentru vatamarea grava ori medie a integritatii corporale sau a sanatatii, cauzate din imprudenta. Imprejurarea agravata privitoare la pluralitatea de victime priveste cazul omorului savarsit asupra a doua sau mai multe persoane prin aceeasi actiune. Daca actiunea indreptata impotriva mai multor persoane nu a avut ca rezultat decat uciderea unei singure victime nu va exista imprejurarea agravanta a pluralitatii de victime.

Consideratiile care l-au determinat pe legiuitor sa faca din pluralitatea victimelor o imprejurare ce circumstantiaza omorul intentionat (art.145 alin.2 lit.g din codul penal moldovean) au dus si la prevederea aceleiasi imprejurari ca modalitate agravata a infractiunii de lipsire de viata din imprudenta. Pericolul social foarte ridicat al faptei deriva din numarul persoanelor ucise si din temerea pe care o inspira persoana faptuitorului. Daca uciderea unei persoane constituie ea insasi o fapta grava este firesc ca uciderea mai multor persoane sa constituie o fapta deosebit de grava care prezinta un grad de pericol social sporit.

Prin urmare, aceasta forma agravanta generala, comuna tuturor formelor si modalitatilor omorului din culpa, constituie o infractiune complexa care absoarbe in componenta sa intr-o infractiune unica, concursul real pe care l-ar prezenta fapta unica prin care s-a cauzat pluralitate de victime. Se va aplica in acest caz o pedeapsa unica, care insa va reflecta prin sporul adaugat deosebitul pericol social pe care-l prezinta pentru societate atat fapta cat si persoana autorului.

Nu intereseaza daca s-a produs din culpa simpla ori din culpa profesionala ori daca autorul s-a aflat in stare de ebrietate, in raport de situatiile de mai sus vor diferi limitele legale de pedeapsa, si este gresit ca in astfel de cazuri sa se retina un concurs de infractiuni de ucidere din culpa daca decedeaza mai multe persoane.

c) Sanctiuni:

Luand in consideratie importanta deosebita a dreptului la viata al omului, legiuitorul a amplasat norme juridico-penale, care prevad pedepse penale pentru infractiuni contra vietii persoanei, intre primele capitole ale partii speciale a codului penal al Republicii Moldova, dupa capitolul „Infractiuni contra pacii si securitatii omenirii, infractiuni de razboi”. In capitolul „Infractiuni contra vietii si sanatatii persoanei”, legiuitorul a prevazut 6 norme juridico-penale. Pentru a sintetiza o notiune generala a infractiunii contra vietii persoanei, legiuitorul le-a divizat in doua categorii: infractiunile de omor – care prevad faptele de privare intentionata de viata a persoanei si infractiunile de lipsire de viata – care prevad fapte de privare de viata la dorinta persoanei muribunde, din imprudenta sau de suicid.

Astfel, atat infractiunea de omor intentionat (art.145 Cod penal moldovean) cat si infractiunea de lipsire de viata din imprudenta (art.149 Cod penal moldovean) – prin rezultatul pe care il produc – suprimare vietii unei persoane, precum si periclitarea securitatii relatiilor sociale, prezinta aceeasi gravitate. Cu toate acestea, din punct de vedere al laturii subiective, intre cele doua infractiuni intervin esentiale deosebiri, lipsirea de viata din imprudenta fiind o infractiune neintentionata spre deosebire de omorul intentionat, care se comite numai cu intentie.

In forma sa simpla, infractiunea se pedepseste cu inchisoarea de pana la 3 ani, iar agravanta se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 6 ani.

Aspecte procesuale

Actiunea penala pentru infractiunea de lipsire de viata din imprudenta se pune in miscare din oficiu. Regulile de competenta si de procedura sunt cele obisnuite.

Urmarirea penala se efectueaza de organele de cercetare ale politiei, asa cum rezulta si din art.266 C.pr.pen. moldovean „organul de urmarire penala al Ministerului Afacerilor Interne efectueaza urmarirea penala pentru orice infractiune care nu este data prin lege in competenta altor organe de urmarire penala sau este data in competenta lui prin ordonanta procurorului”, iar judecata in prima instanta se face de judecatorie, conform art.36 din C.pr.pen. moldovean „Judecatoria judeca in prima instanta cauzele penale privind infractiunile prevazute de Partea speciala a Codului penal, cu exceptia celor date prin lege in competenta altor instante, precum si demersurile si plingerile impotriva hotaririlor si actiunilor organului de urmarire penala, examineaza chestiuni legate de executarea sentintei si alte chestiuni date prin lege in competenta sa”.

In cauzele penale privitoare la savarsirea infractiunii de lipsire de viata din imprudenta este necesara efectuarea unei constatari medico-legale pentru a se stabili cauzele mortii – conform art.139 C.pr.pen. moldovean „in cazul in care exista pericol de disparitie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situatii de fapt si este necesara explicarea urgenta a unor fapte sau circumstante ale cauzei, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate folosi cunostintele unui specialist dispunind, la cererea partilor, iar organul de urmarire penala si din oficiu, efectuarea constatarii tehnico-stiintifice sau medico-legale.”, iar daca nu s-a intocmit un raport medico-legal, este obligatoriu efectuarea unei expertize medico-legale, conform art.143 C.pr.pen. moldovean

Expertiza se dispune si se efectueaza, in mod obligatoriu, pentru constatarea:

1) cauzei mortii;

2) gradului de gravitate si a caracterului vatamarilor integritatii corporale;

3) starii psihice si fizice a banuitului, invinuitului, inculpatului - in cazurile in care apar indoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-si apara de sine statator drepturile si interesele legitime in procesul penal;

4) virstei banuitului, invinuitului, inculpatului sau partii vatamate - in cazurile in care aceasta circumstanta are importanta pentru cauza penala, iar documentele ce confirma virsta lipsesc sau prezinta dubiu;

5) starii psihice sau fizice a partii vatamate, martorului daca apar indoieli in privinta capacitatii lor de a percepe just imprejurarile ce au importanta pentru cauza penala si de a face declaratii despre ele, daca aceste declaratii ulterior vor fi puse, in mod exclusiv sau in principal, in baza hotaririi in cauza data;



6) altor cazuri cind prin alte probe nu poate fi stabilit adevarul in cauza

si art.144 C.pr.pen. moldovean „considerind ca este necesara efectuarea expertizei, organul de urmarire penala, prin ordonanta, iar instanta de judecata, prin incheiere, dispune efectuarea expertizei. In ordonanta sau in incheiere se indica: cine a initiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele si alte materiale prezentate expertului cu mentiunea cind si in ce imprejurari au fost descoperite si ridicate; intrebarile formulate expertului; denumirea institutiei de expertiza, numele si prenumele persoanei careia i se pune in sarcina efectuarea expertizei”.



In legatura cu diferitele modalitati faptice ale culpei, a se vedea Vintila Dongoroz, Drept penal, Ed. Societatii TEMPUS si Asociatia Romana de Stiinte Penale, Bucuresti, 2000, pag. 201.

Vladimir Belis, Indreptar practica medico-legala, Ed. Medicala, Bucuresti, 1990, pag. 29.

Vintila Dongoroz, op.cit., Explicatii I, pag. 174.

C. Bulai, s.a., Institutii de drept penal, Curs selectiv pentru examenul de licenta, 2003-2004, Ed. Trei, 2003, pag. 303.

PJP, vol.III, Partea speciala, pag. 41.

Idem, pag. 48 (comentariul nr. 9) si pag. 50 (comentariul nr. 10).

Vintila Dongoroz, op.cit., Explicatii III, pag. 196.

PJP, vol.III, Partea speciala, pag. 38.

C.S.J. – Sectia Penala, decizia nr. 351/14.02.1996, in BJ nr. 3, pag. 752.

T.S. – Sectia Militara, decizia nr. 81/1975, in Rep. 77, pag. 419.

T.S. – Sectia Penala, decizia nr. 1281/1976, in Rep. 82, pag. 388.

C.S.J. – Sectia Penala, decizia nr. 1638/28.04.1999, in BJ nr. 3, pag. 752.

„Cu ocazia primului accident de circulati, produs de unul dintre inculpati, s-au cauzat victimei leziuni grave, insa au mai ramas sanse probabile de salvare a vietii, prin efectuarea unei interventii chirurgicale. Producandu-se insa si al doilea accident, imputabil celui de-al doilea inculpat, s-a anihilat posibilitatea interventiei chirurgicale care, ipotetic, ar fi salvat viata victimei. Deci, la cauzarea mortii acesteia au contribuit ambele fapte culpoase, in concurs. Raportul de cauzalitate existent intre faptele celor doi inculpati si decesul victimei conduce la incadrarea faptei fiecarui inculpat in art.178 alin.2 C.pen., si nu in art.184 C.pen. ”, T.S. – Sectia Penala, decizia nr. 1686/1977, in Rep. 82, pag. 387.

C.S.J. – Sectia Penala, decizia nr. 2375/26.05.2000, in BJ nr. 3, pag. 754.

C.S.J. – Sectia Penala, decizia nr. 251/25.01.2000, in BJ nr. 3, pag. 754.

In legatura cu aceasta controversa, a se vedea in detaliu, Vasile Papadopol, Nota la decizia nr. 671/1998 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a II-a Penala, in CAB/1998, pag. 296.

„In situatia cand inculpatul, actionand cu intentia de a produce suferinte fizice unei persoane, din neprevedere sau usurinta, cauzeaza moartea acesteia, fapta sa constituie infractiunea de vatamari cauzatoare de moarte, prev. si ped. de art.183 C.pen., iar nu aceea de ucidere din culpa, prev. si ped. de art.178 C.pen. In acest din urma caz, intreaga pozitie subiectiva a inculpatului, se caracterizeaza prin culpa, iar nu prin intentie in ceea ce priveste actiunea agresiva si prin culpa in raport cu rezultatul produs, decesul victimei, trasatura caracteristica infractiunii prev. si ped. de art.183 C.pen.” – C.S.J. – Sectia Penala, decizia nr. 2097/18.12.1991, BJ nr. 3, pag. 751.

C.S.J., Completul de 7 judecatori, decizia nr. 29/18.02.1991, in BJ nr. 3., pag. 754.

Costica Bulai, op.cit., pag. 303.

Stoica Oliviu, Drept penal – partea speciala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1976, pag. 80.

Ibidem.

Vintila Dongoroz, op.cit., Explicatii III, pag. 197.

C.S.J. – Sectia penala, decizia nr. 251/25.01.2000, in BJ nr. 3, pag. 754.

Bulai Costica, op.cit., pag. 304.

P.J.P. nr. III, pag. 40.

Curtea de Apel Bucuresti – Sectia I Penala, decizia nr. 1079/11.06.2002, in CAB 2002, pag. 211.

P.J.P. nr. III, pag. 43.

CAp Bucuresti – Sectia I Penala, decizia nr. 722/2000, in CAB 2000, pag. 189 - Speta se refera la fapta unei inculpate, medic ginecolog care a efectuat o interventie chirurgicala pentru un chist ovarian, diagnosticul si operatia fiind corecte. Dupa externare, starea pacientei s-a inrautatit, aceasta s-a reinternat a doua zi la o alta sectie, cu diagnosticul de ocluzie intestinala, a fost supusa unei noi interventii chirurgicale, insa cu toate acestea a decedat. Contrar solutiilor date de instantele anterioare, Curtea de Apel Bucuresti a dispus achitarea, considerand ca in circumstantele date, inculpata nu putea stabili „un diagnostic ce excede specialitatii sale de medic primar ginecolog”.

Vintila Dongoroz, op.cit., pag. 198.

Ibidem.

C.S.J. – Sectia penala, decizia nr. 251/25.01.2000, in BJ nr. 3, pag. 754 (precitata).

„Nu exista infractiune de ucidere din culpa prev. si ped. de art.178 alin.3 C.pen., daca inculpatul, in stare de ebrietate, conducand autoturismul propriu cu viteza legala si trecand pe langa un refugiu de pietoni, a accidentat mortal victima aflata in stare de ebrietate care i-a aparut pe neasteptate in fata, fiind impinsa de o alta persoana de pe refugiul pietonal inspre partea carosabila a strazii; lovirea victimei s-a datorat unei imprejurari imprevizibile, accidentul neputand fi evitat, indiferent de viteza de circulatie sau de starea conducatorului auto.”, TMB – Sectia penala, decizia nr. 1037/1980, in PJP III, pag. 45.

OUG nr. 195/2002 – Cod rutier, a fost modificata prin OUG nr. 50/2004 si ulterior aprobata cu modificari prin Legea nr. 49/2006 (publicata in M.Of. nr. 246/20.03.2006) ce urma sa intre in vigoare la 20.09.2006. Termenul de intrare in vigoare a fost ulterior prorogat pentru 01.12.2006. OUG nr. 195/2002 a fost republicata in temeiul art.3 din Legea nr. 49/2006 si rectificata in M.Of. nr. 519/15.06.2006, dandu-se textelor o noua numerotare. In aceasta varianta renumerotata OUG   nr. 195/2000 a fost republicata in M.Of. nr. 670/03.08.2006. OUG nr. 195/2002 a fost ulterior modificata (din nou) prin OUG nr. 63/06.09.2006, publicata in M.Of. nr. 792/20.09.2006.

C.S.J. – Sectia penala, decizia nr. 2279/04.06.1999, in BJ nr. 3, pag. 753.

In varianta initiala (OUG nr.195/2002) Codul rutier stabilea limita legala si in functie de alcool pur in aerul respirat, respectiv 0,40 mg/l alcool pur in aerul respirat. In actuala reglementare, testarea aerului expirat si constatarea unei concentratii de peste 0,40 mg/l atrage obligativitatea supunerii la recoltarea probelor biologice (concentratia de alcool in sange), fara de care nu se poate stabili depasirea limitei legale. Mai trebuie amintit ca in vechea reglementare (art.52 din Decretul 328/1966), limita legala era de 1 g/l alcool, pur in sange.

Art.88 alin.1, a fost modificat prin OUG nr. 63/2006, astfel cum a fost redat mai sus.

T.J. Brasov, decizia penala nr. 279/1976 in Rep. 82, pag. 197.

„Fapta inculpatului care, in timp ce conducea autoturismul pe un drum public, avand in sange o imbibatie alcoolica de 0,55 grame la mie, nu a respectat semnificatia indicatorului <CEDEAZA TRECEREA> si nu a acordat prioritate la trecerea altui autoturism, intrand in coliziune cu acesta, fapt ce a dus la decesul unei persoane, intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. si ped. de art.178 alin.2 C.pen., neputandu-se retine aplicarea agravantei prev. de alin.3”, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a II-a penala, decizia nr. 1971/17.10.2002, in CAB 2002, pag. 212.

In sensul acestei opinii, cu argumentele aratate, a se vedea: Oliviu Aug. Stoica, op.cit., pag. 83; Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal – partea speciala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983, pag. 46 (cu trimitere la Codul penal comentat si adnotat, vol. I), Diaconescu Gheorghe, Infractiunile in codul penal roman, Vol. I, Ed. Oscar Print, 1997, pag. 190.

C. Bulai s.a., op.cit., pag. 305.

T.S., decizia de indrumare nr. 2/1975, in C.D./1975, pag. 50, si RRD nr. 10/1975, pag. 33-35.

C.S.J. – Sectia penala, decizia nr. 3169/20.06.2002, in BJ nr. 2, pag. 462.

George Antoniu, Noul Cod penal. Codul penal anterior. Studiu comparativ, Bucuresti, Ed. ALL BACK, 2004, pag. 61.

C. Bulai s.a., op.cit., pag. 305.

CAp Bucuresti – Sectia I penala, decizia nr. 1259/1998, in CAB 1998, pag. 298.

vz. Vasile Papadopol, Nota critica la decizia CAB nr. 1259/1998 (citata mai sus).

Adriana K. Manolescu, Ileana Preda, Tanatologia medico-legala, in I. Moraru - 'Medicina legala', Ed. Medicala, Bucuresti, 1967, pag. 62.

Ion Oancea, Drept penal, partea generala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1971, pag. 166.

A. Boroi, op.cit., pag. 183.

Z. Ander, I. Biligan, V. Molnar, Medicina legala, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1968, pag. 32.

Conform art.21 din codul penal moldovean.

Ale CEDO si ale Comunitatii Europene.

Minorul reprezinta orice persoana care nu a implinit varsta de 18 ani.

Persoanele fizice care au virsta intre 14 si 16 ani sunt pasibile de raspundere penala numai pentru savirsirea infractiunilor deosebit de grave si exceptional de grave, precum si pentru infractiunile grave prevazute la art.137 alin.(1), art.140 alin.(1), art.141, 147, 148, 150 alin.(2), art.151 alin.(1)-(4), art.152 alin.(2), art.154 alin.(2), art.157 alin.(2), art.164 alin.(1) si (2), art.165 alin.(1), art.166 alin.(2) si (3), art.171 alin.(1) si (2), art.172 alin.(1) si (2), art.175, 186 alin.(1)-(3), art.188 alin.(1) si (2), art.189 alin.(2) si (3), art.190 alin.(2) si (3), art.196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.216, 217 alin.(2) si (3), art.236 alin.(1), art.237 alin.(2), art.260 alin.(1) si (2), art.270, 271, 273 alin.(2) si (3), art.275 alin.(1) si (2), art.278 alin.(1) si (2), art.280 alin.(1), art.282 alin.(1), art.287 alin.(2) si (3), art.289 alin.(1), art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art.325 alin.(2) si (3), art.352 alin.(3)”.

Aceeasi atitudine a luat si CSJ a Republicii Moldova in deciziile 2p-16/96 din 10.04.1996 si 1ra-60/2007.

HP a CSJ 39 din 22.11.2004, cu privire la practica judiciara in cauzele penale privind minorii, pag.2.

Art.51 alin.5 din C.pen. moldovean.

Art.76 C.pen. moldovean.

Art.71 C.pen. moldovean.

De exemplu, infractiunile de atragere a minorilor in activitatea criminala sau la consumul ilegal de droguri, pot fi savarsite numai de persoane care au atins varsta de 18 ani – art.208-209 cop moldovean.

De exemplu, persoana cu functii de raspundere – art.327, art.328 C.pen. moldovean, persoana care efectueaza urmarirea penala – art.306-308 C.pen., judecatorul – art.307 C.pen., medicul – art.160 C.pen., lucratorul transportului feroviar, naval sau aerian – art.263 C.pen. moldovean, etc.

De exemplu, persoana care sufera de o boala psihica cronica, din cauza starii psihice bolnavicioase, nu intelege ca prin actiunile sale suprima viata victimei, distruge sau isi insuseste bunurile altei persoane, etc., si nu isi da seama de caracterul prejudiciabil al actiunilor intreprinse.

De exemplu, in cazul unei tulburari psihice cum este piromania, persoana simte impulsul de a da foc, de a distruge prin foc si exceptand faptul ca intelege caracterul prejudiciabil al unei asemenea fapte, nu are capacitatea de a se abtine de la impulsul de a incendia.

instanta de judecata, la stabilirea pedepsei sau a masurilor de siguranta, tine cont de tulburarea psihica existenta, care insa nu exclude raspunderea penala”. Alin.2 din art.231 C.pen. moldovean.

Alexandru Boroi, op. cit., pag. 189.

TS - Sectia Militara, Decizia nr. 61/1987, in C.D., 1987, pag. 360.

O. Loghin, T. Toader, Drept Penal roman - partea speciala, Editia a II-a revizuita si adaugita - Casa de editura si presa 'Sansa' S.R.L., Bucuresti, 1997, Repertoriu V. Papadopol si M. Popovici, p.387-388.

G. Antoniu, op.cit, pag. 48.

G. W. Fr. Hegel, Stiinta logicii, Ed. Academiei, Bucuresti, 1966, pag. 665.

Codul Penal al Republicii Moldova, Comentariu, Ed. ARC, Chisinau, 2003, pag. 315.

A se vedea, calitati ca: profesionalismul, istetimea, puterea fizica, capacitatea de a manui o unealta sau un instrument, etc.

Art.149 alin.2 C.pen. moldovean.




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate