Lolele din Agnita - un obicei aproape uitat

Lolele din Agnita - un obicei aproape uitat

Odata cu emigrarea sasilor transilvaneni din Romania au disparut si cele mai multe obiceiuri locale. Un astfel de exemplu, este obiceiul «lolelor» din Agnita. Daca acest obicei, practicat pana in anul 1989 in Agnita, a disparut, el a fost reinviat in noua patrie a sasilor emigrati in Germania, in localitatea Sachsenheim, sub forma obiceiului de carnaval.

In calendare si dictionare, carnavalul (din latina, carne - lavare - a priva de carne), cunoscut ca perioada care precede postul Pastelui in unele tari, cand au loc petreceri populare insotite de deghizari, care alegorice, focuri de artificii, jocuri hazlii si mimice. Acesta se desfasoara incepand cu data de 6 ianuarie (mai ales in Italia, dar si in alte tari din vestul Europei) si se sfarseste cu Lasatul Secului "miercurea cenusii' (Aschermittwoch).

In comunitatile sasesti din Transilvania, carnavalul corespunde perioadei dintre Boboteaza (Epiphanis) si Lasatul Secului (Fastnacht).

La oras, carnavalul este cunoscut sub denumirea de Fasching- cuvant de origine austriaco - bavareza - iar la sat se foloseau denumirile de 'Fasnacht' sau Fastnacht (Foasnicht, Fuesendich, in dialectul sasesc).

In ciclul tipologic Carnavalul de la oras, se inscrie si Carnavalul lolelor  din Agnita. Obiceiul « lolelor » corespunde cu perioada carnavalului, avand radacini in activitatea breslelor. Astazi, pentru multi, termenul breasla este, insa, necunoscut. Breslele aveau rolul de a conduce asociatiile mestesugarilor iar, in fiecare an, in ultima duminica din ianuarie aveau loc alegeri noi in cadrul acestora. Cu aceasta ocazie, avea loc obiceiul de "inmanare a lazii de breasla" (Laden forttragen), impreuna cu toate actele, noului staroste si a calfelor. Lolele (Urzeln) - personaje amuzante, aveau rolul sa protejeze si sa insoteasca lazile de vecinatate.

Participarea acestora a devenit, in timp, un obicei popular foarte important pentru comunitatea saseasca din Agnita. Oraselul,atestata inca din 1280 cu o traditie mestesugareasca renumita altadata, prin prezenta in localitate a breslelor tabacarilor, cizmarilor, cojocarilor, croitorilor, dogarilor, olarilor si altele, fiind de timpuriu centrul schimburilor comerciale ale linistitei vai a Hartibaciului.

Denumirea de lole vine de la lallen - a se balbai, ceea ce se refera la felul de a vorbi sub masca, termen ce se folosea doar in limba romana. Etimologic, cuvantul sasesc Urzeln nu s-a putut traduce. Se presupune ca denumirea cuvantului Urzeln deriva de la imbracamintea confectionata din resturi de textile, ceea ce in dialectul sasesc din Agnita se numea Urzen. O alta varianta de a explica denumirea de Urzeln isi are originea intr-o legenda transmisa oral. "Se spune ca acest obicei s-a nascut in Evul Mediu, in secolul al XIII -lea, in vreme ce hoardele turcilor navaleau micutul targ sasesc al Agnitei. Locuitorii, speriati de urgiile facute de acestia, s-au refugiat in biserica fortificata, decimati de repetatele atacuri, dar si de foame si epidemii. Cativa dintre barbati, care isi pierdusera curajul, preferand jugul sclaviei in locul unei morti sigure, s-au repezit sa deschida dusmanilor portile cetatii. Vazand acestea, fiica unui blanar, pe nume Ursula, s-a imbracat intr-un costum de barbat confectionat din panza alba pe care erau cusute bucati de zdrente de culoare neagra. In spate avea prinsa o talanga, iar in mana un bici, fata fiindu-i acoperita de o masca demonica. Astfel costumata, Ursula, plina de curaj, iesi, cu pocnete de bici si in sunete asurzitoare de talanga, in fata dusmanilor. Turcii, speriati, crezand ca este insusi diavolul, au intrat in panica, parasind localitatea. Astfel, Agnita a fost salvata". In amintirea acestei fapte de curaj de care a dat dovada Ursula, se sarbatoreste ziua Ursulei, cunoscuta sub denumirea de Urzelntag.

Cea mai veche atestare a acestui obicei, care indica si continutul lui semantic, se gaseste in Indiculus superstitionum et paginarium, din secolul al XVII-lea. Traditia orala nu ne poate explica originea obiceiului. Intr-un articol publicat in anul 1900, in revista Korespondenzblatt, se preciza ca obiceiul lolelor nu se practica doar in Transilvania, in localitatea Agnita, ci si in multe localitati din Europa Centrala (Austria, Elvetia si in sudul Germaniei).

Istoricul Franz Friedrich Fronius descrie in anul 1882, pentru prima oara, "obiceiul lolelor" din Agnita. "Obiceiul acesta s-a practicat de-a lungul secolelor in ultima duminica din luna februarie, fiind strans legat de parada mesterilor si a calfelor si de cea a breslelor. Odata cu desfintarea breslelor, in anul 1873, s-a interzis si practicarea obiceiului lolelor."

In anul 1911, dupa aproape 39 de ani, mesterii breslelor de cizmari, croitori, pielari si dogari s-au hotarit sa reinvie vechiul obicei al "inmanarii lazilor de breasla", incalcand astfel, interdictia impusa. Capetenia alaiului din acel an a fost reprezentata de breasla cizmarilor, cu un numar impresionant de 200 de calfe. Ultima parada a avut loc in anul 1941, obiceiul fiind interzis pana in anul 1968, datorita evenimentelor istorice. Incepand cu anul 1969, timp de 30 de ani (in perioada comunista)" obiceiul lolelor" s-a practicat, in fiecare an, in ultima duminica a lunii ianuarie sau prima din februarie, transformand orasul pentru o zi, intr-o mare sarbatoare. In cadrul alaiului, erau prezentate, pe langa obiectele traditionale ale breslelor, si produse ale intreprinderilor locale: fabrica de piele si incaltaminte -FIPA , fabrica de manusi si ciorapi '9 MAI', fabrica de produse finite lemn si mobila 'IMIX', ce s-au dezvoltat din fostele ateliere breslase agnitene.

Descrierea alaiului

Personajele traditionale din alai, reamintesc de vechiul obicei ce apartinea breslelor.

Parada (sau alaiul) era condusa de "capetenia breslei cizmarilor" (Paradehauptmann) insotita de doi copilasi intre 12-14 ani, simbolizand "ingerii pazitori" (Schutzengelchen).Imbracaminte lor era identica cu cea a capeteniei, doar ca pe cap purtau o palarie colorata de forma triunghiulara, iar in mana tineau un stegulet din matase rosie, brodat cu fir de aur.

Ca simbol al breslei cizmarilor, acestia purtau o coroana mare, confectionata din crengi de brad numita die Zwerg, in varful careia se aflau un mar si un clopotel, care suna foarte placut la fiecare miscare. Steagul de breasla, datat 1767, incheia alaiul breslei cizmarilor.

Urma breasla croitorilor (Schneiderzunft), reprezentata de doua personaje traditionale: "calutul croitorului" (Schneiderrößchen) si un personaj mascat (Mummerl), ce defilau cu lada si steagul de breasla, incheind cu dansul calutului.

Breasla blanarilor (Kürschnerzunft) era insotita de doua figuri simbolice - coroana blanarilor si ursul. Pe tot parcursul paradei, coroana, pe marginea careia erau fixate patru vulpi, care aveau fiecare in gura cate un jder, care la randul lor tinea in dinti un ou, era invartita, creand impresia ca vulpile ar fi in miscare. Cel de-al doilea personaj, mascat in blana de urs, dansa pe ritmurile batailor de toba ale unui tobosar.

Breasla dogarilor(Faßbinderzunft) incheia alaiul. Aceasta era reprezentata de doi barbati care invarteau, cu iscusinta, un cerc de butoi pe care erau puse, in forma piramidala, pahare pline cu vin, fara a varsa nici o picatura.

Costumul de lola era confectionat din panza alba, pe care erau cusute fasii neagre, asa incat panza alba era vizibila la fiecare miscare. Fata era acopererita de o masca pictata, confectionata dintr-o sarma deasa, in jurul careia erau prinse fie o blanita de iepure, de jder sau de nurca, iar in partea din spate a costumului, legata de masca, era prinsa o coada lunga, impletita din canepa, cu o funda colorata. De bracinar erau prinse doua talangi; in mana dreapta tinea un bici lung din piele si canepa numit Korbatsch,iar in stanga tineau un cleste din lemn crestat, numit Quetsche, in care erau prinse gogosile, si o zuruitoare Ratsche care avea rolul de a face zgomot. Fiecare costum de "lola" era marcat cu un numar prins de masca . Lolele erau grupate in numar de 10 -3 0 de persoane, pe grupe de rudenie sau vecinatati, al caror conducator era 'tatal de vecinatate'.
In grup participau, alaturi de barbati, fete, femei si chiar copii intre 4-5 ani.

In fata Primariei se incheia festivitatea alaiului, prin intonarea imnului Transilvaniei, Siebenbürgen Land des Segens, si a urarilor de sanatate si prosperitate in noul an. Momentul culmina cu ridicarea mastilor tuturor participantilor. De acum incolo, pana la ora 17, "lolele" aveau dreptul sa mearga in grupuri pe strazi, din casa in casa, unde, prin pocnete si zgomotul talangilor alungau spiritele rele. Pe strada, "lolele" invarteau cunoscutii si admiratorii cu biciul, iar daca erau recunoscuti, primeau drept recompensa, cate o gogoasa. Dupa ora 17, «lolele» se adunau pe grupe in mai multe case, unde se servea vin, sarmale si gogosi, petrecand pana in zori de zi.

Acest obicei, a captat in timp, atentia presei locale si nationale, iar prin mass-media, a fost cunoscut in tara, devenind, astfel, un obicei unic prin pastrarea de secole a traditiilor.

Muzeul de Etnografie Saseasca Emil Sigerus"