MODIFICAREA INTENTIONATA A SCRISULUI

MODIFICAREA INTENTIONATA A SCRISULUI

SECTIUNEA 1

CONSIDERATII GENERALE

In afara scrisurilor sincere - " naturale"- practica se confrunta in special cu grafisme ce prezinta modificari intentionate ale scrisului. Acestea pot cunoaste doua modalitati: deghizarea si contrafacerea. Deghizarea constituie o schimbare constienta, deliberata a scrisului, o indepartare voita de la scrisul obisnuit al scriptorului, in scopul de a-si ascunde identitatea. Contrafacerea inseamna reproducerea scrisului altei persoane, fie prin copiere, fie prin imitatie, autorul urmarind sa lase impresia ca scrisul astfel obtinut ar emana realmente de la titularul respectiv. Contrafacerea este o forma mult mai perfida decat deghizarea, caci poate implica o persoana cunoscuta, anume aceea al carei scris a fost falsificat si care, pana la dovada contrarie, considerata fiind autor al scrisului, poate fi expusa pe nedrept unor sanctiuni administrative, civile sau penale. Deci, sarcina examinarii grafice este in primul rand de a infirma aceasta prezumtie si in al doilea rand de a identifica autorul plastografiei, evident doar daca elementele grafice o permit.

SECTIUNEA 2

DEGHIZAREA SCRISULUI

Deghizarea reprezinta o modificare voita a scrisului de o cu totul alta natura decat modificarile aduse scrisului de factorii naturali precum afectiunile psiho-fizio-patologice. Deghizarea consta in folosirea temporar a unor semne grafice diferite de cele utilizate in mod curent, pentru ca scriptorul sa-si pastreze anonimatul. Datorita caracterului de stereotip dinamic al scrisului, se va observa ca, in ciuda efortului depus de autor, o serie de elemente din scrisul normal (" de plecare") o sa apara si in grafismul modificat, este vorba despre o serie de structuri de detaliu. Scrisul are la baza gesturi reflexe, greu de anihilat, revenirea la scrisul normal are loc intr-un mod inconstient.

Multi considera ca aceasta operatiune este simpla, in realitate este un proces anevoios, necesitand un efort deosebit din partea scriptorului. Sarcina mentinerii constante a caracteristicilor adoptate artificial creste in dificultate proportional cu lungimea textului. Controlul vizual la care este in permanenta obligat scriptorul pentru a realiza scrisul sau alterat atrage dupa sine o stare de oboseala si de scadere intermitenta a atentiei. Intr-un text deghizarea va fi mai reusita in parea de inceput (primele randuri), cand controlul exercitat este maxim, precum si pentru anumite parti din cuprins cand revine, dupa ce observa ca "aluneca pe nesimtite in scrisul sau natural". Faptul ca elementele grafice nu sunt constante este primul care atrage atentia unui examinator. Executia controlata necesita o incetinire a vitezei, trasaturile pierd din spontaneitate si siguranta, scrisul capatand un aspect artificial, "cautat".

Modificarea tuturor elementelor scrisului este imposibil de realizat, de aceea autorii trebuie sa-si aleaga trasaturile pe care le vor modifica. S-a observat in practica de expertiza ca majoritatea prefera sa modifice caracteristici dintre cele mai aparente, aceasta pentru ca putini scriptori percep elementele cu adevarat individualizatoare.

Deghizarea va fi analizata in continuare in raport de anumite procedee folosite.

DEGHIZAREA PRIN MODIFICAREA GRADULUI DE EVOLUTIE

A SCRISULUI

Modificarea gradului de evolutie se poate realiza doar in sens regresiv, de la superior la inferior. Situatia inversa este imposibila, constatare care are valoare de axioma. O persoana ce poseda un scris mediu sau inferior nu va fi in masura sa reproduca un scris de natura superioara intrucat deprinderile sale grafice rudimentare nu ii permit acest lucru, fiind insuficient automatizate, un ritm de executie mai alert si o coordonare mai buna a miscarilor nu se pot obtine. Astfel, cand scrisul din litigiu este unul evoluat, din cercul de suspecti vor fi excluse fara o alta examinare persoanele ce nu poseda un scris cu acelasi grad de evolutie.

Totusi autorii unor scrisuri neevoluate isi pot deghiza si ei scrisul, dar tot in sens regresiv. Ca rezultat se va obtine un grafism atat de neregulat, deformat si inconstant, incat identificarea autorului devine uneori imposibila. "Deghizarile cele mai periculoase sunt cele ale semianalfabetilor (.) fara indoiala pentru ca scrisul lor normal este deja foarte dificil de identificat- E. LOCARD " .

Revenind la scrisurile evaluate, modificarea regresiva a acestuia cunoaste mai multe variante. O prima modalitate consta in simularea scrisului infantil (scrisul

infantil este cel aflat in curs de formate si nu trebuie confundat cu scrisul neevoluat). Modificarea se va axa pe utilizarea unor constructii caligrafice, scolaresti. Identificarea va fi posibila atunci cand aceste constructii vor fi redate gresit si vor aparea in aceeasi forma in probele grafice luate. O alta varianta presupune simularea scrisului dezorganizat (cel afectat de cauze patologice) ( fig. 20, ANEXA 2).

Caracteristicile unui scris dezorganizat sunt foarte putin cunoscute, ceea ce determina in general o modificare cu caracter arbitrar, care pentru un specialist apare ca evidenta de la prima vedere. Dupa cum desenele naive ale copiilor sunt greu de redat de catre persoanele mature, la fel se intampla si in cazul caracteristicilor unui scris dezorganizat: apasare excesiva, inteparea hartiei, unghiularitatea trasaturilor, opririle s.a.

Simptoma comuna pentru toate variantele acestui tip de dezorganizare consta in aparitia formelor specifice scrisului evoluat (viteza mare de executie, presiune mica, structuri simplificate, etc.), intr-un numar chiar mic prezenta acestora in cadrul unui grafism neevoluat este dovada absoluta a deghizarii.

DEGHIZAREA PRIN MODIFICAREA INCLINARII SCRISULUI

( fig. 21, ANEXA 2)

Schimbarea axei literelor este usor de realizat, dar procedeul nu este eficace, plus ca putini scriptori reusesc sa mentina o inclinare diferita in tot cuprinsul textului.

Modificarea inclinarii determina si alte schimbari la nivelul grafic. In urma unor studii facute de A.I. MANTVETOVA si E.B. MELNICOVA, aceste schimbari au fost sistematizate dupa cum urmeaza:

la schimbarea inclinatiei catre stanga se observa: deplasarea punctelor de intersectie ale literelor in sus, trasaturile de legare devin mai rotunjite, distanta dintre unele elemente ale literelor se mareste, numarul de legaturi se reduce;

la schimbarea inclinatiei catre dreapta consecintele sunt inverse.

Simpla modificare a inclinarii nu stanjeneste prea mult examinarea comparativa.

DEGHIZAREA PRIN MODIFICAREA DIMENSIUNII SCRISULUI

( fig. 22, ANEXA 2)

Consta in marirea sau micsorarea inaltimii (sau latimii) semnelor grafice, se asociaza uneori cu modificarea distantelor dintre cuvintele unui text.

Marirea dimensiunilor nu atrage dupa sine alte modificari ale scrisului, atunci insa cand se exagereaza, cand se depasesc anumite limite supradimensionandu-se trasaturile, structurile initiale se "destrama" capatand un aspect grotesc, diferit de cel initial, astfel ca uneori identificarea devine imposibila.

Deghizarea dimensiunii poate fi operata si in sens invers, prin micsorarea scrisului. La acest sistem, mult mai rar intalnit in practica, ritmul este incetinit, franarea si controlul accentuat al miscarilor dand grafismului un aspect nenatural. Se poate intampla ca scriptorul sa nu reuseasca sa mentina constanta inaltimea aleasa, in special la textele lungi, ceea ce va determina o ingladiere a cuvintelor.

DEGHIZAREA PRIN MODIFICAREA UNOR CARACTERISTICI

SPECIALE.

Din practica de expertiza grafica rezulta ca cele mai preferate caracteristici speciale pentru supunerea lor unor modificari sunt: forma literelor si spatierea.

Modificarea formei tuturor literelor este imposibila, tinand cont de complexitatea actului grafic. Plastografii sunt obligati astfel sa aleaga anumite litere, forma cea mai simpla care poate fi alterata este cea a majusculelor, lucru usor sesizabil.

Ceea ce nu cunosc in general autorii care recurg la aceasta modalitate de deghizare este ca fiecare scris prezinta o stabilitate interna . Adica aceeasi grama care intra in componenta unor structuri grafice diferite se mentine constanta ca forma intr-un scris natural (de exemplu: "ovalul"- ca grama- va avea aceeasi forma indiferent ca intra in alcatuirea literei"a", "d" s.a. Ignorarea fenomenului mentionat duce la o deformare neuniforma si la o perturbatie a structurii interne a scrisului. Este de neconceput existenta intr-un scris natural a unor deprinderi grafice net opuse.

Se mai procedeaza si la modificarea legaturilor dintre semnele grafice (a ductelor) in doua sensuri: cei ce prezinta un scris continuu vor spatia literele din cuvinte sau chiar anumite grame din componenta literelor (de exemplu: executia separata a bastonatei si ovalului la minuscule "p"), scrisul luand un aspect tocat; respectiv situatia inversa, transformarea unui scris tocat intr-unul legat.

Acest procedeu nu ridica de obicei probleme la identificare.

DEGHIZAREA PRIN SCRIEREA CU LITERE TIPOGRAFICE

( fig. 23, ANEXA 2)

Scrierea tipografica nu se preda in cursul procesului de invatare a scrisului, de aceea aceasta metoda este cunoscuta de putine persoane, de regula cei ce au o pregatire tehnica sau artistica recurg in mod obisnuit la o astfel de scriere. Cei ce adopta aceasta varianta de deghizare redau literele conform modelelor pe care si le reprezinta, care de fapt sunt foarte vagi. Necunoasterea sablonizarii tipografice face ca scrisul executat dupa acest model sa fie foarte bine individualizat, autorul putand fi identificat oridecateori abaterile de la model sunt prezente in aceeasi maniera atat pentru scrisul incriminat cat si pentru cel de proba.

Dificultatea modificarii scrisului dupa minusculele tipografice determina scrierea unui text, in intregime, doar cu majuscule de tipar. S-au propus, in decursul timpului, mai multe modalitati de examinare a unui scris ce contine doar majuscule tipografice. Cel mai cunoscut este cel propus de A. OSBORN care recomanda gruparea caracterelor pe trei categorii pentru a usura analiza:

literele alcatuite din linii si unghiuri drepte: "I","H","L","T","F","E";

literele alcatuite din linii drepte si unghiuri optuze sau ascutite: "A","W","V","Y","Z","X","M","N","K";

literele alcatuite din linii curbe sau linii drepte combinate cu trasaturi curbe: "O","Q","C","G","D","S","U","P","B","R".

Problema identificarii se complica in cazul in care scrisul de tipar este el insusi modificat intentionat, cum ar fi de exemplu realizarea trasaturilor prin miscari ondulatorii (fig.24, ANEXA 2).

DEGHIZAREA PRIN SCRIEREA CU MANA STANGA

(fig. 25, ANEXA 2)

Majoritatea persoanelor scriu cu mana dreapta si de aceea acest gen de schimbare intentionata a grafismului se numeste "scrierea cu mana stanga", denumirea strict stiintifica este aceea de "scrierea cu cealalta mana" pentru ca exista si autori care scriu in mod obisnuit cu mana stanga.

Scrierea cu mana stanga sau sinistrografia comporta mai multe categorii de realizare, dupa cum urmeaza:

sinistrografie naturala (congenitala);

sinistrografie formata (prin reinvatarea scrierii cu cealalta mana, in urma pierderii mainii drepte);

sinistrografie dobandita prin exercitiu;

sinistrografie ocazionala:

Intereseaza sfera examinarilor grafice doar ultimele doua categorii.

Automatismul scrierii dobandite intra in conflict cu miscarile mainii stangi, care se pastreaza rigida si lipsita de suplete la momentul executiei. Chiar daca are loc un fenomen de transfer al deprinderii de la o mana la cealalta, acesta nu se produce niciodata imediat, iar procesul de scriere va fi marcat de o contradictie intre cele doua tendinte. Lipsa reflexului este amplificata de factorul muscular, bratul trebuie sa efectueze alt tip de miscare decat in cazul mainii drepte, anume: din exterior spre interior. Dificultatea executiei in aceste conditii se materializeaza la nivelul grafismului printr-o serie de schimbari. Unul din cele mai reprezentative indicii ale scrierii cu mana stanga il constituie rasturnarea axelor spre stanga. Inclinarea obtinuta este neregulata, debuteaza printr-o orientare catre stanga la mijlocul randului devine verticala, iar spre sfarsit axele ajung sa formeze cu orizontala un unghi mai mic de 90 grade. Grafismul realizat cu mana stanga reprezinta un aspect colturos, fortat si putin constant, datorita tulburarii coordonarii miscarilor. Se evidentiaza intreruperi frecvente, variatia dimensiunii literelor si o micsorare a buclelor depasante superioare (de exemplu la minuscula "l"), corespunzaator cu marirea buclelor la depasantele inferioare (minuscula "j" de exemplu).

Spre deosebire de alte procedee de deghizare, la scrierea cu mana stanga nu apar retusuri, scriptorul considerand ca scrisul obtinut este suficient de denaturat.

Disparitia ritmului rapid face ca elementele scrierii simplificate, specifice scrisului evoluat, sa nu apara la executia cu mana stanga. In schimb la scrisurile complicate se realizeaza cea mai complexa transmitere a morfologiei literelor din scrisul normal, pentru ca executia formelor nefunctionale oricum nu necesita o viteza prea mare de executie.

Acest gen aparte de deghizare necesita indeplinirea unei conditii importante in cursul examinarilor. Atunci cand scrisul din litigiu pune in evidenta simptomele unui grafism realizat cu mana stanga trebuie sa se ceara, ca piesa de comparativa, anumite scrisuri realizate de persoanele banuite tot prin folosirea mainii stangi.

SECTIUNEA 3

CONTRAFACEREA SCRISULUI

Pe langa scrisurile sincere si cele deghizate exista o alta categorie, cele contrafacute. Un scris contrafacut se aseamana cu scrisul natural al unei persoane dar nu emana de la aceasta. Tehnic se disting doua procedee de contrafacere a unui scris: copierea si imitarea.

COPIEREA

Acest procedeu de falsificare este specific semnaturilor, in cazul textelor intalnindu-se cu totul exceptional, de aceea va fi prezentat in detaliu in cuprinsul capitolului dedicate falsificarii semnaturilor. Consta in reproducerea identica a unui model fie prin transparenta, fie cu ajutorul unei hartii de calcul sau copiative (hartie carbon, indigo).

Copierea textelor este utilizata in cazul unor mentiuni scurte de genul: "De acord","Confirm", "Aprobat", care insotesc de regula semnaturi false. Dificultatea copierii unui text lung consta in urmatoarele: un continut consistent presupune o varietate mare de cuvinte, care procurate din exemplarele de scris ale titularului, trebuiesc aranjate in asa fel incat sa formeze continutul respectiv. Falsul necesita o cantitate mare de material grafic care sa provina de la titular si o munca asidua. Textul astfel obtinut va prezenta suficiente neconcordante pentru ca plastografia sa fie depistata (lipsa de spontaneitate va fi sesizabila fara prea multe dificultati de catre expert).

In situatia in care scrisul din litigiu se suprapune pana la identitate cu una din probele trimise spre expertiza,concluzia certa si imediata va fi aceea de "fals prin copiere", intrucat incalca principiul variabilitatii naturale a scrisului.

3.2. IMITAREA

"Consta in reproducerea scrisului altei persoane prin desenarea" dupa un model aflat in fata sau invatat pe dinafara. Intr-o acceptiune mai larga, imitatia, ca de altfel si copierea, constituie tot un mod de deghizare, mai dificila de realizat pentru ca spre deosebire de aceasta nu urmareste doar modificarea trasaturilor grafice proprii, ci si ca rezultatul astfel obtinut sa se asemene cu un anumit model.

La nivel teoretic sunt cunoscute doua categorii de imitare : cea servila si cea libera. Imitatia servila se realizeaza cu modelul in fata, autorul urmarind atent redarea trasatura cu trasatura a scrisului model, pe cand imitatia libera presupune un exercitiu prealabil de insusire a caracteristicilor corespunzatoare scrisului imitat, astfel ca la momentul executiei prezenta modelului nu este necesara. Distinctia nu are valoare prea mare in practica, cazuistica dovedind ca majoritatea falsificatorilor nu se conduc dupa un criteriu de contrafacere care se poate incadra clar in una din cele doua categorii, tipul folosit avand mai degraba un caracter hibrid.

Scrisurile imitate prezinta un ritm lent de executie, numeroase intreruperi si reluari - observabile in special la imitatia servila. Ca factura, un asemenea scris socheaza prin artificialitate si lipsa de dinamism. Chiar si scrisurile neevoluate sunt pline de miscari si gesture spontane, cu toate ca sunt greoi executate ; astfel ca scrisul natural si cel contrafacut nu pot fi confundate.

Variantele din scrisul imitat vor fi intotdeauna mai sarace in elemente grafice, decat cele din scrisul natural al titularului , intrucat cele cateva mostre de scris folosite ca model nu vor contine toate variatiile grafice. Chiar daca aceasta conditie ar fi indeplinita, un falsificator si asa "pus la grea incercare" nu se va hazarda la adaptarea concomitenta a mai multor forme pentru aceeasi litera (sau cifra) sau, daca o va face, va comite suficiente greseli grave pentru ca falsul sa fie depistat (cum ar fi utilizarea unei variante in alt loc decat obisnuieste titularul).

In final iata o speta ce pune in evidenta un caz de folosire a imitatiei : T. I. imprumuta pe D.G. cu o suma, in acest sens intocmindu-se o chitanta doveditoare intitulata "Declaratie", scrisa de debitor si semnata de ambii. La momentul satisfacerii creantiei, T.I. inapoiaza chitanta, pe care D.G. o rupe, fara a-i acorda multa atentie. Surprins de gest, un coleg al lui D.G. culege partile rupte, dovedindu-se foarte inspirat, caci la putin timp dupa, T.I. il actioneaza pe D.G. in judecata pretinzand achitarea datoriei, lucru pe care D.G. de fapt, il realizase la momentul exigibilitatii creantei. T.I. depune la dosar chitanta originala pe care o recunoaste ca fiind scrisa si semnata de el dar sustinand ca a restituit banii si ca a fost inselat cand i s-a dat chianta rupta, pe care a reconstituit-o din fragmentele culese. Contraargumentul lui T.I. fiind acela ca, in realitate, D.G. si-ar fi confectionat o noua chitanta pe care a semnat-o in fals, ruperea fiind doar o inscenare.

Scrisul de pe cele doua chitante seamana atat de bine incat la determinat pe primul examinator sa conchida ca au fost scrise ambele de catre D.G. O noua expertiza a infirmat aceasta concluzie, rezultatul a fost acela ca respectiva chitanta rupta continea un scris imitat dupa textul din declaratie. Intre cele doua scrisuri existau urmatoarele deosebiri : sub aspectul caracteristicilor generale, dilatarea (scrisul din litigiu este mai strans), amplitudinea (mai mica pentru scrisul din litigiu), spontaneitatea (redusa pentru scrisul incriminat - anumite cuvinte, de exemplu "Galati" prezinta o executie cautata, retusuri lipsite de naturalete la majuscula "M" din randul doi si la minuscula "t" din mentiunea "am primit"), viteza de executie (scrisul original este mai dinamic) ; sub aspectul caracteristicilor speciale, la extremitatile inferioare ale majusculei "D" si "S", partea de mijloc a majusculei "M", bara mediana a majusculei "A", punctul de atac al minusculei "a", etc. Falsul a fost confirmat de faptul ca respectiva chitanta rupta prezenta o semnatura copiata, lucru usor dovedit de suprapunerea cu semnatura de pe declaratie. (fig.26,ANEXA 2)