Cariera functionarilor publici

Cariera functionarilor publici

Regimul juridic statutar aplicabil functionarului public, in Romania, a fost stabilit, pentru prima data in tara noastra, prin Legea din 19 iunie 1923, intrata in vigoare la 1 ianuarie 1924, act normativ amplu dezbatut in doctrina vremii si generator al unei jurisprudente bogate si variate.

Prin acel Statut s-au instituit principiile care sa impiedice arbitrarul organelor politice, sa stopeze starea de nesiguranta in care se aflau slujbasii administratiei centrale si locale si sa intareasca garantiile de buna indeplinire a serviciile publice, prin norme precise de selectionare a aparatului functionaresc^[1] In conditiile modernizarii serviciului public, reglementarea statutara a functionarilor publici este de maxima importanta pentru functionarea democratica a statului roman, fiind ceruta in mod expres de prevederile constitutionale. Adoptarea Statutului functionarilor publici prin Legea nr. 188/1999 a reprezentat un pas important pentru consolidarea functionalitatii sistemului administrativ din Romania. Fiind perfectibila inca sub multe aspecte, statutul a creat un corp al functionarilor publici si a asigurat functionarea sistemului administratiei publice, indiferent daca este centrala sau locala, pe baze constitutionale.

Noile tendinte de dezvoltare a managementului public si impactul "privatizarii" functiei publice la nivel european, prefigureaza (pe langa cerintele privind profesionalismul, eficienta, responsabilitatea, onestitatea, dinamismul, care sunt de o deosebita importanta) si necesitatea respectarii stricte a reglementarilor constitutionale si legale, o reala aplecare catre cerintele si nevoile fiecarui cetatean cu care cei desemnati sa indeplineasca functii in administratie intra in contact. Profesionalizarea corpului functionarilor publici constituie un obiectiv important.

Modificarile si completarile aduse Legii nr. 188/1999 sustin, in opinia noastra, realizarea obiectivului de profesionalizare, de stabilitate si impartialitate.

In Romania, sediul materiei in ceea ce priveste regimul juridic al functiei publice si al functionarului public se gaseste in Legea 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata in 2004, modificata de Legea nr. 251 din 23 iunie 2006 si completata cu mai multe acte administrative normative: Hotararea Guvernului nr. 611/2008 privind organizarea si dezvoltarea carierei functionarilor publici, Hotararea Guvernului nr.432/2004 privind dosarul profesional al functionarilor publici.

Statutul reglementeaza regimul general al raporturilor juridice dintre functionarii publici si stat sau administratia publica locala, prin autoritatile administrative autonome ori prin autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, denumite raporturi de serviciu, dispozitiile sale completandu-se cu prevederile legislatiei muncii, precum si cu reglementarile de drept comun civile, administrative sau penale, dupa caz, in masura in care nu contravin legislatiei specifice functiei publice.

Scopul statutului il constituie asigurarea, in conformitate cu dispozitiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, in interesul cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala^[2].

Prevederile Legii nr. 188/1999 nu se aplica: a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autoritatilor si institutiilor publice, care desfasoara activitati de secretariat, administrative, protocol, gospodarire, intretinere-reparatii si de deservire, paza, precum si altor categorii de personal care nu exercita prerogative de putere publica. Persoanele care ocupa aceste functii nu au calitatea de functionar public si li se aplica legislatia muncii; b) personalului salariat incadrat, pe baza increderii personale, la cabinetul demnitarului; c) corpului magistratilor; d) cadrelor didactice; e) persoanelor numite sau alese in functii de demnitate publica.

Prin numirea in functia publica, functionarul este investit cu un statut legal in care sunt prevazute drepturile si obligatiile acestuia. Situatia juridica a functionarului public este asadar statutara.

Pot beneficia de statute speciale, conform art.5 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, functionarii publici care isi desfasoara activitatea in cadrul urmatoarelor servicii publice structurile de specialitate ale Parlamentului Romaniei; structurile de specialitate ale Administratiei Prezidentiale; structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ; serviciile diplomatice si consulare; autoritatea vamala; politia si alte structuri ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative; alte servicii publice stabilite prin lege - intre care se pot include si autoritatile administrative autonome, cum ar fi: Consiliul Concurentei, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Consiliul National al Audiovizualului, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii s.a.

Raportul dintre reglementarea cuprinsa in Legea nr. 188/1999 si cea din actele normative care au ca obiect activitatea functionarilor publice in cadrul serviciilor publice mentionate este cel de la general la special. Intr-adevar, art. 5 alin. (2) din Statutul functionarilor publici, modificat si completat prin Legea nr. 251/2006, arata ca "Prin statutele speciale prevazute la alin. (1) se pot reglementa: drepturi, indatoriri si incompatibilitati specifice, altele decat cele prevazute de prezenta lege; functii publice specifice". Prin norme speciale nu se poate deroga de la legea cadru, decat daca insasi legea cadru ar permite acest lucru.

In prezent, astfel de reglementari speciale sunt consacrate pentru: politisti (Legea nr. 360/2002); functionarii publici din Politia Comunitara (Legea nr. 371/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea Politei Comunitare ); personalul diplomatic si consular (Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic si consular al Romaniei); personalul vamal (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal); personalul Garzii Financiare care exercita prerogative de putere publica (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 91/2003 privind organizarea Garzii Financiare); functionarii publici din sistemul administratiei penitenciare (Legea nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici din Administratia Nationala a Penitenciarelor); managerii publici (Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 56/2004 privind crearea statutului special al functionarului public denumit manager public); functionarii publici din structurile de specialitate ale Parlamentului (Legea nr. 7/2006 privind Statutul functionarului public parlamentar).

Legislatia-cadru este completata de prevederi legale care se refera la categorii speciale de functionari publici: functionarii din serviciul fiscal, vamal si diplomatic, judecatorii si procurorii etc. Statutul juridic al unor categorii de functionari publici cu statut special (colaboratori din serviciul diplomatic, vamal, din organele apararii nationale, securitatii statului si ordinii publice, alte categorii stabilite prin lege) se reglementeaza prin acte legislative speciale.

In concluzie, Legea nr. 188/1999 se constituie intr-o lege-cadru, reprezentand dreptul comun pentru toate categoriile de functionari publici, inclusiv pentru cei a caror activitate face obiectul de reglementare al unor statute speciale.