Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii



Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Drept


Index » legal » Drept
» Actul juridic civil - Notiune si clasificare


Actul juridic civil - Notiune si clasificare




Actul juridic civil

Bibliografie C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Baicoianu, Tratat de drept civil roman, vol. I, Ed. All, Bucuresti, 1996, p. 76-124; Tr. Ionascu s. a., Tratat de drept civil. Partea generala, vol. I, Ed. Academiei, Bucuresti, 1967, p. 251-371; D. Cosma, Teoria generala a actului juridic civil, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969; Gh. Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. a V-a revazuta si adaugita, Ed. Sansa S.R.L., Bucuresti, 1998, p. 125-213; M. Muresan, Drept civil. Partea generala, Ed. Cordial S.R.L., Cluj-Napoca, 1992, p. 96-198; E. Lupan I. Sabau-Pop, Tratat de drept civil roman, vol. I, Partea generala, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2006, p. 169-280; E. Chelaru, Drept civil. Partea generala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2003, p. 98-185; L. Pop, Drept civil roman. Teoria generala a obligatiilor, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1993, p. 120-131; G. Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. All, Bucuresti, 2001, p. 89-205; E. Poenaru, Drept civil. Partea generala. Persoanele, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, p. 106-223; M. Nicolae, Actul juridic civil in Dreptul civil roman. Curs selectiv pentru licenta, Ed. Press Mihaela, Bucuresti, 2000, p. 6 si urm.; I. Dogaru, S. Cercel, Drept civil. Partea generala, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2007, p. 87-205; P. Vasilescu, Relativitatea actului juridic civil. Repere pentru o noua teorie generala a actului de drept privat, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 132-192; K. Larenz, M. Wolf, Allgemeiner Teil des Bürgerlichen Rechts, 8. Auflage, C.H.Beck, München, 1997, p. 431-444; J.L. Aubert, Introduction au droit et themes fondamentaux du droit civil avec annexe documentaire, 7 édition, Armand Colin, Éditions Dalloz, Paris, 1998, p. 216-219; B. Starck, H. Roland, L. Boyer, Introduction au droit, quatrième edition, Litec, Paris, 1996, p. 545-552; Ch. Larroumet, Introduction à l'étude du droit privé, tome I, 4-e édition, Economica, Paris, 2004, p. 331-333.




Notiune si clasificare

Creativitatea si proliferarea raporturilor juridice civile in cele mai multe cazuri are loc prin actul juridic. Sub acest aspect actul juridic se diferentiaza net de alte conduite (actiuni) umane. Cel ce savarseste un act juridic civil este legat prin vointa sa exteriorizata fata de ceilalti ale caror situatii juridice se afla intr-o dependenta in raport cu aceasta atitudine manifestata. Vointa in actul juridic presupune o intentie.

Daca motivatia externa a recunoasterii valabilitatii actului juridic se afla in lege, o motivatie interna se afla fara indoiala si in ideea de incredere: cei din jur trebuie sa se poata baza ca ceea ce s-a declarat cu prilejul incheierii unui act juridic civil se va respecta (exceptie: de pilda, testamentul este valabil chiar daca nimeni in afara de testator nu stie de existenta sa). Totusi, de retinut ca recunoasterea validitatii actului juridic civil trebuie cautata in primul rand in principul autonomiei de vointa, care, simplu spus, stabileste ca orice persoana poate decide liber daca incheie un anumit act juridic, cu cine il incheie si ce continut va avea un asemenea act. In adevar, libertatea de actiune a omului nu trebuie sa se limiteze doar la libertatea de a actiona in domeniul personal, ci trebuie sa cuprinda si modelarea raporturilor juridice, adica: a constitui, a modifica sau a stinge asemenea raporturi. Or, instrumentul cu care vointa modelatoare prinde contur juridic il constituie tocmai actul juridic; dar puterea modelatoare a individului va avea eficienta juridica numai in masura in care este recunoscuta de ordinea de drept.

Actul juridic civil ar fi deci compus dintr-un complex de imprejurari relevante juridic si cel putin o vointa exteriorizata de care legea leaga anumite consecinte juridice. Aceasta vointa exteriorizata in directia producerii de efecte juridice este „samburele” actului juridic, „piatra sa de constructie”; de aceea s-a retinut: cine spune act, spune vointa, chiar intentie. Desigur vointa exteriorizata, singura – cu unele exceptii – nu inseamna inca act juridic, dar ea este mijlocul care pune in miscare crearea actului juridic. Cand lipseste aceasta vointa exprimata nu avem de-a face cu un act juridic. Asadar, in toate cazurile actul juridic este un act de vointa; el este prin ipoteza o actiune voluntara, un act liber si constient. Actul juridic presupune libertatea consimtamantului, acesta fiind elementul care conduce la formarea actului.

Se observa deci ca notiunea de act juridic este mai larga decat cea de vointa exteriorizata, deoarece pentru ca el sa existe mai este necesara si producerea de efecte juridice. Daca aceste consecinte juridice depind doar de vointa unei singure persoane, atunci va exista o suprapunere intre declaratia exteriorizata si actul juridic. Daca insa vointa exteriorizata singura nu poate sa produca efectul juridic voit, de regula va mai fi nevoie si de o alta vointa a altei sau altor persoane.

Exemplu: Studentul X gaseste o camera (gazda) mai buna si o inchiriaza, iar la camera in care a stat inainte renunta. Incetarea raportului juridic de inchiriere (deci efectele juridice) are loc daca X ii opune (unilateral) inchiriatorului faptul ca nu mai vrea sa stea in locuinta. Dar noul raport juridic de inchiriere nu se poate naste doar prin manifestarea unilaterala de vointa a lui X; mai este nevoie si de acordul inchiriatorului.

In terminologia juridica expresia „act juridic” este intrebuintata in doua sensuri diferite: pe de o parte, in sensul de operatie juridica negotium), iar pe de alta parte in sensul de inscris probator, pentru dovedirea operatiei (instrumentum); ele nu trebuie confundate. Astfel, cand se vorbeste despre un contract de vanzare se poate desemna fie operatiunea intelectuala insasi (negotium), adica vanzarea, fie inscrisul care constata aceasta vanzare (instrumentum), adica inscrisul dresat dupa formarea actului. Putem, asadar, foarte bine vorbi despre act-negotium si act-instrumentum; ne intereseaza in acest capitol actul juridic in intelesul de operatiune juridica (Pentru notiunea de act juridic, a se vedea si I. Micescu, Curs de drept civil, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000, p. 112-115).

Intr-un sens cu totul general actul juridic poate fi definit ca o manifestare de vointa destinata sa produca efecte juridice. Insa exigentele impun o definitie la obiect.

Vom defini actul juridic civil ca fiind acea manifestare de vointa destinata sa produca anumite efecte juridice (sa creeze, sa modifice sau sa stinga un raport juridic civil) in limitele si conditiile dreptului obiectiv. Intr-o alta definitie, actul juridic este un act de vointa destinat sa produca efecte juridice (in special, sa creeze un drept subiectiv), in mod constient si liber, efecte urmarite de autorul sau autorii sai (G. Cornu, op. cit., p. 61). El este numit juridic pentru ca produce efecte juridice; el este izvor de drept (s.n.).

Sub aspect subiectiv atunci cand o persoana savarseste un act juridic, ea isi concentreaza vointa in domeniul dreptului. Actul juridic este un act voluntar pentru ca persoana care-l indeplineste urmareste o schimbare a situatiei ei juridice. Dimpotriva, faptul juridic este fie un eveniment pur material lipsit de orice continut volitional, fie o actiune animata de o anumita vointa din care rezulta efecte juridice, dar fara ca aceste efecte sa fi fost urmarite in mod direct. De pilda – pentru prima specie – decesul unei persoane care produce deschiderea succesiunii sau – pentru a doua – schimbarea domiciliului unei persoane care antreneaza substituirea unei instante competente teritorial cu alta. Se poate deci retine ca in actul juridic exista intotdeauna din partea autorului sau luarea in considerare si urmarirea voluntara a consecintelor juridice pe care actul le produce, in timp ce in faptul juridic mecanismul de producere a consecintelor juridice se dezvolta in baza legii care le ataseaza faptului, fie ca acesta ar fi sau nu intentional.

In sfarsit, trebuie subliniat ca notiunea de act juridic este intim legata de ideea de previziune. In adevar, prin incheierea unui act juridic (unilateral, bilateral sau multilateral) partile au acceptat sa se afle intr-o situatie juridica determinata, fie ca i-au prevazut toate efectele, fie ca ele au acceptat efectele prevazute de lege, increzandu-se in legiuitor.

Drept comparat. In dreptul musulman actul juridic (intr-un inteles larg) este actul (shar'i) sau actul uman luat in considerare de lege, alcatuit dintr-un ansamblu de acte naturale (hissi), acte fizice (fi'l al-djawarih) si mentale (fi'l al-kalb) considerate ca formand un singur act. El contine deci nu numai negotium juris, ci si actul uman care produce efecte de drept; el poate fi la fel de bine o cerere (chiar o rugaminte), un contract sau un delict.

Actele fizice cuprind: a) expresiile (cuvinte, gesturi, inscrisuri) si b) actiunea sau miscarea corpului si membrelor (de exemplu, a merge, a lovi etc.) si omisiunea indeplinirii unei obligatii ca neexecutarea unui contract.

Actele mentale scapa judecatorului pamantean, iar omul nu este responsabil de ele decat in fata lui Dumnezeu, daca nu a exteriorizat in acte si in cuvinte intentia de a le indeplini.

Actele juridice astfel intelese se impart in: 1. voluntare si involuntare dupa starea de spirit a autorului lor inaintea sau in momentul indeplinirii lor. Actele voluntare si facultatile exercitate conform legii sunt acte legale; 2. creatoare, informatoare si dogmatice sau de credinta. Actele creatoare (iusho'at) si informatoare (ikhoar'at) sunt fizice; actele de credinta (i'tikadat) sunt mentale. Scopul primelor este crearea raporturilor juridice (vanzare, casatorie etc.). In ce priveste actul informator, menirea sa este de a face sa se cunoasca un eveniment (marturia in fata magistratului, marturisirea etc.; 3. acte producatoare de efecte juridice (ithbalat), cum ar fi vanzarea, donatia etc. Si acte extinctive de drepturi ca repudierea sau renuntarea la un drept. Actele creatoare de drepturi pot fi revocabile (locatiunea) sau irevocabile (repudierea). Apoi, aceleasi acte cand leaga raporturi juridice sunt numite ukudat (contracte, conventii) si cand desfiinteaza situatii juridice fusukhat, cum ar fi rezolutiunea unei vanzari pentru vicii ascunse (pentru detalii, a se vedea L. Milliot, Fr.-P. Blanc, op. cit., p. 184-186).

Clasificarea actelor juridice civile se poate face dupa mai multe criterii. Astfel, ele pot fi clasificate: dupa numarul partilor care isi manifesta vointa juridica la incheierea lor; dupa modul lor de formare; dupa scopul urmarit de parti; dupa importanta lor in raport cu patrimoniile partilor; dupa efectele pe care le produc si dupa momentul in care aceste efecte se produc; dupa rolul vointei partilor in determinarea continutului lor etc.

Vom examina in continuare principalele clasificari ale actelor juridice civile.

Acte juridice unilaterale, bilaterale si multilaterale. Potrivit acestei clasificari, dupa numarul partilor a caror vointa juridica participa la formarea actului (desi poate mai corect ar fi in functie de necesitatea ca pentru producerea de efecte juridice sa fie nevoie de manifestarea de vointa a unei persoane sau, dimpotriva, de mai multe manifestari de vointa), distingem:

a) Acte juridice unilaterale care sunt rodul unei singure vointe juridice, adica sunt valabil incheiate de catre o singura persoana. Asadar, o persoana numai prin vointa sa poate sa determine producerea de efecte juridice. Dar nimeni nu va putea crea prin vointa sa singulara o obligatie pentru o terta persoana. Exista deci regula inadmisibilitatii actului juridic in detrimentul tertilor. De alta parte, exista acte juridice unilaterale care, pentru a produce efecte juridice, trebuie aduse la cunostinta unei anume persoane (de exemplu, art. 79 din C.muncii privind demisia), dupa cum exista acte juridice unilaterale care nu au nevoie sa fie receptate de altii pentru a produce consecinte juridice (de pilda, testamentul sau infiintarea unei fundatii).

Exemplu: testamentul prin care testatorul desemneaza unilateral pe acela care dupa moartea sa va fi legatarul sau, adica pe acela caruia i se va transmite patrimoniul testatorului.

Prin legat intelegem acea dispozitie din cuprinsul unui testament prin care testatorul lasa pentru timpul in care nu va mai fi o liberalitate mostenitorilor desemnati de el; legatarul este, asadar, persoana care dobandeste prin mostenire un legat.

In exemplul de mai sus, daca testatorul a incarcat legatul cu o sarcina (de pilda, obligatia de a institui o renta viagera pentru un tert), legatarul nu va fi tinut de aceasta decat daca accepta liberalitatea; inca o data vointa singulara nu poate crea obligatii in sarcina unui tert.

Actele unilaterale pot fi atat patrimoniale (testamentul), cat si nepatrimoniale (recunoasterea filiatiei unui copil din afara casatoriei). De alta parte, ele pot sa priveasca:

recunoasterea unui drept sau a unei situatii preexistente (de pilda, recunoasterea de datorie, recunoasterea copilului etc.);

transmisiunea unui drept (testamentul, acceptarea mostenirii etc.);

abdicarea de la un drept prin care acesta se stinge (renuntarea la succesiune).

In consecinta, putem deosebi: 1. acte cu caracter declarativ; 2. acte cu caracter translativ; 3. acte cu caracter abdicativ sau extinctiv.

Tot in categoria actelor juridice unilaterale sunt incluse promisiunea publica de recompensa, purga etc. (pentru detalii, M. Avram, Natura juridica a promisiunii publice de recompensa, Dreptul nr. 6/2001, p. 19 si urm., iar pentru o tratare monografica a actului unilateral, idem, Actul unilateral in dreptul privat, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2006).

In cadrul actelor juridice unilaterale se pot deosebi doua subcategorii: acte statutare in care manifestarea de vointa este suficienta pentru a se forma actul juridic, fara sa fie nevoie de acceptarea altui subiect de drept (de exemplu, fundatiile si asociatiile, casatoria, recunoasterea de filiatie etc.) si acte non-statutare care reprezinta o declaratie unilaterala de vointa, emisa anume in vederea intalnirii ei cu acceptarea altor subiecti de drept, conducand astfel la nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic (de exemplu, testamentul, oferta de a contracta, acceptarea ofertei etc.); pe larg, P. Vasilescu, op. cit., p. 138-177.

Nu trebuie confundat actul unilateral in care se exprima o singura vointa cu contractul unilateral care, ca orice conventie, presupune acordul a doua sau mai multe vointe, desi numai un singur contractant isi asuma obligatii fata de celalalt. De pilda, donatia presupune acceptarea de catre donatar a bunului care ii este oferit fara insa ca gratificatul sa fie obligat cu ceva; obligatia subzista asadar numai pentru donator care trebuie sa predea bunul.





In dreptul nostru civil manifestarile unilaterale de vointa sunt izvoare de obligatii juridice civile numai in mod exceptional, in cazurile si conditiile anume prevazute de lege. Aceasta categorie este insa numeroasa in dreptul public.

b) Acte juridice bilaterale care sunt acelea incheiate prin realizarea acordului de vointa a doua parti diferite (fiecare parte putand fi constituita din una sau mai multe persoane). Manifestarea de vointa a fiecareia dintre parti poarta numele de consimtamant. Actele juridice bilaterale se numesc contracte sau conventii.

Etimologie: „contract” deriva din latinescul contrahere (a incheia, a aduna), iar „conventie' din convenire (a veni impreuna, a fi de acord). In dreptul nostru civil contract si conventie sunt sinonime.

Contractul poate fi unilateral sau bilateral. El este bilateral sau sinalagmatic sinalagma in limba greaca inseamna impreuna) atunci cand partile se obliga reciproc una fata de cealalta; aceasta inseamna ca in acelasi timp, fiecare din partile contractului are atat calitatea de creditor, cat si pe cea de debitor.

In contractele sinalagmatice o parte isi asuma o obligatie numai pentru ca si cealalta parte isi asuma o obligatie; de aceea dependenta prestatiilor reciproce este evidenta: o prestatie (apreciata economic) este fara sens in lipsa celeilalte. O prestatie este savarsita numai pentru ca si cealalta parte se obliga la o contraprestatie. Intr-un sens larg, aceste contracte ar fi contracte de schimb, deoarece partile schimba intre ele prestatii care, in ochii fiecarei parti, sunt egale. Principiul de baza al contractelor sinalagmatice este unul vechi, din timpul romanilor, exprimat in formula do ut des (iti dau ca sa-mi dai).

Aceasta categorie de contracte este cea mai importanta si cea mai des intalnita, deoarece, de regula, oamenii actioneaza in interes propriu si sunt inclinati sa faca o prestatie numai daca concomitent primesc o contraprestatie care li se pare convenabila. Asadar, in aceasta acceptiune contractul este un acord de vointe manifestat cu intentia de a produce efecte juridice si recunoscut de dreptul obiectiv.

A doua categorie – pe care am amintit-o – o constituie contractul unilateral. Acesta se afla in vecinatatea actului juridic unilateral; pentru o parte se nasc numai drepturi, pentru cealalta numai obligatii. Existenta sa se explica prin aceea ca legiuitorul a considerat ca pentru astfel de situatii nu este de ajuns doar un act juridic unilateral, pentru ca nu este bine ca cineva sa fie silit sa accepte ori sa i se impuna drepturi; este nevoie deci de o conventie la care si cealalta parte sa consimta.

Exemplu: testamentul, dupa cum am aratat, este un act juridic unilateral. Legatarul universal desemnat prin testament va primi la moartea titularului patrimoniul acestuia. Legatarul va avea aceasta calitate fara sau chiar impotriva vointei sale. Dar acest lucru nu-l prejudiciaza, deoarece el poate renunta la mostenire; de alta parte, el va dobandi nu numai drepturi, ci si obligatii.

Donatia, in schimb, este un contract unilateral; pentru ca donatorul sa fie obligat sa doneze un bun donatarului, iar acesta sa fie indreptatit sa ceara ceea ce i s-a promis, trebuie sa existe un consens (in forma prevazuta de lege) in acest sens. Asadar, nimanui nu i se poate face o donatie impotriva vointei sale (unele exceptii pot fi posibile). Cine ar primi o donatie de la o persoana compromisa sau care ar urmari interese meschine? De alta parte, pozitia juridica a donatarului nu este intotdeauna avantajoasa, pentru ca o donatie poate fi grevata de sarcini. In sfarsit, ar fi neplacut ca impotriva vointei tale sa ti se doneze obiecte compromitatoare sau inutile (de exemplu, un caine care musca).

Intr-un contract sinalagmatic alaturi de obligatiile principale (bunaoara, pentru vanzator de a transmite proprietatea) pot exista si obligatii accesorii (de exemplu, obligatia vanzatorului de informare privind bunul transmis).

Nota bene Criteriul care ne indica daca avem de-a face cu un contract sinalagmatic sau nu este existenta obligatiilor principale reciproce.

In doctrina franceza unii autori disting intre conventie si contract: conventia este genul, iar contractul o specie a acestui gen; conventia ar fi deci o notiune mai cuprinzatoare care include orice manifestare de vointa care creeaza, modifica sau stinge un raport juridic. Noi insa nu impartasim aceasta conceptie.

c) Acte juridice multilaterale (plurilaterale, colective) care sunt acelea la a caror incheiere concura vointa mai multor parti.

Putem deosebi doua specii. Pe de o parte actele unilaterale colective care sunt constituite dintr-un manunchi de vointe identice, de declaratii unilaterale de vointa. Exemplu: deciziile luate de adunarile generale dintr-o societate sau actele prin care se constituie o uniune, o asociatie, un sindicat, un partid etc. De fapt si legea votata in parlament constituie tot un asemenea act. Este de retinut ca in cadrul acestor acte nu este vorba despre un schimb de prestatii intre parti (cum este in contract), ci de atingerea in comun a unui scop; puterea unui singur subiect de drept nu este suficienta pentru atingerea scopului urmarit.

Trebuie apoi precizat ca hotararile luate, de pilda, de adunarea generala a unei asociatii, in limitele legii, sunt obligatorii chiar si pentru asociatii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat impotriva (a se vedea art. 23 din Ordonanta Guvernului nr. 26 din 31 ianuarie 2000 cu privire la asociatii si fundatii).

De alta parte conventiile colective, care la fel ca si contractul au la baza un acord de vointa. De pilda: contractele colective de munca care constituie acorduri intre reprezentantii salariatilor (de exemplu sindicatele) si cei ai patronatului, in vederea reglementarii conditiilor contractului de munca (clauze privind conditiile de munca, salarizarea, timpul de odihna etc. art. 236 C. muncii). Prin derogare de la principiul relativitatii efectelor actului juridic, asemenea conventii se bucura de o opozabilitate erga omnes; ele au o pronuntata „tendinta normativa”, deoarece stabilesc pentru viitor o regula generala si impersonala. Aceasta categorie de acte se situeaza la frontiera dintre actele juridice propriu-zise si cele care constituie izvoarele dreptului obiectiv.

Actele juridice multilaterale se disting de grupul de contracte care presupune incheierea mai multor acte juridice bilaterale (contracte) pentru realizarea unui anumit obiectiv. Grupul de contracte se compune dintr-un contract principal si mai multe contracte accesorii (subcontracte) care sunt dependente de contractul principal.

Exemplu: pe langa un contract de antrepriza pentru construirea unui imobil pot fi incheiate mai multe contracte de subantrepriza (pentru detalii, I. Deleanu, Grupurile de contracte si principiul relativitatii efectelor contractului, Dreptul nr. 3/2002, p. 12).

Importanta clasificarii actelor juridice in unilaterale si bi- sau multilaterale decurge din faptul ca unele consecinte juridice difera de la o categorie de acte la alta. Astfel:

numai anumite acte unilaterale (anume prevazute de lege) sunt producatoare de efecte juridice;

la actele juridice bilaterale (spre deosebire de actele unilaterale) eroarea viciaza consimtamantul numai daca este cunoscuta de catre contractant;

dolul viciaza consimtamantul – la actele bilaterale – numai daca provine de la celalalt contractant (in actele juridice unilaterale, dolul imbraca forma captatiei sau sugestiei);

de regula, actele juridice unilaterale sunt irevocabile, pe cand cele bilaterale pot fi revocate de comun acord de catre partile care le-au incheiat (mutuus dissensus); ambele reguli comporta insa exceptii.

Acte juridice cu titlu oneros si acte juridice cu titlu gratuit Dupa scopul urmarit de parti la incheierea lor, actele juridice civile cu continut patrimonial pot fi:

a) Acte juridice cu titlu oneros prin care partea care procura celeilalte parti un anumit folos, urmareste ca, in schimb, sa obtina un alt folos patrimonial mai mult sau mai putin echivalent. Asadar, in actul cu titlu oneros fiecare parte are un interes si primeste ceva de la celalalt in schimbul a ceea ce ea da (de exemplu, contractul de vanzare-cumparare).

b) Acte juridice cu titlu gratuit prin care o parte procura celeilalte parti un folos patrimonial fara a urmari sa primeasca nimic in schimb. De pilda, donatia in care obtinerea proprietatii unui bun se face fara nicio contraprestatie; dispunatorul se saraceste, gratificatul se imbogateste (pentru detalii, O. Capatina, Titlul gratuit in actele juridice, Ed. Rosetti, Bucuresti, 2003, p. 11-74).

Delimitarea celor doua tipuri de acte are la baza un dublu criteriu: economic si psihologic. Elementul economic presupune un transfer de valoare dintr-un patrimoniu in altul; in actele cu titlu gratuit diminuarea patrimoniului autorului actului trebuie sa fie fructul unei intentii liberale (animus donandi sau animus testandi

Pe plan psihologic, intentia altruista de a gratifica permite delimitarea liberalitatilor de alte contracte oneroase, dar care au o aparenta de liberalitate (de exemplu, vanzarea unui imobil cu un pret scazut nu reprezinta o donatie daca vanzatorul nu a actionat cu o intentie liberala, desi cumparatorul se imbogateste iar vanzatorul saraceste).

Varietate a donatiei Legea nr. 95/2006, Titlul VI, „Efectuarea prelevarii si transplantului de organe, tesuturi si celule de origine umana in scop terapeutic” statueaza ca, in sensul legii, prin donator se intelege subiectul in viata sau in stare de moarte cerebrala, compatibil genetic cu potentialul primitor care, in scop terapeutic, doneaza tesuturi si/sau organe umane, iar prin primitor se intelege subiectul care beneficiaza de realizarea unui transplant; art. 144 lit. e) si f) stabileste ca donarea si transplantul de organe, tesuturi si celule nu pot face obiectul unor acte si fapte juridice, in scopul obtinerii unui folos material sau de alta natura; donarea se face in scop umanitar si are caracter altruist. Din corelarea acestor prevederi cu ansamblul legii rezulta ca acest fel de donatie prezinta urmatoarele particularitati: a) consimtamantul donatorului trebuie luat conform modelului cuprins in anexa 1 a legii; dimpotriva, revocarea consimtamantului poate avea loc oricand in forma simpla; b) caracterul nepatrimonial al obiectului donatiei (tesuturile si organele umane nu pot fi evaluate pecuniar si nu pot face obiectul comertului); c) donatia nu poate avea ca obiect organe unice sau vitale; d) donatia nu poate avea decat o afectatiune speciala: in scop terapeutic; nici macar pentru cercetare stiintifica; e) caracterul secret al operatiunii pentru primitor; exceptie, divulgarea persoanei donatorului din motive de necesitate terapeutica (pe larg despre aceasta varietate a donatiei, a se vedea O. Ungureanu, Reflectii privind protectia corpului uman, P.R., Supliment, Culegere de studii In honorem Ion Deleanu, 2004, p. 45-56).

Rezulta, asa cum am mai aratat, ca puterea omului asupra corpului sau nu este absoluta.

Importanta clasificarii rezida in consecintele juridice diferite legate de o categorie sau alta de contracte. Astfel, capacitatea partilor se apreciaza diferit (de exemplu, minorul cu capacitate restransa nu poate face, nici cu consimtamantul ocrotitorului, acte juridice cu titlu gratuit); forma actelor juridice cu titlu gratuit este mai riguroasa decat a actelor cu titlu oneros; raspunderea contractuala este apreciata cu mai multa severitate la contractele cu titlu oneros; actiunea pauliana are mai multi sorti de izbanda si efecte mai puternice in cazul actelor cu titlu gratuit; daca in cazul actelor oneroase eroarea asupra persoanei este, in general, indiferenta, ea are un rol decisiv in cazul liberalitatilor, deoarece generozitatea se adreseaza unei anumite persoane.

Acte juridice comutative si acte juridice aleatorii. Numai actele juridice cu titlu oneros pot fi subclasificate in:

a) Acte juridice comutative, in care partile cunosc sau pot cunoaste din chiar momentul incheierii lor existenta si intinderea drepturilor si obligatiilor ce le revin, pe care le privesc ca fiind valoric echivalente.



Exemplu: in contractul de vanzare-cumparare, vanzatorul stie exact suma pe care o va primi drept pret, iar cumparatorul stie precis ce bunuri va primi in schimbul acelui pret, ambele parti considerand ca pretul corespunde valoric bunului (ca prestatiile lor reciproce sunt echivalente).

b) Acte juridice aleatorii, in care existenta sau intinderea obligatiilor (cel putin ale uneia dintre parti) depinde de un element nesigur (numit alea = hazard), partile avand in vedere la incheierea actului posibilitatea unui castig sau riscul unei pierderi (de exemplu: contractul de asigurare, de renta viagera, de loterie etc.).

Importanta clasificarii actelor juridice oneroase in comutative si aleatorii decurge din faptul ca, in unele privinte, regimul lor juridic difera (de exemplu: numai contractele sinalagmatice si comutative pot fi anulate pentru leziune, iar nu si cele aleatorii).

Liberalitati si acte dezinteresate. La randul lor, actele cu titlu gratuit pot fi subclasificate in:

a) Liberalitati, adica acte prin care o parte transmite celeilalte, cu titlu gratuit, un bun sau o fractiune din patrimoniul sau sau chiar intregul sau patrimoniu (de exemplu: donatiile, legatele testamentare). Tot in aceasta categorie intra si mecenatul (reglementat de art. 1 din Legea nr. 32/1994) prin care o persoana fizica sau juridica numita mecena transmite dreptul de proprietate asupra unor bunuri sau mijloace financiare catre o persoana fizica cu activitate filantropica pentru desfasurarea unor activitati in domeniul cultural, artistic sau stiintific.

Donatia, de pilda, nu-l angajeaza pe dispunator cu obligatia de garantie impotriva evictiunii, adica impotriva deposedarii de catre un tert. Aceasta pentru ca, de fapt, gratificatul nu sufera o pierdere, ci numai o lipsa de castig; asadar el nu saraceste.

b) Acte dezinteresate, adica acte prin care o parte procura celeilalte un folos, cu titlu gratuit, dar fara a-si stirbi propriul sau patrimoniu (de exemplu: imprumutul de folosinta, mandatul gratuit etc.). In aceasta situatie o persoana procura alteia un avantaj gratuit, fara insa a dispune de bunurile sale. Acest avantaj poate sa constea intr-o folosinta (imprumutul de folosinta gratuit), intr-un credit nerambursabil (de exemplu, o cautiune) sau a unui serviciu nerambursabil (depozit, mandat gratuit).

Importanta acestei clasificari decurge din faptul ca si de ea depind anumite consecinte juridice diferite. Astfel, sub aspectul formei liberalitatile sunt acte solemne pe cand actele dezinteresate sunt, in principiu, acte consensuale; tot astfel, in materie de succesiune (mostenire), liberalitatile sunt supuse reductiunii si raportului pe cand actele dezinteresate, nu.

Acte juridice intre vii si acte pentru cauza de moarte. Dupa criteriul timpului cand urmeaza a-si produce efectele, actele juridice pot fi:

a) Acte juridice intre vii (acte inter vivos) destinate prin esenta lor sa produca efecte inca in timpul vietii partilor (chiar daca uneori efectele lor se pot prelungi si dupa moartea partilor prin transmisiune succesorala activa sau pasiva).

b) Acte juridice pentru cauza de moarte (acte mortis causa) destinate prin esenta lor sa produca efecte juridice doar la moartea partii (de exemplu: testamentul, donatia de bunuri viitoare, asigurarea asupra vietii etc.).

Importanta acestei clasificari rezida in unele diferente de reglementare. Astfel, actele mortis causa sunt limitate ca numar la cele reglementate de lege, in timp ce actele inter vivos nu sunt limitate; actele mortis causa sunt solemne, in timp ce actele intre vii nu sunt neaparat solemne, putand fi si consensuale; capacitatea de a dispune pentru cauza de moarte este diferita de cea de a dispune prin acte intre vii etc.

Acte constitutive, translative sau declarative. Dupa felul si natura efectelor pe care le produc, actele juridice civile pot fi:

a) Acte constitutive de drepturi, adica, acte prin care se creeaza intre parti raporturi juridice avand in continut drepturi si obligatii corelative, care iau astfel nastere, neexistand anterior (de exemplu: actul de constituire a unui drept de uzufruct, casatoria, etc.).

b) Acte translative de drepturi. Ele sunt acte prin care anumite drepturi se transmit din patrimoniul uneia dintre parti in patrimoniul celeilalte (de exemplu: contractul de vanzare-cumparare, donatia, testamentul etc.).

c) Acte declarative, adica acte juridice prin care partile isi recunosc sau isi confirma sau isi definitiveaza ori consolideaza anumite drepturi care au existat anterior momentului incheierii actului. Efectele juridice ale actelor declarative retroactiveaza, ele urca in trecut pana la momentul nasterii raportului juridic din care acele drepturi au izvorat initial (de exemplu: imparteala sau partajul, tranzactia, confirmarea etc.).

Importanta acestei clasificari decurge tocmai din caracterul retroactiv (ex tunc) al efectelor produse de actele declarative, spre deosebire de actele constitutive si cele translative care produc efecte numai pentru viitor (ex nunc

Drept consecinta actele juridice declarative nu pot fi desfiintate prin rezolutiune, asa cum pot fi actele translative; persoana careia i se recunoaste un drept printr-un act declarativ nu poate fi considerata succesor in drepturi a celeilalte parti a actului; actele declarative nu pot constitui un just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani.

Acte de conservare, de administrare si de dispozitie. Dupa importanta sau gravitatea pe care unele acte juridice o prezinta in raport cu patrimoniul persoanei care le incheie, actele juridice pot fi:

a) Acte de conservare prin care se urmareste pastrarea unor drepturi in patrimoniul persoanei, consolidarea si preintampinarea pierderii lor; ele sunt necesare si urgente. De regula, asemenea acte presupun cheltuieli mult mai mici decat valoarea bunului sau a dreptului la a carui salvare se tinde; ele ofera numai utilitati si presupun o minima vigilenta.

Exemplu: intreruperea unei prescriptii prin care se impiedica ca un drept sa se piarda printr-o nefolosinta indelungata. Practic, creditorul care reclama in justitie plata a ceea ce i se datoreaza intrerupe astfel prescriptia creantei sale; acte de conservare sunt apoi: inscrierea unei ipoteci sau a unui privilegiu, somatia, punerea de peceti, intocmirea unui inventar etc.

Nota bene Trebuie retinut ca actul conservatoriu se intinde asupra conservarii drepturilor si nu a conservarii bunurilor in materialitatea lor (de pilda, repararea unui imobil). De aceea actul conservatoriu consta in indeplinirea unei formalitati fara de care conservarea unui drept ar fi compromisa sau existenta unui drept ar fi amenintata de stingere. Datorita caracterului lor aceste acte pot fi indeplinite si de incapabili fara o autorizare prealabila.

b) Acte de administrare prin care se tinde la punerea in valoare, la normala folosire si exploatarea unui bun sau a unui patrimoniu, fara pierderea (instrai-narea) lui; ele folosesc pentru a-l fructifica si presupun o gestionare normala si curenta.

Exemplu: a inchiria un imobil pe o perioada mai mica de 5 ani (art. 1419 C.civ.), a valorifica recoltele, a incasa dobanzile sumelor datorate, a incheia acte privind intretinerea unui imobil, a unor ameliorari, incheierea unei asigurari, a incheia un contract de arendare pe un termen obisnuit etc.

c) Acte de dispozitie care au ca rezultat iesirea unui bun din patrimoniul partii care incheie actul fara intentia de a-l inlocui (de exemplu, vanzarea, donatia) sau grevarea lui cu sarcini reale (de exemplu, constituirea unei ipoteci, a unui gaj, uzufruct etc.). Este, de asemenea, un act de dispozitie si renuntarea la un drept. Asadar, actele de dispozitie angajeaza viitorul bunului sau patrimoniului; patrimoniul este saracit (imputinat) de o valoare care nu mai este reinvestita; actul de dispozitie nu trebuie redus numai la ideea de alienare (B. Starck, H. Roland, L. Boyer, op. cit., p. 549). In adevar, unele operatii desi nu conduc la transferul unui drept real primesc totusi calificativul de act de dispozitie.

Exemplu: constituirea unei ipoteci. Prin aceasta operatiune proprietarul pune asupra imobilului sau o sarcina (care poate fi periculoasa), sarcina care face ca in caz de neplata a sumei pe care o datoreaza, creditorul ipotecar sa poata vinde imobilul pentru a se indestula preferential din pretul obtinut. Tot astfel tranzactia este considerata un act de dispozitie; ea este un contract prin care partile – prin concesii reciproce – sting un proces in curs sau previn un litigiu pe cale de a se naste. Ea implica o renuntare partiala la dreptul pretins, ceea ce echivaleaza cu o instrainare – transigere est alienare

De alta parte, unele acte de instrainare de mai mica importanta nu intra in categoria actelor de dispozitie, ci in aceea a actelor de administrare. De pilda, vanzarea bunurilor perisabile (recolte) sau a bunurilor care necesita cheltuieli excesive. Prin aceste instrainari se impiedica o pierdere iminenta.

Importanta acestei clasificari rezulta din capacitatea diferita ceruta partii pentru diferitele categorii de acte, ca si din reglementarile diferite existente in materie de reprezentare, mostenire, efecte fata de terti in cazul desfiintarii unui act etc.

Acte consensuale, acte solemne si acte reale. In functie de criteriul cerintelor de formare valabila a actului juridic, avem:

a) Acte juridice consensuale, care se pot incheia valabil prin simpla manifestare a vointei partilor, indiferent de forma ei de exprimare. In general, dreptul nostru este dominat de principiul consensualismului exprimat de art. 971 C.civ. in materia contractelor translative de drepturi reale (dar de aplicabilitate mai larga), principiu potrivit caruia actul juridic este valabil si isi produce efectele indata ce partile si-au dat consimtamantul la incheierea lui.



b) Acte juridice solemne (sau formale) a caror valabilitate este conditionata de exprimarea consimtamantului partilor intr-o anumita forma solemna ceruta de lege ad validitatem sau ad solemnitatem (de exemplu: donatia, testamentul, contractul de constituire a unei ipoteci, instrainarea unui teren, casatoria, adoptia etc.).

c) Acte juridice reale pentru a caror incheiere valabila, pe langa consimtamantul partilor, este neaparat necesara si predarea efectiva a lucrului la care actul se refera – traditio rei – de exemplu: contractele de imprumut (atat comodatul, cat si mutuum), depozitul, gajul cu deposedare (amanetul), transportul de marfuri etc..

Interesul acestei clasificari decurge mai ales din conditiile de probatiune, de modificare, de incheiere prin mandat a actului juridic etc. In mod deosebit trebuie retinut ca lipsa formei cerute de lege in actele solemne atrage nulitatea absoluta a actului, iar contractele reale nu sunt considerate incheiate (si obligatia specifica nu se naste) atata timp cat nu a intervenit traditia, adica remiterea lucrului la care actul se refera.

Acte juridice subiective si acte juridice conditie. Dupa rolul jucat de vointa partilor in stabilirea continutului raportului juridic caruia ii dau nastere, deosebim:

a) Acte juridice subiective (ordinare) in care partile stabilesc ele insele, in mod liber, continutul raportului juridic care le leaga, determinand drepturile si obligatiile lor reciproce; ele modeleaza efectele juridice pe care actul trebuie sa le produca (pret, calitate, garantie etc.). In general, dreptul civil este dominat de principiul libertatii incheierii actelor juridice civile (sau principiul libertatii contractuale, principiul autonomiei de vointa etc.). Marea majoritate a actelor juridice civile sunt acte juridice subiective.

b) Acte juridice conditie, prin care partile isi manifesta dorinta de a incheia actul si de a se supune astfel regulilor juridice care formeaza o anumita institutie juridica, cu un continut predeterminat, fara a putea modifica aceste reguli sau deroga de la ele (de exemplu: casatoria, adoptia etc.). Aceasta specie de acte, pe care o intalnim mai ales in materie nepatrimoniala, este dominata de reguli imperative; unii autori de limba franceza le denumesc si acte-institutie

Casatoria este tipica pentru actul-conditie. Orice persoana este libera de a se casatori sau de a nu se casatori. Dar odata indeplinit actul casatoriei partenerii trebuie sa se supuna tuturor regulilor imperative edictate de legiuitor in aceasta materie. Consimtamantul dat declanseaza aplicarea unui statut predeterminat. In alte cuvinte, desi incheierea casatoriei este initiata de catre viitorii soti, acestora nu le sta in putere sa negocieze sau sa statueze ei drepturile si obligatiile casatoriei; ei sunt considerati ca ar cunoaste efectele legale ale casatoriei, iar prin incheierea ei partile, pur si simplu, trebuie sa le traiasca (in armonie sau in conflict, pana la moarte sau doar o anumita perioada).

Aici vointa partilor se rezuma la a accepta sau a refuza actul (a spune „da” sau a spune „nu”).

Importanta clasificarii rezida in faptul ca actele-conditie sunt limitativ reglementate de lege si sunt supuse unui regim juridic restrictiv in ce priveste forma incheierii, desfacerea lor, posibilitatea unor derogari de la regulile stabilite etc.

Acte juridice principale si acte juridice accesorii. Dupa criteriul corelatiilor existente intre ele, in raport cu importanta lor relativa, actele juridice pot fi:

a) Acte juridice principale care au o existenta juridica de sine statatoare, soarta lor nedepinzand de un alt act juridic.

b) Acte juridice accesorii care nu au o existenta de sine statatoare, ci depind de un alt act juridic principal.

Majoritatea actelor juridice civile sunt acte de sine statatoare. Exista insa si acte juridice accesorii (de exemplu, contractul de fideiusiune, contractul de gaj, cel de ipoteca, conventia de arvuna, clauza penala etc.).

Aceste acte juridice sunt menite indeosebi sa garanteze executarea obligatiilor asumate prin actul juridic principal.

Importanta clasificarii rezulta din faptul ca actele juridice accesorii urmeaza soarta juridica a actelor principale pe langa care stau (accesorium sequitur principalem); chiar daca prin elementele sale intrinseci actul juridic accesoriu indeplineste toate conditiile de validitate, el nu poate produce niciun efect daca actul principal nu este si el valabil.

Exemplu: arvuna (arha) care consta intr-o suma de bani pe care una din parti o da celeilalte cu ocazia incheierii unui contract sau antecontract; fiind o conventie accesorie ea nu poate subzista decat daca conventia principala este valabila; tot astfel, contractul de ipoteca nu produce niciun efect daca insusi contractul de credit garantat cu aceasta ipoteca este lovit de nulitate.

De asemenea, daca dintr-o cauza sau alta, actul juridic principal inceteaza, aceasta atrage si incetarea actului juridic accesoriu care-l insoteste si garanteaza. In schimb, incetarea sau nulitatea actului accesoriu nu influenteaza cu nimic existenta sau valabilitatea actului juridic principal care se apreciaza exclusiv in functie de elementele sale intrinseci.

Acte cauzale si acte abstracte. In functie de dependenta lor stricta sau, dimpotriva, independenta lor de elementul „cauza”, actele juridice civile pot fi:

a) Acte juridice cauzale, a caror valabilitate implica neaparat valabilitatea cauzei (scopului) lor, astfel incat daca actul are o cauza ilicita, imorala sau fictiva, actul juridic va fi nul.

b) Acte juridice abstracte, a caror valabilitate este detasata de valabilitatea cauzei, apreciindu-se numai in functie de celelalte elemente structurale (sau conditii de valabilitate): consimtamantul, capacitatea si obiectul.

Majoritatea actelor juridice civile sunt acte cauzale. Actele abstracte au aparut relativ recent, nasterea lor fiind impusa de necesitatile circuitului civil al economiei de piata care cer uneori o circulatie rapida si sigura a valorilor, la adapost de posibilitatea desfiintarii tranzactiilor comerciale, datorita ilicitatii sau imoralitatii scopurilor (adesea ascunse) urmarite de una dintre parti.

Sunt acte juridice abstracte titlurile de valoare, adica inscrisurile constatatoare (instrumentum) care incorporeaza drepturi de creanta izvorate din acte juridice care, prin aceasta incorporare intr-un titlu de valoare negociabil, se detaseaza de cauza actului juridic initial din care s-au nascut. Creanta trebuie executata de catre debitor, fara ca el sa poata opune eventuala nevalabilitate a cauzei actului juridic (negotium) din care s-a nascut acea obligatie. Cea mai cunoscuta dintre titlurile de valoare care sunt acte juridice abstracte este obligatiunea C.E.C., titlu la purtator, liber negociabil, pe care debitorul – C.E.C. – este obligat sa-l onoreze la simpla prezentare, fara a putea ridica vreo exceptie derivand din cauza actului juridic initial din care s-a nascut obligatia sa.

Exemple de acte juridice abstracte: cambia, cecul, politele de asigurare, biletul la ordin, actiunile societatilor comerciale, titlurile reprezentative (conosament, warant, recipisa de depozit) etc.

Alte clasificari ale actelor juridice. In functie de diferite criterii, actele juridice civile pot fi clasificate si in:

a) Acte obisnuite care pot fi incheiate valabil fie personal, de catre partea interesata, fie prin reprezentarea ei de catre mandatar si acte juridice strict personale care nu pot fi incheiate decat de persoana interesata. Majoritatea actelor juridice civile se pot incheia si prin reprezentare; unele acte nu pot fi incheiate decat personal, si anume: testamentul, casatoria, recunoasterea filiatiei etc.

b) Acte juridice pure si simple si acte juridice afectate de modalitati, a caror existenta – sau numai executarea – depinde de elemente viitoare, extrinseci raportului juridic (termenul, conditia). Exista acte care nu pot fi decat pure si simple (casatoria, adoptia, recunoasterea filiatiei), dupa cum exista acte care nu pot fi, prin esenta lor, decat afectate de termen (testamentul, vanzarea in rate, imprumutul, intretinerea si renta viagera etc.) sau de conditie (contractul de asigurare); majoritatea actelor juridice pot fi insa, dupa vointa partilor, fie pure si simple, fie afectate de modalitati (de exemplu, vanzarea).

c) Acte juridice tipice (numite) si acte juridice atipice (nenumite), dupa cum ele sunt sau nu anume reglementate si numite de lege sau, dimpotriva, nu au o reglementare legislativa proprie, fiind incheiate de parti – in baza principiului autonomiei de vointa – pentru satisfacerea unor nevoi specifice (contractul de intretinere, antecontractul). O pozitie particulara o ocupa contractul de hotelarie care partial se compune dintr-un contract de locatiune (camera inchiriata) si un contract de depozit (al lucrurilor calatorului). El si alaturi de el contractele care contin operatiuni complexe nu sunt socotite contracte nenumite (Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucuresti, 1999, p. 8).

d) Acte juridice fara continut predeterminat si acte juridice tipizate, cu continut predeterminat (inchirierea suprafetelor locative, furnizarea energiei electrice casnice, contractul de depunere la C.E.C. a economiilor etc.). Unele acte tipizate devin adevarate acte de adeziune prin care una din parti impune celeilalte continutul contractului, aceasta parte neputand decat fie sa adere la act, fie sa renunte la el. De fapt, actele de adeziune (contractele de adeziune) ocupa o pozitie intermediara; dupa cum s-a mai subliniat, ele se afla la jumatatea drumului dintre actele juridice subiective si actele-conditie. Atunci cand o persoana singura contracteaza cu o intreprindere sau societate mare, aceasta din urma isi impune vointa sa. Nu se pune problema unei negocieri, a unei discutii de la vointa la vointa: cel mai tare isi impune vointa sa, iar „cel mic” poate sa contracteze sau nu. De aceea exista o tendinta a legiuitorului de a proteja contractantul (consumatorul) solitar si libera concurenta.

Nu trebuie sa punem semnul egalitatii intre actele-conditie si actele sau contractele de adeziune. Aceasta pentru ca primele, odata incheiate, antreneaza efectele unei institutii juridice (de exemplu, casatoria), in timp ce secundele, efectele prestabilite de cocontractant sau cele derivate din lege.

e) Acte juridice cu executare dintr-o data uno ictu), care se executa prin savarsirea unei singure prestatii si acte juridice cu executare succesiva care se executa fie prin mai multe prestatii succesive (vanzarea cu plata in rate, contractul de munca, contractul de societate), fie printr-o prestatie continua (inchirierea spatiului locativ).




loading...





Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate