Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
» PRINCIPII GENERALE PRIVIND CONSERVAREA PREVENTIVA A PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL


PRINCIPII GENERALE PRIVIND CONSERVAREA PREVENTIVA A PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL




PRINCIPII GENERALE PRIVIND CONSERVAREA PREVENTIVA A PATRIMONIULUI CULTURAL MOBIL

"Conservarea preventiva" reprezinta un ansamblu de masuri luate in vederea prelungirii duratei de viata a obiectelor din muzee sau a operelor, evitand atat cat este posibil degradarea lor naturala sau accidentala. In timp ce conservarea curativa este destinata remedierii unor degradari constatate si a unor deteriorari evidente, conservarea preventiva isi propune sa actioneze asupra cauzelor degradarii.

Conservarea preventiva reprezinta, prin urmare, ansamblul actiunilor directe si indirecte, care au ca scop asigurarea perenitatii colectiilor expuse sau depozitate intr-un muzeu. Aceste actiuni sunt directe atunci cand actioneaza asupra obiectului, si indirecte atunci cand intervin asupra mediului ambiant. Scopul acestor actiuni consta in protejarea obiectelor de agentii de degradare care ameninta integritatea acestora, spre deosebire de restaurare, care consta in restituirea unei opere asa cum era inainte sa sufere unele degradari. Este mai bine sa previi decat sa tratezi, sa descoperi cauza, pentru a nu fi nevoie sa repari efectele.




Conservarea preventiva este cel mai adesea constituita dintr-un ansamblu de gesturi marunte, aparent banale, atunci cand sunt observate individual si pe termen scurt, dar a caror reusita este evidenta prin lipsa modificarilor aduse colectiilor. Prin urmare, conservarea preventiva consta cu precadere intr-o abordare globala a obiectelor de muzeu si a colectiilor in totalitatea lor, si nu a operelor luate individual, adica tot ceea ce formeaza mediul ambiant al obiectelor, arhitectural, climatic sau uman. Aceste gesturi privesc intregul personal care, la un nivel mai mult sau mai putin important, intra in contact cu colectiile de muzeu: de la conservator la tehnician, inclusiv personalul de supraveghere si asociatiile de prieteni ai muzeului.

Astfel, inainte de a pune in practica o politica de conservare preventiva a colectiilor, este necesar sa cunoastem mediul ambiant al colectiilor, precum si colectiile in sine: cunoasterea colectiilor, sarcina de prima importanta pentru conservator, este cu siguranta una din conditiile necesare pentru a duce la bun sfarsit misiunea de conservare.

Cunoasterea colectiilor este o conditie esentiala pentru conservarea preventiva, este important sa se cunoasca istoria obiectului inainte si dupa intrarea sa in muzeu, sa se stie utilizarile sale anterioare si contextul in care a fost utilizat, provenienta si conditiile de microclimat pe care le-a cunoscut anterior, modificarile, degradarile si restaurarile pe care le-a suferit.

Aceste informatii, consemnate in fisa analitica de evidenta si in fisa de conservare, sunt extrem de pretioase. Este greu de definit importanta inventarului administrativ si stiintific, incepand cu operatiunile de numerotare si marcaj, pana la studiul stiintific si istoric cel mai aprofundat.

In ce priveste istoria obiectului, FAE (fisa analitica de obiect) trebuie intotdeauna sa fie insotita de o fisa de conservare, veritabil carnet de bord care redacteaza si descrie interventiile succesive, masurile de conservare, intretinere sau restaurare, si care ofera in orice moment evaluarea exacta a starii de conservare, bazata pe o cunoastere cat mai precisa a istoriei obiectului.

Factorii multipli prezenti in mediul inconjurator sunt surse de degradare a colectiilor. Majoritatea factorilor pot fi controlati, ceea ce implica cunoasterea mediului inconjurator, climatic si fizic, biologic si geografic, precum si a celui uman in care sunt gestionate colectiile. Toti acesti factori trebuie luati in considerare atunci cand are loc evaluarea starii de conservare a obiectului, care este prealabila stabilirii masurilor de conservare. Mediul ambiant climatic este predominant de origine naturala. Se vor masura temperatura (mediile anuale, variatiile sezoniere, amplitudinile intre zi si noapte), umiditatea relativa si variatiile sale: se va tine cont de salinitatea aerului (in apropierea litoralului) sau de apa (in apropierea unui curs de apa), de umiditatea solului (in apropierea unui curs de apa).

Se va lua in considerare orientarea cladirilor in raport cu soarele, in diferite momente ale zilei, si in raport cu tipurile de vant predominate. In anumite cazuri, factorii de origine umana reprezinta cauza principala a degradarii mediului inconjurator: poluarea industriala, vibratiile datorate mijloacelor de transport etc.

Datele privind mediul ambiant sunt strans legate de configuratia cladirii unui muzeu: materiale, forme, dispunerea acoperisului, zidurilor, deschiderilor.

Mediul uman din cadrul unui muzeu presupune in egala masura abordarea unor probleme de organizare, informare si instruire a personalului, ceea ce reprezinta de fapt o datorie si o necesitate, de sensibilizarea asupra obiectivelor conservarii preventive.

I. FACTORII DE DEGRADARE

A.Deteriorarea fizico-chimica

Factorii de degradare fizico - chimica au un rol deosebit de important in degradarea obiectelor de patrimoniu, aflate in expunere sau in depozit. Dintre acesti factori, amintim:

1. Umiditatea relativa si temperatura

Ce este umiditatea relativa?

Orice volum de aer contine o anumita cantitate de vapori de apa, care determina umiditatea unui loc anume. Umiditatea relativa exprima gradul de saturare al aerului cu vapori de apa si este un raport dintre cantitatea de vapori de apa dintr-un spatiu dat si cantitatea maxima de vapori de apa pe care acelasi volum de aer l-ar putea contine, in forma invizibila, la temperatura respectiva.

Cota de umiditate relativa reprezinta acest raport exprimat in procente.

UR se afla in relatie directa cu temperatura: atunci cand temperatura creste, UR scade, iar cand temperatura scade, UR creste.

U.R. = p x 100 (la temperatura respectiva)

P

In care: p este continutul de umiditate al aerului (U.A. in momentul inregistrarii).

P este cantitatea maxima de vapori de apa pe care aerul poate sa o contina (valoarea de saturare) la temperatura din momentul inregistrarii

De ce se controleaza umiditatea si temperatura in muzee?

Temperatura

temperaturile ridicate accelereaza degradarea materialelor instabile;

temperaturile ridicate favorizeaza dezvoltarea ciupercilor si bacteriilor pe materialele organice;

temperaturile scazute fac materialele organice mai friabile;

diferentele mari de temperatura pot provoca degradari fizice, precum crapaturi sau desprinderi de suport;

Umiditatea relativa:

o umiditate relativa prea mare provoaca aparitia mucegaiurilor pe materialele organice;

metalele si mineralele (materii anorganice) pot sa se degradeze la o cota foarte scazuta a U.R. (40%);

fluctuatiile cotei umiditatii relative, precum si ale temperaturii, provoaca variatii dimensionale, provocand astfel crapaturi si dezlipiri.

Conditii ideale de conservare

Nu exista conditii ideale universale, ci conditii adaptate colectiilor si stabilite in functie de anumite cerinte si posibilitati.

O temperatura de 18oC si o cota a umiditatii relative de 60% sunt recomandate pentru majoritatea obiectelor. Este obligatoriu sa se stabilizeze temperatura si umiditatea pentru a limita la maximum variatiile climatice. Variatiile admise pot fi de 5% pentru umiditate si 2oC pentru temperatura. Modificarile de microclimat bruste sunt cele mai periculoase pentru obiectele de patrimoniu.

Cum se obtin conditii de conservare optime?

Crearea unor conditii climatice optime in interiorul unui muzeu, a unui depozit, biblioteci, arhive presupune patru etape.

Prima etapa consta in masurarea valorilor de temperatura si umiditate in vederea evaluarii modificarilor ce trebuie aduse mediului ambiant.

A doua etapa presupune studierea colectiei, a materialelor si a cladirii in scopul adaptarii conditiilor in functie de exigentele impuse de acestea.

A treia etapa implica instalarea unei aparaturi specifice, nu neaparat costisitoare, dar necesara pentru a asigura stabilitatea temperaturii si a cotei de umiditate relativa.

In sfarsit, a patra etapa impune adoptarea unei anumite mentalitati si dobandirea unor reflexe in activitatea zilnica care, pe termen scurt, pot parea inutile si plictisitoare, insa acestea sunt singurele care pot asigura durabilitatea colectiilor unui muzeu, a unei arhive si a unei biblioteci.

Aparate de masurare a conditiilor de microclimat

Este de dorit ca in fiecare sala de expozitie si in depozite sa se instaleze un aparat de masurare si de inregistrare a temperaturii si a umiditatii. Exista, de exemplu, termohigrometre care permit inregistrarea diferentelor de temperatura si umiditate relativa.

Ideal este ca muzeele, bibliotecile si arhivele sa fie dotate cu instalatii de climatizare care pot astfel controla si optimiza conditiile de conservare ale colectiilor intr-o maniera eficace.

Aparate pentru tratarea climatului

Solutia preconizata: echiparea muzeului cu un climatizator si un regulator de umiditate.

Exista si unele solutii mai putin costisitoare si mai usor de adaptat structurilor mici, ca de exemplu:

  • sisteme de rezerva cu climatizoare mobile si umidificatoare sau uscatoare de aer mobile;

materiale tampon, precum silicagelul care recupereaza umiditatea in incaperile mici;

un radiator cu termostat.

In orice caz, aceste dotari tehnice trebuie sa fie insotite de ameliorari structurale ale cladirii (izolare, incalzire), iar sfatul unui specialist este absolut necesar pentru a evita agravarea situatiei.

Activitatile cotidiene ale personalului din muzee, biblioteci, arhive

Atunci cand muzeul este inchis, nu inchideti caldura. In caz de inchidere sezoniera, fixati temperatura la minimum 15oC, mai ales pentru a evita inghetul. Sistemele de incalzire cu termostat permit, cu usurinta si la un pret modic, mentinerea climatului din sali la acest nivel.

Cresteti nivelul incalzirii intotdeauna numai in mod progresiv. De exemplu, daca la sosire dimineata, temperatura este de 15oC, nu o ridicati imediat la 25oC. Mariti-o cu 2-3oC maximum pe ora.

Aranjati obiectele mai fragile in vitrine care sunt verificate permanent, pe care sa nu uitati sa le aerisiti regulat (cel putin o data pe saptamana, in timpul efectuarii curateniei) pentru a reimprospata astfel aerul si pentru a evita, printre altele, cresterea temperaturii si aparitia mucegaiului.

Din aceleasi considerente, este important sa aerisiti salile. Va trebui totusi sa ne aratam extrem de vigilenti, mai ales atunci cand deschidem ferestrele. Trebuie sa avem in vedere mai multe riscuri posibile:

o       la deschiderea ferestrelor, lumina soarelui nu trebuie sa cada direct pe obiecte;

o       temperatura din sali nu trebuie sa creasca sau sa scada prea brusc;

obiectele nu trebuie sa fie alterate de poluanti atmosferici (gaze de esapament, fum de uzina) sau de praf. In acest scop, deschiderea ferestrelor nu va depasi timpul necesar reinnoirii aerului din sali, timp variabil in functie de dimensiunile acestor spatii. Temperatura si umiditatea relativa trebuie sa ramana stabile. Este totusi de preferat. pentru a evita socurile climatice, sa nu se deschida ferestrele si se recomanda aerisirea prin ventilatie.

2. Compozitia aerului

Este foarte importanta pentru prezervarea obiectelor de patrimoniu. Atmosfera oraselor industriale este totdeauna viciata de agenti distructivi rezultati din gazele de ardere. Bioxidul de carbon, chiar in concentratia de 0,5 parti pe milion este absorbit mai ales de obiectele extrem de sensibile, care au ca suport materiale organice, cum ar fi: hartie, piele, pergament, etc. Bioxidul de sulf, combinandu-se cu oxigenul si apa, formeaza acidul sulfuric, care, la randul sau, ataca obiectele de patrimoniu.

Clorul degajat de unele unitati industriale sau folosit ca gaz de lupta produce o modificare pronuntata a culorii hartiei, pielii, pergamentului, panzelor si a culorilor folosite in pictura, a cernelurilor.

Ozonul exercita o actiune negativa asupra materialelor organice in special.

Praful, nisipul si fumul, mai ales in vecinatatea liniilor de cale ferata, polueaza puternic atmosfera. In general, praful atmosferic este un amestec de silicati de aluminiu, sulfat de magneziu, particule de funingine care pateaza obiectele si care creeaza conditii favorabile degradarii.

Patrunzand in depozite, praful se aseaza pe obiecte, la care adera puternic ca urmare a absorbtiei de apa din atmosfera. In praful de pe obiecte se pot gasi si oua de insecte. In plus, praful este un suport excelent pentru dezvoltarea mucegaiurilor.

3. Lumina

Lumina reprezinta un factor de degradare a materialelor. Actiunea sa depinde de natura acestor materiale, de propria sa compozitie (raze ultraviolete si infrarosii), de nivelul si de durata iluminatului. Chiar daca masurile de protectie contra luminii par adesea complicate, vom vedea in cele ce urmeaza care sunt mijloacele simple de care dispunem pentru a putea controla mai bine actiunea luminii.

Actiunea luminii

Fie ca este naturala (soarele) sau artificiala (lampi), lumina degaja doua tipuri de raze, ambele fiind la fel de periculoase pentru colectiile de muzeu:

o       Razele infrarosii: prezente in cantitate mare in lumina naturala, produc o crestere a temperaturii si au un efect de uscare asupra materialelor organice, ceea ce duce la o imbatranire mai rapida;

o       Razele ultraviolete: prezente in cantitate mare in lumina produsa de lampile halogene sau fluorescente si intr-o mai mica masura in lumina soarelui, provoaca de exemplu ingalbenirea materialelor expuse.

In functie de natura lor, materialele sunt afectate in mod diferit:

obiectele foarte sensibile si cele extrem de sensibile: compuse din materiale organice precum hartie, textile, fotografii, piele pictata, obiecte apartinand istoriei naturale (vegetale sau animale), obiecte care contin peri, pene., precum si derivate organice recente, cum ar unele materiale plastice (nitrat de celuloza, acetat de celuloza);

obiectele sensibile: picturile in ulei, cutiile pictate, os, fildes.;

obiectele mai putin sensibile: compuse din materiale anorganice ca sticla, metale, obiecte decorative mixte pictate, emailuri. Insa, sticla si emailurile, in cazul unei expuneri indelungate la radiatii intense, se pot degrada.

Cum se poate realiza protectia impotriva luminii?

Precautii elementare:

Sursa de lumina se plaseaza intotdeauna in exteriorul vitrinei.

Nu expuneti obiectul in bataia razelor solare.

Acoperiti ferestrele cu storuri, perdele, obloane sau filtre.

Atenuati eclerajul, reglati-l la nivelele recomandate (vezi fisa Conservarea colectiilor pe tipuri de materiale).

Stingeti lumina atunci cand nu sunt vizitatori.

Limitati timpul de expunere instaland, de exemplu, un detector de miscare, un intrerupator.

Cantitatea de lumina si durata expunerii

Daca luam in calcul o medie de 3000 de ore de expunere anuala sau 250 de ore pe luna, intensitatea luminoasa nu trebuie sa depaseasca 50 luxi pe ora pentru obiectele cele mai fragile (miniaturi, desene, fotografii), 150 luxi pe ora pentru celelalte. In general, se considera ca, pentru a avea o atentie vizuala sustinuta, un individ are nevoie de 1500 luxi.

Durata de expunere a materialelor cu o sensibilitate foarte mare sau extrema trebuie sa fie limitata la mai putin de 40 de zile pe an si este recomandat sa nu mai fie expuse din nou decat dupa peste cativa ani.

Este totusi bine de stiut ca toate indicatiile privind masurile de iluminat nu furnizeaza decat informatii de baza, susceptibile de a fi modificate in functie de perioada si de modul de iluminat. Astfel, o expunere de o ora la 1000 de luxi este echivalentul unei expuneri de 5 ore la 200 de luxi.

De aici rezulta importanta elaborarii, in functie de pragurile de iluminat preconizate, a unui program de iluminat adaptat asigurarii confortului vizual al vizitatorilor pe de o parte, si pe de alta parte, conditiilor de conservare a colectiilor.

Componentele luminii

Ultravioletele (UV), prin energia lor, transforma materialele organice si provoaca decolorari si o pierdere a rezistentei mecanice, mai ales in prezenta oxigenului. Hartia, lemnul, nitratul de celuloza sunt, de exemplu, foarte sensibile la aceasta degradare numita "foto-oxidare".

Protectia contra acestui tip de raze nu afecteaza nici intr-un fel iluminatul, nici calitatea acestuia, mai ales daca se utilizeaza produse recomandate.

Infrarosiile (IR) cresc temperatura si favorizeaza degradarile, printre care foto-oxidarea. Acest tip de raze influenteaza cu precadere cota si variatiile UR.

Pentru a limita radiatiile UV sau IR, exista doua posibilitati: sa se moduleze natura iluminatului si sa se filtreze lumina naturala sau artificiala.

Diferitele materiale disponibile : sticle, filme, storuri si obloane, lampi, filtre sunt prezentate in continuare sub forma de tabel:

Lumina naturala

IR in cantitate mare / UV

sticle

Sticla clara: calita sau standard - nici o protectie impotriva soarelui - filtreaza o parte din UV.

Sticla colorata: nu reduce UV, scade transmisia luminoasa.

Sticla stratificata: slaba protectie solara - buna protectie UV

filme

Filme colorate: nu filtreaza UV - reduce fluxul luminos.

Filme anti-UV: elimina pana la 99% din UV.

Filme de protectie solara: reduc UV - ofera protectie solara

Storuri si jaluzele

Jaluzele interioare: manipulare usoara, un bun control al luminii

Storuri verticale: inutile - estetice

Storuri orizontale: eficace - fragile daca sunt din lamele - sunt preferabile cele din panza (din bumbac sau sintetice)

lampi

Incandescente: lampi de uz casnic si halogene care emit caldura. Halogenele emit putine UV, dar se recomanda lampile dicroice si utilizarea eventuala a unui filtru IR.

Fluorescente: lampi formate din doua parti, un tub si un suport. Tubul nu emite IR, ci UV in mare cantitate, iar suportul emite caldura. Exista neoane cu emisie slaba de UV. Se recomanda lampi cu filtru.

Cu fibre optice: foarte interesante deoarece produc o lumina rece ( care nu emite caldura), dar sunt mai costisitoare.

filtre

protectie UV: din sticla, din acetat sau din poliester.

pentru protectie IR: numai din sticla.

Filtrele exista in filme suple sau rigide, stratificate, in mansoane sau in tuburi.

4. Catastrofele naturale

Prevenirea catastrofelor si actiunea impotriva lor nu implica acelasi personal si nici aceleasi responsabilitati. In primul caz, persoanele responsabile de locatiile in cauza pun in practica unele masuri care vor putea evita declansarea oricarui incident. Dar actiunea personalului de muzeu, arhiva, biblioteca se opreste acolo unde incepe cea a profesionistilor. Incepand cu momentul in care se identifica catastrofa si se constata ca nu poate fi circumscrisa fara ajutor exterior, controlul este preluat de catre serviciile de securitate. In a treia faza, cea de salvare a operelor degradate, restauratorul intervine si stabileste masurile ce trebuie adaptate pentru a salva colectiile afectate de catastrofa.

Prezentul studiu se concentreaza in principal asupra rolului pe care poate si pe care trebuie sa-l joace personalul institutiei intr-un context anume.

Prevenirea catastrofelor poate presupune 3 tipuri de masuri esentiale:

aplicarea unui plan de urgenta;

verificarea securitatii muzeului printr-o comisie de paza contra incendiilor si inundatiilor;

luarea unor masuri de prevenire contra incendiilor si inundatiilor.

Aplicarea unui plan de urgenta

Care este scopul unui plan de urgenta?

Daca nu este nimic prevazut in caz de dezastru (incendii, inundatii), distrugerile sunt cu atat mai semnificative cu cat persoanele responsabile nu sunt capabile sa controleze rapid si in conditii de urgenta o situatie de criza. Un plan de urgenta nu poate fi in nici un caz improvizat.

Cu cat fortele de ajutor au nevoie de mai mult timp pentru a se organiza in vederea preintampinarii in momentul dezastrului, cu atat mijloacele de combatere sunt mai semnificative. Insa, lupta impotriva unui dezastru este adesea la fel de distrugatoare ca si catastrofa insasi (evacuarea operelor in graba, cu riscul maxim de a le degrada, stropirea colectiilor pentru a combate incendiul).

Degradarea colectiilor este proportionala cu gravitatea catastrofei, care este ea insasi dependenta de rapiditatea interventiei. Pornind de la acest lucru, cu cat distrugerile sunt mai mari, cu atat costurile reconstructiei si restaurarii sunt mai ridicate, de unde si interesul de a pune pe primul loc prevenirea in vederea anticiparii si pregatirii actiunii.

Cum se elaboreaza un plan de urgenta?

Primul pas consta in stabilirea unui program de actiune, elaborat in colaborare cu pompierii. Acest program trebuie sa cuprinda informatiile urmatoare:

un plan de evacuare a personalului si a obiectelor;

sarcina fiecarei persoane in caz de catastrofa;

lista prioritatilor pentru evacuarea operelor;

coordonatele personalului si ale responsabilului institutiei, ca si cele ale conservatorului si restauratorului.

Depozitarea operelor, in cazul unei indisponibilitati temporare a muzeului, reprezinta, de asemenea, o problema importanta. Acest lucru trebuie rezolvat din timp si nu in momentul in care o cladire este afectata de incendiu sau de inundatie. Dintre angajatii muzeului cu activitate zilnica, trebuie sa se desemneze o persoana responsabila cu un plan de urgenta si de aplicarea acestuia in caz de catastrofa.

Se va pune un exemplar din planul de urgenta la dispozitia fiecarui sef de sectie, precum si la dispozitia personalului de paza. Acest plan trebuie reactualizat periodic si este foarte important sa se efectueze simulari regulate pentru a verifica astfel daca planul functioneaza corect si daca personalul este bine pregatit.

Exista trei stadii principale de interventie:

inainte de catastrofa: colectiile sunt sub responsabilitatea sefilor institutiei;

in timpul catastrofei: ele trec sub responsabilitatea pompierilor;

dupa catastrofa: responsabilitatea colectiilor ii revine restauratorului.

Obiectivul planului de urgenta consta prin urmare in minimalizarea pagubelor produse de catastrofele naturale, precum si minimalizarea interventiilor ulterioare asupra colectiilor.

In fiecare institutie detinatoare de bunuri culturale trebuie sa existe un minimum de materiale de interventie esentiale in caz de urgenta. Astfel, sunt necesare de stabilit masuri pentru anumite tipuri de colectii (hartie, lemn, piese de dimensiuni mari, care nu pot fi transportate fara mijloace mecanice) care pot fi afectate in mod specific. Materialele pentru interventie trebuie sa fie pastrate impreuna, sa fie la indemana si tot personalul sa stie unde sunt si cum sa le foloseasca in caz de nevoie. Ele trebuie sa ne ajute sa ne protejam corpul, mainile si fata in conditii extreme, sa transportam si sa impachetam rapid lucrurile care trebuie salvate si sa luam primele masuri de stabilizare si limitare a daunelor.

Pe scurt, un plan de urgenta presupune reconstituirea mentala a eventualelor pagube intr-un muzeu in caz de catastrofa naturala. Cu aceasta ocazie, se descopera lipsurile care trebuie corectate cat mai repede, astfel incat imprevizibilul sa nu se transforme in ireparabil.

Controlul securitatii muzeului

Toate problemele legate de securitate si de eventualele pericole ce pot afecta publicul fac obiectul unei reglementari foarte stricte, care se aplica tuturor edificiilor deschise publicului larg. Se alcatuieste o comisie PSI care inspecteaza cu regularitate structurile ce intra in aceasta categorie; eventual, aceasta comisie are autoritatea de a inchide cladirile respective. Pentru orice problema legata de PSI, adresati-va unitatii judetene al pompierilor.

Institutiile deschise publicului larg sunt obligate sa aiba un plan PSI. Acest plan trebuie sa contina urmatoarele informatii:

numele, tipul si categoria institutiei;

diferitele surse de energie utilizate in sali (se precizeaza tensiunea nominala si puterea);

un plan al cladirilor care sa indice amplasarea materialelor electrice si de canalizare;

o nota relativ la iluminatul de securitate;

o nota relativ la dispozitivele de alarma.

Este, de asemenea, important sa se verifice daca polita de asigurare acopera toate tipurile de catastrofe, precum si costurile de salvare si tratamentul colectiilor si al imprumuturilor.

Pe langa cauzele externe, trebuie sa evaluam si starea bunurilor pe care vrem sa le protejam:

Cat sunt de vulnerabile, cat de usor de deteriorat?

Sunt protejate in cutii, sunt bine fixate?

Rafturile sunt ancorate de elementele de structura ale cladirii?

Exista obiecte puse direct pe podea, unde pot fi afectate de ape?

Sunt obiecte sub sau in imediata apropiere a unor surse de alimentare cu apa?

Obiectele fragile sunt situate la inaltime de unde pot cadea?

Instalatia electrica este in stare buna si verificata periodic?

Instalatia de apa este sigura?

Exista hidranti, stingatoarele de incendiu, sunt verificate periodic?

In evaluarea riscurilor, nu trebuie le sa uitam pe cele legate de informatiile despre bunurile culturale:

Exista un inventar complet si corect al bunurilor si locatiilor curente?

Este pastrata o copie a inventarului intr-o alta locatie, astfel incat sa putem reconstitui evidenta bunurilor in cazul pierderii sau distrugerii inventarului curent?

Exista o lista de prioritati, adica ce trebuie salvat in primul rand in cazul unui dezastru din punct de vedere al valorii, raritatii, imposibilitatii inlocuirii unei piese cu alta asemanatoare?

Daca nu exista o astfel de lista, trebuie facuta de urgenta, cu locatia exacta a bunurilor prioritare. O copie a acestei liste trebuie pastrata intr-o alta locatie pentru siguranta.

Masurile de prevenire a inundatiilor, a incendiilor si a cutremurelor

Inundatiile

Evitati sa alegeti locatia depozitelor sau sa expuneti colectiile in apropierea sistemelor de

Daca este posibil, acoperiti tevile cu un invelis din metal si panza (cearsafuri, cuverturi) si izolati-le intr-un cofraj de lemn. Acest sistem prezinta 3 avantaje:

1. limiteaza riscurile aparitiei patrunderilor de apa;

2. retine caldura;

3. stabilizeaza temperatura si umiditatea relativa.

Acoperiti obiectele si etajerele apropiate de conducte cu foi de polietilena pentru a limita astfel riscurile infiltratiilor;

Evitati amplasarea rafturilor mai aproape de 10cm de sol;

Inspectati cu regularitate, de mai multe ori pe zi, salile in care sunt posibile patrunderi de apa, starea conductelor de apa, a robinetelor si hidrantilor. Aceste inspectii trebuie sa fie efectuate cand muzeul este inchis si trebuie sa se intervina prompt pentru remedierea tuturor defectiunilor.

Nu amplasati nici un obiect direct pe sol;

Obiectele din materiale sensibile la umezeala: carti, documente, fotografii, carti postale, timbre, obiecte din metal sau lemn, trebuie pastrate in cutii din materiale rezistente la apa.

Rafturile orizontale trebuie sa fie prevazute cu perforatii sau santuri prin care apa sa se scurga mai repede in cazul unei inundatii din tavan sau in cazul spargerii unei conducte de apa.

Masuri de salvare a bunurilor culturale in caz de inundatie:

Se va face o evaluare rapida a situatiei si se vor stabili prioritatile.

Primele obiecte salvate vor fi obiectele cele mai valoroase si din materialele cele mai sensibile: cartile si documentele, fotografiile, textilele, obiectele din piele trebuie sa fie evacuate in primele 36 - 48 de ore de la inundatie, pentru a preveni aparitia mucegaiului. Cel mai bine este sa fie transportate intr-un loc in care este posibila congelarea lor uscata. Obiectele vor fi transportate in spatii salubre, in brate, in carucioare sau in cutii deschise in care trebuie dispuse intr-un singur rand pentru a evita lipirea intre ele.

Obiectele din hartie pot fi uscate prin amplasarea lor pe rastele sau stative, intre foile cartii se va pune hartie de filtru absorbanta, uscarea foilor de carte se poate face cu ajutorul unui jet de aer sau ventilatoare, iar apoi cartile vor fi pastrate intr-un loc umbrit si bine aerisit.

ATENTIE ! Uscarea nu se face brusc, prin incalzire puternica sau expunere indelungata la soare.

Obiectele ude nu trebuie tensionate, suprapuse, rasucite, dezlipite, iar manipularea lor se va face cu multa atentie.

Obiectele din hartie pot fi uscate prin congelare in camera cu vid. Aceste masuri sunt valabile pentru: documente, manuscrise, harti, carti, obiecte din piele si pergament.

Diapozitivele, filmele, benzile magnetice, audio si video, dischetele, CD-urile, se scurg de apa si se pun ude in pungi de plastic. Ele pot sta cateva zile; nu se ating cu mana goala, se usuca in pozitie verticala prin jet de aer.

Picturile si acuarelele, manuscrisele, fotografiile color, negativele se usuca imediat cu jet de aer. Nu se atinge suprafata pictata sau imprimata si se tine in pozitie orizontala, cu fata in sus.

Tablourile trebuie scoase din rame si lasate sa se usuce la aer si umbra, cu fata in jos, in pozitie orizontala.

Obiectele din metal trebuie sa fie spalate cu apa curata si uscate cu o carpa curata din bumbac moale.

In cazul inundatiilor cu aluviuni, obiectele se curata de mal cu apa curata, cu perii moi si se tamponeaza cu carpe din bumbac, uscate si moi.

Daca se gasesc obiecte sparte sau rupte, se pun toate bucatile din acelasi obiect intr-o cutie deschisa si se procedeaza la uscarea lor completa.

Pentru conservarea si restaurarea lor, se apeleaza la restaurator.

Obiectele se scot din dulapuri, casete sau cutii pentru a permite uscarea lor, dar si a dulapurilor, casetelor, cutiilor. Trebuie evitata punerea obiectelor in pungi de plastic inchise ermetic, pentru ca mucegaiesc.

Uscarea se face gradual, la umbra.

Umezeala si murdaria creeaza conditii pentru aparitia mucegaiurilor, care afecteaza grav sanatatea. Prin urmare, folositi manusi din cauciuc pentru manipulare si protejati gura si nasul cu masti de unica folosinta.

Materialele organice sunt mai vulnerabile decat cele anorganice.

Uscarea graduala, la umbra, departe de soare sau de surse puternice de caldura este esentiala, trebuie asigurata o ventilatie permanenta a aerului.

Fotografiile afectate de inundatii se scot din rame sau passe-partout si se scurg de apa, iar apoi se intind pe o suprafata uscata acoperita cu material absorbant: hartie de filtru, hartie de ziar neimprimata, prosoape din hartie sau panza curata. Aerul trebuie sa circule cat mai bine in jurul lor.

Daca fotografiile se curbeaza in timpul uscarii, dupa uscare ele vor fi puse la presa.

Filmele se usuca cel mai bine vertical, prinse cu carlige pe o sfoara.

Fotografiile trebuie uscate imediat prin congelare, apoi trebuie invelite separat intre ele cu hartie cerata. Ulterior, ele pot fi dezghetate si uscate la aer.

Fotografiile cu gelatina au tendinta sa se lipeasca puternic intre ele. Daca pot fi congelate in vid, inseamna ca nu mai este necesara dezghetarea.

Placile de sticla cu colodiu nu se congeleaza niciodata, deoarece nu sunt rezistente. Acest lucru este valabil si pentru ambrotipuri (imagini obtinute prin amplasarea unui negativ pe sticla pe un fundal negru), diapozitivele pentru lanterne magice, realizate din colodiu, tintipuri sau ferotipuri (fotografie pozitiva facuta pe o foaie tratata cu cositor emailat sau fier).

Diapozitivele pot fi trecute printr-o solutie fotografica speciala de curatat si apoi uscate la aer, de preferinta atarnate vertical. Se recomanda scoaterea lor din rame pentru a putea fi uscate, iar apoi reinramarea lor.

Pentru tratarea fotografiilor si a diapozitivelor, se cere sfatul unui restaurator.

Masuri generale de prevenire:

Riscurile de incendiu pot fi limitate prin respectarea catorva precautii elementare:

interdictia de a fuma in interiorul muzeului (vizitatori si personalul institutiei);

nu se stocheaza produse inflamabile in muzee;

verificarea periodica a sistemului electric.

se urmareste depistarea inceputului unui incendiu prin instalarea unor detectori de fum sau prin stabilirea unor controale regulate cand muzeul este inchis.

se verifica datele limitei de utilizare a extinctoarelor.

se instruieste personalul cu privire la manipularea extinctoarelor.

se instaleaza indicatoare pentru iesiri si se elibereaza caile de acces.

verificarea instalatiilor electrice;

supravegherea sobelor, radiatoarelor si a altor surse de foc;

dotarea cu stingatoare si verificarea lor periodica;

marcarea cailor de evacuare;

Instalarea de usi metalice intre etaje sau diverse portiuni ale cladirii.

Consecintele incendiului:

distrugerea colectiilor;

distrugerea arhivelor, laboratoarelor si a altor bunuri mobile si imobile;

distrugerea cladirii;

punerea in pericol, ranirea sau uciderea persoanelor.

Fumul, un pericol?

Fumul reprezinta intr-adevar o problema esentiala, deoarece este compus din particule de carbon care se depun pe suprafata obiectelor. In acest stadiu, pericolul ramane minim, dar el devine critic cand apa pulverizata asupra flacarilor, mai ales prin dispozitivele de lupta contra incendiului, se conjuga cu acest praf provocand absorbtia particulelor de pe obiect.

Riscul de deteriorare este atunci foarte mare, deoarece din acest moment elementele daunatoare sunt foarte aproape de obiectul propriu-zis.

Cum sa luptam impotriva fumului?

Principala modalitate de protectie consta in plasarea obiectelor din depozite in cutii de arhive din hartie neutra. Exista patru motive principale:

- protejeaza impotriva fumului,

- protejeaza impotriva apei,

- protejeaza impotriva aparitiei unor grohotisuri minore,

- faciliteaza evacuarea obiectelor.

Pentru operele si obiectele expuse nu exista alte solutii, cu exceptia celei de a le plasa in vitrine, dar aceasta solutie nu este, bineinteles, aplicabila decat la o mica parte dintre ele. Din aceste considerente, planul de urgenta trebuie, de asemenea, sa stabileasca o ordine de evacuare a colectiilor, in functie nu numai de valoarea dar si de vulnerabilitatea lor.

Dincolo de masurile de conservare preventiva, responsabilii institutiei trebuie sa faca apel la un restaurator, singura persoana capabila de a indica atitudinile si actiunile potrivite salvarii fiecarui obiect.

Cutremurele

In caz de cutremur, trebuie aplicat planul general de urgenta.

Responsabilii conservarii patrimoniului cultural nu pot conta pe un ajutor dinafara si trebuie sa asigure cu propriile lor forte protectia bunurilor culturale.

Se inspecteaza obiectele de patrimoniu pentru constatarea pagubelor.

  • Se fac fotografii cat mai semnificative.

Se asigura paza monumentelor afectate care contin bunuri culturale: obiecte de arta, tablouri, carti, colectii diverse etc. Este o masura imediata, pentru a evita jaful si trebuie sa existe prevazuta in planul de urgenta evacuarea acestor bunuri mobile sper locuri sigure.

Dupa prima verificare se va trece imediat la acoperirea temporara cu folii de plastic sau prelate a obiectelor de patrimoniu.

Planul de urgenta, elaborat in prealabil, trebuie sa cuprinda masuri pentru protejarea bunurilor culturale mobile in caz de cutremur:

Rafturile, dulapurile, piesele grele de mobilier trebuie ancorate de pereti, podea sau tavan.

Obiectele fragile trebuie pastrate in cutii incasabile, fixate cu un material adeziv (ceara pentru amprente dentare); la fel pot fi fixate piese mici pe rafturi.

Obiectele grele nu se pun pe piedestale de pe care se pot rasturna; astfel de obiecte trebuie ancorate, iar centrul de greutate trebuie sa fie situat cat mai jos.

Substantele inflamabile trebuie pastrate cu grija in dulapuri bine inchise.

Caile de evacuare trebuie verificate periodic, sa fie libere si marcate vizibil.

Se iau masuri de paza pentru recuperarea treptata a pieselor ingropate sub daramaturi.

Dupa seism, se vor lua masuri si decizii in eventualitatea replicilor.

B. Factori de degradare biologica (biodeteriorarea)

1. Microorganismele

Microorganismele care ataca colectiile sunt ciupercile (ex: mucegaiurile) si bacteriile. Mucegaiurile se recunosc dupa culoare (alba, rosie) in timp ce bacteriile se recunosc mai greu.

Aceste organisme se hranesc cu materialele pe care le degradeaza, iar bacteriile sunt capabile sa degradeze numeroase materiale, modificandu-le si fragilizandu-le. Sporii mucegaiurilor si germenii de bacterii sunt omniprezenti in aer. Pentru a preveni actiunea distructiva a acestora trebuie sa controlam conditiile climatice si mediul ambiant in care mentinute operele de arta. Vom insista mai mult asupra mucegaiurilor care se intalnesc foarte frecvent in colectii.

Conditiile propice dezvoltarii mucegaiurilor

Mucegaiurile pot suporta temperaturi cuprinse intre - 6oC si 83oC, dar majoritatea se dezvolta intre 4 si 30oC. Anumite mucegaiuri termofile se dezvolta in mod deosebit intre 40 si 50oC. Mucegaiurile se dezvolta si produc spori numai atunci cand UR depaseste 60%.

Tipuri de degradari

Operele aflate in muzee sunt compozite, adica formate din materiale foarte diverse, in general organice. Acest lucru se intampla in cazul hartiei, al textilelor, al pielii si mai ales al lemnului. Mucegaiurile sunt susceptibile sa atace toate aceste materiale pentru a se hrani, atunci cand conditiile ambiante sunt favorabile dezvoltarii lor.

Prevenirea si interventia

Prima faza: prevenirea

Mentineti UR mai mica de 60% ; aceasta nu trebuie sa depaseasca niciodata 65%;

Supravegheati in special umiditatea zidurilor, a planseelor si a suprafetelor reci;

Nu plasati obiecte in apropierea peretilor exteriori sau in contact direct cu solul;

Verificati colectiile in mod regulat;

Improspatati in mod regulat aerul din salile de expozitie si din depozite; totodata se va urmari sa nu scada brusc temperatura si UR;

  • Instalati ventilatoare si dezumidificatoare;

Instalati filtre la gurile de iesire a aerului, fie ca e vorba de climatizoare, suflante sau de instalatii de incalzire,

In momentul curateniei, evitati utilizarea produselor de intretinere vandute in comert ;

Puneti colectiile la adapost de praf si asigurati o curatenie regulata; praful si murdaria sunt intr-adevar elemente nutritive pentru mucegaiuri, precum si un mijloc de raspandire a sporilor.

A doua faza: detectarea

Mucegaiurile apar in mod obisnuit sub forma de pete albe sau colorate si au adesea un miros caracteristic. Aceste pete nu trebuie sa fie confundate cu murdarie, praf sau cu depuneri fibroase: depunerea sporilor se efectueaza pornind dintr-un punct central, in timp ce petele de praf se repartizeaza in mod aleatoriu.

Exista diferite specii de mucegaiuri, iar inainte de a incepe un tratament este necesara identificarea lor.

A treia faza: mijloacele de lupta

Totalitatea tratamentelor curative a microorganismelor se numeste dezinfectie.

Obiectul afectat de mucegaiuri se izoleaza intr-un sac de plastic inchis ermetic, pentru a impiedica astfel propagarea sporilor.

Daca obiectul nu poate fi tratat imediat, sacii se pun in congelator; aceasta metoda opreste dezvoltarea mucegaiurilor, dar nu elimina sporii.

Inaintea oricarei manipulari a unui obiect contaminat, se folosesc manusi si echipament de protectie. La sfarsitul operatiunii, se face un dus sau se spala cel putin fata si mainile, iar hainele purtate se arunca sau se spala.

Trebuie descoperita sursa de umezeala care se afla la originea aparitiei mucegaiurilor si care trebuie suprimata.

Inainte de a intreprinde orice actiune de curatire, se cere sfatul unui conservator.

Nu trebuie folosite orice gen de fungicide care se gasesc in comert. Compozitia acestor produse poate avea efecte foarte nocive pentru colectiile din muzee, care sunt in general fragile, si pot provoca reactii chimice dezastruoase.

2. Insectele

Orice infestare se transmite imediat de la un obiect la altul. La cea mai mica problema, este recomandabil sa se contacteze persoane competente (in primul rand, conservatorul sau responsabilul colectiei) inainte de a intreprinde actiuni riscante

Conditiile propice insectelor

o       temperatura si umiditate relativa ridicate (variabile dupa tipul de material),

o       ventilatie defectuoasa,

o       curatenie insuficienta si neregulata,

o       prezenta alimentelor,

o       etanseitatea defectuoasa a usilor si ferestrelor,

o       starea proasta a cladirii (patrunderea apei prin acoperis, fisuri in zid, sarpanta putreda),

o       introducerea in colectii a unor obiecte infestate (imprumuturi, restituiri de imprumuturi, achizitii noi).

Tipuri de degradare

Degradarile provocate de insecte sunt progresive si variaza de la gauri mici pana la distrugerea completa a obiectului.

Materialele organice servesc ca hrana insectelor si ofera un mediu optim pentru inmultire. Insectele provoaca pagube fizice, creand galerii pentru a-si depune ouale si chimice prin intermediul larvelor. Acestea din urma secreta substante care degradeaza materia organica inainte de a o face comestibila.

Prevenirea si interventia

Prima faza: prevenirea

o       Asigurati o buna ventilatie si un climat controlat.

o       Intretineti in mod regulat depozitele si zonele de expunere pentru a reduce praful; acesta este o sursa de hrana pentru mai multe insecte si, de asemenea, un vector de transport pentru oua, larve sau adulti.

o       Indepartati toate conditiile propice insectelor enuntate in primul paragraf al acestei fise.

o       Utilizati o sala de carantina pentru verificarea starii de conservare a obiectelor imprumutate sau nou achizitionate, in cazul in care exista suspiciunea ca obiectele ar putea fi infestate.

A doua faza: detectarea

Examinati incaperile: urmele de rumegus au dejectii de pe etajere; urmele de galerii de pe obiectele din lemn sau de pe carti.

Utilizati capcane: benzi adezive cu substante de atractie, capcane luminoase.





Utilizati detectori: mecanici (rezistenta lemnului), acustici (activitate), radiografici (galerii si larve).

Nu utilizati niciodata otrava care poate cauza moartea animalelor in locuri inaccesibile, cadavrele risca sa atraga noi insecte si sa degajeze mirosuri urate.

A treia faza: mijloace de lupta

Totalitatea tratamentelor curative a insectelor se numeste dezinsectie.

Izolati obiectele infestate de cele sanatoase si introduceti obiectele infestate in saci de polietilena.

Cereti sfatul conservatorului, care va contacta la randul sau restauratorul pentru a lua cele mai indicate masuri:

o       Tratament chimic (oxid de etilena, ),

o       Tratament fizic (iradiere cu UV, X, Gamma, micro-unde, radiofrecvente),

o       Tratament insecticid prin atmosfera modificata (anoxie, congelare.)

o       Dezinfectati incaperile in care s-a detectat infestarea.

o       Urmati sfaturile restauratorului sau ale unui specialist.

o       Inainte de a le reintegra obiectele tratate in expozitie sau in depozite, pastrati-le in camera de carantina.

o       Fiti vigilenti in continuare si elaborati un nou plan de prevenire a infestarii adaptat conditiilor create.

C. Deteriorarea sociala (actiunea umana)

Un obiect de muzeu nu este un obiect de uz cotidian. El necesita atentie si un tratament specific.

Vizitatorii

Riscurile de degradare provocate de aceasta categorie de persoane sunt de doua feluri:

- probleme de poluare: fiecare vizitator care intra intr-un muzeu este purtator de CO2 si aduce cu el o cantitate de bacterii. In cazul unei supraaglomerari a locurilor de vizitare pot aparea efecte chimice semnificative si invizibile (pentru inceput). Publicul nu trebuie sa atinga in nici un caz obiectele expuse, caci mainile, chiar curate, vehiculeaza agenti de degradare precum saruri minerale sau acizi.

- riscurile manipularii, degradarii si furturilor: primele doua probleme sunt consecinta directa a unei dispuneri muzeografice gresite, care pune obiectele fragile la indemana vizitatorului, precum si efectul lipsei actiunii prin care muzeul sa sensibilizeze publicul. In ceea ce priveste furturile, trebuie dezbatuta problema securitatii cladirii.

Personalul

Personalul muzeului poate constitui de asemenea o sursa de degradare:

efectul rutinei: munca cotidiana si cel mai adesea repetitiva poate avea ca efect, in timp, o anumita neatentie din partea personalului cu privire la principalele masuri de securitate, ignorand astfel fragilitatea deosebita a colectiilor;

interventia asupra colectiilor a unui personal neinformat: in activitatea de curatire: este indispensabil sa se instruiasca personalul cu privire la tehnicile de manipulare si de stergere a obiectelor.

aceasta pregatire consta in consultarea regulata a manualelor de conservare si in participarea la stagii de instruire, pentru a fi intotdeauna la curent cu informatiile tehnice care se inmultesc de la zi la zi.

bunele intentii pot duce la degradari, daca ele nu sunt absolut justificate si bine gandite in prealabil. Inainte de a atinge un obiect, trebuie sa stii cum, pentru ce si daca este cu adevarat necesar.

Echipamentele si aranjarile necesare

Izolati operele fragile (puneti in vitrine obiectele cele mai fragile).

Redactati un text care sa sensibilizeze vizitatorii asupra fragilitatii colectiilor.

Supravegheati cu atentie salile de expozitie si depozitele: prezenta supraveghetorilor in salile de expozitie sau prin camere video.

Instalati un sistem de alarma impotriva furturilor in cladirea muzeului si depozite.

Asigurati instruirea tuturor categoriilor de personal care urmeaza sa manipuleze colectiile: prin participarea la stagii de pregatire, achizitionarea de manuale de conservare, solicitarea de sfaturi de la specialisti, conservatori sau restauratori.

II. CONSERVAREA SI INTRETINEREA COLECTIILOR

1. Depozitele

Rolul depozitelor intr-un muzeu

Depozitul unui muzeu reprezinta un loc foarte important, deoarece cea mai mare parte a colectiilor sunt conservate in acest loc. Din pacate, aceste incaperi nu prezinta un interes ridicat deoarece nu sunt expuse publicului.

Organizarea in depozit, spre deosebire de sali, are ca scop aranjarea unui numar mare de obiecte intr-un spatiu restrans. Aranjarea reprezinta deci un factor esential caruia trebuie sa i se consacre cea mai mare grija, pentru a evita astfel degradarea obiectelor depozitate in aceste locuri.

Pentru alegerea spatiului destinat unui depozit, ca si pentru conservarea obiectelor detinute de muzeu, este foarte important sa se faca o data la 6 luni o verificare a starii de conservare (conform fisei nr.1).

Depozitul nu trebuie confundat cu un pod sau cu o pivnita. Nu este vorba despre o incapere in care se depoziteaza lucrurile inutile (afise de expozitii, piese de mobilier sau materiale crapate, vase de vopsea.). Nu este vorba nici despre un loc de stocare a materialelor cu intrebuintare temporara (cadre, vitrine, tapet, socluri etc).

Depozitele sunt foarte vulnerabile din punct de vedere al furturilor: este foarte greu sa gasesti imediat o piesa care lipseste, daca aceasta are dimensiuni reduse sau daca face parte dintr-o colectie. Depozitul reprezinta prin urmare un loc cu acces restrans. In nici un caz nu este accesibil publicului in lipsa unor dispozitii sau amenajari speciale. Depozitul nu se poate dezvolta independent, ci trebuie sa se aiba in vedere celelalte activitati ale muzeului pentru a putea planifica organizarea lui si pentru a alege locul de amplasare. Depozitul nu trebuie conceput izolat, ci mai degraba sub forma unui complex de incaperi asociate, in vederea realizarii unor activitati strans legate de depozite:

deplasarea unor obiecte in exterior si in interior,

carantina,

consultare.

Dezvoltarea acestui complex este diferita, in functie de institutii (arhitectura, resurse financiare si umane, programe), insa in toate aceste cazuri, depozitul trebuie conceput ca un loc in care are loc multa miscare si trebuie conceput in asa fel, incat activitatile legate de trecerea in depozit sa se efectueze fara intrerupere.

In vederea regruparii unui numar mare de obiecte in interiorul unui spatiu dat, trebuie sa analizam foarte bine spatiul pe care il avem la dispozitie si sa calculam cu exactitate spatiul necesar unei colectii, respectand un anumit numar de constrangeri:

accesul rapid si localizarea rapida a obiectelor fara manevrari inutile sau periculoase,

adaptarea structurilor la obiecte: dimensiuni, greutate,

garantia conservarii pe termen lung: climat, praf, lumina, infestare, securitate foc / inundatii / furt, inocuitatea materialelor de protectie sau de fixare.

In concluzie, organizarea unui depozit, presupune:

definirea a ceea ce poate sau nu poate sa contina,

verificarea incaperilor destinate acestei folosiri in vederea stabilirii conditiilor necesare unei buni conservari a obiectelor,

alegerea elementelor cel mai usor de adaptat obiectelor care urmeaza sa fie stocate,

exploatarea spatiului judicios: amenajarea unor cai de circulatie ce permit manipularea, fara a afecta obiectele,

asezarea obiectelor pe rafturi, pentru a evita caderile, frecarea, deformarile, pentru a facilita manipularea, localizarea ,

cunoasterea si utilizarea materialelor de ambalaj cat mai inerte posibil in contact cu obiectele care urmeaza a fi stocate, pentru a indeparta orice risc exterior care degradeaza chimic.

Care sunt locatiile potrivite pentru depozite?

Atunci cand se alege o sala, se iau in considerare urmatoarele criterii

Evitati, pe cat posibil, alegerea unei sali ale caror ziduri dau catre exterior, caci prin expunerea la intemperii si la incalzirea solara, peretii sunt expusi in mod deosebit la variatii de temperatura.

Determinati factorii daunatori: poluarea, proximitatea strazilor (praf), a trenurilor (vibratii), zona seismica, proximitatea unei zone de vegetatie (sursa de infestare).

Nu lasati obiectele intr-un spatiu unde sunt retele de tevi si electricitate, deoarece exista pericol de inundatie si de incendiu.

Verificati siguranta cailor de acces (usi si ferestre) contra eventualelor efractii. Se vor lua precautiuni suplimentare in cazul in care conditiile inconjuratoare cladirii sunt extrem de defavorabile;

In caz de foarte mult praf, se prevad filtre la deschideri;

In caz de poluare, se prevad filtre pentru gurile de intrare a aerului,

In cazul riscului de infestare, se verifica etanseitatea deschiderilor si se recurge la inspectii minutioase si regulate.

In vederea alegerii locului de amplasare a depozitului, se vor identifica factorii de risc din arhitectura si amenajarile existente, iar alegerea spatiului se va face prin urmare in functie de cel mai bun compromis, iar conditiile prealabile vor putea fi ameliorate prin masuri simple sau sofisticate:

peretii exteriori supusi actiunii ploilor, razelor puternice de soare, etc.

natura materialelor de constructie (piatra, lemn, etc.),

natura acoperisului: terasa, amplasarea jgheaburilor, etc.

amplasarea si tipul deschiderilor, sistemul de inchidere: riscurile de infiltrare a apei, a prafului, a insectelor, riscurile de efractie;

natura podelelor: riscurile de infestare, rezistenta la greutate, la vibratii in cazul plafoanelor (apropierea strazilor, a trenurilor, a metrourilor, etc.),

amplasarea instalatiilor, a conductelor etc.

ventilatia existenta (riscul formarii pungilor de aer statatoare);

natura conditiilor climatice: necesitatea (ne)amenajarii unui sistem de aclimatizare sau a unui sistem de ventilatie simplu, crearea unor microclimate diferite daca materiale de natura foarte diferita trebuie sa stea in aceeasi incapere (metal / pergament), etc.

identificarea riscurilor:

o       de incendiu (detectoare, extinctoare),

o       de inundatii,

o       de furt (sistem de alarma),

natura iluminatului (instalarea unor jaluzele, perdele, filtre, mecanisme de ceasornic.).

Depozitele trebuie sa permita stabilirea unei relatii facile intre diversii parteneri ai muzeului si activitatile lor (expunere, cercetare, educare). Nu trebuie ignorat faptul ca exista o interdependenta intre diferitele functii ale unui muzeu:

accesul spre exterior (parter sau etaj: sosirea si plecarea imprumuturilor),

accesul prin incaperi tehnice spre salile de expozitie si de consultatie,

facilitarea circulatiei intre incaperi.

Amenajarile obligatorii ce trebuie intreprinse dupa alegerea spatiului

instalarea unui sistem bun de ventilatie: o buna circulatie a aerului evita dezvoltarea mucegaiurilor si insectelor,

instalarea unui sistem antiincendiu,

eliminarea din depozit a tuturor solventilor, a produselor de intretinere, a hartiilor vechi si a altor materiale inflamabile.

Diversitatea obiectelor conservate intr-un depozit face dificila realizarea unei climatizari adaptate fiecarui tip de obiecte: modalitatea de a conserva hartia si metalul, lemnul si fotografiile difera. Din aceste considerente, este mai bine sa se creeze mai degraba mai multe sali mici decat un depozit mare, in care colectiile vor fi repartizate in functie de natura materialului.

2. Aranjarea colectiilor in depozit

Principiile generale

Cand se amenajeaza un depozit, trebuie sa urmarim protejarea obiectelor impotriva:

- riscurilor aparitiei deteriorarilor mecanice (spargeri, deformari, frecari.),

- vibratiilor,

- prafului,

- infestarilor,

- inundatiilor,

- propagarii focului.

Exista mai multe categorii de criterii de aranjare a obiectelor:

- marime,

- forma,

- greutate,

- originea culturala sau geografica,

- functionalitate sau tip,

- materiale.

Adesea este foarte greu sa organizezi un depozit dupa un singur criteriu si este necesar sa se combine criteriile intre ele pentru a gasi modul de aranjare cel mai eficace si cel mai rational.

Regulile de respectat pentru o depozitare coerenta

1. Numai obiectele care nu prezinta nici un semn suspect de infestare pot fi introduse in depozit.

2. Obiectele trebuie sa fie corect aranjate, pozitionate fara a exista vreun risc de cadere, frecare sau aglomerare.

3. Spatiile de aranjare trebuie sa prevada stivuirea obiectului, dar si pe cea a suporturilor si a materialelor de protectie.

4. Obiectele grele trebuie aranjate la nivelul solului, nu se ridica pe etajere.

5. Obiectele trebuie sa fie usor accesibile, evitandu-se manipularile inutile sau periculoase.

6. Obiectele trebuie sa fie mereu vizibile pentru a permite o verificare periodica fara sa fie necesara deplasarea lor.

7. Ca regula generala, obiectele nu trebuie pliate, cu exceptia anumitor situatii cum ar fi cazul unor textile.

8. Obiectele nu trebuie niciodata depozitate pe podea; se prevede un spatiu inalt de cel putin 10 cm pentru a evita socurile si degradarile in caz de inundatii.

9. Obiectele nu trebuiesc stocate pe culoare (probleme de evacuare in caz de catastrofe).

10. Alegerea zonei de aranjare trebuie sa ia in calcul frecventa deplasarii obiectelor.

3. Materialul de aranjare

Riscurile de degradare provocate de materialele de aranjare (structuri portante, huse, cutii) sunt de doua feluri:

uzura mecanica, provocata de materialele aspre sau electrostatice;

emanatiile gazoase sau acide (datorate mai ales lemnului sau vopselelor).

Alegerea materialelor

Pentru a face intotdeauna cea mai buna alegere trebuie sa ne asiguram ca materialele sunt compatibile cu obiectele de muzeu si chiar ca obiectele de muzeu sunt compatibile intre ele. Pentru a evita orice surpriza neplacuta, atunci cand alegem materialele putem lua anumite precautii foarte simple.

Materialele pentru ambalare trebuie:

sa izoleze de praf,

sa absoarba umiditatea in anumite cazuri (metale),

sa serveasca ca material tampon in cazul materialelor organice.

a.Lemnul

Se va elimina palul, mai ales pentru obiectele din metal, pentru ca acesta emite vapori nocivi, acid acetic si formaldehide.

Daca trebuie sa folosim rafturi din lemn, ele vor fi executate din lemn uscat (pentru a se evita deformarea si eliminarea de vapori nocivi) si rezistent la insecte,

Lemnul cel mai nociv : stejar, tec;

Lemnul mediu nociv: rasinoase, frasin, fag;

Lemnul cel mai putin nociv: ulm si acaju;

In cazul lemnului nociv, etajerele pot fi acoperite cu straturi de vopsea izolanta: emulsii acrilice si vinilice, sau un material izolant inert (film din polietilena/aluminiu).

Se alege in mod obligatoriu un lemn uscat, rezistent la insecte si putin acid.

Nu se foloseste niciodata lemn aglomerat sau contraplacat: emanatii de acid acetic si formaldehida.

In general, se evita orice structura in lemn, dar daca acest tip de etajera este deja instalat in depozit, exista diferite materiale pentru acoperire:

- folie stratificata sau melaminata, diferite tipuri de folie din plastic sau de aluminiu care se gasesc in magazinele de bricolaj. Se poate de asemenea folosi un simplu film de polietilena.

- un strat de vopsea izolanta.

b.Lacuri si vopsele

- pentru a acoperi cu o culoare opaca: se alege o vopsea - emulsie latex, de tip rasina acrilica de calitate sau de tip rasina vinil-acrilica (sau acid acrilic modificat).

- pentru o vopsire transparenta: se alege un lac cu rasina acrilica sau acrilic-uretan.

- sunt interzise vopselele pe baza de ulei, lacurile cu uretan care degaja gaze acide.

- peretii si pardoselile sunt din beton sau ciment: fara protectie, acesti pereti sunt abrazivi si creeaza praf (alcalin).

- inainte de aplicarea vopselelor, se curata zidurile cu o solutie de fosfat trisodic.

- timp de mai multe saptamani, stratul de zugraveala proaspata elibereaza vapori acizi. Se lasa deci sa treaca un interval de timp de minimum 30 de zile inainte de a aseza operele la locul lor.

- toate vopselele emana gaze care pot provoca reactii chimice periculoase pentru obiecte. Este indicat sa se separe obiectul de raft printr-un material izolant, precum o foaie de hartie permanenta sau un film poliester.

c.Metalele

Toate metalele pot fi folosite daca sunt inoxidabile (metal cromat, aluminiu anodizat).

Sunt de preferat metalele acoperite cu un strat de vopsea emailata arsa. Nu puneti niciodata doua metale in contact, caci se dezvolta o coroziune care afecteaza metalul cel mai putin nobil dintre cele doua (coroziune galvanica).

d. Hartia si cartonul

Elementul cel mai important care trebuie luat in calcul in alegerea hartiei si a cartonului este pH-ul, altfel spus aciditatea materialelor - o hartie este considerata ca fiind neutra cand pH-ul este egal cu 7. Deasupra acestei cifre, hartia este acida, in caz contrar este bazica (sau alcalina). Masurarea aciditatii se face cu un pH-metru sau cu hartie indicatoare.

Lignina si alaunul favorizeaza dezvoltarea aciditatii, se prefera o hartie fara lignina sau alaun.

Neutralitatea hartiei nu este intotdeauna suficienta. Hartia poate sa devina acida datorita procesului de imbatranire, de aceea trebuie sa se ia in consideratie reinnoirea acesteia. Daca nu, se poate folosi o hartie sau un carton tamponat (care contine o incarcatura alcalina, ca de exemplu carbonul de calciu, capabil sa se opuna aciditatii).

e.Materialele plastice

Materialele plastice sunt foarte folosite in muzee, cu toate ca nu sunt foarte bune pentru o conservare pe termen lung. Iata cateva exemple de materiale plastice:

o       pe termen lung: policarbonat, polietilena, polietilena tereftalata, polimetilacrilat de metil, polipropilen, politetrafluoretilen,

pe termen scurt si mediu: acrilonitril-butadien-stiren (ABS), poliamidele (nylon), polistiren, acetat de celuloza.

o       sunt interzise: cauciucul vulcanizat, nitratul de celuloza, poliacetatul de vinil, policloropren, policlorura de vinil, ureea formaldehida.

Spumele de polietilena sunt in mod deosebit recomandate pentru muzee. Totodata, spuma de poliuretan (tip ester) este folosita pentru transportul obiectelor fragile si nu prea grele, caci polietilena este lipsita de suplete.

4. Aranjarea si agatarea textilelor

Textilele necesita un mod de aranjare particular si adaptat la forma materiei si a fiecarui element in parte. Vom arata astfel cat de importanta este conceperea aranjamentului in functie de obiect si de material.

Cateva principii de baza

Orice textila introdusa in depozit trebuie sa fie curata si curatata. Murdaria textilelor este intr-adevar foarte propice infestarilor.

Textilele sunt asezate intr-un loc inchis, dar aerisit, care sa le puna la adapost de praf si de lumina.

Pliati cat mai putin posibil textilele de dimensiuni mari si nu incercati niciodata sa faceti plieri pronuntate.

Intotdeauna indepartati acele si agrafele din cauza riscurilor de coroziune.

Atentie la contactul dintre textile si celelalte materiale!

Se evita anumite materiale:

cutiile si hartiile, caci ele pot transmite aciditatea lor tesaturilor;

materialele plastice deoarece impiedica aerarea textilelor si capteaza umiditatea. Atrag de asemenea praful.

Se prefera intrebuintarea urmatoarelor materiale:

hartia japoneza neacida,

lemnul acoperit cu rasina, melaminat,

tesaturile din bumbac nevopsit,

metalul, doar daca U.R. se afla la un nivel care indeparteaza orice risc de coroziune.

Rularea

Numeroase tipuri de textile se preteaza la rulare la fel ca si stofele. Rulourile intrebuintate pentru aceasta operatie pot fi de toate marimile si pot fi foarte usor de procurat la un pret modic:

tuburi de la hartia de uscat mainile sau hartie igienica pentru elementele de talie mica,

tuburi de la furnizori de tesaturi.

Cel mai adesea acestea sunt din materiale acide. Trebuie in mod obligatoriu sa fie izolate de textile printr-o folie de mylard sau de polietilena si apoi de hartie japoneza neacida.

Se recomanda o izolare ca cea descrisa mai sus pentru a proteja de umiditate. Ruloul trebuie sa aiba neaparat un diametru destul de mare pentru a nu plia textilele. Textila este rulata cu atentie, cu fata spre exterior, pentru textilele in relief, ca plusul sau tesaturi brodate. O hartie japoneza neacida pusa peste textila o va proteja. Este important sa nu se faca pliuri si sa nu fie rulata prea strans pe rulou. Pentru a proteja ruloul de praf se poate acoperi cu o panza de bumbac nevopsit. Se pune o eticheta pentru a putea identifica textila fara a-i scoate husa.

Rulourile, in interiorul carora se va putea plasa o bara sau o teava rigida, pot fi apoi aranjate pe polite plasate intr-un dulap in perete sau intr-un sertar.

Aranjarea plata

Aranjarea plata este preferabila pentru numeroase textile. Piesele trebuie puse bine pe etajere si separate unele de altele cu ajutorul unei foi de hartie japoneza neacida (pH-ul neutru) netamponata.

Textilele de dimensiuni mari se pliaza cat mai putin posibil. Daca acest lucru este inevitabil, umpleti fantele si pliurile cu hartie japoneza neacida. Acelasi lucru se va face si pentru maneci pentru a evita pliurile false.

Cand se aranjeaza textilele in sertare sau pe etajere, cele de culoare alba sau pala sunt asezate pe etajele superioare, iar cele de culoare inchisa pe etajele de mai jos.

Acest procedeu ajuta, in caz de infiltratie sau de scurgere de apa, la pastrarea culorii textilelor si protejeaza textilele de culoare deschisa.

Pentru a conserva accesoriile, pantofii si palariile, cutiile de incaltaminte reprezinta o solutie cat se poate de accesibila, cu conditia de a dubla interiorul cu o captuseala de hartie neacida.

Umerasele capitonate

Sistemul de umerase nu se poate folosi decat la hainele in perfecta stare. Dar ele trebuie adaptate marimii si fragilitatii hainelor pe care vor trebui sa le sustina.

Exista anumite tipuri de haine care nu trebuie in nici un caz sa fie suspendate!

Dintre acestea fac parte mai ales:

- costumele confectionate dintr-o stofa tesuta,

- costumele cu decoratii grele, susceptibile de a provoca o intindere puternica,

- rochiile cu bretele foarte subtiri sau fara bretele.

Cum se fabrica un umeras capitonat

- se vor utiliza umerase din lemn sau plastic, niciodata din metal, deoarece sustinerea este mai putin buna si exista riscul ruginirii,

- capitonarea umerasului cu benzi din bumbac sau de spuma de poliestiren,

- se acopera curbura umerasului cu o tesatura din bumbac nevopsit,

- hainele plasate pe umeras se acopera cu o husa din bumbac nevopsit; aceasta husa va trebui sa fie inchisa, pentru tinutele lungi, pana aproape de sol: pot fi deschise pentru hainele scurte.

Sistemele de agatare

Benzile din netex

Acest material priveste tesaturile subtiri si de dimensiuni reduse.

se taie o bucata de banda netex corespunzatoare cu lungimea piesei textile,

se coase una din benzi de-a lungul piesei,

se fixeaza cealalta bucata cu agrafe din otel inoxidabil pe o scandura de aceeasi lungime cu textila,

se acopera scandurica cu vopsea acrilica sau latex pentru a evita orice emanatii acide.

Se unesc cele doua benzi din netex. Piesa poseda de acum inainte suportul sau.

Se fixeaza suruburi pe scandurici. Textila va putea astfel sa fie expusa pe perete si deplasata usor.

Triunghiul

Acest material priveste tesaturile grele si de dimensiuni mari. Se coase tesatura pe o bucata de textila - de buna calitate - de dimensiuni mai mari. Pe aceasta bucata de tesatura se fixeaza inele in interior prin care se va trece un triunghi ce se pune pe perete.

5. Curatirea vitrinelor si etajerelor

Ce produse se utilizeaza?

se intrebuinteaza un produs pe baza de apa, in vaporizator si o bucata de bumbac care sa nu se destrame,

se poate de asemenea utiliza un amestec de apa si otet in vaporizator,

este posibil sa se utilizeze produse alcaline si antistatice pentru curatirea vitrinelor exterioare.

Nu utilizati produsele menajere a caror compozitie exacta nu poate fi cunoscuta. Cea mai mare parte a produselor comercializate contin componenti abrazivi si amoniac, care sunt nocive pentru unele materiale, printre care metalele si materialele plastice.

Cum se curata o vitrina?

obiectele din vitrina sau de pe etajera se scot pe rand, unul cate unul,

se verifica starea obiectelor (urme de ciuperci, infestare, etc.),

se indeparteaza obiectele din zona de activitate sau vor fi acoperite pentru a le proteja de stropire prin pulverizarea produsului de curatire,

in vederea evitarii propagarii, se va vaporiza produsul pe carpa, mai curand decat pe vitrina sau etajera,

se curata mai intai interiorul vitrinei inainte de a se curata peretii exteriori: nu trebuie sa lasam urme de degete,

dupa ce se va intrebuinta substanta de curatire, se clateste cu apa si se lasa sa se usuce,

nu se aranjeaza obiectele si nu se inchide vitrina decat dupa ce peretii sunt complet uscati.

Cum inlaturam diversele degradari

Impotriva urmelor rezistente de pe plexiglas (plastic acrilic) si de pe sticla (cum ar fi urmele de banda adeziva), se utilizeaza alcool metilic (sau metanol) si se freaca cu o perie cu par moale. Se poate utiliza si toluen. Nu se intrebuinteaza acesti solventi decat in spatii bine aerisite.

Pentru zgarieturile foarte superficiale de pe plexiglas, se intrebuinteaza produse usor abrazive cum sunt unele paste de lustruit pentru caroseriile masinilor. In caz de esec, schimbati foile din plastic de pe etajere.

6. Pregatirile pentru inchiderea sezoniera a unui muzeu

Orice muzeu poate fi inchis pentru o anumita perioada din an. Insa, daca cladirea este parasita de catre public si de catre personalul de supraveghere, nu trebuie sa neglijam colectiile. Din acest motiv, se impune un anumit numar de dispozitii care protejeaza toate obiectele expuse impotriva degradarii pe perioada cat muzeul este inchis.

Curatirea incaperilor

colectiile si incaperile sunt curatate pentru a elimina orice urma de praf, deoarece acesta atrage insectele,

obiectele cele mai groase se acopera cu huse largi, care nu retin umiditatea si care vor asigura o buna aerare (cele mai convenabile sunt husele din bumbac),

toate obiectele agatate pe pereti sunt date jos si asezate in mijlocul incaperii si acoperite cu o husa; daca aceste obiecte sunt prea groase pentru a fi deplasate, se acopera cu o husa. Aceste precautii ne permit sa evitam contactul colectiilor cu o eventuala condensare pe pereti care apare de obicei atunci cand scade temperatura din incapere.

Controlul conditiilor de mediu

Cea mai importanta constrangere se refera la temperatura si la cota U.R., care trebuie sa ramana stabile, in mod obligatoriu, pe timpul inchiderii.

Se evita incalzirea continua pe perioada cat muzeul este inchis, deoarece aerul risca sa devina prea uscat fara posibilitatea de a aerisi regulat incaperile.

Se recomanda folosirea unui umidificator, aparat care permite punerea in functionare a incalzirii in momentul in care cota U.R. depaseste o anumita valoare.

Redeschiderea muzeului

se stabileste din nou climatul, in mod progresiv;

se verifica masurile de securitate (incendii, efractii.);

se verifica prezenta insectelor sau a rozatoarelor in interiorul colectiilor;

se aspira praful in tot muzeul;

se inlatura husele de protectie, se scot in exterior, se spala;

obiectele deplasate se pun la locul lor sau in depozite dupa ce au fost verificate:

In timpul inchiderii, securitatea din jurul cladirii trebuie sa ramana aceeasi si este de preferat sa se verifice regulat starea colectiilor.

7. Umiditatea din vitrine si din mediile inchise: intrebuintarea silicagelului

Controlul parametrilor climatici dintr-un muzeu nu presupune in mod automat achizitionarea de materiale grele si costisitoare. In interiorul vitrinelor si in mediile cu dimensiuni mai reduse, cum ar fi de exemplu cutiile, utilizarea materialelor tampon, ca silicagelul, permite controlul umiditatii.

Rolul unui asemenea produs este dublu:

- se elimina umiditatea aerului,

- se mentine umiditatea la un nivel constant sau readucerea sa la nivelul dorit.

Ce este silicagelul?

Silicagelul este un material poros, compus in majoritate din siliciu (97,7%). Se prezinta sub forma de granule. Este inert din punct de vedere chimic si, deci, compatibil cu majoritatea materialelor. Silicagelul trebuie conditionat inainte de a fi folosit.

Exista o mare varietate de silicagel. Pentru a nu ne insela asupra varietatii pe care trebuie sa o folosim, putem sa ne adresam unor furnizori de materiale pentru conservare. Cel mai adesea gasim silicagel indicator: cel de culoare roz absoarbe umiditatea si trebuie reconditionat, iar cel de culoare albastra este activat.

Silicagelul necesita o conditionare in functie de umiditatea dorita: se usuca si apoi se determina cantitatea necesara.

Alte exemple de materiale tampon

Exista si alte produse care prezinta mai putine constrangeri din punct de vedere al aplicarii. Ele sunt in acelasi timp mai putin costisitoare, dar foarte utile pentru obiecte verticale cum sunt tablourile

Arta sorb

Pus la punct in Japonia la inceputul anilor 1980, arta sorb are o capacitate de echilibrare a umiditatii de 4 ori mai mare decat silicagelul cu densitate normala pentru o U.R. de 50%. La o greutate uscata echivalenta, trebuie de aproape 7 ori mai putin arta sorb pentru o eficacitate identica la o umiditate cuprinsa intre 40 si 70%.

Arta sorb este disponibil sub trei forme: perle, foi si in casete. Perlele si casetele sunt adaptate in mod deosebit pentru sertare si vitrine, in timp ce foile sunt folosite in cazul ramelor.

Goretex

Acest produs exista sub trei forme:

tigle: grile din polimetacrilat de metil PMMA de 15cm, cu celule cu o grosime de 13 cm, umplute cu silicagel, si a caror membrana este laminata pe ambele parti. Ea opreste vaporii de apa.

foi: tesaturi foiletate cu o pelicula de Goretex si o stofa de poliester care nu este tesuta. Ofera protectie impotriva prafului si este permeabil la vaporii de apa.

cordoane: foarte stabile si inerte din punct de vedere chimic, sunt flexibile, compresibile si permit realizarea de cutii de depozitare sau de expunere, reducand schimburile cu aerul.

8. Dezinfectia si dezinsectia

Cum am vazut deja, colectiile sunt sensibile la atacurile biologice. Aceste agresiuni reprezinta efectele a doua tipuri de organisme: insectele si microorganismele. Cand se intervine impotriva insectelor, este vorba de dezinsectie si cand se intervine impotriva microorganismelor este vorba despre dezinfectie.

Recurgerea la dezinfectie prin anoxie este un sistem eficace, cu conditia ca parametrii sa fie respectati cu strictete, de unde reiese importanta de a nu ne lansa singuri in acest tip de operatie, ci sa apelam la persoane competente sau sa se urmeze o curs de specializare.

8.a.Dezinsectia

Exista patru tipuri de tratamente de dezinsectie: tratamente fizice, tratamente cu radiatii, tratamente biologice si tratamente chimice.

Dezinsectia prin frig

Dezinsectia prin frig reprezinta un tip de tratament fizic, aceasta nu este o metoda toxica, este foarte ieftina si poate fi aplicata chiar si de persoane nespecializate. Aceasta metoda poate fi preventiva sau curativa. In primul caz, temperatura se situeaza in jur de 0 C, iar in cel de-al doilea caz, este cuprinsa intre -18 si - 40 C.

Se pune obiectul intr-un sac pentru congelare, transparent si din polietilena.

Se pune saculetul intr-un recipient care a fost in prealabil adus la temperatura de - 30 C sau - 40 C.

Se lasa sacul in aceste conditii timp de 4 zile.

Se opreste congelarea si se astepta pana ce temperatura revine la normal.

Pentru ca obiectul sa nu absoarba condensul care se depune pe saculet la inceputul tratamentului, se recomanda sa se scada cotata umiditatii relative prin limitarea aerului din saculet. In acest scop, obiectul se ambaleaza in vid sau se pune in ambalaj silicagel sau alt material tampon.

La sfarsitul tratamentului, in momentul in care se scoate sacul din congelator, vaporii de apa se depun pe partea exterioara a sacului. Acest condens dispare cand se ajunge din nou la temperatura ambianta.

Dintre tratamentele biologice, amintim utilizarea bacteriilor, a hormonilor de crestere (s-au obtinut rezultate bune in cazul termitelor), a hormonilor sexuali (utilizarea hormonilor feminini care sunt reperati de catre masculi de la o distanta considerabila), precum si privarea de oxigen.

Dezinsectia prin anoxie

Anoxia consta in privare de oxigen. Exista trei forme ale dezinsectiei prin anoxie: statica, statica-dinamica sau dinamica.

Sistemul static

Procedeul consta in eliminarea totala a oxigenului dintr-un sac ermetic, care contine obiectul in cauza, urmata de pastrarea obiectului in aceasta atmosfera rarefiata cu ajutorul unor aparate absorbante de oxigen.

Obiectul contaminat este pus intr-un sac din plastic, etansat la cald, foarte putin permeabil la oxigen si rezistent la tragere precum si la perforare.

In aceasta invelitoare din plastic se introduc unul sau mai multe saculete absorbante de oxigen, fiind atenti sa evitam orice contact cu obiectul care urmeaza a fi tratat. Numarul de saculete este stabilit in functie de volumul sacului.

Se recomanda sa se adauge un indicator de oxigen. Acesta isi va schimba culoarea in functie de cantitatea acestui gaz aflat in interiorul sacului din plastic:

Roz: rata oxigenului mai mica decat 0,1%;

Bleu-violet: rata oxigenului mai mare decat 0,5%.

Durata tratamentului: intre 15 si 21 de zile;

Asemenea operatie trebuie sa se desfasoare intr-un loc in care temperatura depaseste 20 C, ceea ce face posibil tratamentul impotriva insectelor in conditiile optime ale dezvoltarii acestora. Aceasta temperatura trebuie mentinuta pe toata durata tratamentului. Se recomanda o cota a U.R. mai mare de 55%.

Dupa ce tratamentul ia sfarsit, se scoate obiectul din invelitoarea din plastic, apoi se sterge cu grija.

Sistemul static-dinamic

Sistemul este identic cu cel anterior, insa, pentru a limita cantitatea necesara de absorbanti, se face o spalare a aerului din sacul din plastic cu azot gazos.

Sistemul dinamic

Este vorba despre acelasi principiu, insa in acest caz rata minima a oxigenului este obtinuta si pastrata prin spalarea cu azot gazos. Dificultatea principala consta in realizarea orificiilor de intrare si de iesire a azotului.

Tratamentele chimice fac apel la trei procedee:

- prin inhalare: insecta respira un gaz sau aburi si moare;

- prin ingerare: insecta absoarbe otrava pe cale bucala;

- prin contact, otrava aflata in suspensie in atmosfera sau pe parchet in depozite penetreaza cuticula insectei in momentul contactului.

Printre produsele utilizate, se numara oxidul de etilena, bromura de metil, acidul cianhidric, fluorura de sulfiril, gazul carbonic, etc.

8.b.Dezinfectia

Metodele de dezinfectie sunt numeroase, dar sunt in acelasi timp mai mult sau mai putin eficiente. Unele dintre aceste metode presupun o anumita selectie si unele teste preliminare in vederea estimarii gradului de eficacitate asupra mucegaiurilor respective.

Curatirea preliminara sau decontaminarea este absolut necesara inaintea aplicarii oricarui tip de tratament.

Razele Gamma

Este o metoda practicata in cazul dezinfectarii produselor agro-alimentare, farmaceutice si chirurgicale. Eficacitatea acestui tratament asupra mucegaiurilor este absoluta cu conditia ca materialele tratate sa fie curate.

Exista si un inconvenient important, atunci cand vine vorba de aplicarea tratamentului la operele de arta: s-a constatat ca, fara sa degradeze direct materialele organice, precum hartia, textilele, pielea, atunci cand se aplica chiar si cele mai scazute doze necesare pentru realizarea dezinfectiei, razele gamma provoaca accelerarea, imbatranirea materialelor tratate in urma formarii de peroxizi si radicali liberi.

Dezinfectia cu oxid de etilena

Dezinfectia, interventie ce actioneaza impotriva mucegaiurilor, presupune unele tratamente dificile si deseori periculoase pentru individ. Oxidul de etilena se foloseste de mai multi ani, insa in ultimul tip este din ce in ce mai putin folosit de catre institutii din cauza toxicitatii. Totusi, oxidul de etilena ramane un tratament eficient impotriva infestarilor.

Unele materiale reactioneaza la oxidul de etilena: anumiti pigmenti sau cerneluri, unele metale ca plumbul, si materialele plastice. In cazul obiectelor foarte fragile, nu se aplica neaparat vidarea necesara injectarii cu gaz. Toate interventiile trebuie precedate de examinarea obiectelor care urmeaza a fi tratate, chiar daca acest tip de tratament este cel mai adesea incredintat unui restaurator din exterior.

Exista insa un numar de riscuri care trebuie evaluate in functie de natura si starea obiectelor:

Pentru a evita contactele cu aerul la inceputul si la sfarsitul tratamentului, colectiile vor fi puse in vid. Daca aceste spatii vide se formeaza prea repede, este posibil sa se formeze in materiile poroase diferente de presiune foarte mari, intre interiorul si exteriorul porilor.

Oxidul de etilena este activ doar la o umiditate relativa apropiata de 50%. In cazul dezinfectiei colectiilor foarte umede, exista, pe de o parte, posibilitatea ca oxidul de etilena sa se dizolve in apa si sa devina inert, iar pe de alta parte, spatiile vide succesive pot duce la o uscare exagerata a materialelor, provocand degradari.

Exista, de asemenea, riscul formarii unor reactii chimice intre oxidul de etilena si unele materiale, in special pigmentii moderni, rasina si lacuri acrilice, grasimi; aceste materiale sunt cele mai periculoase.

Trebuie sa mentionam si faptul ca tratamentele cu oxid de etilena sensibilizeaza colectiile la atacurile fungicide ulterioare. Din acest motiv, integrarea procesului de dezinfectie in cadrul unei reflectii globale este esentiala.

III. DEPLASAREA SI MANIPULAREA COLECTIILOR

De-a lungul existentei lor, obiectele unei colectii sunt supuse unor deplasari care le pun in situatii precare. Acestea sunt scoase dintr-un mediu, mai mult sau mai putin stabil, fiind astfel supuse unor contractii mecanice, socuri climatice care trebuie stapanite si reduse. Este absolut necesar sa se analizeze factorii de risc si sa se stabileasca o metoda de control.

Reguli esentiale pentru manipularea colectiilor;

Transportul obiectelor in exteriorul muzeului: convoiul;

Transportul obiectelor in exteriorul muzeului: ambalarea.

Reguli esentiale de manipulare

Situatiile de manipulare a unei colectii sunt numeroase:

achizitiile,

realizarea de dosare de documentare,

fotografierea,

masurarea, inventarierea sau etichetarea,

pregatirea sau primirea unui imprumut,

consultarea sau cautarea unuia sau a mai multor obiecte,

montarea si demontarea unei expozitii,

amenajarea, reamenajarea unui depozit,

deplasarea pentru tratament de conservare,

in acest moment, durata si complexitatea manipularilor sunt diferite:

deplasarea pe o distanta scurta in interiorul cladirii,

transportul in interiorul muzeului pe o distanta mai scurta,

ambalarea si despachetarea operelor.

Trebuie sa avem in vedere mai multi factori:

persoana care manipuleaza,

obiectul,

locul plecarii,

traseul ce trebuie efectuat,

metoda de transport ( comportamentul oamenilor si mijloacele materiale),

pregatirea locului final de receptie.

Orice manipulare de calitate consta in respectarea catorva reguli simple pentru fiecare etapa in parte.

Intrebari prealabile oricarei deplasari

Exista trei intrebari esentiale:

Deplasarea obiectului este intr-adevar necesara?

De unde plec si unde trebuie sa ajung?

Cum va avea loc deplasarea?

Apoi, se pun urmatoarele intrebari inerente manipularii:

Care este greutatea obiectului?

Care sunt partile cele mai fragile?

Cum trebuie sa prindem acest obiect?

Avem nevoie de manusi?

Cate persoane sunt necesare pentru manipularea obiectului?

Care este traseul ce trebuie efectuat?

Nu exista nici un impediment pe drum?

Este necesar vreun material de ridicare sau de tractiune?



Ce trebuie sa folosim drept suport de transport si materiale de fixare?

Locul de primire este adecvat receptiei obiectului (dimensiuni, conditii climatice.)?

Obiectul

Obiectul sau obiectele in cauza trebuie analizate pentru a evalua ulterior:

Materialele componente si sensibilitatea acestora la o manipulare directa: lemn, ceramica, textila, metal, sticla.,

Fragilitatea suprafetelor: neteda / pulverulenta,

Fragilitatea materiei: supla / rigida, moale / casanta,

Numarul, greutatea si dimensiunile: numar unic / multiplu, greu / usor, lung / scurt, voluminos / mic,

Riscurile legate de forma: lung / rotund, regulat / neregulat, o singura piesa / obiect articulat, obiect integru / obiect spart, stabil / instabil, punctele slabe, partile periculoase pentru persoana care le manipuleaza.

Se aleg pentru obiect:

cele mai bune puncte de apucare,

cel mai bun mod de transport,

cel mai bun suport de primire.

Etapele parcursului

Examinarea parcursului care trebuie efectuat

Trebuie sa luam in consideratie urmatorii factori:

lungimea traseului,

forma parcursului (culoare, etaje.),

obstacolele parcursului,

folosirea sau nu a unui ascensor pentru ridicat materiale.

Suporturile necesare pentru transport

intotdeauna se foloseste un suport mai mare decat obiectul.

daca este necesar, se arimeaza evitandu-se contactul direct intre chingi si obiect. Intre aceste elemente se pune o bucata de tesatura mai groasa.

Comportamentul personalului care asigura manipularea

se indeparteaza tot ceea ce ar putea dauna obiectului in timpul transportului (inele, bratari, lanturi.),

se evita orice contact al pielii cu obiectele metalice (folosirea manusilor este obligatorie),

se aleg cele mai bune puncte de apucare, iar obiectul se tine cu doua maini (sustinere si stabilizare),

in timpul manipularii, nu se mananca, nu se bea si nu se fumeaza.

Pregatirea locului de sosire

se prevede un spatiu destul de incapator pentru a primi obiectul si suportul acestuia,

se instaleaza accesoriile eventuale (scara, material de ridicare, transpaleta), se prevede un suport de primire stabil si solid, dintr-un material adecvat.

2. Transportul obiectelor in exteriorul muzeului: convoiul

Etapele procesului

Se determina daca obiectele sunt in stare sa reziste la manipulare si transport.

Se stabileste lista obiectelor continute in fiecare ambalaj si se face un proces verbal de constatare al starii: descriere, stare de conservare, numar de inventar. Muzeul care da cu imprumut va pastra un exemplar al acestui formular si va face o copie pentru muzeul care ia cu imprumut.

Se efectueaza ambalarea in prezenta insotitorului si a unui responsabil al muzeului care da imprumutul.

Obiectele nu se scot din ambalaj decat daca sunt asigurate clauzele cu privire la conditiile de imprumut si de securitate.

Despachetarea are loc in prezenta unui membru al muzeului care da cu imprumut si al muzeului care ia cu imprumut, in vederea stabilirii examenului contradictoriu al procesului verbal de constatare a starii.

Se verifica prezenta si starea sanitara a tuturor obiectelor. Se redacteaza un proces verbal de conformitate din care vor avea cate o copie muzeul care da cu imprumut si cel care ia cu imprumut.

Nu se arunca nici un element al ambalarii pe timpul expozitiei.

Reimpachetarea se efectueaza in aceleasi conditii ca si despachetarea: se stabileste o lista de control si un proces verbal de constatare a starii.

Despachetarea se face in prezenta unui membru al muzeului care a dat cu imprumut. Se verifica lista de control si procesul verbal de constatare a starii.

Obiectele imprumutate se pun sub carantina daca exista vreo indoiala cu privire la o posibila infestare survenita in timpul transportului.

3.Transportul obiectelor in exteriorul muzeului:

Ambalarea

Un ambalaj trebuie sa aiba urmatoarele calitati:

continuitatea conditiilor climatice,

protectie impotriva agentilor biologici,

rezistenta la socuri,

amortizarea vibratiilor.

Conceperea ambalajelor

protectia suprafetelor impotriva frecarilor,

calarea obiectului pentru a evita repercusiunea socurilor in timpul manutantei sau al transportului,

facilitarea manutantei prin amplasarea de manere si rotile, in special in cazul lazilor de dimensiuni mari si cu greutate ridicata,

indicarea sensului manutantei (sus/jos) cu ajutorul unor semne conventionale si clare pe toti peretii ambalajului.

Materialele de umplere

Se recomanda doua tipuri de materiale:

Spumele de calaj,

Textilele, disponibile in comert, si gata adaptate daca se iau in considerare recomandarile urmatoare.

Spumele de calaj (materiale plastice)

Se recomanda in special spumele de polietilena. Pentru transportul obiectelor fragile si cu greutate redusa, sunt preferate totusi spumele de poliuretan, deoarece polietilena nu este foarte supla. Putem, de asemenea, folosi spume de polistiren, insa doar temporar, deoarece acest tip de spuma, precum cele din poliuretan, pot fi nocive. In orice caz, suprafata obiectului trebuie protejata.

Textilele

Se recomanda urmatoarele tesaturi:

Bumbac si in (alb sau nealbit),

acrilicul (orlon, decoflet),

polistirenul si nylonul (poliamida).

Nu se utilizeaza lana, deoarece aceasta materie elibereaza gaze sulfuroase in timpul procesului de degradare.

Reguli pentru manipularea si deplasarea obiectelor in interiorul unei cladiri

Obiecte

Deplasare

Observatii preliminare

Analiza in scris a obiectelor

fragilitatea materialelor (lemn, ceramica, textile, metal, sticla.)

fragilitatea materiei (supla/rigida, moale/casanta)

fragilitatea suprafetelor neteda / pulverulenta)

numar, greutate si dimensiuni (nr. unic / mare, greu/usor, lung/scurt, voluminos/mic)

forma (lunga/rotunda, regulata/neregulata, o singura piesa/ un obiect intreg, obiect integru/obiect crapat, stabil/instabil)

punctele slabe

Studierea parcursului de efectuat in vederea identificarii eventualelor riscuri

lungimea parcursului

forma parcursului (culoare, rectiliniu / intortocheat)

obstacolele parcursului (usi, denivelari, scari lipsa obiectelor care sa impiedice trecerea.)

(ne)utilizarea unui ascensor

Pregatirea deplasarii

Alegerea obiectului

cele mai bune puncte de apucare a obiectului

cel mai bun mod de transport

cel mai bun suport de primire

Alegerea suporturilor pentru transport

adaptarea la greutatea, forma, starea de conservare a obiectului, la numarul obiectului (obiectelor), suporturi rigide (talere, cutii, carut, paleta si transpaleta.); suporturi suple pentru amortizare (spuma, hartie, plastic cu bule de aer, fibre vegetale, bumbac, aschii sintetice.) intotdeauna trebuie sa se asigure un suport mai mare decat obiectul;

daca este necesar, obiectele se arimeaza insa fara a realiza contact direct cu acestea (corzi, scotch.)

Se iau dispozitiile necesare in functie de aceste obstacole: numar de persoane

degajarea spatiilor

Deplasarea

Reguli generale cu privire la comportamentul personalului implicat

pregatirea temeinica a etapelor preparatorii (examinarea obiectului, reperarea traseului, pregatirea locului de primire );

indepartarea tuturor obiectelor care ar putea deteriora obiectul(inele, bratari, lanturi, etc).

se evita contactul direct cu metalele (utilizarea manusilor )

obiectul se tine cu doua maini (sustinere si stabilizare)

este interzis fumatul si consumul de alimente si bauturi.

nu se recomanda manipularea in graba

Primirea

Alegerea suporturilor pentru calarea permanenta a obiectelor

- aceleasi reguli ca si in cazul transportului, insa materialele in contact nu trebuie sa prezinte vreun risc de degradare pentru obiectul respectiv.

Pregatirea locului de primire a obiectului

suportul de primire (stabil si solid, intr-un material adecvat)

spatiu suficient de mare

folosirea eventuala a unui soclu sau a unui calaj pentru a stabiliza obiectul

Materiale diverse de umplere

Materiale

Capacitate

antisoc

Nocivitate

Stabilitate

fizica

Absorbtia

umiditatii

Electricitate statica

Spuma de polietilena

Spuma de polipropilena

Spuma de poliester

Spuma de poliuretan

Film de polietilena cu bule

Particule de polistiren (sub forma de pai)

Lemn si fibre de lemn sau de hartie

Vata de celuloza

Foarte buna

Foarte buna

Foarte buna

Foarte buna

Foarte buna

Foarte buna

Buna

Foarte buna

zero

zero

Usoara

Posibila

zero

Usoara

Destul de mare

zero

Foarte buna

Foarte buna

Proasta

Proasta

Foarte buna

Medie

Foarte buna

Medie

zero

zero

zero

zero

zero

zero

Semnificativa

Semnificativa

Puternica

Puternica

Puternica

Medie

Puternica

Puternica

Zero

Zero

IV. CONSERVAREA COLECTIILOR PE TIPURI DE MATERIALE

1. Piesele de mobilier din lemn

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditate relativa : intre 50% si 65%.

Temperatura : in jur de 18°C.

Lumina: importanta redusa, rata > pana la 150 luxi.

Cotele de umiditate determina modificari ale lemnului (umflare si contractie):

daca mediul ambiant este uscat (cota U.R. intre 30% si 50%): riscul aparitiei de rupturi, crapaturi, scorojiri, uscarea cleiurilor,

daca mediul ambiant este umed (cota U.R. >60%): riscul umflarii lemnului, a aparitiei mucegaiurilor, deformarilor.

Temperaturile mai mari de 25°C, combinate cu o U.R. ridicata (>60%), permit aparitia mucegaiurilor.

Nivelul si timpul de iluminat trebuie controlate si limitate, in special in cazul lemnului policrom si al lacurilor, in vederea minimalizarii riscurilor decolorarilor sau al imbatranirii accelerate.

Insecte - mucegaiuri - poluare

a. Insectele

Cum sa reperezi o infestare?

Insectele brazdeaza lemnul si il gauresc. Prezenta lor se detecteaza cu ajutorul unor gramajoare de rumegus, urme de carii, excremente, gauri.

mobila este transportata pe o suprafata care se afla la adapost de vibratii,

se indeparteaza praful de pe obiect,

se pune o foaie de hartie neagra pe zonele afectate,

daca praful se depune din nou pe hartie, atunci obiectul este infestat.

Cum se trateaza o infestare?

insecticide cu uz extern, precum paradiclorobenzen, sub forma de cristale puse in saculete de panza si lasate in dulapuri sau vitrine (NB: nu se pune niciodata in contact direct cu obiectul, iar produsul trebuie sa fie intr-un sac poros),

insecticide cu uz intern, precum oxidul de etilena. Acest tip de tratament nu poate fi efectuat decat in instalatii speciale si coordonat de specialisti,

prin modificarea mediului ambiant ca, de exemplu, anoxia pasiva, care consta in punerea obiectului intr-un sac etans cu absorbante de oxigen care priveaza insectele de aer, ceea ce duce la asfixierea lor.

In cazul in care se descopera o infestare, este de preferat sa se ceara sfatul specialistilor susceptibili sa trateze obiectele sau sa indice calea ce trebuie urmata.

Sa reamintim, in acest punct, ca tratamentele susceptibile sa omoare insectele sunt cel mai adesea periculoase pentru om.

b. Mucegaiurile

Cum se repereaza aparitia mucegaiurilor?

Odata cu aparitia mucegaiurilor, lemnul isi schimba culoarea in locurile unde este atacat:

lemnul dur capata o nuanta alburie sau crem,

Lemnul moale este acoperit cu placi sau cu urme maronii,

Lemnul de rasinoase proaspat taiat prezinta unele pete albastrui.

Pe masura ce putregaiul se raspandeste, lemnul isi pierde din rezistenta, emana un miros de ciuperci si devine mai moale, mai usor si mai higroscopic.

Cum se trateaza aparitia mucegaiurilor?

Inainte de toate, obiectul afectat se izoleaza de restul obiectelor.

Se diminueaza U.R. pana la nivelul optim.

Se foloseste un fungicid corespunzator: aerosolii disponibili in comert sunt convenabili, insa aceste produse nu trebuie folosite atunci obiectul este vopsit sau lacuit.

Se utilizeaza un amestec de apa cu etanol 30%: obiectul se sterge cu o carpa imbibata cu aceasta solutie. Nu se foloseste pentru obiectele pictate sau lacuite.

1.a.Sfaturi de manipulare si intretinere pentru obiectele din lemn

Manipularea mobilierului

se indeparteaza partile mobile, precum sertarele, iar usile se prind cu siret incrucisat sau cu sfoara,

mobila se ridica intotdeauna, nu se taraie niciodata pe parchet, chiar daca este prevazuta cu role,

mobila se prinde de partile cele mai solide,

pentru mobilele tapitate sau aurite, se folosesc manusi de bumbac antiderapante,

daca mobila este doar din lemn, este de preferat sa avem mainile libere,

in timpul mutarii, mobila se tine in pozitie verticala,

se protejeaza partile proeminente.

Intretinerea

Tipul de mobilier

Exemple de intretinere si de desprafuire

Mobile nepictate

- carpa din bumbac moale curat sau pamatuf sintetic

Suprafata cu finisaj lucios

- carpa umeda

Lemn nelustruit

- radiera sau praf de sters

Obiecte finisate (ulei, lac)

- se amesteca o parte apa cu otet sau amoniac la patru parti de apa calda. Se aplica cu ajutorul unei carpe.

- sapun moale. Se aplica pe o carpa.

- alcool mineral pentru stergerea gramezilor de ceara lipicioasa

Suprafete umplute, sculptate si aurite

- pensula moale; aspirator cu zabrele subtiri la racord

cabluri din cupru sau placate

- pentru lustruire: se foloseste ceara de parchet

- se evita lustruirea

Feronerie din cupru sau otel

- impotriva ruginii: lana de otel, lubrifiant usor sau perie din sticla (comercializata de catre furnizorii de materiale pentru desen ).

Produse interzise:

produsele care nu ne sunt cunoscute sau de care nu suntem siguri,

anumite produse casnice incompatibile cu obiectele de muzeu precum:

uleiul de in: produs lipicios care atrage praful, pateaza lemnul si devine insolubil,

produsele de lustruit care contin silicon:

uleiurile (in special uleiul de lamaie): incompatibile cu finisajul obiectelor vechi.

Nu se decapeaza niciodata un obiect din lemn: in caz de nevoie, se apeleaza la un restaurator.

NB: Daca este necesar sa se faca o incleiere interna, este de preferat sa se foloseasca clei de piele rece, in locul oricarui alt fel de clei din comert. Acesta se indeparteaza cu usurinta, asigurand in acelasi timp o legatura destul de solida. In acest caz, acordul unui responsabil al colectiei sau al unui conservator este absolut necesar.

1.b.Expunerea obiectelor din lemn

Expunere si depozitare

se asigura protectia obiectelor: obiectele de dimensiuni mici sau foarte fragile se pun in vitrine; se instaleaza un cordon pentru a impiedica vizitatorii sa atinga mobilele;

etichetele nu se lipesc niciodata direct pe obiecte: se utilizeaza un port - etichete sau se fixeaza o cartela pe perete;

se evita amplasarea unei mobile langa un perete care da spre exterior;

se indeparteaza mobilierul de orice sursa de caldura (sistem de incalzire, lumina).

1.c.Depozitarea obiectelor din lemn

Obiectele de dimensiune mica

se conserva in sertare dublate cu un izolant antisoc stabil si rezistent (plastic micro-spuma sau foi alveolate cu polietilena).

Sunt preferate sertarele din metal emailat care prezinta si o broasca.

Obiectele de dimensiune medie

Se conserva in dulapuri mari cu sertare sau cu policioare.

Se acopera cu un strat de polietilena, iar suporturile se acopera cu spuma de polietilena (sau plastazote pentru a evita vibratiile si uzura).

Obiectele de dimensiune mare

mobila nu se pune niciodata direct pe sol, deoarece picioarele acesteia trebuie sa fie izolate impotriva inundatiei si a umezelii, de insectele taratoare si de materialele de acoperire daunatoare (ex: pamant, lemn.): acestea se pun pe suporti, palete sau saboti din plastic, ori din lemn tratat impotriva insectelor.

Mobilele cu fundul plat trebuie puse pe blocuri din lemn umplute, pentru a permite o mai buna circulatie a aerului dedesubtul ei.

Se acopera cu o husa sau un strat de polietilena in vederea protejarii impotriva prafului, poluantilor si luminii.

2. Metalele si aliajele

Coroziunea

Metalele si aliajele sunt afectate de coroziune, distrugere lenta si progresiva prin intermediul actiunii chimice (ex. oxidarea cauzata de apa sau acizi). Exista doua forme de coroziune, in functie de viteza de evolutie si de amploarea fenomenului: coroziunea pasiva si coroziunea activa.

Coroziunea pasiva este o coroziune care nu avanseaza. Acest fenomen apare in general in mediile putin umede si care nu contin saruri minerale. Se formeaza apoi pe metal sau pe aliaj un strat superficial de coroziune, care ulterior va deveni stabil. Acest strat, denumit uneori patina nobila, serveste drept scut protector deoarece, fiind stabil si subtire, nu deformeaza obiectul. Este recomandat sa fie conservat.

Coroziunea activa se manifesta printr-o marire de volum care se produce odata cu alterarea metalului atacat. Se produce apoi o cojire sau o macinare a suprafetei. Orice obiect metalic inconjurat de produsi de coroziune sub forma de solzi sau de praf poate fi considerat ca fiind supus procesului de coroziune activa. Acest fenomen se intalneste in mediile umede si bogate in saruri minerale.

Tipul de metal

Starea normala

Starea corodata

Fier

- suprafata compacta si aderenta

- nuante cuprinse intre negru albastriu si maro inchis

- solzi mici in jurul obiectului

- cavitati mici la suprafata

- puncte orange in mijlocul cavitatilor

- exsudatie: puncte galben - orange la suprafata metalului

Cupru si aliaje (alama, bronz)

- patine compacte, aderente si netezi

- culori foarte variate: de la rosu la verde, cuprinzand maro, negru si albastru

- pudra verde pal sub forma de pete

- strat de praf aderent la suprafata acestora

- strat de coroziune cu o culoare ce bate spre albastru (datorita amoniacului din produsele de curatat geamurile )

Plumb staniu

- in general gri inchis

- pudra alba putin aderenta, adesea concentrata in puncte minuscule

Argint

- Culorile si aspectul general al metalelor placate depind de natura metalelor componente si, prin urmare, nu exista nici o descriere generala.

- pierdere a lustrului sub forma unui strat compact inchis la culoare si aderent

- devine abraziv atunci cand este lustruit in exces

Metale placate

- sub actiunea coroziunii, se ridica placajul

- puncte de coroziune pe placaj

- placi de coroziune aderente la suprafata

Umiditate relativa - temperatura- lumina

Umiditate relativa : intre 0% si 40%.

Temperatura: influenta redusa asupra metalelor.

Lumina: sensibilitate la o cantitate de lumina neglijabila.

Metalele si aliajele nu prezinta nici o sensibilitate la infestari.

Poluantii in stare solida (praful) si poluantii gazosi declanseaza sau accelereaza coroziunea.

2.a.Sfaturi de manipulare si intretinere a obiectelor din metal

Manipularea obiectelor metalice curatate si lustruite necesita folosirea unor manusi curate din bumbac sau din latex, deoarece degetele transpira, degaja saruri, acizi si grasimi susceptibile sa provoace coroziunea metalului.

A nu se lustrui: lustruirea mareste uzura si accelereaza prin urmare coroziunea, iar daca lustruirea este inevitabila, trebuie sa fim foarte atenti la produsele folosite si la uzura.

A nu se indrepta metalele, deoarece se pot rupe.

Exemple de lustruire

Se inlatura reziduurile grase cu ajutorul unui amestec de apa si alcool metilic in proportii egale. Pentru ca grasimea sa se dizolve mai repede, se adauga un detergent cu putere slaba de actiune (de tipul dodecisulfatului de sodiu).

Metalul se sterge apoi cu o bucata de bumbac sau cu o pensula moale.

Dupa lustruire, se ceruieste (pasta de ceara alba, ceara pentru mobila).

Nu se folosesc produse de lustruit din comert (prea abrazive).

Atentie!: a nu se folosi in exces lustruirea, deoarece aceasta inlatura la fiecare operatiune un strat din metal; detaliile in relief, iar motivele gravate sunt amenintate pe termen mediu. Este de preferat ceruitul, care presupune doar o aplicarea unui strat protector, in special in cazul obiectelor placate.

Obiectele din cupru, bronz sau alama nu pot fi lustruite: unele sunt acoperite cu un strat de lac colorat si transparent, iar altele au o patina protectoare.

2 b.Expunerea si depozitarea obiectelor din metal

In depozite, obiectele sunt acoperite cu o husa mentinand dedesubt o ventilatie buna.

Obiectele mici din depozite se pun pe o etajera sau o tableta si se acopera cu un film izolant.

3. Textilele

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditate relativa: intre 50% si 60%.

Temperatura: in jur de 20 C.

Lumina: sa nu depaseasca 50 luxi si sa se situeze neaparat sub 150 luxi.

U.R. > 60%: deteriorare chimica si biologica a tesutului; aparitia mucegaiurilor.

U.R. < 20%: uscarea si fragilizarea fibrelor textile.

Expunere puternica la UV: decolorarea si fragilizarea textilelor.

Textilele sunt materiale foarte sensibile, afectate de majoritatea factorilor de degradare: lumina, umiditatea, temperatura, praful, mucegaiurile, insectele si poluantii.

Insecte - mucegaiuri - poluare

Trebuie sa ne ferim in special de molii si de moliile blanurilor: moliile ataca in special lana, iar moliile blanurilor ataca toate materiile organice.

Trebuie, de asemenea, sa fim foarte atenti la praf. Intr-adevar, praful atrage umiditatea si insectele. Este in mod egal abraziv: patrunde in fibre si le fragilizeaza.

Cea mai practica si mai eficienta solutie pentru a lupta impotriva infestarilor, mucegaiurilor si prafului consta in mentinerea curateniei in depozitele unde sunt pastrate materiile textile, sa se asigure o curatenie regulata (cel putin o data pe saptamana), o buna circulatie a aerului, temperaturi moderat calde si o umiditate maxima de 60%.

3. a Sfaturi de manipulare si intretinere a materialelor textile

In vederea manipularii, se indeparteaza tot ceea ce ar putea sa agate textilele: inele, bratari, coliere.

Textilele se pun pe o masa curata, cu suprafata neteda, lipsita de asperitati.

Intre doua manipulari, textilele se acopera cu o foaie neutra de hartie japoneza.

Colectiile se examineaza cel putin o data pe an, pentru a detecta orice urma de mucegaiuri sau de insecte.

Textilele nu se spala niciodata.

Praful se sterge cu o pensula cu peri subtiri si un aspirator prevazut la racord cu un grilaj.

Expunerea si depozitarea materialelor textile

Expunerea

Din cauza fragilitatii extreme, textilele nu trebuie expuse mai mult de sase luni pe an.

Pentru fixarea hainelor nu se folosesc ace de croitorie sau agrafe. Sunt de preferat acele foarte subtiri si inoxidabile.

Textilele nu trebuie niciodata expuse direct la lumina. Se protejeaza intotdeauna de lumina artificiala cu ajutorul unui filtru anti-UV, iar lumina naturala se evita, de exemplu, prin astuparea ferestrelor cu storuri.

Prezentarea colectiilor se adapteaza in functie de textile si de functia lor: draperii plate, haine pe forme, etc.

Depozitarea

Toate textilele se curata in intregime inainte de a fi duse in depozit. Murdaria tesaturilor constituie un factor propice infestarilor.

Se scot toate acele si agrafele: riscuri de coroziune si de tensiuni.

Textilele se pun intr-un recipient inchis care sa protejeze impotriva prafului si a luminii.

Textilele nu se pun niciodata intr-un ambalaj din plastic: acesta capteaza umiditate si accelereaza deteriorarea tesaturii.

Structurile de depozitare se adapteaza in functie de formele acestora, de exemplu, prin folosirea unor materiale de umplere pentru haine.

4. Pielea

Pielea exista sub forme diferite, printre care se numara pielea tabacita (tanare vegetala sau animala), semi-tabacita sau neprelucrata.

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditatea relativa: intre 45% si 55%.

Temperatura: intre 18 C si 20 C.

Lumina: 150 luxi pentru pielea nevopsita, 50 luxi pentru pielea pictata.

U.R. < 30%: pielea isi pierde umiditatea naturala si devine casanta.

U.R. >60%: riscul dezvoltarii mucegaiurilor.

Temperaturi ridicate: pielea se usuca se umfla si se deformeaza; apar mucegaiuri.

Lumina: pielea se decoloreaza si se usuca; provoaca pagube ireversibile si cumulative.

Insecte - mucegaiuri - poluare

Insectele

Insectele sapa galerii in piele in cautare de hrana.

Mucegaiurile si microorganismele

Microorganismele se pot dezvolta pe suprafata pielii lasand pete.

Cum se trateaza aparitia mucegaiurilor?

Obiectul contaminat se pune intr-un sac inchis ermetic; pachetul este dus intr-o incapere izolata.

Se indeparteaza mucegaiurile de la suprafata: cu ajutorul unei perii cu peri nu foarte tari, sau cu o perie cu peri subtiri in cazul obiectelor extrem de fragile.

Se indeparteaza sporii din interiorul pielii: se aplica un fungicid pe baza de ortofenilfenol.

In urma vaporizarii, obiectul se umple incet cu spuma de polipropilena sau cu hartie japoneza fara acid, careia i s-a aplicat in prealabil un produs fungicid.

Se curata vitrina, dulapul in care s-a aflat obiectul contaminat: se spala cu apa cu sapun, se clateste cu apa curata, se usuca, se vaporizeaza un produs pe baza de ortofenilfenol.

Se modifica conditiile de conservare: se scade cota umiditatii relative.

4.a.Sfaturi de manipulare si intretinere a obiectelor din piele

Manipularea

Inaintea unei manipulari se spala mainile, deoarece pielea se pateaza foarte usor.

Trebuie sa fim atenti in special la obiectele care si-au pierdut supletea: nu trebuie sa le indoim.

Intretinerea

Urmatoarele sfaturi de intretinere se refera doar la pielea industriala si nu se aplica obiectelor degradate.

Se sterge praful cu o perie cu par subtire si un aspirator prevazut la racord cu un grilaj.

Pentru scoaterea petelor se foloseste o radiera sau un praf de sters (operatiune efectuata de restaurator).

Pe pieile curate nu se aplica nici un produs de intretinere: exista riscul degradarii pielii.

Sapunul cu glicerina folosit in selarie, de vanzare in magazinele cu profil sportiv, la raftul echitatie, poate fi folosit pentru pieile inchise la culoare si nedecorate.

Gresarea pielii

Nu se recomanda produsele din comert: acestea contin solventi care provoaca decolorarea pielii.

Se dizolva doua masuri de lanolina in trei masuri de ulei din copita de bou (produs folosit pentru hrana, intretinerea si supletea pielii, disponibil in magazinele cu profil sportiv, la raftul echitatie); se incalzeste la bain-marie.

Solutia se aplica pe pielea rigida cu o carpa moale; se maseaza cu degetele pentru a se impregna bine pana ce pielea isi recapata supletea.

Se sterge cu o carpa moale.

Se lasa sa se usuce; se freaca cu o carpa moale pana straluceste.

4.b.Expunerea si depozitarea obiectelor din piele

Expunerea

Se evita formarea de pliuri care duc in timp la aparitia fisurilor si a rupturilor.

Exemplarele rotunjite sunt umplute cu hartie japoneza neacida.

Harnasamentul, bicele, curelele si alte obiecte din piele de dimensiuni mari sunt puse pe orizontala.

Depozitarea

Se evita cresterea U.R. prin ameliorarea circulatiei aerului, folosind dezumidificatoare portative, indepartand obiectele de radiatoare, tevi, pereti.

Pieile se pastreaza la intuneric.

Se protejeaza de praf prin acoperirea obiectelor cu foi de polietilena.

5. Hartia

In majoritatea cazurilor hartia reprezinta un suport pentru acuarela, pastel, cerneala. Masurile propuse vor fi, in consecinta, adaptate in functie de sensibilitatea produsilor prezenti. De exemplu, un pastel poate fi extrem de sensibil la frecare.

Umiditate relativa - temperatura - luminozitate.

Umiditatea relativa: < 50%.

Temperatura: < = 20 C.

Lumina: 150 luxi in general, 50 luxi pentru acuarele si gravuri.

U.R. ridicata: deteriorari chimice (ingalbenire, sfaramitare) si biologice (mucegai), indoire.

U.R. scazuta: hartia se usuca si se rupe.

Straturile de pictura sau de cerneala de pe suporturile din hartie au o rezistenta scazuta la aceste intinderi provocate de schimbarile de microclimat.

Lumina modifica infatisarea hartiei, care se degradeaza fotochimic: albirea sau ingalbenirea hartiei de calitate buna, innegrirea hartiei de calitate proasta. In timp, aceste alterari pot duce la stergerea imaginii si a textului.



Durata expunerii trebuie limitata intre trei si sase luni o data la cinci ani.

Insecte - mucegaiuri - poluare

Insectele si rozatoarele gauresc hartia.

Mucegaiurile se dezvolta sub forma de pete.

Poluantii atmosferici acidifica hartia (ingalbenire) si provoaca descompunerea acesteia.

5.a.Sfaturi de manipulare si intretinere a hartiei

Precautii generale

Cartile de pe stelaj nu trebuie inghesuite prea tare.

Nu trageti niciodata cartile de cotor.

Cartile vechi se deschid mai intai de la mijloc, iar apoi se revine la inceput sau la pagina dorita.

Se recomanda folosirea manusilor din bumbac.

A nu se folosi ace, ci benzi de hartie permanenta.

Cartile vechi sau cartonate nu se dau spre fotocopiere.

Cartile nu se lipesc cu banda adeziva.

Intretinerea

Desprafuirea se desfasoara intr-o sala anume, in afara salii de expozitie si a depozitelor.

Se foloseste o pensula subtire si destul de mare.

Etajerele se desprafuiesc cu un aspirator, apoi se sterg cu o carpa usor umeda.

Intretinerea poate sa se transforme uneori intr-o interventie de restaurare, cum ar fi curatirea:

foile neatinse se curata cu o guma (din interior spre exterior),

pudra este stearsa cu o pensula cu peri subtiri,

foile deteriorate, hartiile inghetate, desenele, ilustratiile si manuscrisele nu se curata niciodata.

5.b.Expunerea si depozitarea hartiei

Expunerea

Documentele plate se aranjeaza in passe-partout montate sub rame.

Cartile, registrele si manuscrisele se aranjeaza pe pupitre sau strane.

Pentru a tine cartile deschise se folosesc benzi transparente din polistiren (plastic inert).

Nu se folosesc agrafe, piuneze sau ace.

Depozitarea

desprafuirea operelor inainte de plasarea lor in depozite; se verifica absenta infestarilor si a mucegaiurilor;

Se elimina tot ceea ce nu face parte din opera (agrafe, hartie, adezive, coperte din plastic).

Operele se depoziteaza in cutii neacide.

Nu se folosesc ambalaje din hartie sau cartoane acide din plastic clorat (cum ar fi PVC-ul), metale oxidabile, lemn si aglomerate.

Trebuie sa se asigure neaparat circulatia aerului, deoarece operele se afla in cutii inchise.

Desene si file

Pentru a separa fiecare fila dintr-un teanc, se foloseste hartie neutra; ansamblul se pune intr-o cutie neacida.

alta solutie consta in invelirea operelor in mape sau hartie permanenta, urmata apoi de plasarea lor in recipiente de aceeasi natura sau neacida.

Desenele sau operele din hartie nu se indoaie niciodata.

Carti si periodice

cartile se aranjeaza vertical si dupa format; nu se inghesuie prea tare; se intercaleaza cate o foaie neacida intre fiecare volum;

Cartile nu se inghesuie in spatele raftului: aerul trebuie sa circule liber.

Cartile cele mai grele si mai mari se aranjeaza pe orizontala, dar nu se stivuiesc mai mult de trei.

Periodicele se conserva intinse, daca este posibil desfacute, in cutii de carton permanent.

Revistele brosate si rigide pot fi stocate vertical in cutii de acelasi format.

6. Picturile

Picturile pot fi adesea inramate, montate sau nu pe sasiu. In acest ultim caz, este vorba despre documentele - planuri, iar conservarea acestora este asemanatoare cu cea a hartiilor (ex: aranjarea pe orizontala). Picturile pe lemn trebuie luate in considerare separat, iar conditiile ambiente cerute corespund celor necesare lemnului.

Tablourile prezinta mai multe materiale succesive: un suport, o pregatire, un strat pictural si un strat de protectie.

Umiditatea relativa - temperatura - luminozitatea

Umiditatea relativa: stabila si cuprinsa intre 45% si 55%.

Temperatura: in jur de 20 C.

Lumina: 150 luxi maximum.

Variatiile de U.R. creeaza tensiuni intre materialele componente ale unei picturi, precum si intre pictura si suportul ei.

O cota scazuta a U.R. (< 35%): diferitele straturi devin casante, iar uneori pot aparea fisuri, solzi sau chiar ridicari.

O cota ridicata a U.R. (>60%): aparitia mucegaiului.

6.a.Sfaturi de manipulare si intretinere a picturilor

Manipularea

Manusile se folosesc in mod obligatoriu.

Cand se transporta rama, aceasta se tine dreapta, cu oglinda indreptata spre noi.

Ramele nu se pun direct pe sol si nu se sprijina pe colturile acesteia, in schimb se folosesc blocuri capitonate sau colturi de fixare din spuma.

NB: Putem foarte usor confectiona un bloc capitonat, deoarece aceasta presupune sa acoperim un bloc de lemn cu spuma de polistiren, iar apoi sa acoperim acest prim strat protector cu o stofa de fetru sau de flanela.

Intretinerea

Desprafuirea prezinta unele riscuri: coscovire, zgarieturi etc.

Desprafuirea se face cu ajutorul unei perii subtiri cu peri naturali:

  • pensula se tine in dreptul virolei pentru a nu zgaria tabloul;

se ridica tabloul si se apleaca in fata pentru ca sa cada praful;

nu se incearca indepartarea eventualelor pete;

nu se folosesc niciodata carpe umede, pensule cu peri tari, pamatuf de pene, deoarece exista riscul ca acesta din urma sa se agate de tablou sau sa zgarie pictura.

6.b.Expunerea si depozitarea picturilor

Expunerea

tabloul nu se expune in apropierea unui radiator, a unei guri de aerisire sau pe un panou amplasat pe un perete exterior;

se fixeaza pe spatele ramei verigi de care se prind apoi carligele cu care se fixeaza de perete;

se folosesc in special verigile care au belciug cu surub. Verigile revin la pozitia orizontala cand nu se foloseste rama si astfel nu exista riscul de a se agata de obiectele din jur;

se verifica soliditatea dispozitivului de agatare, de exemplu, prin suspendarea unei greutati de doua ori mai mare decat greutatea tabloului (saci cu nisip).

Depozitarea

Exista mai multe tipuri de structuri de aranjare. Se va alege cel mai adaptat colectiei in functie de pret, numarul tablourilor, spatiu si fragilitatea colectiei.

Rafturile

Acest tip de structura de aranjare este foarte simplu si poate fi efectuat in interiorul muzeului. Este vorba despre o structura formata din rafturi de dimensiuni diferite. Se recomanda un mod special de fabricare: contraplacaj acoperit cu trei straturi de vopsea acrilica adeziva si capitonarea la baza pentru a facilita manipularea picturilor si pentru a evita uzura ramelor. Tablourile trebuie separate unul de altul cu ajutorul unui carton neutru, iar rafturile nu trebuie aglomerate.

Panouri reglabile

Acest sistem ajuta la economisirea spatiului si faciliteaza accesul la opere si prin urmare la examinarea lor. Tablourile se prind de panourile reglabile cu ajutorul carligelor adaptate.

Panzele rupte sau coscovite

Se aseaza pe orizontala pe o masa sau pe raft, cu partea pictata indreptata in sus, protejate de o foaie de polietilena.

7. Ceramica

Ceramica este cel mai adesea alcatuita dintr-o pasta de argila acoperita de o glazura dintr-un strat de sticla vitrifiata. Scara de fragilitate a ceramicii depinde de gradul de ardere al pastei si de starea de conservare.

Fiind materie anorganica, ceramica este mai putin sensibila la climat si la lumina cand se afla in stare buna de conservare. Atunci cand prezinta semne vizibile de exudatie sau fisuri, ceramica este fragila si prin urmare, se aplica alte norme

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditatea relativa: cuprinsa intre 40% si 60%

Temperatura: in jur de 20 C.

Lumina: ceramica este foarte putin sensibila la lumina

Temperatura ridicata: ceramica devine rigida si are tendinta sa se macine in timpul manipularilor.

Scaderile bruste de temperatura: spargeri si fisurari.

Apa provoaca deformari.

Uneori, ceramica contine saruri (ceramica descoperita in cadrul cautarilor arheologice, oale de noapte.) care pot determina unele reactii ale obiectului fata de variatiile umiditatii relative: fenomene de disolutie si recristalizare care pot indeparta glazura de pe ceramica, iar suprafetele nevitrifiate se coscovesc, de unde rezulta si importanta mentinerii unei U.R. stabile.

7.a. Sfaturi de manipulare si intretinere a obiectelor ceramice

Manipularea

piesele din ceramica nu se prind niciodata de toarta sau de varf;

inainte de a deplasa obiectul, se indeparteaza toate partile care nu sunt fixe;

nu se recomanda folosirea manusilor din bumbac (aderenta proasta), se prefera cele din latex, sau chiar nu se poarta manusi, cu conditia ca mainile sa fie curate;

se scot inelele si bijuteriile care ar putea zgaria suprafata obiectului.

Intretinerea

pentru desprafuire, se foloseste de preferinta o pensula cu peri subtiri in locul unei panze de bumbac care poate agata suprafata obiectului;

in loc de apa de la robinet, se foloseste apa distilata sau neionica: nu se adauga detergent;

uscarea trebuie sa se faca pe cale naturala: nu se foloseste uscatorul de par sau oricare alt procedeu artificial;

daca ceramica este inghetata, se verifica reactia la apa a acestui invelis prin testarea unei parti a obiectului mai putin expusa;

Petele nu se indeparteaza niciodata cu apa acidificata sau cu un agent de inalbire (de tipul apei de javel). Se apeleaza la ajutorul unui restaurator.

Repararea obiectelor din ceramica, in special lipirea partilor crapate, presupune o cunoastere excelenta a ceramicii. Nu se recomanda utilizarea cleiurilor din comert. Prin urmare, se apeleaza la sfatul unui restaurator.

7.b. Expunerea si depozitarea obiectelor ceramice

Obiectele din ceramica se sparg usor, trebuie asadar sa le protejam de daunele fizice.

Expunerea

se protejeaza obiectele din ceramica care intra in contact cu publicul: bariere, vitrine;

se verifica soliditatea suportului sau daca acesta este supus vibratiilor sau trepidatiilor.

Depozitarea

Obiectele se aranjeaza in dulapurile din perete care nu sunt supuse vibratiilor sau trepidatiilor; se tin la adapost de praf si trebuie sa fie accesibile pentru a evita manipularile riscante;

Se acopera cu un material amortizor precum spuma de polietilena.

8. Sticla

Sticla este, la fel ca si ceramica, un material anorganic. Este alcatuita din siliciu, fondanti si coloranti. Imbatranirea sticlei depinde in cea mai mare parte de calitatea fabricarii sale. Sticla arheologica este mai fragila decat sticla moderna.

Umiditate relativa - temperatura - luminozitate

Umiditate relativa: intre 40% si 50%

Temperatura: in jur de 20 C

Lumina: a nu se expune la lumina solara.

U.R. ridicata: sticla absoarbe umiditatea, formandu-se la suprafata ei o pelicula invizibila si niste pete alburii.

U.R. scazuta: aparitia fenomenului "transpiratiei" sticlei

Variatii de temperatura: dilatari si contractii ale sticlei; in timp, aparitia unor crapaturi si fisuri.

Sticlele incolore care contin decolorant prezinta o sensibilitate la razele UV. O expunere prea puternica la razele solare determina o schimbare a culorii spre violet.

8.a. Sfaturi de manipulare si intretinere a obiectelor din sticla

Manipularea

obiectele din sticla nu se apuca niciodata de toarta sau de varf;

inainte de a deplasa obiectul, se indeparteaza toate partile care nu sunt fixe;

nu se recomanda folosirea manusilor din bumbac (aderenta proasta), mainile trebuie sa fie foarte curate;

se scot inelele si bijuteriile care ar putea zgaria suprafata obiectului.

Intretinerea

pentru desprafuire, se recomanda folosirea unei pensule cu fire subtiri de matase in locul panzei de bumbac, care poate agata suprafata obiectului;

in loc de apa de la robinet, se recomanda apa distilata sau neionica: nu se adauga detergenti;

In cazul obiectelor nedecorate, se poate adauga in apa o doza redusa (5%) de alcool etilic sau metanol;

uscarea trebuie sa se faca pe cale naturala: nu se foloseste uscatorul de par sau oricare alt procedeu artificial;

petele nu se indeparteaza niciodata cu apa acidificata sau cu un agent de inalbire (de tipul apei de javel). Se apeleaza la ajutorul unui restaurator.

8.b. Expunerea si depozitarea obiectelor din sticla

Expunerea

se protejeaza obiectele din sticla care intra in contact cu publicul: bariere, vitrine;

se verifica soliditatea suportului sau daca acesta este supus vibratiilor sau trepidatiilor.

Depozitarea

Obiectele se aranjeaza in dulapurile din perete, care nu sunt supuse vibratiilor sau trepidatiilor; se tin la adapost de praf si trebuie sa fie accesibile pentru a evita manipularile cu risc;

Se acopera cu un material amortizor precum spuma de polietilena.

9. Impletiturile

Aceasta categorie include cosuri, rogojina, palarii impletite si alte obiecte rezistente la o utilizare indelungata. Insa, uneori, aceste obiecte par mai rezistente decat sunt in realitate. Fabricate pe baza de materiale organice, precum bambus, lemn, stuf, rachita, paie, rafie, palmier sorg: obiectele impletite devin casante si prin urmare fragile in timpul imbatranirii.

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditate relativa: intre 40% si 65%

Temperatura: mai putin de 25 C.

Lumina: 50 luxi maximum (cat mai putine UV cu putinta).

U.R. slaba: fragilizarea obiectelor;

U.R. puternica: aparitia mucegaiurilor;

Lumina si razele UV sunt extrem de daunatoare pentru vopsea.

9.a. Sfaturi de manipulare si intretinere a impletiturilor

cosurile nu se ridica niciodata de toarte sau de margini. Se tin cu ambele maini si se sustin de la baza;

desprafuirea se face cu o perie subtire si un aspirator prevazut la racord cu un gratar;

se sterge cu o carpa din bumbac. In prealabil, se verifica daca apa nu degradeaza culorile;

se evita udarea excesiva a obiectelor care s-ar putea deforma;

a nu se confunda murdaria cu resturile ramase in urma ultimei utilizari.

9.b. Expunerea si depozitarea impletiturilor

se conserva in intuneric;

obiectele fragile se umplu cu hartie japoneza neutra si fara rezerva alcalina;

se acopera cu foi de polietilena pentru a proteja impotriva prafului;

se evita punerea cosurilor unul intr-altul; daca se intampla totusi acest lucru, se separa fiecare cos cu hartie japoneza neutra si fara rezerva alcalina.

10. Materialele din plastic si cauciuc

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditatea relativa: intre 40% si 55%.

Temperatura: cat mai racoroasa posibil si situata sub 25 C.

Lumina: maximum 150 luxi.

Degradarea materialelor din plastic si cauciuc este proportionala cu intensitatea luminii care actioneaza asupra lor. Trebuie sa fim atenti la lumina zilei, lampile fluorescente si, in general, la orice lampa care lumineaza puternic. Lumina este cel mai important factor de degradare a materialelor plastice.

Temperaturile ridicate accelereaza degradarea obiectelor: fragilizare, inasprire, fisurare sau, dimpotriva, imbatranire, porozitate, lichefiere, alterarea culorilor.

In timp, oxigenul are aceleasi efecte asupra materialelor din plastic si cauciuc.

Umiditatea accelereaza degradarea anumitor materiale din plastic cum ar fi esterurile celulozice, ebonita. Datorita acizilor din aer (poluanti) si produsii de degradare (ex: acidul nitric) favorizeaza alterarea, precum si aparitia mucegaiurilor, in special pe cauciuc si materialele din plastic celulozic. Umiditatea poate de asemenea provoca umflarea poliamidelor (nylon), polistiren, plastic pe baza de cazeina si plastic compozit (ex. pudra de lemn in primele bachelite).

Insecte - mucegaiuri - poluare

Materiile plastice celulozice si cele din cauciuc sunt sensibile la mucegaiuri. Aceste materii sunt foarte sensibile la poluantii atmosferici: dioxid de sulf, dioxid de azot, care accelereaza degradarea si a caror aciditate este deosebit de periculoasa pentru obiectele din cauciuc. .

Anumiti poluanti eliberati chiar de materiile plastice sunt daunatoare: formaldehida (panouri din lemn), acidul acetic (lemn, acetat de celuloza), acidul nitric (nitrat de celuloza), sulful (cauciuc).

10.a. Expunerea si depozitarea materialelor plastice

se pastreaza la rece si in intuneric: intr-un congelator dezghetat sau intr-o camera rece;

daca depozitarea la rece este imposibila, se alege un loc bine aerisit, la adapost de orice emanatie nociva de vapori;

obiectele se pun in recipiente etanse (sticla sau plastic polietilena sau polipropilena), fara a bloca insa circulatia aerului (se face daca este nevoie o gaura de patrundere a aerului);

se evita contactul cu obiectele expuse sau depozitate; aceste obiecte trebuie verificate cat mai des posibil pentru a detecta primele semne de degradare;

obiectele infestate se izoleaza de restul obiectelor.

Actiuni interzise

pentru a curata obiectele din plastic sau cauciuc, nu se utilizeaza solvent, apa sau solutii care contin sapun, atunci cand proprietatile acestora nu sunt cunoscute cu certitudine;

obiectele din plastic care par umede la suprafata nu se sterg niciodata;

obiectele din plastic nu se izoleaza niciodata ermetic.

11.Nitratul de celuloza

Ce este nitratul de celuloza?

Nitratul de celuloza, cunoscut si sub numele de nitroceluloza, este folosit in fotografie din anii 1840 si serveste, de asemenea, la fabricarea explozibililor din 1845, iar din 1870 este utilizat la fabricarea obiectelor din plastic turnat. Dintre diversele obiecte care contin nitrat de celuloza, mentionam manere de cutite, echere si sabloane apartinand unor desenatori, jucarii si papusi, pelicule fotografice, monturi de ochelari, invelisuri protectoare si decorative precum si numeroase articole de toaleta, recipiente pentru produse cosmetice si articole casnice, de la nasturi pana la capace de toaleta.

Atunci cand nitratul de celuloza nu contine nici pigmenti, nici sarcina si nu prezinta semne de degradare, acesta este incolor si transparent. Timp de 50 de ani, pana in jurul anului 1920, acest produs era singura materie translucida deschisa la culoare, usor de procurat. Obiectele care au aceste trasaturi si care au fost fabricate sau achizitionate in aceasta perioada sunt, probabil, din nitrat de celuloza. Desi intra in compozitia a numeroase obiecte, acest material este in general inlocuit in prezent cu materii plastice mai stabile.

Stabilitatea nitratului de celuloza depinde de procentajul de azot continut: cu cat contine mai mult azot, cu atat este mai putin stabil. Anumiti produsi care contin un procentaj de azot (mai mult de 13%) explodeaza sub efectul caldurii sau atunci cand se inregistreaza frecare sau un soc. Obiectele tridimensionale si peliculele fotografice care au un procentaj scazut de azot (mai putin de 12%) nu prezinta riscul unei explozii, insa sunt totusi foarte inflamabile si presupun precautii particulare.

Obiectele din nitrat de celuloza sunt adesea mai stabile decat peliculele protectoare. Deoarece discutia noastra este legata indeosebi de aceste obiecte, vom indica valorile preconizate pentru acest tip de colectii.

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Pelicule din nitrat de celuloza

Umiditate relativa: 50% maximum

Temperatura: 10 C.

Lumina: 50 luxi maximum.

Obiecte din nitrat de celuloza

Umiditate relativa: intre 45% si 55%.

Temperatura: 18 C.

Lumina: cat mai putina lumina , 50luxi daca este posibil.

Se recomanda urmatoarele conditii de conservare: conservarea intr-o incapere rece cu U.R.< 50%. Se pot folosi congelatoare de uz casnic: totusi, trebuie sa ne ferim de cele care degaja o umiditate relativa ridicata in timpul ciclului frigorific (congelatoare dezghetate).

Orice schimbare a conditiilor ambiante trebuie sa se faca progresiv. Se evita condensarea.

Nitratul de celuloza este foarte sensibil la lumina, in special la lumina solara care provoaca decolorare si despicare, fisuri si crapaturi. Atunci cand se incearca stoparea procesului de deteriorare, acesta continua chiar daca obiectul indeplineste conditiile adaptate de conservare (loc racoros, uscat si intunecat).

Insecte - mucegaiuri - poluare

Degradarea nitratului de celuloza determina emanatii de gaze nocive care, intr-un loc care nu este bine aerisit, poate sa provoace coroziunea metalelor, fragilizarea si decolorarea materialelor organice.

Cu cat nitratul de celuloza se degradeaza mai tare, cu atat scade pragul termic de auto-combustie. Astfel, un obiect realizat din acest material, aflat in ultimul stadiu de descompunere, poate lua foc la 50 C, temperatura usor de atins in apropierea unui bec electric sau a unui radiator.

In cazul in care auto-combustia afecteaza indeosebi filmele fotografice, cinematografice si radiografice, obiectele din nitrat de celuloza sunt totusi usor inflamabile. Masurile de securitate trebuie respectate, iar sistemul anti-incendiu trebuie adaptat (pompierii trebuie informati asupra prezentei acestor materiale).

11.a. Expunerea si depozitarea obiectelor din nitrat de celuloza

se evita absolut orice explozie in apropierea unei surse de caldura (iluminat, radiator, etc.);

se limiteaza durata de expunere si se evita expunerea obiectelor degradate;

se asigura aerisirea regulata a vitrinelor si a depozitelor;

atunci cand este posibil, obiectele din nitrat care se afla in depozite se depoziteaza intr-un dulap separat, aerisit si ferit de foc;

12. Fotografiile

Umiditate relativa - temperatura - lumina

Umiditate relativa: intre 30% si 50%.

Temperatura: intre 18 C si 20 C; conservare la rece pentru fotografiile color: 2 C.

Lumina: sensibilitate variabila in functie de natura fotografiei.

Atmosfera prea uscata: se infasoara probele; pentru a le desfasura, se expun la o umiditate relativa puternica.

U.R. ridicata si temperatura ridicata: decolorarea imaginii. Fotografiile color sunt mai sensibile decat fotografiile alb-negru. Conservarea probelor fotografice color la o temperatura situata sub 0 C si o U.R. de 25% face posibila prelungirea sperantei de viata a acestui tip de materiale.

Se evita supunerea fotografiilor la variatii climatice: se evita diferentele de 5% pentru U.R. si 2 C pentru temperatura.

Probele fotografice cu gelatina si argint alb-negru rezista destul de bine la lumina, ceea ce nu se intampla in cazul probelor pe hartie sarata, probele cu albumina si hartiile moderne plastifiate.

Se favorizeaza conservarea in intuneric atunci cand exista indoieli asupra tipului de probe.

Fotografiile color se decoloreaza in intuneric si risca o expunere indelungata la lumina.

In caz de expozitie: luminozitate de 50 luxi fara UV, timp de cateva saptamani pe an.

Insecte - mucegaiuri - poluare

Se evita expunerea la emanatii de produsi chimici, in special peroxizi, anhidrida sulfuroasa, oxidul de azot si ozonul.

In timpul montarii unei expozitii, se respecta timpul de uscare a picturilor inainte de instalarea probelor fotografice.

Nu se foloseste niciodata pictura de tip ²glicero², dar in schimb sunt preferate picturile acrilice de buna calitate.

12.a.Sfaturi de manipulare si intretinere a fotografiilor

Manipularea

probele se manipuleaza cu manusi de nailon sau de bumbac;

se desprafuieste cu ajutorul unei pensule cu peri subtiri;

daca este posibil, se evita incadrarea fotografiilor pentru a evita deteriorarea marginilor si a colturilor.

Intretinerea

Curatenia:

documentele fotografice in cofrete: se curata doar cofretul si elementele de prezentare, iar suprafata documentelor nu se atinge niciodata, mai ales in cazul daghereotipurilor;

probele alb si negru: cu ajutorul prafului de guma;

documentele fotografice color: praf de guma sau bumbac umed, cu conditia ca suprafata sa fie in stare excelenta.

Nu se spala niciodata cu apa si nu se aplica nici un tratament chimic.

12.b. Expunerea si depozitarea fotografiilor

Expunerea

probele se plaseaza in rame de carton, iar apoi se acopera cu sticla. Rama de carton permite intr-adevar evitarea contactului direct intre fotografie si sticla, anuland astfel riscul aderentei ;

Depozitarea

fotografiile deteriorate (indoite, lipicioase, mucegaite) se separa de restul probelor;

colectiile in stare buna se claseaza in functie de categorie, de suporturi si format;

fotografiile se pun in plicuri din hartie permanenta:

- fara rezerva alcalina pentru fotografiile color si unele fotografii alb-negru (hartie sarata, hartie cu albumina, calotip, ozolid albastru),

- cu rezerva alcalina pentru celelalte procedee.

se privilegiaza plicurile transparente din polistiren (dacron, tergal, mylard) sau din propietilena in cazul fotografiilor frecvent consultate;

Tabel recapitulativ al conditiilor de conservare

Materiale

Tempera-tura

Umiditate relativa

Lumina

Riscuri majore

Material de baza

lemn

18 C

50 - 65 %

³ 150 luxi

Infestari,

Variatii ale dimensiunilor

Guma, carpa, pensula, aspirator cu grilaj, alcool mineral, perie din sticla

metale si aliaje

Nu exista constrangeri

0 - 40 %

Nu exista constrangeri

Coroziune, scrijeliri

Manusi din bumbac, pensula, aspirator, ceara si metanol

textile

20 C

50 - 60 %

50luxi si obligatoriu

< 150luxi

Insecte, mucegai, deteriorari chimice si fotochimice

Pensula, aspirator

Cintre matlasate,

Huse, rulouri din carton, tije metalice, hartie neutra

piele

18 C - 20 C

45 - 55 %

50 sau 150luxi

Insecte, mucegai

Perie, aspirator, hartie neutra, guma, sapun cu glicerina, lanolina, ulei de copita

hartie

£ C

£ 50 %

50 sau 150 luxi

Lumina, insecte si mucegai, degradare chimica si fotochimica

Guma, pensula, hartie permanenta, speraclu, cadre

picturi

20 C

45 - 55 %

£ 150luxi

Praf, mucegai, variatii ale dimensiunilor, degradari fotochimice si fizice

Manusi din bumbac, pensula, blocuri matlasate, rafturi canelate

ceramica

20 C

40 - 60 %

Nu exista constrangeri

Degradari fizice (apa, manipulare)

Pensula, apa deionizata, spuma de polietilena

sticla

20 C

40 - 50 %

Fara lumina solara

Degradari fizice (manipulare) si fotochimice

Pensula, apa deionizata, spuma de polietilena

obiecte impletite

< 25 C

40 - 50 %

50luxi

Lumina, mucegai, insecte

Perie, aspirator, hartie permanenta

plastic

cat mai racoroasa si < 25 C

40 - 55 %

150 luxi

Lumina, poluanti, temperatura

Recipiente etanse, congelator

nitrat de celuloza

Filme 10 C

Obiecte 18 C

£ 50 %

45 - 55 %

50 luxi cel mai putin posibil, 50 luxi

Caldura, lumina

Dulap aerisit, ignifug

fotografii

2 C (color) sau 18 C

30 - 50 %

Variabil

Lumina, climat

Manusi, pensula, guma, speraclu, cadre, saculete, hartie neutra, clasor si cutii

CONCLUZII:

In prezent, importanta care se acorda conservarii preventive nu este deosebit de mare. Este de dorit ca rolul prevenirii sa fie mult mai important in cadrul activitatilor legate de institutiile de patrimoniu, pentru ca intr-o zi sa devina pivotul tuturor activitatilor culturale cu referire la colectii.

In primul rand, trebuie sa se stabileasca conditiile unei evaluari generale, care reprezinta semnul unei adevarate schimbari a obiceiurilor si a orientarilor politicilor culturale. In suma, se doreste ca sintagma de conservarea preventiva sa nu mai constituie doar doua cuvinte cu puteri incantatorii, pentru a se transforma apoi intr-o suita de actiuni si de realizari practice. Insa rezultatele prevenirii sunt foarte greu de sesizat.

In timp ce ilustrarea restaurarii este imediata si valorizanta, conservarea preventiva nu prezinta nimic spectacular. Munca consta mai ales din actiuni continue asupra localelor, pieselor de mobilier, a organizarii si a planificarii. Astfel, rezultatul final al acestor activitati este mult mai greu de aratat. Schimbarile, in cazul in care sunt realizate corect, se inregistreaza pe nesimtite, iar ameliorarile vor fi resimtite pe parcurs. In acest domeniu, pentru a putea reusi este necesara o motivatie puternica. Este nevoie de multa convingere si de comunicare pentru a convinge autoritatile de importanta acestor actiuni.

Reusita oricarui plan de prevenire este prin urmare strans legata de corectitudinea concluziilor evaluarii, precum si de adeziunea personalului si a tutelelor. Reusita implica, de asemenea, si schimbarea unor comportamente si obiceiuri de munca. Fara o constientizare prealabila, prevenirea nu poate fi realizata, deoarece rezultatele acesteia sunt mai degraba impalpabile si prin urmare foarte putin convingatoare. Intr-o anumita masura, suntem dispusi sa ne supunem constrangerilor materiale care decurg din unele dispozitii preventive (manipulare, vitrine, materiale), insa programarea si planificarea sunt inca foarte indepartate de structurile patrimoniale. Atunci cand se abordeaza aceasta problema, exista multe reticente. Uneori, din cauza vechilor obiceiuri care inca mai rezista, aceasta chestiune suscita o impotrivire acerba. De aceea, trebuie sa ne orientam eforturile in principal asupra acestui aspect al prevenirii, fara care nu poate avea loc nici o actiune.

Bibliografie:

LAVÉDRINE, Bertrand ; GANDOLFO, Jean-Paul, MONOD, Sibylle (colaboratori) - (2000) Les collections photograhiques. Guide de conservation préventive, Ed. Arsag, Paris

MOLDOVEANU, Aurel (1999) - Conservarea preventiva a bunurilor culturale, Bucuresti

RAT, Cécile, MARKARIAN, Philippe (2002) - La conservation préventive des collections (fiches pratiques a l'usage des personnels des musée, OCIM






Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate