Home - Rasfoiesc.com
Educatie Sanatate Inginerie Business Familie Hobby Legal
Satisfactia de a face ce iti place.ascensiunea în munti, pe zapada, stânca si gheata, trasee de alpinism



Alpinism Arta cultura Diverse Divertisment Film Fotografie
Muzica Pescuit Sport

Arta cultura


Index » hobby » Arta cultura
» Pictura in tempera. metode si etape de executie


Pictura in tempera. metode si etape de executie




UNIVERSITATEA: VALAHIA TARGOVISTE

FACULATEA: STIINTE SI ARTE

SPECIALIZAREA: CONSERVARE SI RESTAURARE

ANUL II

PICTURA IN TEMPERA.

METODE SI ETAPE DE




EXECUTIE

Tempera (de la lat “temperare’=a amesteca moderat, a infrana, itl tempera, frc detrempe, ger temperamalerei) inseamna materia lianta de natura lipicoasa (itl temperaovvero colla), amestecata in colorile de pictura s-au se intelege insasi picture executata cu un astfel de liant

Tempera este o vopsea al carei liant este de origine organica, de exemplu albusul sau galbenusul de ou, guma arabica sau cazeina, mai rar laptele de smochina, amestecat cu ulei vegetal sau clei. Datorita capacitatii sale adezive exceptionale, aceasta emulsie este foarte potrivita la pictura pe lemn. Ea face posibila aplicarea mai multor straturi de culori, obtinandu-se astfel nuante deosebite. Nu este insa destul de rezistenta la umiditate, din acest motiv nu se poate lucra cu tempera pe suprafete proaspat vopsite, cum ar fi fresca. In secolul al XV-lea tempera este treptat inlocuita cu vopselele de ulei, desi cativa artisti vor mai lucra cu tempera la aplicarea primului strat.

Acest gen de pictura, poate cea mai veche, de regula mata, nu este atat de transparenta ca acuarela, dar nici cu aspect cretos ca guasa deoarece in tempera se folosesc culorile fara a avea inglobat in fiecare din ele un anumit procent de alb.

Uneori tempera, mai ales tempera grasa vernisata, poate fi usor confundata cu pictura de ulei mai mult sau mai putin lucioasa si numai un ochi atent o poate distinge.

Pictura in tempera este cunoscuta sub forma catorva variante care se deosebesc prin insusirile pe care le poseda fiecare datorita numai substantei liante folosite.

Cu 500 de ani in urma, cennino Ceninnini, un pictor care a studiat in Florenta , a scris o carte despre profesia sa. Maestria in domeniul picturii era foarte pretuita in epoca . mestesugul picturii sa schimbat mult si adeseori in ultimii 500 de ani potrivit cu nevoile fluctuante ale pictorilor si societatii. In ultimele cateva generatii a devenit mai putin strict, ceea ce poate fi un lucru bun, dar a devenit de asemenea, mai putin competent, si aceeasta nu este bine. Unii pictorii au privit inapoi spre cennini pentru instruire si au gasit in lucrarea sa The Craftsman’s Hansbook un indreptar folositor care poate fi aplicat si in zilele noastre.

Dupa cum invata ceninni, picture in tempera este o disciplina stricta, iar in practica picturii disciplina a iesit de mult din moda, incepe insa acum, inca o data sa fie privita ca oportuna. Facem inca mare caz de libertatea individuala sin e displace orice actiune care ameninta sa o ingradeasca, dar am inceput sa recunoastem ca libertatea noastra tehnica este intr-un fel o iluzie. Am inceput sa realizam ca panzele vopselele si pensulele cu care ne alimenteaza producatorii ne dicteaza operatiile tehnice intr-o masura nu tocmai mica , ca mecanizarea poate fi un tyrant la fel de mare ca si traditia si ca pictorul modern este cu adevarat liber din punct de vedere al tehnicii, numai in masura in care este permis sa-si aleaga propriile sale constrangeri.

Tempera este o tehnica care deosebeste perfect un anumit tip de scopuri si care pentru altele nu este folositoare. Depinde de ceea ce vrea sa faca pictorul modern ca aceasta sa fie utila. Tempera este o metoda potrivita pentru a reda anumite tipuri de conceptii grafice précis formulate. Ea cere claritate in formulate sin u se poate adapta nici unei imprecizii.

Tempera are si alte limite. Nu se adapteaza bine la lucrari de dimensiunii mari. Ceea mai mare dimensiune a unui panou pentru picture in tempera poate sa fie de 2-2.7m, insa aceasta forteaza cumva dimensiunea naturala a metodei. Aria normala de dimensiuni pe care o acopera confortabil, usor si natural se afla intre 130 cm papatrati si 2,2 m patrati.

Tempera nu este adecvata pentru picture in gama grava. Inaltimea gamei naturale a temperei este medie spre inalta. Modelele in culori intunecate pe fond inchis tind sa arate in tempera murdare sau obscure. Ea opereaza in mod natural intr-un registru mai inalt decat uleiul si desi detine puterea de a cobora pana la inchis, izbuteste cel mai bine atunci cand nu este fortata sa iasa din limitele e naturale. Ea tinde sa opteze bine in tonalitati reci, iar daca se doreste sa genereze catusi de putin caldura si intensitatea pe care picture in ulei le genereaza in mod natural, trebuie sa fie fortata. Ea nu ajunge le extremele de cald rece, sau transparent si opac pe care le atinge uleilul si nici la o asemenea putere ca a lui de a reda culori inchise intense si calde. Culorile rosii, oranj si galbene tind in tempera sa se vada reci atunci cand sunt comparate cu cele in ulei, iar daca se insista prea mult asupra lor ele par sa se aprinda fara sa devina pe parcurs calde. In compensatie , culorile reci posed in tempera o incompatibila claritate si prosperitate si retin aceste caracteristici nelimitat .

Tempera permite orice grad de complexitate sau elaborare, insa tratarea trebuie sa fie deliberate si precisa. In mod paradoxal, puterea el de a reda conceptii abstracte depinde in mare masura de aceasta rigoare a cerintelor sale tehnice.

In practica este dificil sa realizezi mici variatii incidente de culoare, cum sunt cele practicate in mod obisnuit de picture in ulei si treceri perfect netede de la o culoare la alta. Tendinta mediumului este de a impune folosirea schimbarilor metodice de culoare in fiecare zona a desenului separate. De asemenea pictorul este supus anumitor limitary in trecerea de la o valoare la alta. Mediumul plastic al picturii in ulei face posibila amestecarea valorilor adiacente atat de bine incat ele sa fuzioneze intr-o progresie valorica continua. In tempera aceasta cu greu se poate realize. Modelajul tinde sa fie evidenta, iar aceste evidente de articulare desi pretioase pictorului de idei, sunt suparatoare pentru pictorul de aparente.

Picturi executate in tempera se intalnesc din cele mai vechi timpuri, la grecii antici, egipteni, tehnica preluata apoi de bizantini in pictura icoanelor pe lemn.

Traditia icoanelor pe lemn in tempera s-a pastrat aceeasi timp de sute de ani, tehnica si modul de pictare pastran-du-se in anumite manuale de pictura, asa zisele 'Erminii'. Suportul de pictat este lemnul foarte bine uscat, peste care se aplica un grund special din clei de oase, praf de creta, putin ulei de in sau chiar miere ori sapun de casa, pentru a conferi grundului elasticitate. Peste acest grund se face des enul, apoi se picteaza tema propriu-zisa. Pentru o icoana in stil bizantin, culorile de tempera cu emulsie de ou, sunt cele mai potrivite caci in aceasta tehnica se cere ca culorile sa se usuce relativ repede pentru a le putea modela. Din aceasta cauza culorile de ulei sunt total nepotrivite datorita perioa­dei lungi de uscare. Ca liant, pentru culorile de tempera se foloseste o emulsie de ou, ceea ce le confera culorilor pros petime si rezistenta in timp.

La finalul picturii icoanei aceasta se lacuieste cu un vernis special, dar numai dupa o perioada de cateva zile, chiar sap tamani, ca sa aiba timp sa se usuce atat grundul de pe icoana, cat si stratul de culoare. Daca pictura nu este bine uscata, culorile se vor innegri in timp si se vor ingalbeni.

Prima problema cu care se confrunta un pictor in tempera este alegerea materialului pentru panoul sau, suportul grundului de gesso pe care vor fi efectuate poleirea si pictura. Cennini folosea un simplu panou de lemn (plop, tei sau salcie). Care insa era taiat , si uscat in mod adecvat. lemnul poate suporta deformari. Daca este nevoie ca un panou sa fie incleiat cel mai potrivit este sa folosesti cleiul din branza si var.





Pentru a controla deformarile panourilor de lemn se utilizeaza metoda parchetajului. Pentru aceasta pe spatele panoului sunt lipite in directia fibrei, stinghi lungi sau taiate locasuri in imediata apropiere a panoului, iar ele sunt potrivite, fara sa fie lipite stinghii transversale de lemn.

Dupa ce toate acestea au fost facute lemnul se incleiaza si se grunduieste.

1.Tempera slaba, materiale

a.Pictura in tempera cu clei este numita si tempera slaba sau simpla pentru ca are drept liant numai o substanta lipicoasa. Ea are calitatea ca folosind ca liant apa se usuca repede, curge usor de pe pensula, permite reveniri si modulari cu tente subtiri si cu joc de nuante, este mata, culorile sunt stabile la lumina si se pot vernisa, iar in plus este ieftina.

Neajunsul este acelasi ca la orice tehnica de pictura cu apa care consta in faptul ca atat timp cat apa este prezenta ea inchide culorile, aprinde rasfrangeri a luminii, iar dupa ce dispare prin evaporare tonurile culorilor se deschid insa mai putin decat la guasa.

Astazi, pictura cu clei este folosita indeosebi pentru lucrari mari si vremelnice cu caracter decorativ. Ea este uneori depreciata in special numai pentru motivul ca nu-i durabila cum s-a aratat fata de agentii atmosferici si are un mare procedeu de schimbare a tonurilor dupa uscare.

Suportul poate fi de hartie, de carton, panza, lemn, piele, etc cu conditia sa nu fie absorbant ci pregatit in prealabil spre a putea primi stratul de culori in mod uniform. Pregatirea depinde de felul suportului cat mai ales de felul liantului cu care se va executa pictura. Astfe, pe carton, panza, ori lemn se va da un grund slab de creta cu clei de gelatina sau de caseina descris mai sus care se va netezi atat cat este necesar. Pe hartie, intrucat aceasta este deja alba, sau pe carton cenusiu se poate da numai un strat subtire de clei din faina de secara ori de amidon, de guma arabica, de gelatina sau de caseina fara vre-un material de umplutura.

Culorile pentru lucrari de dimensiuni mici pe hartie, carton, etc sunt cele ce se gasesc in comert in stare moale, pregatite gata, in borcanase sau in tuburi de aluminiu amestecate cu guma arabica, dextrina, miere si un conservant. Cand se lucreaza cu ele se subtiaza intr-un godeu cu apa de ploaie sau poatabila fara alta substanta lipicioasa.

Insa pentru lucrari mari care necesita cantitati mari de culoare cat si pentru unele lucrari de sevalet se folosesc materii colorante ca pentru fresca ce se gasesc in stare de pulbere fina, ce s-au dovedit a fi mai durabile.

Pentru lucrarile mici de sevalet, culorile pulbere se amesteca mai intain cu apa, apoi cu guma arabica ori cu albus de ou cu putin otet, sau cu lapte dulce de vaca amestecat cu suc de smochine verzi asa cum s-a practicat in vechime si mai rar cu dextrina cu care pictura se sterge in caz ca se uda.

Pentru lucrarile mari se foloseste ca liant in acelasi fel , o solutie apoasa de gelatina in care se pune otet care este deja calda ca sa nu se inchege repede, iar pe perete se pune in schimb 4% pasta de var stins care-i da si o mai mare putere de aderenta. Culorile de pe paleta se uda din cand in cand ca sa stea in stare umeda si sa poata fi luate usor cu pensula. Este mai practic insa a amesteca culorile pulbere numai cu apa in vase si a le pastra in stare de pasta. Ele vor sta astfel mereu proaspete cu putin apa care se va alege singura deasupra. Numai cu o substanta cleioasa, apa nu permite culorilor sa se lase la fund si sa ramana in suspensie. Cele cu caseina nu se mai pot folosi daca sunt mai vechi de o zi. Maestrii vechi frecau culorile separat cu apa curata si putina miere, apoi le puneau in cochilii de scoici, in care se uscau la umbra, iar cand aveau nevoie de ele le scufundau intr-o strachina cu apa ca sa se inmoaie.

Pensulele pentru tempera de dimensiuni mici sunt ca si pentru acuarela adica cele rotunde din par moale de dihor, jder, vidra, veverita sau de la urechile de bovine, iar pentru lucrarile mari se pot folosi si pensule din coada de magar, de camila, de urs sau din par lung de porc.

Desenul se executa ca pentru oricare fel de pictura.

Pictura in tempera slaba se executa pe suport grunduit si uscat in unul si mai rar in doua straturi de culori. Daca in solutia de grund pentru primul strat se pune si sulfat de cupru 1-5% sau alaun, aceasta actioneaza asupra cleiului intarindu-l si marindu-i rezistenta mecanica, iar in plus facandu-l stabil fata de actiunea apei din stratul de pictura care se va aplica deasupra. Se va tine seama insa sa nu se puna stratul ultim de culori peste primul strat decat dupa ce acesta s-a zvantat si nici nu se va asterne prea gros ca poate crapa. Daca culorile nu se prind bine sau uniform, se va da pe suport cu apa sapunita sau cu fiere si se lasa sa se usuce, iar daca vrea sa se fixeze mai bine se amesteca in culori putina solutie de alaun. Pentru o pictura pastoasa se amesteca in culori: o parte solutie de alaun dizolvat in apa si doua parti albus de ou cu putina miere, sau galbenus de ou. Nu se va lucra peste pictura in ulei si nici pe grund gras.

b.Tempera cu galbenus de ou se pare ca este una dintre cele mai vechi dintre tehnicile cunoscute de pictura in tempera fiind folosita inca din antichitate. Ea lucreaza mai usor deoarece liantul nu se gelifica ci ramane mereu fluid in timpul lucrului, iar culorile au permanent prospetime, sunt mult mai rezistente fata de agentii atmosferici, nu crapa, nu se cojesc cu vremea, pictura poate fi spalata fara teama. [9]

In vremea Renasterii a fost folosita mai intai combinata ca substrat al picturii de ulei, dar desi fenomenul de inlocurire a temperei s-a petrecut pe nesimtite totusi ea s-a practicat in mod sporadic. La noi, tempera cu oua s-a folosit in special in pictarea icoanelor bizantine lucrate pe lemn. Pictura cu galbenus de ou a fost inlocuita total cu pictura in ulei pe la inceputul secolului XIX.

Liantul se obtine amestecand bine prin scuturare intr-o sticla galbenus de ou cu tot atata apa, galbenusul in sine fiind deja o emulsie naturala de grasime, apa si alte substante spre a-i imbunatati calitatea de liant. In Orientul Antic si in vremea Renasterii galbenusul de ou se batea bine, iar apoi se punea un el o ramura tanara de smochin pisata pentru ca laptele acesteia amestecandu-se cu oul si cu culorile sa dea vopseaua tempera cu care se lucrau operele – zice Vasari.

Ca sa nu se altereze liantul de galbenus de ou cand trebuie pastrat mai mult timp la urma se pune un conservant, de exemplu o lingurita de otet.

Unii pictori in loc de apa pun rachiu (1:1) ca sa se zvinte mai repede sau si fiere de bou pe care insa n-o recomandam.[11]

Tempera cu galbenus desi se zvanta repede prin evaporarea apei prin stratul de culori uscarea definitiva se petrece intr-un timp mai indelungat decat la pictura in ulei de in sicativ. Cunoscand acestea, nu trebuie sa i se dea verniu decat dupa completa uscare. Verniul gras sau de ulei de in fiert care ii este absoult necesar spre a-i reinviora culorile se da mai bine prin pulverizare, apoi intinzandu-l cu podul palmei ca sa ramana mai subtire, altfel culorile se mai inchid si se mai ingalbenesc dupa uscare.

c.tempera cu ou intreg este socotita de vechii maestrii mai putin buna decat cea numai cu galbenus din cauza albusului care ii ia din trainicie. Amestecul se obtine prin agitarea albusului si galbenusului puse intr-o sticla. Otetul diluat isi are si aici rostul de emulsionare. Alt conservat care in plus ajuta la o uscare mai rapida este spirtul denaturat, diluat adaugand insa mai intai in solutia de ou putin bicarbonat de sodiu ca sa nu se coaguleze.

Un amestec de ou intreg cu lapte dulce degresat si cu un adaos de apa este bun de folosit cat mai proaspat si mai ales in tempera pe panza in al secco pe perete si intru catva la retusul frescei uscate. In ceea ce priveste materialele si tehnica nu este nicio deosebire fata de celelalte feluri de tempera ca si verniul gras.

2.Tempera grasa, materiale

Pictura in tempera grasa numita si tempera cu emulsii de ulei in general are mai multe calitati decat tempera slaba datorita unei catitiati de ulei de in crud sau fiert ori a unui verniu gras pe care il contine in dispersie, transformat in globule minuscule de 1-2 microni. Substanta grasa se amesteca fizic cu ajutorul unei actionari mecanice si sta in suspensie in mediu de apa si clei cu care nu se aseamana din punct de vedere chimic. Acest amestec numit emulsie artificiala are un aspect laptos, caracteristic datorita difuziunii luminii de catre particelele de ulei aflate in suspensie care insa cand se usuca devin transparente. In pictura vopseaua cu emulsie fiind fluida poate fi intinsa pe o suprafata mult mai usor si mai subtire, iar apa evaporandu-se se obtine o tarie mai mare a peliculei de vopsea fata de emulsia naturala fara adaos de ulei. De aceea emulsia cu ulei face ca pictira sa aiba un aspect mai apropiat picturii mate de ulei. Iar ca insusiri caracteristice este foarte rezistenta fata de agentii atmosferici, isi mentine tonurile mai mult decat tempera slaba, nu se ingalbeneste la lumina, nu se intuneca cu vremea, nu se sterge prin spalarea cu apa, nu crapa si nici nu se cojeste daca este lucrata in conditii bune. Se poate lucra in straturi suprapuse neted, subtire ori pastos. Tot astfel se poate lucra peste pictura cu ulei sau in culori cu ulei peste aceasta tempera. Sa se retina insa faptul ca tempera in general nu adera totdeauna usor peste pictura cu ulei cat adera invers, adica pictura de ulei pe tempera mai ales de ou.



O emulsie bine preparata nu face pata pe margini daca este pusa pe o hartie alba si nici nu schimba mult tonurile sau nuantele culorilor. Cu ajutorul emulsiei si a unei pensule se pot trage linii de culoare mai fine decat cu ulei.

Pictura in tempera grasa se lucreaza pe orice fel de suport si de orice marime, pregatit in prealabil cu un grund slab dar mai preferabil este grundul semigras dintre care mai bun este cel de caseina. Peste grund sa se dea mai intai cu emulsie subtire de ou intreg peste care se va aseza apoi dupa uscare stratul de culori ca sa aiba o mai mare aderenta la grund.

Culorile, pensulele si alte unelte sunt la fel ca la tempera slaba.

Ceea ce este mai important la tempera grasa este emulsia folosita ca liant, din ele mentionam

a.emulsiile cu clei mai rar preferate in pictura cu o consistenta fluida. Ele sunt soluti apoase de guma arabica, clei de cires, dextrina, clei de secara dar mai frecvente sunt cele de clei de gelatina pura sau impura folosite mai mult la decoruri pe suporturi grunduite. Emulsionarea se obtine ca de obicei agitand puternic intr-o sticla o parte solutie de substanta adeziva si ¼ - ½ parte ulei de in fiert eventual si putina esenta de terebentina fara ca uleiul sa depasasca cantitatea de adeziv. Emulsia de guma arabica in solutie de 1:2 cu ulei 25% este mai transparenta decat altele si mentine mai bine nuantele de culori. Aceste emulsii nu mai au nevoie de otet pentru ca se pot pastra bine.

Dintre emulsiile cu clei emulsia de clei de caseina este socotita mai buna decat celelalte emulsii cu alte substante adezive pentru ca adera pe orice fond: pe sticla, pe metal, pe piatra sau pe alt gen de pictura fara sa crape, este foarte durabila. Emulsia se obtine 1 parte clei de caseina facut cu var sau cu un alacaliu si un volum egal de ulei de in.

Pentru economie , o emulsie slaba se obtine din 1 parte clei de caseina , 15-25% ulei , 3-5% sapun si 5 parti apa si putina miere, spre a-I mari flexibilitatea.

b)Emulsia din galbenus de ou cu ulei. Este astazi cea mai de preferat , deoarece s-a dovedit ca are calitati multiple,deci folosirea ei ca liant in pictura in tempera nu are vechime celei mai mult sau mai putin bune, dar emulsia cea mai potrivita se obtine batand prin scuturare , galbenus de ou fara pielita, peste care se pune cate putin ulei de in fiert sau crud albit la soare, ulei de nuca sau de mac, in cantitatea cel ami egala cu a galbenusului si se agita pana se omogenizeaza.

Spere a se botine o emulsie perfecta se va avea in vedere cu strictete volumul fiecarei substante mai ales al uleiului care nu-I permis sa depaseasca pe al galbenusului. Daca din gresala se depaseste echilibrul, emulsia va fi uleioasa, nu se mai amesteca bine cu apa si nu va mai curge usor pe pensula care se neclaieste. In acest caz pentru indepartare se mai pune galbenus de ou si se agita din nou. Daca cleiul este prea gros , I se poate adauga putina terebentina.

O jumatate sau o treime din cantitatea de ulei necesara poate fi inlocuita cu un vernis gras in care caz pictura se usuca mai repede decat tempera simpla cu ou, este mai rezistenta fata de apa dupa uscare si deci este mai durabila .

Pentru conservare daca este nevoie ca emulsia sa se pastreze mai mult timp se pune in ea otet de vin alb sau alt conservant ca si la tempera slaba de galbenus. Unii pun si eiere de bou care insa are alt rol , ea insasi avand nevoie de conservant. Apoi atunci cand se incepe folosirea emulsiei, se pune apa potabila inca pe atat cat este volumul amesteului si se agita pana capata un aspect laptos.

Cu aceasta emulsie se poate executa orice fel de lucrare in tehnica temperei. Pentru a avea mai multa consistenta se picteaza in doua straturi, ultimul fiind definitiv. Reveniri sau indepartari se pot executa oricand prin suprapuneri. De asemenea se pot pune colorile mai pastos adaugand dupa voie in emulsie ceara disolvata in esenta de terebentina 2:10 adica 20% cu care dupa uscare isi mentine tonurile si poate fi usor confundata cu pictura in ulei.

c)emulsia din ou intrega si ulei . se face la fel insa dupa emulsionarea naturala a oului intreg prin batere sau agitate intr-o sticla, se va strecura si indeparta pielitele galbenusului, apoi se amesteca cu volumul egal de ulei de in, sau 12 volume ulei si 12 verniu gras, la care se adauga 1-2 volume de apa. Nu se va folosi nicidecum verniu slab cu alcool pentru ca se coaguleaza albusul. Emulsia cu un galbenus de ou ajunge pentru pictura a 2 m patrati, iar emulsia pregatita din cinci oua ocupa o sticla de 1 litru.

d)o emulsie de ceara . emulsie care ar putea fi numita un sapun lichid de ceara- poate cea mai veche emulsie de acest gen – s-a folosit mai rar in lumea pictorilor de icoane de tragitie bizantina ca liant pentru un fel de tempera slaba foarte durabila. Emulsia o gasim descrisa in Erminie unde citim:

Pune clei cat se va putea de vartos si lesie tare de cenusa si ceara de albine, toate de o potriva si amestecandu-le la un loc, pune-le la foc, ca sa se topeasca si sa se faca una.

Si punand vopsea inlauntru, amestec-o bine; apoi ia vopsea dea aceasta su condeiul si unge orice voiesti. Si usucandu-se scliviseste-o si se face sclipicioasa . numai verniu sa nu-I dai.

Liantul acesta de ceara emulsionata, amestecata cu pasta de culori cu apa, astazi este recomandata numai pentru pictura in tempera de sevalet pe orice suport pregatit cu grumd subtire de clei si creta sau ipsos. El a fost folosit in mod gresit si in pictura murala, pe grund de lapte sau chiar fara brund.

Pictura are calitatea ca dupa ce se usuca are mare luminozitate , transparenta, si poate ramane mata ca orice tempera sau sa se faca lucioasa prin frecare cu bucata de panza de in nescamosata sau de postav.

O alta emulsie care in realitate este un sapun moale de ceara , solubil in apa se poate obtine topind 5 gr. Ceara de albine, maruntita sau rasa cu niste surcelute in tot atata bensina sau in esenta de terebentina, ferita de foc in baie de apa. Totodata alaturi se incalzeste un vas de 50-100 gr. De apa de ploaie in care se dizolva 2 gr. carbonat de amoniu numit si praf de copt. Apoi ceara topita se toarna in vasul cu apa de ploaie pus pe foc si amble se amesteca facandu-se ca un lichid laptos care spumega.

Alta reteta uneori folosita pe portiuni mici si la pictura pe zid este urmatoarea: in 20.gr apa de ploaie, pusa intr-un vas la foc potolit, se topesc 10 gr bucatelele de ceara de albine in care se adauga 5 gr sapun razuit si 1-3 gr. tartrat de amoniu sau hidroxid de amoniu. Totul se amesteca cu un betisor pana da in clocot si spumegand se evapora amoniacul prin descompunerea termica. Pentru folosire cu culori se adauga 200 gr. apa calda cu care se face o emulsie laptoasa. Cand se picteaza nu se va revenii peste vopseaua cruda .

Ca sa i se mareasca rezistenta fata de agentii atmosferici si de umezeala, emulsia de ceara se amesteca cu o solutie subtire de clei de caseina sau cu galbenus ori cu o alta emulsie. De asemenea se poate amesteca 1:12-1 cu verniu gras din damar, mastix sau sandarac cu ulei ori cu esenta de terebentina.

Cu ea se poate lucra combinat cu culori de ulei. Cu care se amesteca pe paleta si se poate subtia cu esenta de terebentina. Pictura va avea insa un aspect mat peste care nu se va da verniu, pentru ca insasi emulsia de ceara poate servii de verniu.

3.Procedee de executie

Cu toate ca se folosesc aceleasi unelte si materiale cum s-a aratat mai sus procedeele tehnice ale temperei nu sunt chiar toate identice ci variaza atat in functie de liant sau de emulsie cat si de felul cum se astern culorile.

Astfel, daca nu se foloseste decat albul suportului se apropie de acuarela iar daca albul se amesteca in culori ca de obicei, tempera se apropie de aspectul mat al picturii in ulei care poate fi chiar confundata dupa ce i se da un verniu. De aceea in general nu se impun reguli restrictive in privinta tehnicii.

Desenul se executa cu creionul de grafit ori cu carbune in care caz acesta trebuie fixat usor cu emulsie slaba apoasa de galbenus de ou data cu pulverizatoru. De altfel aceasta emulsie de ou este absoult necesar sa se aplice peste oricare grund ca sa se faca o mai buna legatura cu stratul de culori. Pictorii de traditie bizantina care lucrau pe grund gras, obisnuiau sa zgarie cu ceva ascutit ca o sula pe urmele desenului facut cu carbunele pe care apoi il stergeau cu o maturica de fulgi, asa cum zgariau la fresca. Procedeul este foarte practic mai ales ca ei nu foloseau ponsarea.

Aceeasi metoda de zgariere se foloseste si cand se picteaza in tempera de galbenus de ou pe sidef pe care se da mai intai cu ou apos ca sa nu primeasca vopselele. Apoi dupa ce se usuca se da o data cu alb de plumb cu ou si se lasa sa se usuce. Dupa aceea se schiteaza si se zgarie pe urmele desenului peste care se picteaza subtirel. Cand se usuca bine i se da verniu.

Pictura foloseste culorile in pulbere fina aceleasi ca la tempera slaba. Ele se amesteca cu emulsie in procentaj variabil de la o culoare la alta in godeuri sau in vascioare care se tin la indemana in timpul lucrului cand este de pictat o suprafata mai mare. Pe suprafetele mici culorile se folosesc facute in forma de pasta. In acest scop ele se framanta cu apa in cantitatea necesara cu cutitul de paleta pe o bucata de geam sau altceva de unde se iau si se asaza pe paleta in ordine ca la pictura in ulei. Daca raman pentru a doua zi, culorile pot sta pe paleta care se acopera cu apa, daca paleta este de tabla si are marginile indoite in sus, iar cand se reia lucrul apa se varsa.

Celalalte materiale, emulsiile precum si tehnica se aleg si in functie de suport, de locul unde va fi situata lucrarea, de uscaciune sau de umiditate, de cerinta de executare rapida sau migalit, de marime, etc. O precizare asupra felului de tehnica care trebuie aleasa nu se poate afla din teorie, ci se castiga prin practica. Daca nu se alege tehnica asemanatoare acuarelei pe uscat a la prima se va lucra in doua straturi. Primul strat, ebosarea, se executa cu culori subtiri fara multe nuantari sau modulari de tonuri locale, iar dupa ce se zvanta ceea ce are loc in una sau doua ore se lucreaza al doilea strat cu culori consistente si nuantele puse exact. Modulari de ton se fac cu rabdare inainte de a se zvanta sau umezind locul cu emulsie sau cu apa si asternand apoi culori mai subtiate sau hasurand asa cum faceau pictorii vechi.



Daca in timpul lucrarii s-a evaporat o parte din emulsie, care din aceasta cauza se ingroase si se simte unsuroasa pe pensula, se va pune in ea apa si putin galbenus de ou, sapun sau fiere.

Pensulele se spala mereu in timpul lucrului de la o culoare la alta, clatindu-le intr-un vas cu apa curata.

Corectarea greselilor la pictura in tempera se poate face oricand dupa ce mai intai se urmareste culoarea adevarata prin udarea locului respectiv, apoi aplicand culori prin suprapunere cu acelasi fel de liant sau emulsie, insa dupa vernisare nu se mai poate retusa bine cu tempera peste verniu.

Afara de aceste materiale de lucru exista si tehnica mixta, cand primul strat de culori se da in tempera,iar al doilea se lucreaza peste intreaga suprafata in culori de ulei subtiate cum s-a mai aratat ca s-a lucrat si in trecut.

4. vernisarea picturilor in tempera

Nu este necesar a vernisa orice gen de pictura in tempera de sevalet sau murala decat cu scopul de a fixa culorile, de a le apara fata de agentii externi, de a le da transparenta ori intensitate, de a le asigura durabilitatea si in fine de a da lucrarii un aspect de definitivare. Aceste cerinte se indreapta mai ales spre tempera slaba si tempera de oua, deci neobligatoriu pictura grasa cu emulsii ori cu ceara care pot ramane nevernisate. De altfel toate pot sta mai bine daca se pun sub geam.

Cand pictura in tempera slaba sau la nevoie chiar si cea grasa va trebui totusi sa fie vernisata mai intai se recomanda sa fie bine uscata, adica tinuta timp de cel putin sase luni apoi se sterge de praf si de alte necuratenii, dupa care i se da un strat subtire de clei de gelatina pura 2-4% ori cu aceeasi emulsie subtiata dar nu cu pensula lata ci de preferat prin pulverizare. Acesta operatiune are atat scop de uniformizare a partilor de pictura sau sa nu se stearga cu pensula de verniu, unele culori care contin mai putina materie lianta cat si de a putea sa reziste tendintei de patrundere a verniului in culori. Acest strat de uniformizare se poate da chiar dupa terminarea lucrarii, in acest caz se face mai bine legatura cu stratul de pictura si se usuca impreuna cu ea.

Peste pictura cu ou, slaba sau grasa, este mai bine sa se dea un verniu gras sau cu ulei de in inalbit. Uleiul fiert ingalbeneste. Verniul cu terebentina sau cu alt solvent similar de exemplu benzina este daunator temperei neuscate de ou si de ceara pe care intrucatva le dizolva, iar verniul cu alcool chiar ppulverizat de doua ori, desi este multumitor nu este atat de durabil trebuind a fi candva reinoit. Peste pictura in tempera slaba cu clei nu se da verniul gras si nici verniuil cu terebentina, benzina ci numai verniul de alcool sau de ceara cu terebentina care o face mata. Atat verniul slab cat si cel gras vor inchide putin culorile reducandu-le aproape la aspectul lor initial de pe cand erau crude.

Mai precizam ca pictura in tempera da mai multe posibilitati de lucru si este mai frumoasa de cat pictura in ulei, fie mata, fie cu verniu.

In caz de nevoie chiar inainte de vernisare pictura in tempera se curata cu miez de paine si mai rar sau nicidecum cu un burete stors spre a nu se sfarsi prin distrugerea ei.

BIBLIOGRAFIE:

Daniel V. Thompson Jr. – “Practica picturii in tempera” , editura SOPHIA

Sandulescu Verna –“ Materiale si Tehnici”

Dionisie din Furna –“Erminia Picturii Bizantine”, editura SOPHIA

WICHIPEDIA

DEX



DEX

wikipedia

Sandulescu Verna “Materiale si tehnici”, pag 285

Daniel V Thompson jr., Practica picturii in tempera , pag 7

Idem, pag 13

Idem , pag 15

Idem pag 22

Sandulescu Verna “Materiale si tehnici”, pag 286

Idem, pag290

Idem, pag 291

Idem, pag 292

Idem, pag 295

Idem, pag298

Dionisie din Furna,” Erminia picturii bizantine” ,pag39

Sandulescu Verna “Materiale si tehnici”,pag 301

Idem, pag 303, pag 304

Idem pag 305, pag 306








Politica de confidentialitate


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate