Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
La zi cu legile si legislatia.masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii




Administratie Contabilitate Contracte Criminalistica Drept Legislatie

Contabilitate


Index » legal » Contabilitate
CONTUL - NOTIUNE SI STRUCTURA


CONTUL - NOTIUNE SI STRUCTURA


CONTUL - NOTIUNE SI STRUCTURA

Contul - notiune

Unitatile patrimoniale detin mijloace economice cu ajutorul carora organizeaza numeroase tranzactii economice in sfera productiei si in sfera circulatiei sau in cazul institutiilor, pentru efectuarea de activitati administrative, social-culturale etc. Aceste tranzactii, afecteaza patrimoniul agentilor economici si odata cu aceasta si bilantul lor, determinand modificari, care se incadreaza in una din cele patru tipuri prezentate.

In practica economica, orice unitate patrimoniala organizeaza zilnic nu una, ci mai multe, chiar foarte multe tranzactii economice. Pentru a se cunoaste efectul acestora, ar fi necesar ca dupa fiecare operatie economica sa se incheie cate un bilant, analizandu-se astfel cum este influentat patrimoniul, cunoscand efectul lor economic. In activitatea practica, acest lucru nu este insa posibil, deoarece intocmirea bilantului, pretinde un mare consum de munca, chiar in conditiile folosirii tehnicii moderne de calcul.

Contabilitatea are sarcina nu numai de a reflecta toate activitatile economice ce au loc, dar trebuie sa efectueze aceasta in mod operativ, in cel mai scurt timp dupa ce acestea s-au produs. Nici o unitate patrimoniala nu-si permite sa astepte sase luni pana ce inregistreaza tranzactiile economice realizate. In aceste conditii, neputandu-se intocmi cate un bilant, la asa intervale scurte de timp, contabilitatea se foloseste de un alt procedeu metodic al sau care se numeste "cont". De altfel, contul a existat si s-a folosit cu mult inaintea aparitiei bilantului. Insasi intemeietorul contabilitatii, celebrul Luca Paciolo a sesizat folosirea contului si insasi denumirea de contabilitate pe care el a dat-o acestei stiinte provine de la cuvantul "cont". Bilantul a aparut mai tarziu, cand conturile s-au inmultit, cand activitatile economice s-au diversificat, iar informatia din conturi a trebuit sa fie sistematizata si generalizata, pentru a fi folosita mai usor in procesul decizional.



Contul este un procedeu metodic al contabilitatii, cu ajutorul caruia se urmaresc operativ activitatile economice organizate de agentii economici.

Renumitul profesor Dumitru Voina definea[1] in 1944 contul astfel: "fiecarui element de activ si de pasiv i se deschide cate un cont, care poarta numele elementului ale carui miscari este chemat a le inregistra".

Contul este un instrument de calcul, cu ajutorul caruia se urmareste operativ, existenta si miscarea fiecarui element patrimonial. Etimologic, expresia de "cont" provine de la expresia franceza "compte" care inseamna "socoteala" sau "cont bancar" si are ca echivalent in limba italiana cuvantul "conto" cu acelasi inteles.

Contul este un element de baza al contabilitatii, fara de care aceasta nu poate fi conceputa. Asa cum arata profesorul austriac W. Sombard, "din cont s-a nascut contabilitatea, insasi gandirea contabila s-a constituit avand la baza rationamentul contului".

Deci, pentru urmarirea operativa a activitatilor economice, contabilitatea se foloseste de conturi, de relativ multe conturi; ea isi deschide cate un cont, pentru fiecare element patrimonial, active imobilizate si circulante, capitaluri, datorii, cheltuieli, venituri, provizioane. Va folosi, spre exemplu, contul "Casa in lei" pentru a urmari existenta si miscarea numerarului din casierie si la fel contul "Furnizori", contul "Credite bancare pe termen lung" etc. O unitate patrimoniala detine in general aproximativ 100 de elemente, deci in contabilitate se vor utiliza in jur de 100 de conturi. Totalitatea conturilor folosite de contabilitate in vederea inregistrarii activitatilor economice poarta denumirea de sistemul conturilor.

Din necesitati ale activitatii practice, contul si-a perfectionat forma grafica de prezentare, adoptand si el forma de balanta cu doua laturi, sau poate mai plastic spus, forma literei T. Aceasta forma grafica de prezentare, are avantajul ca ofera contului posibilitatea separarii celor doua tipuri de modificari, ce pot afecta un element patrimonial. Intr-o parte existentul si cresterile, in partea opusa scaderile.

In aceste conditii, ecuatia contului este de forma:

Situatia initiala + Cresteri - Micsorari = Situatia finala

Elementele structurale ale contului

Contul, are o serie de elemente structurale componente, astfel:

Titlul contului, sau denumirea acestuia. Fiecare cont are un titlu, o denumire, care reprezinta un nume propriu, ce este obligatoriu pentru toate unitatile patrimoniale. Deci, agentii economici nu au dreptul sa denumeasca conturile asa cum cred, ci trebuie sa respecte denumirea stabilita, pentru fiecare cont, de catre Ministerul Finantelor Publice. La randul lui Ministerul Finantelor Publice nu a stabilit titulatura conturilor in mod intamplator, ci tinand seama de continutul economic al contului. De fapt, Ministerul Finantelor Publice este cel care poate schimba denumirea unui cont, atunci cand gaseste ca un alt titlu este mai potrivit, exprima mai bine continutului economic al contului respectiv. Fireste ca acelasi minister, stabileste denumirea noilor conturi impuse de aparitia unor noi fenomene economice ce trebuie urmarite.

Cele doua parti ale contului au rezultat pe baza principiului separatiei. In decursul timpului, cele doua parti ale conturilor au capatat si denumiri proprii. Astfel ca partea stanga a oricarui cont se numeste "Debit", iar partea dreapta a acestora se numeste "Credit", aceasta la orice cont. Aceste denumiri au un caracter insa formal, ce nu au nimic comun cu continutul lor. A debita un cont, inseamna a inscrie o suma in partea lui stanga. Ce inseamna a debita, depinde de felul contului. Pentru unele conturi a debita inseamna a inregistra tranzactii care au ca efect cresteri, iar pentru alte conturi, a debita inseamna a inregistra tranzactii care au ca efect scaderi. A credita un cont, inseamna a inscrie o suma in partea dreapta a acestuia. Ce inseamna a credita, depinde de felul contului. La unele conturi a credita inseamna a inregistra tranzactii care au ca efect scaderile, iar pentru alte conturi a credita, inseamna a inregistra tranzactii care au ca efect cresteri. Deci, esential este a se cunoaste din ce categorie de conturi face parte contul respectiv, modul cum el realizeaza principiul separatiei.



Rulajul contului, inseamna totalitatea tranzactiilor economice inregistrate intr-un cont. Cum contul are doua parti, inseamna ca orice cont poate avea doua rulaje. Rulaje debitoare, (abreviat, de regula, cu RD) reprezentate de totalitatea tranzactiilor inscrise in partea lor stanga si rulaje creditoare (abreviat, de regula, cu RC), care reprezinta totalitatea tranzactiilor inscrise in partea lor dreapta.

Semnificatia rulajelor depinde tot de felul conturilor, de modul cum ele realizeaza separatia. In raport cu continutul economic al conturilor, exista o diversitate de conturi privind rulajele. Sunt conturi care intr-o perioada de activitate au un foarte mare rulaj si debitor si creditor. Asa, de exemplu, contul "Casa" sau contul "Furnizori". Sunt insa unele conturi care intr-o perioada au un foarte mare rulaj debitor si foarte putin rulaj creditor. Asa, de exemplu, contul "Cheltuieli cu materii prime", ca de altfel si celelalte conturi de "Cheltuieli". Sunt de asemenea conturi care intr-o perioada de activitate au rulaj mare creditor si unul foarte mic debitor. Asa, de exemplu, contul "Venituri din vanzarea produselor finite".

Total sume

Totalul sumelor unui cont este de doua tipuri:

Total sume debitoare (abreviat, de regula, cu TSD). Se obtine prin adunarea tuturor sumelor inregistrate in debitul contului.

Total sume creditoare (abreviat, de regula, cu TSC). Se obtine prin adunarea tuturor sumelor inregistrate in creditul contului. Totalul sumelor cuprinde existentul initial si rulajul elementului patrimonial urmarit cu ajutorul contului.

Explicatia este si aceasta un element structural al contului, deoarece tranzactiile inregistrate in conturi, nu se prezinta ca doua siruri de cifre, ci fiecare operatie inregistrata, trebuie sa fie explicata. Explicatia se poate prezenta intr-o alternativa. Prima varianta este asa numita explicatie descriptiva, in cadrul careia, pe langa data inregistrarii se mai poate explica in putine cuvinte, dar semnificative, esenta operatiei inregistrate, documentul pe baza caruia se efectueaza inregistrarea si, desigur, valoarea ei. A doua varianta este asa numita explicatie contabila, in cadrul careia, pe langa si documentul care a stat la baza inregistrarii, se inscrie denumirea si simbolul cifric al contului corespondent, dupa care se inscrie si valoarea.

Soldul contului exprima existentul valoric elementului patrimonial existent la un moment dat. Din punct de vedere al momentului cand se stabileste, soldul poate fi sold initial, existent la inceputul perioadei de activitate si sold final, determinat la sfarsit perioadei de activitate. Din punct de vedere al continutului, un cont poate avea sold debitor (SD), atunci cand valorile inscrise in partea lor stanga sunt mai mari decat cele inscrise in partea lor dreapta, sau sold creditor (SC), atunci cand raportul de marime dintre debit si credit este in favoarea creditului.

Mai exista o solutie, anume atunci cand cele doua parti ale contului sunt egale din punct de vedere valoric. Atunci contul se numeste a fi "cont balansat" sau "cont soldat".

Prin urmare, soldul conturilor se stabileste pe baza relatiilor:

1. TSD - TSC = SD, cand TSD> TSC, specific conturilor de activ

2. TSC - TSD = SC, cand TSC > TSD, specific conturilor de pasiv

3. TSD - TSC = 0, cand TSD = TSC, specific conturilor de activ si de pasiv care sunt balansate sau soldate la sfarsitul lunii.

Soldul stabilit in ultima zi a perioadei de gestiune se numeste sold final (Sf) si apare ca sold initial (Si) la inceputul perioadei de gestiune urmatoare.




La sfarsitul exercitiului financiar, cu ocazia intocmirii lucrarilor contabile de sinteza, anumite conturi se inchid prin alte conturi. Aceasta presupune trecerea soldului lor final in partea opusa aceleia din care a provenit, adica in partea cu totalul sumelor mai mic, astfel incat, adunat la acest total, cele doua parti ale contului sa se afle in echilibru. Astfel, contul care are sold final debitor (Sfd) se inchide prin trecerea acestuia in credit, unde se aduna la totalul sumelor creditoare, iar rezultatul trebuie sa fie egal cu totalul sumelor debitoare. Contul care are sold final creditor (Sfc) se inchide prin trecerea acestuia in debit, unde se aduna la totalul sumelor debitoare, rezultatul fiind egal cu totalul sumelor creditoare.

Trasaturile conturilor

1) Inregistrarea prin cont a situatiei si miscarii patrimoniului se face in expresie valorica, prin folosirea etalonului monetar, iar pentru bunurile materiale, si a etalonului natural. Definit prin aceasta prisma, contul reprezinta un model de evidenta si calcul in expresie valorica.

2) Pentru a delimita in timp situatia si miscarea elementelor patrimoniale, inregistrarea prin cont se efectueaza in ordine cronologica. Deci, contul este un model de inregistrare cronologica a evolutiei patrimoniului.

3) Contul reprezinta un model de individualizare si grupare a situatiei si miscarii elementelor patrimoniale.

Individualizarea elementelor patrimoniale se face in functie de trasaturile lor specifice, iar gruparea, in raport de caracteristicile lor comune.

De exemplu, cu ajutorul contului Materii prime se evidentiaza, intr-o forma distincta, si se grupeaza toate stocurile de materii prime existente in gestiunea unei intreprinderi, precum si tranzactiile economice privind intrarile si iesirile de materii prime. Gruparea elementelor inregistrate se face incepand cu treapta cea mai analitica si se continua cu diverse trepte de sintetizare.

4) Contul constituie un model de sistematizare a existentelor si modificarilor de sens contrar, intervenite in masa elementelor patrimoniale inregistrate.

Pentru a inregistra, calcula si controla existentul si modificarile de sens contrar (cresteri, micsorari) ale fiecarui element patrimonial, pe o anumita perioada de timp, vom folosi instrumentul denumit cont. Din acest punct de vedere, forma contului este cea bilantiera, adica a unui tablou cu doua serii de calcule: starea initiala si cresterile, pe de o parte, micsorarile si starea finala, pe de alta parte.

5) O alta trasatura specifica a contului este aceea ca el constituie un model de calcul al marimii situatiei sau starii si miscarilor intervenite in masa bunurilor economice, surselor de finantare, cheltuielilor, veniturilor, rezultatelor.

Sintetizand trasaturile prezentate mai sus cu privire la cont, acesta poate fi definit ca un model de inregistrare cronologica, grupare, sistematizare si calcul in expresie valorica si uneori cantitativa, a situatiei si miscarii elementelor patrimoniale.


[1] Voina D. - Curs de contabilitate generala, Editura Academiei, Brasov, 1944, p. 32.







Politica de confidentialitate





Copyright © 2023 - Toate drepturile rezervate