Invatarea la caine

INVATAREA LA CAINE

1. STIMULII FOLOSITI IN DRESAJ

Activitatea sistemului nervos prezinta tabloul a doua procese fundamentale, unul de excitatie si altul de inhibitie care lucreaza concomitent si succesiv intr-o stransa reciprocitate.

Daca actiunea produce declansarea unei functii, deci are un efect stimulator, se spune ca este o actiune excitanta. Din contra, daca efectul actiunii este intreruperea sau incetinirea unui act fiziologic ori daca actiunea excitantului din mediu are o intensitate mare, deci are un caracter general de franare, se spune ca avem de a face cu o actiune inhibitoare.

1.1. Excitatia

Excitatia este un proces fiziologic ce se manifesta prin activitatea fundamentala (contractie, secretie sau generare de impulsuri) a unei celule, tesut sau organ ca raspuns la un factor stimulativ intern ori extern.

In procesul de dresaj se actioneaza asupra sistemului nervos al cainelui printr-o serie de excitanti.

Excitantul reprezinta orice factor de mediu ce declanseaza modificari la nivelul sistemului nervos, de o anumita intensitate, distribuit in timp si spatiu.

Excitantii sunt de doua feluri: neconditionali (absoluti) si conditionali.

1.1.1. Excitantii neconditionali

Sunt acei factori care declanseaza in mod invariabil, de la nastere si la fel la toti indivizii din aceeasi specie, un reflex neconditionat. In dresajul cainilor de serviciu se folosesc doua feluri de excitanti neconditionali:

excitanti neconditionali fizici (mecanici): actiunile mecanice executate de conductor asupra organismului cainelui (apasarea cu mana pe crupa sau greabanul cainelui, smucitura de lesa, etc.);

excitanti neconditionali chimici (olfactivi): alimente de orice fel, mirosul conductorului, etc.

1.1.2. Excitantii conditionali

Sunt, la inceput, excitanti indiferenti care, in urma asocierii repetate cu un excitant absolut, capata, la un moment dat, proprietatea de a declansa aceeasi reactie ca si excitantul absolut cu care a fost asociat. Exemple: vocea, semnul, sunetul fluierului, alte zgomote.

1.2. Inhibitia

Este un proces nervos fundamental al activitatii nervoase, opus excitatiei, ce modifica reflexul conditionat in sens negativ.

I.P. Pavlov distingea urmatoarele tipuri de inhibitie:

1.2.1. Inhibitia externa

Este o forma a inhibitiei ce apare sub actiunea unui excitant nou neobisnuit, puternic sau necunoscut, care franeaza activitatea reflexului normal.

inhibitia temporara - apare datorita excitantului nou neobisnuit si care, dupa o serie de repetari isi pierde actiunea inhibitoare asupra sistemului nervos;

inhibitia permanenta - este determinata de acel excitant care, ori de cate ori actioneaza asupra sistemului nervos, provoaca inhibarea acestuia (ex.: starea de boala, femela in calduri, etc.);

inhibitia de protectie (supraliminala) - apare ca raspuns la un excitant care depaseste prin intensitate capacitatea de lucru normala a sistemului nervos (ex.: repetarea de prea multe ori a unui exercitiu, lucrul intens fara acordarea repausului, etc.).

1.2.2. Inhibitia interna

Se manifesta ori de cate ori excitantul conditional nu este insotit de excitantul care l-a produs. Este acea forma a inhibitiei care se formeaza la caine prin dresaj pentru a se putea realiza o serie de exercitii si pentru a se perfectiona dresajul de specializare.

inhibitia de stingere - consta in stingerea reflexului conditionat, intrucat, in procesul de dresaj, excitantul conditional nu a mai fost asociat cu excitantul neconditional, ori excitantul conditional nu se intareste periodic cu excitantul neconditional;

inhibitia de diferentiere - se formeaza in procesul de dresaj pe baza insusirilor animalului de a diferentia excitantii externi cu intensitate si particularitati asemanatoare (ex.: in cazul alegerii obiectelor pe baza de miros);

inhibitia de intarziere - se obtine prin marirea intervalului dintre inceputul actiunii excitantului conditional si momentul inceperii excitantului neconditional (ex.: in cazul exercitiilor de aducere a unui obiect, paza unei persoane, scotocire, semnalarea unor persoane fara prindere, etc.).

2. FORMAREA REFLEXELOR LA CAINE

La baza comportarii tuturor animalelor sta activitatea sistemului nervos, manifestata prin acte reflexe, care asigura corelatiile cele mai complexe ale organismelor cu mediul inconjurator.

Reflexul reprezinta actele de raspuns al organismului sau al unei regiuni a organismului la actiunea unor factori din mediul intern sau extern

Reflexul este cea mai simpla manifestare a sistemului nervos, care functioneaza prin aceste acte. El poate aparea atat ca raspuns la o actiune involuntara, cat si ca act voluntar elaborat la nivelul superior al sistemului nervos, respectiv in emisferele cerebrale.

Primul care a folosit notiunea de reflex a fost Descartes in 1640. Punand la baza activitatii organismului principiul determinismului, adica principiul legaturii obligatorii dintre fenomen si cauza care-l conditioneaza, el ajunge la descoperirea mecanismului fundamental - actul reflex - care guverneaza corelatia dintre organism si lumea inconjuratoare.

Cercetarile savantului Lloyd demonstreaza ca baza anatomica a actului reflex este arcul reflex (Fig. 34), care consta din:

(a)     calea aferenta, compusa dintr-un organ receptor si neuronul senzitiv;

(b)     calea eferenta, este constituita dintr-un neuron motor sau secretor care conduce impulsurile de la sistemul nervos central la un organ efector;

(c)     centrul reflex, este situat in substanta cenusie a sistemului nervos central, constituit din corpul celular al neuronului eferent si jonctiunea lui (sinapsa) cu prelungirea centrala a neuronului aferent.

2.1. Reflexul neconditionat

Organismul animal exista ca sistem in mediul inconjurator numai in virtutea unei permanente reglari a echilibrului acestuia cu mediul extern. Sistemul viu nu poate exista decat prin intermediul sistemului nervos, sub forma reflexelor, prin reactii de raspuns fata de stimulii veniti din afara. Realizarea acestui echilibru se datoreaza in primul rand reflexelor neconditionate, atat celor simple, cat si celor mai complexe, numite, in general, instincte. Aceste refelexe sunt provocate atat de stimuli interni, din interiorul organismului, cat si de cei externi.

Echilibrul obtinut cu ajutorul acestor reflexe ar fi insa perfect numai in cazul unei constante absolute a mediului extern. Intrucat mediul extern este extrem de variat si se afla intr-o permanenta schimbare, reflexele neconditionate, fiind legaturi constante, sunt insuficiente pentru adaptarea organismului. Este nevoie ca ele sa fie completate cu legaturi temporare, de adaptare, asigurate prin intermediul reflexelor conditionate.

Reflexele neconditionate reprezinta, deci, legatura permanenta, constanta, a organismului cu mediul intern si extern. Aceste reflexe, fiind innascute, se transmit neschimbate prin ereditate si sunt specifice speciei din care face parte animalul.

Comportamentul animalului nou-nascut se bazeaza pe reflexe neconditionate ce asigura supravietuirea in primele zile de viata (suptul, urinarea, defecarea, inspiratia-expiratia, etc.).

Pe masura cresterii si maturizarii organismului, apar noi si noi reflexe neconditionate, aflate latente in bagajul ereditar (reflexul saltului in timpul montei, reflexul de alaptare, reflexul de marcare a teritoriului, etc.).

Reflexele neconditionate sunt baza, fundamentul, pe care se construieste intregul comportament al animalului. Daca ele sunt capabile sa asigure existenta animalului nou-nascut, ele devin, la un moment dat, asa cu s-a prezentat anterior, insuficiente pentru a asigura existenta animalului adult.

Pentru ca animalul sa fie capabil sa aiba o existenta independenta si sa se poata adapta la conditiile de mediu este necesar sa se formeze in procesul vietii noi reflexe, denumite reflexe conditionate.

2.2. Reflexul conditionat

Reflexul conditionat este un concept creat de I.P. Pavlov in cadrul teoriei sale prin care a incercat sa clarifice aspectele complexe ale activitatii nervoase superioare, cu referire la activitatea globala a individului.

Pavlov a explicat activitatea nervoasa superioara prin modelul actului reflex simplu si a incercat sa confere obiectivitate demersului sau prin situarea problemei exclusiv in cadrul fiziologiei, ignorand punctul de vedere psihologic pe care-l considera antistiintific.

Reducerea intregului comportament, inclusiv a proceselor nervoase centrale, la principiul actului fiziologic reflex elementar, cauzal si univoc, a stat la baza monismului explicativ al teoriei pavloviste, criticat de etologi, inclusiv de N. Tinbergen si K. Lorenz. Acestia reprosau teoriei reflexelor conditionate caracterul artificial si arbitrar al experientelor de laborator intreprinse si, mai ales, incercarea de a generaliza rezultatele acestora in interpretarea comportamentului natural al animalelor.

Conceptul de reflex conditionat este folosit de Pavlov pentru a desemna procese de invatare mult mai complexe, astfel incat, folosirea termenului de reflex conditionat prin referire numai la rezultatul unei asociatii simple ce reuneste un stimul oarecare, initial indiferent animalului, deci potential, cu o reactie ce poate fi considerata ca un reflex in sensul strict al termenului, adica un act automat, mecanic, segmentar, in masura in care nu este supus nici unei modificari a starii motivationale a animalului.

O astfel de reactie reflexa este, de exemplu, clipirea pleoapelor, cu functia de a proteja corneea ochiului. Ea poate fi declansata printr-o stimulare optica - apropierea foarte rapida a unui obiect de ochii subiectului, sau printr-o stimulare tactila - trimiterea unui usor curent de aer asupra corneei cand ochiul este deschis. Caracterul automat al reactiei este evident, caci subiectul nu-si poate reprima voluntar miscarea de inchidere reflexa a pleoapelor declansata de acesti stimuli.

In conditii normale, stimulii acustici nu declanseaza reflexul palpebral, insa, un usor zbarnait, repetat de mai multe ori inaintea stimulului declansator neconditionat, stabileste in sistemul nervos o noua corelatie reflexa, sunetul respectiv devenind apt sa declanseze clipirea reflexa a pleoapelor, chiar cand nu este urmat de un stimul neconditionat. Sistemul nervos a inregistrat, deci, faptul ca stimulul acustic, neutru ca atare, a precedat de mai multe ori un stimul ce declansa o miscare reflexa, anuntandu-l, si a stabilit astfel o comutare reflexa prin care stimulul avertizor va fi suficient pentru a declansa reflexul neconditionat.

Pentru a se realiza acest proces trebuie sa existe un anumit raport cronologic intre stimulul neconditionat si cel conditionat. Durata stimularii sau suprapunerea partiala a stimulilor nu are prea mare importanta, esentiala dovedindu-se a fi contiguitatea intre inceputul stimulului neutru si inceputul stimulului neconditionat. Conditionarea retroactiva, rezultata in situatia in care stimulul neconditionat il precede pe cel conditionat, nu a putut fi obtinuta nici macar intr-un singur caz.

Reflexele conditionate sunt raspunsurile organismului bazate pe legatura nervoasa, temporara, formata in scoarta cerebrala intre doua focare de excitatie ce coincid in timp.

Reflexele conditionate sunt strict individuale, variabile, mult mai mobile, iau nastere mai usor, spre deosebire de reflexele neconditionate, care sunt constante, ferme, invariabile si se pastreaza pe tot timpul vietii.

Reflexul conditionat este dobandit. El apare, se fixeaza si se stinge, disparand in timpul vietii (se mentine numai prin repetare, antrenament).

Constituie mecanismul reflex, fiziologia, care sta la baza activitatii nervoase la om si la animale si asigura celor din urma adaptarea la mediul exterior.

Pentru formarea reflexelor conditionate, este necesara indeplinirea a 5 conditii, respectiv:

1. Intrebuintarea consecutiva a doi stimuli, unul conditional, care, la inceput, este indiferent pentru caine si unul neconditional, care sa provoace un reflex conditionat.

2. Stimulul conditional sa fie dat cainelui cu putin timp inaintea stimulului neconditional.

Sistemul nervos al cainelui sa fie liber de orice activitate provocata de diferiti excitanti de distragere.

4. Stimulul intrebuintat pentru formarea unui reflex conditionat trebuie sa fie suficient de puternic.

5. In timpul formarii reflexului conditionat, cainele sa fie intr-o stare de excitatie suficienta.

Reflexul conditionat se dovedeste a fi o forma de asimilare pasiva a corelatiei intre doi stimuli, asimilare ce capata o valoare adaptativa in cazul in care un organism nu este capabil sa provoace prin propria sa activitate nici o modificare in situatia ambientala in care se afla. B.F. Skinner si alti behavioristi au denumit acest proces de invatare conditionare de tip S. Exemplul notoriu al acestui tip de invatare este reflexul conditionat de salivare la caine, asa cum a fost descoperit si descris de I.P. Pavlov.

Reflexele conditionate constituie baza formarii deprinderilor, deci a dresajului. In acest sens, savantul rus I.P. Pavlov a definit plastic dresajul aratand ca "dresajul nu este altceva decat formarea reflexelor conditionate".