Obiectul si principiile identificarii criminalistice

Obiectul si principiile identificarii criminalistice

Precizari de ordin notional

Prin identitate se intelege insusirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-si manifesta individualitate in timp si spatiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbatoare, ce le deosebesc de toate celelalte si le determina sa ramana ele insele pe intreaga durata a existentei lor. Precizam ca prin identic trebuie sa vedem un concept aplicabil la ceea ce este unic, raportat la o persoana sau un obiect, inclusiv la obiectele de gandire.

Conditiile pe care carateristicile fundamentale de individualizare a persoanei sau obiectului trebuie sa le indeplineasca, sunt:

1. pentru stabilirea identitatii nu este absolut necesar sa se apeleze la toate trasaturile obiectului identificarii, fiind suficiente caracteristicile esentiale prin care acestea se individualizeaza si se distanteaza de celelalte obiecte.
2. desi identitatea presupune durata in timp a trasaturilor particulare, dublata de relativa lor stabilitate, in practica criminalistica exista cazuri de identificare pe baza unor caracteristici temporare.
3. identificarea nu trebuie interpretata intr-un mod fixist, ci dialectic, intrucat orice lucru, orice element caracteristic al acestuia se afla in permanenta miscare si transformare, fiind supus actiunii si influentei unor factori externi sau interni. In desenul papilar sunt suficiente detalii pe baza carora se poate stabili identitatea unei persoane. Identificarea criminalistica este o activitate, un proces de stabilire a persoanei sau obiectului concret, material, aflat in in legatura cauzala cu fapta ilicita.

Identificarea criminalistica poate fi definita ca un proces de constatare a identitatii unor persoane, obiecte sau fenomene aflate in legatura cauzala cu fapta ilicita, prin metode stiintifice criminalistice, in scopul stabilirii adevarului in procesul judiciar.

Obiectul identificarii criminalistice

In legatura cu notiunea de obiect al identificarii criminalistice, in literatura de specialitate au fost exprimate mai multe pareri, fara a se ajunge la un punct de vedere unanim admis. Rezervele exprimate fata de acestea au drept argument esential imposibilitatea unei identificari riguroase sub raport stiintific, orice eroare fiind de natura sa stirbeasca obiectivitatea si seriozitatea unui asemenea proces.

Obiectului identificarii criminalistice ii sunt proprii cateva trasaturi:

• obiect material al identificarii criminalisticii poate fi orice persoana, fiinta sau lucru, orice element al lumii materiale care se manifesta in spatiu si timp, susceptibil de a fi identificat dupa urmele create in campul infractional;
• obiectul identificarii este un obiect concret, nu numai prin natura sa, ci si prin insusi raportul causal cu fapta cercetata.

Scopul identificarii:

• obiecte ce urmeaza a fi identificate, denumite si obiecte scop; acestea pot fi persoana infractorului, instrumentele folosite in comiterea infractiunii sau orice obiect care a format o urma in imprejurarile savarsirii faptei penale;
• obiectele ce servesc la identificarea celor mai de sus, denumite si obiecte mijloc de identificare.

Criteriul cautarii si identificarii

• obiectele cautate, ale caror urme sau reflectari materiale au fost descoperite in campul infractional;
• obiecte verificate, presupune ca au creat urmele sau reflectarile materiale descoperite la locul faptei.

Principiile identificarii criminalistice

Principiul identitatii

Acest principiu fundamental al gandirii se impune prin insasi natura activitatii de identificare circumscrisa domeniului judiciar. Plecand de la teoria hegeliana a identitatii, trebuie sa avem in vedere ca, cel putin in ipoteza investigatiilor penale, identitatii ii este comuna si deosebirea, astfel incat identitatea cu sine trebuie completata cu deosebirea de orice este altul.

Aplicarea principiului identitatii in procesul de identificare criminalistica se cere riguros respectata pentru evitarea unor confuzii, de natura sa determine scoaterea unei persoane vinovate de sub incidenta legii penale, in dauna unui inocent.

Principiul delimitarii obiectelor identificarii criminalistice in obiecte scop al identificarii si obiecte mijloc de identificare

Obiectul scop al identificarii este aflat in legatura cauzala cu fapta ilicita si concretizat in diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele destinate sa serveasca la savarsirea faptei, produsele infractiunii.

Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop, precum si de modelele de comparative, realizate experimental in laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele in campul infractional.

Principiul stabilitatii relative a caracteristicilor de identificare

Determinarea identitatii unei persoane sau obiect este posibila numai in ipoteza in care acesta a creat urme in campul infractional, urme ce reflecta caracteristicile sale esentiale.

In procesul identificarii, expertul criminalistic va trebui sa diferentieze carateristicile schimbatoare de cele relative stabile si, de asemenea, sa determine cu precizie daca acestea au fost influentate, in forma sau continut, de diversi factori interni sau externi. Modificari pot interveni fie la urma sau la obiectul purtator de arma, fie la factorul creator de urma, cercetat ulterior comiterii infractiunii, cum ar fi aparitia unei cicatrice in desenul papilar, modificarea cantitativa a compozitiei firului de par din cauza starii patologice deosebite, uzura pneurilor unui autoturism, uzura literelor unei masini de scris etc.

Principiul dinamicitatii caracteristicilor de identificare

Organele judiciare si expertii sunt obligate sa tina seama in investigarea faptelor, de unul dintre atributele inerente materiei, respectiv miscarea, in cuprinsul careia intra "toate schimbarile si procesele ce au loc in univers, de la simpla deplasare si pana la gandire". In procesul de identificare criminalistica este necesara abordarea cercetarii persoanelor si obiectelor in miscare, prin prisma schimbarii trasaturilor si propietatilor caracteristice, a interactiunii cauzale cu factori care pot determina modificari sau transformari de ordin calificativ si cantitativ.

Fazele si metodologia identificarii criminalistice

Fazele  identificarii criminalistice

1. in prima faza, cunoscuta sub mai multe denumiri, dar avand acelasi continut, are loc delimitarea grupului (genului sau categoriei) caruia ii apartine obiectul scop al identificarii.
2. in faza a doua se finalizeaza procesul de identificare, prin individualizare sau determinarea obiectului concret, aflat in raport cauzal cu fapta cercetata.

Metodologia identificarii criminalistice

Fundamentul metodologic al identificarii consta in "selectare si comparare".

1. in prima faza este determinat grupul persoanelor sau obiectelor suspecte, pe baza unor elemente caracteristice asemanatoare, fiind excluse cele cu particularitati deosebite, evident contrarii celor reflectate in urme sau in mijloacele materiale de proba.
2. in faza a doua este adancita examinarea comparativa a carateristicilor asemanatoare, in scopul stabilirii coincidentei sau concordantei intre trasaturile reflectate in urma si cele reflectate de modelele de comparatie, precum si a deosebirilor sau a neconcordantei intre acestea ajungandu-se astfel, fie la obiectul cautat, fie la excluderea celor care prezentau numai elemente asemanatoare.

Efectuarea examenului comparativ

In scopul selectarii obiectelor ce urmeaza a fi examinate comparativ se procedeaza la cercetarea separata a caracteristicilor generale si individuale oglindite in urma si apoi la cea a caracteristicilor obiectelor suspectate. Examinarea se va face in functie de tipul si de natura urmelor, cum ar fi, de exemplu, urme forma, urme materiale, microurme etc.

Examinarea se efectueaza pe baza unor modele de comparatie create experimental. Pentru obtinerea modelelor de comparatie este necesar sa fie respectate urmatoarele cerinte:

1. sa se cunoasca cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin;
2. la obtinerea modelelor de comparatie sa se tina seama, atat cat este posibil, de conditiile in care s-a format urma la fata locului;
3. urma si modelele tip de comparative sa contina suficiente caracteristice de individualizare a factorului creator, in primul rand elemente de ordin calitativ.
4. folosirea de modele similare, avand aceeasi provenienta in momentul examinarii comparative.