Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Criminalistica


Index » legal » Criminalistica
» O PRIVIRE IN VIITOR: TENDINTELE INVESTIGATIEI CRIMINALISTICE LA NIVEL EUROPEAN


O PRIVIRE IN VIITOR: TENDINTELE INVESTIGATIEI CRIMINALISTICE LA NIVEL EUROPEAN




O PRIVIRE IN VIITOR: TENDINTELE INVESTIGATIEI CRIMINALISTICE LA NIVEL EUROPEAN




Conferinta practicienilor si expertilor europeni pe tema „Proba stiintifica in materie penala,” organizata de Ministerul de Justitie al Frantei la Lyon, in perioada 15 -16 octombrie 2008, a examinat in cursul dezbaterilor realizate in plen si pe ateliere de lucru, problematica administrarii probelor stiintifice in procesul penal. Discutiile au relevat faptul ca buna desfasurare a procesului penal este determinata in masura importanta, de calitatea constatarilor din teren, ceea ce a condus la o specializare tot mai mare a administrarii probelor stiintifice, fiind implicate domenii variate, precum explozibilii, dactiloscopia, protectia patrimoniului cultural etc. Totodata, in conditiile acestei specializari, cererea de expertiza stiintifica depaseste, in cele mai multe cazuri, oferta existenta intr-un anumit stat.

Inca din 1980 a fost infiintat un grup de lucru pentru a compara procedurile de administrare a probelor stiintifice in Franta, Marea Britanie, Germania si pentru a contribui la dezvoltarea unei reflectii la nivel european pe aceasta tema. In perioada parcursa pana in prezent, la nivelul Uniunii Europene se remarca o consolidare a cooperarii in domeniul penal, contributii semnificative in acest sens, fiind principiul recunoasterii reciproce a deciziilor judecatoresti, mandatul european de arestare si decizia-cadru privind intensificarea cooperarii in domeniul combaterii terorismului si a criminalitatii organizate transfrontaliere.

A fost invocat unul dintre filozofii marcanti ai promovarii metodelor stiintifice, Karl Popper, pentru a atrage atentia ca probele stiintifice devin din ce in ce mai importante in cadrul justitiei penale, aceasta evolutie fiind determinata nu de progresul stiintei, ci de cresterea necesitatii utilizarii lor. Folosirea tot mai extinsa a probelor stiintifice este generata si de constientizarea vulnerabilitatilor care afecteaza declaratiile martorilor, ca mijloace de proba. In practica judiciara se apreciaza ca marturia ca mijloc de proba este afectata de urmatoarele vulnerabilitati: profesia, memoria, asteptarile si contextul cultural al persoanei. Aceste aspecte au facut ca marturia, mijloc de proba sa fie receptata intr-un mod din ce in ce mai critic de catre instantele penale.

Invocand argumentele filozofiei, se arata ca esenta metodelor stiintifice este verificabilitatea acestora prin intermediul unor teste. Nici celelalte mijloace de proba, precum prezentarea mijloacele materiale de proba obtinute de pe teren, nu ofera o certitudine absoluta, asemanator depozitiilor martorilor.

Potrivit unor statistici, 2% dintre rezultatele expertizelor stiintifice realizate de institutele de specialitate sunt eronate, ceea ce inseamna ca trebuie sa avem mereu in vedere relativitatea acestui tip de probe. In acest sens, ar trebui accentuata evaluarea certitudinii probelor stiintifice pe baza tehnicilor matematice conventionale ale probabilitatii si statisticii.[3] Spre exemplu, valoarea probatorie a unor fibre gasite la locul unei crime trebuie corelata cu probabilitatea gasirii acestora in mod obisnuit in mediul inconjurator. Totodata, trebuie acceptata ideea ca laboratoarele stiintifice pot furniza expertize eronate in orice moment. Se invoca existenta unor obstacole in comunicarea dintre expert si magistrat determinate de specificitatea probelor stiintifice.

Poate exista un decalaj intre asteptarile determinate de progresele stiintifice importante si realitate. Astfel, in unele legislatii a fost preluat ca fapt absolut principiul identificarii ADN a persoanelor, postulandu-se ca fiecarui individ ii este propriu un anumit cod genetic. In practica s-au inregistrat si unele esecuri din cauza lipsei de rigoare in culegerea, conservarea, transportul si examinarea probelor materiale.

Exista mai multe elemente care influenteaza credibilitatea probelor stiintifice, spre exemplu, un expert care furnizeaza servicii de expertiza intr-un caz indreptat impotriva unui stat aflat in conflict cu statul de origine al expertului[5]. Rezulta necesitatea stabilirii clare a reglementarilor aplicabile la nivel national in domeniul furnizarii serviciilor de expertiza.

Cooperarea internationala si schimbul de informatii faciliteaza esential obtinerea unor rezultate pozitive in rezolvarea dosarelor aflate in lucru. De asemenea este importanta stabilirea unor norme comune, care sa permita utilizarea probelor obtinute intr-un alt stat in cadrul procesului penal. In absenta normelor, exista mari riscuri legate de compromiterea probelor, acestea devenind inutilizabile. Alti experti au observat ca testele efectuate pentru a verifica corectitudinea expertizei pot avea in vedere doar nivelul tehnic al acesteia, nu si nivelul moral.

In cursul dezbaterilor Conferintei au fost analizate raspunsurile oferite de statele membre ale Uniunii Europene la cele 17 intrebari ale chestionarului privind administrarea probelor, materialul de sinteza fiind expus de reprezentantul Ministerului Justitiei din Franta.

Raspunsurile la intrebarile chestionarului permit conturarea unor tendinte comune, dar si a unor divergente intre statele europene. Utilizarea unor notiuni comune in analiza raspunsurilor permite compararea unor sisteme juridice distincte. Spre exemplu, in unele state notiunea de autoritate judiciara are si sensul unei autoritati de efectuare a urmaririi penale. Astfel, rezultatele chestionarului trebuie privite prin prisma vocabularului folosit, observand urmatoarele aspecte:

1. Autoritatea care dispune asupra prelevarii probelor. Din dezbateri a rezultat ca decizia prelevarii probelor este luata fie de autoritatea judiciara, fie de reprezentantii Politiei sub controlul autoritatii judiciare. Ultimul caz implica, la randul sau, doua variante: fie autoritatea judiciara decide ea insasi cu privire la prelevarea probelor, fie autoritatea judiciara doar controleaza activitatea Politiei, cum sunt cazurile Spaniei, Romaniei, Olandei, Germaniei etc.

2. Alt aspect in discutie priveste autoritatea de prelevare a probelor. Astfel, in majoritatea tarilor, aceasta activitate este desfasurata de reprezentantii Politiei, in timp ce in alte state, precum Danemarca, activitatea este desfasurata de un serviciu cu competenta nationala. O alta exceptie o constituie Estonia in care, in anumite cazuri, prelevarea probelor nu este efectuata de catre anchetatori, ci de catre experti independenti.

3. Al treilea aspect vizeaza calitatea probelor, trasabilitatea (istoricul), necesitatea marcarii si inregistrarii lor. Aceasta problema reprezinta o prioritate pentru toate statele membre, sens in care la nivel national au fost adoptate reglementari variate: regulamente, ca in cazul Ungariei si Poloniei sau protocoale si recomandari ca in cazul Romaniei si Austriei. O alta maniera de a asigura calitatea probelor o reprezinta pregatirea profesionala a celor care preleveaza probele. Trasabilitatea probelor este asigurata in unele tari, precum Belgia, Olanda si Luxemburg, prin inregistrarea lor intr-o baza de date nationala.

4. Exista mai multe tipuri de experti la care se apeleaza in solutionarea dosarelor. Acestia apartin fie unor laboratoare specializate, fie sunt experti independenti inscrisi sau nu pe liste nationale si care fac obiectul unor evaluari periodice, fie sunt doar persoane calificate, iar nu experti in sens strict.

In Marea Britanie se recurge exclusiv la laboratoare private, iar in Suedia in mod exclusiv la laboratoare publice. In multe tari, precum Spania, Belgia, Romania etc., se recurge la o solutie de mijloc, apelandu-se atat la laboratoare publice cat si la experti privati.

In functie de reglementarile existente la nivel national, laboratoarele trebuie sa obtina o serie de acreditari. Astfel, in cazul Frantei si Marii Britanii este obligatorie certificarea laboratoarelor de catre o comisie special abilitata pentru ca acestea sa poata efectua analize genetice.

5. Un alt aspect avut in vedere este forta probanta a probelor stiintifice. In sistemele judiciare ale tuturor statelor europene, exista un consens cu privire la principiul potrivit caruia valoarea probatorie a probelor stiintifice nu este superioara altor mijloace de proba.

De asemenea la nivelul statelor membre se remarca un consens cu privire la principiul conform caruia, obiectiv vorbind, nu exista nici un alt mijloc de proba a carui valoare probanta sa fie superioara probei stiintifice. Un alt principiu care intruneste consensul la nivelul statelor europene este acela al liberei aprecieri a probelor, acesta constituind baza intimei convingeri a judecatorului. Spre exemplu, in Portugalia, judecatorii care au o opinie diferita de cea a expertului, sunt obligati sa isi justifice acest punct de vedere.

6. Sistemele judiciare europene recunosc principiul potrivit caruia nu exista infractiuni pentru care legea sa interzica in mod aprioric utilizarea probelor stiintifice. Mai mult, in Polonia exista obligatia de a se recurge la probe stiintifice indiferent de tipul de infractiune. Cu titlu de exceptie, in Slovacia exista interdictia legala de a se folosi probe stiintifice in cazul delictelor administrative.

7. Contestarea probelor stiintifice de catre aparare. In unele state acestea pot fi contestate inca din etapa de investigatie ori poate fi contestata valoarea probatorie a serviciilor furnizate de un anumit expert (cazul Slovaciei). Pot fi contestate, de asemenea, rezultatele expertizei (exemplul Romaniei, Spaniei, Danemarcei) ori poate fi solicitata o noua expertiza sau examinari suplimentare (exemplul Romaniei). In Luxemburg si in Belgia nu este posibila contestarea probelor stiintifice in timpul etapei initiale a investigatiei.

Unele domenii stiintifice au cunoscut progrese importante. Astfel, in Olanda, Belgia si Franta se foloseste analiza probelor de sange la locul faptei. In Belgia se mai folosesc la scara larga analizele urmelor de ureche si a vocii, precum si reconstructia faciala. In Germania s-a dezvoltat reconstituirea ADN-ului plantelor si animalelor, precum si analiza zgomotelor, iar in Franta se cunosc progrese importante in identificare amprentelor si in analiza probelor genetice.

Alte doua teme de reflectie, importante in analiza probelor stiintifice trebuie sa le reprezinte posibilitatea de a apela la serviciile unor laboratoare sau institute din afara tarii, precum si raportul costuri/beneficii.

Reprezentantul Institutului de Criminalistica al Jandarmeriei franceze a atras atentia asupra complexitatii infractiunilor care implica adesea utilizarea unor servicii de expertiza din cele mai variate domenii. Astfel, magistratii trebuie sa aiba posibilitatea de a accede la toata gama de experti. Prelevarea probelor trebuie sa se bazeze pe o viziune globala, pe valorificarea intregului potential stiintific. In Franta, la nivelul Jandarmeriei si al Politiei exista coordonatori in ceea ce priveste utilizarea probelor stiintifice care au misiunea de a observa si aplica posibilitatile de probare oferite de stiinta.

In Olanda, institutele care furnizeaza servicii de expertiza sunt institutii publice, ceea ce imbunatateste raportul costuri/beneficii.

In Franta, atat institutele publice, cat si cele private, care furnizeaza servicii de expertiza, trebuie sa ofere garantiile independentei. In unele cazuri, faptul ca un laborator apartine Politiei sau Jandarmeriei este invocat ca un motiv pentru a pune la indoiala independenta acestuia. Publicul crede ca Politia nu este impartiala sau ca se incearca cu orice pret gasirea unui vinovat. Creare de laboratoare private nu este o solutie pentru imbunatatirea credibilitatii rezultatelor furnizate de laboratoare in general. La nivelul Uniunii Europene trebuie facute demersuri pentru a pune pe baze de reciprocitate utilizarea resurselor si a expertizei de specialitate. Este inutila dublarea resurselor si structurilor stiintifice, in masura in care expertiza respectiva poate fi furnizata de un institut dintr-o alta tara.

Existenta in Maria Britanie a unei piete a serviciilor stiintifice, asezata pe baze comerciale si concurentiale, este benefica atat pentru raportul costuri/beneficii cat si pentru accesibilitatea acestora, atat pentru acuzare cat si pentru avocatii apararii. Totodata, acest sistem reduce posibilitatea unor contestatii cu privire la obiectivitatea expertizei furnizate.

Oricare ar fi laboratorul sau expertul implicat, acesta lucreaza in beneficiul anchetei si al coordonatorului stiintific, care va utiliza aceste rezultate sub controlul magistratului. O posibila tema de reflectie ar putea fi crearea unor criterii pentru statutul de „laborator european” sau de „expert european”.

Dezbaterile au fost organizate pe trei ateliere, primul privind gestionarea locului crimei, cel de-al doilea privind normele tehnice, statutul laboratoarelor si al expertilor, cel de-al treilea privind integrarea (administrarea) probei stiintifice in procedurile penale.

Atelierul I a reunit reprezentanti ai structurilor de politie, institutelor de criminalistica si procurori din statele europene care au dezbatut problematica gestionarii locului (scenei) crimei.

S-a concluzionat ca sintagma „locul crimei” nu trebuie inteleasa ad litteram, intrucat in multe state termenul de 'crima' nu include si delictele. Prin 'crima' trebuie sa intelegem, in acest context, notiunea generala de infractiune. Totodata, activitatile desfasurate de autoritatile abilitate la locul crimei acopera o paleta larga, de la investigatii, la strangerea de probe, ambalarea si transportul acestora. Tematica atelierului are in vedere managementul scenei crimei, formulare ce cuprinde o varietate de infractiuni si presupune strangerea de dovezi.

Unele categorii de infractiuni presupun folosirea unor dispozitive specializate, precum utilizarea unor detectoare de metale in cazul furturilor din siturile arheologice. Acest tip de infractiune reprezinta un nou gen de activitate criminala contra patrimoniului cultural european sau international. Specificul acestui tip de infractiuni implica necesitatea furnizarii unei expertize obiective, de inalta calificare.

In Finlanda, specificul tarii este o densitate mica a locuitorilor pe unitate de suprafata, ceea ce inseamna ca adesea trebuie parcurse distante mari pentru a ajunge la locul crimei. Totodata, fortele de politie sunt reduse din punct de vedere numeric ceea ce implica necesitatea unei alocari atente a resurselor. Acest specific ridica numeroase intrebari legate de limitele investigatiei la locul crimei si de resursele alocate cercetarii. In prezent, aproximativ 70% dintre investigatiile la locul crimei sunt efectuate de politisti in uniforma, care sunt capabili sa respecte procedurile de baza. Numai in cazul unor infractiuni grave, precum incendiile, se apeleaza la experti din cei 140 disponibili la nivel national. Astfel, aspectele criminalistice legate de investigarea locului crimei ar trebui sa faca parte din pregatirea profesionala a oricarui politist. Echipajele de politisti in uniforma ar trebui sa poata efectua investigatiile de baza la locul crimei.

O problema importanta de discutat este si cea a autoritatii care decide utilizarea unor probe criminalistice. In Franta decizia de utilizare a probelor criminalistice apartine unor ofiteri specializati in investigatia la locul crimei si autoritatilor judiciare

In Luxemburg exista o situatie similara cu cea din Franta, decizia de utilizare a probelor criminalistice fiind luata pe baza unui raport intocmit de ofiterii care investigheaza locul crimei. Acestia intocmesc un raport in care sunt prezentate probele colectate, magistratii fiind apoi cei care iau decizia finala privind care anume dintre aceste probe vor fi analizate mai departe. Exceptia o constituie cazurile unor infractiuni usoare, in care decizia apartine ofiterilor investigatori.[8]

In sistemul judiciar din Romania strangerea probelor este in sarcina ofiterilor investigatori, sub supravegherea procurorului. Pentru ilustrare este expus exemplul cercetarii locului faptei, descoperirii si ridicarii probelor materiale, precum si actiunea de cooperare judiciara internationala, in cazul recuperarii unui artefact foarte important pentru Patrimoniului Cultural National, actiune desfasurata impreuna cu structurile specializate ale Politiei Nationale Franceze, cu ocazia expozitiei bienale a anticarilor organizate la Paris, in anul 2006. Pentru stabilirea originii si autenticitatii artefactului, expertiza tehnica judiciara a fost efectuata de experti din cadrul Centrului de Cercetare si Restaurare a Muzeelor din Franta, Louvre, ceea ce reprezinta un exemplu ilustrativ de cooperare europeana in materie de expertiza judiciara. Rezulta necesitatea includerii aspectelor legate de cercetarea locului crimei in pregatirea profesionala de baza a politistilor.

In Finlanda etapa strangerii dovezilor este condusa de autoritatile politienesti, acestea doar informandu-l pe procuror, iar decizia de trimitere in judecata apartine procurorului. Se aplica principiul evaluarii libere a probelor, iar analiza acestora depinde de comunicarea dintre ofiterii investigatori si laboratorul criminalistic. In sistemul judiciar din Olanda, Politia este cea care strange dovezile si decide cu privire la analiza acestora. In cazul probelor ADN, Politia are nevoie de acordul procurorului, iar in cazurile mai grave este consultat si Institutul olandez de criminalistica. Cercetarea locului crimei este considerata o profesie in sine, fiind necesara o pregatire specifica. In prezent, in sistemul judiciar finlandez acest rol este indeplinit in principal de ofiteri de politie, care au absolvit un program de pregatire de 25 de saptamani. Expertii care lucreaza in laborator nu pot fi facuti responsabili cu cercetarea la locul crimei. Exista aproximativ 25-30 de cazuri pe an in care este necesara prezenta unui expert de laborator, cum este de exemplu cazul unor infractiuni care implica droguri de mare risc. Se considera ca nu exista compatibilitate intre rolul de strangere a probelor de la locul crimei si functia de analiza a acestora .

In Polonia exista experti criminalisti care participa in calitate de consultanti la strangerea probelor de la locul faptei. Un rol similar a fost remarcat si in Olanda unde exista, de asemenea, consultanti dar politistii raman „stapanii locului crimei.' In Danemarca, cazurile in care se apeleaza la experti din mediul privat sunt destul de rare, acestea fiind adeseori cazurile de incendii. Expertii olandezi nu se deplaseaza la locul faptei, dar exista o echipa speciala care cerceteaza scena crimei, in cazurile in care este necesar, se poate apela la un expert pe domeniul respectiv, de exemplu ADN.

In Luxemburg, ofiterii de politie sunt cei care strang probele insa, in unele cazuri, probele pot fi culese si de catre reprezentanti ai instantelor, pe baza unui mandat.

Este prezentata comparativ situatia sistemului romanesc unde exista si inspectorate specializate care se ocupa cu cercetarea accidentelor la locul de munca sau a accidentelor aviatice, iar specialistii lor participa la cazurile complexe din aceste domenii cum ar fi accidentele de avion.

In Olanda in unele cazuri, in etapa de strangere a probelor pot participa reprezentanti ai Institutului Criminalistic Olandez, care fac parte dintr-o echipa speciala ce indeplineste aceste atributii. In sistemul judiciar din Polonia se prezinta cazul unui ofiter de politie pensionat, care participa la strangerea probelor in calitate de functionar public. In Danemarca in cazurile grave, sunt implicati atat reprezentanti ai politiei locale cat si ai procuraturii, care examineaza impreuna modalitatea de analiza a probelor. Locul crimei este inchis pentru persoanele din afara echipei de investigatie. Martorii sau alte persoane nu au acces in acea locatie.

Sistemul judiciar din Franta presupune existenta unui judecator de instructie care decide in aspecte precum solicitarea unei contraexpertize. Totodata, exista rolul de coordonator criminalistic al strangerii de probe la locul faptei. Acesta furnizeaza consultanta organelor politiei judiciare cu privire la aspecte precum raportul cost/beneficii in strangerea de probe. Coordonatorii pot asigura si legatura tehnica intre mai multe cazuri in care pot aparea elemente comune. Acestia au un rol important datorita complexitatii cercetarii la locul faptei, asigurand repartizarea rolurilor expertilor. Atunci cand se efectueaza cercetarea locului faptei, pot participa si martori asistenti. De asemenea exista un numar de proceduri la care participa si partile in cauza. Spre exemplu, persoana suspectata trebuie sa semneze raportul cuprinzand rezultatele investigatiei, alaturi de 2 martori. Investigatorii care actioneaza trebuie sa fie impartiali. Fiecare institutie implicata, atat Jandarmeria cat si celelalte structuri de politie au proprii coordonatori ai activitatilor de la locul faptei



In sistemul judiciar din Romania, procurorul este cel care are rolul de coordonator al unei anchete complexe, precum si in cazul faptelor care ii atrag competenta materiala, spre exemplu in cazurile infractiunilor contra vietii persoanei. Asemanator sistemului judiciar francez, in cazul unor anchete complexe in care se apeleaza la un nivel ridicat de expertiza, este necesara si o coordonare din punct de vedere tehnic, criminalistic, a cercetarii locului faptei, prin implicarea Institutului Criminalistic al Inspectoratului General al Politiei Romane. Daca organele judiciare au indoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispun efectuarea unei noi expertize, procedeu probator similar contra-expertizei din sistemul francez. Noile orizonturi ale investigatiei criminalistice impun descoperirea, conservarea si examinarea microurmelor ramase la locul faptei. Calitatea concluziilor este conditionata in masura esentiala de conservarea urmelor in campul infractional .

Expertii francezi au relevat ca trebuie asigurata integritatea locului faptei, intrucat prezenta prea multor persoane poate afecta negativ capacitatea probatorie. Astfel, in Franta este sanctionata interferenta neregulamentara in activitatile de la locul crimei. Orice prezenta care nu este necesara la locul crimei ridica un risc, fie de distrugere a unor probe, fie de contaminare

Se prezinta cazul detonarii unei bombe in Helsinki, fapta comisa de catre un tanar, ocazie in care a fost dificila asigurarea integritatii probelor de la fata locului datorita mediatizarii excesive a cazului. Prin natura incidentului, foarte multe persoane au dorit sa vada locul crimei, ceea ce a ridicat numeroase probleme, un politist fiind nevoit sa interzica chiar accesul ministrului de interne in locul respectiv. In Finlanda aceste aspecte nu sunt reglementate la nivel legislativ.

In Danemarca, similar Finlandei, nu este reglementata la nivel legislativ problema accesului la locul faptei. Acest aspect cade in responsabilitatea Politiei care decide cui ii este permis accesul.

Expertii francezi au relevat din practica organelor judiciare franceze, metoda instalarii la locul faptei a unui coridor de protectie care ofera o bariera fizica de protectie a scenei crimei.

Datorita diversitatii reglementarilor interne in ceea ce priveste protectia locului crimei, este recomandabila adoptarea unui protocol la nivel european in materie, care sa stabileasca standarde comune. In practica judiciara din Romania exista o metodologie investigativa care prevede ca primii reprezentanti ai organelor judiciare care ajung la locul faptei sunt responsabili cu protectia acestuia, prin luarea unor masuri de ordine. Este importanta existenta unei metodologii care sa reglementeze gestionarea locului crimei.

Alti experti au relevat exemplul manifestatiilor violente, caz in care este dificil de delimitat si de protejat locul infractiunii. Datorita contactului acestora cu locul faptei, in multe legislatii se iau mostre de ADN de la ofiterii de politie pentru a putea diferentia aceste probe biologice de celelalte gasite la locul faptei.

In sistemul judiciar din Danemarca nu exista un protocol in materia protectiei locului faptei, fiind preferata varianta stabilirii unor bune practici comune si a unor linii generale de orientare, decat a unui protocol rigid[15].

Intr-o alta opinie excluderea ADN-ului si probelor biologice ale investigatorilor dintre probele stranse de la locul crimei poate duce la eliminarea din campul cercetarii a unor posibili infractori intrucat se poate intampla ca infractorii sa fie chiar din randul investigatorilor. Daca nu sunt eliminate, probele biologice ale investigatorilor pot genera costuri financiare si de munca suplimentare inutile

Problema calitatii probelor si a trasabilitatii acestora, presupune abordarea aspectelor privind standardele si reglementarile nationale in cazul probelor materiale si biologice, nivelul reglementarii legislative sau regulamentele interne. S-a remarcat ca in practica, adesea se aplica regulile de bun simt, pentru protectia integritatii probelor biologice.

In Belgia s-au elaborat proceduri speciale de prelevare si ambalare a probelor. Practica judiciara a consacrat principiul potrivit caruia “poti sa iei ce vrei, atat timp cat serveste la aflarea adevarului”. Probele prelevate de la locul crimei vizeaza in special identificarea persoanelor, iar procedurile de prelevare a probelor biologice sunt prevazute la nivel legislativ .

In sistemul judiciar din Romania, in procedurile de examinare a probelor sunt implicate urmatoarele institutii: Institutul de Criminalistica al Inspectoratului General al Politiei Romane, Institutul Medico - Legal si Institutul de Criminalistica din cadrul Ministerului de Justitie. Institutul de Criminalistica a stabilit o metodologie de prelevare a datelor, fiind utilizate standardele ISO care trebuie respectate de ofiterii de politie in momentul in care colecteaza probe. Standardele ISO 17025 sunt utilizate de laboratoare, iar cele ISO 17020 sunt aplicabile locului crimei .

In Finlanda, la nivel legislativ nu sunt precizate procedurile ce trebuie urmate in colectarea si gestionarea probelor, ci este statuat doar rolul Institutului de Criminalistica in calitatea sa de furnizor de expertiza. Exista un manual utilizat de unitatile de cercetare la locul faptei, precum si proceduri de remediere a erorilor. Nu este agreata utilizarea unor protocoale, intrucat acestea pot deveni limitative. Esenta succesului in aceasta activitate nu sta in reglementari, ci in oameni, in competenta si pregatirea lor profesionala, precum si punerea la dispozitie a unor resurse financiare.

La nivel national, exista 24 de echipe pentru cercetarea locului faptei. Totodata, structurile de politie finlandeze trec printr-un amplu proces de reorganizare, ceea ce inseamna ca din anul 2009 fiecare structura locala de politie va avea o unitate de cercetare a locului faptei. Fiecare dintre cele 24 de echipe existente la nivel national are propriile manuale de proceduri pentru asigurarea calitatii, aplicabile la nivel intern. Aceste manuale nu reprezinta totusi o reglementare a colectarii de probe la locul crime. In prezent in Finlanda se evalueaza daca activitatea la locul crimei ar trebui reglementata conform standardelor ISO 17020.

La nivel european, se remarca tendinta de acreditare a echipelor care efectueaza cercetari la locul crimei.

In sistemul judiciar din Danemarca, exista diverse infractiuni in cazul carora legea permite prelevarea probelor biologice. In cazul unui refuz, din partea persoanelor este responsabilitatea criminalistului sa asigure recoltarea acestora. Prevederi similare exista si in Franta si in Marea Britanie. La sfarsitul cercetarii locului faptei este redactat un raport in care este precizat ce probe au fost colectate si din ce loc.

In Olanda exista o metodologie si standarde de colectare si gestionare a probelor, in functie de tipul acestora. In Polonia exista mai multe instructiuni si proceduri care reglementeaza desfasurarea investigatiilor, precum si activitatea ofiterilor criminalisti la locul faptei.

Expertii din Franta au remarcat ca aplicarea protocoalelor care reglementeaza activitatile desfasurate la locul crimei trebuie sa fie una flexibila, si nu rigida, astfel incat sa permita si aplicarea normelor de bun simt.

Alti experti au observat reglementarea colectarii de probe biologice de la persoane conform anumitor reguli. Astfel, in unele tari este necesar ca infractiunea de care este suspectata persoana careia i se recolteaza probe sa fie pasibila de pedeapsa cu inchisoarea pana la 18 luni pentru a-i preleva o proba de saliva. In cazul in care persoana respectiva se opune, in Danemarca este permisa prelevarea probelor prin utilizarea fortei, in timp ce in Polonia, aceasta sarcina cade in responsabilitatea ofiterilor de politie.

Conform sistemului judiciar din Franta, persoana care refuza recoltarea probelor biologice poate fi urmarita penal. In Belgia, legea prevede ca, in anumite cazuri, persoanele sunt obligate sa furnizeze probe biologice, iar in Luxemburg poate fi utilizata forta pentru obtinerea probelor biologice: saliva, fire de par, sange.

In Marea Britanie a fost adoptat Coercitive Means Act, care reglementeaza utilizarea mijloacelor coercitive in obtinerea de probe. In aceasta reglementare se prevedere obligativitatea furnizarii de probe ADN pentru persoanele suspecte de a fi comis o fapta pasibila cu o pedeapsa cu inchisoarea de cel putin 6 luni. In practica, aceasta reglementare exclude cazurile cele mai putin grave, de furt, insa se aplica infractiunii de conducere sub influenta bauturilor alcoolice.

In sistemul judiciar din Olanda, daca persoana este cooperanta, poate alege daca sa furnizeze o proba de saliva, de sange sau fire de par, precum si daca recoltarea probelor sa fie efectuata de catre un ofiter de politie sau de catre un cadru medical. Daca persoana refuza, judecatorul poate emite un ordin prin care sa o oblige sa furnizeze proba biologica respectiva. In acest caz, persoana poate, inca, alege daca recoltarea probelor sa fie efectuata de catre un ofiter de politie sau de catre un cadru medical.

In Franta ambalarea probelor este realizata de catre ofiterii de politie si personalul tehnic, in conformitate cu regulile practice existente. Exista un Centru pentru pastrarea probelor ADN, care este aflat in subordinea Jandarmeriei si se afla langa Paris, probele ADN fiind pastrate in unitati de refrigerare.

In Luxemburg fiecare proba are un cod de bare, care permite trasabilitatea acestora. Un Departament central pentru Investigatii Criminale, precum si structuri regionale gestioneaza colectarea si pastrarea probelor. Este necesara asigurarea unui spatiu mai mare de stocare si a unor 'frigidere' adecvate. In cazul unor infractiuni grave, ofiterul de politie este cel care transporta probele la laborator, iar in cazul unor infractiuni mai putin grave, probele sunt transportate prin posta. In Luxemburg nu exista un laborator care sa efectueze analize asupra probelor ceea ce inseamna ca acestea trebuie trimise in strainatate.

Problema spatiului de stocare este amintita si de reprezentantii Belgiei si Frantei.

In Finlanda, datorita particularitatilor acestei tari, densitatea mica de locuitori pe unitatea de suprafata si existenta unui singur laborator criminalistic in apropiere de Helsinki, pentru transportul probelor biologice sunt utilizate serviciile postei obisnuite. In acest scop, a fost inchiriata o casuta postala pe un nume fictiv, asigurandu-se astfel transportul probelor biologice sub forma unor pachete obisnuite. Singura exceptie o constituie pachetele cu probe ADN care sunt transportate in niste recipiente standard de culoare galbena.

In Polonia legea prevede utilizarea serviciilor de posta ale Politiei pentru transportarea probelor biologice. Exista reglementari speciale in ceea ce priveste transportul probelor ADN, care trebuie pastrate in recipiente speciale. In cazul unor aspecte de natura sa afecteze integritatea probei, spre exemplu ruperea sigiliului de la recipientul de pastrare a acesteia, laboratorul criminalistic decide daca aceasta mai poate fi utilizata[20].

Alti experti au remarcat ca practicile laboratoarelor criminalistice influenteaza decisiv modul de gestionare a probelor stiintifice. Astfel, trebuie avute in vedere nu numai reglementarile formale existente, ci si aspectele derivate din practica de expertiza. Laboratoarele trebuie sa pastreze un echilibru intre respectarea regulilor si atingerea unor rezultate eficiente, respectiv analiza probelor. In anumite probleme ele trebuie sa dea dovada de flexibilitate.

Dezbaterile celui de-al II- lea atelier au relevat imprejurarea ca sistemul de analiza difera de la o tara la alta, autoritatile de analiza a probelor fiind laboratoare de stat ori institute publice cu puternice conotatii comerciale, institute in intregime private sau experti din mediul privat.

In Belgia toate probele prelevate sunt analizate si colectate la nivelul unor structuri independente la nivelul unei structuri centrale care depinde de Politia Federala. Institutul Belgian de Criminalistica, in cadrul caruia se pastreaza si bazele de date nationale, este una dintre cele mai importante institutii de analiza a probelor din Belgia. Atunci cand este necesara consultarea unor experti se apeleaza fie la domeniul academic, fie la institute private, ori la laboratoare specializate, cum ar fi cel din cadrul Academiei Militare Regale in domeniul explozivilor.

In Suedia analizele probelor sunt efectuate la mai multe niveluri, atat in structuri locale cat si centrale. Astfel, la nivelul Politiei exista mai multe laboratoare de mici dimensiuni in cadrul carora se efectueaza analize specifice, precum compararea amprentelor digitale. In cazul in care probele nu pot fi analizate la nivel local, se cauta solutii alternative, apelandu-se fie la structurile existente la nivel regional fie la experti externi.

In Germania, in general, analiza probelor se face in cadrul laboratoarelor proprii ale Politiei. In masura in care este necesar, se apeleaza la experti din exterior sau din cadrul celorlalte structuri ale Politiei. La nivelul landurilor, exista atat laboratoare cat si institute importante care participa la analiza probelor stiintifice. La nivelul Brundeskriminalamt - BKA exista un grup de experti distinct, care nu face parte din laboratorul criminalistic central .

Desi, in ultimii ani, utilizarea probelor ADN a devenit tot mai raspandita, acest tip de probe nu trebuie sa le excluda pe celelalte, care au propria lor relevanta.

Acreditarea laboratoarelor si institutelor furnizoare de servicii de expertiza reprezinta o garantie a calitatii acestora.

Pentru a putea delimita statutul expertului, trebuie stabilita mai intai o definitie comuna a expertului, intrucat criteriile ce trebuie indeplinite pentru obtinerea acestui statut difera de la un sistem de drept la altul. In unele tari, statutul de expert este definit la nivel legislativ, in timp ce in altele acesta este determinat de apartenenta la o categorie profesionala sau la o institutie specializata. Totodata, exista posibilitatea utilizarii serviciilor unor persoane calificate si nu neaparat ale unor experti. In Franta, in cazul identificarilor pe baza amprentelor genetice trebuie ca expertul sa fie nu numai inscris pe o lista oficiala, dar sa aiba si acreditarea unei comisii special abilitate in acest sens. Astfel, in Franta, expertii sunt inscrisi pe o lista oficiala si organizati pe categorii detaliate.

Statele europene se diferentiaza din punct de vedere al modalitatii de acordare a statului de expert intr-un anumit domeniu. Acesta poate fi acordat fie de catre o institutie independenta, fie prin recunoasterea de catre autoritatile judiciare, fie prin indeplinirea unor criterii sau prin inscrierea pe o lista oficiala.

In Letonia exista doua categorii de experti. Conform legii penale, un expert este o persoana care detine cunostinte specializate intr-un domeniu, iar conform altei proceduri, un expert este o persoana care trece o serie de teste date de o Comisie formata din reprezentanti ai Ministerului Public, Ministerului de Justitie, Ministerului de Interne, Politiei, directorii laboratoarelor politiei si persoane care detin la randul lor calitatea de experti in domeniul respectiv.

In alte state exista sisteme dupa care are loc reevaluarea expertilor la fiecare 6 ani, nefiind necesar un numar minim de ani de practica.

In Germania exista liste de experti, dar acestea sunt informale si sunt create la nivel local. In domeniul civil exista o lista de experti alcatuita de Camera de Comert si Industrie. In aceasta tara nu exista, ca in Marea Britanie, consilii speciale pentru acreditarea expertilor sau norme profesionale foarte stricte.

In Marea Britanie, de noua ani, exista o lista a expertilor acreditati pentru a furniza servicii de expertiza Politiei. Exista 26 de domenii pentru care expertii pot fi inscrisi pe lista, precum ADN, analiza fibrelor etc. Odata inscrisi pe lista, nu exista limite geografice pentru acei experti.

Dupa alte opinii stabilirea unor criterii comune de acreditare a expertilor trebuie corelata cu standardele educationale pe care acestia trebuie sa le indeplineasca. Se poate vorbi astfel de o tripla acreditare: a laboratoarelor, a procedurilor utilizate si una individuala, a expertilor.

O tema de reflectie o poate constitui includerea formarii judiciare a expertilor in pregatirea lor profesionala, astfel incat acestia sa cunoasca locul si rolul expertizei in cadrul procesului penal. Pregatirea profesionala poate fi organizata pe doua directii: una generala, referitoare la regulile generale de desfasurare a procedurilor penale si una specializata, pe domeniul de expertiza. In mod similar, evaluarea expertilor ar trebui sa vizeze cele doua dimensiuni.

Crearea unui statut de expert european implica definirea unor criterii de stabilire a acestuia. Daca un expert trebuie sa furnizeze expertiza in fata unui tribunal dintr-o alta tara, dupa alte proceduri, pot aparea probleme. Astfel, a fost prezentat cazul unui omor comis in Slovacia, cauza in care a fost folosit un expert german in balistica. In urma acestei experiente, expertul a declarat ca nu doreste sa mai participe la o asemenea procedura, datorita diferentelor de metoda dintre cele doua sisteme nationale. Intr-un alt caz, expertul strain chemat sa furnizeze servicii a fost mai intai supus unui adevarat interogatoriu cu privire la metodele si identitatea sa.

In Franta nu este reglementat statutul de expert judiciar, acest statut fiind apreciat de la caz la caz, in functie de domeniul de specialitate. Elementele comune sunt regulile de morala si independenta ce trebuie respectate. Listele cu experti judiciari sunt afisate la sediul fiecarei curti de justitie, iar lista nationala este disponibila pe site-ul Curtii de Casatie

Din dezbateri rezulta existenta a doua perspective, una care accentueaza privilegierea expertilor din tara in care au loc procedurile, iar alta pentru care nu exista o conditionalitate data de nationalitate,intrucat stiinta este aceeasi peste tot. Ar trebui definit un standard minim care trebuie indeplinit de experti pentru a putea oferi garantia unei expertize de calitate. ENFSI, desi reprezinta doar laboratoarele nationale, ar putea intocmi o evaluare a resurselor existente la nivel european in domeniul criminalistic. S-a observat ca prin caracterul sau asociativ, ENFSI ar putea reprezenta in viitor o sursa pentru cazurile in care este necesara participarea unor experti straini. O asemenea modalitate de cooperare ar trebui armonizata cu reglementarile nationale, fiind ridicate probleme legate de recunoasterea expertilor, precum si de credibilitatea acestora.

Trebuie folosite mecanismele existente si trebuie evitata dublarea acestora prin crearea de noi organisme. De asemenea, ar trebui sa existe o structura sau o autoritate care sa consilieze magistratii cu privire la cea mai buna abordare in cazurilor in care este necesara utilizarea unor servicii de expertiza.

Dezbaterile celui de-al III-lea atelier au avut ca tema probatiunea in cadrul procesului penal care este realizata din perspectiva urmatoarelor aspecte:

a) Admisibilitatea probelor stiintifice in cadrul procesului penal. A fost administrat un chestionar pe aceasta tema, in urma caruia s-a concluzionat ca exista putine dezbateri la nivelul tarilor participante, acest aspect fiind lasat de obicei la latitudinea magistratilor.



b) Evaluarea valorii probelor. In urma consultarii expertilor a rezultat ca in general aceasta evaluare este una libera.

c) Problema independentei expertului.

d) Disponibilitatea serviciului de expertiza, daca apararea are un acces la fel de facil ca si acuzarea la expertiza stiintifica, respectiv problema accesului echitabil.

e) Posibilitatea crearii unui statut european al expertului.

f) Utilitatea practica a schimburilor internationale de expertiza.

In ceea ce priveste problema independentei expertilor, trebuie avuta in vedere existenta unor reguli diferite in etapa anchetei si in etapa de judecata. Acest aspect apare cu precadere in cazurile in care, datorita caracterului specific al domeniului abordat (exemplul accidentelor de avion din Franta), numarul de experti este limitat sau atunci cand expertul activeaza in acelasi domeniu profesional ca si subiectii procesului penal. Ipoteza lansata de un judecator de instructie din Franta este aceea ca problema independentei expertilor poate fi specifica sistemului de drept francez, datorita caracterului inchizitorial al acestuia. Independenta expertilor poate fi legata si de formarea profesionala a acestora.

In Olanda se incearca definirea unor criterii care trebuie respectate de experti pentru a fi recunoscuti ca atare. Totodata, justitia penala trebuie sa ofere posibilitatea furnizarii de contraexpertiza. Mai mult, trebuie definite norme la nivel european in acest sens.

La nivel national, sistemul este organizat in mod diferit. In unele tari laboratorul de analiza si institutele stiintifice se afla sub autoritatea Ministerului Justitiei, in timp ce in altele este subordonat Politiei. Trebuie avut in vedere modul in care se realizeaza aceasta subordonare. In cele mai multe cazuri aceasta este doar financiara, fara a fi influentata expertiza furnizata.

Opinia unui judecator din Olanda este aceea ca institutele private nu sunt viabile intrucat nu ofera garantia independentei. Se incearca incheierea unui contract deontologic care sa rezolve aceasta problema. Judecatorii sunt generalisti, ei nu au posibilitatea sa evalueze expertiza furnizata de specialisti. Existenta unui organism profesional care sa defineasca norme comune ar putea furniza garantiile necesare. In Olanda, se incearca implementarea unui sistem care sa asigure independenta expertilor, nu numai in domeniul tehnic sau stiintific, dar care sa implice, in cazurile unor infractiuni grave, si participarea unor psihologi si psihiatri. Totodata, in aceasta tara exista deja un sistem nu neaparat de schimb, ci de colaborare internationala in aceea ce priveste furnizarea de expertiza.

In legislatia germana, judecatorul trebuie sa controleze activitatea expertului si sa expuna motivele stiintifice in cadrul deciziei sale. Problema calitatii expertizei furnizate este relevanta cu atat mai mult in cazul domeniul psihiatric, datorita numeroaselor scoli de gandire existente

In Marea Britanie, sistemul judiciar este unul adversarial. Independenta expertilor trebuie sa tina de obiectivitatea stiintei. Exista o lista cu experti recunoscuti, iar inregistrarea pe aceasta lista costa 200 de lire. Se poate vorbi de o adevarata piata de furnizare a acestui tip de servicii, fiind necesara supravegherea contractelor incheiate. Este responsabilitatea autoritatilor care apeleaza la experti sa asigure respectarea regulilor. In Marea Britanie exista cateva mii de experti inregistrati pe baza experientei si dosarului profesional. Analiza independentei expertului trebuie raportata in permanenta la controlul exercitat de catre judecator si la dosarul de caz in ansamblul sau. In cazul sistemelor inchizitoriale, intregul dosar este coordonat de judecatorul de instructie, insa pot aparea dezechilibre cauzate de accesul partilor la expertiza.

In Austria, costurile legate de expertiza sunt retinute in sarcina condamnatului fara insa a ajunge la sume foarte costisitoare. Intrucat este un stat de dimensiuni reduse, se apeleaza adesea la experti din Germania pe baza liberei aprecieri a judecatorului, fara a exista limitari legate de caracterul public/privat al institutului care furnizeaza expertiza.

In Luxemburg, legislatia prevede ca se poate apela la experti straini in masura in care acestia sunt recunoscuti in statul de provenienta. Este importanta comunicarea dintre expert si judecator, utilizarea unui limbaj de specialitate adecvat.

In cadrul sistemului de drept francez, raportul expertului poate fi supus examinarii altui expert, fiind astfel furnizata o noua garantie a corectitudinii acestuia.

Dezbaterea a vizat, de asemenea, aspecte legate de limitele financiare si bugetare ale accesului apararii la serviciile de expertiza. Utilizarea probelor stiintifice in cazurile mai putin grave implica costuri foarte ridicate. Un alt element care trebuie avut in vedere este utilizarea expertizei unor institute publice, in conditiile in care cheltuielile sunt mai mici decat cele ale institutelor private.

In Franta, cheltuielile efectuate cu expertizele sunt determinate in special de dimensiunile bugetului Ministerului Justitiei. Cu toate acestea, in cazurile importante pot fi alocate fonduri chiar daca acestea nu au fost prevazute initial. Elementele de cost pot fi considerate si un aspect dinamic, pozitiv, din perspectiva reducerii acestora datorita concurentei. Utilizarea sistematica a mijloacelor tehnice, in sensul facilitarii dezvoltarii anchetei implica si necesitatea stabilirii unor limite etice si normative. Analiza ADN are costuri relativ reduse, prin comparatie cu mijloacele clasice de ancheta cum sunt interceptarile telefonice etc. Mai mult, odata cu avansul tehnologic, costurile s-au redus considerabil, acest tip de analiza incepand sa fie utilizat pe scara larga si in cazurile mai putin grave. Elementele de cost generate de utilizarea expertilor trebuie apreciate de judecator prin raportare la utilitatea acestora in contextul dosarului cazului. Exista si riscul multiplicarii mijloacelor folosite pentru a acoperi toate posibilitatile tehnice. Trebuie gasita o limita intre “a nu face nimic” si „a face totul”, intrucat „a face totul” este prea costisitor. Judecatorul este manifestarea adevarului, motiv pentru care acesta poate hotari utilizarea oricaror probe stiintifice atat timp cat acestea contribuie la aflarea adevarului.

In sistemul judiciar din Marea Britanie, sub egida Home Office (Ministerului de Interne), a fost creat rolul de „Forensic Regulator”, ca urmare a privatizarii pietei de furnizare a acestui tip de servicii de expertiza. „Forensic Regulator” este implicat atat in incurajarea dezvoltarii unor noi metode de analiza a probelor stiintifice, cat si in reglementarea metodelor existente. Sub egida acestei autoritati de reglementare functioneaza mai multe grupuri de lucru la nivel de experti organizate pe domenii, spre exemplu A.D.N. etc. Noile descoperiri sau mecanisme de analiza a probelor stiintifice presupun nu numai considerente de natura tehnica, ci implica si aspecte morale, etice, cum ar fi cele legate de identitatea persoanei. Autoritatea consiliaza magistratii in ceea ce priveste utilizarea serviciilor de expertiza si fixeaza normele care reglementeaza furnizarea acestui tip de servicii. Chiar daca vorbim de o piata concurentiala a serviciilor de expertiza in Regatul Unit, aproape 90% din aceasta este reprezentata de analizele ADN.

In Olanda problema calitatii expertizei este o prioritate. Este de dorit crearea unui rol similar celui al Regulatorului din Regatul Unit, posibil prin crearea unui Comitet independent cu functii asemanatoare.

Un magistrat din Franta a prezentat un caz in care au fost furnizate probe obtinute prin noi mijloace tehnice din domeniul olfactiv, care au permis identificarea persoanelor implicate. Considerand ca aceste probe, care reprezentau singurele argumente ale acuzarii, sunt neconvingatoare, judecatorul le-a refuzat.

Utilizarea mijloacelor tehnice trebuie sa aiba in vedere respectarea libertatii si legitimitatii (exemplul identificarii genetice care trebuie sa protejeze drepturile omului). Ideea a fost reluata si de un expert din Olanda care arata ca in aceasta tara sa a fost adoptata si o lege pe aceasta tema.

In Plenara Conferintei din 16 octombrie 2008 s-au expus concluziile atelierelor de lucru.

Discutiile atelierului I au vizat probele stiintifice, decizia de utilizare a lor si diversele practici utilizate in statele membre pentru colectarea acestora. In dezbaterile atelierului au fost evidentiate mai multe sensuri ale sintagmei “locul crimei”, in cele din urma fiind utilizat un sens larg al acesteia.

Un aspect important adus in discutie a fost stabilirea autoritatii care ia decizie cu privire la utilizarea probelor stiintifice. La nivelul statelor membre exista mai multe sisteme: decizia poate apartine fie anchetatorilor sub controlul sau coordonarea autoritatii judiciare, fie autoritatii judiciare. O caracteristica comuna statelor europene este diferentierea dintre autoritatea care ia decizia cu privire la utilizarea probelor stiintifice si autoritatea care decide cu privire la analiza acestora. Colectarea probelor este realizata de echipa de anchetatori, aceasta fiind sprijinita, atunci cand este cazul, de experti specializati in anumite domenii. Astfel, in cazul infractiunilor care implica utilizarea armelor de foc poate fi necesara prezenta unui expert in balistica.

In general, este interzisa prezenta suspectului, a victimei sau a martorilor la locul crimei, atunci cand se colecteaza dovezile insa, in anumite tari, se admite prezenta suspectului in etapa de colectare a probelor, acestuia prezentandu-i-se probele gasite. Totodata, in multe dintre statele europene, suspectului i se ofera posibilitatea solicitarii unei contraexpertize (noi expertize) a probelor gasite.

In majoritatea statelor exista functia de coordonator al investigatiei la locul crimei, acesta avand rolul de a prezenta anchetatorilor optiunile existente pentru prelevarea probelor stiintifice. Decizia cu privire la utilizarea probei stiintifice apartine persoanei care conduce ancheta.

Nu se poate vorbi de o protectie legislativa a scenei crimei insa, in majoritatea statelor europene, au fost adoptate coduri de bune practici sau diverse reglementari care sa asigure integritatea acestui spatiu. Totodata, multe state fac demersuri pentru realizarea unor baze de date ADN, progrese importante in acest sens fiind realizate de Finlanda.

S-a concluzionat ca trasabilitatea probelor este deosebit de importanta, fiind preferat un sistem de marcare a acestora prin cod de bare. Modalitatea de transport a probelor este extrem de importanta, pentru protejarea acestora fiind remarcate doua sisteme: transportul acestora prin reprezentantii Politiei sau prin curieri privati. In cazul afectarii integritatii probelor stiintifice, conducatorul anchetei este cel mai adesea cel care decide cu privire la continuarea utilizarii acestor probe.

Este necesara stabilirea unor principii comune la nivel european care sa preia cele mai bune elemente din modelele existente la nivel national si a unui ghid european de bune practici in domeniul gestionarii probelor stiintifice

Tematica atelierului al II-lea a vizat locul infractiunii, asa-numita 'scena a crimei'. Reglementarile privind cercetarea scenei crimei variaza de la un stat la altul, un rol central avandu-l autoritatea care decide utilizarea si conditiile utilizarii probelor stiintifice. Un alt aspect important in gestionarea investigatiei locului crimei il reprezinta regulile de acces. Rolul coordonatorului la locul crimei variaza de la unul de orientare la unul de impunere a anumitor metode.

Calitatea activitatilor criminalistice este esentiala pentru reusita anchetei. Trebuie avute in vedere in special etapele anterioare prezentarii probelor la laborator, aceasta fiind perioada in care este cea mai probabila aparitia unor erori. Cu toate acestea, din punct de vedere al investitiilor efectuate, se constata ca resursele alocate pentru asigurarea calitatii in aceste etape sunt reduse in comparatie cu importanta lor.

Prelevarea probelor stiintifice este decisa, in majoritatea statelor europene de conducatorul anchetei. Din cauza resurselor limitate, probele stiintifice sunt utilizate mai mult in cazul infractiunilor grave.

In Franta a fost creat un grup de lucru in cadrul caruia sunt dezbatute aspecte legate de pregatirea profesionala a anchetatorilor care gestioneaza diversele probe stiintifice, precum amprentele digitale, probele ADN, analiza fibrelor etc. Majoritatea personalului din laboratoarele criminalistice are statutul de politisti, avand insa o specializare stiintifica.

In Belgia inainte de reforma, membrii laboratoarelor criminalistice aveau statutul de politisti. Dupa reforma, a fost angajat personal civil, pe motive de reducere a costurilor.

Tematica atelierului al III-lea a vizat administrarea probelor stiintifice si statutul expertilor. Concluziile discutiilor au vizat necesitatea existentei unei proceduri de acreditare a expertilor in toate statele membre ale Uniunii Europene. Inexistenta unei astfel de proceduri creeaza foarte multe dificultati, punand la indoiala calitatea serviciilor de expertiza oferite si facilitand contestarea rezultatelor expertizei de catre aparare.

In unele state criteriile care definesc statutul expertilor sunt stabilite de laboratoarele si institutele stiintifice, in timp ce in alte state aceste criterii sunt stabilite la nivel legislativ. In Finlanda s-a inceput formarea unor anchetatori civili, mizandu-se pe o concentrare a specializarilor.

Un magistrat francez a relevat ca in calitatea sa de magistrat “de teren” a remarcat numeroase dificultati practice in cercetarea locului crimei, care implica numeroase riscuri legate de integritatea probelor stiintifice. Aceste dificultati sunt, in general, legate de insuficienta pregatire profesionala a anchetatorilor care efectueaza cercetarea la locul crimei. Reusita unei anchete depinde adesea de primele momente ale cercetarii la locul crimei, in aceasta etapa asigurandu-se integritatea probelor stiintifice.

In Marea Britanie profesia de anchetator al locului crimei este o profesie in sine si de aceea presupune o pregatire profesionala specifica. Daca cercetarea locului crimei este apreciata ca putand fi efectuata de politisti obisnuiti, acestora trebuie sa li se asigure o pregatire profesionala adecvata.

In Luxemburg se considera ca simpla cooperare transfrontaliera nu este suficienta, este necesara formularea unor reguli la nivel european care sa asigure existenta unor standarde comune in materie de expertiza. Dificultatea obtinerii unui consens in acest domeniu plasat in cadrul celui de-al treilea pilon al Uniunii Europene, Justitie si Afaceri Interne, faciliteaza adoptarea unor reglementari cu caracter de recomandare mai degraba decat a unor reglementari cu caracter obligatoriu.

Se releva ca din punct de vedere financiar, analiza probelor stiintifice implica in mod necesar o utilizare cat mai eficienta a resurselor existente. Introducerea analizelor ADN a bulversat spectrul de analiza al probelor stiintifice, castigand din ce in ce mai mult teren

O concluzie comuna tuturor statelor participante o reprezinta necesitatea existentei unui organism independent de acreditare care sa asigure calitatea analizelor efectuate de laboratoare. Trebuie realizata o clarificare conceptuala: acreditarea se refera la metode, competenta persoanelor fiind un alt aspect. De aceea, in materie de laboratoare se poate vorbi de poli de excelenta. In Marea Britanie, existenta acreditarii poate sa reprezinte unul dintre criteriile incluse in apelurile pentru cererea de oferta. Inexistenta acreditarii ridica mari riscuri legate de posibilitatea respingerii probelor de catre aparare pe aceste considerente.

O tema de reflectie importanta o reprezinta modalitatile de selectionare, evaluare si recunoastere a expertilor. In acest sens, se remarca o lipsa de uniformitate la nivelul statelor europene cu privire la continutul semantic al notiunii de expert. Spre exemplu, in timp ce in Franta statutul de expert este asigurat prin inscrierea respectivei persoane pe o lista oficiala, in Marea Britanie, statutul de expert este acordat in urma evaluarii realizate de o comisie specializata.

Principalul actor care ar putea juca un rol important in configurarea unui statut european al expertilor este Reteaua Europeana a Institutelor de Stiinte Forensic - ENFSI. Aceste laboratoare nationale pot juca un rol de consultant pe langa magistrati pentru a-i ghida catre furnizorii de servicii adecvati.

Un expert medic legist din Franta a observat ca acreditarea si certificarea reprezinta doua concepte fundamentale pentru statutul expertilor. Acreditarea se refera la metodologie, la managementul laboratoarelor, in timp ce certificarea se refera mai degraba la persoane. Spre exemplu, in cadrul Academiei Americane de Criminalistica exista Consilii specializate pe domeniile de analiza criminalistica care stabilesc conditiile minime pentru recunoasterea calitatii de expert intr-un anumit domeniu.

Reprezentantul Ministerului de Justitie din Suedia a precizat ca in cadrul viitoarei presedintii suedeze a Uniunii Europene, prioritatea in domeniul cooperarii politienesti o va constitui schimbul de informatii si initiativa implementarii la nivel european a unui sistem de acreditare obligatorie in domeniile ADN si al amprentelor digitale . Secretarul General de Interpol a remarcat ca schimbul de informatii reprezinta nu numai o prioritate ci si o necesitate in sine . Alti experti au observat ca initiativa suedeza ar trebui extinsa, astfel incat sistemul de acreditare sa cuprinda toate domeniile de activitate ale unui laborator criminalistic.

In Marea Britanie se apreciaza ca trebuie sa vorbim de o acreditare la trei niveluri: a laboratorului, a procedurilor – normele 17025 si a expertului. In sistemul britanic exista un Consiliu de inregistrare a practicienilor in domeniul stiintific si tehnic, avand rolul de fixare a normelor in domeniu si de supraveghere a aplicarii acestora.

Administrarea probelor trebuie sa respecte principii fundamentale, precum protejarea datelor personale si a drepturilor individuale. Principiul libertatii probelor trebuie sa fie unul fundamental. Generalizarea utilizarii probelor ADN ridica numeroase intrebari legate de limitele etice ale utilizarii acestora, precum si imperativul actualizarii legislatiei in conformitate cu progresele stiintei. Initiativa “Forensic Regulator” de a realiza o sinteza cu privire la relevanta probelor stiintifice reprezinta un progres important pentru adoptarea unor practici comune la nivel european. Au fost propuse doua coduri etice pentru experti, unul de catre “Forensic Regulator”, iar altul de catre ENFSI[28].

Adoptarea unui cod european de conduita pentru experti ar reprezenta un progres important. Totodata, cooperarea interstatala ar fi facilitata in mod considerabil de existenta unui sistem european de inregistrare a expertilor acreditati. In ceea ce priveste integrarea armonioasa a probelor stiintifice in cadrul procesului penal, este necesar ca magistratii sa inteleaga limitele tehnice ale analizelor furnizate de experti. Un bun sistem de administrare a probelor stiintifice presupune existenta unor mecanisme eficiente de recurs impotriva erorilor. Apararea trebuie sa aiba un acces suficient de facil pentru obtinerea unor argumente care sa justifice aprobarea de catre magistrat a unui contraexpertize; din acest punct de vedere, accesibilitatea probelor stiintifice este considerata disproportionata intre aparare si acuzare.

Alti experti au relevat ca definirea unor norme si standarde profesionale pentru experti trebuie sa vina din interiorul profesiei si sa nu dea nastere la reguli artificiale. In ceea ce priveste accesul apararii la serviciile de expertiza, in Germania exista o prevedere potrivit careia atunci cand este ascultat un expert este obligatoriu a fi audiat si de catre aparare.



In Austria conform Codului de procedura penala intrat in vigoare in iulie 2008, este recunoscut dreptul tuturor partilor, precum si al Politiei de a solicita o contraexpertiza. In cazul in care exista indoieli cu privire la independenta unui expert, Tribunalul Federal al Austriei este cel care decide daca expertul in cauza va mai participa sau nu la proces. Totodata, Tribunalul Federal considera ca testarea cu detectorul de minciuni nu constituie o proba. In Austria ca si in Germania, exista o lista cu expertii acreditati, disponibila pe Internet si care poate fi consultata. Din punct de vedere financiar, trebuie pastrat un echilibru intre costuri si rezultate.

In Marea Britanie a fost infiintat un grup independent de consiliere in ceea ce priveste utilizarea probelor ADN. Acest grup este format din 12 membri - medici, juristi etc. si este condus de un profesor de la Universitatea din Birmingham. Conform unei reglementari anterioare, era necesara o hotarare a judecatorului pentru utilizarea probelor stiintifice. Aceasta reglementare a fost ulterior, inlaturata pe criterii de eficienta .

Un expert francez a remarcat faptul ca utilizarea unor experti din alte state poate crea dificultati legate de fidelitatea traducerii dintr-o limba in alta a vocabularului specific, fiind create astfel obstacole in comunicare. Mai mult, exista diferente si intre experti in ceea ce priveste utilizarea teoriilor si a conceptelor. Cu toate acestea, in general interpretii care isi desfasoara activitatea in cadrul tribunalelor sunt familiarizati cu vocabularul tehnic.

In cadrul procesului penal, analiza furnizata de expert nu trebuie considerata un adevar absolut, ci trebuie supusa evaluarii autoritatilor competente. Din punct de vedere legal, proba stiintifica nu are o valoare probatorie superioara altor mijloace de proba.

Concluzionand, observam ca dezbaterile Conferintei pe tema „Proba stiintifica in materie penala” au vizat examinarea diversitatii sistemelor nationale in materie de cercetare a probei stiintifice, a utilizarii acesteia in procesul penal si a rolului diversilor actori ai procedurii (judecatori, procurori, experti, avocati). Conferinta a urmarit si obiectivul identificarii solutiilor pe plan european, in scopul realizarii schimbului de experienta si dezvoltarii know-haw-ului, precum si ale coordonarii abordarilor la nivel national.

Proba stiintifica ocupa un loc tot mai important in cadrul anchetelor penale, iar practica judiciara demonstreaza ca la baza reusitei anchetei si procesului penal stau mai multi factori :

rigoarea si calitatea pe timpul exploatarii locului faptei (scenei crimei), constatarile la fata locului la primele ore dupa descoperirea infractiunii ;

optiunile operate pentru procesarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba recoltate ;

modul in care aceste elemente de proba sunt “integrate”(administrate) in procedura penala in vederea discutarii lor pe timpul procesului.

Realizarile stiintifice recente deschid noi orizonturi pentru investigatiile criminale, reinnoind astfel tehnicile de investigare: balistica, exploatarea amprentelor digitale si genetice, determinarea urmelor explozivilor etc.

Diferentele dintre practicile si normele tehnice din cadrul statelor membre pot impiedica aplicarea mijloacelor de proba. Utilizarea acestor tehnici noi presupune, uneori, existenta unor operatori cu o calificare tot mai inalta, importante resurse umane si materiale care nu sunt intotdeauna disponibile la nivel national. In consecinta s-a concluzionat ca in prezent, la ora edificarii unui „spatiu judiciar european” este util sa ne punem problema unei mai bune partajari, in cadrul Uniunii Europene, a cunostintelor si realizarilor stiintifice in materie penala, precum si a posibilitatilor in materie de structuri si know-how in acest domeniu.

Pentru a garanta calitatea expertului, au fost efectuate mai multe propuneri cum ar fi implementarea unui proces de acreditare, validarea standardelor si a regulilor etice, la nevoie prin intermediul unei structuri independente si apropierea standardelor nationale. In aceasta privinta, s-a apreciat ca implementarea unui cod de conduita european s-ar putea dovedi utila.

Exista un interes major pentru mutualizarea capacitatilor de expertiza, spre exemplu prin infiintarea unui „registru european al expertilor”, facand astfel posibila desemnarea de experti de catre un alt stat, precum si interesul pentru ca acestia sa beneficieze de o pregatire in materie de sistem si proceduri judiciare ale statului ale caror autoritati judiciare i-au desemnat.

Pentru a usura definirea misiunii expertului, a fost pus in evidenta interesul pentru un dialog strans intre judecator si expert, precum si pentru asocierea partilor la acest dialog. Se mai evidentiaza importanta, pentru elaborarea raportului, a definirii de modalitati de comunicare echilibrate, tinand cont de nivelurile diferite de accesibilitate a actorilor din cadrul procedurii judiciare.

S-au examinat, intr-o maniera mai larga, mizele recurgerii la proba stiintifica in privinta exercitarii dreptului la aparare, a exigentelor respectarii principiului egalitatii armelor si a principiului contradictorialitatii, care presupun ca apararea sa poata sa desemneze efectiv sau sa ceara desemnarea de experti independenti, fara ca cheltuielile legate de expertiza sa constituie o piedica. Fiind vorba de costurile legate de recurgerea la proba stiintifica, s-a relevat importanta rolului judecatorului si aprecierii acestuia, pentru a realiza un echilibru intre un imperativ al controlarii costurilor, exigenta calitatii si necesitatea luarii in considerare a cererilor de acte formulate de catre aparare. S-a evidentiat, de asemenea, utilitatea unei pregatiri tehnice suficiente in materia probei stiintifice, a magistratilor si actorilor, in cadrul procedurii judiciare.



J. M. Huet, Director al Directiei Penale si Gratieri, Ministerul de Justitie din Franta,”Expunere in deschiderea Plenarei Conferintei practicienilor si a expertilor europeni,” Lyon 15 – 16 octombrie 2008.

Prof. dr. K. Himberg, Director, The Crime Laboratory of the National Bureau of Investigation, Finlanda, „Presentation of the main scientific progress made in proof in criminal cases.”

Despre rapoartele de expertiza criminalistica ce contin concluzii cu caracter de probabilitate si analiza Teoremei lui Bayes, a se vedea Aug. Lazar, S. Alamoreanu, Expertiza Criminalistica a Documentelor,” Editura „Lumina Lex”, Bucuresti 2008.

Prof. dr. C. Champod, Institut de Police Scientifique Lausanne, Switzerland, „The callenges and special problems of including scientific proof in criminal justice”.

Ronald K. Noble, Secretary General of Interpol, „The challenges of international cooperation for scientific proof”.

A. Marland, Head of the Criminal Investigation Department, Criminal Matters and Pardons Directorate, Ministry of Justice, France, „ Presentation of the answers to the questionnaire on scientific proof in criminal trials”.

Atelierul privind managementul locului faptei a fost moderat de Jan de Kinder, vicepresedinte al Retelei Europene a Institutelor de Stiinte Forensic, ENFSI, Belgia.

L. Schuler, expert, Luxembourg.

Prof. dr. Aug. Lazar, procuror general adj., Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia,Romania, „Expunerea cadrului legal si a regulilor tactice de investigare a scenei crimei in sistemul judiciar roman.”

Prof. dr. K. Himberg, Director The Crime Laboratory of the National Bureau of Investigation, Finlanda, „Presentation of the main scientific progress made in proof in criminal cases.”.

G. Le Magnen, Direction Centrale de la Police Judiciare Sous- Direction de la Police Technique et Scientifique, Service Central D'identité Judiciaire, France.

Prof. dr. Aug. Lazar, Procuror general adj., Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, Romania, „ Expunerea cadrului legal si a regulilor tactice de investigare a scenei crimei in sistemul judiciar roman”.

Prof. dr. K. Himberg, Director The Crime Laboratory of the National Bureau of Investigation, Finlanda. „Presentation of the main scientific progress made in proof in criminal cases.”.

R. Thomassen, expert, Danemark.

Idem.

V. De Cloet, Directeur, Direction de la Police Technique et Scientifique, Police Judiciare Federale, Bruxelles.

M. Foitos, Procuror sef al Biroului de criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Romania, „Expunerea procedurilor aplicate in sistemul judiciar roman.”

Prof. dr. K. Himberg, Director The Crime Laboratory of the National Bureau of Investigation, Finlanda, „Presentation of the main scientific progress made in proof in criminal cases.”

L. Schuler, expert, Luxembourg.

P. Rybicki, Director, Central Forensic Laboratory of the Police, Warsaw, Poland.

R. Hannich, prosecutor in the Supreme Court of Karlsruhe,Germany.

E. Downham, expert, United Kingdom.

J. de Kinder, vicepresedinte al ENFSI, Expunerea concluziilor rezultate din dezbaterile atelierului I.

Concluziile dezbaterilor celui de-al II - lea atelier au fost expuse de moderatorul atelierului D. Saint Dizier, consultant stiintific, Directia Generala de Politie Tehnica si Stiintifica a Politiei Nationale, Franta.

Concluziile dezbaterilor celui de-al III-lea atelier au fost expuse de prof. dr. C. Champod, Institutul de Politie Stiintifica Lausanne, Elvetia.

L. Bolinder, expert, Ministry of Justice, Sweden.

Ronald K. Noble, Secretary General of Interpol, „The challenges of international cooperation for scientific proof”.

Prof. dr. C. Champod, Lausanne Forensic Police Institut

E. Downham, expert, United Kingdom.








Politica de confidentialitate





Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate